Competence of unit head versus superior authority to extend administrative investigation deadline under disciplinary liability regulations

Şedinţa publică din data de 26 mai 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub numărul x/2017, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- anularea Hotărârii nr. 167/20.12.2016 emisa de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I;

- anularea Hotărârii nr. 427524/04.10.2016 emisă de I.G.P.R. - Comisia de soluţionare a contestaţiilor; - anularea Deciziei de imputare emise de I.G.P.R cu nr. 426683/24.08.2016, 426684/24.08.2016 şi 426685/24.08.2016;

- anularea Hotărârii nr. 136 din 06.10.2016 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I. şi anularea Hotărârii nr. 6/15.03.2016 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 198 pronunţată în data de 07 noiembrie 2017, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de către reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, dispunând anularea Hotărârii nr. 167 din data de 20.12.2016 emisă de Comisia de Jurisdicţie a MAI şi a Hotărârii nr. 427524 din data de 4.10.2016 emisă de IGPR - Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea celor trei decizii de impunere emise de IGPR 426683 din 24.08.2016, 426684 din 24.08.2016 şi 426685 din 24.08.2016.

Totodată, a respins cererea de anulare a Hotărârii 136/06.10.2016 emisă de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul MAI şi a Hotărârii 6/15.03.2016 emisă de Comisia de Jurisdicţie din cadrul MAI.

Cererile de recurs

Împotriva sentinţei nr. 198 din data de 07 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au formulat cereri de recurs pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, încadrând în drept criticile lor în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul său recurentul Ministerul Afacerilor Interne şi recurentul IGPR au susţinut, în esenţă că, sentinţa civilă atacată este nelegală şi netemeinică, instanţa pronunţând o soluţie cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Instanţa de fond în mod eronat a stabilit faptul că cei trei reclamanţi nu au săvârşit fapta ilicită ce li se impută, şi anume interpretarea eronată a art. 22 şi 23 din O.G. nr. 121/1998, întrucât prelungirea termenului se poate acorda pentru motive justificate doar dacă termenul de 60 de zile nu este suficient pentru finalizarea cercetării administrative, existând motive temeinice justificate. Or, cât timp acest termen de 60 de zile nu era epuizat, această prelungire nu putea fi acordată. De asemenea, instanţa de fond a reţinut faptul că nu a fost încălcată competenţa de a se dispune prelungirea termenului, întrucât eşalonul superior este competent să acorde această doar în situaţia în care termenul maxim de 60 de zile nu poate fi respectat, şeful unităţii teritoriale de poliţie gestionând modul de administrare a termenului iniţial de 60 de zile, putând modifica durata iniţială, atât timp cât nu depăşeşte termenul iniţial de 60 de zile.

Contrar celor invocate de reclamanţi şi a celor reţinute de instanţa de fond, se apreciază că în mod corect Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul IGPR şi Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul M.A.I. au stabilit culpa reclamanţilor, întrucât potrivit dispoziţiilor legale incidente în cauză, în situaţia în care se stabileşte un termen de efectuare al cercetării administrative mai mic de 60 de zile, ulterior asupra acestuia nu se mai poate reveni, sens în care, în cazul neîncadrării în interiorul acestuia, sunt aplicabile doar dispoziţiile art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, potrivit cărora competenţa privind prelungirea termenului de efectuare al cercetării administrative aparţine eşalonului superior, respectiv I.G.P.R. în prezenta cauză. Nu prezintă relevanţă dacă termenul iniţial stabilit a fost de 60 de zile sau mai mic, competenţa de prelungire a termenului respectiv aparţine tot eşalonului superior, astfel că în situaţia în care termenul iniţial de efectuare a cercetării administrative stabilit de comandantul sau şeful unităţii a fost mai mic de 60 de zile, modul de administrare şi gestiune a unei eventuale prelungiri aparţine exclusiv eşalonului superior.

Aşa cum s-a arătat şi pe fondul cauzei, cercetarea administrativă efectuată la nivelul I.G.P.R. s-a declanşat ca urmare a punerii în aplicare de a dispozitivului Hotărârii nr. 6/15.03.2016 pronunţată de Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor de pe lângă M.A.I., în cauza privind prejudiciul creat patrimoniului instituţiei prin plata cheltuielilor de executare în sumă de 577,99 RON, în temeiul art. 118 alin. (3) din I.M.A.I. nr. 114/2013.

Astfel, în urma analizei înscrisurilor existente la dosarul de cercetare administrativă efectuată la nivelul I.P.J. Prahova, a prevederilor legale incidente şi a dispoziţiilor Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor date prin Hotărârea nr. 6 din 15.03.2016, Comisia în mod temeinic şi legal a stabilit că reclamanţii, în calitate de membrii ai comisiei de cercetare administrativă desemnată prin Dispoziţia Şefului I.P.J. Prahova nr. 203/II/e/22.07.2015, nu a respectat termenul de efectuare a cercetării administrative stabilit la data de 04.09.2015.

În mod temeinic s-a reţinut că prelungirea termenului cercetării administrative, dispusă prin Dispoziţia Şefului I.P.J. Prahova nr. 246/II/e/1 din 03.09.2015 nu este valabilă, având în vedere că, potrivit prevederilor art. 23 alin. (2) din O.G. nr. 121/1998, competenţa prelungirii termenului de cercetare administrativă revine comandantului sau şefului eşalonului superior, prin ordin scris, iar nu şefului unităţii în cadrul căreia se efectuează cercetarea, fără a prezenta relevanţă dacă termenul iniţial stabilit a fost de 60 de zile sau mai mic.

Deşi termenul pentru efectuarea cercetării administrative era cel stabilit iniţial prin dispoziţia Şefului I.P.J. Prahova nr. 203/II/e/22.07.2015, respectiv 04.09.2015, Procesul-verbal de cercetare administrativă nr. x a fost emis la data de 11.11.2015, peste termenul de 60 de zile prevăzut de art. 21 din O.G. nr. 121/1998, aspect reţinut şi în Hotărârea CJ.I. nr. 6/15.03.2015. De asemenea, I.G.P.R. a aprobat prin Nota-raport nr. x din 03.09.2015 prelungirea cu 60 de zile a termenului de efectuare a cercetării administrative, situaţie de fapt creată ca urmare a omisiunii din partea I.P.J. Prahova de a menţiona că termenul iniţial de efectuare al cercetării administrative fusese deja prelungit prin Dispoziţia Şefului I.P.J. Prahova nr. 246/II/e/1 din 03.09.2015, aspect ce a condus la crearea unei situaţii confuze, cu implicaţii juridice, prin referire expresă la dispoziţiile art. 34 din O.G. nr. 121/1998.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursurilor promovate de cele două autorităţi publice pârâte, intimaţii - reclamanţi A., B. şi C. au formulat întâmpinare, în cadrul căreia au solicitat respingerea recursurilor şi menţinerea sentinţei de fond.

Procedura de soluţionare a recursurilor

Cu privire la examinarea recursurilor în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia ataşată la dosar s-a fixat termen de judecată la data de 26 mai 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în materie, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate pentru următoarele considerente:

- Recurenţii au invocat argumente similare ce vizează încadrarea în prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. - încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept aplicabile

În speţă, se pune problema interpretării prev. art. 22 şi 23 din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor raportată la situaţia de fapt concretă.

În conformitate cu art. 22 şi 23 din O.G. nr. 121/1998:

Art. 22:

"(1) Comandantul sau şeful unităţii care a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative. (2) Cercetarea prevăzută la alin. (1) se face de către comisia de cercetare administrativă din unitatea în care s-a produs paguba sau de la eşaloanele superioare ori de organele de control specializate".

Art. 23:

"(1) Termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat cunoştinţă de producerea pagubei. (2) Pentru motive temeinic justificate, la cerere, comandantul sau şeful eşalonului superior poate prelungi acest termen cu cel mult 60 de zile, prin ordin scris. (3) În toate situaţiile, cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea şi ascultarea celor în cauză, pentru explicaţii scrise şi prezentarea de probe în apărare".

Înalta Curte constată că instanţa de fond a interpretat corect dispoziţiile legale, în sensul că termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a luat cunoştinţă de producerea pagubei iar atunci când şeful de unitate a stabilit un termen mai mic decât cel de 60 de zile, pentru motive temeinice se poate prelungi acest termen.

Potrivit prevederilor art. 55 alin. (3) din Instrucţiunile MAI nr. 114/2013:

"termenul de executare a cercetării administrative în cadrul celor 60 de zile, se stabileşte în raport cu cuantumul pagubei, actele şi faptele ce trebuie verificate şi analizate, numărul persoanelor care au produs paguba, necesitatea de deplasare a persoanelor ce trebuie chemate pentru relaţii şi explicaţii, precum şi faptul că prelungirea termenului este de competenţa şefului eşalonului ierarhic superior".

Înalta Curte constată că în condiţiile în care legea nu precizează expres situaţia în care s-a stabilit iniţial de conducătorul unităţii un termen mai mic de 60 de zile pentru efectuarea cercetării administrative, iar pentru motive temeinice se apreciază ca fiind necesară prelungirea termenului până la maximul de 60 de zile, se subînţelege că acesta numai până la 60 de zile are competenţa de a efectua sau prelungi cercetarea administrativă.

În mod eronat pârâţii-recurenţi au apreciat încălcarea de către reclamanţi a prevederilor art. 23 din O.G. nr. 121/1998, privind competenţa de a dispune prelungirea termenului de către eşalonul superior chiar dacă este vorba despre termenul iniţial de 60 zile.

De asemenea, instanţa de fond în mod corect a reţinut că reclamanţii nu au săvârşit faptele ilicite imputate şi nu au încălcat prevederile art. 22 şi 23 din O.G. nr. 121/1998, subliniind totodată că aceasta era practica la nivelul IPJ Prahova, drept dovadă că a fost necesară o clarificare a interpretării dispoziţiilor legale la nivelul IGPR .

Faţă de cele arătate se constată că motivele de recurs sunt nefondate.

Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs

În conformitate cu art. 496 C. proc. civ., se vor respinge recursurile ca nefondate.

Se va face aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ., privind cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâţii Ministerul Afacerilor Interne şi Inspectoratul General al Poliţiei Române împotriva sentinţei nr. 198 din 7 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenţii la plata către intimaţii-reclamanţi, a sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2020.