Candidate's pleas of illegality inadmissible; psychological evaluation rejection upheld in magistrate contest dispute

Şedinţa publică din data de 26 mai 2020

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 18.01.2016 sub nr. x/2016 la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat să se constate nelegalitatea examinării şi reexaminării sale psihologice, efectuate în cadrul concursului de admitere în magistratură, organizat în perioada iunie- octombrie 2015 şi anularea rapoartelor de examinare şi reexaminare psihologică întocmite în acest sens, anularea Hotărârii secţiei pentru Judecători a CSM nr. 927/24.11.2015, obligarea pârâtului la emiterea unei noi hotărâri prin care să constate că îndeplineşte toate condiţiile de admitere în magistratură, inclusiv cea de a fi apt din punct de vedere psihologic, obligarea pârâtului să propună Preşedintelui României numirea sa în funcţia de judecător, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanta a invocat pe cale de excepţie nelegalitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) pct. 2, art. 26 şi art. 27 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 279/05.04.2012 cu modificările ulterioare şi nelegalitatea Hotărârii Plenului CSM nr. 1034/13.10.2015 privind desemnarea comisiilor de psihologi pentru testarea psihologică şi respectiv, reexaminarea psihologică a candidaţilor declaraţi admişi după cele două etape ale concursului de admitere în magistratură sesiunea iunie- octombrie 2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3262 pronunţată în data de 22 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii excepţiilor de nelegalitate, invocată de către pârâta C.S.M; a respins, ca neîntemeiate, excepţiile de nelegalitate, invocate de către reclamantă; a respins în tot acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei au formulat recurs ambele părţi.

3.1. Prin recursul formulat, reclamanta A. a solicitat casarea în parte a sentinţei atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare, admiterea excepţiilor de nelegalitate, iar pe fond admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Cu privire la soluţia de respingere ca neîntemeiată a excepţiilor invocate, recurenta a arătat că instanţa a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor legale incidente în speţă, respectiv a dispoziţiilor art. 33 alin. (21), art. 15 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 303/2004, precum şi raportat la prevederile art. 24 lit. a) din H.G. nr. 788/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica, precum si a dispoziţiilor art. 45 alin. (1) lit. g), i) din Legea nr. 360/2002 şi art. 94 alin. (2) lit. a), art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003.

Actualul Regulament atribuie comisiei de admitere o competenţă limitată de verificare a condiţiilor prev. de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, care nu include şi condiţia de a fi apt din punct de vedere psihologic. Dispoziţiile art. 6 alin. (1) pct. 2, art. 26 şi art. 27 din Regulament derogă de la prevederile art. 14 alin. (2) şi 15 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, fiind nelegale, contrar motivării instanţei. O astfel de soluţie este greşită, deoarece principiul ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României, impune ca instanţa de contencios administrativ învestită cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate să verifice concordanţa actului administrativ supus analizei, cu actele normative cu forţă juridică superioară, în temeiul şi în executarea căruia a fost emis.

În ce priveşte cea de-a doua excepţie de nelegalitate privind Hotărârea Plenului CSM nr. 1034/13.10.2015, Curtea a analizat-o prin raportare la aceleaşi dispoziţii cu caracter normativ cu forţă superioară, indicate anterior. Potrivit art. 24 lit. a) din H.G. nr. 788/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practică, obţinerea atestatului de libera practică prin procedurile specifice Comisiei de psihologie pentru apărare, ordine publica si siguranţa naţională este obligatorie pentru psihologii care desfăşoară unele sau toate activităţile prevăzute la art. 5 din lege în ministerele si instituţiile cu atribuţii în domeniul apărării naţionale, ordinii publice si siguranţei naţionale. Curtea a reţinut că în cauză nu sunt aplicabile normele invocate, urmând să fie înlăturate toate susţinerile cu privire la acest aspect, cu menţiunea că instanţele judecătoreşti nu sunt instituţii cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, ci reprezentante ale autorităţii judecătoreşti.

Au mai fost invocate aspecte legate de nelegalitatea numirii dnei psiholog B. atât în comisia de examinare, cât şi în comisia de reexaminare, precum şi de nelegalitatea desemnării ca membru în comisie a psihologului C., funcţionar public cu statut special, faţă de prev. art. 24 lit. a) din H.G. nr. 788/2005.

Pe fondul cauzei, recurenta a arătat că, potrivit doctrinei administrative, actele administrative trebuie să fie motivate, cel puţin cele defavorabile particularului, iar motivarea să fie una legală, cu alte cuvinte ea să ilustreze temeiul legal al actului în cauză. Nelegalitatea actului administrativ atacat rezulta din lacunele motivării.

Pe de o parte, se arată că recurenta a susţinut teste psihologice specifice, propuse de specialişti si concretizate prin acordarea calificativului admis-respins, iar după derularea testării, a primit calificativul respins. Ca urmare a contestaţiei formulate, s-a desfăşurat reexaminarea psihologică, fiind declarata respinsă şi în drept, se invocă art. 27 din Regulament, candidaţii inapţi sunt declaraţi respinşi.

Pe de alta parte, nu se menţionează comisia care a efectuat verificarea condiţiei de a fi apt psihologic si in baza cărui articol din lege sau regulament. Astfel, prima instanţă a constatat că actul administrativ îndeplineşte cerinţele de legalitate, ignorând unul dintre principiile care guvernează admiterea în magistratura, prevăzut de art. 1 din Regulament: admiterea in magistratura se face prin concurs, cu respectarea principiului transparentei concretizat în asigurarea vizibilităţii totale a deciziei si rezultatelor, prin comunicarea adecvata a acestora, dar si a unui drept fundamental al oricărui cetăţean roman, respectiv dreptul la apărare.

În ceea ce priveşte expertiza de specialitate încuviinţată în instanţă, lucrare efectuată de către un specialist în domeniul psihologiei muncii şi organizaţională - dr. D., prima instanţă a reţinut că nu pot fi validate concluziile acestei probe, pe de o parte pentru că modalitatea de interpretare si de evaluare in care s-a efectuat reexaminarea psihologică excedează controlului instanţei, iar pe de altă parte, chiar si in eventualitatea în care s-ar aprecia contrariul, nu se pot valida concluziile expertului, pentru ca in elaborarea lucrării expertul a menţionat că bateria de teste psihologice CAS furnizată de E. este stabilită pe un eşantion naţional si nu pe unul specializat in profilul profesional al domeniului de activitate al magistraţilor sau într-un domeniu limitrof. Expertul a folosit alte baterii de teste decât cele folosite in cadrul procedurilor de concurs avute in vedere cu valoare de principiu de CSM odată cu adoptarea Hotărârilor CSM nr. 184/2006 şi nr. 562/2010, iar aceste hotărâri nu au fost contestate în prezenta cauză, astfel că nu pot fi validate concluziile acestuia.

Recurenta a arătat că prima instanţă a interpretat greşit constatările specialistului ca fiind dezlegări de drept, fapt ce a dus la aplicarea eronată a principiului potrivit căruia dezlegarea problemelor de drept este în sarcina judecătorului, iar nu in sarcina expertului.

Cu ocazia evaluării sale psihologice, expertul a răspuns la obiectivele stabilite de instanţă, respectiv exprimarea unui punct de vedere de către specializat cu privire la îndeplinirea de către reclamantă a condiţiei prevăzute de art. 14 lit. e) din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, respectiv dacă reclamanta este aptă din punct de vedere psihologic pentru exercitarea profesiei de magistrat, precum şi un punct de vedere privind calificativul obţinut de reclamant în urma desfăşurării examinării psihologice desfăşurate în cadrul concursului de admitere în magistratură.

Din răspunsul la obiecţiunile formulate de CSM, prof. dr. D. a arătat că nu critică valoarea diagnostică a bateriei multifuncţionale de teste psihologice CAS. În concret, se poate contura concluzia că prima instanţă a considerat că nu pot fi validate concluziile expertului, întrucât s-au folosit alte baterii de teste decât cele utilizate de CSM raportat la inexistenţa unor capete de cerere referitor la contestarea Hotărârii CSM nr. 184/2006 şi nr. 562/2010 sau a unor dovezi cu privire la anularea sau modificare hotărârilor.

Or, aceste argumente referitoare la tipul bateriei de teste aplicate de specialist în demersul său ştiinţific contravin dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Colegiului Psihologilor din România.

Curtea Europeana a Drepturilor Omului a reţinut constant prin jurisprudenţa sa că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie, nu poate trece drept efectiv decât daca cererile şi observaţiile părţilor sunt în mod real ascultate, adică în mod concret examinate de către instanţa sesizată. Dreptul de a fi ascultat este încălcat de prima instanţă, întrucât nu menţionează sau nu ia în considerare în motivare unul dintre aspectele esenţiale expuse de recurentă, respectiv criticile referitoare la procedura de reexaminare din cadrul concursului de admitere în magistratură.

Prima instanţă a arătat că sunt chestiuni de fapt ce exced controlului judecătoresc invocând Decizia nr. 1173/1998 a ICCJ, prin care a reţinut că deciziile comisiilor de confirmare sau atestare a unor aptitudini, însuşiri, calităţi profesionale nu pot face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ, întrucât criteriile complexe de apreciere a însuşirilor şi aptitudinilor sunt aspecte care exced controlului judecătoresc. Această decizie este anterioară invocării exigenţelor CEDO, iar ulterior acestei decizii, întreaga practica judiciara, inclusiv cea a ICCJ, s-a reorientat, apreciindu-se admisibile toate acţiunile prin care candidaţii la admiterea în magistratură sau la INM au contestat rezultatele testării psihologice sau rezultatul verificării condiţiei privind buna reputaţie.

Mai mult, în practica judiciară recentă, (Decizia nr. 599/10.02.2014 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012), s-a statuat că atunci când litigiul priveşte verificarea legalităţii procedurii în faţa unei comisii de admitere şi reexaminarea îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor prevăzute de lege pentru o activitate profesională, aspectele care pot fi cenzurate pe cale jurisdicţională sunt arbitrariul, deturnarea de putere şi viciile de procedură.

Criticile referitoare la procedura de reexaminare din cadrul concursului de admitere în magistratură privesc legalitatea procedurii în faţa comisiei de reexaminare raportat la Hotărârea CSM nr. 562/2010 unde se arată că în cadrul concursului se aplică baterii de teste dintr-o platformă de evaluare standardizată, ce a făcut obiectul avizării metodologice în cadrul Colegiului Psihologilor din România, fiind certificată pentru utilizare în specialitatea "psihologia muncii şi organizaţională".

Prin adresa înregistrata sub nr. x/28.04.2016, pârâta, referindu-se la procedura reexaminării psihologice a recurentei, a arătat că din evidenţele existente la nivelul compartimentului de psihologie rezultă că testele aplicate nu au făcut parte din bateria de teste achiziţionată de CSM cu licenţă, cu alte cuvinte nu are niciun document justificativ care să stea la baza raportului său de reevaluare psihologică.

În Raportul de specialitate efectuat de dr. D. se arată că la reexaminare s-a procedat la reanalizarea rezultatelor obţinute de reclamantă la examinarea psihologică iniţială, plus aplicarea unei baterii suplimentare de teste a cărei componentă nu i-a fost precizată în documentele obţinute de la CSM. In continuare, specialistul a aratat că aceste date conduc spre presupunerea că reexaminarea psihologică a reclamantei nu furnizează dovezi ale avizului de aptitudine dat, rezumându-se la confirmarea avizului aptitudinal al examenului psihologic iniţial.

Conform art. 3 alin. (2) si art. 17 alin. (1) din Normele de avizare a metodelor si tehnicilor de evaluare si asistenta psihologica utilizate de către psihologii cu drept de libera practica din România, adoptate in conformitate cu art. 33 lit. h) din Legea nr. 213/2004 de Comitetul Director al Colegiului Psihologilor din România la data de 08.06.2006, psihologii cu drept de libera practica utilizează in desfăşurarea activităţii numai metodele sau tehnicile de evaluare sau asistenta psihologica avizate in condiţiile prezentelor norme. In condiţiile in care CSM nu face dovada avizării, conform normelor menţionate mai sus, a testelor utilizate în procedura reexaminării, aceasta situaţie constituie un motiv in plus de nelegalitate a testărilor psihologice.

Prin adresa înregistrată sub nr. x/28.04.2016, CSM a aratat că întreaga responsabilitate a organizării etapei reexaminării psihologice a avut-o psihologul din mediul privat, deşi in comisia de reexaminare au participat şi alţi doi psihologi desemnaţi de la Curţile de Apel. Or, potrivit dispoziţiilor art. 133 alin. (1) şi 134 alin. (4) din Constituţie, precum şi a legii de organizare a CSM, acesta din urma este garantul independenţei justiţiei şi gestionează în exclusivitate aspectele ţinând de recrutarea şi cariera magistraţilor.

Prin urmare, prima instanţă în mod eronat a aplicat şi interpretat dispoziţiile legilor incidente în cauză. Nelegalitatea actului administrativ atacat rezultă atât din lacunele documentaţiei ce a stat la baza emiterii actului administrativ, cât şi din încălcarea unora dintre principiilor care guvernează admiterea în magistratură, respectiv acela al transparenţei şi al standardizării.

In drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.2. Împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat cerere de recurs incident pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei, în sensul respingerii excepţiilor de nelegalitate invocate de reclamantă, ca inadmisibile.

În motivarea cererii de recurs incident, s-a arătat că instanţa de fond a respins în mod nelegal excepţia inadmisibilităţii invocată prin întâmpinare.

Referitor la excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor sus-menţionate din regulament, contrar susţinerilor intimatei reclamante, preluate şi de către instanţa de fond, se arată că excepţia nu poate face obiectul controlului exercitat de instanţa judecătorească, având în vedere că dispoziţiile regulamentare atacate fac parte dintr-un act administrativ cu caracter normativ, exclus din obiectul unei excepţii de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările ulterioare, "Consiliul Superior al Magistraturii aprobă, prin hotărâre care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură."

Prin urmare, excepţia de nelegalitate care are ca obiect dispoziţii dintr-un act administrativ cu caracter normativ este inadmisibilă. Din interpretarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările ulterioare, reiese că obiectul unei excepţii de nelegalitate nu poate fi decât un act administrativ cu caracter individual, definit potrivit legii.

În ceea ce priveşte cea de-a doua excepţie de nelegalitate invocată, Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1034/2015 nu este un act administrativ cu caracter individual tipic, separat, ci este o operaţiune premergătoare emiterii actului administrativ cu caracter individual care a produs efecte juridice, atacat în speţă. Astfel, potrivit legii şi regulamentului incident, cu ocazia organizării şi desfăşurării unui concurs de admitere în magistratură, au fost realizate o serie de operaţiuni premergătoare, cum ar fi desemnarea comisiilor de admitere, de elaborare a subiectelor, de soluţionare a contestaţiilor, de realizare a testării şi reexaminării psihologice, operaţiuni care nu pot fi atacate decât împreună cu actul administrativ final şi care urmează soarta acestuia.

Obiectul excepţiei de nelegalitate nu poate fi decât un act administrativ unilateral cu caracter individual, definit potrivit legii şi de care depinde soluţionarea litigiului pe fond, spre deosebire de obiectul acţiunii judiciare care poate cuprinde, atât anularea unui act administrativ pretins vătămător, cât şi anularea operaţiunilor premergătoare acelui act. Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa judecătorească poate să-şi exercite controlul asupra valabilităţii operaţiunilor prealabile (în speţă hotărârea de desemnare a comisiilor de testare şi reexaminare psihologică) numai în cadrul acţiunii în anulare, odată cu analiza legalităţii şi oportunităţii actului administrativ final, producător de efecte juridice, în speţă actul administrativ prin care s-a constatat că reclamanta nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege pentru a fi admisă în magistratură. Prin urmare, excepţia de nelegalitate care are ca obiect o operaţiune premergătoare emiterii unui act administrativ producător de consecinţe juridice, este inadmisibilă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Împotriva recursului principal declarat de reclamanta A., a formulat întâmpinare pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul căreia a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

În mod întemeiat a apreciat prima instanţă că nu se poate reţine nelegalitatea dispoziţiilor din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012, cu modificările ulterioare, invocate de reclamantă, întrucât dispoziţiile cuprinse în Regulament nu sunt în contradicţie cu prevederile art. 15 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi nici cu cele ale legii care reglementează desfăşurarea profesiei de psiholog. Sunt neîntemeiate susţinerile recurentei reclamante referitoare la contradicţia existentă între prevederile art. 15 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările ulterioare şi cele ale art. 6 alin. (1) pct. 2 - preluate şi la art. 13 alin. (1), art. 26 şi art. 27 din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, cu modificările ulterioare.

În ceea ce priveşte cea de-a doua excepţie de nelegalitate invocată, instanţa de fond s-a pronunţat în mod temeinic şi legal asupra acesteia, statuând că este neîntemeiată. In ceea ce priveşte susţinerile recurentei reclamante referitoare la neconcordanţa hotărârii sus menţionate cu prevederile art. 24 lit. a) din H.G. nr. 788/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004, privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, obţinerea atestatului de liberă practică prin procedurile specifice Comisiei de psihologie pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, s-a arătat că nu sunt aplicabile normele la care recurenta reclamantă face referire, întrucât Consiliul Superior al Magistraturii şi instanţele judecătoreşti nu sunt instituţii cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale, ci reprezentante ale autorităţii judecătoreşti, în sensul avut în vedere în respectiva reglementare.

Cu privire la aspectele de fond, pârâtul a arătat că, faţă de dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, obiectul principal al cererii de chemare în judecată este reprezentat de capătul 2 din cerere, respectiv anularea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 927/2015, celelalte capete de cerere fiind capete accesorii a căror soluţionare depinde de soluţionarea capătului principal.

Aşa cum a constatat şi instanţa de fond, procedura de testare şi reexaminare psihologică a candidaţilor a fost respectată întocmai, rezultatul obţinut de recurenta reclamantă în urma testării psihologice îndrituind secţia pentru judecători să constate că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru ca recurenta reclamantă să fie declarată admisă în magistratură. Contrar susţinerilor recurentei reclamante, instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod judicios dispoziţiile de drept material incidente în cauză, reţinând concordanţă dintre procedura de testare psihologică detaliată în regulament şi dispoziţiile existente la nivelul legislaţiei primare.

Sub aspectul pretinsei încălcări a principiilor transparenţei şi al egalităţii, toţi candidaţii au susţinut testul scris în aceleaşi condiţii şi în acelaşi interval de timp, acolo unde a fost cazul. De asemenea, în cadrul interviului toţi candidaţii au fost evaluaţi pornind de la aceleaşi întrebări, care fac parte din Ghidul de interviu - secţiunea întrebări standard, pe care le-au completat în prealabil pe parcursul susţinerii testului scris. Referitor la întrebările particulare, adresate în vederea clarificării unor tendinţe rezultate în urma aplicării testului scris în raport cu criteriile măsurate, acestea au făcut parte dintr-un ghid de interviu validat în prealabil. Din cele menţionate mai sus rezultă că examinarea/reexaminarea psihologică a avut un caracter standardizat, fapt care a acordat şanse egale tuturor candidaţilor înscrişi în procedura de concurs.

Raportat la dispoziţiile art. 26 alin. (7) din regulament, potrivit cărora calificativul acordat de comisia de reexaminare este definitiv, secţiile Consiliului nu se pot substitui comisiilor de examinare psihologică. Aceste comisii sunt echivalentul unor comisii de evaluare a unor aptitudini şi însuşiri necesare în exercitarea unor profesii, ale căror decizii excedează controlului judecătoresc, potrivit jurisprudenţei naţionale şi europene.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Regulament, cu referire la desemnarea doamnei psiholog B., nici acestea nu pot fi reţinute. Dispoziţiile art. 4 alin. (2) din regulament care prevăd că aceeaşi persoană poate face parte dintr-o singură comisie se referă la comisiile de admitere a concursului, comisia de elaborare a subiectelor şi comisia de soluţionare a contestaţiilor, pentru reexaminarea psihologică singura incompatibilitate prevăzută de regulament fiind cea stabilită de art. 26 alin. (6) în sensul că nu pot face parte din comisia de reexaminare psihologii care au examinat iniţial candidaţii, dispoziţie care a fost respectată. Doamna psiholog B. a fost desemnată în calitate de supleant şi în cadrul comisiei de examinare pentru susţinerea interviului, însă nu a desfăşurat nicio activitate în cadrul comisiei respective, în consecinţă nu se poate aprecia că şi-a exprimat părerea cu privire la candidaţii examinaţi cu ocazia interviului. Prin urmare, nu se poate reţine că recurenta reclamantă a suferit vreo vătămare, câtă vreme doamna psiholog B. a îndeplinit efectiv doar atribuţiile aferente unui membru al comisiei de reexaminare psihologică, în concordanţă cu dispoziţiile art. 26 din regulament.

Intimata a arătat că sunt neîntemeiate şi criticile privind nesocotirea de către instanţa de fond a dispoziţiilor prevăzute de art. 45 alin. (1) lit. g) şi i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţiştilor şi a art. 94 alin. (2) lit. a) şi a) art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu ocazia desemnării în comisia de psihologi a doamnei C.. Prin urmare, argumentul invocat de recurenta reclamantă privind incompatibilitatea doamnei psiholog C. care ar avea calitatea de comisar şef poliţie nu prezintă relevanţă sub aspectul legalităţii desemnării în comisia de reexaminare întrucât desemnarea acesteia s-a făcut cu respectarea regulamentului.

Nu există nicio prevedere legală cu incidenţă în activitatea de organizare a concursului de către Consiliul Superior al Magistraturii care să prevadă că psihologii care efectuează examinarea/reexaminarea psihologică să deţină atestat în domeniul de competenţă "psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale", H.G. nr. 788/2005 nefiind aplicabilă în cauză. Regulamentul nu reţine în mod expres o calificare/competenţă specifică în cazul psihologilor, însă aceasta este reglementată de acte normative specifice care completează dispoziţiile privind testarea psihologică din regulament.

Astfel, potrivit dispoziţiilor din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 562/2010 privind organizarea activităţii de psihologia personalului de la nivelul Consiliului şi al curţilor de apel, specializarea pe care trebuie să o aibă toţi psihologii încadraţi la nivelul acestor structuri este în domeniul de competenţă "psihologia muncii şi organizaţională", specializare stabilită, după cum rezultă din motivarea hotărârii, ca urmare a consultării Colegiului Psihologilor din România.

Referitor la calitatea activităţii desfăşurate, psihologii desemnaţi au o experienţă vastă în domeniul evaluărilor de personal, experienţă acumulată în cadrul concursurilor, din 2006 până în prezent, în care au fost evaluaţi mii de candidaţi. De asemenea, psihologii desemnaţi în vederea efectuării examinării/reexaminării psihologice deţin toate atestatele şi certificatele profesionale pentru utilizarea adecvată a instrumentelor psihologice (teste) folosite în regim de licenţă în procesul de evaluare.

Cu privire la aspectele legate de nelegalitatea Hotărârii secţiei pentru judecători nr. 927/2015 ce rezidă din lacunele motivării, se arată că argumentele prezentate în hotărârea contestată sunt coerente, clare si lipsite de ambiguităţi si de contradicţii, fiind în măsură să permită urmărirea raţionamentului care a condus la adoptarea acestora. În cauza de faţă, nu se poate reţine că hotărea contestată a fost adoptată cu exces de putere.

Referitor la aspectele legate de modul în care instanţa de fond a apreciat cu privire la materialul probator administrat în cauză, respectiv în ceea ce priveşte expertiza de specialitate efectuată în această etapă procesuală şi aspectele relative la cuprinsul rapoartelor de evaluare/reexaminare psihologică şi cel de expertiză (setul de baterii de teste folosit), aceste susţineri nu intră în sfera de incidenţă a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, excedând controlului instanţei de recurs.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, art. 483 şi urm. din C. proc. civ., republicat, art. 205-208 din C. proc. civ., republicat.

4.2. La rândul său, recurenta - reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând respingerea căii de atac formulate, prin care a arătat că dezvoltarea motivului de nelegalitate nu se încadrează în motivul de casare invocat prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sens în care a invocat nulitatea recursului, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

În motivarea întâmpinării, recurenta a arătat că motivul de recurs invocat vizează neregularităţi de ordin procedural şi care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., iar dezvoltarea motivului de nelegalitate nu se încadrează în motivul de casare invocat prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ. In situaţia în care, instanţa apreciază că dezvoltarea motivelor de recurs realizează exigenţele art. 489 C. proc. civ., în sensul că face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat şi menţinerea în parte a sentinţei atacate referitor la respingerea ca neîntemeiată a excepţiei inadmisibilităţii excepţiilor de nelegalitate invocate de către pârâta C.S.M.

5. Răspunsurile la întâmpinări

5.1. Recurenta-reclamantă A. a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de partea adversă, prin care a solicitat instanţei respingerea apărărilor invocate de partea adversă, reiterând susţinerile din recurs.

5.2. Recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat răspuns la întâmpinarea depusă de partea adversă, prin care a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului incident şi a celorlalte apărări invocate.

În motivarea răspunsului, s-a arătat că, contrar susţinerilor intimatei, motivul de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond invocat prin recursul incident se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, noul C. proc. civ. defineşte expres nulitatea în art. 174 alin. (1), aceasta reprezentând sancţiunea procedurală care înlătură în tot sau în parte efectele juridice ale actului de procedură efectuat cu nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege pentru valabila sa întocmire. Motivul de casare indicat cuprinde, aşadar, cu excepţia regulilor care sunt vizate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

Soluţia nelegală pronunţată de instanţa de fond cu privire la excepţia inadmisibilităţii invocată de recurent, atrage nelegalitatea hotărârii judecătoreşti sub acest aspect, întrucât în acest caz instanţa de fond a procedat la analizarea actelor administrative contestate printr-un mijloc procesual neprevăzut de lege (pe calea excepţiei de nelegalitate). În aceste condiţii, neregularitatea hotărârii instanţei de fond poate fi îndreptată prin calea de atac a recursului, acest motiv de nelegalitate încadrându-se în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În continuare, a reiterat argumentele pentru care consideră că instanţa de fond a dispus în mod nelegal cu privire la excepţia inadmisibilităţii invocată de recurent.

6. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia ataşată la dosar s-a fixat termen de judecată la data de 26 mai 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

7. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

7.1. Aspecte de drept şi de fapt reţinute de prima instanţă

Prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012, a fost aprobat Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură.

Prin Hotărârea nr. 631/15.06.2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, a fost aprobată organizarea concursului de admitere în magistratură în condiţiile art. 33 alin. (1) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor în perioada 30 iunie - 15 octombrie 2015, pentru ocuparea a 28 de posturi vacante de judecători şi a 25 de posturi de procuror.

În considerarea disp. art. 26 alin. (1), (2) şi 3 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, cu modificări ulterioare, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012, s-a decis prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1034/2015 desemnarea psihologilor ce urmau a efectua testarea şi respectiv reexaminarea psihologică, fiind aprobată implicit compunerea comisiilor de examinare şi de reexaminare psihologică a candidaţilor la concursul de admitere în magistratură, sesiunea iunie - octombrie 2015, măsuri adoptate în temeiul disp. art. 26 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012, cu modificările ulterioare, ale cărei dispoziţii au fost enunţate mai sus.

Prin Hotărârea Plenului CSM nr. 927/2015, contestată în cauză de către reclamantă, a fost constatată neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către candidata A. şi, în consecinţă, a fost declarată ca respinsă, reţinându-se că, deşi reclamanta a îndeplinit condiţia de bună reputaţie, fiind aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei, totuşi în urma susţinerii testelor psihologice specifice a primit calificativul "respins", iar în urma contestaţiei formulate de candidată, s-a desfăşurat reexaminarea psihologică, unde a fost din nou declarată respinsă.

Măsura a fost adoptată în temeiul disp. art. 27 din Regulament şi art. 40 lit. d) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit cu care, în cazul în care candidaţii la exercitarea funcţiei, sunt inapţi din punct de vedere medical sau psihologic, precum şi cei care nu se bucură de o bună reputaţiei sunt declaraţi respinşi.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a formulat plângere prealabilă reclamanta, respinsă de către emitentul actului.

Cu ocazia soluţionării plangerii prealabile formulate împotriva actului administrativ contestat, pârâta emitentă a reţinut că reclamanta nu a întrunit condiţia de a fi aptă din punct de vedere psihologic pentru a fi declarată admisă la concursul de admitere în funcţia de judecător, în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012, cu modificările ulterioare.

Reclamanta a invocat pe cale de excepţie nelegalitatea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1034/2015, precum şi nelegalitatea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/2012, prin care a fost aprobat Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, cu modificări ulterioare.

7.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenţi

7.2.1. Asupra excepţiei nulităţii recursului incident formulat de Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie invocată de recurenta-reclamantă

Recurenta-reclamantă a invocat, raportat la recursul incident, faptul că motivul de recurs invocat vizează neregularităţi de ordin procedural şi care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., iar dezvoltarea motivului de nelegalitate nu se încadrează în motivul de casare invocat prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că această susţinere nu este corectă, pornind de la definiţia acţiunii civile, astfel cum este aceasta cuprinsă în dispoziţiile art. 29 din C. proc. civ., respectiv ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv civil.

Conform prev. art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Or, criticarea soluţiei date de prima instanţă cu privire la excepţia inadmisibilităţii reprezintă o critică referitoare la utilizarea unui mijloc procesual neprevăzut de lege (excepţia de nelegalitate), motivul de casare de la punctul 5 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. incluzând critici referitoare la încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent după cum aceasta este condiţionată sau nu de existenţa unei vătămări.

În concluzie, critica referitoare la o greşită soluţionare a excepţiei inadmisibilităţii se încadrează în prev. art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., astfel că excepţia nulităţii recursului incident va fi respinsă.

7.2.2. Analiza recursului incident formulat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii

Având în vedere prev. art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., care impun regula că instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, se impune analizarea cu prioritate a recursului incident formulat de pârât cu privire la inadmisibilitatea excepţiilor de nelegalitate invocate de reclamantă.

7.2.2.1. În ceea ce priveşte admisibilitatea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) pct. 2, art. 26 şi art. 27 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 279/05.04.2012, cu modificările ulterioare

Pe de o parte, reclamanta şi prima instanţă au reţinut caracterul de act administrativ individual al acestei hotărâri; pe de altă parte, pârâtul a invocat faptul că este un act administrativ cu caracter normativ.

Înalta Curte constată că în mod evident, Hotărârea Plenului CSM nr. 279/05.04.2012 este un act administrativ cu caracter normativ, exclus din obiectul unei excepţii de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările ulterioare.

Astfel cum evocă chiar reclamanta, criteriile principale, în raport de care se realizează departajarea actelor administrative în acte normative sau acte cu caracter individual sunt scopul pentru care acestea au fost adoptate/emise şi întinderea efectelor juridice propuse, prin subiecţii cărora le sunt adresate.

Dacă actul administrativ cu caracter normativ are ca scop organizarea legii, actul administrativ cu caracter individual are ca scop punerea în aplicare în concret, într-un caz dat, a dispoziţiilor legale.

Actul administrativ cu caracter normativ conţine reguli sau norme cu caracter general, aplicabile unui număr nedefinit de situaţii şi unui număr nedefinit de persoane, în timp ce actul administrativ cu caracter individual urmăreşte realizarea unor raporturi juridice într-o situaţie strict determinată şi produce efecte faţă de o persoană sau faţă de un număr determinat sau determinabil de persoane.

Or, Hotărârea Plenului CSM nr. 279/05.04.2012 cuprinde regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, regulament care este aplicabil oricărui concurs ce urma a fi organizat ulterior intrării sale în vigoare, tuturor persoanelor ce urmau a se înscrie la concursurile ce se organizau şi cuprinde reguli generale de procedură privind organizarea şi desfăşurarea concursului.

Un argument suplimentar în sensul că această hotărâre are caracter normativ, îl reprezintă Decizia din 10 martie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 106 lit. a) şi d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. În comunicatul emis (la data prezentei decizii nefiind publicată Decizia Curţii Constituţionale), se arată că, în situaţia magistraţilor, al căror statut este consacrat la nivel constituţional, elementele esenţiale referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea raportului juridic de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege organică, iar nu printr-un act administrativ cu forţă inferioară acesteia. Întrucât, potrivit art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, statutul judecătorilor şi procurorilor se reglementează prin lege organică, şi ţinând cont de faptul că art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004 permite ca aspecte esenţiale cu privire la însăşi naşterea raportului de muncă să fie reglementate printr-un act administrativ cu forţă inferioară legii, Curtea a constatat că aceste aspecte esenţiale, cum sunt, spre exemplu, procedura de organizare a concursului, comisiile de concurs, probele de concurs şi modalitatea de stabilire şi contestare a rezultatelor, trebuiau reglementate prin lege organică - Legea nr. 303/2004. Or, aceste aspecte esenţiale au fost reglementate, la data invocării excepţiei de neconstituţionalitate, şi sunt reglementate, şi în prezent, prin Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, adoptat printr-o hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, iar nu prin Legea nr. 303/2004.

Astfel, se constată că hotărârea emisă de CSM privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură este un act administrativ cu caracter normativ, fiind exclusă din obiectul unei excepţii de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările ulterioare, ceea ce face ca excepţia de nelegalitate a prev. art. 6 alin. (1) pct. 2, art. 26 şi art. 27 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 279/05.04.2012, cu modificările ulterioare, să fie inadmisibilă.

7.2.2.2. În ceea ce priveşte admisibilitatea excepţiei de nelegalitate a Hotărârii Plenului CSM nr. 1034/13.10.2015

Prin hotărârea menţionată, au fost desemnate comisiile de psihologi pentru testarea psihologică şi respectiv, reexaminarea psihologică a candidaţilor declaraţi admişi după cele două etape ale concursului de admitere în magistratură sesiunea iunie- octombrie 2015.

Prima instanţă a reţinut că hotărârea menţionată este un act administrativ cu caracter individual, în timp de recurentul-pârât a susţinut că nu este un act administrativ cu caracter individual tipic, separat, ci este o operaţiune premergătoare emiterii actului administrativ cu caracter individual care a produs efecte juridice, atacat în speţă.

Conform prev. art. 2 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 554/2004, prin act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

În ceea ce priveşte concursul de admitere în magistratură, care cuprinde un ansamblu de acte emise de CSM şi de operaţiuni materiale şi administrative, practica judecătorească este unanimă în a constata faptul că actul administrativ concret de punere în aplicare a legii este hotărârea finală de validare a concursului/de invalidare a concursului sau de respingere a candidatului, toate actele premergătoare reprezentând doar operaţiuni premergătoare, neavând puterea unor acte juridice de sine stătătoare. Efectele juridice se produc ca urmare a hotărârii finale de închidere a procedurii de concurs, respectiv hotărârea de validare sau de invalidare sau de respingere a candidatului, astfel că doar aceasta are caracterul de act administrativ.

Ca urmare, hotărârea de desemnare a comisiilor de testare şi reexaminare psihologică nu reprezintă un act administrativ în sensul avut în vedere de art. 2 alin. (1) lit. c) teza întâi din Legea nr. 554/2004, putând fi atacată doar conform dispoziţiilor art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, respectiv instanţa judecătorească poate să-şi exercite controlul asupra valabilităţii operaţiunilor prealabile numai în cadrul acţiunii în anulare, odată cu analiza legalităţii şi oportunităţii actului administrativ final, producător de efecte juridice, în speţă actul administrativ prin care s-a constatat că reclamanta nu îndeplineşte cerinţele prevăzute de lege pentru a fi admisă în magistratură.

Prin urmare, excepţia de nelegalitate care are ca obiect o operaţiune premergătoare emiterii unui act administrativ producător de consecinţe juridice, este inadmisibilă.

7.2.2.3. Ca atare, se constată că este întemeiat motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., impunându-se casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul admiterii excepţiei inadmisibilităţii şi respingerii, ca inadmisibile, a excepţiilor de nelegalitate invocate.

7.2.3. Analiza recursului principal formulat de recurenta-reclamantă A.

Într-un prim motiv de recurs, recurenta a criticat greşita respingere ca nefondate a excepţiilor de nelegalitate invocate. Având în vedere cele statuate la punctul 7.2.2. din prezentele considerente, aceste motive de casare nu vor mai fi analizate, câtă vreme recurenta-reclamantă nu dispunea de mijlocul procesual al excepţiei de nelegalitate.

Astfel, nu vor fi analizate de instanţa de recurs, ca urmare a respingerii excepţiilor de nelegalitate ca inadmisibile, motivele legate de împrejurarea că doar comisia de admitere putea, potrivit legii, să declare inaptitudinea psihologică, iar nu psihologul şi comisia de reexaminare psihologică (încălcarea principiului ierarhiei şi a forţei juridice a actelor normative şi nerespectarea prevederilor art. 15 alin. (5) din Legea nr. 303/2004); greşita înlăturare a aplicabilităţii art. 24 lit. a) din H.G. nr. 788/2015 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 213/2004 privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de liberă practică, cu ocazia desemnării doamnei psiholog C.; încălcarea art. 45 alin. (1) lit. g) şi i) din Legea nr. 360/2002 şi a art. 94 alin. (2) lit. a), art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003; încălcarea art. 4 alin. (2) din Regulament cu ocazia desemnării doamnei psiholog B. ca membru în comisie,

Pe fondul cauzei, recurenta a arătat mai întâi că nelegalitatea actului administrativ atacat rezultă din lacunele motivării.

Înalta Curte constată că, analizând conţinutul actului administrativ contestat, se poate observa că pârâtul a procedat la expunerea considerentelor de fapt care au justificat adoptarea acestuia, evidenţiind şi temeiurile de drept care au impus constatarea făcută. Cum în mod corect a constatat prima instanţă, din cuprinsul Hotărârii nr. 927/2015 rezultă raţiunile de fapt şi de drept ce au stat la baza respingerii reclamantei, astfel că nu poate fi reţinută critica nemotivării actului administrativ.

Recurenta a mai invocat aplicarea greşită a legii de către prima instanţă, prin ignorarea încălcării de către pârât a principiilor transparenţei şi al egalităţii. Un argument adus de recurentă este acela că nu se menţionează comisia care a efectuat verificarea condiţiei de a fi apt psihologic si in baza cărui articol din lege sau regulament a realizat o asemenea verificare. Înalta Curte constată că această critică are legătură cu motivele invocate în susţinerea fondului excepţiei de nelegalitate a Hotărârii nr. 1034/2015, astfel că nu va fi analizată, cât timp excepţia a fost constatată ca fiind inadmisibilă.

Apoi, sub aspectul pretinsei încălcări a principiilor transparenţei şi al egalităţii, Înalta Curte reţine că în mod corect a constatat prima instanţă faptul că toţi candidaţii au susţinut testul scris în aceleaşi condiţii şi în acelaşi interval de timp, acolo unde a fost cazul. De asemenea, în cadrul interviului toţi candidaţii au fost evaluaţi pornind de la aceleaşi întrebări, care fac parte din Ghidul de interviu - secţiunea întrebări standard, pe care le-au completat în prealabil pe parcursul susţinerii testului scris. Referitor la întrebările particulare, adresate în vederea clarificării unor tendinţe rezultate în urma aplicării testului scris în raport cu criteriile măsurate, acestea au făcut parte dintr-un ghid de interviu validat în prealabil.

Din cele menţionate mai sus, instanţa de recurs reţine că examinarea şi reexaminarea psihologică au avut un caracter standardizat, fapt care a acordat şanse egale tuturor candidaţilor înscrişi în procedura de concurs.

În ceea ce priveşte criticile aduse modului în care prima instanţă a refuzat valorificarea concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, recurenta a arătat, raportat la argumentul că modalitatea de interpretare a rezultatelor testului psihologic precum şi modalitatea de realizare efectivă şi criteriile de specialitate în raport de care s-a efectuat reexaminarea psihologică exced controlului instanţei, că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie, ce include dreptul de a fi ascultat este încălcat de prima instanţă, întrucât nu menţionează sau nu ia în considerare în motivare unul dintre aspectele esenţiale expuse de recurentă, respectiv criticile referitoare la procedura de reexaminare din cadrul concursului de admitere în magistratură.

Înalta Curte constată că trebuie păstrat un echilibru fin între dreptul părţii de a deduce judecăţii toate nemulţumirile sale legate de modul în care organul administrativ a realizat evaluarea şi limitele procedurale impuse instanţei în verificarea temeiniciei şi legalităţii unui act administrativ.

Astfel, aşa cum a reţinut prima instanţă, deciziile comisiilor de confirmare sau atestare a unor aptitudini, însuşiri, calităţi profesionale nu pot face obiectul unei acţiuni în contencios administrativ, întrucât criteriile complexe de apreciere a însuşirilor şi aptitudinilor sunt aspecte care exced controlului judecătoresc, instanţa neputându-se substitui organului administrativ şi fiind chemată să realizeze doar un control de legalitate şi al procedurii urmate de acesta.

Aceasta nu duce, însă, la inadmisibilitatea de plano a acţiunii în faţa instanţei, ci are drept consecinţă împrejurarea că instanţa va verifica existenţa sau nu a unui abuz de drept, fără a putea face ea însăşi evaluarea profesională sau specializată ce intră în competenţa organului emitent al actului atacat.

Or, argumentele prezentate în hotărârea contestată sunt coerente, clare si lipsite de ambiguităţi si de contradicţii, fiind în măsură să permită urmărirea raţionamentului care a condus la adoptarea acestora, astfel că nu se poate reţine că hotărârea contestată a fost adoptată cu exces de putere

În ceea ce priveşte invocarea unei alte decizii a instanţei supreme (Decizia nr. 599/10.02.2014 pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012), prin care practica judiciară s-ar fi reformat, Înalta Curte constată că această decizie nu face altceva decât să confirme cele de mai sus, reţinând că atunci când litigiul priveşte verificarea legalităţii procedurii în faţa unei comisii de admitere şi reexaminarea îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor prevăzute de lege pentru o activitate profesională, aspectele care pot fi cenzurate pe cale jurisdicţională sunt arbitrariul, deturnarea de putere şi viciile de procedură. S-a reţinut, în cauza respectivă, că, în mod efectiv, instanţa de fond nu a cenzurat evaluarea psihologică şi nici nu s-a substituit comisiilor de specialitate, demonstrând însă, prin analiza probatoriului administrat, insuficienta motivare a rapoartelor de examinare psihologică şi respectiv arbitrariul, derivând din lipsa de transparenţă, de deplină credibilitate şi de egalitate în ceea ce priveşte examinarea la care a fost supus reclamantul.

Or, aceleaşi aspecte au fost examinate şi în cauza de faţă, ajungându-se la concluzia că nu se poate reţine că hotărârea contestată a fost adoptată cu exces de putere.

În ceea ce priveşte motivele subsidiare de înlăturare a concluziilor raportului de expertiză, referitoare la faptul că, in elaborarea lucrării, expertul a avut în vedere alte baterii de teste decât cele folosite in cadrul procedurilor de concurs uzitate cu valoare de principiu de CSM odată cu adoptarea Hotărârilor CSM nr. 184/2006 şi nr. 562/2010, iar aceste hotărâri nu au fost contestate în prezenta cauză, astfel că nu pot fi validate concluziile acestuia, Înalta Curte constată mai întâi că nu se mai impune analizarea acestora, fiind menţinută motivaţia principală mai sus prezentată. Cu toate acestea, Înalta Curte va răspunde motivului de recurs legat de împrejurarea că expertul a folosit alte baterii de teste în evaluarea sa decât cele folosite de comisia de examinare/reexaminare, expertul concluzionând că aceste teste folosite în cadrul expertizei ar fi mai relevante. Câtă vreme etalonarea/aplicarea baremelor a fost făcută în considerarea Hotărârilor nr. 184/1.03.2006 şi nr. 562/2010 adoptate de către CSM, privind profilul profesiei de judecător şi procuror, hotărâri neatacate în cauză, a permite reevaluarea reclamantei prin prisma unei baterii de teste cu spectru mai larg ar duce la înfrângerea principiului egalităţii, restul candidaţilor fiind evaluaţi în temeiul testelor avute în vedere de cel două hotărâri. Practic, schimbarea regulilor tehnice ce stau la baza evaluării duce la substituirea în atribuţiile organului administrativ, iar nu la verificarea temeiniciei şi legalităţii actului atacat.

Înalta Curte va avea în vedere în subsidiar şi argumentul că bateriile de teste aplicate de psihologi, cu ocazia desfăşurării concursului, fac parte dintr-o platformă de evaluare psihologică standardizată, ce a făcut obiectul avizării metodologice în cadrul comisiei metodologice din Cadrul Colegiului Psihologilor din România, fiind certificată pentru utilizare în specialitatea "psihologia muncii şi organizaţională " .

Dincolo de acest aspect, susţinerile referitoare la modul în care instanţa de fond a apreciat materialul probator administrat în cauză nu intră în sfera de incidenţă a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, excedând controlului instanţei de recurs.

În subsidiar, având în vedere faptul că recurenta-reclamantă a invocat susţinerile din cadrul excepţiilor de nelegalitate şi pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că, în ceea ce priveşte criticile referitoare la aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Regulament, cu referire la desemnarea doamnei psiholog B., în mod corect a reţinut prima instanţă că sunt nefondate. Dispoziţiile art. 4 alin. (2) din regulament care prevăd că aceeaşi persoană poate face parte dintr-o singură comisie se referă la comisiile de admitere a concursului, comisia de elaborare a subiectelor şi comisia de soluţionare a contestaţiilor, pentru reexaminarea psihologică singura incompatibilitate prevăzută de regulament fiind cea stabilită de art. 26 alin. (6) în sensul că nu pot face parte din comisia de reexaminare psihologii care au examinat efectiv iniţial candidaţii, dispoziţie care a fost respectată. Doamna psiholog B. a fost desemnată în calitate de supleant şi în cadrul comisiei de examinare pentru susţinerea interviului, însă nu a desfăşurat nicio activitate în cadrul comisiei respective, în consecinţă nu se poate aprecia că şi-a exprimat părerea cu privire la candidaţii examinaţi cu ocazia interviului. Prin urmare, nu se poate reţine că recurenta reclamantă a suferit vreo vătămare, câtă vreme doamna psiholog B. a îndeplinit efectiv doar atribuţiile aferente unui membru al comisiei de reexaminare psihologică, în concordanţă cu dispoziţiile art. 26 din regulament.

De asemenea, sunt neîntemeiate şi criticile privind nesocotirea de către instanţa de fond a dispoziţiilor prevăzute de art. 45 alin. (1) lit. g) şi i) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţiştilor şi a art. 94 alin. (2) lit. a) şi a) art. 96 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu ocazia desemnării în comisia de psihologi a doamnei C.. Argumentul invocat de recurenta reclamantă privind incompatibilitatea doamnei psiholog C. care ar avea calitatea de comisar şef poliţie nu prezintă relevanţă sub aspectul legalităţii desemnării în comisia de reexaminare, întrucât desemnarea acesteia s-a făcut cu respectarea regulamentului.

Nu există nicio prevedere legală cu incidenţă în activitatea de organizare a concursului de către Consiliul Superior al Magistraturii care să prevadă că psihologii care efectuează examinarea/reexaminarea psihologică să deţină atestat în domeniul de competenţă "psihologie aplicată în domeniul securităţii naţionale", H.G. nr. 788/2005 nefiind aplicabilă în cauză. Regulamentul nu reţine în mod expres o calificare/competenţă specifică în cazul psihologilor, însă aceasta este reglementată de acte normative specifice care completează dispoziţiile privind testarea psihologică din regulament.

Astfel, potrivit dispoziţiilor din Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 562/2010 privind organizarea activităţii de psihologia personalului de la nivelul Consiliului şi al curţilor de apel, specializarea pe care trebuie să o aibă toţi psihologii încadraţi la nivelul acestor structuri este în domeniul de competenţă "psihologia muncii şi organizaţională", specializare stabilită, după cum rezultă din motivarea hotărârii, ca urmare a consultării Colegiului Psihologilor din România.

În concluzie, în raport de toate cele arătate, Înalta Curte constată caracterul nefondat al recursului principal formulat de recurenta-reclamantă.

7.3. Temeiul procesual al soluţiei date recursurilor

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul principal declarat de reclamanta, ca nefondat.

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, va casa în parte sentinţa recurată, în sensul că va admite excepţia inadmisibilităţii excepţiilor de nelegalitate şi va respinge, ca inadmisibile, excepţiile de nelegalitate invocate; vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului incident formulat de Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge recursul principal declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 3262 din 22 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva sentinţei civile nr. 3262 din 22 septembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată, în sensul că:

Admite excepţia inadmisibilităţii excepţiilor de nelegalitate.

Respinge, ca inadmisibile, excepţiile de nelegalitate invocate.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2020.