Dual employment under civil service contracts and labor laws in national health programs: prohibition of overlapping compensation for identical duties.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the National Institute of Public Health, upholding the Court of Appeal’s decision that rejected the Institute’s action to annul the Court of Auditors' decision imposing liability for unlawful expenditures. The dispute centered on whether the Institute’s payment of civil service contracts to 69 employees—who simultaneously held individual employment contracts with the Institute—for performing tasks identical to their base positions in the context of national health programs constituted a legal violation. The Court found that the Institute breached labor and health sector regulations by circumventing mandatory employment channels; specifically, it should have either utilized existing staff for these duties or entered into civil contracts with third-party service providers, rather than paying its own employees twice for the same functions. The decisive legal basis included the principle that internal administrative structures for national health programs require specific personnel arrangements distinct from private civil service contracts with the entity's own workforce, and that the dual compensation scheme violated the prohibition against evading labor law obligations and the specific financial regulations governing public health program implementation, thereby justifying the recovery of the approximately 1.3 million RON identified as illegal expenditure.
Legislator headnote
AI generatedart. 1851 C. civ, art. 49 din Legea nr. 95/2006, art. 57 alin. (6) din Legea nr. 95/2006, art. 488 pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ, art. 488 pct. 8 din C. proc. civ; Dual employment under civil service contracts and labor laws in national health programs: prohibition of overlapping compensation for identical duties: Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul Institutul Naţional de Sănătate Publică criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 21 mai 2020
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 6.03.2017, reclamantul Institutul Naţional de Sănătate Publică a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României:
I. 1. Anularea încheierii nr. 6/14.02.2017 emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României (în continuare încheierea);
2. Admiterea contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 16/V/16.12.2016 (în continuare, Decizia) privind înlăturarea deficienţelor constatate şi consemnate în raportul de audit financiar încheiat în urma acţiunii privind "Auditul financiar asupra contului de execuţie a instituţiilor publice subordonate, sub autoritatea şi în coordonarea Ministerului Sănătăţii pentru perioada 2013-2015, la Institutul Naţional de Sănătate Publică", înregistrat la I.N.S.P. cu nr. 18382/18.1 1.2016;
3. Anularea măsurii nr. II.3 din Decizie, cu referire la constatarea de la pct. 5 a acesteia.
II. Suspendarea măsurii nr. II.3 din Decizie, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 3412 din 2 octombrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul Institutul Naţional de Sănătate Publică în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamantul nu contestă situaţia de fapt reţinută de pârâtă, respectiv că aşa cum a rezultat din aplicaţia REVISAL, care gestionează contractele individuale de muncă (C.I.M.) pentru 20 angajaţi, pe lângă C.I.M., pentru funcţia de bază aceştia mai au încheiate cu I.N.S.P., între 1 şi 4 contracte cu timp parţial tot cu acelaşi institut (unde îşi exercită funcţia de bază). Totodată, aceeaşi salariaţi, în paralel, au încheiate contracte individuale de muncă, cât şi convenţii civile pentru aceeaşi perioadă pentru programele naţionale de sănătate, ajungând unii dintre aceştia să aibă o durată zilnică a timpului lucrat pe fiecare zi calendaristică/lucrătoare situată între 16 ore şi 22 ore.
S-a mai arătat că, procedând în acest mod, reclamantul nu a respectat obligativitatea existenţei timpului de odihnă într-o zi sau săptămână de lucru, respectiv respectarea prevederii legale care limitează durată maximă a timpului de muncă la 48 ore/săptămână, inclusiv orele suplimentare. Faptul că s-au încheiat convenţii civile separat de contractele de muncă, atât cele individuale cât şi cele cu timp parţial, nu înlătură aplicabilitatea dispoziţiilor din Codul muncii privind durata maximă a timpului de muncă, obiectul convenţiilor fiind identic cu al contractelor de muncă.
De asemenea, obiectul contractului/convenţiei civile pentru fiecare persoană în parte din cele menţionate, în perioada 2013-2015, este identic cu domeniul în care îşi desfăşoară activitatea din cadrul institutului, respectiv domeniul medical în cazul medicilor şi asistentelor medicale, domeniul economic în cazul responsabililor economici şi domeniul juridic în cazul şefului de la Biroul juridic.
A mai arătat prima instanţă că ordonatorii de credite ai unităţilor de specialitate care implementează programe naţionale de sănătate publică au obligaţia de a aproba fişele de post ale coordonatorilor desemnaţi cu atribuţiile corespunzătoare activităţilor prevăzute în cadrul programelor naţionale de sănătate publică, ceea ce exclude posibilitatea încheierii unor convenţii civile.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul Institutul Naţional de Sănătate Publică criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat, în esenţă, următoarele:
- instanţa de fond, în considerentele hotărârii recurate, face referire la anumite texte legale care au suferit modificări pe parcursul celor 3 ani pentru care a fost efectuat controlul, fără însă a face aplicarea corectă în timp a legii civile. În acest sens, se învederează faptul că Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost republicată la data de 28.08.2015, suferind modificări substanţiale dar cu toate acestea, instanţa de fond motivează hotărârea de respingere a acţiunii pe vechile dispoziţii legale.
- cu privire la încheierea contractelor/convenţiilor civile, instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că nu au fost respectate prevederile art. 1851 C. civ., motivând această susţinere prin aceea că recurenta a intitulat contractul - convenţie civilă - iar acest termen nu mai există în reglementarea Legii nr. 287/2009 privind C. civ.. În opinia recurentului, indicarea sau denumirea greşită a unui act/contract nu atrage automat nulitatea lui, dacă prin modul în care a fost redactat poate fi calificat potrivit dispoziţiilor legale.
- în aplicarea dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 95/2006 trebuiau avute în vedere în mod obligatoriu Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate aprobate prin OMS nr. 386 şi OMS nr. 422/2015. În conformitate cu prevederile art. 9 din Normele tehnice de realizare a programelor de sănătate publică aprobate prin OMS nr. 422/2013, Programele naţionale de sănătate, respective subprogramele se finanţează de la bugetul de stat şi din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii de la titlurile bugetare 20 "Bunuri şi servicii" şi 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice", prevăzute în Clasificaţia indicatorilor privind finanţele publice. Aceeaşi reglementare o regăsim în art. 9 din Normele tehnice de realizare a programelor de sănătate publică aprobate prin OMS nr. 386/2015.
- interpretând în mod restrictiv prevederile art. 57 alin. (6) din Legea nr. 95/2006, instanţa de fond încearcă să scoată în evidenţă faptul că INSP a încheiat convenţii civile cu persoanele care desfăşoară activitate în cadrul programelor de sănătate în detrimentul contractelor individuale de muncă, ceea ce demonstrează că instanţa a ignorat practic prevederile Normelor tehnice de realizare a programelor de sănătate publică care au stabilit în mod categoric faptul că fondurile pentru programele naţionale de sănătate au fost alocate doar pentru bunuri şi servicii. Totodată, atâta timp cât la nivelul INSP nu existau posturi vacante, nu putea fi angajat personalul cu contract individual de muncă.
S-a reţinut în mod incorect că activităţile din cadrul UATM s-au desfăşurat în timpul programului de lucru, deşi s-a demonstrat în mod extrem de clar că aceste activităţi aveau loc după ora 15 când personalul termina programul de lucru, iar în mod excepţional dacă o activitate avea loc în timpul programului de lucru, aceste ore erau recuperate în alte zile.
- în mod greşit s-a reţinut de către Curtea de Apel faptul că atribuţiile INSP prevăzute în ROF sunt identice cu cele ale programelor naţionale de sănătate, fără a se ţine cont de faptul că acestea din urmă au fost concepute pentru anumite situaţii specifice. Dacă am admite acest raţionament am ajunge la concluzia că nu ar trebui să existe aceste programe naţionale de sănătate publică, de vreme ce aceste atribuţii existau deja în ROF la INSP.
- un alt aspect pe care l-a reţinut în mod greşit instanţa de fond este acela că "ordonatorii de credite ai unităţilor de specialitate care implementează programe naţionale de sănătate publică au obligaţia de a aproba fişele de post ale coordonatorilor desemnaţi cu atribuţiile corespunzătoare activităţilor prevăzute în cadrul programelor de sănătate publică." UATM este o structură fără personalitate juridică, organizată în cadrul instituţiilor din subordinea Ministerului Sănătăţii, prin care se asigură asistenţă tehnică şi management pentru programele naţionale de sănătate publică. Noţiunea de UATM a fost reglementata prin dispoziţiile art. 1, pct. 8 din O.U.G. nr. 91/2012 pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul sănătăţii (Monitorul Oficial, Partea I nr. 886 din 27.12.2012).
4. Apărările formulate de intimată
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Curtea de Conturi a României a solicitat ca, pe baza motivelor susţinute şi a probatoriului administrat, să se respingă, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-reclamant împotriva sentinţei civile nr. 3412/02.10.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017 şi, pe cale de consecinţă, să se menţină ca legală sentinţa recurată.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Recurentul-reclamant Institutul Naţional de Sănătate Publică a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, cu o acţiune îndreptată împotriva Curţii de Conturi a României solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: anularea încheierii nr. 6/14.02.2017 emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi a României, admiterea contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 16/V/16.12.2016 privind înlăturarea deficienţelor constatate şi consemnate în raportul de audit financiar încheiat în urma acţiunii privind "Auditul financiar asupra contului de execuţie a instituţiilor publice subordonate, sub autoritatea şi în coordonarea Ministerului Sănătăţii pentru perioada 2013-2015, la Institutul Naţional de Sănătate Publică", înregistrat la I.N.S.P. cu nr. 18382/18.11.2016, anularea măsurii nr. II.3 din Decizie, cu referire la constatarea de la pct. 5 a acesteia şi suspendarea până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii.
Prima instanţă, pentru considerentele arătate pe scurt la punctul 2, a respins acţiunea formulată de reclamantul Institutul Naţional de Sănătate Publică în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.
Reclamantul Institutul Naţional de Sănătate Publică a declarat recurs, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ. se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
Deşi aparent am fi în prezenţa unor motive distincte, în realitate este vorba de ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de casare - nemotivarea hotărârii -, deoarece astfel trebuie calificată şi o hotărâre care nu este deloc motivată şi una care cuprinde motive contradictorii ori motive care sunt străine pricinii.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor. Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.
Este însă important de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă separat diferitelor argumente ale părţilor care sprijină fiecare capăt de cerere, astfel încât, dacă soluţia este motivată, nu constituie motiv de casare faptul că nu s-a răspuns la fiecare argument.
Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost amplu motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, prima instanţă motivând în sensul respingerii acţiunii, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.
Subsumat acestui motiv de recurs, recurentul susţine că instanţa de fond, în considerentele hotărârii recurate, face referire la anumite texte legale care au suferit modificări pe parcursul celor 3 ani pentru care a fost efectuat controlul, fără însă a face aplicarea corectă în timp a legii civile. În acest sens, se învederează faptul că Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost republicată la data de 28.08.2015, suferind modificări substanţiale dar cu toate acestea, instanţa de fond motivează hotărârea de respingere a acţiunii pe vechile dispoziţii legale.
Critica este nefondată după cum vom arăta în continuare. Este adevărat că Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost republicată la data de 28.08.2015 (MO nr. 652/2015), textele primind o nouă numerotare. Însă, prima instanţă a avut în vedere faptul că recurenta a încheiat contracte individuale de muncă cu referire la perioada anilor 2013-2015. Or, dispoziţiile art. 49 alin. (3-6), citate de instanţă, au devenit după republicare art. 52 alin. (3-6), iar dispoziţiile art. 53 alin. (6) au devenit după republicare art. 57 alin. (6). Conţinutul acestor norme a rămas neschimbat indiferent de numărul articolului.
În aceste condiţii, nu se poate reţine că hotărârea este afectată de nelegalitate şi nu se impune admiterea acestui motiv de casare.
Cel de al doilea motiv de recurs invocat este prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.
Astfel, în urma desfăşurării auditului financiar, în perioada 10.10-18.11.2016, asupra conturilor de execuţie a instituţiilor publice subordonate, sub autoritatea şi coordonarea Ministerului Sănătăţii, Curtea de Conturi a constatat, la Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP), abateri de la legalitate şi regularitate fiind emisă Decizia nr. 16/V/16.12.2016, prin care s-au dispus măsuri de remediere a acestora.
Prin măsura de la pct. II.3, s-a dispus în sarcina conducerii entităţii verificate, următoarele:
"Pentru neregulile constatate şi prezentate mai sus la punctul 5, veţi proceda la:
- analiza situaţiei de fapt corelat cu prevederile legale incidente în ceea ce priveşte stabilirea întinderii prejudiciului, recuperarea drepturilor băneşti plătite contrar prevederilor legale având în vedere şi prevederile art. 731 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi regularizarea obligaţiilor cu bugetul general consolidat, precum şi înregistrarea în evidenţa financiar-contabilă a operaţiunilor specifice;
- extinderea verificărilor tuturor categoriilor de drepturi băneşti acordate personalului încadrat prin convenţii civile/contracte cu timp parţial în anul 2013, 2014 şi 2015, în vederea identificării eventualelor erori în aplicarea prevederilor legale în vigoare, stabilirea cuantumului erorilor constatate şi a măsurilor pentru remedierea acestora;
- aplicarea corectă a legislaţiei privind relaţiile de muncă în ceea ce priveşte salarizarea personalului bugetar plătit din fonduri publice de către personalul cu atribuţii în calcularea, vizarea, aprobarea şi înregistrarea în evidenţa financiar -contabilă a sumelor ce reprezintă cheltuieli de personal, acordate fără respectarea prevederilor legale, în vederea evitării prejudicierii bugetului entităţii."
Curtea de Conturi a reţinut că valoarea estimativă a abaterii constatate este în sumă totală de 1.246.160 RON reprezentând drepturi salariale nelegale acordate în acelaşi timp unui număr de 69 persoane din cadrul institutului în baza unor convenţii civile, care desfăşurau activităţi similare cu cele ale funcţiei de bază, la care se adaugă suma de 64.800 RON reprezentând contribuţiile angajatorului către bugetul asigurărilor de sănătate, aferente acestor plăţi pentru perioada 2013-2015.
Prima instanţă a reţinut că pentru îndeplinirea atribuţiilor UATM (unitatea de asistenţă tehnică şi management a programelor naţionale de sănătate), legislaţia în materie nu permitea recurentului INSP să încheie contracte/convenţii civile pentru propriul personal care desfăşura activităţi specifice.
Răspunzând punctual criticilor recurentului subsumate acestui motiv de recurs se constată că prima susţinere vizează faptul că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că nu au fost respectate prevederile art. 1851 C. civ., motivând că INSP a intitulat contractul - convenţie civilă - iar acest termen nu mai există în reglementarea Legii nr. 287/2009 privind C. civ.. În opinia recurentului, indicarea sau denumirea greşită a unui act/contract nu atrage automat nulitatea lui, dacă prin modul în care a fost redactat poate fi calificat potrivit dispoziţiilor legale.
Potrivit dispoziţiilor art. 51 alin. (1) Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată:
"Programele naţionale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătăţii, cu participarea CNAS, iar derularea acestora se realizează distinct, după cum urmează:
a) de către Ministerul Sănătăţii pentru programele naţionale de sănătate publică;
b) de către CNAS pentru programele naţionale de sănătate curative."
Recurentul Institutul Naţional de Sănătate Publică este o instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Sănătăţii, înfiinţat în baza Hotărârii de Guvern nr. 1414/2009.
Conform art. 52 din acelaşi act normativ (art. 49 înainte de republicare):
"(1) Implementarea programelor naţionale de sănătate se realizează prin unităţi de specialitate selectate în baza criteriilor aprobate în normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate.
(2) În înţelesul prezentei legi, unităţile de specialitate sunt:
a) instituţii publice;
b) furnizori publici de servicii medicale;
c) furnizori privaţi de servicii medicale pentru serviciile medicale care excedează capacităţii furnizorilor publici de servicii medicale;
d) furnizori privaţi de medicamente şi dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive.
(3) Unităţile de specialitate prevăzute la alin. (2) pot angaja personal pentru implementarea programelor naţionale de sănătate ca acţiuni multianuale pe toată perioada de implementare a acestora, cu respectarea prevederilor legale în domeniu.
(4) Pentru realizarea atribuţiilor şi activităţilor prevăzute în cadrul programelor naţionale de sănătate, unităţile de specialitate prevăzute la alin. (2) pot încheia contracte de prestări de servicii cu medici, asistenţi medicali şi alte categorii de personal, după caz, precum şi cu persoane juridice, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare, şi în condiţiile stabilite prin Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate.
(5) Contractele de prestări de servicii/Convenţiile civile încheiate în condiţiile alin. (4) de către unităţile de specialitate stabilite la alin. (2) prevăd acţiuni multianuale, sunt de natură civilă şi se încheie pentru toată perioada de implementare a programelor naţionale de sănătate.
(6) Sumele necesare pentru derularea contractelor prevăzute la alin. (3) şi (4) sunt cuprinse în fondurile alocate programelor naţionale de sănătate."
Din dispoziţiile legale menţionate mai sus, rezultă că recurentul Institutul Naţional de Sănătate Publică, în calitate de unitate de specialitate selectată să implementeze programe naţionale de sănătate, avea la dispoziţie trei posibilităţi: 1.să desfăşoare programul cu proprii angajaţi în virtutea atribuţiilor specifice institutului, 2.să angajeze personal, în condiţiile legii, pe perioadă determinată, dacă avea posturi vacante sau 3.să încheie contracte de prestări de servicii cu terţe persoane: medici, asistenţi medicali, alte categorii de personal, persoane juridice. Aceste contracte de prestări servicii intrând sub incidenţa art. 1851 şi urm. C. civ. - contractul de antrepriză.
Or, în cauză recurentul a încheiat convenţii civile de prestări servicii cu proprii angajaţi pentru implementarea şi derularea unor programe naţionale de sănătate, deşi aceştia aveau contracte individuale de muncă. În aceste condiţii, nelegalitatea măsurii adoptate nu este dată de titulatura convenţiei încheiate ci de calea aleasă pentru desfăşurarea activităţii.
Potrivit dispoziţiilor art. 7 din Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2013 şi 2014, din 29.03.2013 aprobate prin Ordinului ministrului sănătăţii nr. 422/2013:
"(1) Pentru asigurarea asistenţei tehnice şi managementului programelor naţionale de sănătate publică se aprobă înfiinţarea de unităţi de asistenţă tehnică şi management a programelor naţionale de sănătate publică, ca structuri fără personalitate juridică, în cadrul instituţiilor din subordinea Ministerului Sănătăţii, după cum urmează:
a) în cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică Bucureşti se aprobă înfiinţarea Unităţii de asistenţă tehnică şi management a Institutului Naţional de Sănătate Publică Bucureşti care asigură, la nivel naţional, asistenţă tehnică şi management pentru:
a.1. Programul naţional de imunizare;
a.2. Programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare;
a.3. Programul naţional de supraveghere şi control al infecţiilor nosocomiale şi monitorizare a utilizării antibioticelor şi a antibiotico-rezistenţei;
a.4. Programul naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă; a.5. Programul naţional de depistare activă precoce a cancerului de col uterin;
a.6. Subprogramul de promovare a unui stil de viaţă sănătos;
a.7. Subprogramul de supraveghere a stării de sănătate a populaţiei;(...)
(4) Pentru realizarea atribuţiilor de asistenţă tehnică şi management al programelor naţionale de sănătate publică, instituţiile publice în cadrul cărora se înfiinţează structurile prevăzute la alin. (1) pot pune în aplicare art. 53 alin. (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
(5) Structura de personal a unităţilor de asistenţă tehnică şi management a programelor naţionale de sănătate publică prevăzute la alin. (1) este următoarea:
a) o persoană cu studii superioare în domeniul sănătăţii care asigură coordonarea unităţii de asistenţă tehnică şi management;
b) un număr de maximum 8 persoane cu studii superioare în domeniul medical, economic, juridic, informatic;
c) un număr de maximum 5 persoane cu studii medii în domeniul medical şi auxiliar medical, tehnic, economic, informatic;
(51) Prin excepţie de la alin. (5), structura de personal a unităţii de asistenţă tehnică şi management a programelor naţionale de sănătate publică din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică se suplimentează cu un număr de maximum două persoane, în condiţiile legii, pentru fiecare program/subprogram coordonat.
(6) Structura de personal a unităţilor de asistenţă tehnică şi management a programelor naţionale de sănătate publică prevăzute la art. 7 alin. (1) şi a cheltuielilor estimate pentru remunerare se aprobă de către ministrul sănătăţii, la propunerea Agenţiei Naţionale pentru Programe de Sănătate, în baza solicitării fundamentate a conducerii instituţiilor în care acestea se organizează. La estimarea cheltuielilor se va avea în vedere complexitatea activităţilor desfăşurate în cadrul unităţii de asistenţă tehnică şi management a programelor naţionale de sănătate publică, numărul persoanelor necesare pentru asigurarea funcţionării acesteia, nivelul pregătirii profesionale al personalului, numărul de ore propuse a fi lucrate efectiv pe perioada unei luni calendaristice.
(7) Personalul care desfăşoară activităţi în cadrul unităţii de asistenţă tehnică şi management va fi remunerat pentru activitatea depusă în funcţie de numărul de ore lucrate pe perioada unei luni calendaristice, certificate prin semnarea unei fişe de pontaj care să ateste timpul efectiv lucrat de către coordonatorul unităţii de asistenţă tehnică şi management, precum şi cu încadrarea în următoarele limite tarifare orare pentru venitul brut realizat:
a) 40 RON/oră pentru personalul de specialitate cu studii superioare care îndeplineşte funcţia de coordonator al unităţii de asistenta tehnică şi management;
b) 30 RON/oră pentru personalul de specialitate cu studii superioare;
c) 20 RON/oră pentru personalul cu studii medii;
(8) Cheltuielile privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de asistenţă tehnică şi management a programelor naţionale de sănătate publică sunt incluse în sumele alocate programelor naţionale de sănătate publică pe care le gestionează, acestea stabilindu-se în raport cu complexitatea activităţii desfăşurate şi cu încadrarea în limita bugetului aprobat;(...)"
Ordinului ministrului sănătăţii nr. 386/2015 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică pentru anii 2015 şi 2016, reia în mare aceleaşi dispoziţii menţionate mai sus, iar la art. 9, invocat de recurent se arată că:
"(1) Din fondurile alocate la titlul 20 "Bunuri şi servicii" şi titlul 51 "Transferuri între unităţi ale administraţiei publice" se pot finanţa, următoarele categorii de cheltuieli: medicamente, materiale sanitare, reactivi, dezinfectanţi, materiale de laborator, furnituri de birou, bunuri de natura obiectelor de inventar cu durată de folosinţă mai mare de 1 an şi valoare unitară sub 2.500 RON, carburanţi pentru autovehiculele din dotare, piese de schimb, poştă, comunicaţii, internet, materiale şi prestări servicii cu caracter funcţional, bunuri şi servicii pentru întreţinere şi funcţionare, hrană pentru oameni, uniforme şi echipament de protecţie, deplasări interne ale personalului propriu, potrivit prevederilor legale în vigoare, cărţi şi publicaţii, pregătire profesională, protecţia muncii, tichete de masă pentru donatorii de sânge, servicii medicale, alte categorii de bunuri şi servicii, cheltuieli efectuate pentru realizarea atribuţiilor şi activităţilor prevăzute în cadrul programelor naţionale de sănătate publică, în condiţiile prevăzute de art. 49 alin. (3) - (6) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Cheltuielile eligibile care fac obiectul finanţării sunt prevăzute distinct la titlul "Natura cheltuielilor eligibile" în cadrul fiecărui program/subprogram naţional de sănătate publică.
(3) Din fondurile alocate unităţilor de specialitate care implementează programe naţionale de sănătate publică nu se pot finanţa cheltuieli de natura utilităţilor şi de capital."
Se constată că Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate publică aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii nu vin în contradicţie cu dispoziţiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, evidenţiate mai sus, ci doar vin să detalieze anumite aspecte tehnico-funcţionale şi nu prevăd posibilitatea pentru recurent de a încheia convenţii de prestări servicii cu proprii angajaţi.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost corect şi amplu motivată, s-a fundamentat pe interpretarea probelor administrate raportat la prevederile legale aplicabile, astfel încât motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul Institutul Naţional de Sănătate Publică împotriva sentinţei nr. 3412 din 2 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 mai 2020.