Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1996/2020 AI generated

Refusal to renew special working conditions permit: appeal dismissed and lower judgment upholding unjustified refusal and obligation to analyze request sustained

Case Number Decizia nr. 1996/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Court of Appeal dismissed the appeal filed by the Labor Inspectorate, upholding the lower court's judgment which ruled in favor of the employer (a power plant company). The dispute concerned the administrative refusal to renew a permit classifying specific job positions under special working conditions, which had been issued for a one-year period expiring in 2016 under Government Order no. 1014/2015. The Labor Inspectorate argued that the Order permitted only a single renewal and did not provide a legal basis for further extension, thereby claiming the maximum validity period was exhausted. The court found this interpretation erroneous, establishing that the legislative intent of the Order was to allow a maximum validity duration until December 31, 2018, rather than limiting the number of renewals to one. Consequently, the refusal to renew the permit for the subsequent period was deemed an unjustified exercise of authority, as the employer had not yet normalized the working conditions as required by its prevention and protection plan. The final operative outcome confirms the lower court's decision: the administrative refusal is declared unlawful, and the Labor Inspectorate is ordered to substantively analyze the employer's request for renewal, though the court did not directly order the issuance of the permit itself.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 29 din Legea nr. 263/2010, art. 19 din Legea nr. 19/2000, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006, art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010; Refusal to renew special working conditions permit: appeal dismissed and lower judgment upholding unjustified refusal and obligation to analyze request sustained: The dispute concerned the administrative refusal to renew a permit classifying specific job positions under special working conditions, which had been issued for a one-year period expiring in 2016 under Government Order no. 1014/2015. The Labor Inspectorate argued that the Order permitted only a single renewal and did not provide a legal basis for further extension, thereby claiming the maximum validity period was exhausted. The court found this interpretation erroneous, establishing that the legislative intent of the Order was to allow a maximum validity duration until December 31, 2018, rather than limiting the number of renewals to one. Consequently, the refusal to renew the permit for the subsequent period was deemed an unjustified exercise of authority, as the employer had not yet normalized the working conditions as required by its prevention and protection plan. The final operative outcome confirms the lower court's decision: the administrative refusal is declared unlawful, and the Labor Inspectorate is ordered to substantively analyze the employer's request for renewal, though the court did not directly order the issuance of the permit itself.

Keywords

AI generated
work permits interpretation of a judgment administrative authority revocation of a permit legal protection non-renewal of contract

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Inspecţia Muncii, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia.
art. 29 din Legea nr. 263/2010
completatoare a art. 29 din Legea nr. 263/2010, în care angajatorii au obligaţia de a normaliza condiţiile de muncă.
art. 19 din Legea nr. 19/2000
În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, art.
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010
19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art.
art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006
(1) şi (2) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, raportate la prevederile art.
art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010
1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 30 alin.
art. 496 din C. proc. civ
Procedural basis cited in the dispositive to dismiss the appeal as unfounded.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 din C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive to dismiss the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017 la data de 08.03.2017, reclamanta S.C. CET Arad S.A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Muncii:

- să constate refuzul nejustificat al pârâtei de a reînnoi Avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite nr. 4/15.02.2016, valabil până la 31.12.2016, eliberat de pârâtă la solicitarea sa în condiţiile H.G. nr. 1014/2015;

- obligarea pârâtei la reînnoirea avizului în condiţiile H.G. nr. 1014/2015;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa131 din 26 aprilie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte cererea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. CET Arad S.A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Muncii, având ca obiect constatarea refuzului nejustificat al pârâtei de a reînnoi Avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite nr. 4/15.02.2016, valabil până la 31.12.2016, eliberat de pârâtă în condiţiile H.G. nr. 1014/2015.

A fost constatat refuzul nejustificat al pârâtei de a reînnoi Avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite nr. 4715.02.2016, valabil până la 31.12.2016, eliberat de pârâtă la solicitarea sa în condiţiile H.G. nr. 1014/2015.

A fost obligată pârâta Inspecţia Muncii să analizeze pe fond cererea reclamantei S.C. CET Arad S.A. cu nr. x/17.01.2017 privind reînnoirea Avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite nr. 4/15.02.2016.

A fost respinsă cererea reclamantei de obligare a pârâtei Inspecţia Muncii la reînnoirea Avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite nr. 4/15.02.2016.

A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Inspecţia Muncii, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia.

În motivarea recursului, a arătat că reclamanta a solicitat în anul 2016 şi a obţinut Avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite nr. 4/15.02.2016 valabil până la 31.12.2016 ce a fost eliberat în condiţiile prevăzute de H.G. nr. 1014/2015, care prevede un termen limită, respectiv trei ani de la data intrării în vigoare a O.U.G. completatoare a art. 29 din Legea nr. 263/2010, în care angajatorii au obligaţia de a normaliza condiţiile de muncă.

Menţinerea locurilor de muncă în condiţii deosebite a vizat doar acei angajatori care deţineau la 31.12.2015 avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite şi care nu au putut realiza până la această dată măsurile necesare în vederea normalizării condiţiilor de muncă.

Potrivit prevederilor alin. (2) al art. 6 din H.G. nr. 1014/2015, avizele reînnoite pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite îşi încetează aplicabilitatea la data îndeplinirii măsurilor stabilite prin planul de prevenire şi protecţie sau după caz la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (3).

În aceste condiţii reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite a fost făcută la solicitarea angajatorului în raport de termenele de îndeplinire a măsurilor cuprinse în planul de prevenire şi protecţie asumate de către acesta, motiv pentru care la finalizarea acestor termene locurile de muncă sunt încadrate în condiţii normale.

A apreciat recurenta că instanţa de fond a apreciat greşit că în speţă nu s-a împlinit nici data de 31.12.2018 şi nici nu s-a constatat îndeplinirea de către reclamantă a măsurilor stabilite prin planul de prevenire şi protecţie.

Conform documentaţiei depuse de reclamantă, rezultă că toate măsurile din planul de prevenire şi protecţie aferent anului 2016 au fost realizate, fapt confirmat de adresele CET Arad nr. 3026/16.06.2016 şi 5774/15.12.2016.

În planul de prevenire şi protecţie pentru 2017-2018 angajatorul a prevăzut aceleaşi măsuri precum cele din anul precedent pe care le-a raportat ca fiind realizate.

În ceea ce priveşte acordarea unui aviz pentru perioada 2017-2018, recurenta a menţionat că H.G. nr. 1014/2015 nu conţine prevederi în baza căruia să se poată prelungi valabilitatea unui aviz deja acordat în baza acestui act normativ sau să se acorde un alt aviz cu valabilitate în continuarea celui acordat.

Prin acest act normativ s-a stabilit fără echivoc faptul că reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, deţinut de angajator la 31.12.2015, poate fi făcut o singură dată, valabilitatea perioadei pentru care este acordat avizul fiind de maxim trei ani.

Totodată, recurenta a apreciat ca subiective susţinerile instanţei de fond conform cărora retehnologizarea activităţii reclamantei implică o serie de costuri ridicate, care depăşesc posibilităţile financiare ale operatorului economic.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod corect situaţia de fapt. Instanţa a dispus, prin hotărârea atacată, doar obligarea pârâtei la analizarea documentaţiei, lăsând la latitudinea sa dacă se impune sau nu reînnoirea avizului.

H.G. nr. 1014/2015 nu limitează dreptul de a solicita o singură dată reînnoirea avizului, astfel că nu există nici un impediment legal pentru reînnoirea lui, având în vedere încadrarea în perioada de timp avută în vedere de norma legală indicată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat să constate refuzul nejustificat al pârâtei de a reînnoi Avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite nr. 4/15.02.2016, valabil până la 31.12.2016, eliberat de pârâtă la solicitarea sa în condiţiile H.G. nr. 1014/2015, precum şi obligarea pârâtei la reînnoirea avizului în condiţiile H.G. nr. 1014/2015; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Instanţa de fond a admis în parte cererea, a constatat refuzul nejustificat al pârâtei de a reînnoi avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, a obligat pârâta să analizeze pe fond cererea reclamantei privind reînnoirea avizului, a respins cererea reclamantei de obligare a pârâtei la reînnoirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite nr. 4/15.02.2016.

Recurenta a declarat recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arătând că H.G. nr. 1014/2015 nu conţine prevederi în baza căruia să se poată prelungi valabilitatea unui aviz deja acordat în baza acestui act normativ sau să se acorde un alt aviz cu valabilitate în continuarea celui acordat.

Totodată, a arătat că prin acest act normativ s-a stabilit fără echivoc faptul că reînnoirea avizului de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, deţinut de angajator la 31.12.2015, poate fi făcut o singură dată, valabilitatea perioadei pentru care este acordat avizul fiind de maxim trei ani.

Înalta Curte reţine că reclamanta a obţinut în anul 2016 Avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite nr. 4/15.02.2016, valabil până la data de 31.12.2016, avizul fiind întemeiat pe dispoziţiile H.G. nr. 1.014/2015.

Deşi potrivit art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1.014/2015 - text conform căruia "perioada de valabilitate a avizelor reînnoite potrivit prevederilor prezentei hotărâri nu poate depăşi data de 31 decembrie 2018", reclamanta avea posibilitatea să solicite eliberarea avizului pe o perioadă de 3 ani, aceasta a solicitat eliberarea până în decembrie 2016, întrucât avea cunoştinţă despre viitoare modificări pentru anul 2017 în structura de funcţionare a agregatelor S.C. CET Arad S.A., fără a putea, la acea dată, determina cu certitudine care vor fi modificările la noxe.

La sfârşitul anului 2016, constatând că problemele de mediu care au determinat existenţa condiţiilor deosebite care generează locurile de muncă în condiţii deosebite persistă, reclamanta a solicitat pârâtei reînnoirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite prin cererea cu nr. x/17.01.2017.

Intimata-pârâtă a refuzat prelungirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite nr. 4/15.02.2016 - conform răspunsului cu nr. x/8.02.2017, motivând că dispoziţiile H.G. nr. 1.014/2015 nu prevăd modalitatea legală de prelungire a valabilităţi avizului, acest act normativ permiţând emiterea unui singur aviz, pentru o perioadă de 3 ani, până la 31 decembrie 2018. Reclamanta a solicitat deja şi a obţinut Avizul pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite nr. 4/15.02.2016, valabil până la data de 31.12.2016.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că nu este întemeiat şi că instanţa de fond a făcut, prin sentinţa pronunţată, prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului, o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material aplicabile.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că scopul adoptării H.G. nr. 1014/2015 a fost acela de a prelungi termenul de 1 an reglementat anterior prin H.G. nr. 1173/2014 în care angajatorii aveau obligaţia de a realiza măsurile necesare în vederea normalizării condiţiilor de muncă. Având în vedere că măsurile propuse în planurile de prevenire şi protecţie asumate de angajatorii care deţineau avize de încadrare a locurilor de muncă în condiţii de muncă nu au putut fi realizate integral în termenul prevăzut de H.G. nr. 1173/2014, legiuitorul a adoptat H.G. nr. 1014/2015. Prin acest act normativ s-a stabilit metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, deţinute anterior, şi a fost reglementat un termen maxim de 3 ani în care angajatorii aveau obligaţia de a lua măsurile prevăzute în planurile de prevenire şi protecţie, astfel încât condiţiile de muncă să fie normalizate. Acest termen maxim a fost stabilit până la data de 31.12.2018.

Pârâta a invocat în cauză faptul că, fiindu-i emis reclamantei Avizul nr. x/2016 cu valabilitate până la 31.12.2016, nu se poate emite un nou aviz, respectiv nu se poate reînnoi avizul din 2016 în baza prevederilor H.G. nr. 1014/2015.

Curtea reţine că dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 1014/2015 prevăd următoarele:

"(1) Începând cu data de 1 ianuarie 2016, avizele de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite acordate, valabile până la data de 31 decembrie 2015 inclusiv, pot fi reînnoite potrivit metodologiei stabilite prin prezenta hotărâre.

(2) Prevederile prezentei hotărâri se aplică numai angajatorilor care deţin la data de 31 decembrie 2015 avizul de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, reînnoite, şi care nu au realizat până la această dată măsurile necesare în vederea normalizării condiţiilor de muncă pentru locurile de muncă încadrate în condiţii deosebite.

(3) Perioada de valabilitate a avizelor reînnoite potrivit prevederilor prezentei hotărâri nu poate depăşi data de 31 decembrie 2018."

Având în vedere că legiuitorul nu a limitat în mod expres numărul avizelor care pot fi obţinute în baza acestui act normativ, stabilind doar perioada maximă de valabilitate a acestora, dar mai ales având în vedere scopul adoptării acestui act normativ, respectiv asigurarea unui termen rezonabil angajatorilor pentru normalizarea condiţiilor de muncă conform măsurilor propuse în planurile de prevenire şi protecţia asumate, Înalta Curte apreciază că nu poate fi acceptată în cauză teza potrivit căreia reclamantei nu i s-ar mai putea acorda un al doilea aviz, de reînnoire a celui existent, în limita termenului maxim prevăzut de art. 1 alin. (3) din H.G. nr. 1014/2015, în condiţiile în care nu s-a reuşit normalizarea condiţiilor de muncă ale angajaţilor.

Potrivit art. 29 alin. (1)1 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, locurile de muncă pot fi menţinute în condiţii deosebite, prin reînnoirea avizelor de încadrare pe baza metodologiei stabilite prin hotărâre a Guvernului pentru o perioadă de maximum 3 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2016, termen în care angajatorii au obligaţia de a normaliza condiţiile de muncă.

Totodată, Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 12/2016 pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, a fost admis recursul în interesul legii, instanţa supremă stabilind că:

"I. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 2 alin. (2), art. 3, 4, 11, 12, 15, 16 şi 18 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 1 - 4, art. 7 - 9, art. 13 alin. (4) şi art. 131 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, nu este deschisă calea unei acţiuni în constatare de drept comun a condiţiilor deosebite de muncă în care angajaţii şi-au desfăşurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 şi nici a acţiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii, atunci când aceştia din urmă nu au obţinut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii.

II. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, raportate la prevederile art. 2 - 6, art. 9, 13 şi 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte condiţiile speciale, acest tip de acţiuni nu sunt deschise, atunci când nu sunt întrunite condiţiile cumulative privind înscrierea activităţii şi a unităţii angajatoare în anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 226/2006 şi, respectiv, în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare".

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că din prevederea duratei maxime a valabilităţii avizului nu se poate deduce o interdicţie a legiuitorului cu privire la reînnoirea unui aviz care a fost emis cu o valabilitate de un an, până la 31.12.2016, iar nu pentru trei ani.

Potrivit art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 1014/2015, încetarea valabilităţii avizului are loc la data îndeplinirii măsurilor stabilite prin planul de prevenţie şi protecţie sau, cel mai târziu, la 31.12.2018, iar în prezenta speţă acest termen nu s-a împlinit şi nici nu s-a constatat îndeplinirea măsurilor de către reclamantă.

În aceste condiţii, lipsa avizului, respectiv refuzul prelungirii valabilităţii acestuia ar sancţiona tocmai beneficiarii H.G. nr. 1014/2015, respectiv pe angajaţii care ocupă locurile de muncă în condiţii deosebite, aceştia nemaiputând beneficia de anumite avantaje legale şi neavând nici posibilitatea obţinerii acestora pe cale judiciară, astfel cum s-a arătat anterior.

Prelungirea avizului i-ar impune reclamantei obligaţia plăţii unor contribuţii la asigurări sociale majorate aferente locurilor de muncă în condiţii deosebite.

Astfel, potrivit Deciziei Înaltei Curţi nr. 12/2016 "aceste dispoziţii confirmă prioritatea legiuitorului pentru normalizarea condiţiilor de muncă, încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite fiind tratată legislativ ca o alternativă subsidiară şi temporară, supusă unor condiţii de recunoaştere şi menţinere strict reglementate la nivel infralegislativ".

În mod nejustificat a dedus pârâta, din împrejurarea că H.G. nr. 1014/2015 nu prevede în mod expres posibilitatea acordării unei noi reînnoiri, că nu ar fi posibilă decât o singură reînnoire a avizului, reînnoire care a fost deja acordată reclamantei.

Sub acest aspect, trebuie subliniat faptul că H.G. nr. 1014/2015 nu face vorbire în mod expres de acordarea unei singure reînnoiri, ci despre faptul că perioada de valabilitate a avizelor reînnoite nu poate depăşi data de 31.12.2018 (potrivit art. 1 alin. (3), precum şi despre faptul că avizele reînnoite îşi încetează aplicabilitatea la data îndeplinirii măsurilor stabilite prin planul de prevenire şi protecţie sau, după caz, la expirarea termenului prevăzut de art. 1 alin. (3) (conform art. 6 alin. (2), fiind vorba de ipoteza realizării măsurilor anterior datei de 31.12.2018).

Prin H.G. nr. 1014/2015 nu s-a stabilit punctual şi fără echivoc faptul că reînnoirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite deţinut de angajator la data de 31.12.2015 nu poate fi făcută o decât singură dată, aşa cum în mod eronat a susţinut recurenta-pârâta.

Din moment ce H.G. nr. 1014/2015 prevede că perioada maximă de valabilitate a avizului reînnoit nu poate depăşi data de 31.12.2018 şi ţinând seama de motivele prelungirilor succesive, prin acte normative, a termenului până la care angajatorii au obligaţia de a normaliza condiţiile de muncă, nu se poate concluziona că interpretarea în sensul că H.G. nr. 1041/2015 nu interzice o nouă reînnoire a avizului până la data de 31.12.2018 ar contraveni raţiunii acestui act normativ, cu atât mai mult cu cât este vorba de o lipsă a culpei angajatorului în nerespectarea termenului stabilit prin reînnoirea acordată iniţial.

Recurenta a mai invocat faptul că instanţa de fond a apreciat greşit că în speţă nu s-a împlinit nici data de 31.12.2018 şi nici nu s-a constatat îndeplinirea de către reclamantă a măsurilor stabilite prin planul de prevenire şi protecţie, arătând că, potrivit documentaţiei depuse de reclamantă, toate măsurile din planul de prevenire şi protecţie aferent anului 2016 au fost realizate, fapt confirmat de adresele CET Arad nr. 3026/16.06.2016 şi 5774/15.12.2016.

Înalta Curte reţine că pârâta Inspecţia Muncii a refuzat prelungirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite nr. 4/15.02.2016 cu motivarea că "în Hotărârea de Guvern nr. 1014/2015 nu se prevede modalitatea legală de prelungire a valabilităţii avizului şi este susţinută de punctul de vedere al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale care reiterează lipsa unor prevederi legislative în vederea soluţionării acestei speţe."

Astfel, susţinerile recurentei privind îndeplinirea măsurilor aferente anului 2016 nu pot fi primite, în condiţiile în care autoritatea pârâtă nu a analizat fondul cererii reclamantei, respectiv nu a analizat documentaţia depusă de aceasta în vederea reînnoirii avizului şi a respins cererea reţinând inadmisibilitatea acesteia pentru imposibilitatea prelungirii avizului.

În mod corect, instanţa de fond a reţinut că refuzul prelungirii avizului contravine dispoziţiilor H.G. nr. 1.014/2015 şi intenţiei avute de emitentul acestui act normativ, care a admis un termen maxim de 3 ani pentru valabilitatea avizului în cauză, respectiv până la 31.12.2018, precum şi existenţa excesului de putere manifestat de autoritatea pârâtă prin refuzul reînnoirii Avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite nr. 4715.02.2016, valabil până la 31.12.2016, eliberat de pârâtă la solicitarea sa în condiţiile H.G. nr. 1014/2015.

În ceea ce priveşte cererea reclamantei de obligare a pârâtei Inspecţia Muncii la reînnoirea Avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite nr. 4/15.02.2016, instanţa de fond a reţinut în mod corect că pârâta Inspecţia Muncii nu a analizat fondul cererii reclamantei, iar în aceste condiţii, nefiind posibilă examinarea îndeplinirii cerinţelor tehnice speciale direct de către instanţă în ceea ce priveşte reînnoirea avizului pentru încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, în mod corect a fost obligată pârâta să analizeze pe fond cererea reclamantei de reînnoire a Avizului nr. x/15.02.2016.

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Inspecţia Muncii împotriva sentinţei civile nr. 131 din 26 aprilie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Inspecţia Muncii împotriva sentinţei civile nr. 131 din 26 aprilie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2020.