Tax execution suspension: failure to substantiate "well-justified case" condition for judicial review of administrative acts

Şedinţa publică din data de 21 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal la data de 23.08.2019, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului Pentru Mediu - Direcţia Generala De Administrare Fiscala a solicitat:

- suspendarea executării, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anularea actelor administrative fiscale atacate, a Deciziei de impunere nr. x/06.03.2019 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.03.2019 emise de Administraţia Fondului pentru Mediu şi comunicate Societăţii în data de 18.03.2019.

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 485 din 20 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă, ca neîntemeiată.

A fost admisă cererea formulată de reclamantă.

A fost dispusă suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/06.03.2019 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.03.2019 emise de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea actelor administrative fiscale în discuţie.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 485 din 20 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei, respingerea acţiunii.

În motivarea recursului a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, iar instanţa de fond a constatat în mod nelegal că în speţă ar exista cazul bine justificat. Astfel, nu sunt arătate motivele concrete ce au dus la concluzia că ar fi îndeplinită această condiţie, şi nici înscrisurile depuse de reclamantă în acest sens.

În ceea ce priveşte paguba iminentă, recurenta a arătat că instanţa de fond şi-a format şi motivat convingerea exclusiv pe raportul de expertiză extrajudiciară depus de reclamantă la dosar, neexistând alte probe cu care să poată fi coroborat.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii formulării cererii de recurs. Totodată, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că prima instanţă a dat o corectă dezlegare cauzei deduse judecăţii, în condiţiile în care sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi pagubei iminente, necesare pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ.

5. Alte aspecte

La termenul de judecată din 21.05.2020, intimata-reclamantă a arătat că nu mai susţine excepţia tardivităţii formulării cererii de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauză, reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/06.03.2019 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.03.2019 emise de Administraţia Fondului pentru Mediu, până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anularea actelor administrative fiscale atacate.

Analizând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deşi prin sentinţa civilă nr. 485 din 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. x/06.03.2019 şi a raportului de inspecţie fiscală nr. x/06.03.2019 emise de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anularea actelor administrative fiscale în discuţie, în considerentele respectivei hotărâri nu a arătat argumentele concrete pentru care condiţia cazului bine justificat ar fi îndeplinită în cauză şi nici raţionamentul logico-juridic care a condus instanţa la concluzia îndeplinirii respectivei condiţii.

Astfel, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut pe larg o serie de aspecte teoretice cu privire la condiţia cazului bine justificat, fără a arăta în concret, elementele din speţă ce au determinat instanţa să concluzioneze că există circumstanţe ce conturează aparenţa de nelegalitate a deciziilor a căror suspendare a executării se solicită.

Instanţa de fond nu a analizat dacă este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, rezumându-se la a relua susţinerile reclamantei din acţiune şi arătând apoi că aceste susţineri nu au fost combătute de pârâtă sub nicio formă prin întâmpinarea depusă la dosar.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanţă nu a precizat în concret împrejurările legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

Or, în cauza de faţă, din perspectiva considerentelor generale înfăţişate, Înalta Curte constată că în motivarea soluţiei adoptate, prima instanţă, deşi a reţinut anumite aspecte de fapt ale cauzei, a omis a identifica care dintre aceste împrejurări de fapt sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative din litigiu şi nici nu a indicat împrejurări de drept care să contureze îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanţă nici nu a răspuns tuturor argumentelor invocate de către reclamantă în susţinerea aparenţei de nelegalitate a actelor administrative atacate şi care pot face obiect al analizei în procedura suspendării executării.

Prin urmare, întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ îndeplinirea în mod cumulativ a condiţiilor cazului bine justificat şi a pagubei iminente şi, cum prima instanţă nu a motivat îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat într-un mod care să corespundă exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi exigenţelor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanţa de recurs, cu atât mai mult cu cât nici nu a răspuns tuturor argumentelor reclamantei din cererea suspendare a executării, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea criticilor recurentelor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., critici care urmează a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei civile nr. 485 din 20 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei civile nr. 485 din 20 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2020.