Retrocession of church property denied where claimant failed to prove ownership due to distinction between administrative rights and underlying property title held by separate legal fund

Şedinţa publică din data de 21 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 6 septembrie 2016, reclamantele Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia şi Fundaţia Statusul Romano-Catolic Din Transilvania au chemat în judecată pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea în tot a Deciziei nr. 5818 din data de 07.07.2016 emisă de Guvernul României - Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, comunicată pe data de 11.08.2016 şi să se dispună admiterea cererii de retrocedare înregistrată cu nr. x/28.02.2003 la Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobiliare care au aparţinut cultelor religioase din România.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 67/2017 din 16 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamante.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamantele, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În motivarea recursului, au arătat că motivarea sentinţei recurate este superficială, instanţa de fond reţinând în lipsă de probe că imobilul în litigiu ar fi aparţinut statului român, deşi acest imobil a fost în proprietatea Statusului Romano-Catolic, fiind administrat de Ordinariul din Alba Iulia şi preluat în mod abuziv în proprietatea statului român prin Decretul nr. 218/1960.

Totodată, hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, în sensul că, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că fondul de studii al Statusului Romano-Catolic ar fi fost înfiinţat de principii Transilvaniei, creând o confuzie între activitatea de interes public desfăşurată de respectivele fonduri şi caracterul de bun public al patrimoniului său.

Împrejurarea că fondurile create în cadrul Statusului Romano-Catolic desfăşurau o activitate de interes public nu le-a transformat în fonduri publice aparţinând statului român, respectivele bunuri păstrându-şi caracterul de bunuri ecleziastice.

A mai învederat că în abordarea cererii de retrocedare era necesar ca instanţa de fond să se raporteze din punct de vedere juridic la situaţia existentă în momentul naţionalizării, când imobilul în litigiu a fost în proprietatea unei persoane juridice cu caracter ecleziastic creată de Biserica Romano-Catolică de la care a fost preluat abuziv.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei ca legală şi temeinică.

În motivare, intimata a arătat că instanţa de fond a aplicat în mod corect dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, reţinând că recurentele nu au calitatea de persoane îndreptăţite la retrocedare, întrucât nu au dovedit dreptul de proprietate al cultului asupra imobilului revendicat.

În opinia intimatei-pârâte, potrivit Acordului privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10.05.1927 între Sfântul Scaun şi Guvernul României semnat la Vatican la data de 30.05.1932, Ordinariul Catolic de Rit Latin de la Alba Iulia avea în administrare bunurile aparţinând diferitelor fonduri, iar nu un drept de proprietate, acesta aparţinând fondurilor menţionate în Acord, reglementat ca entităţi juridice distincte.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantele Arhiepiscopia Romano - Catolică Alba Iulia şi Fundaţia Statusul Romano - Catolic din Transilvania au supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, pe calea prevăzută de art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, decizia nr. 5818/7.07.2016 emisă de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare prin care s-a respins cererea de retrocedare depusă de către Arhiepiscopia Romano - Catolică Alba Iulia, în numele şi pentru Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, având ca obiect imobilul situat în com. Baciu, str. x, jud. Cluj, reţinând că nu este identitate între cel ce revendică imobilul şi titularul dreptului de proprietate înscris în cartea funciară.

Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit neîntemeiate toate criticile de nelegalitate invocate, reţinând în esenţă că imobilul revendicat a fost proprietatea Fondului de Studii constituit ca fond public aflat în proprietatea statului, actele depuse nefiind în măsură să dovedească dreptul de proprietate al cultului, situaţie în care nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000.

Soluţia instanţei de fond este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză.

Efectuând propria evaluare a materialului probator administrat în cauză pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reţine următoarele:

O primă critică de nelegalitate încadrată de recurentele-reclamante în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. vizează nerespectarea de către judecătorul fondului a dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. în sensul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Critica este nefondată, întrucât din considerentele sentinţei recurate rezultă că soluţia de respingere a cererii s-a fundamentat pe existenţa dreptului de proprietate al Fondului de Studii asupra imobilului ce face obiectul cererii de retrocedare, judecătorul fondului explicând convingător că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 potrivit cu care doar imobilele aflate în proprietatea cultelor religioase din România preluate în mod abuziv se retrocedează foştilor proprietari.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., criticile recurentelor-reclamante vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 din perspectiva calităţii de persoană îndreptăţită la retrocedare, instanţa de fond ignorând caracterul juridic al imobilului în litigiu de bun cu caracter ecleziastic aflat în proprietatea unei persoane juridice creată de Biserica Romano-Catolică de la care a fost preluat în mod abuziv.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, "Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

De asemenea, conform alin. (8) al aceluiaşi articol "Prin centru de cult se înţelege instituţia, cu sediul în România, care coordonează toate unităţile locale ale unui cult religios. Prin centru eparhial se înţelege instituţia care are jurisdicţie asupra unui număr de unităţi locale de cult situate într-o anumită zonă geografică a ţării.", iar potrivit art. 4 din acelaşi act normativ:

"1) Cererile de retrocedare se depun, prin centrul eparhial sau, după caz, centrul de cult, la Comisia specială de retrocedare.

(2) Pentru fiecare imobil solicitantul va pune la dispoziţie Comisiei speciale de retrocedare, în vederea stabilirii dreptului de proprietate asupra imobilelor, actele sau orice alte dovezi necesare pentru stabilirea calităţii de fost proprietar, în condiţiile ce se vor stabili prin regulamentul prevăzut la art. 3 alin. (3).

(3) Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă, declaraţii de martori autentificate, expertize extrajudiciare, precum şi orice acte care, coroborate, întemeiază prezumţia existenţei dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului, la data preluării abuzive.

(4) În absenţa unor probe contrare, existenţa şi, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

(5) În aplicarea prevederilor alin. (4) şi în absenţa unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare măsura preluării abuzive este presupusă că deţine imobilul sub nume de proprietar".

În speţă, prin cererea de retrocedare nr. x din 28.02.2003 depusă la Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România s-a solicitat de către Arhiepiscopia Romano Catolică Alba Iulia pentru Consiliul Arhidiecezei Romano Catolice de Alba Iulia restituirea imobilului situat în com. Baciu, str. x, jud. Cluj, înscris în CF x Baciu cu nr. top. x, 121/a.

Prin decizia 5818 din 7 iulie 2016 a Comisiei Speciale de Retrocedare s-a respins cererea de retrocedare nr. x din 28.02.2003 depusă de către Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia pentru Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia întrucât imobilul solicitat nu a fost proprietatea Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice Alba Iulia, ci a Fondului de Studii Ardelean Catolic.

Potrivit cărţii funciare, imobilul din com. Baciu, str. x este compus din casă de piatră şi grădină, în suprafaţă de 2754 mp, înscris în nr. topo x, 121/a, fiind iniţial în proprietatea Fondului de Studii Ardelean Catolic, fiind preluat în baza Decretelor 218/1960 şi 712/1966, fiind intabulat în favoarea Statului Român.

Acesta fiind contextul factual al cauzei, Înalta Curte constată că, potrivit art. 32 alin. (1) din Decretul-lege nr. 115/1938 "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei".

Or, în cauză, dreptul de proprietate asupra imobilului a cărei retrocedare se solicită a fost înscris în cartea funciară în favoarea Fondului de Studii Ardelean Catolic administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin din Alba Iulia.

Susţinerile recurentelor în sensul că imobilului în litigiu, fiind în proprietatea unei persoane juridice cu caracter ecleziastic, îi sunt aplicabile regulile dreptului canonic au fost, în mod corect, respinse de judecătorul fondului, întrucât Acordul privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 dintre Sfântul Scaun şi Guvernul Român de care se prevalează recurentele-reclamante reglementează numai un drept de administrare în favoarea Ordinariului Catolic de Rit Latin Alba Iulia, dreptul de proprietate rămânând garantat în favoarea fondurilor respective, printre care şi Fondul de studii, art. VIII din Acord dispunând în sensul că "se va proceda la rectificarea inscripţiilor privitoare la proprietatea bunurilor indicate în prezentul acord în cărţile funciare".

Această împrejurare este dovedită chiar de înscrierea operată în Cartea Funciară prin rectificarea menţiunii iniţiale în baza deciziei Ministerului Justiţiei nr. 94109 din 16.07.1940, în sensul rectificării numelui proprietarului din "Fondul de Studii Rom. Catolic" în acela de Fondul de Studii administrat de Ordinariul Catolic de Rit Latin de Alba Iulia.

Rezultă cu evidenţă că dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu a aparţinut Fondului de Studii, Ordinariul de Alba Iulia având recunoscut un drept de administrare.

Aşa fiind, recurenta-reclamantă Arhiepiscopia Romano - Catolică Alba Iulia care a depus cererea de retrocedare în numele şi pentru Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice Alba Iulia conform art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 este ţinută să justifice împrejurarea, în ipoteza în care Fondul de Studii şi-a încetat existenţa, că este succesoarea în drepturi a acestui proprietar de la care imobilul a fost preluat de stat.

Susţinerile recurentelor-reclamante în sensul că prin probele administrate în cauză au făcut dovada că Fundaţia Statusul Romano - Catolic din Transilvania este continuatoarea persoanei juridice înfiinţate prin Acordul asupra Concordatului încheiat la 30.05.1932 nu pot fi primite, întrucât respectiva fundaţie a fost înfiinţată în temeiul O.G. nr. 26/2000, ulterior formulării cererii de retrocedare nr. x/28.02.2003, iar încheierea civilă nr. 5348/25.11.2005 pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în dosarul nr. x/2005 nu lămureşte calitatea de succesoare în drepturi a recurentei-reclamante Fundaţia Statusul Romano - Catolic din Transilvania, ci dispune înscrierea Fundaţiei Statusul Romano Catolic din Transilvania în registrul persoanelor juridice ale Judecătoriei Cluj-Napoca privind asociaţiile şi fundaţiile fără scop patrimonial.

De altfel, chestiunea calităţii recurentei-reclamante Fundaţia Statusul Romano - Catolic din Transilvania înfiinţată în baza Acordului încheiat la 30.05.1932 a fost tranşată în mod irevocabil în mai multe dosare aflate pe rolul Curţii de Apel Cluj (dosar x/2006) sau al Tribunalului Cluj (dosar x/2006 care se impun cu putere de lucru judecat şi în prezenta cauză, dat fiind efectul pozitiv al lucrului judecat reglementat de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.

Concluzionând asupra aspectelor analizate, întrucât recurentele-reclamante nu au făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu şi nu au justificat astfel calitatea de persoane îndreptăţite la restituire, Înalta Curte constată că este legală decizia nr. 5818/7.07.2016 prin care autoritatea intimată a respins cererea de retrocedare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia şi Fundaţia Statusul Romano-Catolic din Transilvania împotriva sentinţei civile nr. 67/2017 din 16 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia şi Fundaţia Statusul Romano-Catolic din Transilvania împotriva sentinţei civile nr. 67/2017 din 16 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2020.