Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1982/2020 AI generated

Time-bar of disciplinary action for court enforcers and passive procedural capacity of non-juridical disciplinary bodies

Case Number Decizia nr. 1982/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the Senior Disciplinary Commission of the National Union of Court Enforcers and the Director College of the Bucharest Court Enforcers Chamber, definitively upholding the lower court's annulment of the disciplinary decisions and ordering the appellants to pay approximately 1,795.62 RON in litigation costs to the opposing party. The dispute concerned the validity of a disciplinary sanction imposed on a court enforcer, challenging whether the disciplinary action was time-barred and whether the Senior Disciplinary Commission possessed passive procedural capacity to be sued. The court held that the disciplinary action was filed in excess of the one-year limitation period, which begins to run from the date the petition was registered on July 31, 2014, rather than from the date of substantive review; furthermore, the court determined that in administrative litigation, the lack of legal personality or a separate budget does not preclude an issuing authority from having passive procedural capacity, as administrative capacity suffices to confer standing in process.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 445 din C. proc. civ, art. 444 din C. proc. civ, art. 245 din C. proc. civ, art. 453 din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ; Time-bar of disciplinary action for court enforcers and passive procedural capacity of non-juridical disciplinary bodies: 3.2 Recursul declarat de Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate, menţinerea Hotărârii nr. 29/10.11.2015 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, precum şi a Hotărârii nr. 9/27.04.2016 a Comisiei Superioare de Disciplină a UNEJ în dosarul nr. x/2016 ca fiind temeinice şi legale.

Keywords

AI generated
disciplinary authority procedural capacity passive legal standing legal personality administrative sanction legal capacity

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea De Apel Bucureşti, Consiliul de Disciplina din Cadrul Camerei Executorilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Comisia Superioara de Disciplina din cadrul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din Romania, anularea Hotărârii nr. 09 din 27.04.2016 pronunţate in dosarul nr. x/2016 de către Comisia Superioara de Disciplina a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din Romania, admiterea contestaţiei, să se constatate tardiv formulata acţiunea disciplinara a intimatei Colegiul Director al CEJ Bucureşti, în baza petiţiei înregistrate sub nr. x din 31.07.2014 la Camera Executorilor Judecătoreşti de pe langa Curtea de Apel Bucureşti formulate de către Federaţia Naţionala Solidaritatea Pensionarilor din Romania si Federaţia Romana a Jurnaliştilor Mediasind si a actelor subsecvente acesteia si sa se dispună anularea Hotărârii nr. 09 din 27.04.2016 pronunţate in dosarul nr. x/2016 de către Comisia Superioara de Disciplina a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din Romania si implicit a Hotărârii nr. 29 din 10.11.2015 pronunţate in dosarul nr. x/2015 de către Consiliul de Disciplina al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe langa Curtea de Apel Bucureşti, cu cheltuieli de judecata in sarcina intimatelor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 663 din 28.02.2017 a fost admisă acţiunea, au fost anulate Hotărârea nr. 9/27.04.2016 emisă de UNEJ - CSD în dosarul nr. x/2016 şi Hotărârea nr. 29/10.11.2015 a Consiliului de Disciplină al CEJ - CAB emisă în dosarul nr. x/2015.

Au fost obligaţi pârâţii la plata către reclamant a sumei de 2600 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

3.1 Recursul declarat de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ., recurenta solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei atacate, rejudecarea cauzei, admiterea excepţiei privind lipsa calităţii procesuale pasive şi respingerea capătului de cerere privind obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată sau, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Superioare de Disciplină invocate prin întâmpinare.

A menţionat că Comisia nu are personalitate juridică, nu are buget propriu, ci este doar un organ intern al Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, astfel cum rezultă din prevederile Legii nr. 188/2020, Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2020 privind executorii judecătoreşti, Statutul Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, Regulamentul de funcţionare al Comisiei Superioare de Disciplină a UNEJ, aprobat prin Hotărârea nr. 4/23.05.2014 a Congresului UNEJ.

Având în vedere că executorul judecătoresc a renunţat la judecata în contradictoriu cu Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, rezultă că implicit a renunţat şi la judecata în contradictoriu cu Comisia Superioară de Disciplină care este un organ al UNEJ fără personalitate juridică şi fără personalitate proprie.

3.2 Recursul declarat de Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate, menţinerea Hotărârii nr. 29/10.11.2015 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, precum şi a Hotărârii nr. 9/27.04.2016 a Comisiei Superioare de Disciplină a UNEJ în dosarul nr. x/2016 ca fiind temeinice şi legale.

În motivare, a arătat că în mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului pentru motivul de nelegalitate reprezentat de tardivitatea formulării acţiunii disciplinare, întrucât termenul de un an se calculează de la data când Colegiul director a luat cunoştinţă de existenţa unei abateri disciplinare, respectiv 21.08.2014, iar nu de la data depunerii petiţiei la registratură. Astfel, acţiunea disciplinară a fost înregistrată la Consiliul de disciplină la 14.08.2015, deci înainte de împlinirea termenului de un an. Nu poate fi apreciată ca o luare de cunoştinţă simpla înregistrare a unei petiţii la registratură.

4. Apărările intimatului

4.1 Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea sentinţei instanţei de fond, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, după prezentarea situaţiei de fapt, a arătat că cercetarea executorului judecătoresc a început la 31.07.2014, odată cu emiterea primului act de cercetare reprezentat de Cererea nr. x/31.07.2014 emisă de Camera Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

A menţionat că cele două recurente nu au atacat sentinţa pe fondul cauzei, ci doar în ceea ce priveşte obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată la fond, astfel că a intervenit puterea de lucru judecat cu privire la soluţia pe fondul cauzei.

Intimatul a invocat excepţia tardivităţii recursurilor. În ceea ce priveşte faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive, intimatul a invocat prevederile art. 445 din C. proc. civ.

A invocat, totodată, excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de Comisia Superioară de Disciplină a UNEJ având în vedere că aceasta nu a parcurs procedura de completare a sentinţei civile recurate prevăzute de dispoziţiile art. 444 din C. proc. civ.

A mai arătat că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive este neîntemeiată, având în vedere că recurenta Comisia Superioară de Disciplină este emitenta Hotărârii nr. 9 contestate, astfel că este necesară asigurarea opozabilităţii hotărârii pronunţate de instanţă.

Recurentul Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a luat cunoştinţă de existenţa unei abateri la 31.07.2014, dar a exercitat acţiunea disciplinară abia la 14.08.2015, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 60 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000, astfel că acţiunea disciplinară este tardiv formulată.

4.2 Intimata Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti a formulat întâmpinare prin care a solicitat menţinerea dispoziţiilor instanţei de fond având în vedere cererea de renunţare la judecată ca urmare a lipsei calităţii procesuale pasive a UNEJ, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Cu titlu preliminar, în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii recursurilor, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă, având în vedere că cele două recursuri au fost declarate cu respectarea termenului de 15 zile. Astfel, sentinţa a fost comunicată Comisiei Superioare de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România la 08.09.2017, iar recursul a fost declarat la 22.09.2017; sentinţa instanţei de fond a fost comunicată Colegiului Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la 08.09.2017, iar recursul a fost declarat la 25.09.2017 .

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii recursului formulat de Comisia Superioară de Disciplină a UNEJ, invocată de intimat sub aspectul neparcurgerii procedurii de completare a sentinţei civile recurate prevăzute de dispoziţiile art. 444 din C. proc. civ. în ceea ce priveşte faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.

Potrivit art. 444 din C. proc. civ.:

"Dacă prin hotărârea dată instanţa a omis să se pronunţe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în acelaşi termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reţinere, în termen de 15 zile de la pronunţare. În cazul hotărârilor definitive pronunţate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare."

Astfel, prevederile art. 444 din C. proc. civ. sunt aplicabile atunci când este vorba despre omisiunea instanţei de a se pronunţa asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, iar nu asupra unei excepţii.

În conformitate cu prevederile art. 245 din C. proc. civ., excepţia procesuală este mijlocul prin care, fără a se pune în discuţie fondul dreptului, se invocă neregularităţi procedurale, inclusiv cele referitoare la condiţiile de exercitare a acţiunii civile. Tocmai datorită scopului lor, de a paraliza soluţionarea fondului cauzei, excepţiile procesuale se soluţionează înaintea fondului, chiar şi atunci când au fost unite cu acesta. De aceea, apare ca inadmisibil şi lipsit de orice raţionament logic că hotărârea prin care întreaga cauză a fost soluţionată pe fond să poată fi mai apoi completată printr-o hotărâre dată în condiţiile art. 444 din C. proc. civ., prin care să fie soluţionată o excepţie procesuală.

În consecinţă, singura modalitate procedurală posibilă de a remedia omisiunea primei instanţe de a soluţiona o excepţie legal invocată în faţa sa este cea a declarării căii de atac împotriva hotărârii primei instanţe şi de a readuce în discuţia instanţei de control judiciar excepţia lăsată nesoluţionată de către prima instanţă.

2.1 Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

1. Recursul declarat de Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti

Înalta Curte constată că singura critică invocată de recurentă este faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Superioare de Disciplină invocate prin întâmpinare.

Într-adevăr, la termenul de judecată din 25.10.2016, Curtea a luat act de cererea de renunţare la judecată formulată de reclamant, constatând că au rămas fără obiect excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtele Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti din Romania şi Camerei Executorilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Înalta Curte, procedând la analizarea excepţiei, apreciază că aceasta este neîntemeiată, întrucât în materia contenciosului administrativ nu este relevantă personalitatea juridică a autorităţii publice emitente a actului contestat, ci capacitatea sa administrativă, constând în aptitudinea prevăzută de lege de a realiza prerogativele de putere publică asigurând organizarea executării şi executarea în concret a legii. Capacitatea administrativă conferă capacitatea autorităţii publice de sta în proces indiferent dacă are sau nu personalitate juridică, astfel încât, întrucât în speţă pârâta Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti este emitentul unuia dintre actele ce face obiectul judecăţii, respectiv al hotărârii nr. 9/2016, aceasta are calitate procesuală pasivă, pentru aceste motive excepţia lipsei calităţii procesual pasive urmând a fi respinsă.

2. Recursul declarat de Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti

Înalta Curte constată că recurentul a susţinut că în mod greşit că instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului pentru motivul de nelegalitate reprezentat de tardivitatea formulării acţiunii disciplinare, acesta motivând că termenul de un an se calculează de la data când Colegiul director a luat cunoştinţă de existenţa unei abateri disciplinare, respectiv 21.08.2014, iar nu de la data depunerii petiţiei la registratură. Termenul de un an, potrivit susţinerilor recurentului, se va raporta la momentul luării efectiv la cunoştinţă, respectiv la momentul analizării petiţiei, etapă desfăşurată în faţa Colegiului Director.

Susţinerile recurentului nu pot fi primite, având în vedere că instanţa de fond a reţinut în mod corect că în termenul de un an din prima teză a art. 60 din Regulament trebuie efectuate toate actele ce presupun cercetarea prealabilă a executorului judecătoresc cercetat disciplinar şi formulată acţiunea disciplinară.

Astfel, potrivit art. 60 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, acţiunea disciplinara se exercita in termen de 1 an de când s-a luat la cunoştinţa de existenta unei abateri, dar nu mai târziu de 3 ani de la data săvârşirii ei.

Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe langa Curtea de Apel Bucureşti a luat la cunoştinţa de existenta abaterii la data de 31.07.2014 prin înregistrarea petiţiei nr. 995 din 31.07.2014 formulata de către Federaţia Naţionala Solidaritatea Pensionarilor din Romania si Federaţia Romana a Jurnaliştilor Mediasind şi a exercitat acţiunea disciplinara la data de 14.08.2015, cu depăşirea termenului prevăzut de art. 60 menţionat anterior, astfel cum în mod corect a reţinut instanţa de fond.

În condiţiile art. 453 din C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenţii-pârâţi la plata sumei de 1795,62 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant reprezentând onorariu avocaţial şi taxe poştale, dovedite prin depunerea la dosarul instanţei de recurs a chitanţelor nr. 513/05.12.2017 pentru suma de 1785,00 RON şi, respectiv nr. x/04.12.2017, pentru suma de 10,62 RON.

2.2 Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România împotriva sentinţei civile nr. 663 din 28 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile invocate de intimatul-reclamant.

Respinge recursurile declarate de Colegiul Director al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Comisia Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti din România împotriva sentinţei civile nr. 663 din 28 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenţii-pârâţi la plata sumei de 1795,62 RON cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2020.