Confidential: Territorial Jurisdiction in Union-Filed Administrative Employment Claims Fixed to Individual Plaintiff's Domicile, Resolving Negative Competence Conflict in Favor of Valcea Court

Şedinţa publică din data de 20 mai 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele;

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului

Prin cererea disjunsa si inregistrata pe rolul Tribunalului Arges sub nr. reclamanta A., pentru B., în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Mioveni, a solicitat obligarea pârâtului la recalcularea indemnizaţiei cuvenite pentru concediului de odihnă din perioada 02.08.2015 - până la data plătii efective, ori, după caz, data la care au fost născute raporturile de serviciu cu pârâtul - până la data plăţii efective, actualizarea cu indicele de inflaţie a tuturor drepturilor băneşti cuvenite şi neîncasate, precum şi dobânda legală, în raport de data scadenţei până la data plăţii efective.

Întrucât reclamanţii aveau domiciliile în judeţe diferite, Tribunalul Argeş a procedat la disjungerea din dosarul iniţial a acţiunilor formulate de reclamanţi în funcţie de judeţul de domiciliu, formând tot atâtea dosare câte judeţe de domiciliu a identificat în cauză, declinând fiecare din dosarele disjunse către tribunalele corespunzătoare de la domiciliile reclamanţilor, păstrându-şi primul dosar, cu cererile reclamanţilor cu domiciliul în judeţul Argeş.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 653 din data de 16 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Argeş, secţia civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal şi a fost declinată competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamanta A., pentru B., în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Mioveni în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, complet specializat contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, Tribunalul Argeş a reţinut că prin dispoziţiile art. 10 alin. (3) si 4 din Legea nr. 554/2004 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212 din 25 iulie 2018 în vigoare din 02.08.2018, aplicabil în raport de data introducerii prezentei acţiuni, legiuitorul a stabilit o competenta teritorială absolută în raport de domiciliul reclamantului (în cazul de faţă), apreciindu-se că este competent din punct de vedere teritorial, Tribunalul Vâlcea - sectia a II-a civilă, instanta competentă material şi din perspectiva obiectului cererii.

2.2. Prin sentinţa nr. 234 din 3 martie 2020, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vâlcea, invocată din oficiu, şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeş, secţia civilă, complet specializat de contencios administrativ şi fiscal.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, s-a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a apreciat că atâta vreme cât reclamanţii din cererea introductivă au formulat o acţiune unică, prin care au pretins acelaşi drept salarial, în speţă este vorba de o coparticipare procesuală facultativă, reglementată de art. 59 C. proc. civ., întrucât drepturile salariale pretinse instituţiei angajatoare de către reclamanţi, în calitate de funcţionari publici cu statut special aflaţi în raporturi de serviciu cu aceasta, se întemeiază pe aceleaşi temeiuri de drept, raporturile juridice deduse judecăţii fiind similare, existând o strânsă legătură între pretenţiile acestora, situaţie căreia îi sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi dispoziţiile art. 112 C. proc. civ. (deşi acest text se referă la determinarea competenţei în cazul pluralităţii de pârâţi, raţiunea acestuia se regăseşte şi în cazul pluralităţii de reclamanţi, când domiciliul reclamantului determină competenţa teritorială), din care rezultă că în caz de coparticipare procesuală, reclamanţii se pot adresa oricăreia din instanţele în circumscripţiile cărora cel puţin unul dintre aceştia îşi are domiciliul.

Astfel, măsura disjungerii raporturilor juridice individuale nu putea să atragă pierderea competenţei iniţial învestite, Tribunalul Argeş, ca instanţă în circumscripţia căreia îşi au domiciliul majoritatea reclamanţilor şi reprezentantul acestora, A..

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o acţiune formulată de sindicat pentru un număr de 100 de reclamanţi, toţi salariaţi Penitenciarului Mioveni, aceştia pretinzând de la pârâtul angajator recalcularea indemnizaţiei cuvenite pentru concediului de odihnă din perioada 02.08.2015 - până la data plătii efective, ori, după caz, data la care au fost născute raporturile de serviciu cu pârâtul - până la data plăţii efective, actualizarea cu indicele de inflaţie a tuturor drepturilor băneşti cuvenite şi neîncasate, precum şi dobânda legală, în raport de data scadenţei până la data plăţii efective.

Înalta Curte constată că acţiunea a fost formulată de A., în numele membrilor săi de sindicat, printre care şi reclamantul B., acţiunea fiind disjunsă cu privire la aceasta.

Instanţele aflate în conflict s-au constatat necompetente teritorial în raport cu sediul/domiciliul reclamantului, dând interpretări diferite reglementărilor legii speciale a contenciosului administrativ, respectiv dispoziţiilor C. proc. civ. privind coparticiparea procesuală activă, cu referire şi la sediul sindicatului, în calitate de reprezentant al reclamanţilor.

Prin Decizia nr. 1 din 21 ianuarie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 118 din 1 martie 2013, s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (în prezent abrogată prin Legea dialogului social nr. 62/2011), organizaţiile sindicale au calitate procesuală activă în acţiunile promovate în numele membrilor de sindicat şi că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa competentă teritorial în soluţionarea conflictelor de muncă în cazul acestor acţiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Având în vedere numărul mare de conflicte de competenţă cu care a fost sesizată instanţa supremă, asupra acestei probleme de drept, la data de 22 mai 2017, în şedinţa de unificare a practicii secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit cu titlu de principiu că, în materia contenciosului administrativ, în acţiunile formulate de sindicate în numele membrilor lor, competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte în funcţie de dispoziţiile speciale prevăzute de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare de la acea dată, cu exercitarea dreptului de opţiune al reclamantului.

Această chestiune a fost ulterior reglementată prin Legea nr. 212/2018, în sensul introducerii alin. (4) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.

Înalta Curte reţine că, în cauza de faţă, sindicatul acţionează în numele membrilor săi, menţionaţi în tabelul anexat cererii, în baza unei împuterniciri din partea reclamanţilor, organizaţia fiind reprezentantul acestora în faţa instanţei.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost acestea modificate prin Legea nr. 212/2018, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său.

Aşa fiind, suntem în prezenta unei necompetenţe teritoriale exclusive, de ordine publică, prevăzută de dispoziţii speciale, pe care părţile nu o pot înlătura, iar instanţa o poate invoca din oficiu în condiţiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte Decizia nr. 1/21.01.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în soluţionarea recursului în interesul legii, instanţa constată că aceasta se referă strict la interpretarea art. 269 alin. (2) din Codul Muncii, respectiv a unei norme de competenţă reglementată de codul muncii şi la recunoaşterea calităţii procesuale active a organizaţiei sindicale.

Argumentele deciziei pronunţate în interesul legii se referă la ocrotirea interesului membrului de sindicat prin recunoaşterea legitimităţii procesuale a organizaţiei de sindicat, chiar în lipsa unui mandat expres şi, pe cale de consecinţă, stabilirea competenţei, în această ipoteză, la sediul sindicatului.

Prin urmare, faţă de cele arătate anterior, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, având în vedere că reclamantul din prezentul dosar are domiciliul în judeţul Vâlcea, oraş Brezoi, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza, în fond, este Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A., pentru B., în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Mioveni, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2020.