EU funding eligibility and contractual penalty deduction: refusal of reimbursement due to lapsed good execution guarantee and failure to deduct penalties from interim payments

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, sub dosar nr. x/2017, la data de 13.10.2017, reclamanta S.C. Compania de Apă Olt S.A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, solicitând:

- anularea actelor administrative Notificarea nr. x/29.05.2017, cu privire la plata efectuată pentru Cererea de Rambursare nr. x/20.01.2016, şi Decizia nr. 42076/17.07.2017 de soluţionare a plângerii administrative prealabile

- obligarea pârâtului la plata sumei de 861.307,24 RON, reprezentând suma solicitată conform Cererii de Rambursare nr. x/20.01.2016 formulată în executarea Contractului de Finanţare nr. x/31.03.2009.

- obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferentă sumei de 861.307,24 RON, de la data 04.04.2016 şi până la plata efectivă

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată efectuate.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 970 din 6 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. Compania de Apă Olt S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, în prezent, Ministerul Fondurilor Europene, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 970 din 6 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. Compania de Apă Olt S.A., criticând hotărârea prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat a formulat următoarele critici:

Hotărârea atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, a prevederilor art. 8 din Legea 554/2004.

In primul rând, la data la care a fost depusa situaţia de lucrări care a fost verificata de către inginer şi a fost emis certificatul de plata, garanţia de bună execuţie era in termenul de valabilitate. Drept urmare, condiţiile pentru efectuarea plăţii fiind îndeplinite, societatea era ţinută sa efectueze plata.

In conformitate cu dispoziţiile art. 14.6 din contract-Condiţii Beneficiarul nu are posibilitatea de a refuza plata integrală sau parţială a unui Certificat Interimar de Plata cu excepţia corecţiei erorilor aritmetice sau a Revendicărilor Beneficiarului, conform subclauzei 2.5.

Ulterior efectuării plăţii antreprenorul nu a înţeles sa prelungească scrisoarea de garanţie bancară de buna execuţie, cu toate că i s-a solicitat în mod repetat să emită o noua scrisoare. Pe cale de consecinţă s-a adresat instanţei de contencios administrativ, iar prin sentinţa civilă nr. 533/22.09.2016, pronunţata de Tribunalul Olt în dosar nr. x/2016, definitivă prin decizia Curţii de Apel Craiova nr. 759/15.03.2017, a fost admisă cererea sa si a fost obligată pârâta Societatea A. S.A, sa obţină şi să transmită reclamantei o noua scrisoare de garanţie bancară pentru suma de 2.533.240 RON, valabilă până la expirarea perioadei de notificare a defectelor (perioada de garanţie), conform Contractului de achiziţie publica de lucrări nr. x/28.10.2009.

Recurenta reclamanta a mai arătat că, în cadrul dosarului sus menţionat antreprenorul a formulat cerere reconvenţională, prin care solicitase nulitatea absoluta a clauzelor 14.3 si 14.9 din contractul CL3, referitor la suma reţinută şi să se constate ca are constituita garanţia de buna execuţie prin reţineri succesive din facturile fiscale, însă instanţa a respins cererea reconvenţională.

Nici după această hotărâre Antreprenorul nu a dat curs obligaţiei contractuale, aspect ce a condus la transmiterea către acesta a adresei nr. x/18.05.2017 prin care i s-a adus la cunoştinţă rezilierea Contractului de către Beneficiar.

Refuzul paratei de a rambursa sumele solicitate era nejustificat dat fiind că, pe de o parte, la momentul efectuării plăţii exista garanţia de buna execuţie emisa de antreprenor, iar pe de altă parte, recurenta reclamantă efectuase toate demersurile posibile in vederea obţinerii unei noi garanţii, până la luarea măsurii rezilierii contractului.

Instanţa de fond a reţinut că nu are relevanţă faptul ca anterior datei plaţii sumelor solicitate spre rambursare către antreprenor garanţia era valabilă, deoarece pârâtul a cenzurat strict lipsa de valabilitate a instrumentului de garantare la momentul soluţionării cererii de rambursare.

Având în vedere faptul că la momentul efectuării plăţii exista garanţia de buna execuţie emisa de antreprenor, nu avea cum sa prevadă ca la momentul solicitării sumelor plătite spre rambursare aceasta nu mai era in perioada de valabilitate, raţiunea instanţei de fond fiind una greşita din aceasta perspectivă. La data la care a fost comunicat refuzul paratei de a da curs Cererii de Rambursare nr. x, lucrările la Contractul CL3 erau finalizate, fiind încheiat procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/29.02.2016, părţile aflându-se in perioada de garanţie (Perioada de Notificare a Defectelor).

In ceea ce priveşte al doilea aspect, a învederat că a formulat revendicări in conformitate cu sub - clauza 2.5 din contract, iar în acest sens a comunicat mai multe adresa enumerate pe larg in cererea iniţială.

Chiar daca instanţa de fond, prin soluţia pronunţată, retine că argumentele sale nu se susţin, raţiunea pentru care a înţeles să nu deducă penalităţile de întârziere din certificatele interimare de plată a fost aceea de a nu agrava situaţia financiara a Antreprenorului care ar fi condus la blocarea lucrărilor ramase de executat, iar pe de altă parte avea la îndemână, aşa cum a arătat, atât scrisoarea de garanţie bancară de buna execuţie cât si suma reţinuta conform clauzei 14.3.c si care era in cuantum de 10% din valoarea contractuală, respectiv 2.425.392,99 RON.

De altfel, trebuie observat că pârâta nu argumentează in nici un fel cum poate leza acest aspect ("lipsa dovezii reţinerii penalităţilor"), asupra caracterului eligibil al cheltuielilor din Cererea de Rambursare, motiv ce a fost invocat la 1 an si 4 luni de la momentul depunerii cererii de rambursare nr. x, moment la care Contractul era reziliat.

In concluzie, solicită admiterea recursului formulat.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, arătând că prima instanţă în mod corect a respins cererea de chemare în judecată şi a menţinut actele atacate ca fiind temeinice şi legale.

Cu privire la excepţia nulităţii recursului, invocată în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., arată că recurenta reclamantă se rezumă în cererea sa în a indica faptul că înţelege să se prevaleze în drept de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., invocând o pretinsă aplicare greşită a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 în ceea ce priveşte modul în care a fost analizată şi soluţionată speţa de către prima instanţă, fără a detalia în mod rezonabil argumentele de natură a justifica temeiului de drept invocat, susţinerile sale nefiind altceva decât reiterarea argumentelor de fapt şi de drept privind pretinsa netemeinicie a actelor administrative atacate prin cererea de chemare în judecată şi nu critici efective asupra hotărârii atacate.

Cu privire la netemeinicia recursului formulat, reiterează faptul că cele două motive care au condus la neaprobarea finanţării aferente Cererii de rambursare nr. x rezidă, pe de o parte, în faptul că nu a fost asigurată Garanţia de bună execuţie pe întreaga perioadă de derulare a Contractului de lucrări şi, pe de altă parte, deoarece nu au fost stabilite penalităţile incidente în sarcina S.C. Societatea A. pentru neexecutarea în termen a obligaţiilor contractuale asumate.

Situaţia de fapt care a condus la măsura respingerii cererii de rambursare nu a fost contestată de către recurenta reclamantă (şi nici nu ar putea fi contestate atât timp cât sunt confirmate prin înscrisuri), argumentele din cuprinsul cererii de recurs tinzând mai mult spre eventuale circumstanţe atenuante decât spre inexistenţa faptelor reţinute de echipa de control.

Constatările primei instanţe în privinţa acestor aspecte este evidentă atât timp cât, în ceea ce priveşte Garanţia de bună execuţie, în mod judicios Curtea de Apel Bucureşti "reţine că începând cu data de 01.01.2016, Societatea A. nu şi-a mai îndeplinit obligaţia prevăzută de ort. 4.1 din contract, aspect corect sesizat de pârât. (...) Se observă astfel că la data emiterii notificării constatate, pe de o parte, garanţia de execuţie nu era valabilă, iar pe de alta nu se reuşise executarea acesteia."

Argumentele recurentei conform cărora Garanţia de execuţie a fost la un moment dat valabilă şi cele referitoare la acţiunea judiciară formulată împotriva S.C. Societatea A., având ca obiect obligarea la constituirea acelei garanţii, nu prezintă relevanţă faţă de aspectele care au condus la sancţionarea Companiei atât timp cât, aşa cum precizează şi prima instanţă, motivul emiterii Notificării îl reprezintă "situaţia obiectivă de la data soluţionării cererii, grefată pe lipsa instrumentului de garantare a executării calitative a lucrărilor, care împiedică finanţarea din fonduri europene a cheltuielilor realizate în derularea contractului,"

Şi cu privire la neimputarea penalităţilor, cel de-al doilea motiv care a condus la neacordarea finanţării, aprecierile primei instanţe sunt judicioase, sens în care aceasta "constată că a avut loc o încălcare a dispoziţiilor art. 2.5 par. 4 coroborate cu cele ale art. 8.7 din contractul de achiziţie publică, care îndreptăţeau reclamanta să deducă suma datorată de antreprenor din preţul contractului şi certificatele de plată, împrejurare corect sesizată de pârât. Pe cale de consecinţă, încălcarea dispoziţiilor contractuale de către reclamantă au îndreptăţit pârâta să constate caracterul neeligibil al cheltuielilor din perspectiva art. 6 alin. (1) şi (2), respectiv art. 7 din Contractul de finanţare."

Susţinerile recurentei conform cărora neimputarea penalităţilor a fost un act de clemenţă prin intermediul căruia a urmărit a nu agrava situaţia financiară a antreprenorului sunt irelevante faţă de obligaţiile asumate conform Contractului de finanţare şi lipsei acordului expres al finanţatorului pentru asemenea manifestări de indulgenţă.

De asemenea, aspectele referitoare la rezilierea Contractului de lucrări, urmată de nerestituirea sumei reţinute antreprenorului, nu influenţează în vreun mod aspectele constatate cu ocazia controlului şi, oricum, reprezintă evenimente ulterioare emiterii actelor atacate a căror legalitate se raportează strict la situaţia existentă la momentul emiterii lor.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, arătând că, sub aspectul dreptului procesual, a înţeles să invoce dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 1270 şi art. 1516 C. civ., reiterând, în esenţă, aspectele expuse prin memoriul de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 4 decembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 20 mai 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

7. Aspecte de fapt şi de drept relevante.

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat anularea actelor administrative reprezentate de Notificarea nr. x/29.05.2017, cu privire la plata efectuată pentru Cererea de Rambursare nr. x/20.01.2016, şi Decizia nr. 42076/17.07.2017 de soluţionare a plângerii administrative prealabile, precum şi obligarea pârâtului la plata sumei solicitate la rambursare cu dobânzile legale aferente.

Potrivit stării de fapt prezentate prin actele a căror anulare se solicită, în derularea proiectului realizat în temeiul Contractului de finanţare nr. x/31.03.2009, încheiat între reclamantă şi Ministerul Mediului în cadrul Programului Operaţional Sectorial Mediu, în vederea implementării Proiectului "Extinderea şi reabilitarea sistemelor de apă şi apă uzat în judeţul Olt, reclamanta a încheiat contractul de achiziţie publică de execuţie de lucrări şi servicii de asistenţă tehnică nr. 15356/28.10.2009, cu A. Slatina S.A., în calitate de Antreprenor şi Lider al Asocierii A. Slatina S.A. - B. S.A. - C. S.A. - D. S.A., continuat de către S.C. A. S.A..

La data de 20.01.2016, reclamanta a depus la Organismul Intermediar POS Mediu Craiova cererea de Rambursare nr. x, revizuită în data de 28.01.2016, prin care a solicitat la rambursare suma de 861.307,24 RON (618.685,48 RON=cheltuieli eligibile + 242.621,76 RON = T.V.A.), sumă rezultată prin scăderea sumei de 18.196,63 RON reprezentând contribuţia locală de 2% şi prin deducerea din suma plătită Antreprenorului (1.152.453,34 RON) a valorii prefinanţării în cuantum de 272.949,47 RON.

Prin adresa nr. x/29.05.2017, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu (în prezent, Ministerul Fondurilor Europene), a transmis Notificarea privind cererea de Rambursare nr. x/20.01.2016, prin care a învederat reclamantei că nu a autorizat la plată suma pretinsă, pentru următoarele considerente:

a) nu există scrisoare de garanţie de bună execuţie valabilă pentru contractul încheiat sub nr. x/28.10.2009- scrisoarea de garanţie bancară de bună execuţie emisă de E. sub nr. x/18.11.2015 şi-a încetat valabilitatea la 31.12.2015; începând cu data de 29.02.2016 contractul de achiziţie publică se află în PND, conform procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor.

b) deşi termenul de finalizare a execuţiei lucrărilor a fost 28.02.2012, beneficiarul nu a făcut dovada reţinerii penalităţilor.

Prin Decizia nr. 42.076/17.07.2017, pârâtul a respins plângerea administrativă prealabilă formulată de reclamantă.

Prima instanţă a respins acţiunea formulată de reclamantă, validând legalitatea măsurii privind neautorizarea sumelor solicitate de plată prin cererea de rambursare nr. x/20.01.2016, împărtăşind motivele reţinute de către intimatul pârât prin Decizia nr. 42.076/17.07.2017 şi Notificarea cu privire la plata efectuată cu nr. x/29.05.2017.

8. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate, prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene, apreciind că recurenta reclamantă a formulat critici care pot fi încadrate la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, criticile care vizează refuzul nejustificat al paratei de a rambursa sumele solicitate pe motiv că la momentul efectuării plaţii exista garanţia de buna execuţie emisa de antreprenor, recurenta reclamantă a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a împărtăşit opinia intimatei pârâte, conform căreia nu are relevanţă faptul că anterior datei plaţii sumelor solicitate spre rambursare către antreprenor garanţia era valabilă, deoarece paratul a cenzurat strict lipsa de valabilitate a instrumentului de garantare la momentul soluţionării cererii de rambursare.

În acord cu considerentele reţinute de prima instanţă, Înalta Curte apreciază că existenţa garanţiei de buna execuţie emisă de antreprenor la momentul efectuării plaţii, fără a putea fi valorificată în perioada de notificare a defecctelor, nu corespunde cerinţelor contractului.

Susţinerea în sensul că nu avea cum sa prevadă că la momentul solicitării aceasta nu va mai fi in perioada de valabilitate nu ţine seama de clauzele contractului încheiat, iar faptul că data la care a fost comunicat refuzul paratei de a da curs Cererii de Rambursare nr. x, lucrările la Contractul CL3 erau finalizate, fiind încheiat procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor nr. x/29.02.2016, părţile aflându-se în perioada de notificare a defectelor, nu are nicio relevanţă din această perspectivă.

Potrivit subclauzei 4.2. din Condiţiile Generale Contractuale (contractul încheiat sub nr. x/28.10.2009), antreprenorul trebuia să obţină (pe cheltuiala sa) o Garanţie de Bună Execuţie pentru realizarea corespunzătoare a lucrărilor la valoarea şi moneda stipulate în Anexă la Ofertă. De asemenea, antreprenorului îi revenea obligaţia de a se asigura că garanţia de bună execuţie este valabilă şi în vigoare până la execuţia şi terminarea lucrărilor de antreprenor şi remedierea oricăror defecţiuni.

Ultima garanţie prezentată în executarea obligaţiei asumate prin subclauza 4.2. a fost Scrisoarea de Garanţie Bancară nr. 317/18.11.2015 emisă de către E. S.A. în favoarea Societăţii A. pentru suma de 2.533.240 RON, cu valabilitate până la data de 31.12.2015.

Începând cu data de 29.02.2016 contractul de achiziţie publică se află în perioada de notificare a defectelor, conform procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor, iar începând cu data de 01.01.2016, Societatea A. nu şi-a mai îndeplinit obligaţia prevăzută de art. 4.2 din contract. La data de 12.01.2016 E. a comunicat reclamantei, prin adresa nr. x/11.01.2016, refuzul de executare a scrisorii de garanţie bancară, cenzurat pe cale jurisdicţională, prin sentinţa civilă nr. 533/22.09.2016 a Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (definitivă).

Aşadar, la data emiterii notificării contestate, pe de-o parte, garanţia de execuţie nu era valabilă, iar pe de alta, nu se reuşise executarea acesteia. Faptul că anterior acestui moment (la data plăţii sumelor solicitate spre rambursare către A.) garanţia era valabilă este lipsit de relevanţă, deoarece pârâtul a cenzurat strict lipsa de valabilitate a instrumentului de garantare la momentul soluţionării cererii; or, din această perspectivă, câtă vreme obligaţia de menţinere a valabilităţii garanţiei a fost stipulată contractual şi pentru perioada de remediere a defecţiunilor, deci implicit şi pentru aceea de notificare a acestora, rezultă că autoritatea pârâtă, în mod just, a sesizat încălcarea acestei obligaţii contractuale, respingând pe cale de consecinţă la plată cererea de rambursare nr. x

Aşa cum în mod corect a constatat prima instanţă, legalitatea actului administrativ se cercetează prin raportare la situaţia existentă la momentul emiterii acestuia. Chiar dacă recurenta reclamantă a înregistrat acţiunea care a condus la pronunţarea sentinţei civile nr. 533/22.09.2016 a Tribunalului Olt, secţia a II-a civilă, această împrejurare nu prezintă relevanţă din perspectiva eligibilităţii sumelor solicitate la rambursare, pentru că autoritatea pârâtă a sancţionat situaţia obiectivă de la data soluţionării cererii, grefată pe lipsa instrumentului de garantare a executării calitative a lucrărilor, care împiedica finanţarea din fonduri europene a cheltuielilor realizate în derularea contractului.

Potrivit subclauzei 4.2 din Condiţiile Generale Contractuale, antreprenorul trebuia să obţină şi menţină în vigoare, până la terminarea lucrărilor, o garanţie de bună execuţie pentru realizarea corespunzătoare a lucrărilor. În contextul prelungirii perioadei iniţiale de implementare, scrisoarea cu valabilitate până la data de 31.12.2015 nu a mai fost prelungită, iar reclamanta nu a fost în măsură să revendice executarea Garanţiei de Bună Execuţie.

În această situaţie se poate reţine culpa beneficiarului finanţării în neexecutarea obligaţiei de a implementa Proiectul cu maximum de profesionalism şi eficienţă, cu respectarea contractului de finanţare, a legislaţiei naţionale şi comunitare, prin efectuarea unor cheltuieli nejustificate din perspectiva obiectivelor asumate prin Cererea de finanţare. Demersurile ulterioare prin care s-a solicitat obligarea antreprenorului la obţinerea unei noi scrisori de garanţie, cu respectarea obligaţiilor prevăzute în Contractul de achiziţie publică de lucrări nr. x/28.10.2009, au urmărit constrângerea antreprenorului la executarea obligaţiilor de garanţie, fără a influenţa eligibilitatea sau conformitatea cheltuielilor solicitate la rambursare.

Referitor la cel de-al doilea motiv, Înalta Curte împărtăşeşte concluzia primei instanţe în sensul că a avut loc o încălcare a dispoziţiilor art. 2.5 par 4 coroborate cu cele ale art. 8.7 din contractul de achiziţie publică, care îndreptăţeau reclamanta să deducă suma datorată de antreprenor din preţul contractului şi certificatele de plată. Pe cale de consecinţă, încălcarea dispoziţiilor contractuale de către reclamantă au îndreptăţit pârâta să constate caracterul neeligibil al cheltuielilor, din perspectiva art. 6 alin. (1) şi (2), respectiv art. 7 alin. (9) din contractul de finanţare.

Tot astfel, prima instanţă în mod corect a reţinut că apărarea recurentei reclamante de a nu agrava situaţia financiară a antreprenorului nu este relevantă pentru efectele contractului de finanţare, în lipsa acordului exprimat de finanţator. În acelaşi timp, existenţa altor instrumente financiare de care reclamanta nu s-a folosit nu poate produce nicio consecinţă juridică. În fine, rezilierea contractului urmată de nerestituirea sumei reţinute antreprenorului sunt împrejurări ulterioare emiterii actelor contestate, deci care nu pot produce vreo influenţă asupra legalităţii acestora.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că prima instanţă în mod corect a validat constatările pârâtei, întrucât cheltuielile solicitate spre rambursare prin cererea de rambursare nu erau conforme cu cerinţele de legalitate stipulate de părţi prin contractul de finanţare.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene şi va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. Compania de Apă Olt S.A., împotriva sentinţei nr. 970 din 6 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2020.