Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1956/2020 AI generated

Strict interpretation of vice-mayor incompatibility with public institution board membership despite education law representation allowances

Case Number Decizia nr. 1956/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the agency's appeal, quashed the lower court’s judgment, and dismissed the plaintiff's action, thereby upholding the integrity report issued by the National Integrity Agency. The dispute concerned a judicial review challenging the legality of an evaluation report that found the plaintiff, a vice-mayor, in a state of incompatibility for simultaneously holding the vice-mayoral office and serving as a member of the school board of a public primary school between February 2015 and June 2017. The decisive legal basis was Article 87(1)(d) of Law No. 161/2003, which strictly prohibited vice-mayors from holding management or administrative roles in public institutions; the court rejected the first-instance interpretation that Article 96 of Law No. 1/2011 (National Education Law), which allows a mayor or their representative to sit on school boards, created a de facto exception for vice-mayors, ruling that incompatibility norms require strict interpretation and the statutory exception for education boards did not extend to vice-mayors during the relevant period.

Legislator headnote

AI generated

art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, art. 96 din Legea nr. 1/2011, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, art. 87 lit. d) din Legea nr. 161/2003; Strict interpretation of vice-mayor incompatibility with public institution board membership despite education law representation allowances: The dispute concerned a judicial review challenging the legality of an evaluation report that found the plaintiff, a vice-mayor, in a state of incompatibility for simultaneously holding the vice-mayoral office and serving as a member of the school board of a public primary school between February 2015 and June 2017. The decisive legal basis was Article 87(1)(d) of Law No. 161/2003, which strictly prohibited vice-mayors from holding management or administrative roles in public institutions; the court rejected the first-instance interpretation that Article 96 of Law No. 1/2011 (National Education Law), which allows a mayor or their representative to sit on school boards, created a de facto exception for vice-mayors, ruling that incompatibility norms require strict interpretation and the statutory exception for education boards did not extend to vice-mayors during the relevant period.

Keywords

AI generated
public officials public institution judicial law interpretation of a judgment statutory basis exclusion from public-sector employment

Cited Legislation

AI generated
art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003
În contextul enunţării prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, a art.
art. 96 din Legea nr. 1/2011
161/2003, a art. 96 din Legea nr. 1/2011 (în forma veche), a art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010
a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, Raportul de evaluare nr.
art. 87 lit. d) din Legea nr. 161/2003
Astfel, după modificarea legii învătământului, textul prevede expres posibilitatea primarului de a participa în consiliul de administraţie al şcolii, sau un reprezentant al acestuia, însă nu viceprimarul, faţă de care rămâne în vigoare interdicţia prevăzută la art. 87 lit. d) din Legea nr. 161/2003.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
161/2003 instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Procedural rule governing the decision to admit the appeal and the procedural consequences of quashing and re-judging.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

Main ground for the verdict, authorizing the court to admit the appeal, quash the prior judgment, and dismiss the action upon re-judgment.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule governing the decision to admit the appeal and the procedural consequences of quashing and re-judging.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 20 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi, la data de 10.12.2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia Naţională de Integritate pentru ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea raportului de evaluare nr. x/21.11.2018 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

Prin sentinţa nr. 58/2019 din data de 13.02.2019 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi în dosarul nr. x/2018 a fost admisă excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Mehedinţi, secţia a II -a de contencios administrativ şi fiscal fiind declinată cauza în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 7 martie 2019, sub nr. x/2019.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 247 din 13 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a fost anulat raportul de evaluare nr. x/21.11.2018 emis de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 247 din 13 iunie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, pârâta Agenţia Naţională de Integritate a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei şi menţinerea ca temeinic şi legal a raportului de evaluare nr. x/21.11.2018 întocmit de Agenţia Naţională de Integritate.

Recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, raportat la incompatibilitatea în care s-a aflat intimatul, prin deţinerea simultană atât funcţia de viceprimar al comunei Padina, cât şi funcţia de membru în Consiliile de Administraţie al unei instituţii publice - Şcoala Primară Padina, în perioada 04.02.2015 - 10.06.2017.

În contextul enunţării prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, a art. 96 din Legea nr. 1/2011 (în forma veche), a art. 96 alin. (2) în forma modificată prin Ordonanţa nr. 49/26.06.2014, recurenta-pârâtă a arătat că, în opinia sa, reprezentarea autorităţii administrativ teritoriale în consiliile de administraţie ale instituţiilor de învăţământ se poate realiza de către persoanele stabilite prin hotărâre a consiliului local, dar a căror desemnare nu încalcă regimul incompatibilităţilor.

Astfel, legiuitorul a stabilit clar care sunt incompatibilităţile funcţiei de viceprimar, una dintre acestea fiind calitatea de membru în consiliul de administraţie la instituţiile publice.

Totodată, în raport de conceptul de demnitate publică, prin natura funcţiei cu care a fost învestit viceprimarul slujeşte interesele comunităţii din care face parte, revenindu-i obligaţia să respecte normele imperative ale Legii nr. 161/2003.

În fine, recurenta-pârâta a susţinut că intimatul avea obligaţia de a exercita funcţia publică cu respectarea principiilor privind imparţialitatea, integritatea, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public pentru a preveni generarea unei eventuale situaţii de incompatibilitate, obligaţie pe care acesta nu a respectat-o, astfel că raportul de evaluare întocmit de instituţie este temeinic şi legal.

Cu titlu de practică judiciară, recurenta a menţionat deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3205/2015 şi nr. 1960/2019.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, prima instanţă făcând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute.

În esenţă, a susţinut intimatul-reclamant că este corect raţionamentul judecătorului fondului în sensul că în raport de scopul urmărit de legiuitor la momentul adoptării art. 96 din Legea nr. 1/2011 şi luând în considerare şi modificarea ulterioară intervenită prin O.U.G. nr. 49/2014, prezenţa primarului în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ urmăreşte buna desfăşurare şi organizare a acesteia prin luarea măsurilor ce se impun în timp util.

Astfel, în opinia sa, acelaşi raţionament se aplică şi viceprimarului, resprezentant al primarului sau al consiliului local în consiliul de administraţie al şcolii, neputând fi primită susţinerea recurentei conform căreia primarul ar avea un regim juridic diferit de cel al primarului sau al consiliului local, actul normativ neavând nicio prevedere care să interzică această îmrejurare, modificările legislative aduse prin O.U.G. nr. 49/2014, care permit participarea primarului şi viceprimarului în consiliul de administraţie al scolii, fiind în vigoare în perioada supusă evaluării, nu există caz de incompatibilitate, astfel cum în mod eronat s-a reţinut prin rapotrul de evaluare contestat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 13 septembrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 20 mai 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul-reclamant A. a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, în temeiul art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, Raportul de evaluare nr. x/21.11.2018, întocmit de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, prin care s-a constatat că, în perioada 04.02.2015 - 10.06.2017, reclamantul A. s-a aflat în stare de incompatibilitate deoarece a deţinut simultan atât funcţia de viceprimar al comunei Padina, cât şi funcţia de membru în Consiliile de Administraţie al unei instituţii publice - Şcoala Primară Padina, fiind incidente dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în forma în vigoare în perioada suspusă evaluării "Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: (…) d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice".

Articolul a fost modificat la data de 07.06.2017 prin Legea nr. 128/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr. 161/2003, fiind introdusă "excepţia reprezentanţilor în adunarea generală a acţionarilor la societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a membrilor în consiliile de administraţie ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat sau confesionale şi ale spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor reprezentanţi ai instituţiilor publice din subordinea unităţilor administrativ-teritoriale sau la care unitatea administrativ-teritorială pe care o conduce deţine participaţie."

A reţinut instanţa de fond că Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale la art. 96 prevede că (1) Unităţile de învăţământ preuniversitar cu personalitate juridică sunt conduse de consiliile de administraţie, de directori şi de directori adjuncţi, după caz. În exercitarea atribuţiilor ce le revin, consiliile de administraţie şi directorii conlucrează cu consiliul profesoral, cu comitetul de părinţi şi cu autorităţile administraţiei publice locale.

(2) În unităţile de învăţământ de stat consiliul de administraţie este organ de conducere şi este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:

a) în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format din 7 membri, cu următoarea componenţă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanţi ai părinţilor; primarul sau un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Directorul este membru de drept al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru învăţământul preşcolar şi primar;

b) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 9 membri, dintre aceştia 4 sunt cadre didactice, primarul sau un reprezentant al primarului, 2 reprezentanţi ai consiliului local şi 2 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul este membru de drept al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă;

c) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 13 membri, dintre aceştia 6 sunt cadre didactice, primarul sau un reprezentant al primarului, 3 reprezentanţi ai consiliului local şi 3 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul este membru de drept al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă;

Pornind de la adoptarea art. 96 din Legea nr. 1/2011, instanţa fondului a considerat ca fiind excesivă soluţia administrativă dispusă de intimata-pârâtă prin raportul de evaluare, apreciind că participarea primarului în cadrul consiliilor de administraţie a şcolilor din localităţile in care acesta îşi exercită autoritatea urmăreşte organizarea şi desfăşurarea eficientă a activităţii de învătâmânt.

Totodată, a arătat instanţa de fond că acelaşi raţionament s-ar aplica şi viceprimarului, ca reprezentant al primarului în consiliul de administraţie.

Inalta Curte constată că în materia incompatibilităţilor, prevederile legale sunt de strictă interpretare, neputând fi extinse în sensul raţionamenului judecătorului fondului, expus şi de intimatul-reclamant prjin întâmpinarea formulată.

Astfel, după modificarea legii învătământului, textul prevede expres posibilitatea primarului de a participa în consiliul de administraţie al şcolii, sau un reprezentant al acestuia, însă nu viceprimarul, faţă de care rămâne în vigoare interdicţia prevăzută la art. 87 lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Instanţa de control judiciar reţine că pentru perioada 4.02.2015 - 10.06.2017 (data modificării Legii nr. 161/2003) prevederile art. 87 lit. d) din Legea nr. 161/2003 prevăd în mod clar că funcţia de viceprimar este era incompatibilă cu cea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice, aşa cum este Scoala Primară Padina.

Aşa fiind, reţine Înalta Curte că intimatul-reclamant a participat la şedinţele Consiliului de Administraţie al Şcolii Primare Padina, aprobând punctele menţionate pe ordinea de zi, astfel că şi-a însuşit şi a confirmat calitatea de membru al consiliului de administraţie, exercitând această calitate ca atare, iar nu în calitate de invitat, de la data de 04.02.2015 (data primului proces-verbal de şedinţă) până la data de 10.06.2017 (data modificării Legii nr. 161/2003).

Această împrejurare rezultă din cuprinsul proceselor-verbale întocmite cu prilejul şedinţelor Consiliului de administraţie din datele de 04.02.2015, 13.02.2015, 16.02.2015, 06.03.2015, 01.04.2015, 24.04.2015, 12.05.2015, 29.05.2015, 26.06.2015, 25.09.2015, 16.10.2015, 18.11.2015, 11.12.2015, 22.01.2016, 19.02.216, 11.03.2016, 08.04.2016, 13.05.2016, 17.06.2016, 19.07.2016, 30.08.2016, 27.09.2016, 24.10.2016, 11.11.2016, 16.12.2016, 20.01.2017, 03.02.2017, 22.02.2017, 31.05.2017, procese-verbale semnate de intimat, aflate la dosarul nr. x/101/2018 al Tribunalului Mehedinţi.

Din perspectiva aplicării în timp a formei dispoziţiilor art. 87 lit. d) din Legea nr. 161/2003 nu are relevanţă data întocmirii raportului de evaluare, asfel că nici apărarea intimatului - reclamant din cererea de chemare în judecată nu poate fi reţinută.

Extinzând aplicabilitatea prevederilor art. 96 din Legea nr. 1/2011 şi la situaţia viceprimarului, cu neobservarea incompatibilităţii prevăzute de art. 87 lit. d) din Legea nr. 161/2003 instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material, caz de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, împotriva sentinţei nr. 247 din 13 iunie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând, respinge acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20 mai 2020.