EU rural development fund recovery upheld for artificially split agritourism project.

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava la data de 14 iulie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. - Nicolae Întreprindere Individuală a formulat, în contradictoriu cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, contestaţie împotriva Deciziei nr. 15719 din 16 iunie 2017 emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale privind proiectul Construire pensiune agroturistică şi anexe, solicitând admiterea contestaţiei, anularea Deciziei nr. 15719 din 16 iunie 2017 şi anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x/18.04.2017 şi implicit, a debitului stabilit în sarcina contestatoarei în suma de 284.050,74 RON.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 156 din data de 17.10.2017 Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A. Nicolae Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (MADR-AFIR), ca nefondată.

3. Cererea de recurs.

Reclamanta A.-Nicolae Întreprindere Individuală a declarat recurs împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, sens în care, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea căii de atac şi modificarea în totalitate a hotătârii recurate în sensul admiterii cererii introductive de instanţă.

În motivarea recursului au fost reiterate susţinerile prezentate prin acţiunea introductivă de instanţă.

Astfel, a fost invocată jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv cea rezultată din hotărârea pronunţată în Cauza C-434/12, în cuprinsul căreia s-a reţinut că articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fi fost luate în considerare.

În ceea ce priveşte crearea în mod artificial a condiţiilor de finanţare, recurenta a menţionat că textul de lege care se referă la condiţii artificiale are aproximativ aceeaşi formulare precum cea regăsită în cuprinsul Regulamentului nr. 1975/2006 (art. 5 alin. (3) şi al Regulamentului nr. 65/2011 (art. 4 alin. (8), în sensul că, fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nici o plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.

Din simpla analiză a normei juridice anterior menţionate, a precizat recurenta, rezultă cel puţin trei aspecte importante: verificarea creării de către beneficiari a condiţiilor artificiale trebuie făcută anterior efectuării plăţilor, adică anterior acordării finanţării; crearea de către beneficiari a condiţiilor artificiale trebuie stabilită, adică dovedită şi nu doar presupusă de către autoritatea naţională cu competenţe în atribuirea finanţărilor nerambursabile; condiţiile artificiale trebuie create în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor, ceea ce presupune, pe de o parte, intenţia directă a beneficiarilor de a frauda şi, pe de altă parte, ca avantajul pe care beneficiarii intenţionează să îl obţină prin crearea condiţiilor artificiale să contravină obiectivelor schemei de ajutor.

Tot în privinţa "condiţiilor artificiale", descoperite în contextul în care obiectivul finanţat a fost realizat în conformitate cu cele asumate prin contractual de finanţare, recurenta consideră că s-a făcut abstracţie de principiul forţei obligatorii a contractului regăsit, atât în cuprinsul vechiul C. civ., cât şi în cuprinsul noului C. civ., potrivit căruia convenţiile/contractele legal/valabil încheiate au putere de lege între părţile contractante.

Practic, după ce între beneficiar şi autoritatea publică s-a încheiat un contract bilateral sinalagmatic, în baza îndeplinirii mai multor condiţii de către beneficiar şi după ce beneficiarul şi-a îndeplinit întocmai şi la termen obligaţiile decurgând din contract, autoritatea publică a descoperit chestiuni de fapt preexistente încheierii contractului.

Aceste opinii ale AFIR nu au fost împărtăşite de intantele de judecată, a precizat recurenta, sens în care au fost citate pasaje din considerentele unor hotărârilor pronunţate de instanţele de judecată, paragrafe care, în opinia acesteia, surprind esenţialul unei astfel de speţe, în sensul că obligaţia de rambursare nu se aplică în cazul în care plata a fost efectuată ca urmare a unei erori a autorităţii competente sau a unei alte autorităţi.

Faţă de descrierea faptelor din cuprinsul Deciziei si a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare, recurenta a învederat, în privinţa criteriilor obiective privind crearea de condiţii artificiale în accesarea fondurilor europene, faptul că analiza comparativă cu dosarul achiziţii lucrări al beneficiarului C. I.I., nu este relevantă întrucât împrejurarea că două persoane dintr-o localitate mică cum este Vatra Moldovitei, au fost concomitent beneficiarii unor contracte de finanţare, nu pot conduce automat la ideea că există manipulare de oferte.

Din analiza comparativă realizată în cadrul procesului-verbal, rezultă o oarecare apropiere de date în privinţa înregistrării documentelor, a etapelor de implementare a proiectului, etc., însă, în condiţiile în care ambele proiecte au fost depuse în cadrul măsurii 313, în calendarul aceleiaşi sesiuni de proiecte, este firesc ca apropierea de date să existe, la fel cum această identitate poate subzista între multe ale proiecte implementate în aceeaşi perioadă, în toată ţara. Similitudinile sesizate în cazul celor două dosare Cerere de Plată (A. Nicolae I.I. şi C. I.I.), au ca argumentare, pe lângă aspectele deja relevate şi faptul că au beneficiat de aceeaşi firmă de consultantă, care evident că a întocmit documentaţiile în mod similar, pentru toate peroanele fizice si juridice pe care le consilia, nu doar pentru cele din prezenta discuţie, a menţionat recurenta.

În ceea ce priveşte salariaţii, în condiţiile în care nu exista nicio dispoziţie legală şi nici cel puţin o indicaţie în Ghidul solicitantului versiunea 06, în sensul că pe locurile de muncă ce urmau a fi create ca şi consecinţă a implementării proiectului pentru care au fost accesate fonduri nerambursabile, trebuie să fie persoane care nu au mai fost încadrate la un al loc de muncă, sau care şi-au încetat contractul de muncă, încheiat cu un alt angajator, jurisprudenţa apreciază că nu se poate reţine că nu a fost realizat acest obiectiv specific al Măsurii 313 - "crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural".

Recurenta susţine inexistenta elementului obiectiv constând în crearea de condiţii artificiale pentru obţinerea plaţilor, justificat de următoarele aspecte: cele doua proiecte au caracter autonom, de sine stătător, fiecare dintre cei doi beneficiari acţionând în interes propriu; cele câteva elemente de asemănare între proiecte nu fac, în niciun caz, dovada că cele doua entităţi au creat condiţii artificiale pentru obţinerea finanţării; în realitate, elementele comune se datorează unor împrejurări de fapt, perfect legale, care decurg din localizarea în mediul rural a proiectelor, din necesităţile specifice zonei în care au fost implementate proiectele; fiecare dintre cele două proiecte respectă obiectivele schemei de ajutor, astfel, similar cauzei CJUE Slancheva, inclusiv in ipoteza absurda în care s-ar reţine ca cele două proiecte, cu o valoare totala de 200.000 euro, reprezintă o fragmentare a unei pretinse investiţii unice, aceasta nu ar conduce, în mod automat, la recuperarea ajutorului financiar nerambursabil, atâta timp cât, prin investiţiile finanţate, s-au atins obiectivele schemei de sprijin; situaţia enunţată în cadrul actului constatator, referitoare la donaţia terenului, este una care putea fi constatată si verificată la momentul formulării cererii de finanţare - având în vedere că la dosarul de finanţare se află acest contract, iar în cadrul criteriilor de eligibilitate nu a fost inserată vreo interdicţie în acest sens sau o prevedere legală care să fi fost încălcată în ceea ce priveşte modul de dobândire al terenului pe care urma a fi realizată investiţia.

In acest sens, potrivit considerentului nr. 46 al Regulamentului 1698/2005, schema de sprijinire a dezvoltării rurale prin FEADR urmăreşte în special să ajute "pentru diversificarea activităţilor, favorizând activităţile neagricole, precum şi pentru dezvoltarea altor sectoare decât agricultura, pentru promovarea ocupării forţei de muncă [...] şi pentru realizarea de investiţii care să facă zonele rurale mai atractive în scopul inversării tendinţei de declin economic şi social şi de depopulare a zonelor rurale".

Tot cu privire la acest aspect, a menţionat reclamanta-recurentă, aşa cum rezulta din prevederile pct. 2 din Anexa la Ordinul nr. 567/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis - Sprijinirea activităţilor economice în vederea diversificării economiei rurale si a creşterii calităţii vieţii în spaţiul rural, prin activităţile desfăşurate de aceasta în proiectul realizat cu sprijin financiar nerambursabil, s-au realizat atât obiectivul general al Măsurii 313, cât şi obiectivele specifice şi cele operaţionale. De asemenea, au fost respectaţi toţi indicatorii din Cererea de Finanţare.

Tot din perspectiva criteriilor obiective privind crearea de condiţii artificiale în accesarea fondurilor europene, recurenta a susţinut inexistenta elementului subiectiv pentru obţinerea plaţilor, deoarece nu a urmărit obţinerea unui avantaj care sa contravină obiectivelor schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurala (FEADR).

Cu privire la acest aspect, simpla existenta a unui schimb de păreri între reprezentanţii legali ai celor două întreprinderi individuale beneficiare de fonduri nerambursabile, precum si a altor legaturi juridice între acestea, cum ar fi donarea unei suprafeţe de teren sau instalarea celor două construcţii, una în apropierea celeilalte, nu fac dovada că vreunul dintre beneficiarii Măsurii 313 ar fi urmărit obţinerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor din cadrul FEADR.

În plus, retinerele referitoare la faptul că scrisul din anumite documente este al numitei C., este din nou o interpretare nesustinută de probe, având în vedere că nu a fost realizată o expertiză grafică a scrisului, pentru a se putea proba aceste susţineri, în fapt, identitatea scrisului fiind determinată de faptul că cele două entităţi au avut acelaşi consultant, proiectant, contabil - ceea ce este absolut firesc într-o comunitate mică de locuitori, în care oamenii se cunosc între ei, îşi cer sfaturi/păreri, şi de regulă apelează la aceleaşi persoane specializate.

În concluzie, chiar dacă, ad absurdum, s-ar accepta teza pârâtei şi s-ar reţine existenţa condiţiilor artificiale, Curtea de justiţie a Uniunii Europene a subliniat că din jurisprudenţa sa rezultă fără putinţă de tăgadă că o atare împrejurare nu reprezintă, per se, un motiv de recuperare a ajutorului financiar nerambursabil, decât în măsura în care ar avea drept consecinţă neatingerea obiectivelor prevăzute de art. 52 lit. a) pct. ii) din Regulamentul nr. 1698/2005."

În susţinerea motivelor de recurs a fost evocată şi poziţia CJUE rezultată din Cauza C-434/12, instanţa europeană stabilind că proba unei practici abuzive a potenţialului beneficiar de un astfel de ajutor impune, pe de o parte, un ansamblu de circumstanţe obiective din care rezultă că, în pofida respectării formale a condiţiilor prevăzute de reglementarea relevantă, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins şi, pe de altă parte, un element subiectiv care constă în intenţia de a obţine un avantaj rezultat din reglementarea Uniunii creând în mod artificial condiţiile necesare pentru obţinerea acestuia, Curtea statuând că nu se poate respinge finanţarea unui proiect atunci când investiţia în cauză poate avea o altă justificare decât simpla plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a concluzionat că articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fi fost luate în considerare, a conchis recurenta, menţionând că, din coroborarea circumstanţelor de drept cu situaţia de fapt, în speţa de faţă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, aşa cum au fost acestea interpretate de instanţa europeană, respectiv nu sunt întrunite cele două elemente, obiectiv şi subiectiv, pentru a se putea cere restituirea finanţării.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind temeinică şi legală, întrucât motivele de nelegalitate invocate de recurentă sunt nefondate.

În susţinerea acestei poziţii procesuale, intimata a reiterat, în esenţă, apărările şi susţinerile evocate în cadrul întâmpinării depuse la dosarul instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 15 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 15 ianuarie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa pronunţată de instanţa de fond, prin raportare la cadrul legal incident speţei dedusă judecăţii, precum şi prin prisma criticilor formulate de către recurentă, încadrate de aceasta în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce succed:

În privinţa criticilor referitoare la nemotivarea sentinţei de către prima instanţă, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de recurs menţionează că acesta este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta se află în eroare susţinând că sentinţa pronunţată de instanţa de fond nu este motivată.

Judecătorul fondului a efectuat un examen elaborat al tuturor chestiunilor de fapt şi de drept supuse analizei sale, astfel încât, din lecturarea hotătârii pronunţate se poate constata că aceasta cuprinde toate elementele prevăzute de art. 425 C. proc. civ. referitoare la conţinutul hotărârii, printre acestea regăsindu-se şi cele enumerate în cuprinsul alin. (1) lit. b) al normei procedurale evocate, referitoare la expunerea situaţiei de fapt reţinută pe baza probelor administrate, cât şi motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia.

Dintr-o altă perspectivă, pentru incidenţa acestui motiv de casare era necesar ca hotărârea atacată să cuprindă numai motive străine de natura cauzei, condiţie care nu este îndeplinită în prezenta cauză, datorită faptului că instanţa de fond, într-o manieră elaborată, potrivit celor anterior reţinute, a reuşit să efectueze o analiză completă a pretenţiilor afirmate de reclamantă privind anularea actelor administrative vătămătoare pentru aceasta, precum şi a creanţei bugetare afectată de neregulă stabilită de intimata-pârâtă.

Inferenţa la care a apelat instanţa de fond, raţionamentul care a condus la concluzia prezentată în cadrul considerentelor, precum şi soluţia dată acţiunii introductive, rezultă în mod evident din perspectiva în care instanţa a abordat litigiul, respectiv susţinerile părţilor.

Nu constituie o nemotivare şi astfel nu atrage incidenţa motivului de casare prezentat, împrejurarea că în cadrul considerentelor se regăsesc, parţial, susţineri ale părţii potrivnice, acest fapt reprezentând practic suprapunerea convingerilor instanţei cu cele ale uneia dintre părţile litigante.

Prin urmare, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident în speţă.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă în cuprinsul declaraţiei de recurs, deşi aceasta nu a înţeles să formuleze veritabile critici în sensul încălcării sau aplicării greşite a normelor de drept material de către instanţa de fond, în esenţă prin recurs fiind reiterată acţiunea introductivă, anterior examenului de legalitate al sentinţei atacate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră necesar a face câteva succinte consideraţii în ceea ce priveşte chestiunea de fond reproşată reclamantei, constând în crearea de condiţii artificiale.

Astfel, instanţa de recurs menţionează că "crearea de condiţii artificiale" reprezintă acea acţiune sau inacţiune deliberată a solicitantului/beneficiarului de fonduri nerambursabile şi/sau unui/unor terţe persoane fizice sau juridice care are ca rezultat o modificare a unei situaţii existente la un moment dat, pentru a beneficia de plăţi în temeiul schemei de ajutor, urmărind să obţină un avantaj necuvenit, prin acest fapt identificându-se cumulativ cel puţin o situaţie în care a fost încălcat cel puţin un obiectiv general sau specific aferent legislaţiei agricole sectoriale precizat în reglementările naţionale şi/sau europene aplicabile şi/sau în fişele tehnice ale măsurilor, astfel că finalitatea urmărită nu poate fi atinsă.

În prezent, noţiunea este reglementată de art. 60 din Regulamentul CE nr. 1306/2013.

Anterior acestei reglementări, art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE nr. 65/2011 a reţinut o formă similară a noţiunii.

Relevantă în privinţa modului de interpretare a art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE 65/2011 este Hotărârea pronunţată de CJUE la data de 12.09.2013, în cauza Slancheva sila EOOD împotriva Fondului de Stat pentru Agricultură - Agenţia de plăţi din Bulgaria.

Curtea a confirmat jurisprudenţa anterioară conform căreia condiţiile care contravin obiectivelor schemei necesită atât elemente subiective, cât şi obiective.

În privinţa elementelor obiective, s-a reţinut că faptele din fiecare caz trebuie analizate pentru a se putea stabili dacă obiectivele finanţării nu pot fi îndeplinite.

Acestea constau în sprijinirea creării şi dezvoltării micro-întreprinderilor în vederea promovării spiritului întreprinzător şi consolidarea structurii economice.

Aceste obiective ar putea fi puse sub semnul întrebării dacă o companie nou creată contribuie exclusiv la operaţiunile economice ale altei companii şi nu caută să obţină profit propriu, fiind mai degrabă un beneficiar formal decât unul real.

Altfel spus, elementele obiective sunt cele care arată că prin implementarea proiectului respectiv nu se pot îndeplini obiectivele măsurii de sprijin, se acordă un avantaj nejustificat beneficiarului sau altor entităţi terţe ori se creează un obstacol considerabil în calea atingerii finalităţii urmărite prin schema de ajutor.

Referitor la elementele subiective, acestea sunt reprezentate de elemente reale care pot fi luate în considerare pentru a se stabili natura artificială a condiţiilor create în vederea obţinerii finanţării FEADR, cum ar fi legăturile juridice sau economice şi/sau cele personale între persoanele implicate în investiţia respectivă.

Elementele subiective, aşadar, sunt acele situaţii/fapte(indicatori/premise) prin care se creează aparenţa unui solicitant/proiect eligibil sau prin care, în cadrul proiectului, sunt introduse anumite componente/activităţi ce au doar scopul obţinerii unor avantaje necuvenite din punct de vedere al scorării.

În concluzie, art. 4 alin. (8) din Regulamentul CE 65/2011 nu se poate aplica luându-se în calcul, ca unic motiv, faptul că un proiect de investiţii nu este independent din punct de vedere funcţional sau faptul că există o legătură de ordin juridic între solicitanţii acestui tip de sprijin, fără să se ia în considerare şi celelalte elemente reale existente în cazul respectiv.

În acest sens, Comisia Europeană a emis Nota directoare pentru Auditori nr. 22, având ca subiect crearea de condiţii artificiale în vederea obţinerii repetate de fonduri FEADR/SAPARD/IPARD pentru proiectele de investiţii.

Conform acestei Note, indicatorii ce trebuie avuţi în vedere se împart în 3 categorii, respectiv: indicatori externi/fizici; indicatori de structură/juridici şi indicatori de afaceri/contabili, astfel că trebuie identificat în fiecare categorie cel puţin unul dintre indicatorii menţionaţi, pentru obţinerea finanţării în domeniul creării de condiţii artificiale.

Revenind la speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că instanţa de fond a efectuat un examen complet şi judicios cu privire la toate împrejurările de fapt şi de drept ale speţei dedusă judecăţii, având ca punct de reper premisele anterior expuse, astfel încât concluzia existenţei sau identificării în cauză a condiţiilor artificiale create de către reclamanta-recurentă este legală şi deplin justificată, concluzie bazată pe întreg probatoriul administrat în cauză.

Prin urmare, instanţa de fond, urmare a examenului de legalitate efectuat asupra actelor administrative contestate de către recurenta-reclamantă, a identificat prezenţa în cauză atât a elementului obiectiv, cât şi a elementului subiectiv, ambele subsumate condiţiilor de punere în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală.

Într-o manieră judicioasă, instanţa de fond a identificat împrejurările obiective ale speţei care au permis concluzia că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu a fost sau nu a putut fi atinsă de către reclamanta I.I. A.-Nicolae, menţionând concret elemente de probă obiective, precum legăturile juridice, economice sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare ori existenţa coordonării deliberate între acestea.

Mai mult, instanţa a procedat la analiza coroborată, simultană şi comparativă a tuturor elementelor care au condus la suspiciunea de creare a condiţiilor artificiale, confirmând întemeiat existenţa indicatorilor fizici, funcţionali şi economici identificaţi şi menţionaţi de echipa de control din cadrul intimatei, în procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.04.2017, conchizând că cele trei investiţii-Pensiunea D., Pensiunea E. şi Pensiunea F., funcţionează în realitate ca un singur complex turistic, potrivit celor în continuare expuse.

În ceea ce priveşte criteriile subiective, din punct de vedere al elementelor care contribuie la conturarea indicatorilor fizici, instanţa de fond a reţinut corect că pensiunea reclamantei-D. şi cea aparţinând I.I.C.-E. sunt amplasate în aceeaşi curte, alături de S.C. G. S.R.L. care are sediul social la aceeaşi adresă administrativă cu aceasta din urmă, investiţiile nefiind delimitate fizic în teren, cei doi beneficiari creându-şi reciproc avantaje pe aceeaşi piaţă prin oferirea de servicii similare-cazare, masă, activităţi recreaţionale, astfel că, practic, prezintă aspectul unui complex turistic unitar, ţinând seama şi de împrejurarea că cele două pensiuni sunt identice, având puse în operă aceleaşi materiale (finisaje, gresie, faianţă, obiecte sanitare, corpuri de iluminat-bugetate prin proiect, cat şi cele achiziţionate din fonduri proprii-mobilier, decoraţiuni interioare, etc), urmare a faptului că au beneficiat de serviciile aceluiaşi proiectant şi ale aceluiaşi constructor, prin raportare la persoana care deţine simultan calităţile de acţionar şi administrator la fiecare dintre cele două societăţi care au executat proiectele.

În acelaşi sens, în categoria indicatorilor fizici se încadrează şi împrejurarea, în aparenţă lipsită de importanţă însă judicios surprinsă, atât de consilierii intimatei, cât şi de instanţa de fond, că nu se poate traduce ca fiind o simplă coincidenţă faptul că cei doi beneficiari (reclamanta şi I.I. C.) au depus cererile de finanţare în aceeaşi zi, că contractele de finanţare au fost semnate, de asemenea, în aceeaşi zi, precum şi că documentele depuse în anexă la cererile de finanţare au fost obţinute tot în aceeaşi zi, având numere de înregistrare consecutive la emitenţii acestora şi nici faptul că, începând cu data de 01.09.2016, doi dintre salariaţii reclamantei (H. şi I.) proveneau de la S.C. G. S.R.L. unde contractele de muncă le încetaseră cu o zi înainte, adică în data de 31.08.2016.

Ca indicator fizic se reţine şi împrejurarea că documentaţiile pentru acte adiţionale şi tranşele de plată au fost depuse în aceeaşi perioadă, precum şi faptul că, la momentul vizitei experţilor J. în teren, reclamanta nu avea montat un contor separat de energie pentru investiţie, energia electrică fiind facturată pe S.C. G. S.R.L. întrucât branşamentul la reţea era efectuat la Pensiunea "F.", realizată cu sprijin SAPARD de către societatea menţionată care ulterior proceda la refacturarea consumului lunar către reclamantă.

Acesta a demarat acţiunea de branşare separată la reţeaua de energie electrică în data de 12.02.2017, conform adresei K. S.A. înregistrată la J. sub nr. x/23.03.2017, după efectuarea vizitei în teren pentru tranşa a 3-a de plată (finală) de către consilierii intimatei, în data de 02.02.2017 şi după expirarea perioadei de implementare a proiectului-25.12.2016, potrivit prevederilor actului adiţional nr. x/27.10.2016.

În categoria indicatorilor funcţionali, corect a apreciat instanţa de fond faptul că terenul pe care reclamanta a realizat proiectul FEADR, în suprafaţă de 3.192 mp, dobândit de A. Nicolae prin donaţie de la numitul L., soţul doamnei C., aceştia din urmă fiind asociaţii S.C. G. S.R.L., beneficiara unui proiect finanţat prin programul SAPARD pentru Pensiunea F., ieşit din perioada de monitorizare, societate care nu se încadra în categoria microîntreprinderilor pentru a beneficia de finanţare pentru Măsura 313 prin program FEADR.

Instanţa de fond a identificat, totodată, împrejurări care se circumscriu indicatorilor de afacere/contabili/financiari, cum sunt prezenţa pe aceeaşi piaţă a beneficiarilor I.I. A. şi I.I. C., identitatea dintre constructorii celor două pensiuni (SC M. S.R.L. şi S.C. N. SRL) care rezultă din structura comună a acţionariatului şi persoana aceluiaşi administrator, precum şi faptul că pe cererea pentru tranşa a 3-a de plată finală sunt menţionaţi ambii beneficiari şi ambii constructori.

În cadrul examenului de stabilirea a elementelor obiective, respectiv al îndeplinirii sau neîndeplinirii obiectivelor finanţării în cadrul Măsurii 313 de către recurenta-reclamantă, instanţa de fond a stabilit în mod judicios că acesta nu este îndeplinit întrucât cei doi beneficiari, I.I. A. şi I.I. C., operează în condiţiile unui grup economic, datorită elementelor comune existente între aceştia.

În acest sens, instanţa a identificat corect, conform declaraţiei numitului A. Nicolae dată în faţa experţilor J., că între acesta din urmă şi membrii familiei C. şi O., acţionarii S.C. G. S.R.L., există o legătură strânsă, spirituală, de prietenie, împrejurare care doar în aparenţă a justificat donaţia terenului aferent investiţiei în cadrul proiectului finanţat prin programul FEADR.

În acelaşi context, din piesele dosarului, instanţa de recurs reţine că beneficiarul C. este şi asociatul majoritar al S.C. G. S.R.L., deţinând cota de 60% din părţile sociale, împreună cu soţul său L. care deţine cealaltă cotă de 40% părţi sociale, astfel că, din interpretarea coroborată a tuturor împrejurărilor specifice speţei dedusă judecăţii, aşa cum au fost reţinute anterior, se poate concluziona, în termeni lipsiţi de echivoc, în acord cu instanţa de fond, că cele două întreprinderi individuale, deci inclusiv reclamanta, sunt beneficiarele formale ale finanţării Măsurii 313 prin programul FEADR, întrucât acţionează în condiţii specifice unei entităţi unice, alături de beneficiarul real al finanţării S.C. G. S.R.L., în realitate toate acestea acţionând în cadrul unui singur proiect comun.

Prin urmare, toate aceste elemente de fapt rezultate din probatoriul administrat în cauză conduc în mod rezonabil la concluzia ineluctabilă că a existat o acţiune concertată, coordonată deliberat între cele trei entităţi, respectiv între A. Nicolae (beneficiar formal) şi membri familiei P., în scopul creării unei aparenţe de îndeplinire a obiectivului finanţării Măsurii 313 prin programul FEADR de către reclamantă, în realitate aceasta din urmă fiind înfiinţată pentru ca beneficiarul real al finanţării, S.C. G. S.R.L., să beneficieze de finanţare mascată în cadrul măsurii menţionate, împărţirea unui proiect în două mai mici, astfel încât să fie încălcat pragul de minimis de 100.000 de euro care poate fi acordat unei întreprinderi unice pe parcursul unei perioade ce cuprinde trei exerciţii financiare, prin obţinerea unei finanţări reale în valoare de 200.000 de euro de către aceasta din urmă.

Faţă de toate aceste elemente, anterior reţinute, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie menţionează că în mod justificat a reţinut prima instanţă că au fost încălcate obiectivele pospecifice ale proiectului, constând în creşterea numărului de activităţi non-agricole desfăşurate în mediul rural, dezvoltarea celor existente, cu scopul de a crea noi locuri de muncă, creşterea veniturilor populaţiei şi reducerea diferenţelor dintre zonele rurale şi cele urbane, după cum anterior s-a mai reţinut, reclamanta-recurentă creând condiţii artificiale pentru a obţine finanţarea nerambursabilă din fonduri europene.

Susţinerile recurentei potrivit cărora verificare creării condiţiilor artificiale trebuia făcută anterior efectuării plăţilor, adică anterior acordării finanţării nu constituie decât simple alegaţiuni lipsite de suport legal, în contextul în care acordarea finanţării s-a efectuat, nu urmare a unor erori de apreciere a îndeplinirii condiţiilor de către reclamantă, ci urmare a prezentării de către aceasta a unor date/informaţii eronate, nesincere, prin ascunderea şi astfel inducerea în eroare a funcţionarilor AFIR, a informaţiilor reale care ar fi condus la descoperirea neregulii încă de la momentul depunerii cererii de finanţare şi a documentelor anexate acesteia.

Recurenta-reclamantă se află în eroare invocând principiul forţei obligatorii a contractului, în susţinerea tezei conform căreia intimata este obligată să asigure finanţarea în totalitate şi integral, fără a putea proceda la recuperarea sumelor deja acordate, în condiţiile în care normele unionale (art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE 1083/2006 şi Regulamentul CE 2988/1995) impun această conduită a autorităţilor responsabile atunci când beneficiarii măsurilor nu respectă obligaţiile contractuale asumate sau săvârşesc abateri cum este cazul în speţa dedusă judecăţii, precum şi aplicarea de sancţiuni constând în recuperarea sumelor acordate cu titlu de finanţare.

În fine, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precizează că prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare contestat de către reclamantă s-a reţinut că suspiciunile de neregulă se confirmă nu numai prin raportare la încălcarea obiectivelor PNDR 2007-2013 aferente măsurii 313, fapt care constituie elementele creării condiţiilor artificiale în accesarea fondurilor europene, ci şi prin raportare la nerealizarea integrală şi conformă a proiectului de către reclamantă, conform prevederilor contractului de finanţare, constatându-se totodată şi nereguli în materia achiziţiilor constând în încălcarea "regulii celor trei oferte" de la achiziţii private conform cărora solicitantul trebuie să prezinte trei oferte autentice şi independente de la furnizori calificaţi pentru a asigura concurenţa şi respectarea procedurii ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, constând în abateri de la legalitatea, regularitatea şi conformitatea procedurilor în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau unionale, astfel că toate cheltuielile solicitate la plată au devenit neeligibile.

Or, din această perspectivă, respectiv a nerealizării integrale a proiectului şi a abaterilor de la legalitate în privinţa procedurilor de achiziţie de către beneficiar, reclamanta nu a înţeles să formuleze apărări prin acţiunea introductivă, astfel că un control al legalităţii acestor aspecte nu poate fi realizat cu încălcarea principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, aceste constatări ale echipei de control cuprinse în cadrul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.04.2017 beneficiind de prezumţia de legalitate pe care legea o conferă actelor administrative, iar reclamantul nu a supus controlului instanţei veridicitatea acestor aspecte, astfel că prezumţia de legalitate în ceea ce priveşte aceste două aspecte nu a fost răsturnată.

7. Temeiul de drept al soluţiei ponunţate în recurs

Pentru toate aceste considerente, constatând că hotărârea atacată se află la adăpost de criticile formulate, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va dispune respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă A. Nicolae Întreprindere Individuală, împotriva sentinţei nr. 156 din 17 octombrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. Nicolae Întreprindere Individuală împotriva sentinţei nr. 156 din 17 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2020.