Sufficiency of specific evidence for danger of asset concealment in fiscal guaranty measures under exceptional legal standards

Şedinţa publică din data de 14 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 20.07.2017 sub nr. x/2017 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj a formulat contestaţie împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. DJ 244128-4 emisa la data de 21.06.2017, solicitând anularea actului contestat ca fiind nelegal si netemeinic, cu consecinţa anularii si a actelor subsecvente si interdependente deciziei contestate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 179/2018 din 23 martie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea şi a fost anulată Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/21.06.2017.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 179/2018 din 23 martie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Craiova, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, pe fond, respingerea contestaţiei formulate de reclamant.

În motivarea recursului a arătat că sentinţa de fond este rezultatul aplicării eronate a textelor de lege, consecinţă a cercetării superficiale a cauzei. Instanţa de fond a achiesat în totalitate la susţinerile intimatei-reclamante şi a omis să indice argumentele pentru care au fost înlăturate susţinerile şi argumentele invocate de pârâtă.

Societatea administrată de reclamant, S.C. B. S.R.L., nu a efectuat nici un demers pentru achitarea obligaţiilor fiscale, dovada clară a comportamentului fiscal vădit nelegal al reprezentanţilor săi legali rezultând din aceea că, deşi a fost somată de către organul fiscal să achite obligaţiile fiscale şi au fost înfiinţate popriri pe conturile de disponibilităţi, reprezentantul legal a manifestat o atitudine pasivă, nefiind efectuate plăţi.

Totodată, reprezentantul legal al societăţii nu a apelat la niciuna din procedurile reglementate de lege care permiteau redresarea activităţii societăţii, precum amânarea la plată a obligaţiilor fiscale restante conform O.U.G. nr. 92/2009 sau eşalonarea la plată conform O.U.G. nr. 29/2011.

Potrivit Legii nr. 85/2017, reprezentantul legal al debitorului avea obligaţia, nu facultatea de a solicita deschiderea procedurii insolvenţei. Fiind clară situaţia de insolvenţă rezultată din faptul acumulării, continuu, din anul 2014 a obligaţiilor de plată către bugetul consolidat al statului şi neachitarea acestora, faptul că nu s-a solicitat, anterior declarării insolvabilităţii, deschiderea procedurii insolvenţei, demonstrează încă o dată intenţia de a se sustrage de la executarea silită, o încercare concretă ca societatea, prin reprezentantul său legal, să îşi ascundă sau să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Alt argument al comportamentului fiscal nelegal al reprezentantului societăţii rezultă din faptul că debitoarea societate a depus la ORC cerere pentru deschiderea procedurii de dizolvare, deşi erau întrunite condiţiile pentru depunerea cererii de declanşare a insolvenţei încă din 2014. Reprezentantul legal al societăţii a recurs la această modalitate în scopul de a evita plata obligaţiilor fiscale datorate.

În concluzie, reprezentantul legal al societăţii, cunoscând existenţa debitelor către bugetul consolidat al statului şi, mai ales, cuantumul mare al acestora, a încercat prin orice modalitate să sustragă bunurile societăţii de la executare prin dizolvarea, iar mai apoi radierea societăţii. Toate aceste aspecte constituie motive care au determinat organul fiscal să dispună instituirea măsurilor asigurătorii.

4. Apărările intimatului-reclamant

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, menţinerea sentinţei ca legală şi temeinică.

În motivare, intimatul a arătat, în esenţă, că susţinerile recurentei-pârâte sunt neîntemeiate, iar decizia de instituire a măsurilor asigurătorii este nelegală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Un prim motiv de casare invocat de către recurenta-pârâtă, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., este acela al nemotivării sentinţei atacate, arătând recurenta că instanţa de fond a cercetat în mod superficial cauza şi a achiesat în totalitate la susţinerile intimatului-reclamant. Totodată, a menţionat că instanţa de fond a omis să indice argumentele pentru care au fost înlăturate susţinerile şi argumentele invocate de pârâtă.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte reţine că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi.

Astfel, sentinţa recurată cuprinde în motivare argumentele care au fundamentat soluţia pronunţată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate rezultă că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi respectiv, a apărărilor, formulate de părţi pe parcursul procesului, şi a înlăturat, motivat, afirmaţiile aduse de către pârâtă cu privire la legalitatea actului administrativ contestat, instanţa de fond analizând în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că este fondată acţiunea cu care a fost învestită.

Împrejurarea că în cuprinsul considerentelor s-a preluat din susţinerile reclamantului nu reprezintă o cercetare superficială a cauzei în sensul celor afirmate de recurentă, în condiţiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu uşurinţă din lecturarea sentinţei, fiind astfel respectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În contextul arătat, prima instanţă a examinat în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, iar împrejurarea că recurenta-pârâtă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa motivului de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că şi acesta este nefondat.

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o contestaţie împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/21.06.2017 emisă de pârâtă, reclamantul solicitând anularea actului contestat ca fiind nelegal şi netemeinic, cu consecinţa anulării şi a actelor subsecvente şi interdependente deciziei contestate.

Instanţa de fond a admis acţiunea reclamantului şi a anulat decizia menţionată.

Recurenta-pârâtă a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material. Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei, dar fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, hotărârea a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material incidente.

În speţă, în Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/21.06.2017 s-a consemnat faptul că măsurile asigurătorii au la bază sume estimate/stabilite prin referat, pentru care urmează să răspundă în solidar cu S.C. B. S.R.L., fiind menţionată suma de 2.085.411 RON, fără ca în decizie să fie trecute numărul şi data referatului.

În motivarea deciziei atacate, organul fiscal a reţinut că "există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire şi să îşi ascundă patrimoniul".

Potrivit art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, "Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea."

Caracterul excepţional al măsurii este menţionat şi în Ordinul A.N.A.F. nr. 2546/2016 din 05 septembrie 2016 pentru aprobarea Procedurii de aplicare a măsurilor asigurătorii de către organele fiscale competente şi pentru aprobarea modelelor, modului de utilizare şi de păstrare a unor formulare, care statuează:

"16. Organul de control poate dispune măsuri asigurătorii, în mod excepţional, respectiv atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea (...). 17. În situaţia în care organul de control, în timpul acţiunii de control, efectuată după procedurile prealabile de documentare pentru control, şi în urma analizei dosarului fiscal, situaţiilor financiare, declaraţiilor fiscale sau a altor documente şi a informaţiilor pe care le deţine, constată că există suficiente informaţii că debitorul nu şi-a declarat materia impozabilă şi totodată apreciază că există pericolul iminent să se sustragă de la plata obligaţiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, va dispune luarea măsurilor asigurătorii, iar organul de executare va proceda la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii."

Pericolul la care face referire legea trebuie să fie unul concret şi obiectiv, în sensul existenţei unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale care îi vor incumba.

Luarea măsurilor asigurătorii trebuie raportată la o anumită atitudine de rea-credinţă a debitorului care încearcă să-şi sustragă, ascundă sau distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanţa fiscală. Însuşi legiuitorul a definit ce înseamnă caracterul excepţional:

"atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea."

Pentru ca măsurile asigurătorii să poată fi dispuse trebuie verificate, la data luării măsurilor, ipotezele de excepţie avute în vedere de legiuitor. Ca atare, pentru luarea măsurilor în aceste condiţii, trebuie să existe date certe, susţinute de probatoriu, care să ducă la concluzia existenţei pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul.

Textul de lege anterior menţionat stabileşte în mod clar că instituirea măsurilor asigurătorii este "una excepţională" şi poate fi luată numai în ipoteza în care "există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea".

Instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul pârâta nu face nicio referire la împrejurări concrete, fapte săvârşite de reclamant care denotă intenţia de a se sustrage obligaţiei de a achita debitul pentru care a fost instituită răspunderea sa, în solidar cu a societăţii S.C. B. S.R.L., sau acte juridice încheiate de reclamant, care demonstrează că încearcă a-şi diminua sau a-şi risipi patrimoniul, care au determinat-o să ajungă la concluzia că "există o situaţie excepţională", care impune luarea măsurilor asigurătorii împotriva debitorului-reclamant, pentru a asigura colectarea debitului în sumă de 2.085.411 RON.

Faţă de prevederile art. 213 din Codul de procedură fiscală, menţiunea generală din decizie că "există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire şi să-şi ascundă patrimoniul" nu constituie temei suficient pentru luarea măsurilor asiguratorii, cât timp nu este raportată la o anumită atitudine a debitorului care încearcă să se sustragă, ascundă sau să distrugă activele patrimoniale cu scopul de a zădărnici eforturile organelor fiscale de a executa creanţa fiscală, ceea ce în speţă nu s-a dovedit.

Organul fiscal nu a probat, prin date obiective, pericolul că debitorul s-ar putea sustrage, ar putea ascunde ori şi-ar putea risipi patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, astfel că luarea măsurilor asigurătorii prin decizia atacată nu s-a făcut în conformitate cu prevederile legale, organul fiscal neinvocând şi nedovedind nicio situaţie concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiţia prevăzută de textul legal, respectiv aceea a existenţei pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului reclamantului.

Totodată, motivarea deciziei administrative trebuie să conţină elemente de fapt şi de drept care să permită pe de o parte destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile şi efectele deciziei, iar pe de altă parte să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate, simpla trimitere la prevederile legale fără nicio referire la existenţa şi natura situaţiei temeinic justificate neputând acoperi cerinţa motivării actului administrativ.

Motivele invocate de recurenta-pârâtă nu pot constitui temeiuri pentru instituirea măsurilor asigurătorii, astfel că, în mod corect instanţa de fond a anulat Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii.

Analizând argumentele instanţei de fond, Înalta Curte reţine că acestea sunt judicioase, fiind rezultatul unei corecte aplicări şi interpretări a dispoziţiilor legale, nefiind incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Craiova împotriva sentinţei civile nr. 179/2018 din 23 martie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Craiova împotriva sentinţei civile nr. 179/2018 din 23 martie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 mai 2020.