Sufficiency of prima facie illegality evidence to suspend execution of audit decision under Administrative Contentious Law.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's refusal to suspend the execution of a Court of Auditors' decision and the subsequent rejection of an appeal against it. The dispute concerned a request by a national state-owned enterprise for a provisional suspension of an audit decision under Article 14 of Law No. 554/2004, challenging the regularity of the decision and alleging imminent harm from potential subsequent litigation against its employees. The court ruled that the applicant failed to meet the cumulative statutory conditions for suspension: it did not establish a "well-justified case" by providing evident, prima facie indicators of illegality sufficient to overturn the presumption of legality without prejudicing the merits, nor did it demonstrate imminent, irreparable damage, with the latter analysis rendered moot by the failure of the former condition.
Legislator headnote
AI generatedart. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 483 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 58 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 2/2018, art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004; Sufficiency of prima facie illegality evidence to suspend execution of audit decision under Administrative Contentious Law: The dispute concerned a request by a national state-owned enterprise for a provisional suspension of an audit decision under Article 14 of Law No. 554/2004, challenging the regularity of the decision and alleging imminent harm from potential subsequent litigation against its employees. The court ruled that the applicant failed to meet the cumulative statutory conditions for suspension: it did not establish a "well-justified case" by providing evident, prima facie indicators of illegality sufficient to overturn the presumption of legality without prejudicing the merits, nor did it demonstrate imminent, irreparable damage, with the latter analysis rendered moot by the failure of the former condition.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for dismissing the appeal as unfounded in the dispositive order.
Full text
Şedinţa publică din data de 14 mai 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
1.1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.07.2019, reclamanta Societatea Naţională a Sării S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării încheierii nr. 37/03.07.2019 emise de Comisia de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Curţii de Conturi-Departamentul IV, prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva unor măsuri dispuse prin Decizia nr. 4/03.04.2019 a Curţii de Conturi a României.
1.2. Soluţia primei instanţe
Prin încheierea de şedinţă din 20 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de suspendare, ca neîntemeiată.
2. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea încheierii şi, rejudecând, admiterea cererii de suspendare şi, pe cale de consecinţă, suspendarea executării încheierii nr. 37/2019 şi a Deciziei nr. 4/2019 emise de Curtea de Conturi a României până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anularea actelor, ce face obiectul Dosarului nr. x/2019
2.1. A apreciat recurenta-reclamantă că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea şi aplicarea eronată a prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.
A apreciat că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, care, la rândul său, se bazează pe prezumţiile autenticităţii şi veridicităţii. Prezumţia de legalitate este, însă, o prezumţie simplă, iar nu absolută.
Referitor la cazul bine justificat, a susţinut recurenta-reclamantă că există o aparenţă de nelegalitate a actelor a căror suspendare o solicită. Astfel, cu titlu de exemplu a arătat că măsura dispusă la pct. I.9-Constatările auditorilor referitoare la presupus nerespectare a prevederilor art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 26/2013 este contrazisă de inspectorii ANAF prin Raportul de inspecţie economico-financiară nr. 5070/23.07.2019, care au constatat că societatea nu a depăşit limita stabilită conform art. 58 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 2/2018 şi art. 10 alin. (1) lit. f) din O.G. nr. 26/2013.
Sub aspectul pagubei iminente, punerea în aplicare a măsurilor dispuse implică şi promovarea unor acţiuni împotriva salariaţilor societăţii, demers care, însă, nu poate fi înfăptuit, pentru că unele măsuri dispuse prin Decizia nr. 4/2019 nu pot fi puse în practică pentru că a intervenit prescripţia dreptului material la acţiune.
Astfel, orice acţiune pornită împotriva salariaţilor este sortită eşecului şi, în eventualitatea formulării unor acţiuni şi a respingerii acţiunilor ca neîntemeiate va fi obligată la plata unor daune interese şi cheltuieli de judecată, fapt care va conduce la creşterea cheltuielilor şi producerea unui prejudiciu material viitor dar previzibil în patrimoniul său.
3. Apărările formulate de intimata-pârâtă
Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
4. Decizia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât şi a înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
4.1. Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.
Legea nr. 554/2004 prevede în art. 14 şi 15 atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.
Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiţiei existenţei unui caz bine justificat şi a iminenţei unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.
Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Îndeplinirea celor două condiţii este verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanţă.
Va putea fi suspendată executarea unui act administrativ unilateral numai în situaţia în care instanţa va constata îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noţiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
4.2. În prezenta cauză, argumentele recurentei-reclamante nu au capacitatea de a produce o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ.
Înalta Curte reţine că nu este suficient ca reclamanta să afirme existenţa unor motive de nelegalitate, ci trebuie să ofere unele elemente probatorii, evidente, care fără o cercetare aprofundată să permită formarea unui dubiu asupra legalităţii actului.
Aceste indicii de nelegalitate este necesar să fie evidente, pentru a putea fi identificate cu uşurinţă la nivelul aparenţelor.
Recurenta-reclamantă, în combaterea soluţiei instanţei de fond şi în dovedirea cazului bine justificat, s-a limitat la aprecieri teoretice cu privire la instituţia suspendării actului administrativ şi a invocat un singur aspect, referitor la o aşa-zisă contradictorialitate între cele reţinute de auditorii Curţii de Conturi şi de inspectorii fiscali din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Or, acest aspect nu poate fi subsumat condiţiei cazului bine justificat, întrucât acceptarea unui asemenea raţionament ar echivala cu o prejudecare a fondului litigiului care priveşte examinarea legalităţii actului atacat. În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, de aceea nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenţei unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanţă nu li se pot pretinde amploarea şi profunzimea probelor şi raţionamentelor pe care se fundamentează o soluţie pronunţată cu privire la acţiunea în anularea actului.
4.3. În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, instanţa de control judiciar nu poate reţine alegaţiile recurentei privind, în esenţă, eventuale cheltuieli de judecată pe care le-ar suporta în cazul în care ar pune în aplicare măsurile dispuse prin actele atacate.
Nu în ultimul rând, constatarea faptului că nu este îndeplinită condiţia referitoare la cazul bine justificat în sensul în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, face de prisos analiza condiţiei prevenirii unei pagube iminente, în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, atâta timp cât, aşa cum s-a arătat anterior, pentru a fi dispusă măsura provizorie de suspendare a executării actului administrativ, este necesară îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.
4.4. Soluţia instanţei de recurs
Toate considerentele expuse, converg către concluzia că soluţia pronunţată de instanţa de fond este legală, motiv pentru care recursul declarat în cauză va fi respins ca nefondat, potrivit art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Societatea Naţională a Sării S.A. împotriva încheierii din 20 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2020.