Annulment of fiscal security measures for lack of individualized motivation under Art. 213 of the Fiscal Procedure Code

Şedinţa publică din data de 14 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, iniţial, la data de 31.08.2017, pe rolul Judecătoriei Caransebeş, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin-Serviciul Inspecţie Fiscală 2, anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/26.07.2017 emise de pârâtă şi ridicarea tuturor măsurilor asigurătorii întreprinse în baza acesteia decizii.

Prin sentinţa civilă nr. 1553 din 1 noiembrie 2017, Judecătoria Caransebeş a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâta DGRFP Timişoara-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin-Serviciul Inspecţie Fiscală 2, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.2. Soluţia primei instanţe

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 28.12.2017.

Prin sentinţa civilă nr. 39 din 15 februarie 2018, Curtea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin-Serviciul Inspecţie Fiscală 2 în ceea ce priveşte capătul al doilea al cererii şi a respins acest capăt de cerere pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

A admis, în parte, cererea formulată de reclamantă şi a anulat Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/26.07.2017 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin-Serviciul Inspecţie Fiscală 2.

A obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 100 RON, cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, şi a luat act că reclamanta şi-a rezervat dreptul de a solicita onorariu de avocat pe cale separată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., pârâta DGRP Timişoara în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Caraş-Severin-Serviciul Inspecţie Fiscală nr. 2 a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii recurate şi, pe fond, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, cu consecinţa respingerii cererii de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecată.

După ce a prezentat situaţia de fapt, a susţinut recurenta-pârâtă că instanţa de fond nu şi-a asumat rolul activ şi nu i-a solicitat lămuriri cu privire la aşa-zisa inexistenţă a referatului care a stat la baza actului atacat.

Referitor la lipsa de motivare a deciziei atacate, în Referatul nr. x/27.07.2017, care a stat la baza emiterii acestei decizii, au fost stipulate foarte clar motivele şi justificările instituirii măsurilor asigurătorii.

Nu se poate omite faptul că, în calitate de contribuabil, reclamantei îi revin şi obligaţii, nu numai drepturi, cum sunt acelea de a coopera şi colabora pentru determinarea stării de fapt fiscale.

Or, în cazul refuzului societăţii de a prezenta dosarul preţurilor de transfer, pentru stabilirea existenţei sau inexistenţei obligaţiei fiscale de natura impozitului pe profit, se poate concluziona că a refuzat până şi exercitarea dreptului de a fi ascultat, ceea ce nu poate fi imputat organului fiscal. De asemenea, societatea a refuzat să pună la dispoziţia echipei de control informaţiile şi documentele privind activitatea sa economică. Reclamanta s-a limitat la a preciza, în mod lapidar, că nu este de acord cu constatările echipei de inspecţie, deşi a luat la cunoştinţă de acestea şi nu a uzitat de dreptul său la apărare, rămânând în pasivitate.

Prin măsurile asigurătorii dispuse, organul fiscal a avut drept scop asigurarea că, prin indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale contribuabilului şi poprirea pe conturi, se va realiza efectiv executarea silită când se va emite titlul executoriu, în cazul neachitării benevole a obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar.

3. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

A precizat că, prin Decizia nr. 132/19.03.2018 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a fost soluţionată contestaţia sa cu privire la decizia de impunere privind obligaţii principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale nr. x/27.07.2017, în sensul desfiinţării parţiale a deciziei pentru suma de 1.816.082 RON. Astfel, potrivit principiului accesorium sequitur principale, se impune desfiinţarea şi a măsurilor asigurătorii instituite ca o consecinţă a deciziei principale.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

4.1. Potrivit art. 213 alin. (2), (3) şi (5) din Codul de procedură fiscală,

"(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile. Măsurile asigurătorii devin măsuri executorii la împlinirea termenului prevăzut la art. 230 alin. (1) sau art. 236 alin. (12), după caz, ori la expirarea perioadei de suspendare a executării silite.

(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

(...)

(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent.".

Din interpretarea acestor dispoziţii legale, rezultă că măsurile asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, se dispun în cazuri excepţionale, respectiv în situaţia în care există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. De asemenea, alin. (5) al articolului menţionat, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată.

4.2. Reţine Înalta Curte că, în lipsa motivării explicite a actului administrativ, posibilitatea atacării în justiţie a actului respectiv este iluzorie, de vreme ce judecătorul nu poate specula asupra motivelor care au determinat autoritatea administrativă să ia o anumită măsură şi absenţa acestei motivări favorizează emiterea unor acte administrative abuzive, de vreme ce absenţa motivării lipseşte de orice eficienţă controlul judecătoresc al actelor administrative.

Prin urmare motivarea reprezintă o obligaţie generală, aplicabilă oricărui act administrativ, reprezintă o condiţie de legalitate externă a actului, care face obiectul unei aprecieri in concreto, după natura acestuia şi contextul adoptării sale, iar obiectivul său este prezentarea într-un mod clar şi neechivoc a raţionamentului instituţiei emitente a actului.

Sintagma în cazuri excepţionale confirmă faptul că măsura asigurătorie este o măsură de excepţie, care trebuie să rezulte din atitudinea societăţii care ar încerca să-şi sustragă, ascundă sau să-şi distrugă activele patrimoniale, cu scopul zădărnicirii eforturilor organului fiscal de a executa creanţa fiscală.

Pericolul la care face referire art. 213 trebuie să fie unul concret şi obiectiv, în sensul existenţei unor indicii că respectivul contribuabil urmează să se sustragă de la plata obligaţiilor fiscale care îi vor incumba, neputându-se reţine starea de pericol în raport cu cele reţinute prin controlul fiscal.

Or, decizia contestată de intimata-reclamantă nu a fost motivată de organul fiscal, nefiind explicată necesitatea instituirii măsurilor asigurătorii.

Autoritatea fiscală emitentă a actului atacat a preluat textul de lege, art. 213 alin. (2) şi (4) Codul de procedură fiscală, prevederile Ordinului ANF nr. 2546/2016 şi sumele estimate prin Proiectul Raportului de inspecţie fiscală nr. x/20.07.2017, omiţând, însă, a arăta, în concret, care sunt elementele pentru care consideră că ar exista pericolul ca societatea supusă controlului să se sustragă de la urmărire sau să ascundă ori să risipească patrimoniul.

Contrar alegaţiilor recurentei-pârâte, nici din conţinutul Referatului justificativ al dispunerii măsurilor asigurătorii nr. x/26.07.2017, anexat cererii de recurs, nu rezultă legalitatea măsurii adoptate prin decizia contestată de intimata-reclamantă, organul fiscal neaducând niciun element în plus în motivarea măsurilor luate.

Prin urmare, se constată că, în cauză, hotărârea primei instanţe reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

4.3. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul pârâtei, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Caraş-Severin - Serviciul de Inspecţie Fiscală nr. 2 prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara împotriva sentinţei nr. 39 din 15 februarie 2018 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 14 mai 2020.