Territorial jurisdiction for public law disputes: Factual domicile versus registered residence under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 12 mai 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A. prin Sindicatul National Pro Lex, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea, a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să se dispună obligarea pârâtului la recalcularea sporului de fidelitate la valoarea reală în funcţie de vechimea în muncă si salariul de bază a fiecărui reclamant, plata diferenţei rezultate dintre valoarea reală a sporului de fidelitate calculată şi cea acordată efectiv, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflaţie de la data scadenţei până la data efectuării plăţii; la plata dobânzii legale începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă; precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 4594/20.06.2019 Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenta soluţionării cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi de domiciliul reclamantului, care este în municipiul Buzău.

Tribunalul Buzău, din oficiu, a invocat excepţia necompetenţei teritoriale.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 716/13.11.2019 Tribunalul Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenta teritoriala si a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut faptul că din interogarea bazei de date DEPABT rezultă că reclamantul are locuinţa în fapt în municipiul Focsani, judeţ Vrancea, locuind la aceeaşi adresă încă din anul 2006, astfel că, în raport de prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 87 din C. civ. şi 37 din Legea nr. 24/2000 şi de locuinţa în fapt a reclamantului, care este în municipiul Focşani, judeţ Vrancea, astfel cum rezultă din verificările efectuate în baza de date a DEPABD.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 36 din 4 martie 2020 Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenta teritorială şi a declinat competenta de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe şi s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, în ceea ce priveşte competenta teritoriala, instanţa a reţinut incidenţa în cauză a prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, şi în raport de împrejurarea că, în cauza, s-a dovedit faptul că domiciliul reclamantului este în municipiul Râmnicu Sărat, judeţul Buzău, prevederile art. 30 din O.U.G. nr. 97/2005 şi art. 27 din acelaşi act normativ, în sensul că domiciliu este acolo unde persoana declara ca are locuinţa principala, s-a apreciat că instanta competenta teritorial este cea de la domiciliu si nu cea în raza căreia se află o locuinţa secundară a reclamantului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. prin Sindicatul National Pro Lex, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea, a solicitat să se dispună obligarea pârâtului la recalcularea sporului de fidelitate la valoarea reală în funcţie de vechimea în muncă si salariul de bază a fiecărui reclamant, plata diferenţei rezultate dintre valoarea reală a sporului de fidelitate calculată şi cea acordată efectiv, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflaţie de la data scadenţei până la data efectuării plăţii; la plata dobânzii legale începând cu data introducerii acţiunii şi până la plata efectivă; precum şi la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Aşadar, ulterior modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin dispoziţiile Legii nr. 212/2018, textul de lege prevede o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţei de contencios administrativ şi fiscal de la domiciliul reclamantului persoană fizică, situaţie reţinută în mod corect de ambele instanţe aflate în conflict. Problema care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte înţelesul noţiunii de "domiciliu", în sens procedural şi a diferenţei juridice dintre această noţiune şi aceea de "reşedinţă", precum şi a efectului pe care această distincţie îl produce asupra competenţei instanţei de judecată.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin domiciliu se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, iar reşedinţa este locul unde persoana fizică are locuinţa secundară.

Deşi dispoziţiile art. 107 şi următoarele din C. proc. civ. nu arată, în mod expres, ce se înţelege prin domiciliul părţilor, prezintă relevanţă prevederile art. 155 pct. 6 C. proc. civ., care stipulează că, prin locul citării se înţelege domiciliul persoanei fizice, iar în cazul în care aceasta nu locuieşte la domiciliu, citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de aceasta.

Aplicând aceste dispoziţii legale la speţa de faţă, Înalta Curte reţine că, deşi noţiunile de "domiciliu" şi "reşedinţă" nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, această distincţie nu este relevantă în procedura civilă, unde utilizarea alternativă a celor două sintagme urmăreşte să asigure legalitatea procedurii de citare, respectiv înştiinţarea corespunzătoare a părţilor aflate în litigiu, cu privire la existenţa şi obiectul pricinii. Noţiunea de domiciliu, care interesează în sens procedural, se identifică cu noţiunea de domiciliu de fapt, în cazul de faţă cu reşedinţa reclamanţilor, iar în raport de locuinţa statornică a părţii se stabileşte atât legalitatea procedurii de citare, cât şi instanţa competentă să soluţioneze pricina.

O interpretare contrară ar conduce, în speţă, la atribuirea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea unei instanţe în circumscripţia căreia reclamanţii nu domiciliază în fapt, aspect de natură a invalida voinţa legiuitorului, care, prin modificarea prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a urmărit să asigure reclamanţilor accesul facil la instanţa de judecată aflată în circumscripţia teritorială în care locuiesc.

Din punct de vedere procesual, noţiunea de "domiciliu" reprezintă acela pe care o persoană şi l-a stabilit in fapt, în localitatea in care trăieşte şi munceşte, deoarece scopul dispoziţiei legale referitoare la competenţă, este acela ca părţile aflate in litigiu să-şi poată exercita efectiv drepturile procesuale.

Din verificările efectuate in baza de date a evidenţei populaţiei a rezultat că reclamantul a avut din anul 2007 reşedinţa in Municipiul Focşani, la această adresă fiind înregistrat de organele competente.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul A. prin Sindicatul Naţional Pro Lex în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea în favoarea Tribunalului Vrancea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2020.