Jurisdictional conflict over post-disciplinary suspension salary claims: application of special public law jurisdiction vs. labor law

Şedinţa publică din data de 12 mai 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2017 la data de 13.04.2017, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale aferente perioadei suspendării provizorii din funcţia de procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz - măsură dispusă prin încheierea nr. 3/P/014 din 22.04.2014 a CSM, secţia pentru procurori, de la data suspendării şi până la soluţionarea definitivă dispusă asupra măsurii prin decizia civilă nr. 37/27.03.2015 a ÎCCJ - Completul de 5 judecători, sume pe care le solicită actualizate cu indicele de inflaţie de la data datorării la data executării efective; obligarea pârâtului la recunoaşterea perioadei sus-menţionate ca vechime în magistratură, precum şi la efectuarea menţiunilor privind această vechime în evidenţele de muncă ale reclamanţilor, în condiţiile legii; obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 20.000 RON pentru fiecare reclamant, pentru prejudiciul nepatrimonial produs prin neplata drepturilor salariale, sume actualizate la data executării efective; obligarea pârâtului la plata eventualelor cheltuieli de judecată ocazionate de acest proces.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 5139/05.07.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus declinarea cauzei către Tribunalul Neamţ, spre competentă soluţionare.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut că dispoziţiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii stabilesc competenţa în favoarea instanţei de la domiciliul reclamanţilor.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 887/28.06.2018, Tribunalul Neamţ a admis excepţia de necompetenţă materială invocată din oficiu, declinând competenţa de soluţionare a cauzei către Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că reclamanţii au făcut trimitere la prevederile art. 100 lit. d) din Legea nr. 303/2004, art. 3 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, coroborate cu cele ale art. 62 alin. (1) şi (3) din aceeaşi lege şi la cele ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, referitoare la suspendarea provizorie din funcţie pe durata cercetării disciplinare.

În raport de aceste dispoziţii, tribunalul a constatat că acţiunea nu se înscrie în categoria litigiilor de dreptul muncii deoarece derivă dintr-o procedură specială disciplinară în cadrul căreia reclamanţii au fost suspendaţi din funcţia de procuror pe toată durata cercetării disciplinare.

2.3. Prin sentinţa civilă nr. 9 din data de 20 februarie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competentă. S-a dispus suspendarea judecării cauzei şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului.

Pentru a pronunţa această soluţie curtea de apel a reţinut că un act emis de o instanţă de judecată, în speţă Consiliul Superior al Magistraturii, în vederea punerii în executare a unei hotărâri judecătoreşti nu reprezintă un act administrativ, iar eventualele prejudicii produse prin emiterea acelui act (deci printr-o eroare judiciară, înţeleasă în sens larg) pot fi reparate pe cale civilă, pe calea dreptului comun şi nu pe calea reglementată de art. 8 alin. (1), art. 18 alin. (3) şi art. 19 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004.

A fost invocată decizia nr. 2317/20.06.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2014 (ce a privit aceleaşi părţi) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin care s-a reţinut că nu există un act administrativ vătămător,

S-a mai reţinut că, faptul că prejudiciul pretins de reclamanţi provine dintr-o procedură specială disciplinară face ca natura litigiului să nu aibă legătură cu contenciosul administrativ, cu dreptul public, contrar celor susţinute de pârât prin notele scrise, ci să se circumscrie dreptului privat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.

Reclamanţii au învestit instanţa de litigiu de muncă cu o acţiune privind obligarea Consiliului Superior al Magistraturii la plată drepturi pe perioada suspendării provizorii; obligarea la recunoaşterea perioadei de suspendare ca fiind vechime în magistratură; acordarea de daune morale în raport cu modalitatea de interpretare şi aplicare de către Consiliul Superior al Magistraturii a prevederilor în legătură cu suspendarea reclamanţilor.

Au arătat reclamanţii că pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori, pronunţând Incheierea nr. 3/P/22.04.2014 a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, sistând în mod nelegal drepturile salariale şi cele vizând vechimea în magistratură, aferente perioadei suspendării provizorii din funcţie, adăugând la lege, în condiţiile în care sistarea drepturilor salariale şi a vechimii în muncă se realizează doar după rămânerea definitivă a hotărârii de sancţionare disciplinară.

Au precizat reclamanţii că angajatorul a acţionat cu exces de putere al angajatorului prin aplicarea şi interpretarea prevederilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 într-o manieră contrară Constituţiei şi Convenţiei, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională prin decizia nr. 774/2015.

Totodată, reclamanţii au considerat măsura discriminatorie, încălcând principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii, precum şi art. 7 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului ce garantează dreptul tuturor persoanelor la protecţie egală a legii în faţa oricărei discriminări şi art. 23 privind remuneraţia echitabilă şi satisfăcătoare.

Reţine Inalta Curte că, în mare parte, confuziile privind obiectul acţiunii şi părţile raportului de drept litigios provin din modul în care reclamanţii şi-au conceput demersurile în justiţie, întemeindu-şi acţiunea pe dreptul muncii deşi raportul juridic izvorăşte dintr-o procedură disciplinară guvernată de dispoziţiile Legii nr. 317/2004.

Verificând cererea de chemare în judecată şi precizările formulate, constată instanţa că în cauză nu ne aflăm într-un veritabil litigiu de muncă, reglementat de dispoziţiile 266 din Codul muncii, care definesc jurisdicţia muncii ca fiind activitatea de soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale, ivit intre angajat şi angajator, fiind evident că CSM nu are această calitate.

Din modul în care reclamanţii şi-au motivat cererea de chemare în judecată, se observă că aceştia nu solicită repunerea în situaţia anterioară în contradictoriu cu angajatorul, ci critică modalitatea de punere in executare a măsurii, prin care pârâtul a sistat nelegal drepturile salariale şi vechimea în carieră - aferente suspendării provizorii din funcţie, atât timp cât prin încheierea nr. 3/P/2014 "instanţa de disciplină" nu a dispus această măsură şi nici legiuitorul nu o prevedea şi nu o impunea în situaţia reglementată de art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 .

Reţine instanţa învestită cu soluţionarea regulatorului de competenţă, că izvorul prezentei acţiuni îl reprezintă o procedură disciplinară reglementată de dispoziţiile Legii nr. 317/2004 şi 303/2004, iar cauza raportului juridic sau al obligaţiei puse în discuţie, o reprezintă modalitatea în care CSM şi-a exercitat dreptul de apreciere ca expresie a excesului de putere, repunerea în situaţia anterioară prin plata drepturilor salariale şi recunoaşterea vechimii în magistratură, având un caracter subsecvent.

Or, prevederile Legii nr. 317/2004 instituie o competenţă derogatorie în raport cu cele ale Codului muncii, conferind competenţă specială instanţei de contencios administrativ, în raport cu obiectul şi calitatea părţilor, neaflându-ne în ipoteza unui litigiu de muncă de drept privat.

Inalta Curte va trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Bacău, justificat şi de necesitatea unei juste şi complete dezlegări a raportului litigios, prin luarea în considerare a competenţelor prevăzute de lege şi a tuturor aspectelor invocate, inclusiv incidenţa deciziei nr. 2317/20.06.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar nu prin abordarea lor trunchiată, care nu este în măsură să asigure un act de justiţie eficient şi să preîntâmpine alte litigii viitoare.

În ceea ce priveşte petitul 3 al acţiunii având ca obiect despăgubiri morale pentru repararea prejudiciului rezultat din crearea unei situaţii discriminatorii pentru reclamanţi, Inalta Curte reţine în raport de considerentele deciziei pronunţate în Recursul în interesul legii nr. 10/2016, că aceasta nu poate juca vreun rol în determinarea instanţei competente, având un caracter accesoriu.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii în favoarea Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2020.