Tax authority's appeal over precautionary seizure declared inadmissible for lack of interest; annulment stands
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Litigation Section) admitted the exception of lack of interest and dismissed the tax authority's appeal as devoid of interest, thereby leaving intact the first-instance judgment that had annulled the precautionary measures decision (no. 870568/16.05.2017) issued under art. 213 of the Fiscal Procedure Code. The dispute concerned a taxpayer's challenge to precautionary seizure measures imposed to protect an estimated fiscal debt, with the court of first instance having ruled for the taxpayer; on appeal, the tax authority sought reversal, but the High Court found that its interest had lapsed because the underlying tax assessment was largely annulled in administrative review, the precautionary measures were lifted by the tax authority, and tax certificates showed no outstanding budget debts. Decisively, the Court applied arts. 32(1)(d) and 33 of the Civil Procedure Code, holding that an appeal must be supported by a legitimate, personal, current, and actual interest at the time of adjudication, which was absent here since no practical benefit could result from maintaining the precautionary measures.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ, art. 33 din C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Tax authority's appeal over precautionary seizure declared inadmissible for lack of interest; annulment stands: 870568/16.05.2017) issued under art. 213 of the Fiscal Procedure Code. The dispute concerned a taxpayer's challenge to precautionary seizure measures imposed to protect an estimated fiscal debt, with the court of first instance having ruled for the taxpayer; on appeal, the tax authority sought reversal, but the High Court found that its interest had lapsed because the underlying tax assessment was largely annulled in administrative review, the precautionary measures were lifted by the tax authority, and tax certificates showed no outstanding budget debts. Decisively, the Court applied arts. 32(1)(d) and 33 of the Civil Procedure Code, holding that an appeal must be supported by a legitimate, personal, current, and actual interest at the time of adjudication, which was absent here since no practical benefit could result from maintaining the precautionary measures.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for the lack of interest in pursuing the appeal, leading to the dismissal.
Procedural basis for rejecting the appeal as lacking interest.
Full text
Şedinţa publică din data de 6 mai 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 22 iunie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 870568 din 16.05.2017, emisă de pârâtă.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 195 din 23 ianuarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi a anulat Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 870568 din 16.05.2017, emisă de pârâtă.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 195 din 23 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, reprezentată prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, pârâta a susţinut că reclamanta nu a invocat niciun motiv de nelegalitate sau de netemeinicie a deciziei contestate, toate criticile fiind circumscrise nelegalităţii titlului de creanţă - decizia de impunere.
Invocând dispoziţiile art. 213 Codul de procedură fiscală şi cele ale OMFP nr. 2605/2010, recurenta-pârâtă a arătat că organul fiscal are obligaţia de a aplica măsurile asigurătorii, pentru a preîntâmpina producerea unui prejudiciu bugetului de stat, în speţă exitând posibilitatea ca obligaţiile fiscale stabilite în sarcina debitorului să nu poată fi recuperate. Având în vedere cuantumul ridicat al obligaţiilor fiscale estimate, raportat la metoda de sustragere de la plata obligaţiilor fiscale, perioada îndelungată de sustragere, continuitatea şi succesivitatea actului de sustragere, inspectorii fiscali au apreciat că există pericolul ca debitul fiscal să nu mai poată fi recuperat sau ca recuperarea să fie îngreunată.
A arătat recurenta că luarea măsurilor asigurătorii se impune în vederea protejării creanţei/asigurării creanţei, chiar şi în situaţia în care nu suntem în prezenţa unor obligaţii fiscale certe şi scadente, fiind greşită susţinerea reclamantei în sensul că măsura se impune a fi luată doar la finalizarea controlului. Este suficient, pentru luarea măsurilor asigurătorii, să se constate pericolul sustragerii/ascunderii/risipirii patrimoniului debitorului, cu consecinţa îngreunării procedurii de colectare, fără a fi necesară producerea efectivă a vreuneia din aceste consecinţe.
De asemenea, recurenta-pârâtă a învederat că măsurile asigurătorii au ca efect indisponibilizarea bunurilor sau a sumelor de bani existente în conturile debitoarei, fără a putea confunda aceste măsuri cu măsurile de executare, care au ca obiect valorificarea bunurilor şi încasarea preţului, în scopul recuperării obligaţiilor datorate bugetului de stat. Prin urmare, activitatea debitoarei nu este prejudiciară prin instituirea măsurilor asigurătorii, organele fiscale urmărind doar protejarea creanţei datorate bugetului general consolidat.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 06 septembrie 2018, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, reiterând, în esenţă, argumentele expuse în faţa instanţei de fond.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerentele:
Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.
Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.
Întrucât cauza de faţă are drept obiect anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 870568 din 16.05.2017, emisă în temeiul art. 213 Codul de procedură fiscală, la stabilirea interesului procesual în susţinerea recursului se au în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate în ceea ce priveşte situaţia creanţei bugetare a cărei protejare s-a urmărit prin instituirea măsurilor asigurătorii.
Înalta Curte reţine că, la data de 25.05.2017, organul fiscal a emis Decizia de impunere nr. x/25.05.2017, prin care a constatat obligaţii de plată suplimentare în sarcina A. S.R.L. în sumă de 4.012.700 RON. Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestaţie fiscală, a cărei soluţionare a fost suspendată prin Decizia emisă de recurenta-pârâtă sub nr. x din 24.11.2017, până la data soluţionării sesizării adresate organelor de urmărire penală cu privire la infracţiunea de evaziune fiscală.
Prin Ordonanţa din 28.05.2018 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, emisă în dosarul nr. x/2017, s-a dispus soluţia de clasare a urmăririi penale, împrejurare ce a determinat reluarea procedurii de soluţionare a contestaţiei fiscale formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/25.05.2017.
Prin Decizia nr. 64 din 07.10.2019, organul fiscal a soluţionat contestaţia administrativă formulată de reclamantă, dispunând desfiinţarea în parte a deciziei de impunere, în ceea ce priveşte obligaţiile fiscale suplimentare în sumă de 3.979.311 RON, urmând ca organele de inspecţie fiscală să procedeze la refacerea inspecţiei fiscale pentru aceeaşi perioadă şi acelaşi impozit. Pentru diferenţa de creanţă în sumă de 33.389 RON, organul fiscal a respins contestaţia fiscală, ca nemotivată.
La dosarul instanţei de recurs au mai fost depuse certificatele fiscale emise sub nr. x/01.11.2019 şi nr. x/15.04.2020, din cuprinsul cărora rezultă că reclamanta nu înregistrează datorii bugetare neachitate, precum şi Deciziile de ridicare a sechestrului asigurător aplicat asupra bunurilor mobile şi asupra bunurilor imobile, emise de recurenta-pârâtă sub nr. x din 05.11.2019, respectiv 7076388 din 05.11.2019 .
În acest context, Înalta Curte constată că, la data judecării cererii de recurs, interesul de a acţiona al pârâtei nu mai este actual, lipsind folosul practic pe care aceasta l-ar obţine în urma unei soluţii de admitere a căii de atac, cu consecinţa respingerii acţiunii şi menţinerii deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.
Astfel, măsurile asigurătorii dispuse prin decizia atacată au fost ridicate chiar de către organul fiscal, conform prevederilor art. 213 Codul de procedură fiscală, în cauză având loc desfiinţarea, în cea mai mare parte, a Deciziei de impunere nr. x/25.05.2017.
Referitor la partea din debit menţinută prin decizia de soluţionare a contestaţiei, intimata-reclamantă a susţinut că a achitat această sumă, depunând la dosarul instanţei de recurs certificate fiscale emise de organul fiscal, care atestă lipsa datoriilor la bugetul de stat la nivelul lunii aprilie 2020.
În concluzie, la data soluţionării prezentului recurs, recurenta-pârâtă nu mai justifică folosul practic urmărit, de menţinere a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, câtă vreme efectele acestei decizii au încetat.
Având în vedere că nu mai este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, reprezentată prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.
Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Mijlocii, reprezentată prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, împotriva sentinţei civile nr. 195 din 23 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2020.