Suspension of fiscal enforcement denied where insolvency law prioritization arguments constitute merits-based objections rather than serious doubts about legality.

Şedinţa publică din data de 28 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 3.07.2019, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ANAF-DGRFP Bucureşti - AFP sector 2, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii, reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 15272/01.04.2019 emisă de pârât, până la soluţionarea definitivă a acţiunii.

Prin sentinţa civilă nr. 380 din 13 august 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., prin Lichidator Judiciar B. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Sector 2 a Finanţelor Publice, ca nefiind întrunite în mod cumulativ condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Împotriva sentinţei civile nr. 380 din 13 august 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin Lichidator Judiciar B., invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

După expunerea situaţiei de fapt care a determinat emiterea actului administrativ a cărei suspendare s-a solicitat în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv a Deciziei nr. 15272/1.04.2019 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei-recurentei obligaţii fiscale cu titlu de dobânzi şi penalităţi, recurenta-reclamantă arată că soluţia de respingere a cererii de suspendare este dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În opinia recurentei-reclamantei cererea de suspendare formulată îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 atât condiţia existenţei unor cazuri bine justificate de natură a determina o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului fiscal contestat cât şi în ceea ce priveşte condiţia existenţei unei pagube iminente.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unui caz bine justificat, definit în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. "t" din Legea nr. 554/2004 recurenta-reclamantă invocă faptul că prima instanţă a aplicat şi interpretat greşit dispoziţiile art. 2661-2665 Codul de procedură fiscală şi dispoziţiile art. 41 din Legea nr. 85/2006 în sensul că nu a ţinut cont că în situaţia societăţii reclamante în insolvenţă se aplică cu prioritate dispoziţiile Legii nr. 85/2006 în raport de dispoziţiile codului de procedură fiscală, fiind aplicabile dispoziţiile art. 343 din legea nr. 85/2014.

În esenţă recurenta-reclamantă invocă ca motiv temeinic justificat al cererii de suspendare faptul că autoritatea fiscală nu avea dreptul de a emite decizia de calculul majorării şi penalităţii pentru creanţe născute incidente de data deschiderii procedurii insolvenţei.

În opinia recurentei dispoziţiile art. 41 din legea nr. 85/2006 cu prioritate faţă de dispoziţiile codului de procedură fiscală aspect care a fost înlăturat nelegal de prima instanţă ca motiv de caz bine justificat al cererii de suspendare formulată, deoarece decizia a fost emisă cu încălcarea vădită a dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei pagube iminente recurenta-reclamantă invocă două împrejurări de fapt respectiv cuantumul foarte mare al sumei contestate apreciată nelegal imputată şi situaţia economică dificilă a reclamantei - societate în insolvenţă.

În cadrul recursului se invocă şi omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa din oficiu pe restituirea cauţiunii conform dispoziţiilor art. 1064 alin. (4) C. proc. civ.

Se solicită în principal admiterea recursului casarea sentinţei atacate în sensul admiterii cererii de suspendare a Deciziei nr. 15272 din 1.04.2019 în baza art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

În subsidiar se solicită aplicarea art. 1064 alin. (4) C. proc. civ. şi restituirea sumei achitată cu titlu de cauţiune.

La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate, Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat în cauză nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

Sentinţa atacată prin care a fost respinsă cererea de suspendare a Deciziei nr. 15272 din 1.04.2019, prin care s-au calculat în sarcina reclamantei obligaţii accesorii, este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile admiterii cererii de suspendare.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unor cazuri bine justificate în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. "t" din Legea nr. 554/2004, criticile formulate de recurentă în recurs cu privire la actul fiscal contestat nu sunt în opinia Curţii de natură a răsturna prezumţia de legalitate a deciziei contestate.

Toate aspectele invocate de recurentă care privesc încălcarea dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 85/2006 şi greşita aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 2661-2665 din Codul de procedură fiscală reprezintă aspecte de fond care nu pot fi verificate pe calea sumară a procedurii prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, că doar în cadrul acţiunii de fond având ca obiect anularea actului administrativ contestat. Aceasta deoarece recurenta-reclamantă societate în insolvenţă invocă aplicarea ca prioritate a dispoziţiilor art. 41 din Legea nr. 85/2006 şi lipsa de temei legal al emiterii deciziei de calcul accesoriu în condiţiile în care autoritatea fiscală a aplicat dispoziţiile art. 2661-2665 Codul de procedură fiscală. Iar aspectele invocate reprezintă critici de fond care pot forma numai obiectul acţiunii în anulare.

În ceea ce priveşte a doua condiţie prevăzută de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prima instanţă a analizat-o corect, iar Curtea nu va analiza aspectele de nelegalitate invocate în recurs. Aceasta deoarece cele două condiţii ale cererii de suspendare este necesar a fi îndeplinite în mod cumulativ iar în cauză nu este îndeplinită condiţia existenţei unor cazuri bine justificate în sensul dispoziţiilor art. 2 (1) lit. "t" din Legea nr. 554/2004.

Neexistând o îndoială serioasă asupra legalităţii deciziei de impunere accesorii, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 soluţia de respingere a cererii de suspendare fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 380 din 13 august 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 aprilie 2020.