Deputy mayor's incompatibility upheld; challenge to Integrity Agency report rejected.

Şedinţa publică din data de 27 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin contestaţia înregistrată sub nr. x/2016 iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal şi, ulterior, ca efect al declinării competenţei, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost completată la data de 12.04.2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2016 întocmit de pârâtă, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 2898 pronunţată în data de 10 iulie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtA AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE - ANI, astfel cum a fost completată, ca neîntemeiată.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei nr. 2898 pronunţată în data de 10 iulie 2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate, iar în urma rejudecării cauzei, admiterea contestaţiei şi anularea Raportului de evaluare nr. x/29.03.2016, emis de intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate -ANI, cu obligarea acesteia din urmă la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a reluat argumentele expuse prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost completată, arătând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea normelor de drept material.

Astfel, a învederat că sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea şi interpetarea greşită a dispoziţiilor art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010 pentru că inspectorul de integritate a întocmit actele lucrării de evaluare, inclusiv Raportul contestat, pe baza datelor sau informaţiilor solicitate persoanelor juridice, respectiv Primăria comunei Ceauşu de Cîmpie, judeţul Mureş şi Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, fără ca persoana evaluată să fie informată si invitată să depună un punct de vedere, iar toate aceste acte sunt lovite de nulitate absolută.

Se susţine de asemenea că sentinţa recurată este dată cu încălcarea dispoziţiilor privitoare la nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate de intimata-pârâtă ANI în lucrarea nr. 10453/A/II/05.03.2013, inclusiv a Raportului de evaluare nr. x/29.03.2016, cu care a fost finalizată această lucrare, pentru că este întocmit cu nerespectarea garanţiei dreptului la apărare al persoanei evaluate, având în vedere ignorarea completă şi evidentă a punctului de vedere exprimat de persoana evaluată. Învederează că vătămarea suferită este tocmai întocmirea Raportului de evaluare, care va produce consecinţe nedorite în ceea ce îl priveşte.

Recurentul-reclamant consideră că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile de drept material referitoare la prescripţia extinctivă a răspunderii. A învederat că în cauză a intervenit prescripţia extinctivă a răspunderii administrative pentru presupusa incompatibilitate reţinută prin Raportul de evaluare contestat, prin împlinirea termenului de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii presupusei fapte, 17.07.2008 - 08.07.2013. În acest sens, învederează că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile art, 2.517 C. civ. şi că, raportat şi la considerentele Deciziei nr. 449/2015 a Curţii Constituţionale, rezultă că în ceea ce-l priveşte s-a împlinit termenul prescripţiei extinctive a răspunderii administrative. O interpretare contrară ar încalcă flagrant Decizia CCR sus-mentionată, care impune în mod expres ca analiza legalităţii raportului de evaluare să includă şi verificare prescripţiei extinctive.

Se învederează şi că instanţa de fond în mod greşit a apreciat în cauză nu s-au încălcat dispoziţiile art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea 176/2010, potrivit cărora "în cazul în care cauza de incompatibilitate a încetat înainte de sesizarea Agenţiei, sancţiunea disciplinară poate fi aplicată în termen de 3 ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate, dacă legea nu dispune altfel", iar putea fi sancţionat disciplinar doar în cuprinsul termenului de 3 ani de la încetarea cauzei de incompatibilitate, respectiv până la data de 22.02.2015. Referitor la cele 5 "contracte comerciale" încheiate după sesizarea ANI despre care aceasta susţine că atrag incidenţa stării de incompatibilitate menţionează faptul că în ipoteza dovedirii legalităţii Raportului contestat, sancţiunea incidenţă se impune să fie una proporţională. Art. 25 alin. (2) din Legea 176/2010, reţinut de ANI în cuprinsul Raportului de evaluare stabilesc faptul că sancţiunea posibilă în situaţia existenţei unei stări de incompatibilitate este încetarea de drept a mandatului de ales local şi interdicţia ocupării aceleiaşi funcţii timp de trei ani. Această sancţiune este singura care poate fi luată faţă de Recurent, sancţiune care nu se raportează şi nu este proporţională cu gravitatea faptei care a dat naştere respectivei situaţii de incompatibilitate. Apreciază că acest lucru contravine articolului 53 alin. (1) din Constituţia României, care stabileşte că exerciţiul unor drepturi şi ale unor libertăţi poate fi restrâns doar în situaţii excepţionale, printre care consideră că se poate număra şi aplicarea unei sancţiuni administrative. De asemenea, principiul proporţionalităţii sancţiunii este reglementat tot de Constituţia României la art. 53 alin. (2), care impune ca orice sancţiune să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii. În aceste condiţii, se impune că dispoziţiile ce sancţionează regimul incompatibilităţilor să permită aplicarea principiului proporţionalităţii, stabilind şi alte sancţiuni mai uşoare pentru ca pedeapsa să poată fi individualizată în funcţie de fiecare situaţie în parte.

Recurentul-reclamant susţine şi că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 10. alin. (1) lit. d) şi e) din Legea nr. 176/2010 coroborate cu cele ale art. 4 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 176/2010, precum şi cu cele ale art. 11 din acelaşi act normativ. A învederat că Raportul contestat este lovit de nulitate, întrucât faptul că a exercitat două funcţii publice atrăgea necesitatea efectuării a două evaluări distincte pentru fiecare funcţie publică în parte. În perioada avută în vedere în Raportul de evaluare (2008 -2016), Recurentul A. a exercitat două mandate distincte, în perioada 2008-2012 - un mandat de viceprimar al Comunei Ceauşu de Cîmpie, iar în perioada 2012 - 2016 - un alt mandat de viceprimar al Comunei Ceauşu de Cîmpie. Aplicând dispoziţiile mai sus citate, dispoziţiilor referitoare la procedura de control şi la perioada asupra căreia se efectuează controlul, consideră că este evident că, din moment ce persoana care deţine o funcţie publică este obligată să depună declaraţii de interese distincte pentru fiecare funcţie publică ocupată, aceeaşi obligaţie incumbă şi inspectorilor de integritate la momentul efectuării controlului.

Se mai arată că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că Raportul contestat are temei legal. Astfel, susţine că situaţia de fapt reţinută de intimata ANI nu intră sub incidenţa dispoziţiilor legale ce reglementează starea de incompatibilitate. Pârâta ANI îşi întemeiază raportul de evaluare contestat pe o presupusă încălcare de către acesta a dispoziţiilor art. 90 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 161/2003 dar, analizând dispoziţiile art. 88 alin. (1) din Legea 161/2003, apreciază că situaţia de fapt reţinută de pârâta ANI, contrar celor reţinute de instanţa de fond, nu se circumscrie niciuneia dintre situaţiile care atrag starea de incompatibilitate a consilierilor locali ori judeţeni, prevăzute în cuprinsul acestor dispoziţii legale. Subliniază că dispoziţiile art. 90 alin. (1) din Legea 161/2003 nu se referă la o stare de incompatibilitate, aspect ce rezultă şi din faptul că legea prevede o sancţiune distinctă pentru încălcarea acestor dispoziţii, faţă de ceea prevăzută pentru încălcarea regimului juridic al incompatibilităţilor.

Nu în ultimul rând, recurentul-reclamant învederează că în mod greşit a statuat instanţa de fond că ar fi fost implicat în relaţiile contractuale desfăşurate între Primăria Ceauşu de Cîmpie şi Societatea B. S.R.L.. Arată că Raportul de evaluare contestat este netemeinic şi pe cale de consecinţă se impune anularea acestuia având în vedere că nu a fost deloc implicat în relaţiile contractuale desfăşurate intre Primăria Ceauşu de Cîmpie şi S.C. B. S.R.L. şi nu a semnat nici un act emis în desfăşurarea acestor relaţii.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, prin care a invocat nulitatea recursului şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând pe larg argumentele expuse în primul ciclu procesual.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat, iar în acest sens Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Astfel, prin Raportul de evaluare nr. x/29.03.2016 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate a fost reţinută încălcarea regimului incompatibilităţilor deoarece, în perioada în care reclamantul A. a deţinut mandatele de viceprimar al comunei Ceuaşu de Câmpie (2008-2012 şi 2012-2016), B. S.R.L. (la care fiul reclamantului deţine calitatea de asociat unic şi administrator) a încheiat 204 contracte de prestări de servicii şi furnizare de produse (facturi emise în perioada 14.07.2008 - 08.07.2013, în valoare totală de 544.96,98 RON) cu Primăria comunei Ceuaşu de Câmpie, fiind încălcate art. 90 şi art. 91 alin. (3) teza I din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.

Reclamantul nu a contestat deţinerea, în perioada analizată prin raportul de evaluare, a calităţii de viceprimar, iar la dosar au fost depuse facturile analizate.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul, cu respectarea termenului prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 a solicitat anularea raportului de evaluare anterior menţionat.

Cu privire la critica recurentului-reclamant potrivit căreia sentinţa recurată ar fi fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 20 coroborat cu art. 13 din Legea nr. 176/2010, aceasta nu poate fi primită, având în vedere că instanţa de fond în mod corect a respins susţinerile reclamantului, apreciind că în cauză informaţiile solicitate sunt date de interes public ce puteau fi solicitate anterior informării persoanei evaluate, conform art. 13 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 176/2010. Astfel, informaţiile solicitate prin adresa nr. x/13.03.2013 de la Primăria comunei Ceuaşu de Câmpie, şi prin adresa nr. x/08.05.2013 de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, au caracter public fiind vorba de hotărârile consiliului local prin care au fost validate mandatele aleşilor locali sau prin care a fost reţinută suspendarea sau încetarea mandatului şi de extrase de la Registrul Comerţului, eliberate la solicitarea oricărei persoane. De asemenea, şi declaraţiile de avere şi de interese au acelaşi caracter public şi, în plus, odată completate, acestea trebuie trimise Agenţiei în copii certificate, conform dispoziţiilor art. 2 din Legea nr. 176/2010, astfel că oricum ar fi trebuit să fie la dispoziţia pârâtei.

În mod corect a fost respinsă de către prima instanţă critica vizând nerespectarea garanţiei dreptului la apărare al persoanei evaluate, având în vedere ignorarea completă şi evidentă a punctului de vedere exprimat de persoana evaluată. Înalta Curte apreciază că în cauză nu poate fi reţinută încălcarea dreptului la apărare şi la informare a recurentului, fiind respectate dispoziţiile art. 20 şi art. 21 alin. (3) lit.

b) din Legea nr. 176/2010, neputându-se reţine aplicarea sancţiunii nulităţii. Astfel, recurentul-reclamant a fost informat cu privire la declanşarea procedurii de evaluare şi a înaintat punctul său de vedere înregistrat la autoritate cu nr. 15260/G/II din 10.02.2016, anterior întocmirii raportului de evaluare. Punctul de vedere astfel înaintat a fost redat în integralitate în raportul de evaluare, raport care din punct de vedere formal este un act valabil în raport de dispoziţiile art. 8 alin. (3) din Legea nr. 176/2010. În ceea ce priveşte argumentul recurentului-reclamant potrivit căruia prejudiciul suferit ca urmare a faptului că apărările sale nu ar fi fost luate în considerare ar fi chiar întocmirea Raportului de evaluare, care va produce consecinţe nedorite în ceea ce îl priveşte, Înalta Curte nu îl poate primi.

Astfel, aşa cum a statuat şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 401/2013 "(…)Agenţia Naţională de Integritate nu pronunţă hotărâri învestite cu autoritate de lucru judecat, ci întocmeşte rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanţelor de judecată sau, după caz, a altor autorităţi şi instituţii competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege. Prin urmare, numai instanţa de judecată are competenţa de a valida ori de a cenzura aspectele ce justifică existenţa unei stări de incompatibilitate/conflict de interese, precum şi împrejurările graţie cărora poate aprecia cu privire la gradul de pericol social, indisolubil legat de cuantumul valorii contractelor aşa cum a fost stabilit de judecător (…)".

Aşadar, recurentul-reclamant are posibilitatea să supună Raportul de evaluare controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ pe calea prevăzută de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 176/2010, ceea ce s-a şi întâmplat în cauza dedusă judecăţii, în care vor fi analizate inclusiv şi aceste apărări, iar în consecinţă nu există o vătămare în acest sens.

Nefondată este şi critica recurentului-reclamant potrivit căreia instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod greşit dispoziţiile de drept material referitoare la prescripţia extinctivă a răspunderii. Astfel, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, faptele susceptibile de a fi considerate că determină starea de incompatibilitate au fost săvârşite în perioada 14.07.2008 - 08.07.2013, în care au fost încheiate contractele dintre Primăria Ceuaşu de Câmpie şi B. S.R.L. Activitatea de evaluare a fost demarată la data de 05.03.2013, iar raportul de evaluare a fost încheiat la data de 29.03.2016, aşadar, cu respectarea termenului de 3 ani calculat de la data săvârşirii faptelor, cel puţin în ceea ce priveşte contractele comerciale de prestări servicii şi furnizarea de produse încheiate în perioada 29.03.2013 - 08.07.2013. Aşadar, în acord cu instanţa de fond, reţinând faptul că pentru reţinerea stării de incompatibilitate este suficientă o singură faptă constând în încheierea unui contract în condiţiile art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 şi că problema prescripţiei răspunderii administrative nu se poate pune decât în cazul unora dintre faptele care pot atrage reţinerea stării de incompatibilitate, Înalta Curte apreciază că nici această critică nu poate determina admiterea recursului şi, implicit, anularea raportului de evaluare contestat în cauză.

În ceea ce priveşte greşita interpretare a dispoziţiilor art. 26 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 176/2010, se constată că prevederea legală invocată nu este aplicabilă în cauză, având în vedere că prin raportul de evaluare contestat nu s-a dispus sancţionarea disciplinară a recurentului, pentru a putea fi analizat termenul în care poate fi aplicată sancţiunea. Astfel, eventuala sancţiune disciplinară intervine într-o etapă ulterioară, după rămânerea definitivă a raportului de evaluare, printr-o măsură dispusă de autoritatea prevăzută de lege, iar dispoziţiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 176/2010 nu vor fi avute în vedere cu ocazia verificării legalităţii raportului de evaluare. În ceea ce priveşte critica recurentului-reclamant, referitoare la faptul că art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 nu permite individualizarea sancţiunii, proporţionalizarea acesteia în raport cu situaţia care a determinat-o şi cu gravitatea faptei, situaţie care contravine art. 53 alin. (1) şi alin. (2) din Constituţie, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, aceasta nu vizează în fapt raportul de evaluare, ci chiar textul de lege aplicabil. O astfel de critică nu poate fi valorificată decât pe calea unei excepţii de neconstituţionalitate, mijloc de care recurentul-reclamant nu a înţeles însă să se folosească nici la fondul cauzei, nici în recurs, astfel că textul de lege produce efecte atâta timp cât este în vigoare şi nu a fost declarat neconstituţional.

Înalta Curte constată ca nefondată şi critica recurentului-reclamant potrivit căreia instanţa de fond ar fi interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 10. alin. (1) lit. d) şi e) din Legea nr. 176/2010 coroborate cu cele ale art. 4 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 176/2010, precum şi cu cele ale art. 11 din acelaşi act normativ, raportul de evaluare contestat fiind astfel lovit de nulitate întrucât faptul că a exercitat două funcţii publice atrăgea necesitatea efectuării a două evaluări distincte pentru fiecare funcţie publică în parte.

Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 176/2010 (1) declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese se depun în termen de 30 de zile de la data numirii sau a alegerii în funcţie ori de la data începerii activităţii. […] (3) În termen de cel mult 30 de zile de la data încheierii mandatului sau a încetării activităţii, persoanele prevăzute de prezenta lege au obligaţia să depună noi declaraţii de avere şi declaraţii de interese. Potrivit art. 10 din acelaşi act normativ (1) inspectorii de integritate desfăşoară următoarele activităţi: […] d) evaluează, în condiţiile prezentului capitol, diferenţele semnificative, în sensul prevederilor art. 18, dintre modificările intervenite în avere pe durata exercitării demnităţilor şi funcţiilor publice şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă; e) evaluează conflicte de interese sau incompatibilităţi ale persoanelor care ocupă demnităţi sau funcţii publice, iar potrivit art. 11: (1) activitatea de evaluare a declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite existente în perioada exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, precum şi cea de evaluare a conflictelor de interese şi a incompatibilităţilor se efectuează atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora. (2) Activitatea ce se efectuează pe durata prevăzută la alin. (1) constă în evaluarea declaraţiei de avere, a datelor şi a informaţiilor privind averea existentă, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a conflictelor de interese sau a incompatibilităţilor, exclusiv pentru perioada exercitării funcţiilor sau demnităţilor publice.

În cauză, recurentul-reclamant a deţinut două mandate de viceprimar: primul în perioada 2008 - 2012, în baza Hotărârii Consiliului Local Ceuaşu de Câmpie nr. 4/17.06.2008, iar al doilea în perioada 2012-2016, în baza Hotărârii Consiliului Local Ceuaşu de Câmpie nr. 5/25.06.2012 prin care a fost din nou ales în funcţie .

Activitatea de evaluare a fost declanşată de către intimata-pârâtă la data de 05.03.2013, deci în timpul exercitării celui de al doilea mandat de viceprimar şi în interiorul termenului de 3 ani stabilit de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010 şi calculat de la data încetării primului mandat de viceprimar (2012). Chiar dacă raportul de evaluare datează din 29.03.2016 nu se poate aprecia că a fost întocmit cu încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, având în vedere că această dispoziţie legală se referă la "efectuarea activităţii de evaluare", nu la redactarea raportului. De asemenea, în urma finalizării activităţii de evaluare, inspectorul de integritate a reţinut existenţa unei singure situaţii de incompatibilitate prevăzută de art. 90 din Legea nr. 161/2003, raportat la faptul că, în perioada exercitării aceleiaşi funcţii de viceprimar 2008-2013, deci în perioada mandatului 2008-2012 şi, respectiv perioada de început a celui de-al doilea mandat valabil pe durata 2012-2016, S.C. B. S.R.L., la care fiul persoanei evaluate C. deţine calitatea de asociat unic si administrator, a încheiat un număr de 204 contracte comerciale de servicii si furnizare produse cu Primăria Comunei Ceuaşu de Cîmpie. Aşadar, nu poate fi primită interpretarea recurentului-reclamant potrivit căreia, în cauză, inspectorul de integritate trebuia să efectueze mai multe activităţi de evaluare pentru o aceeaşi situaţie de incompatibilitate şi, pentru care, să fie emise mai multe rapoarte de evaluare în considerarea aceleiaşi funcţii deţinute.

Nefondată este şi critica formulată de către recurentul-reclamant potrivit căreia instanţa de fond a apreciat în mod greşit că Raportul contestat are temei legal. Înalta Curte reţine că potrivit art. 90 din Legea nr. 161/2003: "(1) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local.

De asemenea, potrivit art. 57 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, viceprimarul este ales cu votul majorităţii consilierilor locali în funcţie, din rândul membrilor acestuia, iar potrivit alin. (7) al aceluiaşi articol, pe durata exercitării mandatului, viceprimarul îşi păstrează statutul de consilier local, fără a beneficia de indemnizaţia aferentă acestui statut.

Coroborând dispoziţiile legale anterior menţionate, este corectă concluzia judecătorului fondului potrivit căreia există o stare de incompatibilitate în situaţia în care societatea la care ruda de gradul I a alesului local (a consilierului local devenit viceprimar în cazul de faţă) deţine calitatea de asociat încheie contracte comerciale (de prestări de servicii şi furnizare de produse în speţă) cu autorităţile administraţiei publice locale (cu primăria comunei Ceuaşu de Câmpie în cauza dedusă judecăţii).

Astfel, situaţia descrisă la art. 90 din Legea nr. 161/2003 constituie o stare de incompatibilitate, fiind reglementată ca atare în Secţiunea a 4-a Incompatibilităţi privind aleşii locali din Capitolul 3 Incompatibilităţi, Titlul IV Conflictul de interese şi regimul incompatibilităţilor în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice din lege. Din titulatura Legii nr. 161/2003 şi ansamblul normelor legale conţinute de aceasta rezultă scopul, finalitatea pe care a urmărit-o legiuitorul atunci când a adoptat acest act normativ, respectiv o garanţie pentru exercitarea funcţiei publice, în condiţii de imparţialitate şi transparenţă, cu scopul protejării interesului public.

O altă interpretare a textelor de lege nu ar ţine seama de scopul legiuitorului când a instituit acest caz de incompatibilitate, acela de a preveni apariţia unor situaţii în care ruda de gradul I a alesului local, care deţine o societate comercială sau ocupă o funcţie în cadrul unei societăţi comerciale, obţine foloase materiale prin desfăşurarea de activităţi comerciale cu autorităţile administraţiei publice locale.

Aceste aspecte au fost subliniate şi de către Curtea Constituţională care a arătat că, examinând problema incompatibilităţilor privind aleşii locali, "a statuat, cu valoare de principiu, că acestea reprezintă o măsură necesară pentru asigurarea transparenţei în exercitarea funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, precum şi pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, măsură ce are ca scop garantarea exercitării cu imparţialitate a funcţiilor publice " şi "că instituirea unei astfel de reglementări este impusă de necesitatea asigurării îndeplinirii cu obiectivitate de către persoanele care exercită o demnitate publică sau o funcţie publică de autoritate a atribuţiilor ce le revin potrivit Constituţiei, în deplină concordanţă cu principiile imparţialităţii, integrităţii, transparenţei deciziei şi supremaţiei interesului public." (Decizia nr. 774/2016 a Curţii Constituţionale referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 90 şi art. 92 din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei publicată în M. Of. nr. 187 din 16 martie 2017. În acelaşi sens, Decizia nr. 396 din 1 octombrie 2013, publicată în M. Of. nr. 708 din 19 noiembrie 2013).

Cu privire la art. 88 din Legea nr. 161/2003, care enumeră funcţiile/calităţile cu care este incompatibilă funcţia de consilier local/judeţean, în mod corect s-a reţinut că nu este incident în cauză raportat la situaţia de fapt reţinută prin raportul de evaluare contestat, deoarece în cauză nu a fost vorba despre exercitarea de către reclamant a mai multor calităţi dintre cele enumerate, ci despre existenţa unei stări de incompatibilitate în raport cu relaţiile comerciale desfăşurate între societatea la care fiul reclamantului este asociat şi primăria în care reclamantul ocupă funcţia de viceprimar.

De asemenea, faptul că art. 92 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 prevede pentru situaţia prevăzută la art. 90 o sancţiune distinctă de cea reglementată de art. 91 alin. (4) în cazul nerespectării art. 88 alin. (1), nu exclude instituirea unor sancţiuni diferite pentru ipoteze diferite de încălcare a regimului incompatibilităţilor.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine ca nefondată şi critica recurentului-reclamant potrivit căreia în mod greşit ar fi reţint instanţa de fond că ar fi fost implicat în relaţiile contractuale desfăşurate între Primăria Ceauşu de Cîmpie şi Societatea B. S.R.L.. În condiţiile în care dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 161/2003 nu prevăd ca pentru reţinerea stării de incompatibilitate nici încheierea unui contract între consilierul local şi societatea la care ruda de gradul I a consilierului are calitatea de asociat, nici semnarea contractului încheiat între autoritatea administraţiei publice locale şi societatea la care ruda de gradul I a consilierului are calitatea de asociat sau a ordinelor de plată, ci doar încheierea unui contract între autoritatea administraţiei publice locale şi societatea la care ruda de gradul I a consilierului are calitatea de asociat, nu pot fi avute în vedere susţinerile recurentului-reclamant potrivit cărora nu a fost implicat nici în semnarea facturilor fiscale emise de S.C. B. S.R.L. şi nici în semnarea ordinelor de plată aferente acestora.

De asemenea, dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 161/2003 nu pot fi interpretate în sensul că ar viza doar contractele încheiate/semnate de respectivii consilieri locali, aceste dispoziţii vizând şi contractele încheiate între societăţi comerciale pe care soţii sau rudele de gradul I ai aleşilor locali le deţin sau în cadrul cărora ocupă o funcţie, cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte respectivii aleşi locali, iar relaţiile comerciale între S.C. B. S.R.L. şi Primăria Ceauşu de Cîmpie sunt confirmate şi de către recurentul-reclamant prin punctul de vedere trimis la Agenţia Naţională de Integritate.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 2898 din 10 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 2898 din 10 iulie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 aprilie 2020.