Eligibility of rural infrastructure costs and binding effect of prior judgment on land configuration and flood damage extent

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 18.09.2015, reclamanta unitatea administrativ - teritorială Comuna Voineşti, judeţul Vaslui a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, următoarele:

A. anularea notificării beneficiarului cu privire la confirmarea plăţii nr. 1382 din 11 martie 2015 şi a notificării beneficiarului asupra plăţilor efectuate nr. 1383 din 11 martie 2015, comunicată beneficiarului prin Poşta Electronică la data de 17 martie 2015, prin care, în mod nelegal, s-au constatat următoarele:

- Suma admisă la plată este de 3.281.617,21 RON, iar suma respinsă la plată este de 608.295,67 RON;

- Cheltuielile respinse la plată sunt reprezentate de: 271.680,78 RON conform facturilor x/23.10.2013, y/14.11.2013, z/05.02.2013, w/20.10.2014, t/28.11.2013 şi 472/25.09.2014, din care suma de 6.549,89 RON cota CAS calculată eronat, 61.943,76 RON lucrări neexecutate pereu la podeţe plus şanţuri şi rigole, 203.187,13 pentru 260 m (alt traseu conform devize);

• 329.381,54 RON conform facturilor x/28.11.2013, y/14.11.2013 şi 472/25.09.2014 lucrări diverse şi neprevăzute conform anexei 4 la Procesul-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor solicitate de pe capitolul 4.1.

• 7.233,35 RON conform adeverinţei x/10.12.2014 valoare solicitată în plus faţă de C + M.

• Totalul sumelor reţinute ca respinse la plată = 637.869,87 RON.

- Suma de 608.295,67 RON, constând în mai mult de 3% din valoarea cheltuielilor solicitate, cu precizarea faptului că această sumă reprezintă reducere conform art. 30 din Regulamentul CE 65/2011 şi a fost reţinută cu titlul de penalizare din valoarea cheltuielilor declarate eligibile de 3.281.617,21 RON;

- Cererea de plată a tranşei II, admisă la plată pentru suma de "0,00 RON", pentru diferenţa de 611.612,66 RON urmând a fi executată Scrisoarea de garanţie pentru restituirea avansului nr. 168 din 04.10.2012 emisă de Fondul Naţional de Garantare a creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. IFN.

B. Anularea în parte a răspunsului înregistrat la sediul beneficiarului sub nr. x/20.05.2015, comunicat beneficiarului prin serviciul Poştei Române la data de 20.05.2015, prin care, în mod nelegal, s-au constatat următoarele:

- Suma admisă la plată este de 3.610.227,64 RON din tranşa 2 de plată, iar suma respinsă la plată este de 279.685,24 RON + 29.574,24 RON;

- Cheltuielile respinse la plată sunt reprezentate de:

• 5.235,01 RON din suma iniţială de 6.549,89 RON declarată neeligibilă, contribuţie de asigurări sociale (CAS) datorată de angajatori (15,8%);

• 65.759,70 RON majorată de la suma de 61.943,76 RON - lucrări neidentificate la vizita în teren, pereu la podeţe plus şanţuri şi rigole;

• 203.187,13 pentru 260 m (alt traseu conform devize DC 111B);

• 5.503,40 RON faţă de suma iniţială de 7.233,35 RON declarată neeligibilă, conform adeverinţei x/10.12.2014, valoare taxei ISC de 0,7%, solicitată în plus faţă de valoarea lucrărilor de construcţie şi montaj (C+M) declarate eligibile;

• 29.574,20 RON reprezentând lucrări respinse la plată conform fişei de debit nr. x/29.01.2015, lucrări solicitate şi decontate în tranşa 1 de plată pe DC 111B;

• Totalul sumelor reţinute ca respinse la plată = 309.259,44 RON.

Reclamanta a înţeles să conteste actul administrativ, solicitând anularea parţială a acestuia, doar în privinţa sumelor respinse la plată;

C. anularea răspunsului înregistrat sub nr. x din 22.07.2015, prin care s-a dispus clasarea contestaţiei formulate împotriva Răspunsului nr. x/20.05.2015.

D. ca urmare a constatării nulităţii actelor administrative contestate, reclamanta a solicitat instanţei să constate caracterul eligibil al cheltuielilor solicitate prin cererea de plată a tranşei a II-a, cu consecinţa obligării pârâtei la plata Tranşei a II - a din cadrul Contractului de Finanţare nr. x/18.04.2012, conform cererii de plată x/2 din

18.12.2014, toate cheltuielile fiind efectuate în conformitate cu prevederile contractului de finanţare încheiat între părţi.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 69/2017 pronunţată în data de 28 martie 2017, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de către reclamanta Unitatea Administrativ - Teritorială Comuna Voineşti, judeţul Vaslui, prin Primar în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi a anulat în parte următoarele acte emise de către pârâtă:

- notificarea beneficiarului cu privire la confirmarea plăţii nr. 1382/11.03.2015 şi notificarea beneficiarului asupra plăţilor efectuate, nr. 1383/11.03.2015;

- răspunsul înregistrat la sediul beneficiarului sub nr. x/20.05.2015;

- răspunsul înregistrat sub nr. x din 22.07.2015, prin care s-a clasat contestaţia formulată împotriva răspunsului nr. x/20.05.2015.

A constatat caracterul eligibil al cheltuielilor solicitate prin cererea de plată a tranşei a II-a, din cadrul Contractului de Finanţare nr. x/18.04.2012, conform cererii de plată nr. x/2 din 18.12.2014, mai puţin suma de 34.435,50 RON, apreciată ca neeligibilă (lucrări neexecutate) şi 4816,99 RON cheltuială neeligibilă (cotă CAS), suma totală a cheltuielilor eligibile fiind de 3845484,30 RON.

A obligat pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale să plătească reclamantei suma de 9285 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, reţinerea cauzei spre rejudecare şi modificarea în parte a sentinţei civile pronunţată de către instanţa de fond, în sensul respingerii acţiunii formulată de Comuna Voineşti, ca neîntemeiată.

Principala critică adusă sentinţei se referă la faptul că instanţa, în soluţionarea cauzei, ar fi apreciat în mod greşit, prin omologarea raportului de expertiză întocmit în cauză, că o parte din cheltuielile solicitate la plată în cadrul tranşei de II-a, au fost considerate în mod eronat neeligibile de către AFIR.

Astfel, în opinia recurentei, în mod greşit, atât instanţa de fond cât şi expertul tehnic judiciar, au apreciat că suma de 203.187,13 reţinută pentru cei 260 metri lineari realizaţi pe alt traseu de drum este eligibilă, întrucât, în adoptarea acestei soluţii, nu s-ar fi efectuat compararea realităţii din teren cu documentele care au fost anexate cererii de finanţare; susţine recurenta că ramificaţia DC 111B, în anul 2010 când drumul comunal DC 111 a fost afectat de inundaţii, nu făcea parte din acesta iar, faţă de studiul de fezabilitate, s-ar fi schimbat amplasamentul drumurilor propuse pentru amenajare în sensul că tronsonul de drum de 260 ml din capătul drumului DC 111, care trebuia amenajat şi care rămâne ca amplasament în cadrul acestuia, a fost transferat pentru amenajare pe ramificaţia DC 111B, care a fost transformată prin schimbarea denumirii străzii nr. 1 din satul Lingurari, prin HCL nr. 1/10.01.2013. În acest fel, apreciază recurenta, s-ar fi ieşit din cadrul Fişei măsurii 322d care a prevăzut doar amenajarea acelor drumuri care au fost afectate de inundaţiile din anul 2010.

O altă critică se referă la faptul că, în mod greşit, instanţa de fond ar fi apreciat ca fiind eligibilă suma de 65.759,70 RON lucrări neexecutate pereu la podeţe+şanţuri şi rigole, suma respectivă fiind respinsă la plată în urma măsurătorilor efectuate la vizita pe teren, în prezenţa beneficiarului.

De asemenea, recurenta critică soluţia şi sub aspectul îmbrăţişării de către instanţa de fond a punctului de vedere al expertului judiciar, în ceea ce priveşte atât calcului sumei reprezentând contribuţia CAS, dar şi al taxei către ISC, de 0,7%, întrucât opinia expertului nu ar fi corectă şi nici în acord cu dispoziţiile legale aplicabile.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a solicitat, în principal, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., să se constate nulitatea recursului întrucât motivele invocate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei nr. 69/28.03.2017 a Curţii de Apel Iaşi, ca fiind temeinică şi legală.

În esenţă, intimata-reclamantă a arătat că instanţa de fond, în mod corect, a apreciat materialul probator administrat în cauză (expertiza şi înscrisuri) reţinând că tronsonul de 260 ml din DC 111B face parte din DC 111 şi în consecinţă, contravaloarea lucrărilor de refacere şi modernizare a tronsonului de 260 ml pe DC111B nu constituie o modificarea de amplasament faţă de studiul de fezabilitate, respectiv faptul că a fost un drum afectat de inundaţiile din 2010 fiind inclus în lista definitivă a localităţilor afectate de inundaţii, conform adeverinţei nr. x/16.06.2011 emisă de către Instituţia Prefectului Vaslui.

La termenul de judecată din data de 6 martie 2020, Înalta Curte a respins ca neîntemeiată excepţia nulităţii, considerând că recursul îndeplineşte cerinţele prevăzute de dispoziţiile legale astfel cum acestea sunt prevăzute în C. proc. civ., inclusiv din perspectiva motivării sale.

În şedinţa publică de la acelaşi termen de judecată, intimata-reclamantă a invocat, în raport de soluţia pronunţată în dosarul cu nr. x/2015 al Curţii de Apel Iaşi, excepţia autorităţii de lucru judecat, având în vedere soluţionarea definitivă a cauzei respective. Înalta Curte a unit această excepţie cu fondul cauzei, în considerarea faptului că priveşte anumite aspecte ce vor fi avute în vedere şi la soluţionarea fondului cauzei, dar şi că este necesară administrarea unor probe comune.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte va analiza cu prioritate excepţia autorităţii de lucru judecat, în susţinerea căreia, intimatul-reclamant a invocat faptul că soluţia pronunţată în dosarul cu nr. x/2015 al Curţii de Apel Iaşi ar viza tocmai situaţia juridică a celor 260 de metri liniari, referitor la caracterul neeligibil al cheltuielilor reţinute de către recurentă - pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale privind suma de 203.187,13 RON, (respectiv suma de 29.574 RON) care vizează tocmai chestiunea cheltuielilor solicitate cu privire la decontările legate de această suprafaţă de 260 de metri liniari, în prezenta cauză.

Potrivit art. 430 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă". Efectele lucrului judecat au fost detaliate în cuprinsul art. 431 din acelaşi cod, identificându-se funcţia negativă a lucrului judecat, transpusă prin alin. (1), ce arată că:

"Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect" şi funcţia pozitivă a lucrului judecat, ce se regăseşte în alin. (2) al aceluiaşi text de lege, prin aceea că:

"Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţei a chestiunii litigioase deja rezolvate. Din cuprinsul normelor legale anterior citate, reiese că este lucru judecat atunci când a doua cerere de chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi făcute de ele şi în contra lor, în aceeaşi calitate.

Identitatea de părţi presupune participarea în ambele procese a aceloraşi persoane, ca titulare ale drepturilor care formează obiectul principal, cauza vizează fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, în timp ce obiectul reprezintă atât pretenţia formulată prin cerere, cât şi dreptul subiectiv invocat. Aşadar, obiectul acţiunii civile îl reprezintă protecţia unui drept subiectiv sau a unui interes pentru a cărui realizare, calea justiţiei este obligatorie şi el constă fie în pretenţia de recunoaştere a unui drept sau de condamnare a pârâtului la executarea obligaţiei pe care a încălcat-o, fie în pretenţia la crearea unor situaţii juridice noi, în cazurile expres prevăzute de lege. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte cauza acţiunii civile se impune a se face precizarea că aceasta a fost definită în literatura de specialitate ca reprezentând temeiul juridic al cererii, fundamentul legal al dreptului pe care una dintre părţi îl valorifică împotriva celeilalte, iar cu privire la acelaşi obiect pot exista mai multe acţiuni întemeiate pe cauze diferite.

În cauza de faţă, chiar dacă am admite că între cele două litigii s-ar întruni identitate sub aspectul părţilor din proces, dar şi din perspectiva cauzei juridice care susţine pretenţiile deduse judecăţii, este fără putere de tăgadă faptul că nu este întrunită condiţia identităţii de obiect.

Astfel, în timp ce în procesul anterior, în care a fost pronunţată sentinţa nr. 125/23.06.2016, s-a solicitat de către aceeaşi reclamantă anularea Deciziei nr. 12414/3.04.2015 şi a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/28.01.2015, în cauza pendinte, s-a solicitat anularea unor acte administrative diferite, respectiv a notificării beneficiarului cu privire la confirmarea plăţii nr. 1382 din 11 martie 2015 şi a notificării beneficiarului asupra plăţilor efectuate nr. 1383 din 11 martie 2015, anularea în parte a răspunsului înregistrat la sediul beneficiarului sub nr. x/20.05.2015 şi a răspunsului înregistrat sub nr. x din 22.07.2015, prin care s-a dispus clasarea contestaţiei formulate împotriva răspunsului nr. x/20.05.2015.

Ca atare, pretenţiile deduse judecăţii fiind diferite, identitatea obiectului celor două cauze nu este întrunită, astfel ca excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de către intimata-reclamantă, va fi respinsă ca neîntemeiată.

Pe de altă parte, însă, trecând la analiza motivelor de recurs, se impune a se preciza cu prioritate faptul că prezumţia de lucru judecat, reglementată în cuprinsul art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., reprezintă tot o manifestare a autorităţii de lucru judecat, respectiv manifestarea pozitivă şi permite oricăreia dintre părţile unui litigiu să opună lucrul anterior judecat într-un alt proces, dacă are legătură cu soluţionarea celui de-al doilea proces purtat între ele.

În conformitate cu dispoziţiilor art. 435 din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este obligatorie şi produce depline efecte între părţile procesului în care a fost pronunţată. Astfel, datorită caracterului de ordine publică al normelor care o consacră, dar şi în aplicarea consecventă a principiului autorităţii de lucru judecat, s-a impus soluţia obligativităţii efectului pozitiv al autorităţii de lucru judecat. Mai mult decât atât, în cazul prevăzut de art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca, în judecata ulterioară, să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât să nu poată fi contrazisă judecata anterioară, indiferent dacă această rezolvare a fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente.

Aşadar, în virtutea puterii lucrului judecat, nu se poate nega sau afirma ceea ce s-a negat sau s-a afirmat anterior asupra unei chestiuni litigioase care a făcut obiect al dezbaterilor şi al verificării jurisdicţionale, lucrul judecat având şi o funcţie pozitivă care impune judecăţii ulterioare respectarea unei chestiuni litigioase tranşate deja printr-o altă hotărâre, înzestrată cu autoritate de lucru judecat. Drept urmare, cea de-a doua instanţă nu mai poate face evaluări proprii asupra acelei chestiuni, ci ea constituie premisa demonstrată de la care trebuie să pornească şi pe care nici nu o poate ignora.

Din perspectiva acestor consideraţii teoretice, se constată faptul că, în considerentele sentinţei civile nr. 125/23.06.2016, rămasă definitivă prin respingerea recursului declarat de pârâta, prin decizia nr. 5562/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit cu caracter definitiv faptul că "din schiţele topografice aflate în documentaţia aferentă cererii de finanţare rezultă fără niciun dubiu că, la momentul respectiv (anul 2011-2012), drumul DC 111 nu avea un traseu uni liniar, ci includea o ramificaţie care conţinea şi drumul în litigiu. În aceste condiţii, este fără nicio relevanţă faptul că, în timpul executării lucrărilor conform contractului, reclamanta ar fi adoptat HCL nr. 1/10.01.2013 prin care a denumit cele două tronsoane ale DC 111, ca DC 111A şi DC 111B, câtă vreme ele existau, în fapt, dinainte în componenţa acestei artere rutiere. Un alt aspect stabilit cu ocazia efectuării expertizei tehnice topo-cadastrale a fost faptul că cei 260 m drum în litigiu de pe tronsonul component al DC 111, faţă de configuraţia terenului, au fost în mod cert afectaţi de inundaţiile din anul 2010".

Chestiunea litigioasă care a făcut obiect al dezbaterilor şi al verificării jurisdicţionale în procesul anterior, referitoare la amplasamentul, situaţia juridică a terenului de 260 de metri liniari şi al apartenenţei sale la zona inundată în anul 2010, din perspectiva caracterului eligibil sau neeligibil al sumei de 203.187,13 RON solicitată de către reclamantă la rambursare, este dedusă judecăţii şi in cauza pendinte, analiza sa făcând obiectul primului motiv de recurs îndreptat împotriva sentinţei primei instanţe.

Astfel, în opinia recurentei, în mod greşit, atât instanţa de fond cât şi expertul tehnic judiciar din prezenta cauză, au apreciat că suma de 203.187,13 reţinută pentru cei 260 metri lineari realizaţi pe alt traseu de drum este eligibilă, întrucât, în adoptarea acestei soluţii, nu s-ar fi efectuat compararea realităţii din teren cu documente care au fost anexate cererii de finanţare; susţine recurenta că ramificaţia DC 111B, în anul 2010 când drumul comunal DC 111 a fost afectat de inundaţii, nu făcea parte din acesta iar, faţă de studiul de fezabilitate, s-ar fi schimbat amplasamentul drumurilor propuse pentru amenajare în sensul că tronsonul de drum de 260 ml din capătul drumului DC 111, care trebuia amenajat şi care rămâne ca amplasament în cadrul acestuia, a fost transferat pentru amenajare pe ramificaţia DC 111B, care a fost transformată, prin schimbarea denumirii străzii nr. 1 din satul Lingurari, prin HCL nr. 1/10.01.2013. În acest fel, apreciază recurenta, s-ar fi ieşit din cadrul Fişei măsurii 322d care a prevăzut doar amenajarea acelor drumuri care au fost afectate de inundaţiile din anul 2010.

Din conţinutul acestui motiv de recurs rezultă fără putere de tăgadă faptul că respectiva chestiune litigioasă privitoare la terenul în suprafaţă de 260 de metri liniari, în legătură cu care se invocă pretins greşita apreciere a instanţei de fond, a făcut obiectul analizei şi în dosarul anterior şi asupra sa o instanţă s-a pronunţat în mod definitiv prin considerentele sentinţei civile nr. 125/23.06.2016, astfel că Înalta Curte nu mai poate face propria analiză şi evaluare asupra acestei chestiuni deja tranşate, ceea ce face ca primul motiv de recurs să nu poată fi apreciat decât ca fiind nefondat, fără a trece la analiza pe fond a susţinerilor recurentei cu privire la terenul în litigiu.

A doua critică, aflată la limita dintre incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 şi aspecte referitoare la probaţiune şi la evaluarea situaţiei de fapt, vizează pretinsa eroare a instanţei în ceea ce priveşte eligibilitatea sumei de 65.759,70 RON, lucrări pretins neexecutate pereu la podeţe, şanţuri şi rigole; susţine recurenta că suma de 65.759 RON a devenit neeligibilă în urma măsurătorilor efectuate pe teren, ocazie în care s-au identificat deficienţe, respectiv pereu la podeţe neidentificat sau pereu neconectat la obiectul "şanţuri şi rigole".

Această critică este contrazisă de probele administrate în cauză, recurenta neaducând niciun argument şi neadministrând nicio probă care să contrazică raţionamentul primei instanţe.

Astfel, suprafaţa de teren pe care s-au executat respectivele lucrări şi care se poate deconta este de 14.382,7 m.p., din care se scade suprafaţa de 466 m.p., a cărei contravaloare este inclusă în valoarea tronsonului de 260 m.p. în discuţie. Având în vedere poziţia mai sus expusă a recurentei în legătură cu acest teren, poziţie menţinută în recurs în contra considerentelor sentinţei civile nr. 125/23.06.2016, este fără putere de tăgadă faptul că, în privinţa facturii fiscale nr. x/25.09.2014 care vizează respectivul tronson de drum, pârâta a constatat de două ori neeligibilitatea aceloraşi sume. Cum recurenta nu a făcut dovada unei situaţii contrare acestei concluzii la care a ajuns prima instanţă, critica se constată a fi nefondată.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la suma reprezentând cota CAS, acesta este, de asemenea, nefondat. Susţine recurenta că, deşi greşită concluzia expertului contabil, instanţa de fond a omologat-o, eroarea specialistului constând în aceea că nu a ţinut seama de modificările legislative în materie, respectiv de dispoziţiile Legii nr. 12/2014, potrivit cărora, începând din luna octombrie 2014, contribuţia de asigurări sociale ar fi scăzut cu 5 puncte procentuale, de aici rezultând suma considerată neeligibilă.

Aceste susţineri, menţinute în recurs fără a fi dovedire în vreun fel, sunt contrazise de raportul de expertiză contabilă efectuată în cauză, expertul consemnând faptul că a recalculat sumele plătite cu acest titlu, pe baza documentelor prezentate, tocmai în considerarea faptului că legea aplicabilă, din luna octombrie 2014, a fost Legea nr. 123/2014 şi aplicând procentele prevăzute de acest act normativ.

De asemenea, din acelaşi raport de expertiză reiese şi modul de calcul al sumei reprezentând taxa datorată ISC, în procent de 0,7%, considerată de către recurentă ca fiind greşit calculată; astfel, în urma expertizării documentelor puse la dispoziţie de către intimata-reclamantă, s-a constatat achitarea de către aceasta lunar a sumei respective, suma considerată ca fiind eligibilă fiind în cuantum de 45.617,54 RON şi nu de 40.617 RON, cât a apreciat pârâta.

Câtă vreme aceasta din urmă nu a probat în niciun fel în ce constă greşeala expertului la calcularea acestei taxe, iar în raportul de expertiză se regăseşte explicitarea în detaliu a modului în care specialistul a calculat această sumă, şi această critică apare ca fiind nefondată. Aceasta cu atât mai mult cu cât, aşa cum rezultă din expunerea criticii, recurenta calculează o sumă mai mică fiind eligibilă şi reprezentând această taxă, raportat la suma totală pe care o apreciază eligibilă, prin neluarea în considerare a sumelor respinse la plată şi cu privire la care instanţa de fond a admis contestaţia, soluţie pe care instanţa de recurs o va menţine, faţă de argumentele expuse.

În ceea ce priveşte suma de 29.574,20 RON respinsă la plată conform Fişei de debit nr. x/29.01.2015, contrar susţinerilor recurentei, este fără putere de tăgadă că aceasta este suma ce a făcut obiectul procesului-verbal de constatare nereguli şi stabilire a creanţelor contestat în cererea ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015 al Curţii de Apel Iaşi, actul fiind anulat definitiv prin sentinţa civilă nr. 125/23.06.2016. În consecinţă, pârâta nu putea să constate neeligibilitatea acestei sume printr-un alt act administrativ şi, cu atât mai puţin, să pună în executare acest din urmă act.

Având în vedere toate aceste argumente, este evident faptul că şi ultima critică, referitoare la aplicarea reducerii conform art. 30 din Regulamentul CE nr. 65/2011, este nefondată.

Aşa cum a observat instanţa de fond, câtă vreme reclamanta a dovedit lipsa culpei sale şi că cea mai mare parte a sumelor în litigiu au fost în mod eronat considerate ca neeligibile, că modalitatea în care a acţionat nu a afectat proiectul în întregul său şi nu l-a modificat faţă de proiectul iniţial, nu se poate sub nicio formă aprecia în sensul că măsurile adoptate de pârâtă ar respecta principiul proporţionalităţii constant afirmat în jurisprudenţa CJUE.

Faţă de toate aceste argumente, se constată caracterul nefondat al recursului din perspectiva tuturor criticilor invocate, sentinţa primei instanţe fiind legală şi temeinică.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În raport de motivele invocate, întrucât recursul nu atrage incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a îl respinge, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 69/2017 din 28 martie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale la plata către intimata-reclamantă Unitatea Teritorial - Administrativă Comuna Voineşti a sumei de 3.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2020.