Vehicle registration refusal upheld where car was Interpol-listed as stolen; appeal dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timişoara, sub nr. x/22.11.2018, reclamanta A. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâţii Instituţia Prefectului Judeţului Timiş - Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Judeţului Timiş şi Registrul Auto Român-RA, să se pronunţe o hotărâre prin care să se dispună obligarea pârâtei 2 la eliberarea cărţii de identitate, a certificatului de autenticitate şi a dovezii de efectuarea ITP pentru auto marca x; obligarea pârâtului 1 la înmatricularea autovehiculului menţionat.

Prin sentinţa civilă nr. 4196/09.04.2019, pronunţată în acest dosar, Judecătoria Timişoara a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii reclamantei, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând în esenţă, că, raportat la obiectul acţiunii, litigiul este unul de contencios administrativ, fiind incidente prevederile art. 10 alin. (1) teza a II a din Legea nr. 554/2004.

În aceste împrejurări, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Timişoara, sub nr. x/2018, la data de 28.05.2019.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 213 din 4 iulie 2019 Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Instituţia Prefectului Judeţului Timiş - Serviciul Public Comunitar, Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Timiş, având ca obiect - obligaţie de a face.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 213 din 04 iulie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate, criticile formulate putând fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alinş1 pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, în esenţă, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond nu a ţinut seama de dispoziţia sentinţei penale nr. 380/04.03.2016, pronunţată de Judecătoria Cluj Napoca, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1044/A/22.09.2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, ambele în dosarul nr. x/2015, prin care s-a statuat în mod definitiv cu privire la autoturismul din litigiu, fiind restituit reclamantei, constatându-se că este cumpărată de bună credinţă, având o situaţie preferabilă în defavoarea proprietarului (în cauză) societăţile italiene. Instanţa de fond a reţinut doar dispoziţiile prin care au fost desfiinţate actele de provenienţă a autovehiculului, ca fiind false.

În opinia recurentei-reclamante, menţiunea emisă de Interpol cu privire la faptul că autoturismul achiziţionat de reclamantă figurează în baza de date ca furat, fiind dat în urmărire nu mai produce efecte atâta timp cât situaţia juridică a autovehiculului a fost tranşată în mod definitiv, fiind obligaţia autorităţilor competente de a ridica această menţiune la rămânerea definitivă a sentinţei penale.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 11.09.2019, intimata-pârâtă Registrul Auto Român-RAR- a solicitat respingerea recursului ca nefondat, reiterând coordonatele esenţiale ale cauzei.

În opinia autorităţii intimate, întrucât autovehiculul deţinut de recurenta-reclamantă figurează ca fiind furat, refuzul efectuării prestaţiilor specifice nu este nejustificat, ci conform dispoziţiilor pct. 9 Cap. II al Anexei Ordinului Ministrului Transporturilor Construcţiilor şi Turismului nr. 2132/2005.

5. Procedura derulată în recurs

Prin Rezoluţia din 17.10.2019 a Completului investit cu soluţionarea cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., a fost stabilit termen de judecată la 11.03.2020 pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă A. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal, pe calea prevăzută de art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere prin care a solicitat obligarea autorităţii intimate pârâte la eliberarea cărţii de identitate, a certificatului de autenticitate şi a dovezii de efectuare a inspecţiei tehnice periodice pentru autoturismul marca x, finalitatea demersului judiciar fiind înmatricularea autovehiculului marca x, tip B., cu nr. de identificare x, achiziţionat de la numitul C..

Potrivit situaţiei de fapt, se reţine, în esenţă, că recurenta-reclamantă a achiziţionat autovehiculul în litigiu în luna mai 2014, ca urmare a vizualizării anunţului publicat pe site-ul www.x.ro.

Ulterior încheierii contractului de vânzare-cumpărare, Inspectoratul de Poliţie al judeţului Cluj - Serviciul de Investigaţii Criminale s-a sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de complicitate la înşelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals cu privire la activitatea infracţională a mai multor persoane, printre care şi C., fapt ce a condus la constituirea unui dosar penal (nr. x/2015) şi pronunţarea sentinţei penale nr. 380/04.03.2016 de către Judecătoria Cluj Napoca, devenită definitivă prin decizia penală nr. 1044/A/22.09.2016 a Curţii de Apel Cluj - hotărâre prin care s-a constatat că reclamanta este cumpărător de bună-credinţă şi s-a dispus restituirea autoturismului.

Soluţionând cauza, curtea de apel a respins cererea ca neîntemeiată, reţinând că refuzul autorităţilor publice pârâte de a răspunde în mod favorabil solicitărilor reclamantei este unul justificat, deoarece certificatul de autenticitate solicitat şi, respectiv, cartea de identitate nu pot fi eliberate de RAR, având în vedere că activitatea de certificare a autenticităţii unui vehicul presupune şi îndeplinirea cerinţei atestării faptului că formularul-tip al documentului care confirmă înmatricularea anterioară a vehiculului, eliberat de autorităţile competente din ţara de provenienţă, este autentic. De asemenea, nu se poate proceda la înmatricularea autovehiculelor reclamate ca fiind furate în România sau în străinătate şi date în urmărire.

Soluţia instanţei de fond este însuşită şi de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt necontestată de către părţi.

Reevaluând materialul probator pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte constată că, în mod corect instanţa de fond a apreciat că refuzul autorităţii intimate de a soluţiona cererea recurentei-reclamante privind omologarea şi certificarea autenticităţii autovehiculului marca x B. este unul justificat.

Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, "se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

Nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este definită de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 drept faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen, iar refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este definit de lit. i) a aceluiaşi articol ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane.

În sensul prevederii legale menţionate mai sus, refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri constă numai în manifestarea, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea petiţionarului, iar excesul de putere este definit de art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 ca fiind exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.

Nu orice refuz poate fi considerat nejustificat, ci numai cel emis cu exces de putere, adică ilegal în mod subiectiv, prin raportare la drepturile şi libertăţile cetăţenilor, iar faptul că solicitările reclamantei nu au fost soluţionate în modalitatea pretinsă de acesta nu reprezintă un refuz nejustificat în sensul Legii nr. 554/2004.

În speţă, analizând refuzul autorităţii intimate de a rezolva cererea recurentei-reclamante, în raport de dispoziţiile legale incidente, respectiv dispoziţiile O.G. nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România, precum şi dispoziţiile H.G. nr. 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, Înalta Curte reţine că dreptul de apreciere al autorităţii a fost exprimat în limitele marjei de apreciere conferită de lege.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din O.G. nr. 78/2000, privind omologarea, eliberarea cărţii de identitate şi certificarea autenticităţii vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România, cu modificările şi completările ulterioare: "Vehiculele rutiere pot fi comercializate, înmatriculate sau înregistrate în România numai după omologarea şi certificarea autenticităţii acestora, după caz, de către Regia Autonomă "Registrul Auto Român", denumită în continuare R.A.R., organism tehnic specializat al Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii".

Conform disp. art. 11 pct. 7 şi 8 din O.G. nr. 78/2000: "În sensul prezentei ordonanţe termenii de mai jos au următorul înţeles: 7. cartea de identitate a vehiculului - document eliberat de R.A.R., care atestă faptul că un vehicul a fost omologat şi îndeplineşte condiţiile tehnice privind siguranţa circulaţiei, protecţia mediului şi folosinţa conform destinaţiei; 8. certificat de autenticitate - document eliberat de R.A.R. pentru un vehicul care a corespuns verificărilor efectuate la certificarea autenticităţii;"

Art. 12 alin. (1) din O.G. nr. 78/2000 prevede că:

"(1) Vehiculele rutiere prezentate în vederea omologării individuale sau eliberării cărţii de identitate a vehiculului, care nu pot fi identificate de R.A.R. din cauza lipsei sau modificării numerelor de identificare a acestora, aşa cum au fost ele realizate de către constructor sau de către autorităţile competente, după caz, nu pot obţine eliberarea cărţii de identitate a vehiculului şi nici eliberarea certificatului de autenticitate", iar conform art. 13 alin. (2), (4), (5) şi (6) din O.G. nr. 78/2000: "(2) Certificarea autenticităţii unui vehicul rutier constă, după caz, în: a) atestarea faptului că principalele sale elemente de identificare sunt originale şi/sau nu au fost supuse unor modificări neautorizate; b) atestarea identităţii vehiculului în raport cu datele menţionate în cartea de identitate a acestuia; d) atestarea faptului că formularul-tip al documentului care confirmă înmatricularea anterioară a vehiculului, eliberat de autorităţile competente din ţara de provenienţă, este autentic (numai pentru vehiculele aflate la prima înmatriculare în România). (4) Certificarea autenticităţii se efectuează pentru: a) vehiculele rutiere utilizate supuse omologării individuale în vederea primei înmatriculări în România; (...) (5) Pentru vehiculele care corespund din punctul de vedere al certificării autenticităţii, RAR eliberează un certificat de autenticitate. (6) Pentru vehiculele care nu corespund din punctul de vedere al certificării autenticităţii, în raportul de verificare eliberat se menţionează motivele deciziei RAR."

De asemenea, disp. art. 21 alin. (2) din H.G. nr. 1391/2006, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice statuează că:

"Autovehiculele şi remorcile reclamate ca fiind furate în România sau în străinătate şi date în urmărire de Inspectoratul General al Poliţiei Române nu se înmatriculează."

Din dispoziţiile legale sus arătate rezultă că certificatul de autenticitate poate fi eliberat de RAR, doar dacă este îndeplinită şi cerinţa atestării faptului că formularul-tip al documentului care confirmă înmatricularea anterioară a vehiculului, eliberat de autorităţile competente din ţara de provenienţă, este autentic. De asemenea, nu se poate proceda la înmatricularea unui autovehicul care apare în baza de date reclamat ca furat în străinătate sau în România şi dat în urmărire.

Or, în speţă, după cum rezultă din înscrisul existent la dosarului Judecătoriei Timişoara, emis de Interpol, autovehiculul achiziţionat de recurenta-reclamantă A. figurează în baza de date ca furat, fiind dat în urmărire - menţiune ce vizează perioada 04.06.2014-29.05.2024.

Totodată, Înalta Curte reţine şi că prin hotărârile penale de care se prevalează recurenta-reclamantă, au fost desfiinţate actele de provenienţă a autovehiculului, acestea fiind falsificate, astfel că în prezent, pentru autovehiculul respectiv nu există acte de provenienţă legală care să permită emiterea certificatului de autenticitate.

Prin urmare, fiind prevăzută de lege posibilitatea intimatei-pârâte de a refuza în condiţii concrete eliberarea certificatului de autenticitate, rezultă că dreptul de apreciere al autorităţii a fost exprimat pentru realizarea unor scopuri justificate de un interes public.

Astfel, dezlegarea dată litigiului cu care a fost investită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele arătate, nefiind identificate motive de casare a hotărârii recurate, Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 213 din 04 iulie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2020.