Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1775/2020 AI generated

Revision of property restitution appeal dismissed for lack of contradictory judgments under Law 290/2003

Case Number Decizia nr. 1775/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the revision petition as unfounded, thereby upholding the lower court's 2018 decision and confirming that the administrative body had properly fulfilled its judicially imposed obligation to re-evaluate the claim. The dispute concerned a property restitution claim under Law no. 290/2003, where the petitioners sought to annul a 2018 appellate decision that had validated a 2012 administrative decision refusing in-kind land restoration due to the lack of available land reserves, alleging that this outcome contradicted a prior 2012 definitive court order requiring the administrative body to issue a new decision respecting a previous national authority ruling. The decisive legal basis was Article 322(7) of the Civil Procedure Code regarding the revision of final judgments based on contradictory rulings; the court held that no contradiction existed because the objects of the litigation differed—the earlier judgment only mandated the issuance of a new administrative act, while the later judgment reviewed the legality of that specific act—and the administrative body retained its discretionary margin to determine the availability of land reserves and the priority of other property restoration procedures, which were not determined in the prior decision.

Legislator headnote

AI generated

art. 274 C. proc. civ, art. 25 din Legea nr. 544/2004, art. 242 din Legea nr. 544/2004, art. 3041 C. proc. civ, art. 322 pct. 7 C. proc. civ, art. 6 din Legea nr. 139/1940; Revision of property restitution appeal dismissed for lack of contradictory judgments under Law 290/2003: The dispute concerned a property restitution claim under Law no. 290/2003, where the petitioners sought to annul a 2018 appellate decision that had validated a 2012 administrative decision refusing in-kind land restoration due to the lack of available land reserves, alleging that this outcome contradicted a prior 2012 definitive court order requiring the administrative body to issue a new decision respecting a previous national authority ruling. The decisive legal basis was Article 322(7) of the Civil Procedure Code regarding the revision of final judgments based on contradictory rulings; the court held that no contradiction existed because the objects of the litigation differed—the earlier judgment only mandated the issuance of a new administrative act, while the later judgment reviewed the legality of that specific act—and the administrative body retained its discretionary margin to determine the availability of land reserves and the priority of other property restoration procedures, which were not determined in the prior decision.

Keywords

AI generated
restitution of property revision of a judgment civil dispute administrative dismissal cassation review law of obligations

Cited Legislation

AI generated
art. 274 C. proc. civ
(V) în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., obligarea pârâtei să le plătească toate cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces (onorariu avocat, onorariu expertize, cheltuieli legate de audierea martorilor, cercetare judecătorească etc.).
art. 25 din Legea nr. 544/2004
Solicită judecarea acestui capăt de cerere de urgentă în Camera de consiliu conform art. 25 din Legea nr. 544/2004 deoarece nu s-a respectat obligaţia executării Deciziei judecătoreşti irevocabile nr.
art. 242 din Legea nr. 544/2004
976/05.03.2012 pronunţată de CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, ceea ce atrage sancţiunea prevăzută la art. 242 din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ.
art. 3041 C. proc. civ
304 şi art. 3041 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului şi, rejudecând cauza, modificarea sentinţei primei instanţe, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
art. 322 pct. 7 C. proc. civ
This is the main ground for the verdict, as the court explicitly applied this provision to assess and subsequently reject the revision petition due to the absence of contradictory final judgments.
art. 6 din Legea nr. 139/1940
art. 6 CEDO, sens în care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 34 ha de teren pe raza municipiului Bucureşti, cu respectarea prev.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

This is the main ground for the verdict, as the court explicitly applied this provision to assess and subsequently reject the revision petition due to the absence of contradictory final judgments.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 08 aprilie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

I.1. Prin cererea înregistrată sub nr. x/2011, aşa cum a fost modificată, reclamanţii A. si B., în contradictoriu cu pârâta COMISIA MUNICIPIULUI BUCURESTI PENTRU APLICAREA LEGII NR. 290/2003, au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună:

(I) obligarea pârâtei să rectifice actul administrativ emis de sub numărul 301 din data de 19.12.2008, intitulat HOTARARE, ce le-a fost comunicat la data de 14 iunie 2010, în conformitate cu dispoziţiile Deciziei executorii nr. 1593/16.09.2010 emise de Guvernul României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (A.N.R.P.) prin care s-a admis contestaţia nr. 5039/28.06.2010 împotriva acestei Hotărâri;

(II) repararea pagubei ce le-a fost cauzată atât prin emiterea şi comunicarea cu întârziere nejustificată a actului administrativ mai sus menţionat, abia în data de 14 iunie 2010, cât şi prin necorectarea acestui act în termen legal, după admiterea contestaţiei, conform Deciziei executorii A.N.R.P. nr. 1593 emisă în data de 16.09.2010, prin obligarea pârâtei la plata daunelor pentru folosul de care au fost lipsiţi în această perioadă, calculat la valoarea creanţei lor expertizată de către expertul judiciar, respectiv dobânda legală minimă din această perioadă, de la data de 19.12.2008, data emiterii Hotărârii nr. 301/19.12.2008, şi până la data calculată şi expertizată de 19 martie 2011, conform Raportului de expertiză tehnică şi contabilă, dobândă care este stabilită la suma de 9.789.457 RON (dobânda cerută a fost justificată şi solicitată expres conform notificarilor/somatiilor trimise prin executorul judecatoresc şi reprezintă dobânda legală minimă de 5% aferenta creanţei stabilită de expertul judiciar la nivelul lunii decembrie 2008, creanţa care are o valoare totală de 87.017.402,57 RON; în cazul admiterii cererii, se precizarea acestei valori a creanţei la nivelul lunii decembrie 2010, pentru a nu se mai face ulterior erori de apreciere al cuantumului acestei creanţe de către pârâtă, aşa cum s-a întâmplat anterior şi a fost probat prin Decizia A.N.R.P. 1593/16.09.2010);

(III) daune morale pentru cei peste 7 ani care au trecut de la depunerea cererii, 2 ani şi trei luni de la emiterea actului administrativ atacat necomunicat în termen legal şi necorectat până la data depunerii cererii de chemare în judecata, ştiindu-se că au trecut peste 64 de ani de când nu se respectă obligaţiile prevăzute la art. 27 din Tratatul de pace de la Paris din 10 februarie 1947 (lasă acordarea daunelor morale la justa apreciere a instanţei, ţinând cont şi de starea lor de sănătate, care s-a degradat foarte mult în cei peste 7 ani din cauza nesoluţionării în timp rezonabil a cauzei noastre);

(IV) plata acestor sume datorate să se facă în contul bancar indicat în Notificarea/Somaţie nr. x/08.04.2011 trimisă prin Executorul judecătoresc pe numele A. - C.N.P. nr. x în contul curent în RON IBAN nr. x deschis la C. S.A. cu sediul în Bulevardul x, Bucureşti;

(V) în conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., obligarea pârâtei să le plătească toate cheltuielile de judecată ocazionate de acest proces (onorariu avocat, onorariu expertize, cheltuieli legate de audierea martorilor, cercetare judecătorească etc.).

I.2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2273 din data de 03.06.2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtă şi cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Comisia Municipiului Bucureşti de Aplicare a Legii nr. 290/2003 din cadrul Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, ca neîntemeiată.

I.3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 2273 din data de 03.06.2011 Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A. şi B., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună admiterea recursului modificarea sentinţei recurate şi, în consecinţă admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

I.4. Hotărârea instanţei de recurs.

Prin decizia civilă nr. 976 din data de 05.03.2012, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de recurenţii reclamanţi A. şi B. (Prin A.) împotriva sentinţei civile nr. 2273/03.06.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata pârâtă Comisia municipiului Bucureşti de aplicare a Legii. nr. 290/2003 din cadrul Instituţiei Prefectului municipiului Bucureşti.

A modificat în parte sentinţa recurată în sensul că:

A admis în parte cererea:

A obligat pârâta să emită nouă hotărâre în termen de 30 zile de la data pronunţării prezentei hotărâri, respectiv 05.03.2012, prin care să soluţioneze cererea reclamanţilor formulată în baza Legii nr. 290 din 27 iunie 2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate ale acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 cu respectarea Deciziei nr. 1593/16.09.2010 emisă de Guvernul României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

A respins ca neîntemeiate celelalte capete de cerere din acţiunea precizată.

A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

II.1. Prin cererea înregistrată la data de 8.05.2013, sub nr. x/2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal reclamanţii A. şi B. au chemat în judecata pe pârâţii Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti - Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti - Comisia Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, D. - Prefectul Municipiului Bucureşti - preşedinta celor două comisii, E., F., G., H., I., J., K. pentru a contesta hotărârea nr. 1259/29.03.2012 emisă de Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti - Comisia Municipiului Bucureşti de aplicare a Legii nr. 290/2003 şi hotărârile nr. 1330/27.10.2011 şi nr. 1351/27.10.2011 emise de Comisia Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicitând:

(I). Anularea Hotărârii nr. 1259/29.03.2012 ca nelegală deoarece nu respectă Decizia judecătorească irevocabilă nr. 976/05.03.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti cu respectarea Deciziei Guvernului României - A.N.R.P. nr. 1593/16.09.2010 pentru începerea procedurilor legale de punere în posesie pentru 34 hectare de teren intravilan pe raza Municipiului Bucureşti în conformitate cu Certificatul suplimentar de Moştenitor nr. 55/26.09.2011,

(II.) Anularea îndrumărilor metodologice invocate în hotărârea atacată şi nepublicate până în prezent ale ANRP nr. 1693/27.11.2006 ca nelegale,

(III). Anularea recomandării din adresa nepublicată a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar din cadrul Prefecturii Municipiului Bucureşti nr. CG/14894/217/SP1/01.03.2010 invocată în hotărârea atacată, ca neaplicabilă si nelegală,

(IV). Anularea hotărârilor nr. 1330/27.10.2011 şi nr. 1351/27.10.2011 emise de Comisia Municipiului Bucureşti pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, aflate pe rolul Judecătoriilor sector 3 si sector 4, cu privire la identificarea terenurilor libere, ca nelegale,

(V). Constatarea existentei terenurilor intravilane libere din Bucureşti, proprietatea privată a statului, aflate în administrarea R.A.A.P.P.S. (fosta Gospodărie a partidului comunist român - P.C.R. care deţine în prezent peste 6,4 milioane de hectare de teren în România), terenuri care au fost scoase la vânzare deoarece, nu mai pot fi întreţinute, au situaţia juridică clarificată, nu sunt grevate de sarcini şi pot fi vândute potrivit prevederilor de la Cap. I art. 1 din ORDONANŢA DE URGENTA nr. 101 din 25 noiembrie 2011,

(VI). Constatarea existentei a 350,63 hectare terenuri libere din domeniul privat al statului pe raza Municipiului Bucureşti aflate la dispoziţia Administraţiei Domeniilor Statului,

(VII). Constatarea existentei terenurilor libere din domeniul privat al statului pe raza Municipiului Bucureşti aflate în administrarea Ministerul Apelor si Protecţiei Mediului (din care 187 hectare libere în fosta albie a lacului Văcăreşti), Ministerul Dezvoltării Regionale si Turismului dar şi a celorlalte Ministere, organe de specialitate al administraţiei publice centrale din subordinea Guvernului, conform situaţiilor cadastrale existente la Direcţia de Cadastru si Geodezie din cadrul Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară,

(VIII). Constatarea existentei terenurilor intravilane libere din domeniul privat şi al Primăriei Municipiului Bucureşti, inclusiv terenurile concesionate, pentru care ne-am obligat să păstrăm actualii chiriaşi,

(IX). Constatarea existentei din anul 2011 a 103 hectare terenuri intravilane libere în domeniul privat al Primăriei Sector 5 Bucureşti precum şi a tuturor celorlalte terenuri libere de peste 500 hectare notificate de către noi până în prezent Comisiei pentru Legea 290/2003, X. Soluţionarea pe fond a cauzei conform Deciziei XX din 19 martie 2007 a Secţiilor Unite a înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie din România, art. 10 din Rezoluţia 1096 din 1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind "Masurile de eliminare a moştenirii fostelor sisteme totalitare comuniste" care stipulează că litigiile şi contestaţiile legate de situaţiile individuale de restituire a proprietăţii vor fi soluţionate de către tribunale, în considerarea art. 6 din CEDO care garantează dreptul fiecărei persoane de a avea acces la o instanţă. Solicităm reconstituirea dreptului nostru de proprietate pentru suprafaţa de 34 hectare de teren pe raza Municipiului Bucureşti, cu respectarea prevederilor exprese ale art. 2 alin. (1) din Legea specială nr. 290/2003, în conformitate cu Certificatul suplimentar de Moştenitor nr. 55/26.09.2011, Decizia executorie a Guvernului României - A.N.R.P. nr. 1593/16.09.2010 si Decizia judecătorească irevocabilă nr. 976/05.03.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

(X). Soluţionarea pe fond a cauzei conform Deciziei ICCJ nr. XX/19.03.2007 pronunţată în Secţii Unite, a art. 10 din Rezoluţia 1096/1996 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei precum si a prev. art. 6 CEDO, sens în care a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 34 ha de teren pe raza municipiului Bucureşti, cu respectarea prev. art. 2 alin. (1) din l. 290/2003, conform certificatului suplimentar de moştenitor nr. 55/26.09.2011 şi deciziei ANRP nr. 1593/2010 si deciziei CAB definitiva si irevocabila nr. 976/5.03.2012.

(XI). Emiterea unei Hotărâri judecătoreşti care anulând hotărârea nr. 1259/29.03.2012 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 să oblige la punerea în posesie a celor 34 hectare de teren intravilan identificate în cursul judecării cauzei, precum şi la plata sumelor cuvenite conform legii de către ANRP, pentru casă, anexe, construcţii cu altă destinaţie si recoltele neculese, prin recalcularea corectă a valorii tuturor bunurilor în concordanţă cu prevederile legale, de către un expert judiciar, la nivelul lunii decembrie 2011,

(XII). Acordarea de despăgubiri pentru daunele materiale si morale cauzate, plătite de către Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti în solidar şi proporţional cu toţi membrii Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 pentru perioada în care au activat şi au fost remuneraţi, daune calculate la valoarea totală a bunurilor expertizate judiciar pentru întreaga perioadă care a trecut peste cele cel mult 6 luni în care trebuia rezolvată cererea, data depunerii cererii fiind 4 martie 2004, respectiv pentru perioada 4 septembrie 2004 şi până la data de 5 aprilie 2012 când trebuia să fie emisă în mod corect noua hotărâre, în conformitate cu Decizia judecătorească irevocabilă nr. 976/05.03.2012 pronunţată de CURTEA DE APEL BUCUREŞTI şi respectând Decizia Guvernului României - A.N.R.P. nr. 1593/16.09.2010,

(XIII). Aplicarea amenzii de 140 RON/zi pentru Prefect care este conducător al autorităţii publice si care reprezintă 20% din salariul minim brut pe economie pe zi, precum şi plata de despăgubiri pentru întârziere de către Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti în solidar cu toţi membrii actuali ai Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, despăgubiri calculate conform Raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul judiciar L. care stabileşte suma de 10.786 RON/zi de întârziere pentru nerespectarea Deciziei judecătoreşti irevocabile nr. 976/05.03.2012 pronunţată de CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, începând cu data de 5 aprilie 2012 şi până la data atribuirii terenului intravilan de 34 hectare.

(XIV). Obligarea pârâtei Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti -Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 la plata cheltuielilor de judecată.

Solicită judecarea acestui capăt de cerere de urgentă în Camera de consiliu conform art. 25 din Legea nr. 544/2004 deoarece nu s-a respectat obligaţia executării Deciziei judecătoreşti irevocabile nr. 976/05.03.2012 pronunţată de CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, ceea ce atrage sancţiunea prevăzută la art. 242 din Legea nr. 544/2004 a contenciosului administrativ.

(XIV.) Obligarea pârâtei Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti - Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 la plata cheltuielilor de judecată.

II.2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1167 din data de 18.02.2014 TRIBUNALUL BUCUREŞTI, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere precizatoare prin care se solicită să se constate inexistenţa Îndrumărilor Metodologice emise de A.N.R.P. şi respinge acest capăt de cerere, ca inadmisibil. A respins cererea precizatoare formulată de reclamanţii A., B. prin mandatar A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, ca neîntemeiată.

II.3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1167 din data de 18.02.2014 TRIBUNALUL BUCUREŞTI, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A., B. prin mandatar A., înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 04.09.2014, sub acelaşi număr de dosar, prin care, în temeiul art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului şi, rejudecând cauza, modificarea sentinţei primei instanţe, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

II.4. Hotărârea instanţei de recurs.

Prin decizia civilă nr. 1894 din data de 29.03.2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de nelegalitate, ca inadmisibilă. A respins recursurile formulate de recurenţii - reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 1167/09.11.2017, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012 şi a sentinţei civile nr. 4465/17.06.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii NR. 290/2003 şi intervenienţii accesorii S.C. M. S.R.L. şi S.C. N. S.R.L., ca nefondate. A respins cererile de intervenţie accesorie, ca nefondate.

II.5. Cererea de revizuire.

Împotriva deciziei civile nr. 1894/29.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012, au formulat cerere de revizuire reclamanţii A. şi B. prin mandatar A., solicitând admiterea cererii de revizuire pentru motivul prevăzut la art. 322 punctul 7 din C. proc. civ. 1865 şi anularea celei din urmă, respectiv anularea deciziei civile nr. 1894/29.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi păstrarea Deciziei judecătoreşti definitive si irevocabile, investită cu formulă executorie nr. 976 din data de 05.03.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2011; Admiterea cererii de revizuire pentru motivele prevăzute la art. 322 punctul 2,4 si 5 din C. proc. civ. 1865 şi suspendarea executării deciziei civile nr. 1894/29.03.2018 emisă de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal la primul termen de judecata.

Prin decizia nr. 2071 din data de 13.05.2019 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetentei materiale in ceea ce priveşte cererea de revizuire întemeiata pe disp. art. 322 pct. 7 C. proc. civ., formulată de revizuenţii - reclamanţi A. şi B. prin mandatar A. împotriva deciziei civile nr 1894/29.03.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal în contradictoriu cu intimata - pârâta Comisia Municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 şi intervenienţii O. SI COMERT S.R.L., S.C. N. S.R.L. şi a declinat competenţa de soluţionare a acestei cereri în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal.

A disjuns cererea de revizuire întemeiata pe disp. art. 322 pct. 2, 4 si 5 C. proc. civ. şi a dispus formarea unui dosar distinct cu termen de judecată la data de 24.06.2019, complet 2 recurs, secţia a VIII a veche contencios administrativ si Fiscal, cu citarea părţilor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 07.08.2019, sub nr. x/2018.

Prin cererea de revizuire a deciziei civile nr. 1894 din data de 29.03.2018, pronunţată în Dosarul nr. x/2012 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 din vechiul C. proc. civ., revizuenţii au solicitat anularea deciziei civile nr. 1894/29.03.2018 emisă de Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi păstrarea Deciziei judecătoreşti definitive si irevocabile, investită cu formulă executorie nr. 976 din data de 05.03.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. x/2011 pe motiv că aceste hotărâri sunt contradictorii.

Pricina comună celor două procese, care au făcut obiectul dosarelor civile nr. x/2011 si nr. y/2012 cu aceleaşi părţi, respectiv A. si B. împotriva Comisiei Municipiului Bucureşti de aplicare a Legii nr. 290/2003 (Comisia), este stabilirea drepturilor legale cuvenite conform Legii nr. 290/2003 şi dispoziţiilor imperative ale art. 2 alin(l) din lege, în condiţiile când anterior, prin Hotărârea nr. 301/19.12.2008 a fost aprobată cererea lor de retrocedare a terenului moştenit si s-a făcut dovada existentei terenurilor retrocedabile.

Acţiunile în instanţele de contencios administrativ au fost promovate deoarece Comisia a refuzat punerea în posesie a terenului moştenit ope legis respectiv conform art. 2 alin. (1) din legea specială, în condiţiile în care s-a dovedit, prin actele depuse la Comisie si la instanţele judecătoreşti din anul 2011, 2012 si până în anul 2018, existenţa terenurilor retrocedabile atât pe raza Mun. Bucureşti cât si în localităţile învecinate.

De asemenea, arată că în cauzele respective s-a făcut dovada discriminării, prin atribuirea unor terenuri similare altor beneficiari ai Legii nr. 290/2003 conform art. 2 alin. (1) din lege (a se vedea si cazul P. prezentat de către intervenienta autoritate publică Camera de Comerţ si Industrie România-Republica Moldova).

Prin Decizia judecătorească definitivă si irevocabilă, investită cu formulă executorie a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 976/05.03.2012, s-a dispus obligarea Comisiei de a soluţiona cererea cu care a fost investită, conform tuturor considerentelor din această decizie si cu respectarea Deciziei Guvernului României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

Simpla lecturare a probelor Dosarului nr. x/2011 si a sentinţelor de la fond si recurs conduce la concluzia că noua hotărâre a Comisiei nu era de a se emite o nouă hotărâre cu acelaşi conţinut ci de a se soluţiona cererea expresă cu care a fost investită, respectiv ca odată cu aprobarea cererii să se treacă la punerea în posesie a terenului moştenit fără alte comentarii si justificări pentru neaplicarea art. 2 alin. (1) din lege.

În acest sens reaminteşte considerentele deciziei nr. 976/05.03.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, definitivă si irevocabilă, investită cu formulă executorie, astfel:

"Analizând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor de recurs formulate şi ţinând cont de incidenţa în cauză a prevederilor art. 304 indice 1 din C. proc. civ. Curtea reţine că recursul este fondat, urmând a fi admis ca atare.

Potrivit art. 1 alin 1 din Legea 554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

Potrivit art. 2 punctul 2 din Legea 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Curtea reţine că dispoziţiile enunţate sunt incidente în cauză întrucât refuzul pârâtei Comisia Municipiului Bucureşti de aplicare a Legii nr. 290/2003 din cadrul Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti de se conforma Deciziei nr. 1593/16.09.2010 emisă de Guvernul României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor este unul nejustificat, în accepţiunea prevederilor art. 2 punctul 2 din Legea 554/2004, potrivit căruia se asimilează actelor administrative unilaterale şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Contrar susţinerilor instanţei de fond, curtea învederează că în prezenta cauză obiectul analizei judiciare trebuie să se raporteze la împrejurarea dacă nesoluţionarea cererii reclamantei în interiorul termenului prevăzut de lege îmbracă sau nu forma unui act administrativ asimilat în accepţiunea prevederilor art. 2 punctul 2 din Legea 554/2004.

De plano, în prezenta cauză nu poate fi reţinut un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei în accepţiunea prevederilor art. 2 punctul 1 lit. c), i) şi n) din Legea 55472004. Refuzul nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei emis cu exces de putere în accepţiunea prevederilor art. 2 punctul 1 lit. c), i) şi n) din Legea 55472004 reclamă existenţa unui act administrativ care să încorporeze manifestarea de voinţă a autorităţii publice pârâte cu privire la fondul cererii cu care a fost învestită de către reclamantă, cu alte cuvinte, în accepţiunea prevederilor legale menţionate anterior, autoritatea publică pârâtă soluţionează fondul raportului juridic de drept administrativ emiţând o nouă Hotărâre în baza Legii 290/2003.

Or, această din urmă situaţie de fapt şi de drept nu se întâlneşte în prezenta cauză, întrucât, prin toate adresele care emană de la autoritatea publică pârâtă şi care au fost adresate recurenţilor-reclamanţi, s-a învederat faptul că în vederea soluţionării cererii acestora se întreprind demersuri administrative care nu au fost încă finalizate.

În speţă, reclamanţii au contestat actul administrativ atipic constând în refuzul nejustificat al autorităţii administrative de a elibera actul administrativ în termenul de 60 de zile prevăzut de prevederile art. 8 alin. (2) din Legea 290/2003.

Potrivit art. 8 alin 2 din Legea 290/2003 Comisiile judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 primesc, verifică şi rezolvă cererile de atribuire în natură ori pentru acordare de despăgubiri sau compensaţii, după caz. Hotărârile privind recunoaşterea drepturilor, acordarea despăgubirilor sau/şi a compensaţiilor se dau în termen de cel mult 6 luni de la înregistrarea cererilor. Hotărârile se adoptă cu majoritatea voturilor membrilor comisiei şi se comunică Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, precum şi solicitantului.

Susţinerile intimatei-pârâte, potrivit cărora nu a fost emisă hotărârea în baza Legii 290/2003 întrucât nu a fost completată documentaţia administrativă aferentă acesteia, nu sunt de natură să înlăture incidenţa în cauză a prevederilor art. 2 punctul 2 din Legea 554/2004.

Desigur, refuzul nejustificat în accepţiunea prevederilor art. 2 punctul 2 din Legea 554/2004 nu poate rezulta doar din simpla nesoluţionare a cererii reclamantei în interiorul termenului prevăzut de lege, însă în prezenta cauză, din probele aflate la dosarul cauzei instanţa reţine că intimata-pârâtă Comisia Municipiului Bucureşti de aplicare a Legii nr. 290/2003 din cadrul Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti nu a oferit o justificare rezonabilă pentru care a fost depăşit termenul prevăzut de lege în interiorul căruia avea obligaţia de a soluţiona cererea recurenţilor-reclamanţi.

Curtea învederează că lentoarea administraţie în ce priveşte efectuarea operaţiunilor administraţiei în ce priveşte efectuarea operaţiunilor administrative necesare emiterii Hotărârii în baza Legii 290/2003 nu este o justificare pertinentă pentru a fi opusă cu succes recurenţilor-reclamanţi ca temei pentru nesoluţionarea cererii ce are ca obiect stabilirea şi concretizarea final a dreptului la despăgubire la care aceştia sunt îndreptăţiţi potrivit legii.

Conform prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanţă independentă şi imparţială instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

Art. 1 din Protocolul 1 adiţional la Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. El a fost redactat în asa fel încât să rezulte limitări minime ale puterii discreţionare a statelor în domeniul reglementării, recunoaşterii şi apărării dreptului de proprietate.

Cu privire la drepturile de creanţă. Curtea a decis, cu valoare de principiu, că acestea constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

Curtea reţine că dreptul de creanţă născut în favoarea recurenţilor-reclamanţi prin emiterea Deciziei nr. 1593/16.09.2010 emisă de Guvernul României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, decizie neatacată printr-o procedură judiciară, reprezintă o valoare patrimonială şi are deci caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1.

Prin nesoluţionarea într-un termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire autoritatea administrativă încalcă reclamantului dreptul la respectarea bunurilor lor.

Reclamanţii deşi sunt îndreptăţiţi în a avea o speranţă legitimă la obţinerea unei indemnizaţii, interesul său patrimonial suficient de important si recunoscut pentru a constitui un bun aflat sub protecţia instituită de art. 1 din Protocolul nr. 1 este în mod vădit încălcat prin decizia autorităţii administrative.

În considerarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, precum şi a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, autoritatea administrativă abilitată să statueze şi să concretizeze dreptul subiectiv dedus judecăţii de reclamant are obligaţia legală de a găsi toate mijloacele necesare soluţionării cererilor şi de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluţionare a cererilor în cadrul legii dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetăţenilor.

Emiterea actului administrativ atipic (refuzul) pe ideea dreptului de apreciere, dar prin care se încalcă dreptul reclamantului la respectarea bunurilor lor în sensul definit de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenţiei, reprezintă un abuz de drept care, evident, nu poate fi tolerat.

Dreptul la reparaţie, întemeiat pe atingerile aduse dreptului de proprietate reprezintă drepturi şi obligaţii cu caracter civil, în sensul art. 6 paragraful 1".

Faţă de cele reţinute, s-a admis recursul formulat de recurenţii reclamanţi, împotriva sentinţei civile nr. 2273/03.06.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimata pârâtă Comisia municipiului Bucureşti de aplicare a legii nr. 290/2003 din cadrul Instituţiei Prefectului municipiului Bucureşti, s-a modificat sentinţa recurată în sensul admiteii în parte a cererii şi obligării pârâtei să emită noua hotărâre în termen de 30 zile de la data pronunţării prezentei hotărâri, respectiv 05.03.2012, prin care să soluţioneze cererea reclamanţilor formulată în baza Legii nr. 290 din 27 iunie 2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate ale acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 cu respectarea Deciziei nr. 1593/16.09.2010 emisă de Guvernul României - Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

În continuare, arată că întreg dosarul nr. x/2011 a fost admis si depus ca probă în dosarul x/2012, în care a făcut recurs asupra cererii de clarificare a dispozitivului de la fond comasat ulterior cu Dosarul nr. x/2012.

Aşa cum prevede prima hotărâre judecătorească, punerea în posesie trebuia să se facă ope legis în condiţiile existentei terenurilor libere retrocedabile şi comunicate în cauză de către Primăria Sector 5 si Administraţia Domeniilor Statului, etc, care au fost prezentate instanţei.

Chiar si în lipsa totală a terenurilor retrocedabile din judeţul de domiciliu, legea specială face trimitere la legile fondului funciar, care prevăd posibilitatea atribuirii de terenuri în localităţile învecinate, unde, aşa cum a fost probat, există si acum disponibile si nerevendicate câteva mii de hectare de teren iar ADS-ul concesionează/închiriază astăzi aceste terenurile libere.

A interpreta că singura obligaţie a comisiei era de a emite o nouă hotărâre, fără soluţionarea cererii exprese de retrocedare a terenului moştenit, ci doar să afirme (eventual chiar în fals s.n.) că nu există terenuri disponibile, este un nonsens semantic şi juridic.

Or, în contradicţie cu obligaţiile stabilite irevocabil prin această primă hotărâre judecătorească definitivă, respectiv Decizia CAB nr. 976/05.03.2012, noua hotărâre judecătorească emisă după 6 ani de zile de la prima, Decizia CAB nr. 1894/29.03.2018 stabileşte cu totul alte obligaţii din partea comisiei atât în ceea ce priveşte soluţionarea cererii pentru punerea în posesie cu terenul moştenit, cât si a modului de evaluare a terenului intravilan liber de construcţii până la limita celor 50 hectare. Astfel, Decizia nr. 1894/29.03.2018 menţine ca legală noua hotărâre a Comisiei din anul 2012, în ciuda faptului că nu s-a soluţionat cererea şi în ciuda faptului că se încalcă puterea lucrului judecat anterior cu privire la sarcinile concrete ale Comisiei.

Faptul că Comisia, si implicit instanţa, justifică nesoluţionarea cererii revizuenţilor după mai bine de 14 ani de la depunerea cererii si circa 10 ani de la aprobarea acesteia, prin invocarea unor simple corespondente din cadrul Prefecturii Bucureşti, existenta unor "îndrumări metodologice" nelegale si nepublicate care recomandă neaplicarea legii sau apariţia unor modificări ale legii speciale care nu ne sunt aplicabile, nu poate justifica neexecutarea hotărârii judecătoreşti definitive si irevocabile emise in anul 2012, executarea unei sentinţe judecătoreşti. Instanţele nu trebuia să dispună reluarea procedurilor administrative, ci trebuiau să se limiteze la verificarea respectării dispoziţiilor din Decizia definitivă nr. 976/05.03.2012 a CAB. In nici un caz nu mai aveau dreptul să stabilească alte obligaţii din partea comisiei decât cele stabilite anterior în numele legii de către prima instanţă judecătorească.

De altfel, Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 865/2015, a precizat în considerentele sale că, deoarece avem o cerere soluţionată din anul 2008, noua lege din anul 2014 nu afectează nici întinderea si nici existenta drepturilor si bunului dobândit, Decizii executorii ale ANRP sau hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-a exercitat controlul judecătoresc asupra actelor administrative, beneficiază de protecţie constituţională conform art. 44 din Constituţie. A se vedea în acest sens alin. (20), (24), (25) si 27 din această decizie.

Fată de considerentele CCR, reţinute prin decizia menţionată, este evident că noua lege nu poate interfera asupra drepturilor recunoscute conform Legii nr. 290/2003 în forma existentă de la data aprobării cererii respectiv din luna decembrie 2008 - tempus regit actum.

Procedurile administrative pentru punerea în posesie nu pot afecta însuşi dreptul de proprietate recunoscut, cu atât mai mult cu cât acest drept nu a fost niciodată pierdut în raport cu Statul Român, care a rechiziţionat terenul revizuenţilor doar în folosinţă provizorie, până la terminarea războiului conform art. 6 din Legea nr. 139/1940 asupra rechiziţiilor în timp de război.

Din toate considerentele celei de-a doua hotărâri judecătoreşti si prin respingerea recursului, se constată că astăzi în anul 2018 au fost respinse toate motivele de nelegalitate si de ordine publică invocate cu privire la refuzul Comisiei de a pune în posesie cu imobilul moştenit, aspecte care au fost cenzurate anterior în mod definitiv si irevocabil atât pe cale administrativă la ANRP în anul 2010, cât si pe cale judecătorească la Curtea de Apel Bucureşti în anul 2012.

Or, ceea ce s-a statuat anterior prin hotărârea definitivă din anul 2012, nu mai poate fi contrazis şi desfiinţat după 6 ani de zile de către alta instanţă judecătorească care să dispună cu totul alte sarcini Comisiei decât cele stabilite anterior, atât în ceea ce priveşte obligativitatea punerii în posesie cât si în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor cuvenite, respectiv pentru fiecare hectar de calitatea celui avut, conform prevederilor legale existente la data aprobării cererii si anume până la limita celor 50 hectare de teren.

III. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a invocat, în principal, excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, iar în subsidiar a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.

IV. Aspecte de fapt şi de drept relvante

Prin decizia civilă nr. 1894/29.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în analiza recursului formulat de recurenţii B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 4465/17.06.2014, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2012, s-a reţinut că sunt nefondate susţinerile recurenţilor în sensul că hotărârea contestată nu respectă decizia nr. 976/5.03.2012 a Curţii de Apel Bucureşti si Decizia nr. 1593/16.09.2010 emisa de ANRP.

În acest sens, instanţa de recurs a evidenţiat că nici prin decizia nr. 976/5.03.2012 a Curţii de Apel Bucureşti şi nici prin Decizia nr. 1593/16.09.2010, emisă de ANRP, nu s-a dispus obligarea Comisiei Municipiului Bucureşti să atribuie în natură recurenţilor suprafaţa de 33,90 hectare teren.

Astfel, prin Decizia nr. 1593/16.09.2010 emisa de ANRP s-a reţinut că, dată fiind cererea expresă a petenţilor prin care solicită atribuirea de teren în natură, Comisia Municipiului Bucureşti trebuia să analizeze această solicitare şi doar în situaţia în care nu se găsesc suprafeţe de teren disponibile să acorde despăgubiri în bani. S-a reţinut că imposibilitatea acordării de terenuri în natură trebuia consemnată şi în textul Hotărârii nr. 301/19.12.2008 (fila x şi urm dosar nr. x/2011 vol. I) Curtea de Apel Bucureşti).

Prin urmare, instaţa de recurs a reţinut că ceea ce s-a impus Comisiei a fost obligaţia de a analiza cererea de atribuire de teren în natură şi de a menţiona în cuprinsul hotărârii modul de soluţionare a acesteia.

Prin decizia nr. 976/5.03.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, decizie faţă de care revizuenţiii invocă încălcarea autorităţii de lucru judecat, s-a reţinut nerespectarea de către Comisie a obligaţiei de a emite o nouă hotărâre, ca urmare a Decizia nr. 1593/16.09.2010 emisa de ANRP, şi s-a dispus obligarea autorităţii la emiterea unei noi hotărâri în termen de 30 de zile de la data pronunţării.

Ceea ce s-a reţinut prin această decizie este că s-a depăşit un termen rezonabil în care trebuia emisă hotărârea, şi în consecinţă, s-a stabilit obligaţia Comisiei de a emite noua hotărâre în termen de 30 de zile de la pronunţarea deciziei, fără a stabili vreo obligaţie în sarcina Comisiei de a atribui teren în natură recurenţilor-reclamanţi.

Prin Hotărârea nr. 1259/2012, s-a arătat că nu există disponibil de teren, fiind menţionată în cuprinsul acesteia în mod expres, atât respingerea cererii de restituire teren în natură cât şi motivul care a determinat această soluţie.

Prin decizia civilă nr. 1894/29.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, hotărârea care în opinia revizuenţilor încalcă autoritatea de lucru judecat, instanţa de recurs, achiesând la motivele instanţei de fond, a apreciat că hotărârea contestată s-a emis cu respectarea deciziei nr. 976/5.03.2012 a Curţii de Apel Bucureşti şi a Deciziei nr. 1593/16.09.2010 emisă de ANRP, neputându-se reţine incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 din C. proc. civ. (1865), invocate de recurenţi.

V. Soluţia instanţei de recurs.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimata Comisia municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 230/2003, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată.

Este adevărat că decizia civilă nr. 1894/29.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu evocă fondul, recursul fiind respins, cu toate acestea, admisibilitatea cazului de revizuire invocat nu poate fi limitat doar la hotărârile care evocă fondul, întrucât, în principiu, nu există nici un raţionament pentru care o hotărârea judecătorească care încalcă efectele autorităţii de lucru judecat de care se bucură o hotărârea anterioară să fie menţinută cu nerespectarea principiului securităţii raporturilor juridice.

Examinând cererea de revizuire, prin prisma criticilor formulate de revizuenţi, a apărărilor expuse de intimată, Înalta Curte apreciază că cererea de revizuire este nefondată, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În temeiul dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. vechi, revizuirea unei hotărâri definitive se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Revizuenţii au susţinut că există contrarietate de hotărâri întrucât, în temeiul deciziei nr. 976/5.03.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Comisia avea obligaţia de a soluţiona cererea expresă cu care a fost investită, respectiv ca odată cu aprobarea cererii să se treacă la punerea în posesie a terenului moştenit fără alte comentarii si justificări pentru neaplicarea art. 2 alin. (1) din Legea nr. 290/27.06.2003.

În prealabil, Înalta Curte reţine că, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea să conţină elemente caracteristice pentru existenţă lucrului judecat. Revizuirea nu poate fi admisă atunci când între decizia instanţei de recurs şi celelte hotărâri invocate nu există contrarietate, obiectul litigiilor fiind diferit.

Raţiunea reglementării acestui caz de revizuire se găseşte în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat. Când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleşi părţi, întrucât în asemenea situaţii executarea hotărârilor este imposibilă.

Condiţia ca cele două hotărâri să fie pronunţate în aceeaşi cauză nu este îndeplinită atunci între cele două cauze există identitate de părţi dar nu şi identitate de obiect şi cauză. De asemenea, posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiţionată de împrejurarea ca în cadrul celui de-al doilea proces să nu se fi invocat prima hotărâre sau, chiar dacă a fost invocată, instanţa să fi omis să se pronunţe asupra obiecţiunilor în legătură cu existenţa acelei hotărâri, în sensul de a nu fi soluţionat excepţia puterii de lucru judecat. Dacă s-ar admite interpretarea contrară şi s-ar considera că cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă în orice situaţie, ar însemna să se nesocotească puterea de lucru judecat rezultând din cea de-a doua hotărâre, ceea ce ar fi împotriva finalităţii urmărite de lege.

Aşa cum rezultă din aspectele relevate mai sus, prin decizia civilă nr. 1894/29.03.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-a reţinut că sunt nefondate susţinerile recurenţilor în sensul că hotărârea contestată nu respectă decizia nr. 976/5.03.2012 a Curţii de Apel Bucureşti si Decizia nr. 1593/16.09.2010 emisa de ANRP, având în vedere faptul că nici prin această decizie şi nici prin Decizia nr. 1593/16.09.2010 emisă de ANRP nu s-a dispus obligarea Comisiei Municipiului Bucureşti să atribuie în natură recurenţilor suprafaţa de 33,90 hectare teren.

În acest context trebuie reamintit că prin Hotărârea nr. 1259/29.03.2012, act administrativ care constituie obiectul controlului jurisdicţional, s-a respins cererea de restituire în natură pe motiv că are prioritate procedura de reconstituire a dreptului de proprietate şi acest proces încă nu s-a finalizat, respectiv că rezerva de teren nu poate fi determinată decât după finalizarea acestui proces.

Într-adevăr, prin decizia nr. 967/5.03.2012, pârâta a fost obligată să emită o nouă hotărâre prin care să soluţioneze cererea formulată de reclamant în baza Legii nr. 290/27.06.2003, cu respectarea Deciziei nr. 1593/26.09.2010 emisă de ANRMAP, în sensul de a analiza cererea prin care s-a solicitat atribuirea în natură şi doar în situaţia în care nu se găsesc suprafeţe disponibile să fie acordate despăgubiri în bani, cu menţiunea că imposibilitatea acordării de teren în natură trebuie consemnată în hotărâre.

În această ordine de idei trebuie precizat că, în cadrul revizuirii reglementate de dispoziţiile art. art. 322 pct. 7 C. proc. civ., instanţa de revizuire nu poate analiza dacă obligaţiile stabilite print titlul executoriu în sarcina autorităţii au fost în mod corect sau nu puse în executare prin emiterea Hotărârii nr. 1259/29.03.2012, de către Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 290/2003. Instanţa de revizire nu poate verifica dacă această autoritatate, soluţionând cererea de atribuire în natură a unor terenuri în temeiul Legii nr. 290/2003 a avut suficiente criterii să aprecieze, cu respectarea marjei de apreciere de care deţine, că cererile de reconstituire a dreptului de proprietate formulate în condiţiile Legii nr. 18/1991 prevalează, iar inexistenţa unei balanţe de fond funciar echivalează sau nu cu lipsa disponibilului de teren.

Astfel, argumentul privind nefinalizarea reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991 şi imposibilitatea determinării rezervei de teren prin care autoritatea justifică neatribuirea în natură a terenurilor constiuie împrejurări de fapt şi de drept care nu au primit dezlegare prin prin decizia nr. 967/5.03.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, această primă hotărâre reţinând nerespectarea de către Comisie a obligaţiei de a emite o nouă hotărâre, ca urmare a Decizia nr. 1593/16.09.2010 emisa de ANRP, dispunând obligarea acesteia la emiterea unei noi hotărâri în termen de 30 de zile de la data pronunţării.

În consecinţă, având în vedere că nu există în cauză identitate de obiect şi cauză, controlul jurisdicţional vizând două hotărâri diferite ale autorităţii competente în aplicarea Legii nr. 290/2003, iar obligaţia de a atribui în natură suprafaţa pretinsă de reclamant nu a fost stabilită prin hotărârea judecătorească definitivă anterioară, Înalta Curte apreciază că nu poate reţine incidenţa motivului de revizuire prevăzut de dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. vechi.

VI. Temeiul juridic al soluţiei pronunţate.

Pentru aceste motive, având în vedere dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., apreciind că nu există în cauză hotărâri judecătoreşti potrivnice, Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B., prin mandatar A., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B., prin mandatar A., împotriva Deciziei nr. 1894 din 29 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2012, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2020.