Phare co-financing liability: prepayment excess versus unpaid contractual share in budgetary claim enforcement

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 7 octombrie 2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Mecanisme şi Instrumente Financiare Nerambursabile, a solicitat anularea Deciziei nr. 179 din 23.07.2015, precum şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x din 20.05.2015, emise de pârât.

1.2. Prin cererea completatoare înregistrată la data de 02 noiembrie 2015, reclamanta a solicitat şi anularea Procesului-verbal de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din aplicarea dobânzii datorate nr. x din 06.10.2015, emis de pârât.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1602 din 16 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Mecanisme şi Instrumente Financiare Nerambursabile, a anulat Decizia nr. 179/23.07.2015, procesul-verbal nr. x/20.05.2015, precum şi procesul-verbal nr. x/06.10.2015 şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1602 din 16 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului sunt invocate cazurile de nelegalitate a hotărârii prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Dezvoltând motivele de recurs, recurentul arată că hotărârea nu respectă exigenţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., respectiv nu cuprinde considerentele în temeiul cărora instanţa de fond a înlăturat argumentele autotităţii pârâte, care au stat la baza respingerii contestaţiei administrative formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x/20.05.2015.

Cu alte cuvinte, instanţa de fond a nesocotit motivele de fapt şi de drept pe care recurentul-pârât şi-a întemeiat decizia nr. 179/2015.

Pentru a pronunţa hotărârea recurată, instanţa a reţinut că, în baza controlului derulat de OPCP în cursul anului 2007, a fost întocmit procesul-verbal de control nr. x/19.03.2007, prin care intimata-pârâtă a fost obligată la plata sumei de 2.773.230 euro, în care este inclusă şi suma de 470.676 euro stabilită prin Nota de debit nr. x/19.03.2007. Or, Curtea de Apel Bucureşti a dispus anularea atât a procesului-verbal de control cât şi a notei de debit anterior menţionate. Instanţa a reţinut că în stabilirea noii creanţe bugetare se reiau argumentele invocate la data emiterii actelor administrative din anul 2007, nefiind prezentate argumente noi şi nici o detaliere a abaterii reţinute în sarcina intimatei-reclamante.

De asemenea, instanţa a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a se stabili o creanţă bugetară, respectiv că nu a existat o neregulă imputabilă reclamantei în derularea contractului şi că nu s-a făcut dovada unei reale prejudicieri a bugetului Uniunii Europene.

Astfel, instanţa de fond a preluat argumentele reclamantei şi nu a procedat la o analiză a actelor administrative supuse controlului de legalitate, analiză pe care, dacă ar fi întreprins-o, ar fi constatat că motivele care au stat la baza emiterii procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nu sunt similare cu cele cuprinse în actele administrative emise în 2007.

Motivul noii verificări a fost adresa Autorităţii de Plată nr. x/11.10.2013, prin care a fost înaintată de către Comisia Europeană decizia finală 1999/002-183 -Anexa 1 conform art. 53 din Regulamentul financiar nr. x/2002 şi art. 42 din Normele de implementare, în privinţa finanţării alocate pentru programul CBC România -Bulgaria 1999.

Astfel, prezentul proces-verbal a fost emis ca urmare a închiderii financiare a Programului Phare de către Comisia Europeană, care a acceptat prestaţiile efectuate în cadrul proiectului, dar a constatat o debalasare financiară, prin aceea că intimata-reclamantă, în calitate de beneficiară a proiectului, nu a achitat cofinanţarea la care s-a obligat prin acordul de implementare în valoare de 399.649,75 euro.

În plus, Comisia Europeană a constatat că, raportat la valoarea finanţării Phare achitate, nu există documente suport pentru suma de 410.247 euro.

Deşi actele administrative atacate prezintă aceste argumente, instanţa de fond a apreciat total eronat că între procesul-verbal de faţă şi cel emis în anul 2007 există similitudine, în sensul că nu s-a identificat o altă abatere care să necesite efectuarea unui nou control, respectiv nu au fost identificate elemente noi faţă de cele indicate în anul 2007.

Or, este evident că noul proces-verbal de nereguli a fost emis ca urmare a nerespectării de către intimata-reclamantă a prevederilor Acordului de implementare nr. x.01.02, prin care s-a obligat să asigure cofinanţarea proiectului în cuantum de 399.650 euro, precum şi prezentarea documentelor suport pentru achitarea din fonduri Phare a sumei totale aferente proiectului.

În conformitate cu prevederile Acordului de implementare, intimata-reclamantă avea obligaţia de a asigura cofinanţarea de care depindea executarea proiectului, precum şi obligaţia de a asigura plăţile către constructor.

Memorandumul de finanţare şi Acordul de implementare semnat între părţi cu privire la implementarea proiectului stabilesc cu claritate atribuţiile OPCP de efectuare a plăţilor către constructor pe baza certificatelor lunare emise de ingineri şi aprobate de intimata-reclamantă.

Neasigurarea de către intimata-reclamantă a părţii sale de cofinanţare în perioada de valabilitate a Memorandumului de finanţare rezultă şi din adresa nr. x/10.06.2004 emisă de Ministerul Transporturilor.

Un argument care susţine cele învederate îl reprezintă şi actul de recunoaştere a creanţei, respectiv achitarea sumei stabilite în sarcina intimatei-reclamante, aşa cum rezultă din adresa nr. x/05.10.2015 emisă de CFR S.A. şi extrasul de cont A. potrivit căruia sumele astfel încasate s-au transferat în contul programului Phare.

Or, instanţa de fond nu a tratat acest act de recunoaştere a legalităţii actelor administrative contestate, care provine de la intimata-reclamantă.

Cât priveşte lipsa prejudiciului, recurentul arată că activitatea de control s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, care definesc neregula. Prejudiciul s-a produs prin încălcarea de către beneficiara finanţării a normelor legale şi a obligaţiilor pe care şi le-a asumat contractual, iar anularea actelor administrative în acest context echivalează cu înlăturarea sancţiunii pentru nerespectarea dispoziţiilor legale şi contractuale şi conduce la menţinerea încălcării ordinii de drept.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În motivare arată că Oficiul de Plăţi şi Contracte Phare (OPCP) a fost responsabil cu licitarea, contractarea şi plăţile din fonduri nerambursabile, iar CN CF CFR S.A. a fost responsabilă numai cu implementarea tehnică a proiectului, prin personalul de specialitate din cadrul Regionalei CFR Bucureşti. OPCP a contractat şi serviciile inginerului FIDIC, având ca obiectiv supervizarea lucrărilor, iar la data de 21.12.2001 a încheiat, în calitate de autoritate contractantă, contractul de execuţie a lucrărilor (de reparaţii la suprastructură şi punerea în siguranţă a infrastructurii podului feroviar de peste Dunăre dintre Giurgiu şi Ruse) cu societatea CCCF S.A. Bucureşti.

CFR S.A. a avut rolul de beneficiară finală. iar nu de parte în contractul de lucrări, iar în această calitate, la data de 24.05.2002 a încheiat cu Ministerul Finanţelor Publice-OPCP Acordul de implementare a proiectului nr. x.01.02.

Valoarea totală a contractului de lucrări a fost de 3.353.446 euro, din care 2.773.230 euro contribuţie nerambursabilă Phare. Contribuţia CFR trebuia să fie în valoare de 760.215 euro.

Pe parcursul anului 2003, CFR S.A. a notificat în nenumărate rânduri Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului asupra caracterului defectuos al lucrărilor.

Procesul-verbal de control nr. x/19.03.2007, prin care s-a concluzionat asupra neîndeplinirii Acordului şi asupra răspunderii CFR S.A. pentru această neîndeplinire a fost anulat prin sentinţa civilă nr. 2750/26.04.2009 a Curţii de Apel Bucureşti, rămasă definitivă.

La data de 01.09.2015, în evidenţele ANAF, CFR S.A. figura cu suma de 3.602.745 RON. creanţă bugetară potrivit titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal nr. x/20.05.2015, iar pentru a obţine certificat fiscal potrivit căruia CFR nu are datorii la bugetul general consolidat (în vederea efectuării unor plăţi din conturile deschise la trezoreria operativă a Municipiului Bucureşti precum şi pentru a evita plata unor penalităţi de întârziere faţă de antreprenorii care efectuează lucrări la infrastructură), CFR a achitat prin OP nr. x/2.10.2015 suma menţionată în titlul executoriu.

În mod greşit recurenta consideră că instanţa de fond a nesocotit motivele de fapt şi de drept pe care s-a întemeiat decizia de soluţionare a contestaţiei administrative. În realitate, hotărârea cuprinde considerentele reţinute în soluţionarea problemelor de drept deduse judecăţii, prin raportare la argumentele părţilor şi la probatoriul administrat şi ţinând cont de dispoziţiile legale aplicabile cauzei. Motivarea instanţei de fond permite, în mod neechivoc, identificarea raţionamentului logico-juridic pe care s-a fundamentat soluţia de admitere a cererii de chemare în judecată.

Cât priveşte criticile subsumate cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că acestea sunt mai degrabă apărări de fond şi nu echivalează cu o situaţie de încălcare sau aplicare greşită a normelor de drept material.

În mod corect instanţa de fond a dat valenţă sentinţei civile nr. 2750/24.06.2009 a Curţii de Apel Bucureşti şi considerentelor pe care aceasta s-a întemeiat, dar şi considerentelor deciziei nr. 3750/22.09.2010 (prin care a fost respins recursul formulat de OPCP împotriva sentinţei menţionate). De asemenea, în mod corect a constatat că prin noul proces-verbal de nereguli se reiau abaterile anterioare, unicul element de noutate fiind acela că au fost finalizate lucrările, fără însă a fi evidenţiate alte aspecte noi, rămânând valabilă lipsa culpei reclamantei în derularea proiectului, constatată printr-o soluţie judiciară definitivă.

De asemenea, s-a reţinut corect că pârâta nu a stabilit, în concret, în ce ar consta abaterea reţinută în sarcina reclamantei, dar şi faptul că nu s-a evidenţiat un prejudiciu adus bugetului Uniunii Europene.

Aşa cum a reţinut instanţa de fond, nu s-a dovedit că suma de 410.247 euro reprezentând valoare neeligibilă din fonduri Phare ar reprezenta un prejudiciu care poate fi pus în sarcina reclamantei, în condiţiile în care autoritatea cu competenţe în efectuarea plăţilor a fost OPCP, iar nu intimata-reclamantă.

Nici suma de 399.650 euro reprezentând contravaloarea cofinanţării proiectului care trebuia asigurată de CFR S.A. nu poate fi imputată acesteia întrucât s-a reţinut deja cu putere de lucru judecat că OPCP a fost în culpă cu privire la derularea acestui contract.

În recurs a fost administrată proba cu înscrisuri.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, respectiv sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Cât priveşte motivele de recurs subsumate cazului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acestea sunt nefondate. Prima instanţă şi-a argumentat hotărârea de anulare a actelor administrative supuse controlului judiciar (respectiv, decizia nr. 179/23.07.2015 de soluţionare a contestaţiei administrative, procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/20.05.2015 şi procesul-verbal de calcul al accesoriilor nr. x/06.10.2015) pe câteva considerente decisive. Primul este cel referitor la încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2750/24.06.2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 3750/22.10.2010 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Instanţa de fond a constatat că, prin procesul-verbal contestat în cauză, se reiau abateri consemnate în procesul-verbal de control nr. x/19.03.2007 şi în nota de debit nr. x/19.03.2007, acte administrative ce au fost anulate prin hotărârea judecătorească anterior menţionată, fără să se indice aspecte noi care să nu fi fost avute în vedere în cadrul judecăţii anterioare. A mai reţinut instanţa că lipsa culpei reclamantei în derularea proiectului şi existenţa unei culpe a OPCP sunt aspecte de fapt dezlegate definitiv şi care nu puteau fi reluate printr-un nou act de constatare.

În continuare, a reţinut că, în cuprinsul actelor administrative contestate, nu se arată în concret în ce constă abaterea reţinută în sarcina reclamantei, în sensul de a se indica culpa reclamantei în neasigurarea finanţării şi în depăşirea valorii eligibile, în condiţiile în care contractul de lucrări a fost încheiat între OPCP şi executantul CCCF S.A. şi acest contract a fost reziliat în cadrul unui alt litigiu.

În final, instanţa de fond a reţinut că pârâtul nu a stabilit obligaţiile contractuale nerespectate de către CFR S.A., respectiv neregulile săvârşite de către aceasta, din această perspectivă, actele administrative fiind nemotivate. Cu alte cuvinte, a constatat că nu s-a determinat, în concret, abaterile săvârşite şi care să fi avut un efect prejudiciabil, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011. Raportându-se la cele două sume care compun creanţa bugetară, a arătat că suma de 410.247 euro, reprezentând valoare neeligibilă din fonduri Phare, nu poate fi pusă în corelaţie cu o neregulă săvârşită de către reclamantă, în contextul în care autoritatea cu competenţe în efectuarea plăţilor nu a fost CFR S.A., ci OPCP. În ceea ce priveşte suma de 399.650 euro reprezentând contravaloarea cofinanţării proiectului, a reţinut că nu poate fi imputată reclamantei întrucât s-a reţinut deja, cu putere de lucru judecat, că OPCP a fost în culpă cu privire la derularea proiectului.

Rezultă din expunerea acestor argumente ale instanţei de fond că a fost prezentat raţionamentul logico-juridic pe baza căruia se sprijină soluţia de anulare a actelor administrative, iar recurentul-pârât se referă fără temei la o încălcare a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., care impun exigenţa motivării hotărârii, respectiv a indicării motivelor de fapt şi de drept pe are se întemeiază soluţia.

Împrejurarea că instanţa de fond nu a îmbrăţişat argumentele din decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nu sunt de natură a conduce la concluzia nemotivării hotărârii.

Analizând, însă, motivele de recurs subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte le constată parţial fondate.

Astfel, aşa cum arată recurentul-pârât, instanţa de fond a aplicat greşit legea când a dat eficienţă efectului pozitiv al puterii de lucru judecat a sentinţei civile nr. 2750/24.06.2009 a Curţii de Apel Bucureşti şi a reţinut că noul proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare s-ar baza pe aceleaşi aspecte care au condus la emiterea actelor administrative anulate prin hotărârea anterior menţionată.

Prin procesul-verbal de control nr. x/19.03.2007 a fost retrasă integral finanţarea de care a beneficiat CNCF CFR S.A., în valoare de 2.773.230 euro, reţinându-se neîndeplinirea de către beneficiară a unor obligaţii în derularea proiectului (neexecutarea unora dintre lucrări, deficienţe în calitatea lucrărilor executate, neasigurarea cofinanţării). Prin sentinţa menţionată s-a reţinut că nu a fost dovedită o culpă a beneficiarei proiectului, adică nu au fost dovedite nereguli de care să fie responsabilă şi care să conducă la antrenarea răspunderii sale juridice, în sensul retragerii finanţării nerambursabile.

În procesul-verbal de constatare a neregulilor nr. x/20.05.2015 se porneşte de la o altă situaţie factuală, şi anume, executarea parţială a proiectului, respectiv recepţionarea unor lucrări în valoare totală de 2.501.062 euro, valoare acceptată ca eligibilă de către Comisia Europeană şi în raport de care contribuţia din fonduri Phare se ridică la suma de 1.963.334 euro, în vreme ce diferenţa de 537.978 euro reprezintă cofinanţarea care trebuia asigurată de CFR S.A.. Din valoarea acesteia din urmă, CFR S.A. a suportat, în perioada de implementare a Memorandumului de finanţare, suma de 138.078 euro, rămânând un rest reprezentând cofinanţare la care CFR S.A. s-a angajat, însă nu a suportat-o în perioada menţionată, adică până la 31.12.2003, de 399.650 euro.

Este adevărat că, în hotărârea judecătorească invocată de instanţa de fond, se reţine că nu a existat, până la data emiterii procesului-verbal de control, o culpă a CFR S.A. nici în privinţa neasigurării cofinanţării întrucât această obligaţie poate fi considerată neîndeplinită numai în condiţiile finalizării lucrărilor de către constructor.

Înalta Curte constată, însă, că obligaţia aceasta, de asigurare a cofinanţării, avută în vedere în cadrul judecăţii anterioare ca argument invocat de autoritatea administrativă pentru retragerea finanţării nerambursabile, nu a fost abordată din perspectiva juridică care se impune în prezenta cauză, şi anume finalizarea proiectului, în sensul stabilirii valorii totale a lucrărilor recepţionate, respectiv acceptate ca eligibile de către Comisia Europeană, în raport de care operează clauzele Memorandumului de finanţare PHARE încheiat între Guvernul României şi Comisia Europeană referitor la Programul de cooperare transfrontalieră dintre România şi Bulgaria x şi ale Acordului de implementare a proiectului nr. x.01.02 încheiat între OPCP şi CFR S.A., potrivit cărora intimata-reclamantă este ţinută de obligaţia de asigurare a cofinanţării în valoare de 557.978 euro.

Pe baza cercetării judecătoreşti care a avut loc în recurs, s-a stabilit fără dubiu că în perioada de implementare a Memorandumului de finanţare, respectiv până la 31.12.2003, CFR S.A. a plătit numai 138.078 euro din valoarea cofinanţării. În total, a făcut plăţi către executantul lucrărilor în valoare de 360.619 euro, însă plăţile care depăşesc valoarea de 138.078 euro sunt făcute după încheierea perioadei de implementare a Memorandumului.

Prin urmare, nerespectând clauzele Acordului de implementare a proiectului, CFR S.A. a săvârşit o neregulă, în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, constând în neonorarea obligaţiei asumate contractual de a asigura cofinanţarea în cuantumul stabilit prin Acordul de implementare, motiv pentru care creanţa în sumă de 399.650 euro este legal impusă prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

Sunt nefondate argumentele instanţei de fond potrivit cărora nu s-ar fi indicat abaterea şi efectul prejudiciabil al acesteia, respectiv procesul-verbal de constatare a neregulilor ar suferi de un viciu de motivare în ceea ce priveşte impunerea creanţei bugetare, întrucât, din cuprinsul acestuia, rezultă ce reprezintă suma stabilită cu titlu de creanţă bugetară şi împrejurarea că ea decurge din neonorarea obligaţiei de asigurare a cofinanţării.

Nu aceeaşi este situaţia creanţei în valoare de 410.247 euro.

Rezultă din probatoriul administrat în cauză şi din explicaţiile oferite de părţi în cadrul procesual al recursului că OPCP a plătit executantului lucrărilor întreaga valoare a finanţării nerambursabile de 2.773.230 euro, urmărind prin această plată în avans să asigure lichidităţile pentru executarea lucrărilor. Proiectul nu a fost dus la bun sfârşit de către executantul CCCF S.A.

Valoarea totală a proiectului acceptată ca fiind eligibilă de către Comisa Europenă a fost de 2.501.062 euro, acoperită după cum urmează: 2.362.984 euro din fonduri Phare şi 138.078 euro din cofinanţare. Diferenţa dintre valoarea finanţării plătite în avans şi cea care se regăseşte în valoarea lucrărilor recepţionate este de 410.247 euro (2.773.230 euro - 2.362.984 euro).

Drept urmare, prin procesul-verbal de nereguli este stabilită şi creanţa bugetară de 410.247 euro, care reprezintă suma achitată executantului, care nu se regăseşte în valoarea lucrărilor recepţionate, şi care a fost plătită din fonduri Phare.

În privinţa acestei sume, instanţa de fond a remarcat corect că procesul-verbal de nereguli, ca şi decizia de soluţionare a contestaţiei administrative, nu reflectă abaterea/neregula reţinută în sarcina intimatei-reclamante, în contextul în care autoritatea cu competenţe în efectuarea plăţilor din fondurile Phare a fost OPCP.

În motivarea stabilirii acestei creanţe bugetare, procesul-verbal de constatare a neregulilor trimite la prevederile art. 1.3 din Acordul de implementare semnat între OPCP şi CFR S.A., arătând că, potrivit acestei clauze, beneficiara proiectului este obligată la restituirea sumelor neeligibile, raportat la valoarea efectivă a lucrărilor prestate şi pe care le-a confirmat, de 2.501.062 euro, alcătuită din finanţare Phare şi cofinanţare.

Or, prin clauza menţionată se stipulează că CFR S.A. va contribui la finanţarea proiectului cu suma stabilită cu titlu de cofinanţare şi, de asemenea, va acoperi alte tipuri de cheltuieli, care nu sunt eligibile a fi finanţate din fonduri Phare.

Suma de 410.247 euro nereprezentând valoarea unor "tipuri de cheltuieli care nu sunt eligibile a fi finanţate din fonduri Phare", ci o plată făcută în avans executantului lucrărilor şi care nu se regăseşte în valoarea lucrărilor recepţionate, rezultă nu numai că procesul-verbal de constatare nu evidenţiază neregula săvârşită de beneficiara proiectului, dar şi trimite la clauze contractuale care nu pot constitui temei pentru stabilirea creanţei.

În ultimul rând, Înalta Curte înlătură susţinerile recurentului, potrivit cărora CFR S.A. ar fi recunoscut legitimitatea procesului-verbal de nereguli, încă din 2015, prin plata creanţei de 410.247 euro. Această plată a fost explicată de către intimata-reclamantă, care a arătat că, din raţiuni practice, a fost nevoită să stingă creanţa bugetară, în condiţiile în care procesul-verbal este titlu executoriu.

Însă, plata creanţei nu poate avea valenţele pretinse de către recurentul-pârât, în condiţiile în care intimata-reclamantă a declanşat şi a susţinut prezentul demers judiciar, prin care a contestat legalitatea şi temeinicia Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 179/23.07.2015 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/20.05.2015, emise de pârât.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pc. 8 C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârât, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite, în parte, cererea de chemare în judecată, va anula, în parte, Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 179/23.07.2015 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/20.05.2015, emise de pârât, în ceea ce priveşte creanţa bugetară în sumă de 410.247 euro, respingând, însă, cererea de anulare a actelor administrative anterior menţionate în ceea ce priveşte creanţa bugetară în sumă de 399.650 euro, ca neîntemeiată.

În aplicarea principiului accessorium sequitur principale, va anula, în parte, şi Procesul-verbal de stabilire a creanţei bugetare rezultată din aplicarea dobânzilor nr. x/06.10.2015, emis de pârât, respectiv în ceea ce priveşte dobânzile calculate la creanţa bugetară anulată (de 410.247 euro).

În temeiul art. 451 alin. (1) şi art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinţei civile nr. 1602 din 16 mai 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Naţională de Căi Ferate CFR S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

Anulează, în parte, Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 179/23.07.2015 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/20.05.2015, emise de pârât, în ceea ce priveşte creanţa bugetară în sumă de 410.247 euro.

Respinge cererea de anulare a actelor administrative anterior menţionate, în ceea ce priveşte creanţa bugetară în sumă de 399.650 euro, ca neîntemeiată.

Anulează, în parte, Procesul-verbal de stabilire a creanţei bugetare rezultată din aplicarea dobânzilor nr. x/06.10.2015, emis de pârât, în ceea ce priveşte dobânzile calculate la creanţa bugetară anulată.

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 50 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în fond.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 aprilie 2020.