State obligation to recognize mixed martial arts as a distinct sports branch despite overlapping federal statute and trademark claims
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Youth and Sports, leaving in force the lower court's judgment that ordered the Ministry to issue a ministerial order officially recognizing the sport of mixed martial arts (MMA) in Romania and to pay moral damages to the applicant. The dispute concerned the applicant’s challenge against the Ministry’s refusal to recognize MMA as a distinct sports branch, with the Ministry arguing that this denial was justified because MMA was already included in the object of activity of another sports federation (Kempo) and that its own administrative reports and prior court decisions regarding the federation’s statutes precluded recognition. The court ruled that the Ministry’s arguments failed because the prior judicial decisions did not establish res judicata on the specific issue of sports branch recognition, as the underlying administrative authorizations for the federation’s statute changes had not been registered in the official commercial registry and thus were not opposable to third parties. The decisive legal basis included Article 27 of Government Emergency Ordinance No. 884/2001, which mandates recognition based on a favorable commission report and does not allow a sports branch to be denied on the grounds of an unregistered statute provision or a trademark registration, distinguishing between a "sports branch" and a "sporting proof" or discipline.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ, art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000, art. 430 alin. (1) din C. proc. civ, art. 37 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 69/2000, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 36 alin. (2) din Legea nr. 69/2000; State obligation to recognize mixed martial arts as a distinct sports branch despite overlapping federal statute and trademark claims: The dispute concerned the applicant’s challenge against the Ministry’s refusal to recognize MMA as a distinct sports branch, with the Ministry arguing that this denial was justified because MMA was already included in the object of activity of another sports federation (Kempo) and that its own administrative reports and prior court decisions regarding the federation’s statutes precluded recognition. The court ruled that the Ministry’s arguments failed because the prior judicial decisions did not establish res judicata on the specific issue of sports branch recognition, as the underlying administrative authorizations for the federation’s statute changes had not been registered in the official commercial registry and thus were not opposable to third parties. The decisive legal basis included Article 27 of Government Emergency Ordinance No. 884/2001, which mandates recognition based on a favorable commission report and does not allow a sports branch to be denied on the grounds of an unregistered statute provision or a trademark registration, distinguishing between a "sports branch" and a "sporting proof" or discipline.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 8 aprilie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 19 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Tineretului şi Sportului şi fostul ministru al Tineretului şi Sportului B.:
- obligarea pârâtului Ministerul Tineretului şi Sportului să emită Ordinul ministerial prin care să recunoască practicarea oficială în România a ramurii de sport arte marţiale mixte/mixed martial arts/MMA, conform art. 27 alin. (5) din H.G. nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000;
- obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 40.000 RON, cu titlu de daune morale, cauzate reclamantei prin întârzierea nejustificata în finalizarea procedurii de recunoaştere a ramurii de sport arte marţiale mixte/mixed martial arts/MMA;
- plata cheltuielilor de judecată cauzate de prezentul litigiu.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 1907 din 23 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Tineretului şi Sportului şi fostul ministru al Tineretului şi Sportului B., a obligat pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului să emită ordinul de recunoaştere oficială a ramurii de sport - arte marţiale mixte - conform art. 27 alin. (5) din H.G. nr. 884/2001, a obligat pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului să plătească reclamantului suma de 40.000 RON, daune morale şi suma de 650 RON, parte din cheltuielile de judecată, a respins excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtei B.-fostul ministru al Ministerul Tineretului şi Sportului şi a respins restul cererilor reclamantului.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 1907 din 23 mai 2017, pronunţată de instanţa de fond a declarat recurs pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
Recurentul arată că, prin decizia civilă nr. 1557/03.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul x/2014, a fost obligat să parcurgă procedura în vederea soluţionării cererii A. din 15.10.2013 în termen de 6 luni de la rămânerea definitivă a sentinţei.
Comisia constituită astfel, potrivit art. 27 alin. (3) din H.G. nr. 884/2001, a emis Raportul nr. x/18.05.2016, pe care 1-a supus spre aprobare conducerii instituţiei prin raportare la dispoziţiile din Cap. II, art. 2, alin. (16) din Anexa nr. 1 la Ordinului M.T.S. nr. 812/18.11.2014.
Totodată, Comisia a comunicat intimatului, prin adresa înregistrată sub nr. x/13.06.2016, faptul că a fost "... înaintat spre aprobare conducerii ministerului raportul final nr. 2547/18.05.2016"
Prin Nota de Obiecţiuni nr. x/05.07.2016, direcţiile de specialitate din cadrul instituţiei, s-au sesizat cu privire la unele aspecte de nelegalitate, motiv pentru care au propus retransmiterea Raportului către Comisie pentru completări şi clarificări.
Comisia, analizând obiecţiunile, aşa cum au fost acestea motivate de către direcţiile de specialitate, prin Raportul înregistrat sub nr. x/17.08.2016 propune respingerea cererii formulate de intimat.
Referitor la primul motiv de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ. învederează instanţei de recurs faptul că în mod netemeinic instanţa de fond a încălcat autoritatea de lucru judecat stabilită prin decizia civilă nr. 3165/25.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015, respectiv decizia civilă nr. 119/20.01.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015.
Astfel, la fondul cauzei a fost invocat faptul că, prin decizia civilă nr. 3165/25.11.2015 s-a statuat, pe cale de excepţie, modificarea actelor constitutive ale Federaţiei Române de Kempo, respectiv a fost menţinut ca legal Avizul nr. x/29.07.2014, emis de către Ministerul Tineretului şi Sportului, în temeiul art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000 cu privire la Hotărârea Adunării Generale a Federaţiei Române de Kempo din data de 19.04.2014, instanţa reţinând că, actul care naşte, modifică sau stinge raporturi juridice este reprezentat de încheierea prin care se admite modificarea actelor constitutive şi a statutului, respectiv sentinţa civilă 13FED/12.06.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2014.
În acest sens, s-a depus la dosarul cauzei, extras din Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor cu privire la modificarea punctului 8 - scopul federaţiei române de kempo - în temeiul sentinţei civile 13fed/12.06.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă în dosarul nr. x/2014 definitivă prin decizia civilă nr. 190a/13.03.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, modificări care sunt opozabile terţilor prin raportare la dispoziţiile art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000.
Totodată, s-a invocat la fond faptul că prin decizia civilă nr. 119/20.01.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015 s-a statuat, pe bază de excepţie, modificarea Statutului Federaţiei Române de Kempo prin menţinerea ca legal a Avizului nr. x/30.03.2015 privind modificarea Statutului de organizare şi funcţionare aprobată prin Hotărârea Adunării Generale din data de 28.02.2015 a Federaţiei Române de Kempo în contradictoriu cu A..
Mai mult decât atât prin Nota de Obiecţiuni nr. x/05.07.2016 direcţiile de specialitate au sesizat faptul că "... MMA, cu acceptul Ministerului Tineretului şi Sportului, se regăseşte si în obiectul de activitate al FR Kempo, acest fapt fiind demonstrat de contractele de finanţare din anii 2012,2013, 2014,2015 si de Avizul nr. x/30.03.2015 care, prin decizia civilă nr. 119/20.01.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015 a fost menţinut ca legal.
Cu toate acestea, instanţa de fond a cenzurat în mod netemeinic autoritatea de lucru judecat, prin raportare la dispoziţiile art. 430 alin. (1) din C. proc. civ., care viza modificarea statutului Federaţiei Române de Kempo prin emiterea avizelor mai sus-menţionate, pe considerentul potrivit căruia "totodată, artele marţiale mixte/MMA nu se regăsesc in Statutul FRK, ca disciplina sportiva sau ca activitate sportiva . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .premiză logico-juridică care intră în contradicţie expresă cu Avizul nr. x/30.03.2015 emis de Ministerul Tineretului şi Sportului menţinut ca legal prin decizia civilă nr. 119/20.01.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015.
De asemenea, în contradictoriu cu autoritatea de lucru judecată mai sus-enunţată instanţa de fond reţine faptul că "Nici faptul că Ministerul Tineretului şi Sportului a dat Avizul nr. x/29.07.2014 cu privire la Hotărârea Adunării Generale a Federaţiei Române de Kempo din dala de 19.04.2014, aviz a cărui anulare care a format obiectul dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, şi respectiv Avizului nr. x/30.03.2015 privind modificarea Statutului de organizare şi funcţionare aprobată prin Hotărârea Adunării Generale din data de 28.02.2015 a Federaţiei Române de Kempo care a format obiectul dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, avize emise de Ministerul Tineretului şi Sportului în temeiul art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000, reprezentând autorizaţii prealabile emise ulterior modificărilor Statutului Federaţiei Române de Kempo, nu constituie impedimente în recunoaşterea ramurii de sport, întrucât legea aplicabilă pentru recunoaşterea unei ramuri de sport nu prevede nici o condiţionare în acest sens . . . . . . . . . ." motivare care, în opinia recurentului, este în contradicţie cu dispoziţiile art. 36 alin. (2) şi (5) şi art. 37 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 69/2000, raportat la dispoziţiile art. 27 alin. (6) din H.G. nr. 884/2001, motivat de faptul că atâta timp cât Federaţia Română de Kempo are în statutul său disciplina arte marţiale mixte/MMA nu se poate înfiinţa o Federaţie Română de Arte Marţiale Mixte.
În acest context, reiterează concluzia finală din Raportul nr. x/17.08.2016 emis de Comisia de analiză şi verificare a cererilor de recunoaştere a practicării ramurilor de sport în România prin care a fost respinsă cererea intimatului de recunoaştere a practicării ramurii de sport Arte Marţiale Mixte - MMA, "...deoarece existenţa aceleiaşi denumiri pentru două forme de practicare a artelor marţiale este incompatibilă cu recunoaşterea acestei activităţi ca ramură de sport."
În concluzie, în opinia sa, nu poate fi admisibilă o cerere de recunoaştere a practicării Artelor Marţiale Mixte/MMA de către Comisie atât timp cât acesta disciplină a fost recunoscută şi finanţată sub aceeaşi denumire de către Ministerul Tineretului şi Sportului, în competiţiile organizate de către Federaţia Română de Kempo, fiind evident faptul că nu poţi recunoaşte ceea ce deja ai recunoscut şi finanţat.
În acest context, atât timp cât prin hotărâri judecătoreşti a fost statuat pe cale de excepţie, modificările actului constitutiv şi a Statutului Federaţiei Române de Kempo, aceste hotărâri au autoritate de lucru judecat asupra chestiunilor tranşate.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., respectiv când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurentul arată că, prin sentinţa atacată, instanţa a admis capătul de cerere privind obligarea Ministerului Tineretului şi Sportului să emită "...ordinul ministerial prin care să recunoască practicarea oficială în România a ramurii de sport arte marţiale mixte/mixed marţial art/MMA conform art. 27 alin. (5) din H.G. nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000", formulat prin cererea introductivă de instanţă motivat de faptul că "...reclamantul a făcut dovada refuzului nejustificat al MTS de a proceda la soluţionarea favorabilă a cererii sale. Apreciază că, concluzia instanţei de fond este nelegală prin raportare la dispoziţiile art. 27 alin. (4) din H.G. nr. 884/2001 prin care legiuitorul a stabilit faptul că pentru a fi recunoscută practicarea oficială a unei ramuri de sport în România, Comisia emite un raportul favorabil care conţine cumulativ: concluzii privind caracteristicile sportului respectiv, valenţele sale sociale şi instructiv-educative, precum şi necesitatea recunoaşterii oficiale.
Relevant nu este faptul că cererea intimatului privind recunoaşterea unei noi ramuri de sport ar îndeplini sau nu cerinţele legale, aşa cu reţine instanţa de fond în motivaţia dispozitivului, cât faptul că potrivit competenţei administrative cu care Comisia este investită aceasta se pronunţă şi cu privire la "... necesitatea recunoaşterii oficiale" a ramurii de sport în contextul în care aceasta este deja recunoscută şi finanţată în România.
Dincolo de analiza comparativă efectuată de către instanţa de fond a Raportului nr. x/18.05.2016 cât şi a Raportului nr. x/17.08.2016 privind îndeplinirea criteriilor de recunoaştere a practicării ramurilor de sport prevăzute de Cap I al Ordinului M.T.S. nr. 812/18.11.2014, instanţa de fond cenzurează concluzia raportului motivând că " . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .desfăşurarea de astfel de activităţi sportive şi de către alte cluburi justifică în opinia instanţei recunoaşterea ramurii de sport, noţiune care presupune ansamblul exerciţiilor fizice sportive şi/sau probelor sportive, validate în timp, care se realizează în concurs după reguli prestabilite şi în condiţii proprii, fapt care rezultă indubitabil şi din prevederile art. 27 alin. (6) din H.G. nr. 884/2001, potrivit cărora". În baza recunoaşterii oficiale practicanţii ramurii de sport se pot constitui în asociaţii judeţene şi a municipiului Bucureşti, pe ramuri de sport, cluburi sportive, federaţie sportivă naţională, şi pot participa la întreceri demonstrative şi competiţii, potrivit legii", concluzie logico-juridică care intră în contradicţie cu dispoziţiile art. 36 alin. (2) din Legea nr. 69/2000 care dispune expres "Pentru o ramură de sport se poate constitui, în condiţiile legii, o singură federaţie sportivă naţională", atâta timp cât în obiectul de activitate al Federaţiei Române de Kempo sub aceeaşi denumire prevăzută la art. 2.1 din Statut se regăseşte Arte Marţiale Mixte-MMA.
În acest context, se face trimitere la dispoziţiile art. 36 alin. (5) potrivit căruia "federaţiile sportive naţionale se organizează şi funcţionează în baza statutului propriu elaborat în conformitate cu prevederile prezentei legi şi cu statutele federaţiilor internaţionale corespondente.", respectiv faptul că potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 69/2000 federaţiile sportive naţionale "organizează, conduc, controlează şi supraveghează activităţile şi competiţiile sportive oficiale la nivel naţional, în baza statutelor şi regulamentelor adoptate;"
Totodată, precizează faptul că, simpla îndeplinire a unor condiţii minime a cererii pentru recunoaşterea practicării oficiale în România a unei ramuri de sport nu conduce automat la un raport favorabil, pentru că în acest context rolul Comisiei numita în acest scop de către legiuitor a fi pur formală.
Mai mult decât atât, legiuitorul a stabilit în mod expres faptul că Comisia numită în acest sens, este abilitată să se pronunţe cu privire la necesitatea recunoaşterii practicării oficiale a unei ramuri de sport, iar atât timp cât raportul este nefavorabil, nu se poate reţine în sarcina Ministerului Tineretului şi Sportului ca un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, aşa cum în mod netemeinic a concluzionat instanţa de fond.
Comisia a fost sesizată cu o cerere pentru recunoaşterea practicării oficiale a unei ramuri de sport în România, sub aceeaşi denumire sub care era deja practicată şi finanţată oficial în România, situaţie catalogată ca fiind incompatibilă.
Totodată referitor la autosesizarea Comisiei cu privire la Certificatul de înregistrare a mărcii nr. x/16.05.2014, acordat de Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, prin care denumirea de MMA - Arte Marţiale Mixte este marcă înregistrată de către F.R. Kempo, dincolo de protecţia oferită intereselor economice ale Federaţiei Române de Kempo prevăzute de dispoziţiile art. 71, alin. (1) lit. b) din Legea nr. 69/2000, prin autosesizare, Comisia a constatat faptul că există o identitate a denumirii între ramura de sport propusă spre a fi recunoscută oficial în România de către intimat şi marca înregistrată de către Federaţia Română de Kempo.
În concluzie solicită instanţei de recurs să constate faptul că în mod nefondat instanţa de fond a reţinut refuzul nejustificat al Ministerului Tineretului şi Sportului "de a soluţiona favorabil" cererea de recunoaştere a practicării unei ramuri de sport, în contextul în care aceasta era deja recunoscută şi finanţată de către Ministerul Tineretului şi Sportului, aşa cum reiese din probele administrate la dosarul cauzei.
Un alt aspect de nelegalitate invocat de recurent este reprezentat de faptul că deşi A. a solicitat instanţei anularea unor acte emise de către Ministerul Tineretului şi Sportului, instanţa de fond cercetându-le le-a menţinut ca fiind legale sens în care precizează faptul că, atât timp cât instanţa de fond reţine faptul că Nota de Obiecţiuni nr. x/05.07.2016 este legală îşi auto-cenzurează concluzia de admitere a cererii introductive de instanţă formulată de intimat.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatul-reclamant A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului şi pe fond, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.
Cu privire la motivul de casare întemeiat pe dispozitiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. - încălcarea autorităţii de lucru judecat, consideră că, din examinarea celor doua decizii civile rezultă faptul ca acestea nu fac altceva decât sa respingă ca inadmisibile acţiunile prin care au fost atacate Avize emise de MTS cu privire la modificările actelor constitutive ale FRK. Este drept, aceste Avize au rămas în fiinţă, ca urmare a deciziilor civile indicate, însă aceste Avize ale MTS nu au ca efect modificarea actelor constitutive ale FRK si introducerea in obiectul de activitate a artelor martiale mixte/MMA. Potrivit art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii. "Modificarea actului constitutiv sau a statutului asociaţiei se face prin înscrierea modificării în Registrul asociaţiilor si fundaţiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripţie teritorială îşi are sediul asociaţia". În plus, este de remarcat că motivul pentru care aceste avize au rămas în fiinţă este acela că, ele nefiind acte administrative, în înţelesul legii contenciosului, acţiunea în justiţie împotriva lor este inadmisibilă.
Rezultă că deciziile civile nr. 3165/2015 si 119/2016 nu au consfinţit nicio modificare a actelor constitutive ale FRK, ci doar au respins acţiuni în instanţă împotriva unor Avize - prealabile eventualelor demersuri judecătoreşti de înscriere a oricăror modificări în Registre speciale - emise de MTS. În sprijinul acestei afirmaţii, se anexează un extras de dată recentă, din Registrul federaţiilor si fundaţiilor de pe lângă Tribunalul Bucureşti, referitor la FRK, unde nu apare nici o menţiune cu privire la arte marţiale mixte/MMA.
Intimata mai arată că, cele două avize invocate de MTS nu au produs faţă de terţi niciun efect întrucât, modificările pentru care au fost ele emise nu au fost consacrate de justiţie nici până in prezent.
Totodată, semnalează faptul ca recurentul invocă, ca si argument al introducerii artelor marţiale mixte/MMA în obiectul de activitate al FRK sentinţa civila a Tribunalului Bucureşti nr. 13FED/12.06.2014 si decizia civila a Curţii de Apel Bucureşti nr. 190A/13.03.2016. Ambele soluţii din aceste hotărâri se găsesc la dosarul prezentei cauze, şi solicită a se observa că sentinţa civilă nr. 13FED/12.06.2014 a admis doar modificarea organelor de conducere ale FRK, iar decizia civila a nr. 190A/13.03.2016 a respins apelul declarat de FRK ca netimbrat. Nici vorba, deci, de vreo modificare privind obiectul de activitate al FRK.
Consideră că în mod legal instanţa de fond a reţinut că Avizele nu împiedică recunoaşterea in favoarea sa a practicării ramurii de sport arte marţiale mixte/MMA. Este evident că, în opinia sa, nu reprezintă impedimente, din moment ce Avizele sunt operaţiuni administrative prealabile înscrierii modificărilor, pe cale judecătorească, în Registrul federaţiilor. Reaminteşte faptul că această înscriere a pretinselor modificări nu a avut loc niciodată. Aşadar, indiferent de existenţa acelor Avize, modificările nu şi-au produs efectele.
Cu privire la motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, intimata arată că, recurentul MTS invocă în sprijinul acestui argument art. 27 alin. (4) din H.G. nr. 884/2001, cu referire la necesitatea recunoaşterii oficiale a practicării ramurii de sport. Mai exact, consideră recurentul că instanţa de fond nu a luat in calcul, la emiterea soluţiei pronunţate, şi dacă recunoaşterea artelor marţiale mixte/MMA este sau nu necesară.
Din acest punct de vedere, consideră ca legală hotărârea pronunţată întrucât, Comisia de recunoaştere a practicării ramurilor de sport a emis, cu privire la artele marţiale mixte/MMA Raportul x/18.05.2016 - care constata îndeplinirea tuturor condiţiilor legale necesare si suficiente pentru recunoaştere, semnat de către toţi membrii comisiei - şi Raportul x/17.08.2016 - practic o revenire asupra raportului anterior, si de aceasta data nefavorabil recunoaşterii, semnat doar de către 3 dintre cei 5 membrii ai comisiei.
Apreciază că nicio dispoziţie legală nu dă dreptul conducerii MTS să revină asupra Raportului Comisiei de recunoaştere. Astfel, art. 27 alin. (5) din H.G. nr. 884/2001 arata că, în baza raportului favorabil al comisiei Ministerul Tineretului si Sportului recunoaşte oficial, prin ordin al ministrului, practicarea ramurii de sport respective în România". Textul de lege este imperativ şi obligă MTS ca, prin ministru, să emită ordin de recunoaştere, dacă raportul Comisiei este unul favorabil.
De asemeni, trebuie avut in vedere si art. 2 alin. (16) din Ordinul MTS nr. 812/18.11.2014, care arată că "Raportul final al Comisiei, de propunere sau respingere a recunoaşterii practicării unei noi ramuri de sport, va fi înaintat spre aprobare conducerii ministerului. În cazul in care sunt întrunite toate elementele legale în vigoare se va propune emiterea Ordinului de recunoaştere a practicării in România a unei noi ramuri de sport, iar răspunsul va fi comunicat solicitantului în termen legal". Este, deci, dincolo de orice îndoiala că Raportul x/18.05.2016 trebuia urmat de Ordinul ministerial de recunoaştere a practicării respectivei ramuri de sport si nu de către un alt raport aşa cum s-a întâmplat.
Cele două rapoarte au un conţinut aproape identic, deşi concluziile lor sunt diametral opuse. Singurele argumente prin care MTS si-a justificat refuzul recunoaşterii este acela potrivit cărora, artele marţiale mixte/MMA ar exista deja în obiectul de activitate al FRK, în actele constitutive ale acesteia. Acest argument a fost contracarat cu înscrisuri care nu lasă loc nici unei interpretări iar FRK nu are in obiectul sau de activitate arte marţiale mixte/MMA, indiferent de ce Avize a emis MTS in acest sens. De remarcat faptul că toate aceste avize au fost emise după 2013, când a fost formulată si înregistrată cererea sa de recunoaştere a ramurii de sport. Se poate observa faptul că emiterea - ulterior cererii de recunoaştere si cu ignorarea priorităţii la care aceasta cerere le da dreptul - unor avize care sunt folosite în acest moment ca argumente pentru a susţine respingerea ramurii de sport este o dovadă in plus a relei credinţe şi a atitudinii discriminatorii a MTS.
Legiuitorul a stabilit cadrul legal pentru recunoaşterea oficiala a practicării unei ramuri de sport prin intermediul legii. Singura forma de recunoaştere oficială a unei ramuri de sport este descrisă in art. 27 din H.G. nr. 884/2001. Nu exista nicio altă alternativa de a recunoaşte o ramură de sport decât respectând criteriile si procedura obligatorie descrisă în amintitul articol.
Un alt argument al recurentului îl constituie acela potrivit căruia, FRK ar fi înregistrat la OSIM marca individuala combinata "Campionatul National MMA Arte Martiale Mixte", fapt ce ar constitui un impediment pentru recunoaşterea practicării ramurii de sport arte marţiale mixte/MMA. Cu privire la acest argument, intimata arată că a depus la dosarul cauzei o adresă oficială din partea OSIM, prin care respectiva instituţie confirmă teza conform căreia înregistrarea unei mărci (proprie in mod esenţial activităţilor comerciale) nu are nicio legătură cu recunoaşterea practicării unei ramuri de sport (procedura ce ţine, evident, de dreptul sportiv si nu de activităţi comerciale). Şi acest demers al FRK a fost iniţiat după data când cererea ei de recunoaştere a fost depusă, prioritate pe care MTS alege sa o ignore, in detrimentul intimatei.
Prin urmare, în opinia intimatei, aceste argumente contrare recunoaşterii din Raportul x/17.08.2016 sunt neîntemeiate şi nelegale.
Cu privire la finanţările acordate de MTS către FRK, pentru arte marţiale mixte/MMA, în contextul în care aceasta formă de exprimare sportivă nu se regăseşte în actele constitutive ale respectivei federaţii, intimata consideră MTS a finanţat nişte activităţi inexistente, împrejurări care exced sferei dosarului de faţă, dar totodată ele nici nu pot fi folosite ca argumente în sprijinul refuzului recunoaşterii.
Referitor la Nota de obiecţiuni nr. x/05.07.2016, a cărei anulare a solicitat-o, MTS susţine că, admiţând că aceasta Nota este legală, instanţa de fond "îşi autocenzureaza" soluţia pronunţată. Consideră soluţia Curţii de Apel Bucureşti, cu privire la această Notă legală întrucât, instanţa de fond a admis că Nota de obiecţiuni este legală, dar acest fapt nu o face si întemeiată. Mai exact, legalitatea si temeinicia sunt două noţiuni cu conţinut diferit. Un act administrativ/operaţiune administrativă poate fi legal, dar in acelaşi timp poate fi neîntemeiat, în sensul in care argumentele pe care le conţine să nu aibă legătură cu situaţia concretă sau chiar cu realitatea.
Astfel, în opinia intimatei, nici cel de-al doilea motiv de casare nu trebuie reţinut, pentru că instanţa de fond nici nu a încălcat si nici nu a aplicat greşit legea.
5. Aspecte procedurale
Excepţia tardivităţii recursului declarat de pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, invocată prin întâmpinare de intimatul-reclamant A., a fost respinsă pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.
6. Procedura de soluţionare a recursului
Prin rezoluţia din 21 noiembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 26 februarie 2020, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.
II. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
Se reţine astfel că, la data de 15.10.2013 sub nr. 9571, intimata reclamantă a înregistrat la recurent cererea de recunoaştere oficială a practicării ramurii de sport arte marţiale mixte/mixed martial arts/MMA în Romania.
Tergiversând soluţionarea cererii, prin sentinţa nr. 1557/03.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2014, recurentul pârât a fost obligat să parcurgă procedura în vederea soluţionării cererii de mai sus.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
În ceea ce priveşte motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., respectiv, încălcarea autorităţii de lucru judecat stabilită prin sentinţa civilă nr. 3165/25.11.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015 şi sentinţa civilă nr. 119/20.01.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015, Înalta Curte reţine:
Cu referire la cele două hotărâri judecătoreşti (sentinţe şi nu decizii cum le numeşte recurentul), se constată că obiectul acestora l-a constituit anularea avizelor nr. x/29.07.2014 cu privire la Hotărârea Adunării Generale a Federaţiei Române de Kempo din 19.04.2014 şi nr. 5/30.03.2015 privind modificarea Statutului de organizare şi funcţionare aprobată prin Hotărârea Adunării Generale din 28.02.2015, avize care reprezintă autorizaţii prealabile modificărilor Statutului Federaţiei Române de Kempo. Ambele acţiuni promovate de intimata reclamantă din acest dosar au fost respinse ca inadmisibile, pe considerentul că aceste avize nu reprezintă acte administrative în sensul Legii nr. 554/2004, nestatuându-se în vreun fel, contrar susţinerilor recurentului, pe cale principală sau pe cale de excepţie, asupra modificărilor actelor constitutive ale Federaţiei.
Faptul că prin aceste avize recurentul pârât din prezenta cauză îşi dădea acordul pentru modificarea Statutului de organizare şi funcţionare a Federaţiei Române de Kempo, nu au nicio legătură cu obiectul prezentei cauze. Într-adevăr, modificările preconizate prin Hotărâri ale Adunării Generale, aveau în vedere şi introducerea practicării MMA/Mixed Martial Arts în cadrul Kempo însă ele nu au fost operate în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor de pe lângă Tribunalul Bucureşti, cererile în acest sens formulate de Federaţia Română de Kempo fiind, fie respinsă (în dosarul nr. x/2014), fie s-a luat act de renunţarea Federaţiei la cererea sa (dosarul nr. x/2015), aşa cum rezultă din extrasele de pe portalul Tribunalului Bucureşti, modificările nefiind astfel opozabile terţilor.
De precizat că, potrivit art. 36 alin. (4) din Legea nr. 69/2000, modificarea statutelor sau a actelor constitutive ale federaţiilor sportive naţionale este supusă procedurilor prevăzute de lege, după ce s-a obţinut avizul expres al Ministerului Tineretului şi Sportului. Aşa cum rezultă de altfel din cuprinsul celor două hotărâri judecătoreşti invocate de recurent, avizul emis în baza dispoziţiilor legale de mai sus, nu produce efecte juridice de sine stătătoare, fiind doar o operaţiune prealabilă şi necesară oricăror modificări ale statutului unei federaţii sportive, modificări care în speţă, aşa cum s-a arătat mai sus, nu s-au mai concretizat şi la nivelul Registrului Asociaţiilor şi Fundaţiilor de pe lângă Tribunalul Bucureşti conform art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 privind asociaţiile şi fundaţiile.
Trimiterile pe care recurentul le face la sentinţa civilă nr. 13 FED/12.06.2014 a Tribunalului Bucureşti nu au nici ele relevanţă în cauză întrucât, aşa cum rezultă din cuprinsul ei, au fost admise doar modificări ale Statutului în ceea ce priveşte organele de conducere ale Federaţiei Române de Kempo şi nu şi modificări ale obiectului de activitate.
De altfel, din modul în care recurentul şi-a construit argumentaţia acestui motiv de casare, ar rezulta că acesta se raportează, prin invocarea autorităţii de lucru judecat, la cele două avize pe care le-a emis pentru modificarea Statutului Federaţiei Române de Kempo, ceea ce contravine prevederilor art. 430 C. proc. civ.
Aşadar, faţă de dispoziţiile art. 430 C. proc. civ. care arată că, hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată, sentinţele civile invocate de recurent nu au legătură cu fondul prezentei cauze.
Înalta Curte nu poate avea în vedere nici faptul că anterior, respectiv, în anii 2012, 2013, 2014 şi 2015 recurentul a încheiat contracte de finanţare pentru acţiuni sportive sub denumirea de MMA întrucât, dacă s-ar lua în considerare momentul emiterii avizului nr. x/30.03.2014 (invocat de altfel de recurent), înseamnă că acesta a finanţat o acţiune sportivă nerecunoscută legal în anii 2012 şi 2013.
Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere adresa din 24.05.2014 a Federaţiei Române de Kempo, prin care, răspunzând Comisiei de Analiză şi Verificare a Cererilor de Recunoaştere Oficială a Practicării Ramurilor de Sport în România, aceasta arată că nu se opune cererii de recunoaştere a practicării ramurii de sport MMA-amatori Arte Marţiale Mixte, întrucât, această ramură de sport este organizată şi se desfăşoară în alte condiţii de regulament şi suprafaţă de concurs decât proba asemănătoare din cadrul federaţiei.
Mai mult, chiar în cuprinsul Raportului nr. x/17.08.2016 prin care s-a respins cererea intimatei reclamante se arată că între proba sportivă cu aceeaşi denumire practicată în cadrul Federaţiei Române de Kempo şi ramura de sport propusă pentru recunoaştere există deosebiri semnificative, iar singurul considerent pentru care cererea a fost respinsă îl reprezintă existenţa Certificatului de înregistrare a mărcii nr. x/16.05.2014 emis pe numele federaţiei de mai sus.
Înalta Curte remarcă totodată faptul că emiterea celor două avize de legalitatea cărora se prevalează recurentul, a avut loc cu mult după înregistrarea cererii intimatei reclamante, recurentul tergiversând începerea procedurii de recunoaştere aşa cum este ea prevăzută de H.G. nr. 884/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a dispoziţiilor Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 şi Ordinul MTS nr. 812/2014. Această tergiversare a permis Federaţiei Române de Kempo să demareze procedurile de modificare a Statutului precum şi înregistrarea pe numele său a mărcii "Campionatul Naţional MMA Arte Marţiale Mixte". Practic, prin modul în care recurentul îşi justifică respingerea cererii intimatei reclamante, acesta îşi invocă propria culpă, începând de altfel procedura de recunoaştere doar după ce a fost obligat prin hotărâre judecătorească şi notificat în baza acesteia (nerespectând nici măcar termenul prevăzut în această hotărâre), abia după 3 ani şi jumătate de la înregistrarea cererii.
Nu în ultimul rând, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 1 din Regulamentului de aplicare a Legii nr. 69/2000 aprobat prin H.G. nr. 884/2001 care fac distincţie clară între noţiunile de probă sportivă, ramură de sport şi disciplină sportivă, ceea ce presupune faptul că, şi în situaţia în care în Statul Federaţiei Române de Kempo ar fi fost prevăzută această probă sportivă, ea nu ar putea duce la nerecunoaşterea unei ramuri de sport cu aceeaşi denumire.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. potrivit căreia, concluzia instanţei de fond este nelegală prin raportare la dispoziţiile art. 27 alin. (4) din H.G. nr. 884/2001 prin care legiuitorul a stabilit faptul că pentru a fi recunoscută practicarea oficială a unei ramuri de sport în România, Comisia emite un raportul favorabil care conţine cumulativ: concluzii privind caracteristicile sportului respectiv, valenţele sale sociale şi instructiv-educative, precum şi necesitatea recunoaşterii oficiale, Înalta Curte îl apreciază, de asemenea nefondat.
Din conţinutul Raportului nr. x/17.08.2016 rezultă că acesta conţine toate elementele de mai sus, iar singurul considerent pentru care cererea a fost respinsă îl reprezintă Certificatul de înregistrare a mărcii nr. x/16.05.2014 emis pe numele Federaţiei Române de Kempo pentru "Campionatul Naţional MMA Arte Marţiale Mixte", aşa cum s-a arătat mai sus, marcă care însă, în opinia Înaltei Curţi, nu are legătură cu ramura de sport MMA Arte Marţiale Mixte decât, eventual, prin prisma unor chestiuni comerciale care exced prevederilor art. 27 din H.G. nr. 884/2001.
Înalta Curte îşi însuşeşte pe deplin considerentele pentru care instanţa de fond a respins acest motiv de respingere a cererii intimate reclamante.
În plus, se mai reţine că în calea de atac recurentul critică hotărârea instanţei de fond prin faptul că, concluzia acesteia intră în contradicţie cu prevederile art. 36 alin. (2) şi 37 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 69/2000, făcând doar consideraţii generale, fără elemente concrete care să schimbe construcţia logico-juridică a judecătorului fondului.
Cât priveşte trimiterea pe care recurentul o face la Nota de obiecţiuni nr. x/05.07.2016, în sensul că instanţa a considerat-o legală pentru ca apoi să admită cererea de chemare în judecată, Înalta Curte apreciază că recurentul se află într-o profundă eroare. Astfel, Nota de obiecţiuni nr. x/05.07.2016 a fost emisă la Raportul x/18.05.2016, raport prin care se propunea admiterea cererii intimate reclamante, şi prin ea se solicita Comisiei completări şi clarificări iar Comisia s-a conformat în cuprinsul Raportului nr. x/17.08.2016. De altfel aceste completări şi clarificări nu au de-a face cu motivul pentru care, prin raport, s-a propus respingerea cererii de recunoaştere a ramurii de sport în cauză.
Înalta Curte constată că prin calea de atac promovată nu au fost aduse critici în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, sentinţa atacată fiind definitivă sub acest aspect.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Faţă de aceste considerente, recursul de faţă urmează a fi respins, în baza art. 496 C. proc. civ., nefiind demonstrată în cauză incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 7 şi 8 C. proc. civ..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei civile nr. 1907 din 23 mai 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 aprilie 2020.