Validity of disciplinary sanction for failure to record unauthorized construction in archaeological site and correct application of continuous contravention law

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcţii Bucureşti, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Ordinului nr. 1691/01.10.2016 prin care a fost sancţionat cu diminuarea drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de 3 luni.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 225 din data de 02.11.2017, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea în contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect "anulare act administrativ - suspendare executare act administrativ", promovată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcţii, a anulat Ordinul nr. 1691/01.10.2016, emis de Inspectoratul de Stat în Construcţii Bucureşti şi a respins ca nemaifiind susţinută cererea de suspendare a executării ordinului contestat.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 225 din data de 02.11.2017 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Inspectoratul de Stat în Construcţii, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta pârâtă formulează următoarele critici:

Cu referire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că nu au fost respectate cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Prin sentinţa recurată s-a admis acţiunea reclamantului şi s-a dispus anularea Ordinului inspectorului general al Inspectoratului de Stat în Construcţii nr. 1691/01.10.2016 prin care reclamantul a fost sancţionat disciplinar cu diminuarea drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de 3 luni, conform art. 77 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici.

În motivarea hotărârii nu se arată care au fost temeiurile de fapt şi de drept pe care s-a fundamentat soluţia, în considerente precizându-se doar că din probele ce au fost administrate în cauză rezultă că acţiunea reclamantului este întemeiată. Hotărârea se limitează la concluzia admiterii acţiunii, fără a arăta motivele care au dus la formarea convingerii instanţei, la însuşirea argumentelor uneia din părţi şi respingerea argumentelor celeilalte părţi şi care este raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

De asemenea, hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv ale art. 77 lit. j) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, potrivit căruia constituie abatere disciplinară fapta funcţionarului public de a încălca prevederile legale referitoare la îndatoririle de serviciu ce îi revin.

Totodată, hotărârea este pronunţată şi cu încălcarea prevederilor legale nesocotite de funcţionarul sancţionat, respectiv:

- a normelor legale referitoare la executarea lucrărilor de construcţii în sit arheologic (art. 1, art. 3 lit. b), art. 24 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii),

- a normelor legale referitoare la autorizarea lucrărilor de construcţii (art. 59 din Normele de aplicare a Legii nr. 50/1991 probate prin Ordinul nr. 839/2009), normelor legale referitoare la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor (art. 13 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001 care prevede că în cazul contravenţiilor continue termenul de prescripţie al faptei se împlineşte la momentul încetării săvârşirii faptei, adică al epuizării acesteia),

-a normelor referitoare la îndatoririle funcţionarilor publici, respectiv art. 43 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici; în speţă intimatul reclamant nu şi-a îndeplinit atribuţiile prevăzute de fişa postului, procedurile interne ale instituţiei şi procedurile de control în legătură cu modalitatea în care a efectuat controlul.

În acest sens reiterează situaţia de fapt care a determinat aplicarea sancţiunii, astfel:

Prin petiţia înregistrată cu nr. x/27.08.2015 dl. B. a reclamat faptul că vecinul său C. a realizat la adresa din Brăila, strada x nr. 2 o hală metalică. Petiţia i-a fost repartizată spre soluţionare reclamantului.

În data de 28.09.2015 - ulterior primirii petiţiei - s-a emis autorizaţia de construire nr. x/28.09.2015 de către primăria municipiului Brăila, ce are ca obiect service auto şi împrejmuire, rezultând astfel că dl. C. a realizat lucrări de construcţii neautorizate. De altfel acesta a anunţat începerea lucrărilor de construcţii la Inspectoratul Judeţean în Construcţii (I.J.C.) Brăila în data de 29.09.2015.

În data de 01.10.2015 dl. C. a declarat în faţa notarului public - spre a-i servi la Inspectoratul Judeţean în Construcţii Brăila - că ar fi executat lucrări de construcţii la adresa din Brăila strada x nr. 2 anterior datei de 28.08.2015.

Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii a fost modificată în data de 31.08.2015 prin Legea nr. 177/2015 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/1995 şi, în urma modificării, cuantumul amenzilor stabilite prin acest act normativ a fost semnificativ majorat.

Astfel, susnumitul declarând că a executat lucrările de construcţii anterior intrării în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 10/1995 prin Legea nr. 177/2015 au fost aplicate acestuia sancţiunile contravenţionale nemajorate.

În data de 02.10.2015 reclamantul a efectuat un control la adresa mai sus arătată, în urma căruia a încheiat procesul-verbal de control nr. x/02.10.2015, în care a menţionat că executarea lucrărilor de construcţii nu a fost supravegheată de diriginte de şantier.

S-au dispus următoarele măsuri: oprirea lucrărilor de construcţii, efectuarea unei expertize tehnice pentru determinarea nivelului calitativ al lucrărilor executate, angajarea unui diriginte de şantier, precum şi sancţionarea contravenţională a investitorului conform art. 33 pct. III lit. g) din Legea nr. 10/1995 (în numerotarea textelor de lege în vigoare la data săvârşirii faptei) deoarece nu a asigurat execuţia lucrărilor sub supravegherea unui diriginte de şantier.

Deoarece concluziile controlului încheiat de reclamant s-au rezumat la cele sus-menţionate, Inspectoratul Regional în Construcţii Sud-Est a considerat că nu au fost verificate toate posibilele încălcări ale legislaţiei aplicabile, având în vedere că lucrările de construcţii realizate se află în sit arheologic, respectiv în situl arheologic Brăiliţa, cu statut de zonă protejată aflată în Lista monumentelor istorice din judeţul Brăila, aprobată prin Ordinul nr. 2361/2010 la poziţia 1, cod BR-l-s-B-02049, fapt confirmat prin adresa nr. x/19.10.2015 emisă de Direcţia pentru Cultură Brăila.

În această ordine de idei - a amplasării imobilului realizat fără autorizaţie de construire în sit arheologic - potrivit art. 24 lit. a) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, constituie infracţiune executarea fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. b), c), e) şi g) din acelaşi act normativ, acest aspect nu a fost consemnat în procesul-verbal de control întocmit de reclamant şi numai la solicitarea Inspectoratului Regional în Construcţii Sud-Est a întocmit un referat prin care a solicitat formularea unui denunţ în legătură cu fapta respectivă.

Aşadar, prin actul de control încheiat de dl. A. i s-a dispus investitorului C. să comande efectuarea unei expertize tehnice, în această modalitate putându-se verifica dacă lucrările realizate corespund cerinţelor de calitate prevăzute de art. 5 din Legea nr. 10/19951, având în vedere că lucrările fuseseră executate în lipsa specialiştilor în construcţii a căror prezenţă este obligatorie, respectiv diriginte de şantier şi responsabil tehnic cu execuţia - astfel cum prevăd art. 14 şi art. 21 lit. d) din Legea nr. 10/1995 - specialişti care prin înscrisurile pe care le întocmesc pe parcursul edificării construcţiei confirmă respectarea reglementărilor tehnice aplicabile fiecărui tip de construcţie.

Din expertiza efectuată a rezultat că nu s-au respectat prevederile proiectului tehnic ce a stat la baza emiterii autorizaţiei de construire, respectiv:

"stâlpii structurii prevăzuţi a se realiza din 2U 160 au fost înlocuiţi cu stâlpi din ţeavă rectangulară cu secţiunea transversală de 150 x 150 x 4 mm., s-au prevăzut contravântuiri verticale în travei curente şi nu în treveile de capăt ale halei, panele acoperişului prevăzute în proiect cu profile metalice U80 au fost înlocuite cu pane din ţeava rectangulară 40 x 80 x 4 mm."

De asemenea, cu toate că prin Actul de control încheiat de reclamant, la rubrica "Stadiul fizic al lucrărilor la data controlului" se menţionează ca fiind realizată "structura de rezistenţă metalică = 100%", acesta nu a consemnat în procesul-verbal de control faptul că lucrarea pusă în operă nu respecta prevederile proiectului tehnic ce a stat la baza emiterii autorizaţiei.

Conform art. 11 lit. b) pct. 2 din Procedura privind exercitarea controlului de stat al calităţii în construcţii prin controale la factorii implicaţi în procesul de execuţie - indicativ PCE 001, aprobată prin Ordinul nr. 1369/2014, personalul cu atribuţii de control are obligaţia de a consemna în procesul-verbal de control neconformităţile constatate, obligaţie ce nu a fost respectată de către reclamant.

Nu s-a respectat termenul de 7 zile prevăzut de procedurile interne ale instituţiei, respectiv de art. 8.2.3. pct. 4 din Procedura privind activitatea de soluţionare a petiţiilor potrivit căruia trebuia întocmit raportul de caz asupra aspectelor sesizate prin petiţia dlui. B..

Nu a fost respectat termenul legal de soluţionare a petiţiilor de 30 zile prevăzut de art. 8 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionarea petiţiilor.

Mai mult, autorizaţia de construire nr. x/28.09.2015 a fost emisă în baza unei documentaţii tehnice care nu prezintă situaţia reală din teren. Astfel, la data depunerii cererii pentru emiterea autorizaţiei de construire lucrările de construcţii erau deja începute, conform declaraţiei date în faţa notarului public de către dl. C..

Ori potrivit art. 1 din Legea nr. 50/1991 lucrările de construcţii se pot executa numai în temeiul unei autorizaţii de construire, obţinută desigur anterior începerii acestora.

Art. 59 din Normele de aplicare a Legii nr. 50/1991 aprobate prin Ordinul nr. 839/2009 instituie o procedură - denumită în Norme "intrare în legalitate" - prin care se poate proceda la autorizarea ulterioară a unor lucrări neautorizate, numai dacă din punct de vedere tehnic, urbanistic, al protecţiei mediului acest lucru este posibil. Aşa fiind, în situaţia în care edificiul neautorizat se încadrează în prevederile urbanistice ale zonei, în urma expertizării la cerinţele esenţiale "rezistenţă mecanică şi stabilitate" şi "siguranţă la incendiu" prin care să se confirme corespunderea cu aceste cerinţe şi în urma obţinerii avizelor prevăzute de lege, se poate proceda la autorizarea ulterioară.

Însă, în acest caz, documentaţia care stă la baza emiterii autorizaţiei de construire este diferită de documentaţia unei autorizaţii obişnuite (emise anterior începerii lucrărilor de construcţii) fiind imperios ca în situaţia intrării în legalitate documentaţia de autorizare să conţină referatele de expertiză tehnică la cerinţele esenţiale "rezistenţă mecanică şi stabilitate" şi "siguranţă la incendiu".

Reclamantul nu a făcut menţiune în actul de control încheiat despre împrejurarea că autorizaţia de construire nr. x/28.09.2015 a fost emisă fără a conţine documentaţia de autorizare necesară intrării în legalitate, respectiv în lipsa referatelor de expertiză la cerinţele "rezistenţă mecanică şi stabilitate" şi "siguranţă la incendiu" deşi avea obligaţia să constate acest aspect.

S-a susţinut pe parcursul procesului că reclamantul nu avea ca atribuţii efectuarea de controale în domeniul urbanismului, teză ce pare a fi fost însuşită şi de prima instanţă.

Afirmaţia potrivit căreia reclamantul nu avea atribuţii în domeniul urbanismului nu are nicio relevanţă în cauză având în vedere următoarele aspecte:

- sub un prim aspect reclamantul are ca atribuţii verificarea disciplinei în autorizarea lucrărilor de construcţii, astfel că trebuia să constate nelegalitatea autorizaţiei de construire nr. x/28.09.2015 prin prisma faptului că a fost emisă după executarea lucrărilor de construcţii fără să se fi efectuat expertize tehnice la cerinţele "rezistenţă mecanică şi stabilitate" şi "siguranţă la incendiu".

- sub un al doilea aspect reclamantul avea ca atribuţie, conform fişei postului, verificarea legalităţii emiterii autorizaţiilor de construire; în situaţia în care totuşi controlul presupunea cunoştinţe de arhitectură şi urbanism avea obligaţia să solicite un control pe această specialitate compartimentului de urbanism, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat.

Cât priveşte sancţiunea contravenţională stabilită de reclamant în sarcina lui C., raportat la aplicarea legii în timp, artă că Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii a fost modificată prin Legea nr. 177/2015 începând cu data de 31.08.2015; în urma modificării au fost semnificativ majorate cuantumurile amenzilor, cu toate acestea sancţiunea aplicată a avut în vedere amenzile nemajorate; faţă de declaraţia notarială a investitorului C., conform căreia a executat lucrările până în data de 28.08.2015 reclamantul a stabilit o amendă de 770 RON pentru realizarea lucrărilor fără diriginte de şantier.

Ori, contrar celor susţinute prin acţiune, fapta are caracter continuu - astfel cum s-a reţinut şi de Comisia de disciplină - deoarece supravegherea lucrărilor de către diriginte este necesară pe toată durata, pe tot parcursul executării lucrărilor de construcţii.

Pentru motivele arătate, având în vedere că hotărârea s-a dat fără arătarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază, motiv de casarea prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi pe fondul cauzei respingerea acţiunii ca nefondată.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei nr. 225 pronunţate în data de 02.11.2017 de către Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, formulând următoarele apărări:

1. Cu privire la primul motiv de recurs a arătat că prima instanţă a motivat în mod temeinic hotărârea recurată, raportându-se la motivele care au stat la baza emiterii ordinului de sancţionare contestat in cauza.

Astfel, a reţinut că motivul de sancţionare constând in depăşirea termenelor de soluţionare a petiţiei nu poate fi reţinut, întrucât nu îi este imputabil, vina aparţinând in exclusivitate petentului B., care, in sesizarea făcuta, nu a furnizat si datele de contact ale numitului C.;

In ce priveşte motivul privind edificarea construcţiei de către C. pe un teren fără descărcare de sarcina arheologica, prima instanţă a motivat ca nici acest motiv de sancţionare nu este întemeiat, întrucât, potrivit adresei x/14.08.2015 emisa de Ministerul Culturii - Direcţia Judeţeană de Cultura Brăila, terenul deţinut de beneficiarul construcţiei verificate de reclamant a fost descărcat de sarcina arheologica, urmare a cercetărilor efectuate in perioada 06.07.2015 -7.07.2015, astfel ca nu poate fi vorba de o omisiune de verificare din partea reclamantului a unei astfel de situaţii, cu ocazia controlului efectuat;

De asemenea, instanţa de fond a reţinut în motivare şi faptul că reclamantul, constatând că lucrările efectuate pană in luna august 2015 au fost făcute fără a fi supravegheate de un diriginte de şantier, a dispus sistarea acestora si efectuarea unei expertize tehnice, ocazie cu care se puteau constata abateri de la proiectul de execuţie sau de la normele de rezistenta a construcţiei. Sub acest aspect, instanţa de fond a reţinut ca reclamantul a dispus toate măsurile ulterioare raportului de expertiza, ce se impuneau a fi luate, si in plus, a verificat si îndeplinirea lor în termenul fixat;

In ce priveşte sancţiunea aplicată constructorului, instanţa de fond a motivat că aceasta este temeinică si legală, astfel că reclamantului nu i se poate imputa o abatere nici sub acest aspect.

Instanţa de fond a motivat sub toate aspectele si privitor la toate motivele de sancţionare menţionate in ordinul de sancţionare soluţia dispusa, conchizând în în mod corect că reclamantul nu se face vinovat de abaterile reţinute in ordinul contestat. Din aceasta perspectiva, apreciază că motivul de nelegalitate invocat este nefondat.

2. Cu privire la al doilea motiv de recurs a susţinut că încercările recurentei de a demonstra ca instanţa de fond a încălcat sau aplicat greşit legea, sunt contrazise de argumentele reţinute în motivare.

Astfel, susţinerea că reclamantul-intimat nu a respectat obligaţiile legale privitoare la construcţiile amplasate in situri arheologice, că a nu si-a îndeplinit obligaţia de a consemna in procesul-verbal de control faptul ca au fost încălcate prevederile art. 24 din Legea nr. 50/1991, este fără niciun sens, in condiţiile in care, este cert faptul, atestat de Direcţia de Cultura a Judeţului Brăila, prin adresa scrisă, că terenul, pe care s-a edificat ulterior construcţia, a fost descărcat de sarcina arheologica.

Faptul ca IRSC Constanta i-a solicitat să întocmească referatul nr. x/20.10.2016, fiind împotriva convingerii s-a opus, nu este niciun argument că se face vinovat in vreun fel sub acest aspect, iar sesizarea ulterioara a Parchetului nu este decât o grava greşeală, de inducere in eroare a organelor judiciare.

Motivarea că nu a consemnat in procesul-verbal neconformităţile tehnice ale construcţiei, este de neînţeles. Prin procesul-verbal de control a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru constatarea eventualelor neconformităţi cu proiectul de execuţie si urmare acesteia, a si dispus masurile de remediere cuvenite, dar a si controlat, verificat, executarea respectivelor masuri.

Cat priveşte nerespectarea termenelor de soluţionare a petiţiei si de răspuns, instanţa de fond a argumentat suficient ca nu-i este imputabila aceasta nerespectare.

Situaţia expusă in motivarea recursului privitoare la autorizaţia de construcţie nu ia in seama situaţia de fapt reala. Autorizaţia de construire "de intrare in legalitate" se emite atunci când nu există autorizaţie de construire. Oricum, a dispus efectuarea unei expertize tehnice pentru a verifica îndeplinirea cerinţelor esenţiale privind "rezistenta mecanică si stabilitatea" si "siguranţa la incendiu", dispunând masuri de remediere corespunzătoare.

In ce priveşte atribuţiunile privind verificarea legalităţii autorizaţiilor de construire, arată că recurentul încearcă sa inducă in eroare instanţa de recurs. Inspectorii judeţeni aveau obligaţia de serviciu de a verifica aceste aspecte la comune si oraşe, iar inspectorii regionali la municipii, situaţie absolut uzuală (pentru că nu se puteau încăleca atribuţiunile inspectorilor judeţeni cu cele ale inspectorilor regionali - ambele categorii având prevăzute astfel de atribuţiuni de verificare in fisa postului), care ulterior s-a si reglementat ca atare in Proceduri.

Consideră că nu pot fi primite nici argumentele referitoare la nelegalitatea sancţiunii contravenţionale aplicate, întrucât la data controlului altul era cuantumul amenzii prevăzut de lege, si nici invocarea caracterului continuu al abaterii contravenţionale în raport de momentul controlului.

Din probele administrate in cauză rezultă ca într-adevăr abaterea contravenţională a fost una continuă, dar ea s-a consumat până la data de 28.08.2015, când contravenientul a încetat orice lucrare, după acest moment nemaifiind efectuat niciun act de natura contravenţională care sa fi justificat aplicarea amenzii in cuantumul legal la data de 02.10.2015, într-o astfel de situaţie fiind aplicabilă legea in vigoare la momentul săvârşirii faptei contravenţionale, respectiv la momentul consumării ei.

Toate aceste argumente, care au fost avute in vedere de instanţa de fond si pe baza cărora a pronunţat soluţia, relevă faptul ca aceasta a făcut o corecta aplicare a legii si a dat o sentinţa cu respectarea acesteia.

Aşadar, si acest motiv de recurs urmează a fi respins ca nefondat.

In concluzie, faţa de argumentele prezentate solicită respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţieşi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 15 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 15 ianuarie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor intimatului-reclamant invocate prin întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Obiectul controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ îl constituie Ordinul nr. 1691/01.10.2016, prin care reclamantul A. a fost sancţionat cu diminuarea drepturilor salariale cu 15% pe o perioadă de 3 luni.

Prima instanţă a admis acţiunea reclamantului, concluzionând, în baza probelor administrate, că acesta nu se face vinovat de abaterile cuprinse în ordinul contestat, constând în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu cu nerespectarea prevederilor legale şi a dispoziţiilor Procedurii privind exercitarea controlului de stat al calităţii în construcţii prin controale la factorii implicaţi în procesul de execuţie.

Astfel, s-a reţinut că reclamantul nu a fost în măsură să efectueze verificările ce se impuneau pentru soluţionarea în termen a sesizării formulate de petentul B. data de 27.08.2015, privind faptul că numitul C. execută în spatele imobilului proprietatea sa, o construcţie metalică fără să-i ceară acordul, întrucât nu a avut datele de contact al investitorului.

Prima instanţă şi-a însuşit apărarea reclamantului, în sensul că abia după data de 28 septembrie 2015, după ce C. a înştiinţat Inspectoratul Judeţean de Construcţii Brăila despre începerea lucrărilor, indicând şi numărul său de telefon, a fost în măsură să demareze verificările în urma cărora a constatat că acesta posedă autorizaţie de construire, iar lucrările au început după descărcarea de sarcina arheologică, moment în care a constatat nerespectarea dispoziţiilor art. 21 lit. d) din Legea nr. 10/1995, în sensul că investitorul nu avea un diriginte de şantier şi a aplicat o amendă contravenţională, dispunând măsura opririi lucrărilor, pentru a fi expertizată calitatea acestora, măsuri avizate de Inspectorul şef regional şi de oficiul juridic.

Înalta Curte, examinând hotărârea primei instanţe din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., apreciază că nu poate reţine lipsa motivării, motivarea contradictorie ori străină de natura cauzei, întrucât prima instanţă a analizat criticile de nelegalitate ale actului administrativ contestat cu respectarea exigenţelor revăzute de art. 425 alin(1) lit. b) C. proc. civ., arătând în fapt şi în drept motivele care fundamentează soluţia.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul pârât a susţinut, în esenţă, că argumenetele primei instanţe, în temeiul cărora a reţinut nelegalitatea ordinului de sancţionare, reprezintă greşita aplicare a normelor de drept material.

Într-o primă critică s-a susţinut că hotărârea primei instanţe este nelegală în raport de modul de aplicarea legii în timp, pe motiv că Legea nr. 10/1995 a fost modificată prin Legea nr. 177/2015 începând cu data de 31.08.2015, în sensul majorării amenzilor, astfel că la individualizarea sancţiunii amenzii în suma de 770 RON aplicată investitorului C., pentru realizarea lucrărilor fără diriginte de şantier, au fost avute în vedere amenzile nemajorate, cu neobservarea caracterului continuu al contravenţiei pentru care data săvârşirii coincide cu data constatării acesteia, respectiv 02.10.2015.

Înalta Curte nu poate împărtăşi opinia primei instanţe, în sensul că lucrările fiind sistate la data de 28.08.2015, în mod justificat reclamantul a stabilit o sancţiune contravenţională în baza dispoziţiilor Legii nr. 10/1995 nemodificate, întrucât contravenţia a fost săvârşită înainte de modificarea Legii nr. 10/1995 prin Legea nr. 177/2015, în vigoare începând cu data de 31.08.2015,.

În conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 "aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei, iar potrivit dispoziţiilor alin. (2) În cazul contravenţiilor continue, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data încetării săvârşirii faptei. Contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp.

Contravenţia reţinută este prevăzută de art. 33 pct. III lit. g) din Legea nr. 10/1995 şi constă în neasigurarea verificării execuţiei lucrărilor de construcţii prin diriginţi de specialitate. Fapta fiind continuă, putea să înceteze eventual în momentul când are loc verificarea de către diriginte de şantier a lucrărilor executate. Obligaţia de verificare ce trebuia realizată de dirigintele de şantier fiind continuă, fapta reţinută nu este legată exclusiv de perioada în care construcţia se află în curs de execuţie şi nu încetează automat în perioada în care execuţia este temporar oprită.

Înalta Curte nu poate achiesa la concluzia primei instanţe nici în ceea ce priveşte motivul care a determinat depăşirea termenelor procedurale de soluţionare a lucrării, conform cărora acesta se datorează exclusiv petentului B., care în sesizarea făcută la data de 27.08.2015 nu furnizează datele de contact ale numitului C..

În fapt, prin Raportul Comisiei de disciplină nr. x/20.10.2016 s-a evidenţiat că au existat multiple contradicţii între declaraţiile numitului C., în condiţiile în care acesta a depus cererea pentru eliberarea autorizaţiei de construire Primăria mun. Brăila la data de 23.09.2015, însă a efectuat lucrări de construcţii la obiectivul din str. x până la data de 28.08.2015, conform declaraţiei autentificate de notarul public D. sub nr. x/01.10.2015, cu toate că în anunţul de începere a lucrărilor depus la IJC Brăila depus la I.J.C. Brăila, anunţase că va începe lucrările la data de 09.10.2015.

Înalta Curte apreciază că în mod corect s-a reţinut în sarcina reclamantului nerespectarea termenului de 7 zile prevăzut de procedurile interne ale instituţiei, respectiv de art. 8.2.3. pct. 4 din Procedura privind activitatea de soluţionare a petiţiilor, precum şi a termenului legal de soluţionare a petiţiilor de 30 zile prevăzut de art. 8 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionarea petiţiilor, în condiţiile în care că în perioada 27.08.2015-29.09.2015 intimatul nu a efectuat niciun demers pentru obţinerea unor minime relaţii referitoare la lucrările care erau deja efectuate la obiectivul respectiv, deşi pentru acesta a fost emis CU 540/06.05.2015, în cuprinsul căruia era identificat investitorul şi adresa obiectivului.

În ceea ce priveşte omisiunea intimatului reclamant de a reţine în urma controlului şi alte nerespectări ale legislaţiei construcţiilor, este lipsit de orice dubiu că autorizaţia de construire nr. x/28.09.2015 a fost emisă în baza unei documentaţii tehnice care nu prezintă situaţia reală din teren, cât timp, conform declaraţiei pe propria răspundere a investitorului, la data depunerii cererii pentru emiterea autorizaţiei de construire, lucrările de construcţii erau deja în parte executate, cu nesocotirea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 50/1991.

Este adevărat că prevederile art. 59 din Normele de aplicare a Legii nr. 50/1991 aprobate prin Ordinul nr. 839/2009, instituie o procedură - denumită în Norme "intrare în legalitate" - prin care se poate proceda la autorizarea ulterioară a unor lucrări neautorizate, dacă din punct de vedere tehnic, urbanistic, al protecţiei mediului acest lucru este posibil. Or, procedura de autorizare ulterioară este permisă în situaţia în care edificiul neautorizat se încadrează în prevederile urbanistice ale zonei, în urma expertizării la cerinţele esenţiale "rezistenţă mecanică şi stabilitate" şi "siguranţă la incendiu" prin care să se confirme corespunderea cu aceste cerinţe şi în urma obţinerii avizelor prevăzute de lege. Aşa fiind, în acest caz, documentaţia care stă la baza emiterii autorizaţiei de construire este diferită de documentaţie unei autorizaţii obişnuite (emise anterior începerii lucrărilor de construcţii), întrucât aceasta trebuie să conţină referatele de expertiză tehnică la cerinţele esenţiale "rezistenţă mecanică şi stabilitate" şi "siguranţă la incendiu".

Reclamantul nu a făcut menţiune în actul de control încheiat despre împrejurarea că autorizaţia de construire nr. x/28.09.2015 a fost emisă fără a conţine documentaţie de autorizare necesară intrării în legalitate, în condiţiile în care lucrările erau parţial executate, respectiv în lipsa referatelor de expertiză la cerinţele "rezistenţă mecanică şi stabilitate" şi "siguranţă la incendiu" deşi avea obligaţia să constate acest aspect, omisiuni care nu sunt înlăturate prin expertiza dispusă de acesta.

Mai mult, deşi în actul de control încheiat reclamantul menţionează la "stadiul fizic al lucrărilor la data controlului" că fiind realizată "structura de rezistenţă metalică=100%", nu a consemnat în procesul-verbal încheiat faptul că lucrarea pusă în operă nu respectă prevederile proiectului tehnic ce a stat la baza emiterii autorizaţiei, fapt constatat prin expertiza efectuată în cauză.

Înalta Curte achiesează la susţinerea recurentului pârât, în sensul că, sub aspectul deficienţelor constatărilor care privesc nerespectarea legislaţiei în construcţii de către investitor, precum şi a măsurilor dispuse de către intimatul reclamant, este nerelevant faptul că acesta nu avea ca atribuţii efectuarea de controale în domeniul urbanismului.

Conform art. 11 lit. b) pct. 2 din Procedura privind exercitarea controlului de stat al calităţii în construcţii prin controale la factorii implicaţi în procesul de execuţie - indicativ PCE 001, aprobată prin Ordinul nr. 1369/2014, personalul cu atribuţii de control are obligaţia de a consemna în procesul-verbal de control neconformităţile constatate, obligaţie ce nu a fost respectată de către reclamant.

În concluzie, reclamantul având atribuţii în verificarea disciplinei în autorizarea lucrărilor de construcţii trebuia să constate nelegalitatea autorizaţiei de construire nr. x/28.09.2015 prin prisma faptului că a fost emisă după executarea lucrărilor de construcţii fără să se fi efectuat expertize tehnice la cerinţele "rezistenţă mecanică şi stabilitate" şi "siguranţă la incendiu", precum şi nerespectarea proiectului tehnic.

În această ordine de idei trebuie amintit că reclamantul - de profesie inginer constructor, avea ca atribuţie, conform fişei postului, verificarea legalităţii emiterii autorizaţiilor de construire, iar în situaţia în care controlul presupunea cunoştinţe de arhitectură şi urbanism pe care nu le deţinea, avea obligaţia să solicite un control pe această specialitate compartimentului de urbanism, însă nici acest lucru nu s-a întâmplat.

Înalta Curte apreciază că nu constituie vicii de nelegalitate care să atragă anularea actului de sancţionare nici aspectele care vizează constatările care vizau art. 24 lit. a) din Legea nr. 50/1991. Este adevărat că potrivit adresei nr. x/14.08.2015, emisă de Ministerul Culturii din România - Direcţia Judeţeană pentru Cultură Brăila, terenul deţinut de C. a fost descărcat de sarcina arheologică urmare a cercetărilor efectuate în perioada 06.07.2015 - 07.07.2015, însă trebuie observat şi faptul că acesta a declarat, cu privire la perioada efectuării lucrărilor, că în urma finalizării săpăturilor de cercetare arheologică efectuate în perioada 06.07.2015 şi 07.07.2015, a luat decizia de a construi, pentru a preveni surparea terenului, astfel că lucrările au fost începute anterior descărcării de sarcină geologică şi obţinerii autorizaţiei de construire, iar acest aspect trebuia consemnat cu ocazia întocmirii procesului-verbal de control.

7. Temeiul de drept al soluţiei ponunţate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va dispune admiterea recursului declarat de recurentul-pârât Inspectoratul de Stat în Construcţii împotriva sentinţei nr. 225 din 02 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, casând în parte sentinţa recurată şi rejudecând, respingerea acţiunii reclamantului A. formulate în contradictoriu cu Inspectoratul de Stat în Construcţii, ca neîntemeiată, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Inspectoratul de Stat în Construcţii împotriva sentinţei nr. 225 din 02 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recuratăşi rejudecând:

Respinge acţiunea reclamantului A. formulată în contradictoriu cu Inspectoratul de Stat în Construcţii, ca neîntemeiată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2020.