Jurisdictional conflict over public road maintenance contract execution assigned to civil appellate section

Şedinţa publică din data de 2 aprilie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin sentinţa civilă nr. 21 din data de 17 ianuarie 2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Cluj, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Cluj, secţia Civilă.

S-a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta C.N.A.I.R. S.A. prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj în contradictoriu cu pârâta A., în favoarea Tribunalului Specializat Cluj.

Prin sentinţa civilă nr. 806 din 07.05.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Specializat Cluj s-a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

S-a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune cu privire la plata sumei de 6.285.280,82 RON şi a penalităţilor de întârziere aferente acesteia, invocată de pârâtă prin întâmpinare.

S-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C.N.A.I.R. S.A. prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj în contradictoriu cu pârâta A., şi a fost obligată reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 17.850 RON.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A., solicitând trimiterea dosarului spre competentă soluţionarea Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, care să pronunţe o soluţie de admitere a prezentei căi de atac, cu casarea în parte a sentinţei şi, în consecinţă: înlocuirea considerentelor în ceea ce priveşte motivarea soluţiei de respingere a excepţiei prescripţiei; modificarea sentinţei în ceea ce priveşte soluţia asupra excepţiei inadmisibilităţii faţă de îndeplinirea tardivă a procedurii prealabile; cu cheltuieli de judecată.

Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs şi CNAIR S.A. prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj solicitând admiterea recursului, cu consecinţa casării hotărârii atacate, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborat cu art. 55 din Legea 101/2016 cu trimiterea spre rejudecare în fond a cauzei. În temeiul dispoziţiilor art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013 solicită a se constata ca prezenta cerere de recurs este scutita de la plata taxei judiciare de timbru.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Prin sentinţa nr. 85/11 februarie 2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a secţiei a II-a civilă a Curţii de Apel Cluj şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 806/7.05.2019 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosarul nr. x/2018, în favoarea secţiei a III-a de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Cluj.

Instanţa din oficiu a invocat în şedinţa publică din 14.01.2020, ca şi motiv de ordine publică, raportat la dispoziţiile art. 131 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv 96 pct. 3 din C. proc. civ., cu luarea în considerare a dispoziţiilor Legii nr. 101/2016 în ceea ce priveşte dispoziţiile de ordin procedural din această lege, prin raportare la art. 69 alin. (2), excepţia necompetenţei materiale a instanţei sesizate cu cele două recursuri.

În analiza excepţiei invocate, secţia a II-a civilă a Curţii de Apel Cluj a reţinut că un prim aspect care trebuie lămurit constă în aplicabilitatea dispoziţiilor Legii 101/2016 raportat la obiectul prezentului litigiu.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta CNAIR în contradictoriu cu pârâta A. la data de 12.10.2018 vizează acţiunea în plata unor despăgubiri în cuantum de 6.285.280,82 RON reprezentând plăţi nelegale achitate pentru servicii de deszăpezire a drumurilor publice, emiterea unei facturi de stornare aferente acestei sume; plata de penalităţi conform art. 6.9 din contractul subsecvent de servicii nr. x/30.09.2014 şi conform art. 6.8 alin. (2) din contractele de servicii nr. x din 19.11.2014 şi nr. 14/6007 din 28.10.2014.

Instanţa învestită cu soluţionarea în fond a cererii de chemare în judecată, respectiv Tribunalul Specializat Cluj, ca instanţă de drept comun, a reţinut încă de la primul termen de judecată competenţa sa, potrivit încheierii din 26.03.2019, competenţă generată de dispoziţiile art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, având în vedere faptul că obiectul priveşte executarea unui contract administrativ încheiat în activitatea economică a societăţii pârâte.

Aşadar, aspectul privind competenţa primei instanţe determinate de dispoziţiile legale anterior menţionate nu a fost pusă nici un moment în discuţie prin calea de atac a recursului, astfel că instanţa a reţinut că litigiul de faţă nu are ca obiect o solicitare de anulare a actului administrativ sau de constatare a nelegalităţii acestuia, aşa încât cererea care are ca obiect despăgubirea întemeiată pe răspunderea contractuală rezultată din executarea contractului, se impune a se realiza de instanţa de drept comun şi nu de cea specializată de contencios administrativ conform prevederilor art. 53 alin. (1)/1 din Legea 101/2016.

Potrivit prevederilor art. 53 alin. (1)/1 din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de soluţionare a contestaţiilor:"procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante", arătându-se la alin. (1) că rămân de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscala tribunalului, doar procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului…".

Pe de altă parte, potrivit art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 normele procedurale ale acestei legi se aplică "contestaţiilor/cererilor/plângerilor" formulate după intrarea ei în vigoare .

Prin urmare, în speţă nu se aplică legea contenciosului administrativ pe considerentul existenţei unui vid legislativ până la intrarea în vigoare a Legii 101/2016, având în vedere faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 12.10.2018 când erau în vigoare dispoziţiile art. 53 alin. (1), alin. (1)/1 din Legea nr. 101/2016, modificată prin O.U.G. nr. 107/2017 şi Legea nr. 212/2018.

Devreme ce s-a stabilit aplicabilitatea în prezenta cauză a dispoziţiilor Legii nr. 101/2016, s-a analizat măsura compatibilităţii dispoziţiilor art. 53 alin. (1)/1 şi dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Astfel, potrivit art. 55 alin. (3) din Legea 101/2016 "hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice…".

Textul a primit o aplicare unitară şi nesusceptibilă de interpretare atâta timp cât au existat doar dispoziţiile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 anterior enunţate. În acest sens, toate litigiile reglementate de dispoziţiile art. 51 alin. (1) şi art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, sunt soluţionate în primă instanţă de secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor, iar în recurs competenţa aparţine secţiilor de contencios administrativ ale curţilor de apel.

Însă, prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, a fost completat acelaşi articol (53) cu un nou aliniat 1/1, potrivit căruia:

"procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrativ se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante….".

Introducerea acestui nou aliniat care reglementează competenţa în primă instanţă, nu a fost urmată, aşa cum era logic, de introducerea unui nou aliniat la art. 55, care să reglementeze competenţa în căile de atac a litigiilor soluţionate conform art. 53 alin. (1)/1.

De aceea, a reţinut secţia civilă a instanţei de recurs, s-a ajuns la situaţia absurdă în care dosarul în primă instanţă să fie soluţionat de către instanţa civilă care are atribuită în mod expres această competenţă, în timp ce reglementarea expresă a art. 55 alin. (3) stabileşte competenţa în recurs către secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţilor de apel. Chiar dacă această situaţie legislativă este una confuză şi implicit generează declinări reciproce de competenţă între secţiile civile şi cele de contencios administrativ ale curţilor de apel impunându-se o modificare legislativă care să clarifice această situaţie, a constat că nu poate ignora textul expres al art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 care este foarte clar şi lipsit de echivoc în ceea ce priveşte atribuirea competenţei de soluţionare a recursului către secţia de contencios administrativ a curţilor de apel.

A mai reţinut că dispoziţiile art. 55 alin. (3) se referă atât la litigiile reglementate de art. 53 alin. (1) cât şi la cele reglementate de art. 53 alin. (1)/1 din Legea nr. 101/2016. În concret, atât în ipoteza litigiilor care au ca obiect daune rezultate din procesul de atribuire, anularea sau nulitatea contractelor, cât şi în cazul litigiilor generate de executarea contractelor administrative, competenţa în recurs aparţine secţiei de contencios administrativ a curţii de apel.

Prin sentinţa nr. 284/2020, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a III-a contencios administrativ şi fiscal.

A declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurenta A. împotriva sentinţei civile nr. 806/17.05.2019 pronunţată de Tribunalul Specializat Cluj în dosar nr. x/2018 în favoarea secţiei a II-a civilă din cadrul Curţii de Apel Cluj.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, a reţinut următoarele:

Cauza care face obiectul dosarului nr. x/2018 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj cu obiectul "alte cereri - suspendare executare", iar competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă a fost reţinută în temeiul art. 53 alin. (1)1 şi art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018.

Conform art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., "Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe".

Astfel, necompetenţa materială a instanţei se acoperă prin neinvocarea acesteia în faţa primei instanţe, cel târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate. Ulterior acestui moment, părţile sunt decăzute din dreptul de a invoca excepţia, iar instanţa este ţinută de încheierea interlocutorie pronunţată.

În acest context, sentinţa recurată a fost pronunţată de un complet specializat în litigiile între profesionişti, iar nu de un complet specializat în achiziţii publice din cadrul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Cluj. Părţile nu au invocat excepţia necompetenţei materiale iar prima instanţă s-a considerat competentă să soluţioneze cauza. Calea de atac promovată nu priveşte acest aspect.

Drept urmare, nu se mai poate reveni asupra competenţei primei instanţe şi nici nu se poate aprecia asupra competenţei materiale a instanţei chemate să soluţioneze recursul, aceasta fiind în mod automat instanţa specializată ierarhic superioară instanţei care a pronunţat hotărârea. Doar cu încălcarea interdicţiei legale se poate verifica natura juridică a litigiului pentru a se stabili competenţa materială de soluţionare a căii de atac.

Pentru a declina competenţa de soluţionare a recursului în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal, secţia a II-a civilă din cadrul Curţii de Apel Cluj a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016.

Acestea dispun că "Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice. Recursul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei".

Acest text de lege reprezintă o necorelare legislativă cu noua reglementare, iar aplicarea lui ca atare ar echivala cu interpretarea greşită a normelor de competenţă astfel cum au fost configurate prin legea nouă.

Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 212/2018, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 prevedea că (şi) procesele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin complete specializate în achiziţii publice.

În mod corelativ, conform art. 55 alin. (3), hotărârea primei instanţe se ataca cu recurs la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, urmând a fi judecată în complet specializat în achiziţii publice.

Prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative s-a modificat viziunea legiuitorului în ceea ce priveşte competenţa materială procesuală de soluţionare a litigiilor generate de aplicarea Legii nr. 101/2016.

Forma actuală a art. 53 alin. (1) prevede că "Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin completuri specializate în achiziţii publice", în vreme ce "Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante" (alin. (1)1).

Au rămas, deci în competenţa instanţei de contencios administrativ, prin completuri specializate în achiziţii publice, cererile şi procesele care privesc procedura de atribuire şi respectiv nulitatea sau anularea contractelor administrative, în vreme ce executarea acestora urmează a fi dedusă spre judecată instanţei civile de drept comun.

Dispoziţiile art. 54 şi art. 55 din Legea nr. 101/2016 reglementează cu titlu general procedura aplicabilă atât cererilor având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, cât şi celor privind executarea, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor, iar în acest context se dispune la art. 55 alin. (3) că hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice.

Din modificările intervenite, rezultă că atribuirea de competenţă materială în recurs priveşte doar procesele care se judecă în primă instanţă de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, iar nu şi pe cele care revin în primă instanţă în competenţa instanţelor civile de drept comun.

Interpretarea sistematică a modificării legislative atrage această concluzie. Contradictorialitatea art. 55 alin. (3) cu noua reglementare este doar parţială şi probabil de aceea s-a omis a se face precizarea corespunzătoare. Nu există niciun argument pentru judecarea cauzelor de instanţe cu specializări diferite, în funcţie de palierul pe care se află.

De altfel, din expunerea de motive aferentă proiectului de lege rezultă că prin adoptarea Legii nr. 212/2018 s-a urmărit echilibrarea volumului de activitate între secţiile instanţelor şi între instanţe, principala măsură constând în modificarea competenţei de soluţionare pentru unele tipuri de cauze care pot fi rezolvate şi de alte secţii sau complete specializate, întrucât nu presupun o problematică juridică diferită. Or, acest scop nu este atins dacă se atribuie în favoarea instanţelor de drept comun doar competenţa de soluţionare a cauzelor în primă instanţă, iar căile de atac rămân deduse secţiilor de contencios administrativ.

Prin urmare, atribuirea de competenţă de la art. 55 alin. (3) urmează a fi corelată cu art. 53 alin. (1) şi (1)1, aplicându-se doar cât priveşte litigiile judecate în primă instanţă de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalului.

A mai reţinut că, atâta vreme cât prima instanţă şi-a constatat competenţa în temeiul art. 53 alin. (1)1, în calea de atac promovată nu se mai poate analiza dacă litigiul se încadrează în prevederile art. 53 alin. (2) din lege, care reglementează cererea de suspendare a executării contractului. Întrucât excepţia necompetenţei materiale a completului specializat în litigiile între profesionişti nu a fost invocată în termenul procedural, judecarea căii de atac a recursului nu poate reveni secţiei de contencios administrativ a curţii de apel.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a II a civilă, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că în cauză s-a ivit un conflict negativ de competenţă, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Cluj, secţia a III - a de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Cluj, secţia a II - a civilă, îl constituie problema instanţei competente material/funcţional să soluţioneze cererile de recurs formulate de către recurenta-pârâtă A. şi recurenta-reclamanta C.N.A.I.R. prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj împotriva sentinţei civile nr. 806 din data 07.05.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Specializat Cluj, având ca obiect pretenţii.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta C.N.A.I.R. prin Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, la data de 12.10.2018, în contradictoriu cu pârâta S.C. Diferit, vizează acţiunea în plata unor despăgubiri în cuantum de 6.285.280,82 RON, reprezentând plăţi nelegale achitate pentru servicii de deszăpezire a drumurilor publice, emiterea unei facturi de stornare aferente acestei sume, plata de penalităţi conform art. 6.9 din contractul subsecvent de servicii nr. x/30.09.2014 şi conform art. 6.8 alin. (2) din contractele de servicii nr. x din 19.11.2014 şi nr. 14/6007 din 28.10.2014.

Instanţa învestită cu soluţionarea în fond a cererii de chemare în judecată, respectiv Tribunalul Specializat Cluj, ca instanţă de drept comun, a reţinut competenţa sa, potrivit încheierii din 26.03.2019, conform art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, având în vedere faptul că obiectul priveşte executarea unui contract administrativ încheiat în activitatea economică a societăţii pârâte. Aspectul privind competenţa primei instanţe, determinată de dispoziţiile legale anterior menţionate, nu a fost contestat, secţia a II a civilă a Curţii de Apel Cluj a precizat că litigiul de faţă nu are ca obiect o solicitare de anulare a actului administrativ sau de constatare a nelegalităţii acestuia, aşa încât cererea care are ca obiect despăgubirea, întemeiată pe răspunderea contractuală rezultată din executarea contractului se impune a se realiza de instanţa de drept comun şi nu de cea specializată de contencios administrativ, conform prevederilor art. 53 alin. (11) din Legea 101/2016.

Deşi, secţia a II - a civilă a Curţii de Apel Cluj a reţinut că s-a ajuns la situaţia absurdă în care dosarul în primă instanţă să fie soluţionat de către instanţa civilă, care are atribuită în mod expres această competenţă, în timp ce reglementarea expresă a art. 55 alin. (3) stabileşte competenţa în recurs către secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţilor de apel, situaţie legislativă care este una confuză şi implicit generează declinări reciproce de competenţă între secţiile civile şi cele de contencios administrativ ale curţilor de apel, impunându-se o modificare legislativă care să clarifice această situaţie, a constatat, totuşi, că nu poate ignora textul expres al art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, care este foarte clar şi lipsit de echivoc, în ceea ce priveşte atribuirea competenţei de soluţionare a recursului către secţia de contencios administrativ a curţilor de apel.

De asemenea, a reţinut că dispoziţiile art. 55 alin. (3) se referă atât la litigiile reglementate de art. 53 alin. (1), cât şi la cele reglementate de art. 53 alin. (1)/1 din Legea nr. 101/2016, în concret, atât în ipoteza litigiilor care au ca obiect daune rezultate din procesul de atribuire, anularea sau nulitatea contractelor, cât şi în cazul litigiilor generate de executarea contractelor administrative, competenţa în recurs aparţine secţiei de contencios administrativ a curţii de apel.

Înalta Curte, astfel cum a reţinut şi secţia a III - a de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Cluj, constată că dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora "Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice. Recursul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei", reprezintă o necorelare legislativă cu noua reglementare, iar aplicarea lui ca atare ar echivala cu interpretarea greşită a normelor de competenţă astfel cum au fost configurate prin Legea nr. 212/2018.

Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 212/2018, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 prevedea că (şi) procesele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin complete specializate în achiziţii publice.

Conform art. 55 alin. (3), hotărârea primei instanţe se ataca cu recurs la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, urmând a fi judecată în complet specializat în achiziţii publice.

Prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, abordarea legiuitorului a fost diferită, în ceea ce priveşte competenţa materială procesuală de soluţionare a litigiilor generate de aplicarea Legii nr. 101/2016, astfel încât forma actuală a dispoziţiilor art. 53 prevede că "(1) Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin completuri specializate în achiziţii publice. (11) Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante".

Prin urmare, în competenţa instanţei de contencios administrativ, prin completuri specializate în achiziţii publice, sunt procesele şi cererile care privesc procedura de atribuire şi, respectiv, nulitatea sau anularea contractelor administrative, în vreme ce procesele şi cererile care rezultă din executarea acestora se află în competenţa de judecată a instanţei civile de drept comun.

Din interpretarea succesivă şi sistematică a modificărilor legislative intervenite, rezultă că atribuirea de competenţă materială în recurs priveşte doar procesele care se judecă în primă instanţă de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, nu şi procesele care revin în primă instanţă în competenţa instanţelor civile de drept comun.

Atribuirea de competenţă prevăzută la art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 trebuie coroborată cu art. 53 alin. (1) şi (1)1 din acelaşi act normativ, aplicându-se doar cu privire la litigiile judecate în primă instanţă de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe recurenţii C.N.A.I.R. S.A. PRIN DIRECŢIA REGIONALĂ DRUMURI ŞI PODURI CLUJ şi pe A., în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.