Agricultural subsidy restitution and failure to assess tacit renewal of expired land lease contracts in administrative annulment

Şedinţa publică din data de 25 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 05.01.2017 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat desfiinţarea Deciziei nr. 422/22.06.2016 emise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Aparatul Central şi a procesului-verbal nr. x/24.02.2016 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 22.02.2016 de Direcţia Anifraudă, Control Intern şi Supracontrol din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

A mai solicitat să se constate inexistenţa vreunei sume încasate nejustificat de către reclamantă şi, implicit, a vreunei obligaţii de a restitui asemenea sume.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 282/2017 din 08 mai 2017 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins contestaţia formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Structura centrală, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 282/2017 din 08 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea recursului arată că instanţa a făcut o aplicare greşită a prevederilor O.U.G. nr. 125/2006 şi a OMADR nr. 246/2008 şi că pentru anul 2013 a depus la dosar acte care atestau dreptul de folosinţă pentru totalul suprafeţei declarate la APIA, dar instanţa le-a ignorat, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, consideră că sumele primite ca subvenţie pentru anul 2013 sunt justificate, iar faptul că în tabelul anexă al declaraţiei de plată pentru anul 2013 sunt indicate numerele contractelor ce expirau anterior datei relevante nu poate fi decât o eroare.

Susţine că a dovedit cu actele depuse că folosea legal suprafaţa evidenţiată în cererea de plată, între acestea regăsindu-se şi contractele pentru care arendatorii au dat declaraţii notariale şi pentru care, deşi acestea aveau o anumită scadenţă, anterioară datei de 01.12.2013, a intervenit tacita prelungire a duratei convenţiilor şi mai mult, a achitat arenda aferentă acestora.

De asemenea, mai arată că pentru respectivele suprafeţe de teren devin incidente prevederile art. 1437 coroborat cu art. 1464 din vechiul C. civ., având în vedere data încheierii acestora, astfel că, în temeiul unei tacite relocaţiuni, este acoperită şi perioada supusă controlului.

Prin urmare, consideră că instanţa a aplicat greşit prevederile art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006 şi art. 4 din OMADR nr. 246/2008, apreciind că înscrisurile depuse nu fac dovada dreptului de folosinţă pentru anul 2013 a suprafeţelor declarate pentru încasarea plăţilor de la APIA, pe motiv că societatea nu le-a indicat în tabelele anexă ale declaraţiilor de plată.

Consideră că interpretarea dată de către instanţă textelor de lege invocate este strictă şi lipseşte de eficienţă controlul judiciar. Astfel, arată că referitor la contractele nr. x/2013 şi y/2013, instanţa a reţinut că cel de-al doilea contract nu este menţionat în tabelul anexă, deşi, în opinia recurentei, dispoziţiile art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006 impun obligaţia ca fermierul să poată dovedi dreptul de folosinţă pentru terenurile declarate cu documente valabile, fără a se rezuma la momentul depunerii declaraţiei.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţine că în considerentele hotărârii recurate instanţa nu s-a referit la tacita reînnoire a contractelor de arendă şi nu a combătut aceste susţineri ale reclamantei, hotărârea fiind nemotivată sub acest aspect, reţinând în considerente doar faptul că declaraţiile notariale nu fac dovada că reclamanta ar fi respectat prevederile OMADR nr. 246/2008.

4. Apărările intimatei-pârâte Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură

Intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a formulat întâmpinare, prin care invocă excepţia nulităţii recursului, apreciind că aspectele invocate prin cererea de recurs nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii recurate, apreciind în esenţă că prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt şi a pronunţat o hotărâre în acord cu textele de lege incidente.

II. Soluţia instanţei de recurs

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că excepţia nulităţii recursului, invocată de către intimata-pârâtă prin întâmpinare, nu este întemeiată, având în vedere că aspectele criticate de către recurenta-reclamantă prin motivele de recurs se circumscriu ambelor motive de casare, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat desfiinţarea Deciziei nr. 422/22.06.2016 emise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi a procesului-verbal nr. x/24.02.2016 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 22.02.2016 de Direcţia Anifraudă, Control Intern şi Supracontrol din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv să se constate inexistenţa vreunei sume încasate nejustificat de către reclamantă ori a vreunei obligaţii de a restitui asemenea sume.

Examinând hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că acesta este fondat.

În speţă, cererea de plată ce face obiectul prezentului litigiu a fost depusă de către reclamantă la data de 09.05.2013, fiind înregistrată la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Olt sub nr. x, cererea de plată fiind însoţită de declaraţiile privind suprafaţa de teren deţinută în arendă şi tabelul nominal cu contracte de arendă pentru anul agricol 2012-2013.

Prin actele administrative atacate, respectiv procesul-verbal nr. x/24.02.2016 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 22.02.2016, şi Decizia nr. 422/22.06.2016 emise de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-au reţinut anumite neregularităţi în privinţa a 4 dintre contractele de arendă în baza cărora a fost solicitat sprijinul financiar, apreciind că societatea a încasat necuvenit suma aferentă unei suprafeţe de teren de 30,34 ha.

Astfel, s-a reţinut că în speţă contractele de arendă nr. x/20.06.2003 pentru o suprafaţă de 1,12 ha şi nr. 157/04.08.2003 pentru o suprafaţă de 20,75 ha, ce au fost încheiate pentru o perioadă de 10 ani, au expirat înainte de data de 1 decembrie a anului formulării cererii, respectiv 2013, nefiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 6 alin. (2) din OMADR 246/2008, modificată prin OMADR nr. 225/2012.

De asemenea, contractul de arendă nr. x/04.12.2001 pentru o suprafaţă de 3,47 ha şi contractul de arendă nr. x/27.03.2001 pentru suprafaţa de 5,00 ha, erau expirate încă de la data depunerii cererii de plată, apreciindu-se că în privinţa acestora nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 7 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 125/2006.

În ceea ce priveşte hotărârea recurată, Înalta Curte constată că prima instanţă în mod eronat nu a răspuns apărării reclamantei în sensul prelungirii contractelor de arendă, respectiv nu a motivat în ceea ce priveşte tacita reînnoire a acestora, prin raportare la prevederile legale în materia contractelor de arendă şi a clauzelor contractuale.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, date fiind circumstanţele speţei, se impunea a fi depusă la dosar atât contestaţia administrativă, pentru a se verifica dacă toate aspectele deduse judecăţii au făcut obiect al acestei contestaţii, cât şi întreaga documentaţie ataşată contestaţiei administrative şi avută în vedere la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei, pentru ca examinarea chestiunilor litigioase să se facă în raport cu întreaga documentaţie.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut constant în jurisprudenţa sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile şi observaţiile părţilor sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat", iar art. 6 din C.E.D.O. impune în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor şi propunerilor de dovezi ale părţilor, în raport cu normele de drept aplicabile, pentru a da posibilitatea instanţei de control judiciar să verifice legalitatea şi temeinicia hotărârii pronunţate în primă instanţă şi pentru a crea premisele unui recurs efectiv la care partea are dreptul.

În speţă Înalta Curte reţine încălcarea principiului rolului activ al judecătorului în aflarea adevărului, reglementat de art. 22 din C. proc. civ., încălcare ce constă în faptul că a soluţionat cauza în lipsa depunerii la dosar a contestaţiei administrative şi a întregii documentaţii ataşate acesteia, avute în vedere la emiterea deciziei de soluţionare a contestaţiei, iar pe de altă parte, nu a motivat în ceea ce priveşte tacita reînnoire a contractelor de arendă.

În acest mod, a fost încălcat dreptul părţilor la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamantă, conform celor mai sus expuse.

În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurenta-reclamantă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

De asemenea, Înalta Curte constată că prin concluziile scrise depuse pentru termenul de judecată din 12 martie 2020, formulate de un alt avocat decât cel care a întocmit cererea de recurs, se invocă aspecte noi ce vizează nelegalitatea actelor administrative atacate, care nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată, cum ar fi emiterea actelor administrative atacate cu încălcarea principiului neretroactivităţii legii şi a principiul proporţionalităţii în aplicarea sancţiunilor.

Or, în recurs nu pot fi invocate noi motive de nelegalitate a actelor administrative atacate, care nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 478 şi art. 494 C. proc. civ.. În consecinţă, cu ocazia rejudecării, instanţa de fond nu va proceda la analizarea acestora.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 282/2017 din data de 08 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 282/2017 din data de 08 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2020.