EU funding recovery upheld after irregularities in project spending found ineligible

Şedinţa publică din data de 19 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 09.12.2013, sub nr. x/2013, reclamantele A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Organismul Intermediar Regional POSDRU Regiunea Sud - Est ("OIR"), Autoritatea de Management Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane ("AMPOSDRU") şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice ("MMFPSPV") au solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

1. Anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. 10894/08.08.2013 prin care s-a stabilit o creanţă bugetară în cuantum de 1.094.693,3 RON;

2. Anularea Deciziei nr. 198/11.10.2013 emise de OIR, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de C.;

3. Obligarea pârâtelor la plata în solidar a cheltuielilor ocazionate de prezentul litigiu.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din data de 16.04.2014, Curtea a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei B., precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Autoritatea de Management Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane ("AMPOSDRU") şi Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice ("MMFPSPV"), pentru motivele arătate în considerentele încheierii.

Prin sentinţa civilă nr. 3598 din 10 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud-Est, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 3598 din 10 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta A. .

În susţinerea motivelor sale de casare, recurenta a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - prima instanţă nu a motivat înlăturarea tuturor motivelor de nelegalitate a actelor atacate, susţinute prin cererea introductivă, dar şi art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - sentinţa primei instanţe este dată că aplicarea greşită a normelor de drept material.

Se susţine că prima instanţă s-a rezumat la a cita definiţiile pe care disp. art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 o dau noţiunii de "neregulă", precum şi disp. art. 2 lit. u) din acelaşi act normativ o dau noţiunii de "sumă plătită necuvenit", menţionând apoi regula potrivit căreia "orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obţinut prin comiterea de neregulii".

Analiza instanţei de fond cu privire la această chestiune a nerespectării principiului certitudinii juridice, a fost făcută fără, însă, a arăta în vreun fel că instanţa ar fi avut în vedere argumentele expuse în cuprinsul paginilor 8-10 din cererea de chemare în judecată iniţială, dar şi în cuprinsul concluziilor scrise, în contradicţie cu disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, recurenta susţine că a arătat în cuprinsul cererii, că acest principiu al certitudinii juridice, constă din faptul că "aplicarea legii la o situaţie specifică trebuie să fie previzibilă", iar recurenta a solicitat în mod explicit (paragraful 33 al pag. 9 a cererii iniţiale) ca instanţa să aibă în vedere faptul că, anterior datei de 25.02.2013, emitentul Procesului-verbal contestat (OIR Sud-Est), printr-un act administrativ intrat în circuitul civil, a calificat aceste cheltuieli ca fiind eligibile şi a dispus rambursarea lor către beneficiarii finanţării prin POSDRU.

Şi, deşi nu au apărut elemente noi, de natură să schimbe conţinutul actului administrativ iniţial, de aprobare a cheltuielilor, autoritatea publică (OIR Sud-Est) a emis Procesul-verbal nr. x/08.08.2013, act administrativ cu conţinut contrar actului administrativ anterior emis de către acelaşi OIR Sud-Est, cu privire la aceleaşi cheltuieli.

În practica sa, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, a statuat în repetate rânduri "principiul că o măsură nu poate fi modificată odată ce ea a fost adoptată de autorităţile competente constituie un factor esenţial care contribuie la certitudinea juridică şi la stabilitatea situaţiilor juridice în ordinea juridică comunitară, atât pentru instituţiile comunitare, cât şi pentru persoanele a căror situaţie juridică şi de fapt este afectată printr-o decizie adoptată de aceste instituţii". (a se vedea Cauza C80/89 BASF AG împotriva Comisiei).

Mai mult, CJUE s-a pronunţat în sensul că "importante consideraţii de certitudine juridică afectând toate interesele implicate, atât publice, cât şi private, fac, în principiu, imposibilă redeschiderea problemei plăţii pentru trecut".

Curtea de Apel Bucureşti, în analiza legalităţii măsurii declarării ca neeligibile a cheltuielilor cuprinse în procesul-verbal nr. x/08.08.2013, analiză pe care o face începând cu finalul paginii a 5-a a sentinţei, mai întâi, în mod corect, a constatat că "potrivit art. 4 din contractual de finanţare, cheltuielile angajate pe perioada de implementare a proiectului sunt eligibile în condiţiile stabilite de H.G. nr. 759/2007, de Ordinul comun al ministrului muncii, familiei şi egalităţii de şanse şi al ministrului economiei şi finanţelor nr. 3/185/2008, de Ghidul solicitantului, de contractul de finanţare, de instrucţiunile AMPOSDRU, precum şi de alte dispoziţii legale aplicabile."

Mai apoi, după ce instanţa analizează conţinutul dispoziţiilor art. 16 şi art. 9A alin. (12) lit. d) şi f), din Contractul de finanţare, ajunge la următoarea concluzie: "Curtea constată că echipa de management şi de experţi pe termen lung trebuia stabilită precontractual, orice modificare a componenţei acesteia fiind permisă doar în baza unei notificări a reclamantei aprobată de către pârât."

Cu privire la cele reţinute de către prima instanţă, referitor la cheltuielile cu remuneraţia expertului pe termen scurt D., arătă că suma de 9.038 RON reprezentând cheltuieli cu acest expert, reprezintă cheltuieli de salarizare a acestuia în lunile ianuarie - februarie 2013, pentru calitatea pe care o avea la acea dată, de expert pe termen scurt.

Pentru ocuparea poziţiei de expert pe termen scurt în implementarea Proiectului, nu era necesară o notificare prealabilă, niciuna dintre normele legale avute în vedere de către prima instanţă, neprevăzând această obligaţie.

Ceea ce reţine însă, în mod incorect instanţa de fond, este faptul că această condiţie nu ar fi mai fost respectată cu privire la expertul D., atâta timp cât ulterior, la 10.06.2013, acesta a fost Notificat pentru poziţia de expert pe termen lung în implementarea proiectului.

Or, cu privire la perioada ianuarie - februarie 2013, condiţia "pentru o perioadă de până la 6 luni consecutive.", avută în vedere de către instanţă, a fost respectată în ceea ce îl priveşte pe domnul D..

Eroarea pe care prima instanţă o face cu privire la pretinsa nerespectare a condiţiei "pentru o perioadă de până la 6 luni consecutive.", este continuată atunci când instanţa face referire la "contractul nr. x/23.08.2011 ". Astfel, instanţa de fond observă că durata de valabilitate a acestui contract de muncă este de la 24.08.2011 la 01.08.2013, şi prezintă aceasta ca dovadă pentru nerespectarea condiţiei celor "6 luni consecutive", anterior menţionate.

Recurenta insistă asupra faptului că în cuprinsul Contractului individual de muncă nr. x/23.08.2011, încheiat de recurentă cu dl. D., nu există nicio specificaţie cu privire la faptul că acesta, ar fi urmat să-şi desfăşoare activitatea cu privire la Proiectul "Transfer de bune practici" funcţia/poziţia ocupată de către dl. D., respectiv aceea de Asistent Manager, urma să fie desfăşurată în activitatea curentă a Asociaţiei recurente, fără a avea o implicare în implementarea Proiectului, iar pe parcursul implementării Proiectului însă, derularea activităţii de implementare a Proiectului a determinat alocarea resursei umane - dl. D., pentru a desfăşura activităţi, pentru o perioadă de 2 luni de zile consecutive, în activitatea de implementare, fapt perfect legal prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la acea data.

Faptul că ulterior, din raţiuni ce ţin de modul de derulare a activităţii de implementare a proiectului, a fost luată decizia Notificării domnului D., ca expert pe termen lung în implementarea Proiectului, nu atrage în niciun caz nelegalitatea măsurii de alocare a acestei persoane, în trecut, ca expert pe termen scurt, pentru 2 luni consecutive.

Cu privire la cele reţinute de către prima instanţă, referitor la cheltuielile cu remuneraţia expertului pe termen scurt E., arată că în analiza pe care instanţa de fond o face cu privire la cheltuielile privind remuneraţia expertului pe termen scurt, E., Curtea de Apel face aceeaşi eroare precum cea făcută cu privire la expertul D..

Astfel, deşi instanţa constată în mod corect faptul că, între societatea B. (Partener în implementarea Proiectului) şi d-na E., a fost încheiat contractul de muncă x, cu o durată contractuală pentru perioada 01.03.2011 - 30.08.2011, deci, cu durată inferioară celor "6 luni consecutive", totuşi instanţa constată corecta declarare a neeligibilităţii acestor cheltuieli.

Pentru a decide în acest fel, instanţa arată că între aceleaşi persoane, după expirarea perioadei de valabilitate a Contractului de muncă x, a mai fost încheiat un Contract de muncă x.

Or, ceea ce prima instanţă pierde din vedere este faptul că, în ceea ce priveşte prima perioadă contractuală (inferioară celor "6 luni consecutive"), d-na E. a avut calitatea de expert pe termen scurt, neexistând cu privire la aceasta, o obligaţie de notificare către OIR Sud-Est, conform disp. art. 9 A(14) din Contractul de finanţare (Anexa nr. 6 la cererea noastră iniţială).

Ulterior însă, ca urmare a evaluării activităţii prestate de către d-na E., Partenerul B. a decis notificarea acesteia ca expert pe termen lung şi contractarea acesteia pentru perioada 05.09.2011 - 31.03.2011, potrivit Contractului de muncă x.

Cu privire la cele reţinute de către prima instanţă, referitor la suma de 432.287,35 RON, reprezentând cheltuielile aferente activităţilor externalizate reprezentând servicii de consultanţă în management, se arată că în hotărâre, instanţa nu a făcut altceva decât să preia în totalitate concluziile eronate ce rezultă din Procesul-verbal nr. x/08.08.2013.

Recurenta susţine că argumentaţia OIR Sud-Est este una eronată şi are la bază interpretarea greşită a prevederilor contractuale şi legale aplicabile în cauză, însă instanţa de fond, din păcate, a preluat aceste 2 concluzii eronate, fără a demonstra o minimă aplecare privind argumentele prezentate.

Astfel: a. A. nu a avut obligaţia notificării OIR ca urmare a externalizării managementului.

Conform disp. art. 12 (1) din Contractul de finanţare, "orice modificare a Contractului se va face cu acordul ambelor părţi prin aprobarea unei notificări sau prin încheierea unui act adiţional".

Disp. art. 9 (14) şi (16) din Contractul de finanţare prevăd cazurile în care transmiterea unei notificări sau încheierea unui act adiţional de modificare a Contractului de finanţare sunt obligatorii. În celelalte cazuri, atunci când pe parcursul implementării Proiectului apar modificări minore ale cererii de finanţare sau ale bugetului estimat, nu este necesară obţinerea acordului autorităţii publice, sub forma transmiterii notificării sau încheierii actului adiţional.

Disp. art. 4 din Contractul de finanţare prevăd faptul că, cheltuielile angajate pe perioada de implementare sunt eligibile în condiţiile stabilite, prin altele, de instrucţiunile AMPOSDRU.

Cu alte cuvinte, părţile au înţeles ca analiza eligibilităţii cheltuielilor să se facă cu luarea în considerare a instrucţiunilor AMPOSDRU, din perspectiva Contractului de finanţare.

În continuarea raţionamentului juridic, precizează că la data încheierii contractului de management cu F., era în vigoare Instrucţiunea AMPOSDRU nr. 41 (a se vedea filele x al dosarului) care, în cuprinsul paragrafului 3 prevede că "Beneficiarul are obligaţia comunicării AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat numele contractorului responsabil de managementul proiectului", în cazul în care acesta decide unilateral să externalizeze această componentă.

Mai mult, paragraful 4 al aceleiaşi Instrucţiuni prevede că pentru decontarea cheltuielilor, Beneficiarul trebuie să prezinte următoarele documente: contractul de prestări servicii încheiat cu managerul de proiect; raport de activitate lunar; factura emisă de contractor şi dovada efectuării plăţii de către beneficiar; procese-verbale de recepţie a serviciilor prestate, dacă este cazul.

Aşadar, având în vedere că actul adiţional şi notificarea de modificare nu sunt prevăzute printre documentele justificative, coroborat cu prevederile paragrafului 3 citat anterior, este fără echivoc faptul că rambursarea acestor cheltuieli nu este condiţionată de încheierea unui act adiţional/unei notificări de modificare, comunicarea către OIR fiind cu titlu informativ.

În sprijinul acestor argumente, recurenta menţionează Instrucţiunea AMPOSDRU nr. 60/11.05.2012 (ulterioară încheierii contractului de management) care instituie obligativitatea iniţierii unei notificări, respectiv încheierii unui act adiţional, în cazul în care se decide externalizarea serviciilor de management. Instrucţiunea 60 bis a clarificat faptul că Instrucţiunea 60 nu se aplică retroactiv.

Cu alte cuvinte, anterior emiterii Instrucţiunii 60 de către AMPOSDRU, beneficiarii nu au avut obligaţia notificării externalizării serviciilor de management.

Recurenta arată că A. nu a avut obligaţia notificării încheierii contractului de management întrucât nu a operat modificări ale capitolelor bugetare.

Prin Ordinul nr. 1527/2010 pentru aprobarea unor precizări suplimentare aplicabile contractelor de tip strategic sau de grant semnate de beneficiarii de finanţare nerambursabilă din Programul operaţional sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" în perioada 2008-2010 ("Ordinul nr. 1527/2010") s-a permis beneficiarilor POSDRU externalizarea anumitor servicii în limita a 49% din valoarea proiectului.

Conform art. 3 din Ordinul nr. 1527/2010, "în cazul în care modificările produse de implementarea noilor mecanisme generează modificări ale bugetului proiectului, beneficiarii vor înainta către AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat notificări de modificare a bugetului, în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii notificărilor pentru modificarea clauzelor contractuale de către beneficiar".

Conform art. 9 (14) şi (16) din Contractul de finanţare, beneficiarul are obligaţia iniţierii unei notificări/act adiţional, în cazul în care intervin modificări ale bugetului estimat, în limita, respectiv, peste, 15% între capitole bugetare. Cu alte cuvinte, transferurile între subcapitole bugetare, în limita aprobată pentru respectivul capitol bugetar, nu reprezintă modificări ale bugetului de natură să genereze obligaţia notificării OIR sau încheierii unui act adiţional.

Cererea de finanţare are 4 (patru) capitole bugetare: resurse umane, participanţi, alte tipuri de costuri şi cheltuieli administrative, iar Contractul de management din data de 01.08.2011 nu a modificat alocările pe capitole bugetare, cheltuielile de management fiind în continuare încadrate în capitolul Alte tipuri de costuri, aşa cum au fost prevăzute în justificarea cererii de finanţare parte integrantă a Contractului de finanţare.

Faţă de norma legală indicată mai sus şi prin raportare la prevederile Contractului de finanţare, este evident că, în cazul în care externalizarea serviciilor de management nu a produs modificări ale capitolelor bugetare, nu este necesară transmiterea notificării/încheierea actului adiţional.

Aceasta este şi opinia AMPOSDRU care în Adresa nr. x/19.03.2012 (a se vedea Anexa nr. 7 la cererea noastră iniţială) a precizat că "în cadrul Anexei 2 - Bugetul proiectului, punctul 7.2 "valoare activităţi externalizate" nu reprezintă o linie bugetară în sine, elementele de cost cuprinse aici fiind deja luate în calcul o dată, în cadrul liniei bugetare "Alte tipuri de costuri".

Cu privire la cele reţinute de către prima instanţă, referitor la suma de 257.290 RON, reprezentând cheltuielile privind servicii de organizare de seminarii, arătă că încă de la începutul referirii pe care prima instanţă o face la acest aspect (pag. 7, paragraf ultim):"Aceleaşi statuări sunt relevante şi în privinţa sumei de 257.290 RON", aceasta cu trimitere la statuările pe care prima instanţă le-a făcut în privinţa cheltuielilor aferente activităţilor externalizate reprezentând servicii de consultanţă în management, concluzii pe care însă recurenta le consideră a fi eronate.

Practic, din interpretarea coroborată a celor reţinute de OIR, rezultă că autoritatea de control reproşează recurentei, A., faptul că aceasta ar fi operat modificări între capitolele bugetare fără să fi notificat autoritatea în acest sens.

Aşa cum a expus şi mai sus, prin intrarea în vigoare a Ordin nr. 1527/2010 li s-a dat beneficiarilor posibilitatea de a subcontracta anumite activităţi din cadrul Proiectului. În situaţia în care subcontractarea generează modificări ale bugetului, beneficiarii trebuie să notifice autoritatea în acest sens (art. 3 din Ordinul nr. 1527/2010).

Recurenta apreciază că, prin modificări ale bugetului, se înţeleg acele modificări ale sumelor alocate pentru fiecare capitol bugetar. Referitor la subcapitole, adică justificarea bugetului, modificările sumelor prognozate nu constituie modificări ale bugetului, dacă suma alocată respectivului capitol rămâne nemodificată.

Prin Ghidul solicitantului din anul 2010 s-a prevăzut că "detalierea şi justificarea bugetului este cu caracter orientativ. în implementare sunt acceptate modificări ale valorilor unitare estimate şi detaliate, aferente capitolelor bugetare, fără a fi necesară întocmirea de notificări sau acte adiţionale".

Aşadar, recurenta - beneficiar, a procedat la solicitarea spre rambursare a cheltuielilor efectuate în baza unui contract de achiziţie publică legal întocmit, cheltuieli pe care le-a inclus în linia bugetară "Alte tipuri de costuri", aşa cum s-a solicitat prin Ghidul solicitantului.

Includerea acestor cheltuieli în linia bugetară "Alte tipuri de costuri" nu a determinat modificarea cuantumului alocat acestei linii, astfel că nu se impunea transmiterea unei notificări, cum în mod greşit a apreciat autoritatea de control.

Cu privire la cele reţinute de către prima instanţă, referitor la "pretinsa încălcare" a principiului proporţionalităţii de către OIR Sud-Est, critică formulată prin cererea iniţială, se arată că instanţa de fond înţelege să citeze disp. art. 2 lit. n) din aceeaşi O.U.G. nr. 66/2011, subliniind prin caractere italice "ţinând seama de natura, frecvenţa şi impactul financiar al acestora asupra proiectului", pentru a arăta criteriile pe care înţelege să le aibă în vedere pentru a verifica respectarea, în speţa de faţă, de către OIR Sud-Est, a principiului proporţionalităţii.

În opinia recurentei, prima instanţă nu a realizat o analiză cu privire la acuzele nedovedite pe care OIR Sud-Est le face împotriva sa în cuprinsul Procesului-Verbal, prin această exprimare, constată (fără temei) o pretinsă vinovăţie pe care recurenta ar avea-o deja cu privire la acest fapt.

Procedând astfel, instanţa de fond arată încă o data părtinirea de care dă dovadă în beneficiul pârâtului, considerând deja vinovată pe recurentă pentru o "suspiciune" pe care echipa de control a reţinut-o.

Dincolo de faptul că, prima instanţă nu are în vedere şi celelalte dispoziţii legale prevăzute cu referire la această chestiune de aceeaşi O.U.G. nr. 66/2011, într-un mod inexplicabil, girează măsurile nelegale/excesive pe care pârâtul OIR Sud-Est Ie-a luat împotriva recurentei.

Se mai susţine că disp. art. 6 alin. (4) din acelaşi act normativ stabileşte în sarcina autorităţii obligaţia de a respecta principiul proporţionalităţii, astfel "în aplicarea prevederilor alin. (1) şi având în vedere principiul proporţionalităţii, autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia de a face reduceri procentuale din sumele solicitate la rambursarea/plata finală, reprezentând cheltuieli efectuate şi declarate de beneficiari, în situaţia în care constată neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială a Indicatorilor/obiectivelor proiectelor finanţate din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora, pentru care beneficiarii şi-au angajat răspunderea realizării, în perioada de implementare a contractelor/acordurilor/deciziilor/ordinelor de finanţare nerambursabilă ori a altor tipuri de contracte multianuale, cu excepţia cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internaţional prevăd altfel". Alineatul următor stabileşte că reducerile se vor realiza în funcţie de gradul de atingere a indicatorilor/obiectivelor, în funcţie de procedurile specifice.

Or, în operarea corecţiilor financiare OIR Sud-Est nu a ţinut cont de aceste prevederi legale, iar prima instanţă a girat măsurile nelegale dispuse de către OIR Sud-Est.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, arătând că soluţia primei instanţe îndeplineşte toate condiţiile de legalitate, în cauză nefiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.., impunându-se respingerea cererii de recurs.

Cu privire la primul motiv de recurs, privind principiul de drept comunitar privind certitudinea juridică, după cum a reţinut în mod corect prima instanţă, "pe lângă procedura în baza căreia, la momentul analizării cererilor de rambursare, sunt excluse cheltuielile considerate neeligibile (art. 6-9 din O.U.G. nr. 66/2011), actul normativ în materie stabileşte şi o altă procedură menită să permită recuperarea sumelor plătite necuvenit ca urmare a acceptării spre rambursare (art. 17-45), doar în acest fel putând fi respectat principiul antereferit: orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obţinut prin comiterea unei nereguli".

Contrar suţinerilor recurentei, se arată că la baza emiterii titlului de creanţă a stat Nota de control DLAF nr. 7/473/CD/08.11.2012. Or, potrivit prevederilor art. 21 alin. (3) şi alin. (25) din O.U.G. nr. 66/2011, într-o atare situaţie autorităţii competente în gestionarea fondurilor europene îi incumbă obligaţia organizării activităţii de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare. În speţă, o echipă de control din cadrul OIRPOSDRU Regiunea Sud-Est a procedat la verificarea documentară a cazului de suspiciune de neregulă înregistrat sub nr. x/20.11.2012 şi a constatat că mai multe cheltuieli acceptate iniţial şi rambursate beneficiarului sunt neeligibile.

În cauză sunt pe deplin aplicabile prevederile art. 11 alin. (3) din contractul de finanţare, conform cărora "în cazul sumelor plătite necorespunzător de către AMPOSDRU, beneficiarul are obligaţia de a restitui sumele respective în termen de 15 zile de la data transmiterii referatului de restituire de către AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat în conformitate cu dispoziţiile legale". În strânsă legătură cu această obligaţie a beneficiarului sunt şi cele stipulate la art. 9 lit. A) alin. (20) şi 21 din contractul de finanţare (astfel cum a fost modificat prin notificarea nr. x/11.01.2011), potrivit cărora "beneficiarul are obligaţia de a pune la dispoziţia AM/OIRPOSDRU, Autorităţii de Certificare şi Plată, Autorităţii de Audit, Departamentului de Luptă Antifraudă, Comisiei Europene, Curţii Europene de Conturi şi/sau oricărui alt organism abilitat să verifice modul de utilizare a finanţării nerambursabile, la cerere şi în termen, documentele şi/sau informaţiile solicitate şi să asigure toate condiţiile pentru efectuarea verificărilor la faţa locului", precum şi "să acorde dreptul de acces la locurile şi spaţiile unde se implementează sau a fost implementat proiectul, inclusiv accesul la sistemele informatice şi să pună la dispoziţie documentele solicitate privind gestiunea tehnică şi financiară a proiectului, atât pe suport de hârtie, cât şi în format electronic".

În această ordine de idei, faţă de referirile recurentei la principiul certitudinii juridice şi jurisprudenţa C.J.U.E., este de reamintit că aceeaşi Curte europeană a stabilit regula că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obţinut prin comiterea unei nereguli (C-199/03, pct. 15), statul fiind în măsură să solicite beneficiarului rambursarea finanţării acordate (C-465/10, pct. 32).

Prin următoarele două motive de recurs dezvoltate, A. susţine că instanţa de fond a reţinut greşit cu privire la experţii D. şi E. că au fost experţi pe termen lung, aceştia fiind implicaţi iniţial în implementarea proiectului ca experţi pe termen scurt, situaţie în care A. nu avea obligaţia de a notifica OIR.

Faţă de susţinerile recurentei privind cei doi experţi, subliniază faptul că, la verificarea administrativă a cererii de rambursare nr. x (CR.1), OIRPOSDRU Regiunea Sud-Est a solicitat A. dovada notificării experţilor G., D. şi E. ale căror CV-uri nu au fost depuse nici in etapa de contractare la dosarul proiectului şi nici ulterior semnării contractului. În urma clarificărilor solicitate, A. a depus un document justificativ cu acelaşi număr de înregistrare la DG-AMPOSDRU 6869/17.08.2010 (nr. înregistrare OIR nr. 7424/19.03.2012) dar cu un conţinut diferit faţă de documentul iniţial aflat la dosarul proiectului, care includea şi notificarea celor 2 experţi români, G. si D., iar ulterior, cu privire la aceşti experţi a susţinut că s-ar încadra în categoria experţilor pe termen scurt.

Mai mult, la data de 25.10.2011, A. a iniţiat actul adiţional nr. x de modificare a contractului, înregistrat la OIRPOSDRU Regiunea Sud-Est cu nr. 16722/25.10.2011, prin care solicita modificarea secţiunilor "Managementul proiectului" şi "Graficul de implementare al proiectului" din Cererea de finanţare şi notifica "demararea procedurilor de externalizare a managementului de proiect". OIRPOSDRU Regiunea Sud-Est a analizat modificările ce făceau obiectul actului adiţional nr. x şi, în vederea aprobării acestui act, a solicitat clarificări prin adresele nr. x/11.11.2011 şi nr. y/23.12.2011 cu privire la membrii echipei de management si a experţilor pe termen lung implicaţi in derularea proiectului: E., D., G. şi H. (dar şi cu privire la menţiunea din actul adiţional referitoare la "demarare a procedurilor de externalizare a managementului de proiect").

La data de 14.06.2012 A. a solicitat "anularea procesului de verificare şi aprobare a actului adiţional nr. 2" (astfel că nici experţii nu au fost introduşi în implementare şi nici secţiunile "Managementul proiectului" şi "Graficul de implementare al proiectului" din Cererea de finanţare nu au fost modificate), adresa fiind înregistrată la OIRPOSDRU Regiunea Sud-Est sub nr. x/14.06.2012.

Prin notificarea nr. 5, înregistrată la OIRPOSDRU Regiunea Sud-Est sub nr. x/18.10.2012, A. a solicitat completarea echipei de experţi pe termen lung cu expertul E., însă OIRPOSDRU Regiunea Sud-Est a respins Notificarea nr. x/18.10.2012 prin adresa nr. x/29.10.2012.

Rezultă aşadar, fără niciun fel de dubiu, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, că aceşti experţi fac parte din categoria experţilor pe termen lung, iar încercarea de a-i prezenta ca fiind experţi pe termen scurt denotă intenţia A. de a evita obţinerea acordului OIR POSDRU Regiunea Sud-Est cu privire la introducerea acestor experţi în categoria experţilor pe termen lung.

Prin cel de-al patrulea motiv, A. susţine, cu privire la suma de 432.287,35 RON, că instanţa a reţinut greşit faptul că A. avea obligaţia notificării OIR ca urmare a externalizării managementului, sens în care arată că "beneficiarii nu au avut obligaţia notificării externalizării serviciilor de management", cu atât mai mult cu cât încheierea contractului de management nu a operat modificări ale capitolelor bugetare.

Recurenta susţine că la data încheierii contractului de management cu F. era în vigoare Instrucţiunea nr. 41 care, în cuprinsul paragrafului 3 prevede că "beneficiarul are obligaţia comunicării AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat numele contractorului responsabil de managementul proiectului".

Prin raportare la prevederile contractului de finanţare, acest argument nu se suţine. Instrucţiunea nr. 41 emisă de AMPOSDRU la data de 04.02.2011 stabileşte regulile specifice privind implementarea proiectelor pentru care beneficiarii au optat pentru externalizarea managementului de proiect, nicidecum nu aduce modificări obligaţiilor prevăzute în contractul de finanţare (art. 9A alin. (12), (14), (16) şi art. 12) referitoare la modificările contractuale.

Atâta vreme cât Cererea de finanţare este anexă a contractului de finanţare, iar în secţiunile: managementul proiectului şi Pachetul de finanţare a proiectului sunt informaţii clare referitoare la managementul proiectului şi la sumele bugetate pentru această activitate, informaţii care au fost evaluate la momentul evaluării cererii de finanţare, Beneficiarului A., nu-i este recunoscut dreptul de a aduce modificări acestei anexe fără aprobarea anterioară a Autorităţii de Management/OIR.

Mai departe, Instrucţiunea nr. 60/11.05.2012 (ulterioară încheierii de către A. a contractului de servicii de management) vine în sprijinul celor susţinute anterior, în sensul că nici Instrucţiunea 41 şi nici Instrucţiunea nr. 60 nu exonerează beneficiarii, care decid şi solicită externalizarea managementului de proiect, de la obligaţiile prevăzute în contract cu privire la solicitarea aprobării pentru orice modificare contractuală.

Prin cel de-al cincilea motiv, recurenta susţine că soluţia instanţei de fond cu privire la cheltuielile aferente serviciilor de organizare de seminarii, în sumă de 257.290 RON, ar fi eronată.

Cu privire la acest aspect, se arată că A. a transmis Notificarea nr. x/14.03.2012, înregistrată la OIRPOSDRU Regiunea Sud-Est sub nr. x/19.03.2012 prin care a modificat numai subcapitolului 7.2 din Bugetul proiectului - Valoare activităţi externalizare la suma de 1.056.600 RON, detaliată astfel: 17.000 RON servicii audit financiar; 803.000 RON contract management; 38.550 RON servicii organizare evenimente, incluzând închiriere locaţie, catering, transport şi cazare participanţi; 85.000 RON achiziţie servicii publicitate-elaborare (editing), tipărire materiale informative şi promoţionale; 13.050 RON realizare şi mentenanţă pagină web proiect; 100.000 RON servicii traducere şi translaţie.

Ulterior, prin adresa nr. x/17.01.2013, ofiţerul de verificare cheltuieli a solicitat A.:

"Justificaţi unde se regăseşte, in bugetul proiectului, cheltuiala aferenta serviciilor organizare vizita de studiu", iar A. a răspuns prin adresa nr. x/24.01.2013, înregistrata la OIR cu nr. x/28.01.2013, arătând că:

"referitor la cheltuiala aferentă serviciilor de organizare a vizitei de studiu, aceasta se regăseşte si ea (ca si cheltuiala aferenta serviciilor de organizare seminarii - n.n.) în bugetul proiectului la subcapitolul bugetar 7.2. valoare activităţi externalizate, la care face referire Notificarea cu nr. de înregistrare 46/14.03.2012", fără să ţină cont de faptul că valoarea activităţilor externalizate este bugetată la cap. 3. Alte tipuri de costuri şi că la sublinia "Servicii de organizare evenimente ('închiriere locaţie, catering, transport, cazare participanţi) este prevăzuta doar suma de 38.550,00 RON.

Având in vedere faptul ca A. nu a solicitat transferurile de sume de la cap. 2 Participanţi, la cap. 3. Alte tipuri de costuri, suma de 745.460 RON (care include şi valoarea de 257.290 RON), ce depăşeşte valoarea de 38.550,00 RON fără TVA, stabilită prin Notificarea 46 aprobata in 21.03.2012, a fost considerată neeligibila în cadrul proiectului, motivat de încălcarea de către A. a art. 9A alin. (14), lit. d) si art. 12 alin. (1) din Contractul de finanţare, precum si a prevederilor H.G. nr. 759/2007 art. 2 alin. (1) lit. c).

Prin ultimul motiv de recurs, A. critică soluţia pronunţată pe fond cu privire la principiul proporţionalităţii, argumentând că instanţa de fond a înţeles parţial eronat această chestiune.

Or, intimata precizează că potrivit art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, corecţiile financiare se stabilesc doar "în cazul în care se constată nereguli determinate de abaterile prevăzute în anexă, în aplicarea de către beneficiari a prevederilor privind procedurile de achiziţie, în raport fie cu reglementările naţionale în vigoare în domeniul achiziţiilor publice, fie cu reglementările comunitare aferente programelor cărora le sunt aplicabile alte prevederi decât cele ale Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 34/2006*), aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, fie cu procedurile specifice/instrucţiunile de achiziţii aplicabile beneficiarilor privaţi". Doar în această situaţie se emit note de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare, urmând că, potrivit art. 27 alin. (2) şi (5), "valoarea creanţei bugetare să se determine prin aplicarea de corecţii financiare, ale căror rate sunt stabilite prin hotărâre de Guvern", iar "pentru alte abateri care nu sunt definite în anexă, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene aplică corecţii financiare, în concordanţă cu principiul proporţionalităţii sau, acolo unde este posibil, prin analogie cu abaterile identificate în anexă".

În al doilea rând, fiind de acord că în situaţia recurenţilor se aplică dispoziţiile generale ale art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 referitoare la principiul proporţionalităţii, OIRPOSDRU Regiunea Sud-Est a ţinut cont, la momentul stabilirii cuantumului creanţei bugetare afectate de nereguli, de natura şi gravitatea neregulilor constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acestora.

Astfel, echipa de control a constatat existenţa mai multor tipuri de nereguli, de natură a justifica declararea ca neeligibile în totalitate a cheltuielilor afectate de aceste nereguli: inducerea în eroare a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene prin prezentarea unui document înregistrat sub acelaşi număr, însă cu un conţinut diferit, solicitarea cheltuielilor pentru licenţe office ce nu au fost prevăzute în cererea de finanţare, efectuarea unor cheltuieli cu nerespectarea cererii de finanţare şi bugetului proiectului (anexele 1 şi 2 la contractul de finanţare), etc.

Faţă de natura acestor nereguli, instanţa de fond a reţinut corect că sancţiunea juridică aplicabilă nu poate consta decât în declararea ca neeligibile a cheltuielilor în discuţie, neputând fi aplicabile în acest caz reduceri procentuale sau corecţii financiare (spre exemplu lipsa notificării sau notificarea tardivă a unor experţi pe termen lung conduce la neeligibilitatea cheltuielilor cu salariile acestora până la data aprobării notificării; plata cheltuielilor cu licenţe office ce nu au fost prevăzute ca tipuri de cheltuieli în cererea de finanţare se sancţionează cu neeligibilitatea acestor cheltuieli, etc.)

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Un prim argument de nelegalitate se referă la incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv atunci când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Potrivit acestui text de lege, casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluţia adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei.

Obligaţia judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluţia dată, pentru ce a admis susţinerile unei părţi şi le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce a găsit bună o probă şi nesinceră o altă probă, de ce a aplicat o anumită normă de drept, sau i-a dat o anumită interpretare, este o obligaţie esenţială, a cărei încălcare duce la desfiinţarea hotărârii.

Prin urmare, textul legal sus evocat se referă la necesitatea arătării motivelor de fapt şi de drept ce au format convingerea instanţei precum şi a celor pentru care s-au înlăturat cererile părţilor. Concluzionând, motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă şi concretă în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, ea constituind astfel o garanţie pentru părţile din proces în faţa eventualului arbitrariu judecătoresc şi de altfel singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar. Astfel, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, şi de altfel ea se circumscrie şi noţiunii de proces echitabil în condiţiile prevăzute de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanţiile date de art. 6.1 din Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părţilor de a fi în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, aceasta implică mai ales în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauza Albina c. României şi hot. CEDO din 15.03.2007 în cauza Gheorghe c. României).

Pe de altă parte, tot atât de adevărat este că în jurisprudenţa sa privind încălcările aduse art. 6 para. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în repetate rânduri că, în general instanţelor naţionale nu le incumbă o obligaţie de a furniza în motivările hotărârilor lor răspunsuri detaliate pentru fiecare argument ridicat de către părţile implicate in litigii (hot. CEDO Van de Hurk c. Olandei, şi hot. Perez c. Franţei).

Circumstanţiind aceste aspecte teoretice la speţa dedusă judecăţii, se observă că, în cauză recurenta a invocat motivul de casare de mai sus din perspectiva faptului că prima instanţă nu a analizat argumentele invocate de parte referitoare la nerespectarea de către OIR Sud-Est a principiului de drept comunitar privind certitudinea juridică.

În concret, recurenta susţine că a invocat pe larg în cuprinsul cererii de chemare în judecată şi în concluziile scrise faptul că anterior datei de 25.02.2013, emitentul Procesului-verbal contestat (OIR Sud-Est), printr-un act administrativ intrat în circuitul civil, a calificat aceste cheltuieli ca fiind eligibile şi a dispus rambursarea lor către beneficiarii finanţării prin POSDRU, însă instanţa de fond s-a rezumat la a cita definiţiile pe care disp. art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 o dau noţiunii de "neregulă", iar disp. art. 2 lit. u) din acelaşi act normativ, o dau noţiunii de "sumă plătită necuvenit", menţionând apoi regula potrivit căreia "orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obţinut prin comiterea de neregulii".

Contrar opiniei recurentei, Înalta Curte observă că în conţinutul hotărârii judecătoreşti atacate, prima instanţă a analizat detaliat argumentele privind incidenţa în cauză a principiului certitudinii juridice. Susţinerile recurentei în sensul că motivele sale de nelegalitate nu au fost analizate din perspectiva menţionată, nu pot fi reţinute, deoarece instanţa de fond a precizat, suficient de clar, că în cauză nu pot fi incidente considerentele principiului certitudinii juridice, în contextul în care "pe lângă procedura în baza căreia, la momentul analizării cererilor de rambursare, sunt excluse cheltuielile considerate neeligibile (art. 6-9 din O.U.G. nr. 66/2011), actul normativ în materie stabileşte şi o altă procedură menită să permită recuperarea sumelor plătite necuvenit ca urmare a acceptării spre rambursare (art. 17-45), doar în acest fel putând fi respectat principiul antereferit: "orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obţinut prin comiterea unei nereguli,,.

Această abordare este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, iar aprecierile recurentei referitoare la faptul că, deşi iniţial chetuielile au fost apreciate ca fiind eligibile printr-un act administrativ intrat în circuitul civil, ulterior au fost considerate ca grevate de neregulă, ceea ce încalcă principiul menţionat, nu pot fi primite.

Astfel, atât clauzele contractuale, cât şi dispoziţiile legale instituie, în sarcina autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, obligaţia de a recupera de la beneficiar cheltuielile afectate de nereguli, chiar dacă acestea au fost iniţial acceptate şi rambursate. În acest sens, sunt relevante prevederile art. 11 alin. (3) din contractul de finanţare, conform cărora "în cazul sumelor plătite necorespunzător de către AMPOSDRU, beneficiarul are obligaţia de a restitui sumele respective în termen de 15 zile de la data transmiterii referatului de restituire de către AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat în conformitate cu dispoziţiile legale".

Aşadar, chiar dacă iniţial autoritatea a rambursat anumite cheltuieli potrivit contractului de finanţare, în urma efectuării de verificări ulterioare şi a constatării unor nereguli, aceste sume trebuie rambursate, aspect reţinut frecvent şi de jurisprudenţa CJUE.

Tot în cadrul acestui motiv de recurs, recurenta a precizat că în legătură cu suma de 432.287,35 RON, reprezentând cheltuielile aferente activităţilor externalizate reprezentând servicii de consultanţă în management, prima instanţă nu a făcut altceva decât să preia în totalitate concluziile eronate ce rezultă din Procesul-verbal nr. x/08.08.2013, pe care a înţeles să îl critice pentru nelegalitate.

Din verificarea acestor susţineri se observă că instanţa de fond a emis propriul raţionament în privinţa sumei indicate de recurentă, iar împrejurarea că acesta a coincis cu cel al intimatei nu expune hotărârea pronunţată vreunui viciu care să fie sancţionat cu casarea pentru încălcarea art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cea de-a doua abordare a cererii de recurs se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respecitv atunci când instanţa a interpretat sau aplicat greşit normele de drept material.

Un prim aspect de critică se referă la cele reţinute de către prima instanţă, referitor la cheltuielile cu remuneraţia expertului pe termen scurt D..

Recurenta încearcă să acrediteze ideea că expertul de mai sus a deţinut în cadrul proiectului, mai întâi o poziţie de expert pe termen scurt - ianuarie- februarie 2013-, iar ulterior de expert pe termen lung conform Notificării nr. 6 înregistrată la OIR POSDRU SE cu nr. 9271/10.06.2013.

O asemenea poziţie procesuală nu poate fi confirmată de instanţa de control judiciar, având în vedere că activitatea unui expert în cadrul unui proiect trebuie privită în mod unitar, neputând fi fracturată în funcţie de interesele de moment ale părţii. Pe de altă parte, aşa cum legal a reţinut şi prima instanţă, recurenta a depus la dosar contractul nr. x/23.08.2011 din care rezultă fără dubiu împrejurarea că expertul D. a fost angajat pe un interval superior celui de 6 luni, respectiv 24.08.2011-01.08.2013.

Aşadar, acest contract infirmă susţinerile recurentei potrivit cărora acest expert ar fi desfăşurat activităţi ca expert pe termen scurt în perioada lunilor ianuarie - februarie 2013, neputând fi decupată această perioadă din întregul activităţii derulate de acest expert aşa cum s-a dovedit mai sus.

Recurenta mai arată în conţinutul recursului său că acest contract indicat mai sus, nu poate fi avut în vedere deoarece nu se referă la activităţile derulate de expert în cadrul proiectului în discuţie, ci în calitate de angajat al asociaţiei recurente.

Pe scurt, recurenta arată că iniţial expertul D. a desfăşurat activităţi ca expert pe termen scurt în perioada ianuarie- februarie 2013, iar ulterior a fost notificat ca expert pe termen lung începând cu luna iunie 2013, aspect perfect legal din perspectiva contractului de finanţare.

Aceste argumente nu pot fi primite, deoarece sunt infirmate de probele dosarului, din care rezultă cu certitudine că expertul a derulat activităţi pentru proiectul în discuţie pe toată perioada angajării sale, aspect dovedit de adresa nr. x/17.08.2010 care conţine CV-ul acestui expert, dar şi fişa postului aflată la dosar fond.

Aceeaşi este şi situaţia expertului E., pentru care, de asemenea, nu a fost respectată obligaţia de notificare. În legătură cu situaţia acestui din urmă expert, prima instanţă a observat corect că, deşi au fost încheiate două contracte, intenţia părţilor privind prestarea activităţilor, în perioada 01.03.2011 - 31.03.2013, este evidentă, chiar dacă între cele două contracte x şi x s-a interpus o durată de întrerupere de 5 zile.

De altfel, instanţa de fond a constatat corect că "echipa de management şi de experţi pe termen lung trebuia stabilită precontractual, orice modificare a componenţei acesteia fiind permisă doar în baza unei notificări a reclamantei aprobată de către pârâtă", iar prin notificarea nr. 5, înregistrată la OIRPOSDRU Regiunea Sud-Est sub nr. x/18.10.2012, recurenta a solicitat completarea echipei de experţi pe termen lung cu expertul E., însă OIRPOSDRU Regiunea Sud-Est a respins Notificarea nr. x/18.10.2012 prin adresa nr. x/29.10.2012.

Deosebit de relevantă sub aspectul celor consemnate mai sus este şi împrejurarea că pentru rambursarea cheltuielilor cu salariile experţilor implicaţi în implementarea proiectului în perioada 01.03.2011-16.12.2011 şi 17.12.2011-30.04.2012, recurenta a anexat cererilor de rambursare nr. x şi 2 lista experţilor pe termen lung din care fac parte D. şi E., fiind aşadar evidentă intenţia acesteia de angajare a celor doi experţi pe termen lung, iar demersurile efectuate pentru a demostra contrariul au fost adoptate doar pentru a evita obligaţia de notificare.

În privinţa cheltuielilor aferente activităţilor externalizate reprezentând servicii de consultanţă în management, recurenta a susţinut că nu avea obligaţia notificării, deoarece nu a operat o modificare a contractului de finanţare în conformitate cu prevederile art. 9 (14) şi (16) din Contract.

Concret, se arată că A. nu a avut obligaţia notificării încheierii contractului de management întrucât nu a operat modificări ale capitolelor bugetare.

Relevant sub acest aspect este faptul că în cererea de finanţare recurenta a precizat expres că activitatea de management va fi asigurată, pe întreaga perioadă de implementare a contractului, de către experţi ai acesteia. Prin urmare, aşa cum just a statuat şi instanţa de fond, cheltuielile cu personalul au fost bugetate în cadrul primului capitol-resurse umane.

Prin urmare, pentru ca respectivele cheltuieli să se regăsească la capitolul al III-lea- alte tipuri de costuri, aşa cum a suţinut recurenta era necesară o redistribuire a capitolelor bugetare, ceea ce presupunea, în mod cert acordul autorităţii. De altfel, o atare solicitare a fost formulată de recurentă, însă notificarea nr. x/19.03.2012 a fost respinsă de către intimată, ceea ce confirmă concluziile de mai sus.

Ca atare, este evident că implementarea de către recurentă a noilor mecanisme privind externalizarea managementului de proiect au produs modificări atât cererii de finanţare cât şi bugetului proiectului (Anexele 1 şi 2 la Contract), fiind necesar acordul autorităţii sub forma încheierii unui act adiţional.

Tot în legătură cu acest subiect, a fost invocată Instrucţiunea AMPOSDRU nr. 41 în vigoare la data semnării contractului, potrivit căreia "Beneficiarul are obligaţia comunicării AMPOSDRU/OIPOSDRU delegat numele contractorului responsabil de managementul proiectului", în cazul în care acesta decide unilateral să externalizeze această componentă.

În acest sens, recurenta apreciază că, spre deosebire de Instrucţiunea AMPOSDRU nr. 60/11.05.2012 (ulterioară încheierii contractului de management) care instituie obligativitatea iniţierii unei notificări, respectiv încheierii unui act adiţional, în cazul în care se decide externalizarea serviciilor de management şi care nu se aplică retroactiv, în Instrucţiunea care se aplică prezentului contract, nu era necesară notificarea şi nici acordul autorităţii prin încheierea unui act adiţional.

Cele două Instrucţiuni AMPOSDRU invocate de recurentă nu se aplică însă în prezenta cauză, de vreme ce părţile au stabilit obligaţii contractuale certe, pe care recurenta era obligată să le respecte.

Concret, se observă că Instrucţiunea nr. 41 emisă de AMPOSDRU la data de 04.02.2011, invocată de recurentă stabileşte regulile specifice privind implementarea proiectelor pentru care beneficiarii au optat pentru externalizarea managementului de proiect. Aşadar, acest act administrativ nu poate aduce modificări obligaţiilor prevăzute în contractul de finanţare (art. 9A alin. (12), (14), (16) şi art. 12). Acesta este şi motivul pentru care actul adiţional nu era cuprins printre documentele justificative prevăzute de aceeaşi Instrucţiune nr. 41, recurenta pornind raţionamentul său de la o premisă greşită şi invocând norme care nu se apică situaţiei juridice verificate în speţă.

În concluzie, aşa cum corect a statuat şi prima instanţă, atâta vreme cât cererea de finanţare este anexă a contractului, iar în secţiunile "managementul proiectului şi pachetul de finanţare" sunt informaţii clare referitoare la modalitatea de derulare de managementului şi la sumele bugetate pentru această activitate, beneficiarului nu-i este recunoscut dreptul de a aduce modificări acestei anexe fără aprobarea anterioară a Autorităţii de Management/OIR, cum rezultă cert din clauzele contractuale redate pe larg de prima instanţă şi de actele administrative a căror anulare se solicită.

Aceeaşi modificare contractuală unilaterală, cu nerespectarea dispoziţiilor art. 9 pct. 14 şi art. 12 alin. (1) din contractul de finanţare s-a reţinut şi în privinţa sumei de 257.290 de RON, aferente serviciilor externalizate reprezentând servicii de organizare seminarii.

Recurenta invocă prevederile Ordinului nr. 1527/2010 prin care li s-a dat beneficiarilor posibilitatea de a subcontracta anumite activităţi din cadrul Proiectului. În situaţia în care subcontractarea generează modificări ale bugetului, beneficiarii trebuie să notifice autoritatea în acest sens (art. 3 din Ordinul nr. 1527/2010).

În argumentarea punctului său de vedere, recurenta învederează că nu a operat o modificare a bugetului proiectului, în condiţiile în care a procedat la solicitarea spre rambursare a cheltuielilor efectuate în baza unui contract de achiziţie publică legal întocmit, cheltuieli pe care le-a inclus în linia bugetară "Alte tipuri de costuri", iar includerea acestor cheltuieli în linia bugetară "Alte tipuri de costuri" nu a determinat modificarea cuantumului alocat acestei linii, astfel că nu se impunea transmiterea unei notificări.

Contrar acestui punct de vedere, Înalta Curte reţine că în cuprinsul cererii de finanţare nu a fost prevăzută externalizarea serviciilor de organizare a seminariilor, astfel încât costurile în discuţie nu au fost individualizate în capitolul al III-lea.

În aceste condiţii, instanţa de fond, în mod just, a reţinut că "s-a operat o modificare bugetară între capitole, de la capitolul al II-lea, la capitolul al III-lea aferent serviciilor externalizare, şi nu doar între linii bugetare după cum a încercat reclamanta să acrediteze ideea", motiv pentru care se impunea acordul OIR, în baza art. 9 A alin. (12) şi 14 din contractul de finanţare.

Pe cale de consecinţă, având in vedere faptul ca recurenta nu a solicitat transferurile de sume de la cap. 2 "Participanţi" la cap. 3. "Alte tipuri de costuri" suma de 745.460 RON (care include şi valoarea în discuţie de 257.290 RON), ce depăşeşte valoarea de 38.550,00 RON fara TVA, stabilita prin Notificarea 46 aprobata la 21.03.2012, a fost considerata neeligibila în cadrul proiectului, motivat de încălcarea art. 9 alin. (14), lit. d) si art. 12 alin. (1) din Contractul de finanţare, precum si a prevederilor H.G. nr. 759/2007 art. 2 alin. (1) lit. c).

Precizările recurentei, în sensul că a operat doar o modificare la subcapitole bugetare, ceea ce nu constituia o schimbare a sumei totale în cadrul capitolului, deci nu era necesar acordul autorităţii, nu pot fi primite, având în vedere că suma solicitată la rambursare nu a fost prevăzută iniţial în capitolul 3 "Alte tipuri de costuri" aşa cum s-a reţinut mai sus.

În final, recurenta critică modalitatea în care prima instanţă s-a raportat la principiul proporţionalităţii sancţiunii şi maniera în care a argumentat concluzia la care a ajuns cu privire la acest aspect.

Se susţine că instanţa nu a făcut decât să găsească o justificare pentru nelegala aplicare de către OIR Sud-Est de corecţii financiare în procent de 100% din valoarea cheltuielilor efectuate.

În primul rând, Înalta Curte observă că, în cauză nu au fost aplicate corecţii financiare, recurenta fiind în eroare şi plecând de la o premisă greşită în înţelegerea principiului proporţionalităţii.

Astfel, în cauză se verifică caracterul eligibil sau neeligibil al unor cheltuieli solicitate la rambursare în cadrul proiectului, iar nu aplicarea de corecţii financiare pentru nerespectarea unor prevederi legale interne sau comunitare.

Din această perspectivă se aplică se aplică dispoziţiile generale ale art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 referitoare la principiul proporţionalităţii, iar intimata pârâtă a ţinut cont de această reglementare, la momentul stabilirii cuantumului creanţei bugetare afectate de nereguli, de natura şi gravitatea neregulilor constatate, precum şi de amploarea şi de implicaţiile financiare ale acestora.

Fiind, în esenţă o chestiune de apreciere, iar nu de nelegalitate a măsurii, Înalta Curte concluzionează că argumentele recurentei în legătură cu acest ultim aspect nu pot constitui obiect al controlului judiciar.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că recursul reclamantei este nefondat şi, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea 544/2004 şi disp. art. 497 C. proc. civ., se va dispune respingerea acestuia, cu consecinţa menţinerii, ca legală, a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 3598 din 10 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2020.