Magistrates' salary recalculation claims barred by mandatory pre-judicial administrative complaint procedure under framework salary laws

Şedinţa publică din data de 19 martie 2020

Asupra recursurilor de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Procedura derulată.

1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 28.11.2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., judecători în cadrul Tribunalului Mehedinţi, HH., II., JJ., KK., asistenţi judiciari în cadrul Tribunalului Mehedinţi şi LL., judecător în cadrul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Craiova şi Ministerul Justiţiei,

I) includerea în bază de calcul a indemnizaţiei de încadrare brută lunară a drepturilor salariale reprezentând creşterile salariale de 5% începând cu data de 01.01.2007 faţă de nivelul din luna decembrie 2006, de 2% începând cu data de 01.04.2007 faţă de nivelul din luna martie 2007 şi de 11% începând cu data de 01.10.2007 faţă de nivelul din luna septembrie 2007, în continuare până la încetarea discriminării;

II) recalcularea drepturilor salariale având în vedere sumele care au fost achitate prin eşalonare pentru perioada cuprinsă între data primei plăţi prin eşalonare - 28.09.2010 - până la momentul plăţii efective a sumelor datorate de pârâţi în baza următoarelor titlurilor executorii, sume actualizate cu indicele de inflaţie dar şi cu dobânda aferentă, după cum urmează:

- 1. Sentinţa civilă nr. 1324 din 06 .11.2007 a Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale pronunţată în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia nr. 1255/11.03.2008 pronunţată în dosarul nr. x/2007 al Curţii de Apel Craiova, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale;

- 2. Sentinţa civilă nr. 1317 din 06.11.2007 a Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale pronunţată în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia nr. 1043/05.03.2008 pronunţată în dosarul nr. x/2007 al Curţii de Apel Craiova, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale;

- 3. Sentinţa civilă nr. 1224 din 10.06.2008 a Tribunalului Mureş, secţia Civilă pronunţată în dosarul nr. x/2008, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1448/R/14.06.2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia Civilă, de muncă şi asigurări sociale pentru minori şi familie;

- 4. Sentinţa nr. 1487 din 26 .11.2007 a Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale pronunţată în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia nr. 1650/23.03.2008 pronunţată în dosarul nr. x/2007 al Curţii de Apel Craiova, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale;

- 5. Sentinţa civilă nr. 44/15.01.2008 a Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale pronunţată în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia nr. 2715/07.05.2008 pronunţată în dosarul nr. x/2007 al Curţii de Apel Craiova, secţia Conflicte de Muncă;

- 6. Sentinţa nr. 1508/29.11.2007 Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale pronunţată în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia nr. 1045/05.03.2008 pronunţată în dosarul nr. x/2007 al Curţii de Apel Craiova, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale;

- 7. Sentinţa nr. 1509 din 29 .11.2007 a Tribunalului Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale pronunţată în dosarul nr. x/2007, irevocabilă prin decizia nr. 1681/26.03.2008 pronunţată în dosarul nr. x/2007 al Curţii de Apel Craiova, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale;

III) achitarea diferenţelor salariale după includerea creşterilor salariale de 18 % în indemnizaţia de încadrare brută lunară, sume actualizate cu indicele de inflaţie dar şi cu dobânda aferentă, începând cu data de 28.09.2010 la zi şi, în continuare, până la plata lor efectivă, integrală.

IV) obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Mehedinţi să aloce fondurile necesare plăţii sumelor reprezentând drepturile salariale actualizate cu indicele de inflaţie dar şi cu dobânda aferentă.

Urmare a admiterii capetelor de cerere principale reclamanţii au solicitat şi

V) obligarea pârâtului Ministrul Justiţiei să îndeplinească toate formalităţile necesare, în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 din Legea nr. 71/2015 care a aprobat O.U.G. nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015 şi, mai nou, cu prevederile art. 3 indice 1 (1) din O.U.G. nr. 20/2016 din 8 iunie 2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei prin includerea creşterii salariale de 18% în indemnizaţia de încadrare brută lunară, sub sancţiunea plăţii unor despăgubiri materiale de 100 RON pe zi întârziere pentru fiecare dintre reclamant până la îndeplinirea obligaţiei.

1.2. În cursul soluţionării cauzei, au fost formulate cereri de intervenţie în interes propriu de MM., la data de 23.01.2017, de NN. şi OO., la data de 21.03.2017, de PP., la data de 23.03.2017, de QQ., la data de 29.03.2017, de RR., SS. şi TT., la data de 12.04.2017, şi de UU., VV. şi WW., la data de 22.05.2017, prin care au solicitat aceleaşi drepturi ca şi reclamanţii.

1.3. La data de 21.03.2017, reclamanţii au formulat cerere de modificare a acţiunii prin care au solicitat:

1. recalcularea drepturilor salariale având în vedere sumele care au fost achitate prin eşalonare pentru perioada cuprinsă între data primei plăţi prin eşalonare - de la data de 28.09.2010 până la data de 09.04.2015, a sumelor datorate de pârâţi în baza titlurilor executorii, sume actualizate cu indicele de inflaţie dar şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON,

2. recalcularea drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă între data de 09.04.2015 până în luna noiembrie 2015 inclusiv, a sumelor datorate de pârâţi în baza titlurilor executorii, sume actualizate cu indicele de inflaţie dar şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON,

3. recalcularea drepturilor salariale pentru perioada cuprinsă între luna decembrie 2015 până în prezent a sumelor datorate de pârâţi în baza titlurilor executorii, sume actualizate cu indicele de inflaţie dar şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10 %, potrivit Legii nr. 293/2015 din 25 noiembrie 2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe,

4. achitarea diferenţelor salariale după includerea creşterilor salariale susmenţionate în indemnizaţia de încadrare brută lunară, sume actualizate cu indicele de inflaţie dar şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, începând cu data de 28.09.2010 Ia zi şi, în continuare, până la plata lor efectivă, integrală.

5. obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Mehedinţi să aloce fondurile necesare plăţii sumelor rezultate reprezentând drepturile salariale actualizate cu indicele de inflaţie dar şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, începând cu data de 28.09.2010 la zi şi, în continuare, până la plata lor efectivă, integrală,

6. obligarea pârâtului Ministrul Justiţiei să îndeplinească toate formalităţile necesare, în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare reclamant în acord cu Legea nr 71/2015 care a aprobat O.U.G. nr. 83 din 12 decembrie 2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, O.U.G. nr. 20/2016 din 8 iunie 2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, O.U.G. nr. 43/2016 din 31 august 2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 indice 1 alin. (1 indice 1) - (1 indice 4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei şi obligarea acestui pârât să emită ordine de salarizare individuală conform celor solicitate, sub sancţiunea plăţii unor despăgubiri materiale de 100 RON pe zi întârziere pentru fiecare dintre reclamant.

2. Hotărârile primei instanţe

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2888 din 7 iulie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii cererilor de intervenţie principală, ca neîntemeiată.

A respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile afirmate prin cererea principală, modificatoare şi cererile de intervenţie principală, ca neîntemeiată.

A admis acţiunea precizată şi modificată formulată de reclamanţii A., C., D., E., F., G., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK. şi LL..

A admis cererile de intervenţie principală formulate de intervenienţii MM., OO., PP., QQ., NN., TT., SS., RR..

A obligat pârâţii Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiţiei să recalculeze reclamanţilor şi intervenienţilor drepturile salariale având în vedere sumele care au fost achitate prin eşalonare pentru perioada cuprinsă între data primei plăţi prin eşalonare - de la data de 28.09.2010 până la data de 09.04.2015, a sumelor datorate de pârâţi în baza titlurilor executorii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381.823 RON.

A obligat pârâţii Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiţiei să recalculeze reclamanţilor şi intervenienţilor drepturile salariale pentru perioada cuprinsă între data de 09.04.2015 până în luna noiembrie 2015 inclusiv, a sumelor datorate de pârâţi în baza titlurilor executorii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON.

A obligat pârâţii Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiţiei să recalculeze reclamanţilor şi intervenienţilor drepturile salariale pentru perioada cuprinsă între luna decembrie 2015 şi până la data pronunţării prezentei sentinţe a sumelor datorate de pârâţi în baza titlurilor executorii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit legii nr. 293/2015.

A obligat pârâţii Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiţiei să recalculeze reclamanţilor şi intervenienţilor drepturile salariale după includerea creşterilor salariale menţionate mai sus, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar, până la data plăţii efective, începând cu data de 28.09.2010 la zi şi până la plata lor efectivă.

A obligat pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Mehedinţi să aloce fondurile necesare plăţii sumelor rezultate, reprezentând drepturile salariale actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar, până la data plăţii efective, începând cu data de 28.09.2010 la zi şi până la plata lor efectivă.

A obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să îndeplinească toate formalităţile necesare, în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare reclamant, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei şi obligă acest pârât să emită ordine de salarizare individuală, în sensul celor mai sus menţionate.

2.2. Prin încheierea de şedinţă din camera de consiliu din 5 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea formulată de petenţii reclamanţi B. şi H. şi a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul sentinţei civile nr. 2888 din 7 iulie 2017 în sensul că se va menţiona în practicaua şi dispozitivul acesteia numele reclamanţilor B. şi H., care din eroare nu au fost menţionate.

2.3. Prin sentinţa civilă nr. 3273 din 22 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de completare hotărâre formulată de petenţii intervenienţi UU., VV. şi WW..

A respins excepţia inadmisibilităţii cererii de intervenţie principală, ca neîntemeiată.

A respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru cererea de intervenţie, ca neîntemeiată.

A admis cererea de intervenţie principală formulată de intervenienţii UU., VV. şi WW..

A obligat pârâţii Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiţiei să recalculeze intervenienţilor drepturile salariale având în vedere sumele care au fost achitate prin eşalonare pentru perioada cuprinsă între data primei plăţi prin eşalonare - de la data de 28.09.2010 până la data de 09.04.2015, a sumelor datorate de pârâţi în baza titlurilor executorii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381.823 RON.

A obligat pârâţii Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiţiei să recalculeze intervenienţilor drepturile salariale pentru perioada cuprinsă între data de 09.04.2015 până în luna noiembrie 2015 inclusiv, a sumelor datorate de pârâţi în baza titlurilor executorii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON.

A obligat pârâţii Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiţiei să recalculeze intervenienţilor drepturile salariale pentru perioada cuprinsă între luna decembrie 2015 şi până la data pensionării fiecăreia dintre interveniente, a sumelor datorate de pârâţi în baza titlurilor executorii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit legii nr. 293/25 noiembrie 2015.

A obligat pârâţii Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiţiei să recalculeze şi să achite intervenienţilor diferenţele salariale după includerea creşterilor salariale menţionate mai sus, în indemnizaţia de încadrare brută lunară, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar, până la data plăţii efective, începând cu data de 28.09.2010 la zi şi până la plata lor efectivă.

A obligat pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Mehedinţi să aloce fondurile necesare plăţii sumelor rezultate, reprezentând drepturile salariale actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar, până la data plăţii efective, începând cu data de 28.09.2010 la zi şi până la plata lor efectivă.

3. Recursurile formulate în cauză

3.1. Împotriva sentinţei nr. 2888 din 7 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, intervenienţii UU., VV. şi WW. au formulat recurs.

Au arătat că, deşi la 19.05.2017, au formulat cerere de intervenţie principală în interes propriu prin care au solicitat aceleaşi drepturi născute la aceeaşi dată şi în aceleaşi condiţii cu cele invocate de reclamanţi prin acţiunea principală, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra pretenţiilor lor.

Astfel, instanţa nu a motivat în hotărâre motivele pentru care nu a luat în calcul şi cererea lor de intervenţie.

3.2. Şi reclamanţii B. şi H. au formulat recurs împotriva sentinţei nr. 2888 din 7 iulie 2017, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând trimiterea dosarului spre rejudecare.

Au arătat că au formulat şi au solicitat modificarea acţiunii alături de ceilalţi reclamanţi, însă, deşi acţiunea a fost admisă astfel cum a fost modificată, nu au fost consemnaţi în cuprinsul hotărârii.

Astfel, în cazul lor nu există o motivare a instanţei, un raţionament pentru care s-a apreciat că hotărârea nu le este aplicabilă.

3.3. Împotriva sentinţei nr. 2888 din 7 iulie 2017, a formulat recurs şi pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii şi, pe fond, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

3.3.1. A apreciat recurentul-pârât că prima instanţă în mod greşit a admis în principiu cererile de intervenţie principală formulate în cauză, cu motivarea că s-ar impune judecarea cererilor reunite în vederea asigurării unei practici unitare.

Astfel, în raport cu dispoziţiile art. 61 alin. (1) C. proc. civ. şi ale art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 554/2004, instanţa de judecată trebuie să aibă în vedere inclusiv domeniul de aplicare a intervenţiei, interesul propriu al terţului şi legătura existenţă între cererea de intervenţie şi cea principală.

Aceste criterii nu sunt întrunite în speţă, o terţă persoană neputând solicita emiterea unui act administrativ cu caracter individual pe calea unei cereri de intervenţie, astfel încât în mod greşit instanţa a admis în principiu cererile de intervenţie principală formulate în cauză.

3.3.2. A mai arătat recurentul-pârât că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei inadmisibilităţii raportat la dispoziţiile art. 7 al Anexei VI din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Drepturile salariale ale reclamanţilor şi intervenienţilor se stabilesc prin acte administrative individuale, respectiv prin ordine de salarizare emise de Ministrul Justiţiei care se contestă potrivit unei proceduri speciale prevăzute la art. 7 al Anexei VI din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi în termenul expres menţionat în cuprinsul acesteia, de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite.

În cazul în care reclamanţii şi intervenienţii erau nemulţumiţi de stabilirea drepturilor salariale în intervalele de referinţă, ar fi avut posibilitatea de a contesta actele administrative respective în termenele prevăzute de lege, procedura fiind aplicabilă cu fiecare act administrativ individual care stabileşte salarizarea. Or, nu se poate trece peste această procedură şi să se ajungă la modificarea de ordine emise în anul 2011 în sensul stabilirii indemnizaţiei cu luarea în considerare a unei alte valori de referinţă sectorială.

3.3.3. A mai susţinut recurentul-pârât Ministerul Justiţiei că instanţa de fond în mod greşit a respins excepţia prescripţiei, motivând că termenul de prescripţie a executării silite a fost întrerupt întrucât ultima plată a fost executată voluntar la 18.11.2015.

Executarea eşalonată nu poate fi considerată o cauză de întrerupere, respectiv o recunoaştere a dreptului pretins, întrucât executarea eşalonată a avut în vedere sumele acordate cu titlu de despăgubiri, până la intrarea în vigoare a Legii nr. 330/2009.

De la data efecutării primei plăţi, reclamanţii-intimaţi aveau cunoştinţă că executarea se referă numai la aceste sume, prin urmare nu se poate reţine o recunoaştere a dreptului pretins din partea pârâţilor, recunoaştere care să constituie o cauză de întrerupere a cursului prescripţiei.

3.3.4. Pe fondul cauzei, a arătat recurentul că prima instanţă în mod greşit a reţinut că prin hotărârile judecătoreşti invocate de reclamanţi şi intervenienţi s-a stabilit creşterea de 18% a valorii de referinţă sectorială.

Nici reclamanţii şi nici intervenienţii nu au avut hotărâri judecătoreşti care să fi obligat la modificarea indemnizaţiei de încadrare brute lunare, pentru că s-ar fi constatat aplicarea greşită a legii şi, deci, nelegalitatea ordinelor de stabilire a indemnizaţiilor cuvenite lor potrivit legii.

Toate hotărârile care au obligat la plata majorărilor prevăzute de O.G. nr. 10/2007 s-au întemeiat exclusiv pe constatarea discriminării, acordând despăgubiri pentru tratamentul diferit al diverselor categorii profesionale şi toate aceste titluri au fost executate integral până la această dată.

Atâta timp cât aceste hotărâri au recunoscut dreptul la despăgubiri fără a modifica indemnizaţiile de încadrare, reclamanţii şi intervenienţii nu deţin ordine de încadrare cu indemnizaţii determinate în baza unei valori de referinţă sectorială calculate cu majorările prevăzute de O.G. nr. 10/2007, astfel încât nu există temei legal pentru recalcularea drepturilor băneşti obţinute în baza altor hotărâri judecătoreşti, acestea fiind determinate prin raportare la indemnizaţiile de încadrare stabilite potrivit legii, iar nu prin raportare la dezdăunări pentru tratament apreciat de unele instanţe ca discriminatoriu.

Începând cu 01.01.2010, modalitatea de calcul a salariilor s-a realizat potrivit Anexei nr. VI/1. Or, din analiza anexei rezultă că, la stabilirea salariilor acestei categorii profesionale, nu sunt avute în vedere majorările de 5%, 2% şi respectiv 11%, acordate conform O.G. nr. 10/2007 prin hotărâri judecătoreşti.

Raportat la dispoziţiile art. 1 şi art. 5 alin. (3) din Legea nr. 330/2009, obligarea pârâţilor la recalcularea drepturilor salariale începând cu 28.09.2010 prin raportare la o valoarea de referinţă sectorială de 381,823 RON este neîntemeiată, deoarece modalitatea de calcul a salariilor începând cu 12.11.2009 s-a realizat potrivit Anexei VI din Legea nr. 330/2009.

După cum rezultă din cuprinsul Deciziei nr. 23/2015 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dezlegarea unor chestiuni de drept, instanţa a hotărât că drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind creşterile salariale de 2%, 5% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007 trebuie luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor, decizia fiind pronunţată în interpretarea art. 82 din Legea nr. 303/2004 şi art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din H.G. nr. 1275/2005, nepronunţându-se cu privire la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare lunare ale magistraţilor.

De asemenea, instanţa de fond nu a avut în vedere faptul că, la data de 21.12.2016, a fost emis OMJ nr. 4680/C/21.12.2016 în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, precum şi în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi, mai ales, ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Potrivit art. 2 din OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, "Indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci şi 5%, 2% şi 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Ca urmare a emiterii acestui ordin, în intervalul 01.08.2016-01.10.2016, indemnizaţia de încadrare brută a intimaţilor-reclamanţi urmează a fi recalculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci şi 5%, 2% şi 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.

Ulterior, prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017, a fost modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că, începând cu 01.10.2016, categoria de personal beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015.

Astfel, este evident că solicitările reclamanţilor pentru perioada ulterioară datei de 01.10.2016 au rămas fără obiect, instanţa de fond în mod greşit dispunând recalcularea drepturilor salariale şi după această dată.

Ulterior pronunţării deciziei civile invocate de reclamanţi au fost adoptate acte normative în materia salarizării personalului bugetar, care au condus la reîncadrarea personalului începând cu 01.01.2010 în temeiul Legii-cadru nr. 330/2009, respectiv începând cu 01.01.2011 în temeiul Legii-cadru nr. 284/2010 şi a Legii nr. 285/2010. În cazul în care intimaţii-reclamanţi erau nemulţumiţi de stabilirea drepturilor salariale în intervalele de referinţă, ar fi trebuit să conteste actele administrative respective, în termenele prevăzute de lege, iar nu după 8-9 ani de la pronunţarea deciziilor să solicite includerea indexărilor în baza de calcul a indemnizaţiei de încadrare brută lunară.

Referitor la invocarea Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale invocate de prima instanţă, deciziile instanţei de control constituţional au putere numai pentru viitor. Pe cale de consecinţă, nu se putea invoca această decizie pentru a se motiva soluţia de acordare a unor drepturi de la o anumită dată, în temeiul unui act normativ care nu a fost analizat de Curte prin decizia menţionată.

3.3.5. Pe de altă parte, instanţa de fond în mod eronat a dispus obligarea Ministerului Justiţiei să emită în favoarea reclamanţilor câte un ordin pentru fiecare prin care să recalculeze indemnizaţia de încadrare brută lunară cuvenită fiecărui reclamant, în condiţiile în care atribuţia de a emite ordinul aparţine ministrului justiţiei şi nu a Ministerului Justiţiei.

3.3.6. Întrucât Ministerul Justiţiei şi-a îndeplinit obligaţiile care îi incumbau în aceeaşi zi în care a fost publicată Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, prin emiterea OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, în mod greşit instanţa a obligat Ministerul Justiţiei la plata dobânzilor legale, precum şi a actualizării sumelor cu indicele de inflaţie.

3.4. Împotriva sentinţei civile nr. 2888 din 7 iulie 2017, a formulat recurs şi pârâta Curtea de Apel Craiova, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând modificarea sentinţei recurate în sensul respingerii cererii faţă de Curtea de Apel Craiova.

A invocat recurenta-pârâtă Decizia nr. 32 din 19 octombrie 2015 a Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Dispoziţiile Legii-cadru nr. 284/2010 şi legile anuale de salarizare ulterioare, apreciind că drepturile salariale ale intimaţilor-reclamanţi au fost stabilit în raport de dispoziţiile legale care reglementau salarizarea la momentele respective.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 71/2015, s-a creat posibilitatea legală ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice să fie salarizat la nivel maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, eliminându-se astfel diferenţele salariale rezultate în anumite cazuri, în urma aplicării Legii nr. 284/2010.

În acest context, Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016 prin care a stabilit drepturile salariale ale judecătorilor şi, implicit ale intimaţilor, la nivelul maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, cu începere de la data de 09.04.2015.

Aşadar, prin ordinul menţionat s-a dispus că, începând cu 09.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Referitor la obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale rezultate prin luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare prin raportare la valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu 09.04.2015, norma legală care a permis egalizarea veniturilor personalului bugetar cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, prin raportare la nivelul maxim, cu luarea în considerare a majorărilor de 5%, 2% şi 11% prevăzute de O.G. nr. 10/2007, ce au fost stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti şi care conduce la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, a intrat în vigoare ulterior date reţinute în mod eronat de instanţa de fond.

Prin urmare, prin prisma dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, a Deciziei ÎCCJ nr. 23/2016, obligarea sa la plata diferenţelor salariale prin raportare la VRS 405 RON majorată cu 10% începând cu luna aprilie 2015 la zi şi în continuare este nelegală, raportarea făcându-se la nivelul maxim al salariilor de bază existente în cadrul aceleiaşi instituţii la data intrării în vigoare a dispoziţiilor în discuţie şi nu la VRS 405 RON, a cărei dată de punere în plată a fost 01.10.2016.

Intimaţii-reclamanţi nu au fost prejudiciaţi în niciun fel, întrucât, ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 4680/C/21.12.2016 prin care a stabilit drepturile salariale ale judecătorilor şi, implicit, ale intimaţilor la nivelul maxim cu începere de la 09.04.2015.

Astfel, Curtea de Apel Craiova nu era abilitată legal să acorde drepturile solicitate, atât timp cât acestea nu erau stabilite prin act administrativ, pentru că, în calitate de ordonator secundar de credite, are doar calitatea de plătitor şi, prin urmare, în măsura în care ministrul Justiţiei emite un asemenea ordin de stabilire a drepturilor salariale ale judecătorilor, pune în executare dispoziţiile ordonatorului principal de credite.

3.5. Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., şi împotriva sentinţei civile nr. 3273 din 22 septembrie 2017 prin care Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea reclamanţilor UU., VV. şi WW. de completare a dispozitivului sentinţei nr. 2888 din 7 iulie 2017, solicitând casarea sentinţei recurate şi, pe fond, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a iterat aceleaşi susţineri ca şi în recursul formulat împotriva sentinţei nr. 2888 din 7 iulie 2017, expus la pct. 3.3. al prezentei decizii.

3. Procedura derulată în faţa instanţei de recurs

3.1. Recurenţii-intervenienţi VV., UU. şi WW. au formulat cerere prin care au arătat că nu mai insistă în recursul formulat împotriva sentinţei nr. 2888 din 7 iulie 2017, pentru că, prin sentinţa nr. 3273 din 22 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti le-a acordat drepturile solicitate.

3.2. Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare la cererile de recurs.

Referitor la recursul reclamanţilor B. şi H., au solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, de vreme ce, prin încheierea din 5 septembrie 2017 s-a îndreptat eroare materială din cuprinsul sentinţei nr. 2888 din 7 iulie 2017 în sensul că s-au menţionat în practica şi în dispozitiv numele reclamanţilor B. şi H..

Au solicitat şi respingerea recursului intervenienţilor, de vreme ce, prin sentinţa nr. 3273 din 22 septembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de intervenţie formulată de UU., VV. şi WW..

Au solicitat şi respingerea recursurilor formulate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Craiova, ca nefondate.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

4.1. Înalta Curte, în ceea ce priveşte cererea depusă de recurenţii-intervenienţi UU., VV. şi WW. prin care au arătat că nu mai insistă în soluţionarea recursurilor, calificată în şedinţa publică din 6 februarie 2020 ca fiind cerere de renunţare la judecata recursurilor, reţine că manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentei care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

Văzând dispoziţiile art. 406 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu care se poate renunţa oricând la judecată, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă, şi având în vedere dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea recurenţilor-intervenienţi UU., VV. şi WW. la recursul formulat împotriva sentinţei nr. 2888 din 7 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti.

4.2. Referitor la recursul formulat de recurenţii-reclamanţi B. şi H. împotriva aceleiaşi sentinţe, Înalta Curte reţine că, de fapt, recurenţii au criticat eroarea instanţei de fond de a-i menţiona în cuprinsul practicalei şi al dispozitivului hotărârii.

Or, acest aspect a fost îndreptat prin încheierea de şedinţă din 5 septembrie 2017, în sensul că, în cuprinsul practicalei şi dispozitivului sentinţei nr. 2888 din 7 iulie 2017, au fost menţionaţi şi reclamanţii B. şi H..

Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt nefondate alegaţiile recurenţilor-reclamanţi, de vreme ce, potrivit art. 442 alin. (3) C. proc. civ., îndreptarea se va face în ambele exemplare ale hotărârii.

4.3. Înalta Curte, în ceea ce priveşte recursurile formulate de pârâta Curtea de Apel Craiova împotriva sentinţei nr. 2888 din 7 iulie 2017 şi de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva aceleiaşi sentinţe şi împotriva sentinţei nr. 3273 din 22 septembrie 2017, examinând sentinţele recurate, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Criticile relative la admisibilitatea cererilor de intervenţie formulate în cauză, Înalta Curte le apreciază ca nefondate.

Art. 61 C. proc. civ. deschide calea oricărei persoane care justifică un interes de a interveni într-un proces care se judecă între părţile originare. Intervenţia este principală dacă persoana care intervine pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecăţii.

Pentru a fi în prezenţa unei intervenţii principale, terţul solicită intervenţia într-un proces în curs de desfăşurare, pentru a i se stabili sau a i se recunoaşte un drept propriu.

În contenciosul administrativ, obiectul cererii de chemarea în judecată constă, aşa cum rezultă din art. 1 din Legea nr. 554/2004, în anularea unui act administrativ, recunoaşterea dreptului subiectiv ori a interesului legitim vătămat prin emiterea acestuia de autoritatea publică emitentă şi reparararea pagubei astfel cauzate.

În aceste circumstanţe, intervenţia voluntară principală are o configuraţie specifică. Aceasta pentru că atât cererea de chemare în judecată cât şi cererea de intervenţie au acelaşi obiect principal, respectiv anularea aceluiaşi act administrativ, iar reclamantul şi pârâtul nu se află pe poziţii contradictorii, ambii având acelaşi interes şi deziderat, anularea actului administrativ, intervenientul dobândind calitatea de reclamant numai în raport de pârâtul iniţial. Ceea ce-i diferenţiază însă, este interesul procesual propriu şi drepturile subiective ori interesele legitime proprii fiecăruia, vătămate prin acelaşi act administrativ, a căror recunoaştere tind a o obţine prin anularea acestui act.

Or, în cauză, obiectul cererii constă în sancţionarea refuzului nejustificat de emitere a ordinelor de salarizare, conduită generală şi valabilă la declanşarea litigiului atât în privinţa reclamanţilor, cât şi în privinţa intervenienţilor, cu particularitatea specifică a vătămării unor drepturi specifice şi individuale fiecărui reclamant sau intervenient, aspect care justifica intervenţia acestora din urmă pentru beneficiul protecţiei drepturilor lor în faţa conduitei pretins abuzive a ministerului pârât.

Înalta Curte constată însă că este întemeiată excepţia de inadmisibilitate a primului capăt de cerere din acţiunea modificată, prin care reclamanţii tind la modificarea ordinelor de încadrare salarială pentru perioada 28.09.2010 până la data de 09.04.2015, întrucât prin această cerere se tinde la contestarea unui element esenţial al ordinelor de salarizare în vigoare în perioada de referinţă şi anume valoarea de referinţă sectorială, componentă a salariului de încadrare.

Pentru realizarea drepturilor lor în acest sens, reclamanţii erau ţinuţi să urmeze procedura specială de contestare a modalităţii de stabilire a drepturilor salariale şi ulterior să recurgă la acţiunea în contencios administrativ formulată cu privire la actele administrative pretins nelegale.

Această problemă a fost tranşată prin decizia nr. 9/2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, rezultând, din cuprinsul acesteia că numai atunci când legiuitorul nu stabileşte o procedură specială pentru contestarea modalităţii de stabilire a drepturilor salariale se poate recurge la o acţiune directă pe rolul instanţelor de jurisdicţie a muncii, scutită de orice fel de procedură prealabilă.

Sesizarea Înaltei Curţi în vederea unificării practicii a avut în vedere faptul că instanţele din cadrul jurisdicţiei muncii au fost sesizate cu acţiuni prin care salariaţii plătiţi din fonduri publice au solicitat obligarea angajatorilor lor la plata unor drepturi salariale care nu au fost recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiţionale la acestea din urmă. Situaţia de fapt avută în vedere se caracterizează atât prin lipsa unui act al ordonatorului de credite sau act adiţional la contractul individual de muncă prin care să se fi făcut aplicarea Legii-cadru nr. 330/2009, a Legii-cadru nr. 284/2010, a Legii nr. 285/2010 sau a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, cât şi mai ales prin existenţa unui asemenea act juridic a cărui anulare (sau revocare) nu a fost solicitată nici în procedura prevăzută de prevederile legale incidente, nici în cadrul acţiunilor.

În cuprinsul deciziei nr. 9/2017 Înalta Curte constată că este învestită, prin promovarea recursului în interesul legii, cu solicitarea de interpretare a art. 34 din Legea nr. 330/2009, a art. 30 din Legea nr. 284/2010, a art. 7 din Legea nr. 285/2010 şi a art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, respectiv dacă aceste prevederi legale instituie sau nu o procedură prealabilă sesizării instanţelor din cadrul jurisdicţiei muncii cu acţiuni având ca obiect obligarea angajatorilor la plata, în temeiul legii, a unor drepturi salariale care nu sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite ori prin contracte individuale de muncă sau acte adiţionale la acestea din urmă.

Deosebit de relevante, pentru stabilirea caracterului obligatoriu şi exclusiv al procedurii de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale în privinţa judecătorilor şi procurorilor sunt considerentele instanţei supreme menţionate la paragrafele 35-49 din decizia 9/2017, având următorul conţinut:

"35. În anexele legilor-cadru de salarizare pe familii ocupaţionale există şi prevederi speciale aplicabile principiului specialia generalibus derogant, pentru personalul salarizat în baza acestor anexe. Cu titlu de exemplu, pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "justiţie", dispoziţiile art. 7 din cap. VIII din anexa VI la Legea nr. 284/2010 prevăd că "personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori, după caz, la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile."

36. Alineatul (2) al aceluiaşi articol prevede că, "împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau, după caz, a Curţii de Apel Bucureşti pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunţate sunt irevocabile."

37. Se constată că, în această situaţie, legea instituie o procedură specială în faţa ordonatorului de credite, urmată de o procedură judiciară în contencios administrativ.

38. Spre deosebire de norma specială, care instituie o procedură specială în faţa ordonatorului de credite, dispoziţia cu aplicare generală nu instituie o procedură prealabilă în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât nu este urmată de o acţiune în contencios administrativ, salariatul nemulţumit urmând a se îndrepta la instanţa competentă în ceea ce priveşte raportul său de muncă.

39. Astfel, personalul contractual şi personalul asimilat acestuia (cu titlu de exemplu, funcţii de demnitate publică numite sau alese) se pot adresa la instanţa de dreptul muncii, potrivit art. 208 din Legea nr. 62/2011 coroborate cu art. 1, art. 170- 171, art. 266 şi art. 269 din Codul muncii, iar funcţionarii publici la instanţa de contencios administrativ, potrivit Legii nr. 188/1999.

40. Conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe.

41. Chiar dacă actul de stabilire a drepturilor salariale este denumit act administrativ în alin. (2) al art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010, art. 12 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013, art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, faţă de distincţia făcută la alin. (4) din aceleaşi dispoziţii legale, referitor la instanţele competente, acesta nu reprezintă decât înscrisul doveditor prin care angajatorul face aplicarea dispoziţiei de salarizare (aspect ce ţine de organizarea proprie şi funcţionarea internă), fără a dobândi sensul de act emis, chiar cu caracter individual, în exercitarea atribuţiilor de putere cu care un organ administrativ a fost învestit.

42. Aceasta cu atât mai mult cu cât, în ceea ce priveşte personalul contractual, calitatea de angajator cu atribuţii de ordonator de credite poate fi orice persoană juridică care utilizează venituri de la bugetul statului, fără a fi obligatoriu, şi o autoritate publică în sensul art. 1 şi art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 (a se vedea Decizia nr. 28 din 24 aprilie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, conform căreia noţiunea de autoritate publică nu este similară cu cea de instituţie publică).

43. Din cele arătate rezultă că, dacă în legile-cadru se putea contesta, în procedura specială, salariul de bază, dar şi sporurile, premiile, alte drepturi salariale acordate prin lege, potrivit actelor normative anuale de salarizare, se contestă la ordonatorul de credite doar salariile de bază/de încadrare stabilite de acesta.

44. Prin urmare, ar putea fi calificată ca fiind o procedură administrativă internă, obligatorie numai în situaţia în care angajatorul a emis un act de stabilire a salariului de bază, fixarea unui termen de contestare a acestuia fiind menită să confere siguranţă actului intrat în circuitul civil.

45. Dacă angajatorul a emis şi a comunicat decizia de stabilire a salariilor, salariatul trebuie să urmeze procedura specială obligatorie, statornicită de legile salarizării în vigoare la momentul respectiv.

46. De asemenea, angajaţii trebuie să urmeze procedura prealabilă atunci când sesizează instanţa de contencios administrativ cu acţiuni ce au ca obiect anularea/revocarea/modificarea actelor administrative - comunicate - prin care angajatorii cărora li se aplică dispoziţiile ar. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 şi art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 au făcut încadrarea/reîncadrarea personalului plătit din fonduri publice şi au stabilit drepturile salariale ce se acordă potrivit acestei încadrări/reîncadrări, respectiv au stabilit salariile de bază.

47. Rolul procedurii descrise în legile de salarizare este tocmai asigurarea posibilităţii ordonatorului de credite de a corecta rapid orice eroare în stabilirea salariilor.

48. Per a contrario, nu fac obiectul procedurii de contestare administrativă alte categorii de drepturi (sporuri, compensaţii, ajutoare) reglementate de lege, ce pot intra în venitul brut al salariatului, nerecunoscute de angajator, şi nici eventualele solicitări de acordare retroactivă a oricăror drepturi salariale, pentru aceste situaţii este aplicabil dreptul comun care permite formularea unei acţiuni directe la instanţa competentă a statua asupra litigiilor privind drepturile salariale pretinse de părţi, recunoscute sau nu de ordonatorii de credite.

49. Prin urmare, atunci când pretenţiile angajaţilor nu rezultă dintr-o încadrare/reîncadrare pretins nelegală, ci vizează obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate, precum şi atunci când angajatorul nu a emis un act administrativ/act adiţional la contractul individual de muncă ori actul respectiv nu a fost comunicat angajaţilor, admisibilitatea cererii de chemare în judecată cu care salariatul a învestit instanţa specializată în litigii de muncă nu este condiţionată de parcurgerea procedurii prealabile."

Prin urmare, luând act că prin capătul de cerere în analiză reclamanţii, având calitatea de judecători, contestă, în realitate valoarea de referinţă sectorială avută în vedere de ministrul justiţiei pentru perioada 28.09.2010 până la data de 09.04.2015, valoare de referinţă ce constituie, alături de coeficientul de multiplicare, parte a algoritmului de stabilire a salariului de încadrare al judecătorului sau procurorului, Înalta Curte constată că prin prezenta acţiune reclamanţii tind la valorificarea unor drepturi prin ocolirea procedurii obligatorii şi exclusive, prevăzută de legiuitor prin dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 284/2010, a art. 7 din Legea nr. 285/2010 şi a art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014.

Or, aşa cum rezultă din cuprinsul deciziei nr. 9/2017, pronunţată în recurs în interesul legii, reclamanţii nemulţumiţi de modalitatea de stabilire a drepturilor salariale, aveau la îndemână exclusiv procedura prevăzută prin dispoziţiile art. 30 din Legea nr. 284/2010, a art. 7 din Legea nr. 285/2010 şi a art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, respectiv formularea contestaţiilor împotriva ordinelor de salarizare emise de ministrul justiţiei, în termenul prevăzut de dispoziţiile legale anterior citate şi, ulterior, sesizarea instanţelor competente după soluţionarea contestaţiei de către ministrul justiţiei.

Este lipsită de relevanţă împrejurarea că în perioada 28.09.2010 până la data de 09.04.2015 erau în vigoare actele normative prin care s-a dispus eşalonarea plăţii drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, aceste acte vizând exclusiv problema plăţii drepturilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti şi executările silite ale acestor hotărâri şi nu aplicabilitatea dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, a art. 7 din Legea nr. 285/2010 şi a art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, cu referire la obligaţia de emitere a ordinului de încadrare salarială.

În ceea ce priveşte capătul de cerere formulat de reclamanţi privind obligarea pârâţilor la recalcularea drepturilor salariale pentru perioada 09.04.2015 până în luna noiembrie 2015 inclusiv, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, Înalta Curte constată că, la data de 21.12.2016, a fost emis Ordinul ministrului Justiţiei nr. 4680/C, în baza art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015, urmare şi a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Astfel, prin ordinul menţionat mai sus, la art. 1 s-a dispus că:

"Începând cu 09.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

La art. 2 din ordinul menţionat se prevede că:

"Începând cu 1 august 2016, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Înalta Curte reţine că, pentru aplicarea art. 1 alin. (51) O.U.G. nr. 83/2014, la stabilirea indemnizaţiei intimaţilor-reclamanţi, s-a ţinut cont de nivelul maxim al cuantumului salariului de bază şi al sporurilor pentru funcţia similară, astfel cum s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată, diferenţele băneşti rezultate din calcularea în acest mod a drepturilor salariale începând cu data de 09.04.2015.

Prin urmare, având în vedere că, în cursul soluţionării cauzei, la data de 21.12.2016, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a răspuns pretenţiilor reclamanţilor şi a procedat la emiterea Ordinului nr. 4680/C/2016, prin care judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţilor judiciari li s-au acordat drepturile salariale (solicitate prin cererea dedusă judecăţii), Înalta Curte constată că a rămas fără obiect acest capăt de cerere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea recurenţilor-intervenienţi UU., VV. şi WW. la recursul formulat împotriva sentinţei nr. 2888 din 7 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursurile formulate de recurenţii-reclamanţi B. şi H. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Admite recursurile formulate de Curtea de Apel Craiova împotriva sentinţei nr. 2888 din 7 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de Ministerul Justiţie împotriva aceleiaşi sentinţe şi împotriva sentinţei nr. 3273 din 22 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţele recurate şi, rejudecând, respinge, ca inadmisibilă, cererea reclamanţilor A., C., D., E., F., G., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK. şi LL. de obligare a pârâţilor Tribunalul Mehedinţi, Curtea de Apel Craiova şi Ministerul Justiţiei la recalcularea drepturilor salariale având în vedere sumele pentru care au fost achitate prin eşalonare pentru perioada cuprinsă între data primei plăţi prin eşalonare - de la data de 28.09.2010 până la data de 09.04.2015, a sumelor datorate de pârâţi în baza titlurilor executorii, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, prin raportare la o valoare sectorială de 381.823 RON.

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea reclamanţilor de obligare a pârâţilor la recalcularea drepturilor salariale pentru perioada 09.04.2015 până în luna noiembrie 2015 inclusiv, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON.

Respinge, ca inadmisibile, cererile de intervenţie în interes propriu formulate de MM., OO., PP., QQ., NN., TT., SS., RR., UU., VV. şi WW..

Menţine, în rest, dispoziţiile sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2020.