Psychological aptitude challenge to justice auditor admission rejected on judicial review limits.

Şedinţa publică din data de 19 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înrehistrată la 4.04.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii INSTITUTUL NAŢIONAL AL MAGISTRATURII şi CONSILIUL SUPERIOR AL MAGISTRATURII, solicitând: anularea în parte a Hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu nr. 1544/15.12.2016 şi cu nr. 1626/15.12.2016, în sensul înlăturării din cuprinsul acestor hotărâri a menţiunilor referitoare la neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 12 şi art. 14 din Legea cu nr. 303/2004 de către A.; anularea în parte a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii cu nr. 3639/2017 prin care s-a respins plângerea administrativă formulată de reclamantă ca fiind neîntemeiată; obligarea pârâtei de rang 2 la adoptarea unei hotărâri prin care să constate că reclamanta îndeplineşte, în mod cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 12 şi de art. 14 din Legea cu nr. 303/2004; obligarea pârâtei de rang 2 Ia adoptarea unei hotărâri de validare a rezultatului obţinut de reclamantă la concursul de admitere Ia Institutul Naţional al Magistraturii sesiunea 5 iulie - 27 octombrie 2016; obligarea pârâtei de rang 2 la înaintarea către Institutul Naţional al Magistraturii a hotărârile menţionate în cuprinsul capetelor 1, 2 şi 3 din cuprinsul prezentei plângeri, însoţită de îndrumarea adresată aceluiaşi Institut de a o înmatricula pe reclamantă, în calitate de auditor de justiţie, în anul I de studii, la Institutul Naţional al Magistraturii, fie din anul 2017, începând cu data deschiderii cursurilor şi a activităţilor specifice desfăşurate, fie din anul imediat următor momentului la care hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunţată în prezenta cauză rămâne definitivă.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 4947 din 15 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIH-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca neîntemeiată.

I.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta A. a formulat recurs solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în principal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare; în subsidiar casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

Consideră recurenta reclamantă că hotărârea primei instanţe este nelegală, în primul rând pentru că instanţa fondului a refuzat încuviinţarea dovezii cu expertiza în specialitatea psihologie, având ca obiectiv stabilirea, în privinţa reclamantei, a împrejurării că sunt satisfăcute cerinţele stabilite de art. 12 şi art. 14 din Legea cu nr. 303/2004.

Prin aceasta, judecătorul de primă instanţă a cenzurat într-o manieră nepermisă liberul acces al reclamantei la serviciul de justiţie, împiedicând-o practic ca, pe calea şi cu ajutorul unui instrument probator obiectiv, să răstoarne prezumţia relativă de legalitate de care se bucură actele administrative atacate în prezenta cauză. În alţi termeni, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, instanţa nu ar fi urmat să se substituie psihologilor evaluatori care au efectuat evaluarea psihologică în cadrul procedurii aferente admiterii la Institutul Naţional al Magistraturii în anul 2016, ci s-ar fi bazat pe concursul unui mijloc obiectiv de probă - expertiza în specialitatea psihologie solicitată în primul ciclu procesual - şi, cu concursul acesteia, ar fi putut construi un algoritm logico judiciar în sensul răsturnării prezumţiei de legalitate ataşate actelor administrative atacate în prezenta cauză.

Desigur că o conduită procesuală de natura celei anterior evocate ar fi putut fi urmată de către judecătorul de primă instanţă dacă şi numai sub condiţia ca expertiza în specialitatea psihologie să constatate, în condiţii obiective, faptul că reclamanta satisface condiţiile evocate sub art. 12 şi 14 din Legea cu nr. 303/2004. Refuzând să administreze această probă, judecătorul fondului a lipsit procedura pe care a gestionat-o de echitabilitate în ceea ce o priveşte pe reclamantă, soluţionând cererea introductivă bazându-se în exclusivitate pe înscrisurile emanând de la autorităţile publice pârâte şi suprimând astfel incidenţa în prezenta cauză a principiului egalităţii de arme şi de tratament juridic, ce guvernează orice procedură judiciară.

Faţă de aceste considerente, având în vedere şi dispoziţiile art. 492 C. proc. civ., consideră recurenta că soluţia ce se impune a fi dată în prezenta cauză este aceea a casării sentinţei atacate şi a trimiterii cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe de fond, cu indicaţia pentru aceasta din urmă de a încuviinţa şi, respectiv, administra expertiza solicitată.

În subsidiar, recurenta reclamantă solicită rejudecarea cauzei, în sensul admiterii contestaţiei sale, aşa cum a fost formulată.

Sub acest aspect, recurenta reclamantă subliniază, în primul rând, lipsa identităţii testărilor aferente procedurilor de examinare psihologică şi de reexaminare psihologică.

Prima critică pe care o aduce recurenta reclamantă procedurii aferente testării psihologice se referă la faptul că primul test măsura raţionamentul verbal alături de raţionamentul analitic şi sintetic, iar testul din cadrul procedurii de reexaminare se concentra pe măsurarea IQ-ului verbal şi IQ-ului figural şi, prin urmare, nu a existat o identitate între ceea ce a fost evaluat în cadrul celor două teste scrise.

În opinia recurentei, absenţa identităţii coeficienţilor evaluaţi precum şi nivelul de dificultate net superior al testului cognitiv din cadrul reexaminării duc la concluzia că procedura reexaminării psihologice nu a fost legală. Mai mult, în favoarea aceluiaşi argument al nelegalităţii procedurii reexaminării psihologice, recurenta învederează faptul că unui alt candidat respins atât la testul psihologic cât şi la reexaminare i-a fost evaluat raţionamentul verbal şi IQ verbal, nefiindu-i evaluat IQ-ul figural, ca în cazul recurentei.

Cu privire la lipsa unui profil psihologic al candidatului ideal, recurenta consideră că este nelegal faptul că nu a existat un profil psihologic al candidatului ideal care să funcţioneze asemenea unui barem pentru punctajele ce au fost acordate candidaţilor, singurul indiciu, în acest sens, fiind o lucrare trecută la rubrica "Referinţe", şi anume Raportul psihologic: redactare şi evaluare de B., C., traducerea D., E., F., G., Cluj-Napoca, Editura Sinapsis, 2009.

În plus, conform acestei lucrări în testele de IQ punctajul corespunzător calificativului "mediu" este considerat a fi situat între 85 şi 115 puncte, reclamanta realizând un scor de 87 de puncte şi fiind, totuşi, notată cu "sub mediu" (pagina 144 din lucrarea mai sus indicată). La toate acestea mai adaugă şi faptul că în cadrul interviului i-au fost puse întrebări generice de tipul: "unde am terminat facultatea, cum mi s-a părut examenul, ce mă motivează să devin magistrat".

Astfel, susţine recurenta că nu a fost confruntată cu nici un fel de problemă legată de personalitatea sa şi nici măcar nu i s-a indicat că nu s-ar încadra în parametri impuşi de standardele (inexistente) ale psihologilor.

Un alt aspect de nelegalitate al întregii proceduri de testare psihologică se referă la faptul că participanţilor la testarea nu le-a fost indicat în nici un fel care ar fi "baremul" ce trebuie atins pentru a obţine calificativul "admis" la această veritabilă probă de concurs, deşi în cadrul rapoartelor de testare există explicitată o grilă de notare conţinând calificative de genul "foarte slab", "slab", "mediu", "bun", "foarte bun", "sub mediu" sau chiar punctaje acordate pentru aprecierea cerinţelor cognitive. În lipsa unui barem şi a unor criterii obiective de acordare a punctajului/calificativelor, recurenta susţine că procedura de testare psihologică este nelegală.

Recurenta susţine nelegalitatea evaluării psihologice şi din perspectiva unei analize comparative, atât asupra punctajelor proprii, obţinute în cadrul celor două etape ale examinării psihologice, dar şi a unei analize comparative asupra evaluării sale în raport cu evaluarea celorlalţi candidaţi ce au fost respinşi în urma evaluării psihologice.

În acest sens, recurenta arată că a fost evaluată psihologic pentru prima dată pe 06.11.2016 de către doamna psiholog H.. A doua evaluare a avut loc pe data de 22.11.2016, de această dată fiind evaluată de doamnele psiholog I., J. şi K..

Cele două rapoarte nu conţin nici un fel de motivare sau explicaţie a modului în care s-a ajuns la rezultatul respingerii recurentei la proba testării psihologice.

În cadrul punctului 6 din cuprinsul celor două rapoarte să găsesc următoarele rubrici: I. Comportamentul/stilul de luare a deciziilor, II. Comportamentul/stilul de muncă, III. Comportamentul social, IV. Stabilitate emoţională şi gestionarea suprasolicitării emoţionale. În cuprinsul fiecărei rubrici se găsesc o serie de indicatori psihocomportamentali dominanţi, fiecare notat cu un punctaj de la 1 la 5, 1 reprezentând valoarea ce mai mică, iar 5 valoarea cea mai mare.

Rapoartele întocmite în privinţa recurentei sunt aproape identice, cu excepţia următoarelor puncte:

I) Capitolul II Comportamentul/Stilul de muncă - Capacitatea de a da dovadă de încredere profesională: în primul raport sunt notată cu 3 puncte şi având descrierea "suspicios, tinde să fie atent la ceea ce spune. Manifestă un comportament destul de rezervat în prezentarea de sine şi a propriei activităţi", pentru ca în cel de al doilea raport să fie notată tot cu 3 puncte, dar cu următoarea descriere "persoană aparent singură pe sine, care are tendinţa de a-şi prezenta într-o manieră foarte pozitivă realizările. Oferă răspunsuri dezirabile când trebuie să facă trimitere la aspectele negative ale activităţii";

II) Capitolul III Comportamentul social, la prima evaluare capacitatea de a manifesta un comportament asertiv a fost notată cu 3 puncte, iar în al doilea cu 4 puncte;

III) Capitolul IV Stabilitate emoţională şi gestionarea suprasolicitării emoţionale: capacitatea recurentei de a manifesta încredere în forţele roprii a fost notată cu 4 puncte în cadrul primului raport şi cu 3 puncte în cadrul celui de-al doilea raport, fiind considerată iniţial o "persoană calculată" iar, mai apoi, o persoană care "prezintă un fond anxios";

IV) Capitolul IV Stabilitate emoţională şi gestionarea suprasolicitării emoţionale: capacitatea recurentei de a se adapta la suprasolicitarea emoţională a fost iniţială notată cu 3 puncte, pentru ca, ulterior, să fie notată cu 2 puncte;

V) punctul 7 A Cerinţe cognitive: în cadrul primei evaluări au fost analizate raţionamentul analitic şi sintetic alături de raţionamentul verbal, iar la a doua evaluare au fost analizate IQ-ul verbal şi IQ-ul figural.

Referitor la proba scrisă a testării psihologice, nu există un profil al candidatului care să funcţioneze precum un barem, indicând care răspunsuri au fost considerate nepotrivite de către evaluator şi motivul pentru aceasta, fiind, astfel, imposibilă contestarea probei scrise.

În legătură cu proba orală, recurenta subliniază, din nou, lipsa înregistrării interviurilor psihologice, fapt ce o pune în imposibilitatea de a dovedi lipsa corelaţiei dintre răspunsurile sale şi concluziile raportului. Totodată, nu există nici o dovadă a întrebărilor psihologilor astfel încât aceştia să poată justifica temeinic concluziile la care au ajuns. Practic, evaluatorii pot formula orice fel de concluzii subiective, fără ca acestea să poată fi efectiv contestate de către candidat sau verificate ulterior.

Raportat la toate aceste diferenţe între cele două evaluări psihologice, reclamanta consideră că acestea sunt nelegale şi prezintă o serie de inadvertenţe ce nu ar trebui să existe la un concurs de talia celui de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii.

O altă critică la adresa legalităţii procedurii de examinare psihologică este grefată pe dispoziţiile art. 5 ale Hotărârii nr. 3/2013 a Colegiului Psihologilor din România, privind evidenţa profesională a psihologilor cu drept de liberă practică, din cuprinsul cărora rezultă că actele profesionale emise de către psihologi sunt înregistrate în registrele profesionale şi se securizează prin aplicarea în mod obligatoriu a timbrelor profesionale.

Prin acte profesionale se înţelege toate actele emise de către psiholog, ca rezultat al activităţii sale profesionale, în următoarele forme: aviz psihologic, raport de evaluare psihologică, raport de expertiză psihologică sau alte acte materiale prin care se emit concluziile evaluărilor psihologice. Actele profesionale prevăzute la alin. (2) sunt valabile numai în condiţii de securizare, respectiv prin lipirea unui timbru profesional, în partea dreaptă a actului profesional emis, deasupra căruia se aplica în mod obligatoriu, prin imprimare, ştampila formei independente de exercitare a profesiei".

De aici, rezultă că şi rapoartele psihologice emise în privinţa recurentei, fiind acte profesionale emise de către psihologi, trebuiau să conţină aceste timbre, pentru a fi valabile.

Potrivit art. 3 alin. (1) din aceeaşi hotărâre "activităţile psihologice furnizate de către psihologii salariaţi/numiţi în funcţie pentru personalul instituţiei angajatoare sau pentru persoanele instituţionalizate la entitatea angajatoare sunt evidenţiate în registrul profesional prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. a), cu respectarea standardelor de calitate în serviciile psihologice referitoare la normele de examinare psihologică. Actele emise în baza acestor activităţi psihologice nu sunt supuse obligaţiei timbrării profesionale, acestea având regim de uz intern. Psihologii salariaţi/numiţi în funcţie nu pot furniza servicii psihologice către terţi, ca urmare a calităţii ce reiese din raporturile individuale de muncă/de serviciu cu entităţile angajatoare, altele decât cele care au calitatea de furnizori de servicii psihologice".

Conform acestui text de lege, rezultă că sunt exceptate de la obligaţia timbrării profesionale doar acele acte emise în activităţilor psihologice exercitate de psihologii numiţi în funcţie pentru personalul instituţiei angajatoare, or reclamanta nu are calitatea de personal sau de persoană instituţionalizată.

În consecinţă, era necesar ca ambele rapoarte psihologice întocmite în privinţa recurentei să aibă aplicat timbrul profesional, pentru a fi valabile. După cum se poate observa din înscrisurile ataşate la dosar, în niciunul din rapoartele indicate, acest timbru nu este aplicat, acestea fiind nelegale.

Nu în ultimul rând, recurenta arată că după respingerea la testarea psihologică a efectuat două testări psihologice la un cabinet privat, rapoartele întocmite în urma acestor testări cuprinzând concluzii favorabile pe marginea îndeplinirii calităţilor pentru funcţia de auditor de justiţie.

În aceste condiţii, consideră recurenta că procedura de examinare psihologică a fost viciată şi că rezultatele cuprinse în cadrul celor două rapoarte întocmite cu ocazia susţinerii testării sunt eronate şi nu reflectă trăsăturile personalităţii sale, astfel că solicită casarea sentinţei atacate, rejudecarea cauzei şi admiterea contestaţiei sale, aşa cum a fost formulată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul de faţă, Înalta Curte constată că este nefondat, urmând a-l respinge ca atare.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie împotriva hotărârilor Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, prin care intimata pârâtă a constatat neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 12 şi art. 14 din Legea cu nr. 303/2004 în ceea ce o priveşte pe reclamantă, respectiv condiţia de a fi apt din punct de vedere psihologic pentru exercitarea funcţiei.

Soluţionând contestaţia formulată de reclamantă împotriva acestor hotărâri, Curtea de Apel Bucureşti, secţia VIII contencios administrativ şi fiscal a pronunţat sentinţa civilă nr. 4947 din 15 decembrie 2017, prin care a respins acţiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă reţine, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu pot cenzura modul în care comisiile de concurs, respectiv comisiile de testare şi reexaminare psihologică, au evaluat candidaţii care au susţinut un examen/concurs.

Controlul judiciar vizează doar aspecte ce ţin de modul de desfăşurare a procedurii de evaluare şi reevaluare psihologică, nu şi aspecte de fond ce privesc modalitatea propriu-zisă de examinare, care intră exclusiv în competenţa examinatorilor psihologi.

Instanţa fondului subliniază faptul că toţi candidaţii au fost evaluaţi pornind de la aceleaşi întrebări, care fac parte din Ghidul de interviu - secţiunea întrebări standard, pe care le-au completat în prealabil pe parcursul susţinerii testului scris. Referitor la întrebările particulare, adresate în vederea clarificării unor tendinţe rezultate în urma aplicării testului scris în raport cu criteriile măsurate, acestea au făcut parte dintr-un ghid de interviu validat în prealabil.

Examinarea/reexaminarea psihologică a avut un caracter standardizat, fapt care a acordat şanse egale tuturor candidaţilor înscrişi în procedura de concurs.

Psihologii care au făcut parte din comisia de reexaminare au procedat la reevaluarea testului scris prin reintroducerea datelor de la testul scris iniţial şi verificarea identităţii de conţinut, au aplicat un nou set de probe şi au susţinut un nou interviu cu candidaţii care au formulat contestaţie la avizul iniţial, în termenul prevăzut de Regulament.

În ceea ce priveşte critica reclamantei referitoare la încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) - (3) din Hotărârea nr. 3/2013 a Colegiului Psihologilor din România, privind evidenţa profesională a psihologilor cu drept de liberă practică, prin neaplicarea timbrului profesional pe rapoartele de evaluare şi reevaluare psihologică, Curtea observă că art. 5 alin. (1) - (3) din Hotărârea nr. 3/2013 a Colegiului Psihologilor din România prevede că:

"(1) Actele profesionale emise de către psihologi sunt înregistrate în registrele profesionale şi se securizează prin aplicarea în mod obligatoriu a timbrelor profesionale.

(2) Prin acte profesionale se înţelege toate actele emise de către psiholog, ca rezultat al activităţii sale profesionale, în următoarele forme: aviz psihologic, raport de evaluare psihologică, raport de expertiză psihologică sau alte acte materiale prin care se emit concluziile evaluărilor psihologice.

(3) Actele profesionale prevăzute la alin. (2) sunt valabile numai în condiţii de securizare, respectiv prin lipirea unui timbru profesional, în partea dreaptă a actului profesional emis, deasupra căruia se aplică în mod obligatoriu, prin imprimare, ştampila formei independente de exercitare a profesiei".

Obligaţia de aplicare a timbrului profesional priveşte numai actele profesionale emise de psihologii organizaţi în forme independente de organizare a profesiei, în timp ce activităţile psihologice furnizate de către psihologii salariaţi/numiţi în funcţie pentru personalul instituţiei angajatoare nu sunt supuse timbrării profesionale, acestea având regim de uz intern.

Având în vedere faptul că rapoartele psihologice întocmite în cadrul concursurilor/examenelor de admitere în magistratură, admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, numire în funcţii de conducere etc., sunt întocmite în marea lor majoritate de către psihologi angajaţi ai Consiliului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel (aceasta fiind şi situaţia psihologilor care au participat la examinarea/reexaminarea reclamantei, de angajaţi ai Consiliului Superior al Magistraturii şi curţilor de apel), actele emise având regim de uz intern, rezultă că acestea nu sunt supuse timbrării profesionale.

Doar în cazul în care serviciile psihologice sunt contractate cu psihologi externi, care nu au calitatea de angajat al Consiliului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, actele profesionale emise de către aceştia trebuie să aibă timbru profesional aplicat în conformitate cu dispoziţiile din Hotărârea Colegiului Psihologilor din România nr. 3/2013 privind evidenţa profesională a psihologilor cu drept de liberă practică.

În ceea ce priveşte contractarea şi prestarea serviciilor psihologice la nivelul Consiliului, acestea sunt realizate în conformitate cu dispoziţiile din regulamentele de organizare a concursurilor/examenelor de admitere în magistratură, admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, numire în funcţii de conducere etc., de către psihologi încadraţi la nivelul Consiliului, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi curţilor de apel, precum şi din tabelul psihologilor acreditaţi de Colegiul Psihologilor din România.

Pentru aceste motive instanţa fondului a respins acţiunea reclamantei ca fiind neîntemeiată.

Astfel cum rezultă din cele mai sus arătate, reclamanta a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 4947 din 15 decembrie 2017, criticând legalitatea acesteia din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Analiza criticilor recurentei reflectă netemeinicia motivelor de casare invocate, nefiind demonstrată nelegalitatea hotărârii atacate.

În ceea ce priveşte prima critică a recurentei, Înalta Curte constată că aceasta vizează incidenţa dispoziţiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ. şi nu a celor prevăzute de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., de care recurenta s-a prevalat în mod formal.

Astfel, recurenta reclamanta a criticat soluţia de respingere a cererii de încuviinţare a unei expertize, susţinând că prin aceasta judecătorul fondului a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil, începând cu principiul liberului acces la justiţie şi continuând cu principiul egalităţii armelor şi de tratament juridic, hotărârea fiind pronunţată exclusiv în temeiul înscrisurilor produse de intimata pârâtă. O atare critică se circumscrie dispoziţiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizată de instanţa de control judiciar din această perspectivă.

În acest sens, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă a solicitat, prin cererea introductivă de instanţă, încuviinţarea probei cu expertiză judiciară în specialitatea psihologie, având ca obiectiv stabilirea împrejurării dacă reclamanta îndeplineşte, în mod cumulativ condiţiile prevăzute de art. 12 şi art. 14 din Legea nr. 303/2004.

Trecând peste faptul că nu poate fi realizată o expertiză judiciară în specialitatea psihologie judiciară, neexistând o atare specialitate recunoscută prin Ordinul MJ nr. 199/2010 pentru aprobarea Nomenclatorului specializărilor expertizei tehnice judiciare, ci cel mult o lucrare de genul celei prevăzute la art. 330 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că în mod întemeiat a fost respinsă cererea de probaţiune formulată de reclamantă, cât timp aceasta nu este utilă şi concludentă.

Astfel, reclamanta nu a solicitat efectuarea unei lucrări de specialitate care să conchidă asupra îndeplinirii condiţiei privind aptitudinea din punct de vedere psihologic în raport de testarea şi reexaminarea psihologică, ci o nouă evaluare a modalităţii de îndeplinire a condiţiei de a fi aptă psihologic, cerere evident inadmisibilă, din moment ce Hotărârea nr. 439/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările ulterioare nu prevede o atare posibilitate, ci exclusiv etapa evaluării iniţiale şi a contestaţiei împotriva calificativului iniţial.

Trebuie subliniat faptul că evaluarea psihologică reprezintă, în sine, o probă, astfel că susţinerea unei atare evaluări în alte condiţii decât cele prevăzute de Hotărârea nr. 439/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii este inadmisibilă, astfel că respingerea acestei cereri de probaţiune de către prima instanţă, cu obiectul său aşa cum a fost conturat de reclamantă, nu reflectă nelegalitatea hotărârii ci tocmai corecta aplicare a dispoziţiilor art. 255 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 330 alin. (3) C. proc. civ.

Trecând la analiza celui de al doilea motiv de casare invocat de recurentă, Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat, nefiind dovedită pronunţarea hotărârii prin greşita aplicare sau cu încălcarea normelor de drept material incidente în cauză.

În prealabil, instanţa de control judiciar subliniază caracterul extraordinar al căii de atac a recursului, cale de atac ce se poate exercita numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Altfel spus, în calea de atac a recursului nu pot fi valorificate critici ce tind la demonstrarea netemeiniciei hotărârii atacate astfel că reevaluarea probatoriului administrat în cauză este posibilă numai în cazul evocării fondului, situaţie condiţionată, însă, de constatarea incidenţei unuia sau mai multor motive de casare, din cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

În această ordine de idei Înalta Curte constată că recurenta reclamantă, cu excepţia critici referitoare la lipsa timbrului profesional, nu dezvoltă nicio critică de natură a reliefa încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente speţei, majoritatea argumentelor evocate în cererea de recurs reprezentând veritabile critici la adresa temeiniciei sentinţei civile nr. 4947 din 15 decembrie 2017.

Astfel, un prim argument susţinut de recurenta reclamantă în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. vizează lipsa identităţii testărilor aferente procedurilor de examinare psihologică şi de reexaminare psihologică, or, trebuie subliniat faptul că nu se prevede în cuprinsul art. 27 din Regulamentului privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii obligaţia, pentru comisia de reexaminare, de a proceda la repetarea bateriei de teste în cadrul reexaminării.

În egală măsură, criticile recurentei reclamante grefate pe lipsa unui profil psihologic al candidatului ideal precum şi a înregistrării interviului nu pot fi valorificate în contextul prevederilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât nu dispoziţiile regulamentare ce instituie procedura de examinare psihologică sunt contestate în cauză ci hotărârile Plenului CSM prin care s-a constatat neîndeplinirea, de către recurenta reclamantă, a condiţiei de a fi aptă psihologic pentru exerciţiul funcţiei.

Cât priveşte necorelarea punctajelor acordate recurentei reclamante în cadrul celor două etape ale examinării psihologice şi faptul că recurenta a obţinut rezultate diferite în cadrul testării psihologice la un cabinet privat, instanţa de control judiciar subliniază, pe de o parte, că recurenta nu prezintă niciun argument de natură a reliefa încălcarea sau aplicarea greşită a unei sau mai multor norme de drept substanţial şi, pe de altă parte, că verificarea îndeplinirii condiţiei privind aptitudinea psihologică se realizează în condiţiile prevăzute de art. 27 din Regulamentul privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii şi nu în alt context.

Totodată, faptul obţinerii unor concluzii favorabile în cadrul testărilor susţinute la un cabinet privat nu poate constituie dovada erorii de apreciere a comisiilor prevăzute de art. 27 din Regulamentul mai sus citat, fiind de remarcat faptul că testarea psihologică reprezintă, în realitate, o probă susţinută în condiţii de stres(verificarea rezistenţei la stres a candidatului fiind un obiectiv în sine al examinării psihologice), astfel că sunt lesne de explicat posibilele rezultate diferite obţinute în condiţii de testare diferite.

În fine, referitor la încălcarea prevederilor Hotărârii nr. 3/2013 a Colegiului Psihologilor din România prin lipsa timbrului profesional aplicat asupra rapoartelor de evaluare psihologică, Înalta Curte constată că în mod întemeiat a înlăturat judecătorul fondului această critică a reclamantei, cât timp obligaţia de securizare a actelor profesionale prin lipirea timbrului profesional nu vizează actele întocmite de psihologi salariaţi/numiţi în funcţie pentru personalul instituţiei angajatoare sau pentru persoanele instituţionalizate, astfel cum prevede art. 3 alin. (1) din hotărârea anterior menţionată.

Contrar celor afirmate de recurenta reclamantă, psihologii desemnaţi pentru verificarea condiţiei prevăzute de art. 14 lit. e) din Legea nr. 303/2004 fac parte din categoria psihologilor numiţi în funcţie pentru "personalul instituţiei angajatoare", testarea psihologică constituind una dintre probele necesare pentru constatarea îndeplinirii condiţiilor de admitere în magistratură.

Prin urmare, faptul că recurenta reclamantă nu are calitatea de personal al Institutului Naţional al Magistraturii la data testării este irelevant pentru aprecierea incidenţei normei de excepţie mai sus amintite, cât timp testarea a avut loc tocmai în scopul verificării uneia din condiţiile necesare admiterii la Institutul Naţional al Magistraturii.

Faţă de toate aceste considerente recursul de faţă urmează a fi respins ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 4947 din 15 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2020.