Conflict of jurisdiction over exclusive territorial competence for public service salary claims
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction, definitively assigning the case to the Bucharest Court of Appeal (Second Administrative and Fiscal Section), thereby reversing the lower court's determination that the Vâlcea Court was competent. The dispute involved 228 plaintiffs, all public officials, challenging the calculation and payment of their function salary by a public employer, alleging it failed to align with statutory minimum wage guarantees. Although the Vâlcea Court initially claimed competence based on a misapplication of the co-participation rules (Article 59 and 112 of the Code of Civil Procedure) to justify joint jurisdiction for plaintiffs residing in different counties, the Supreme Court held that Article 10(3) of Law No. 554/2004 establishes an exclusive, public-order territorial competence for individual plaintiffs to file only at the court of their domicile. Consequently, the Court determined that the specific procedural mechanism for mandatory declination did not apply to create a shared or alternative competence for the other tribunal, leaving the Bucharest Court as the sole competent instance for the residents of that jurisdiction.
Legislator headnote
AI generatedart. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 59 C. proc. civ, art. 112 C. proc. civ, art. 135 alin. (1) C. proc. civ, art. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 130 alin. (2) din C. proc. civ; Conflict of jurisdiction over exclusive territorial competence for public service salary claims: The dispute involved 228 plaintiffs, all public officials, challenging the calculation and payment of their function salary by a public employer, alleging it failed to align with statutory minimum wage guarantees. Although the Vâlcea Court initially claimed competence based on a misapplication of the co-participation rules (Article 59 and 112 of the Code of Civil Procedure) to justify joint jurisdiction for plaintiffs residing in different counties, the Supreme Court held that Article 10(3) of Law No. 554/2004 establishes an exclusive, public-order territorial competence for individual plaintiffs to file only at the court of their domicile. Consequently, the Court determined that the specific procedural mechanism for mandatory declination did not apply to create a shared or alternative competence for the other tribunal, leaving the Bucharest Court as the sole competent instance for the residents of that jurisdiction.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe procedural basis cited in the dispositive section for establishing the competent court to resolve the conflict of jurisdiction.
Full text
Şedinţa publică din data de 18 martie 2020
Asupra conflictului negativ de competenţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, la data de 05.06.2019 sub nr. x/2019*, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J., alături de alţi reclamanţi, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, au solicitat pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună obligarea pârâtului la calcularea şi acordarea soldei de funcţie, pentru perioada 01.02.2017 - 31.12.2017, prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plata, în sumă de 1.450 RON, stabilit prin H.G. nr. 1/2017, fără alte sporuri şi adaosuri, respectiv calcularea şi acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adausuri) prin raportarea la solda de funcţie stabilită la 1.450 Iei; obligarea pârâtului la calcularea şi acordarea soldei de funcţie, pentru perioada 01.01.2018 - 31.12.2018, prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sumă de 1.900 RON, stabilit prin H.G. nr. 846/2017, fără alte sporuri şi adaosuri, respectiv calcularea şi acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adausuri) prin raportarea la solda de funcţie stabilită ia 1.900 RON; obligarea pârâtei la calcularea şi acordarea soldei de funcţie, începând cu data de 01.01.2019 şi pentru viitor, prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, în sumă de 2,080 RON (2.350 RON pentru cei cu studii superioare), stabilit prin H.G. nr. 937/2018, fără alte sporuri şi adaosuri, respectiv calcularea şi acordarea sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu (adausuri) prin raportarea la solda de funcţie stabilită la 2.080 Iei (2,350 iei pentru cei cu studii superioare); actualizarea sumelor mai sus solicitate, cu indicele de inflaţie plus dobânzile legale, de la data datorării fiecăreia şi până la data plăţii efective a acestora; precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Din dosarul x/2019 a fost disjunsă prezenta cauză şi a fost declinată către Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ, prin raportare la faptul că prezenţii reclamanţi îşi au domiciliile în judeţul Vâlcea.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa nr. 6810 din data de 17 octombrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., K., I., J. şi pârâta Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, în favoarea Tribunalului Vâlcea - SCAF.
Astfel, întrucât reclamanţii aveau domiciliile în judeţe diferite, instanţa a procedat la disjungerea din dosarul iniţial a acţiunilor formulate de reclamanţi în funcţie de judeţul de domiciliu, formând tot atâtea dosare câte judeţe de domiciliu a identificat în cauză, după care a declinat fiecare din dosarele disjunse către tribunalele corespunzătoare de la domiciliile reclamanţilor, în raport de dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 şi art. 10 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 554/2004, în vigoare din data de 02.08.2018.
2.2. Prin sentinţa nr. 28 din 10 ianuarie 2020, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Vâlcea şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, s-a dispus suspendarea cauzei şi înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea conflictului de competenţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a apreciat că atâta vreme cât reclamanţii din cererea introductivă au formulat o acţiune unică, prin care au pretins acelaşi drept salarial, în speţă este vorba de o coparticipare procesuală facultativă, reglementată de art. 59 C. proc. civ., întrucât drepturile salariale pretinse instituţiei angajatoare de către reclamanţi, în calitate de funcţionari publici cu statut special aflaţi în raporturi de serviciu cu aceasta, se întemeiază pe aceleaşi temeiuri de drept, raporturile juridice deduse judecăţii fiind similare, existând o strânsă legătură între pretenţiile acestora, situaţie căreia îi sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi dispoziţiile art. 112 C. proc. civ. (deşi acest text se referă la determinarea competenţei în cazul pluralităţii de pârâţi, raţiunea acestuia se regăseşte şi în cazul pluralităţii de reclamanţi, când domiciliul reclamantului determină competenţa teritorială), din care rezultă că în caz de coparticipare procesuală, reclamanţii se pot adresa oricăreia din instanţele în circumscripţiile cărora cel puţin unul dintre aceştia îşi are domiciliul.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente.
1. Aspecte de fapt şi de drept relevante
Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o acţiune formulată de un număr de 228 de reclamanţi, toţi jandarmi în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, aceştia pretinzând de la pârâta angajator calcularea şi acordarea soldei de funcţie, începând cu data de 01.02.2017, prin raportare la salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
Întrucât reclamanţii aveau domiciliile în judeţe diferite, Tribunalul Bucureşti a procedat la disjungerea din dosarul iniţial a acţiunilor formulate de reclamanţi în funcţie de judeţul de domiciliu, formând tot atâtea dosare câte judeţe de domiciliu a identificat în cauză, declinând fiecare din dosarele disjunse către tribunalele corespunzătoare de la domiciliile reclamanţilor, păstrându-şi primul dosar, cu cererile reclamanţilor cu domiciliul în Bucureşti.
În prezenta cauză, instanţele aflate în conflict s-au constatat necompetente teritorial în raport cu domiciliile reclamanţilor.
Legea nr. 188/1999, republicată, la art. 1 alin. (1) "reglementează regimul general al raporturilor juridice dintre funcţionarii publici şi stat sau administraţia publică locală, prin autorităţile administrative autonome ori prin autorităţile şi instituţiile publice ale administraţiei publice centrale şi locale (...)".
Totodată, potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, republicată, "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".
Înalta Curte constată că, în materia raporturilor de serviciu ale funcţionarului public, deci inclusiv în ceea ce priveşte o cerere privind modificarea funcţiei şi salariului reclamantului, potrivit dispoziţiilor exprese ale art. 109 din Legea nr. 188/1999 actualizată, competenţa materială de a soluţiona litigiul în primă instanţă revine secţiilor de contencios administrativ ale tribunalelor competente teritorial.
Având în vedere că este vorba despre un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 din Legea nr. 554/2004, aşa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 2 august 2018, anterior sesizării primei instanţe - 5 iunie 2019), care, la alin. (3), statuează în mod expres că "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (...)".
Aşa fiind, suntem în prezenta unei necompetenţe teritoriale exclusive, de ordine publică, prevăzută de dispoziţii speciale, pe care părţile nu o pot înlătura, iar instanţa o poate invoca din oficiu în condiţiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.
Prin urmare, faţă de cele arătate anterior, având în vedere că toţi cei 10 reclamanţi din prezentul dosar au domiciliile în judeţul Vâlcea, astfel cum rezultă din copiile cărţilor de identitate depuse de aceştia în dosarul Tribunalului Bucureşti, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza, în fond, este Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă
Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., K., I., J. şi pârâta Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 martie 2020.