Exhaustive statutory list of presumed concerted action bars administrative expansion of legal presumptions via interpretive opinion

Şedinţa publică din data de 17 martie 2020

Deliberând asupra recursului de faţă, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Fondul de Pensii Administrat Privat A. şi Fondul de Pensii Facultative A. Plus au solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară anularea deciziilor ASF nr. 923/20.04.2016, nr. 924/20.04.2016 şi nr. 925/20.04.2016, precum şi a Deciziei ASF nr. 1371/08.07.2016 prin care s-a respins contestaţia formulată împotriva deciziilor anterior menţionate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1607 din 4 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes.

A admis excepţia de nelegalitate şi a constatat nelegalitatea art. 2 şi 3 din Avizul ASF nr. 54/02.12.2013.

A admis acţiunea formulată de reclamanţii Fondul de Pensii Administrat Privat A. şi Fondul de Pensii Facultative A. Plus, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară şi a dispus anularea Deciziilor ASF nr. 923, 924 şi 925 din 20.04.2016 şi Deciziei ASF nr. 1371/08.07.2016.

3. Calea de atac exercitată în cauză.

Pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a declarat recurs împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, criticând-o pentru nelegalitate, motiv pentru care, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, urmare a rejudecării cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţii Fondul de Pensii Administrat Privat A. şi Fondul de Pensii Facultative A. Plus

În motivarea recursului s-a menţionat că instanţa de fond a interpretat în mod greşit textele legale incidente în cauza de faţă şi a făcut o aplicare greşită a normelor speciale incidente domeniului instrumentelor şi investiţiilor financiare.

Avizul nr. x/02.12.2013, a precizat recurenta, a fost emis în temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 6 alin. (3), art. 7 alin. (2), art. 26, art. 27 şi art. 28 din O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, prevederilor art. 5, art. 6, art. 32, art. 34, art. 73, art. 90 şi art. 202 din O.U.G. nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, prevederilor art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (1) pct. 20 şi 23, art. 117 şi art. 118 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, prevederilor Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat şi ale Legii nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările şi completările ulterioare.

În speţă, ca urmare a adresei B. si Asociaţii (societate care reprezintă intimatele în prezenta cauză), prin care s-a solicitat A.S.F. un punct de vedere oficial, autoritatea pieţei de capital a emis Avizul nr. x/02.12.2013 prin care a oferit interpretarea oficială privind modul de aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004 în ceea ce priveşte deţinerile organismelor de plasament colectiv, fondurilor de pensii si societăţilor de administrare ale acestor entităţi. Astfel, prin acest aviz se explicitează modalitatea în care se aplică anumite prevederi ale legislaţiei pieţei de capital, aducându-se un plus de claritate participanţilor la piaţă cu privire la respectivele prevederi legale, în contextul obiectivului de predictibilitate a dispoziţiilor în vigoare şi de uşurinţă în fixarea conduitei care trebuie respectate. Totodată, avizul are în vedere mai multe dispoziţii relevante ale Legii nr. 297/2004 şi ale O.U.G. nr. 32/2012 (menţionate în preambulul său) care trebuie aplicate prin coroborarea lor corespunzătoare.

Astfel, recurenta învederează că Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare cuprinde, la art. 2 alin. (1) pct. 23, o definiţie generală a noţiunii de "persoane care acţionează în mod concertat" (cu referire la existenţa unui acord expres sau tacit încheiat între membrii unui grup de acţionari cu interese comune în legătură cu un emitent), precum şi o listă cu situaţii în care se prezumă că anumite persoane acţionează în mod concertat.

Astfel, se precizează în cuprinsul recursului, prevederile Avizului nr. x/2013 explicitează modalitatea de aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004 şi au în vedere inclusiv definiţia generală a persoanelor care acţionează în mod concertat prevăzută la articolul de lege, fiind emise în aplicarea respectivelor dispoziţii ale acestei legi, în contextul în care norma în cauză cuprinde o listă cu situaţii în care se consideră că anumite persoane acţionează concertat, până la proba contrară.

În opinia recurentei, este evident faptul că noţiunea de exercitare concertată a drepturilor de vot cuprinde o multitudine de alte situaţii, care nu sunt enumerat expres la nivelul listei prevăzute la art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004.

Totodată, trebuie avut în vedere că lista prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 23 se subsumează definiţiei generale prevăzută la acest articol, cuprinzând doar anumite situaţii reflectate exemplificativ în mod expres. Dacă legea ar fi dorit să statueze că doar respectivele situaţii din listă se constituie ca fiind situaţii în care anumite persoane acţionează în mod concertat, ar fi enumerat doar respectivele situaţii, fără a mai conţine şi definiţia generală, integratoare, care să menţioneze când anumite persoane se consideră că acţionează în mod concertat.

Astfel, în considerarea faptului că o lege nu poate să surprindă şi să reglementeze exhaustiv multitudinea de situaţii ce pot apărea în practică, legea a avut în vedere posibilitatea ca autoritatea pieţei de capital să precizeze, prin intermediul instrumentelor conferite de statutul său, modul în care se aplică în cazuri specifice, prevederile legii, inclusiv prevederile generale ale acesteia.

Precizarea unor situaţii în care se consideră că anumite persoane acţionează în mod concertat, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, facilitează aplicarea în practică a dispoziţiilor privind acţiunea concertată. Astfel, consideră recurenta, explicitarea situaţiilor în care se prezumă că anumite persoane acţionează în mod concertat, inclusiv în contextul actelor individuale emise în aplicarea legii este în măsură să asigure o mai bună cunoaştere, de către persoanele vizate, a situaţiilor care se prezumă că se încadrează, până la proba contrară în acest concept, creându-se astfel o mai mare stabilitate şi eficienţă legislativă (mai ales în contextul în care acordul tacit prevăzut în definiţie este foarte greu de demonstrat).

În condiţiile în care situaţiile prevăzute în lista de la art. 2 pct. 23 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 (printre care se numără şi aceea potrivit căreia o societate comercială se prezumă că acţionează, până la proba contrară, cu membrii consiliului său de administraţie) reprezintă doar exemple de acţiune concertată, se poate concluziona că acestea trasează spiritul şi modalitatea de aplicare a definiţiei generale prevăzută în cadrul acestui articol. Prin urmare, consideră recurenta, trebuie avută în vedere aplicarea corespunzătoare, în cazuri similare, a definiţiei generale prevăzută la art. 2 alin. (1) pct. 23, astfel încât să se realizeze o aplicare unitară a legislaţiei pieţei de capital, în situaţii similare.

Prevederile Avizului nr. x/2013 au avut în vedere aplicarea prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004 în integralitatea sa, prin coroborare şi cu alte prevederi ale Legii nr. 297/2004 şi O.U.G. nr. 32/2012, concluzionându-se astfel că entităţile enumerate în cuprinsul dispoziţiilor Avizului se prezumă, până la proba contrară, că acţionează în mod concertat, contrar celor reţinute de prima instanţă.

În considerarea prevederilor art. 73 din O.U.G. nr. 32/2012, respectiv potrivit art. 118 din Legea nr. 297/2004, potrivit cărora o societate de investiţii, respectiv o societate de investiţii de tip închis poate fi administrată de o S.A.I. sau, după caz, de un consiliu de administraţie/consiliu de supraveghe, rezultă faptul că o SAI, respectiv un consiliu de administraţie/consiliu de supraveghere îndeplinesc aceeaşi funcţie în ceea ce priveşte administrarea unei societăţi de investiţii, astfel că, având în vedere relaţia de concertare dintre SAI şi OPC-urile administrate, se poate prezuma, până la proba contrară, că OPC-urile administrate de acelaşi SAI acţionează în mod concertat între ele (situaţie enunţată la art. 1 alin. (3) din Aviz), a precizat recurenta.

Potrivit prevederilor art. 324 din O.U.G. nr. 32/2012, SAI trebuie să elaboreze strategii adecvate si eficiente pentru a determina momentul şi modul de exercitare a drepturilor de vot aferente instrumentelor deţinute în portofoliile administrate, în beneficiul exclusiv al O.P.C.V.M.-ului respectiv. Prin urmare, se observă că SAI însăşi, ca entitate juridică, este responsabilă în legătură cu modalitatea de exercitare a drepturilor de vot aferente instrumentelor financiare, deţinute în portofoliile administrate ale fiecăruia dintre OPCVM-uri.

Prin urmare, făcând trimitere la prevederile art. 2 din Avizul nr. x/2013, recurenta menţionează că, în mod indubitabil, rezultă că, până la proba contrară, o societate-mamă a unei SAI acţionează în mod concertat cu respectiva SAI (care are calitatea de filială), această afirmaţie fiind susţinută inclusiv de spiritul prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 23 pct. c) din Legea nr. 297/2004, din care se poate concluziona relaţia de concertare dintre un OPC cu administratorii săi (în cazul de faţă administratorul fiind SAI) şi cu persoanele implicate (în cazul de faţă, persona care controlează o societate cum ar fi SAI, care este de fapt societatea-mamă a SAI).

În concluzie, în opinia recurentei, Avizul nr. 54 nu adaugă la lege, ci explicitează modalitatea de aplicare a prevederilor legii, cu luarea în considerare a principiilor directoare, inclusiv a definiţiei generale prevăzute de art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004, cu respectarea spiritului şi a literei legii, în condiţiile coroborării corespunzătoare, potrivit principiilor de drept referitoare la interpretarea actelor normative, cu prevederile relevante ale Legii nr. 297/2004 şi ale O.U.G. nr. 32/2012.

Referitor la prevederile art. 3 din Avizul nr. x/2013, invocând norma cuprinsă de art. 2 alin. (1) pct. 23 lit. d) din Legea nr. 297/2004 privind o societate comercială cu fondurile ei de pensii şi cu societatea de administrare a acestor fonduri şi reiterând prevederile art. 2 alin. (1) pct. 23 lit. b) din aceeaşi lege, recurenta precizează din nou că este fără dubiu faptul că, până la proba contrară, fondurile de pensii facultative reglementate prin Legea nr. 204/2006, respectiv cele administrate privat reglementate prin Legea nr. 411/2004, împreună cu societăţile de administrare a acestora, respectiv că societatea-mamă a unei societăţi de administrare a fondurilor împreună cu societatea de administrare a respectivelor fonduri de pensii, se prezumă că acţionează concertat.

Pe fondul cauzei, în ceea ce priveşte aplicarea prezumţiei de acţiune concertată consacrată prin Deciziile nr. 923-925/20.04.2016, recurenta a reiterat susţinerile expuse în cuprinsul întâmpinării depuse la dosarul cauzei, în faţa instanţei de fond.

4. Apărările intimatelor-reclamante.

Prin întâmpinarea depusă, intimatele au solicitat respingerea recursului promovat de recurenta-pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 1607/04.05.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, ca nefondat.

În susţinerea acestei poziţii procesuale, intimatele au menţionat, în esenţă, că sentinţa atacată este legală, instanţa de fond interpretând şi aplicând în mod corect normele de drept substanţial aplicabile în cauză, astfel că n u este incident motivul de casare invocat de către recurentă.

Deşi în recursul formulat de ASF nu există niciun paragraf în sensul că prezumţiile de concertare reţinute în sarcina intimatelor-reclamante s-ar încadra în dispoziţiile legale şi nici nu se explica, cu respectarea exigenţelor motivării, raţionamentul pentru care ASF consideră că intimatele-reclamante s-ar încadra în aceste prezumţii, hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală, atât sub aspectul admiterii excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 2 şi 3 din Avizul nr. 54, cât şi sub aspectul admiterii acţiunii introductive, au precizat intimatele.

Sub un prim aspect, în mod corect, instanţa de fond a constatat că excepţia de nelegalitate invocată de intimate este admisibilă, întrucât priveşte un act administrativ individual care a stat la baza actelor atacate, legalitatea acestora depinzând de legalitatea avizului contestat.

Sub un al doilea aspect, precizează intimatele, prezumţiile instituite prin Avizul nr. 54 sunt adiţionale celor reglementate de Legea nr. 297/2004, având în vedere că prezumţiile de concertare reglementate de Legea nr. 297/2004 reprezintă situaţii de excepţii, fiind de strictă interpretare şi aplicare, astfel că trebuie aplicate strict entităţilor la care se referă, iar atunci când legiuitorul a urmărit ca o anumită prezumţie să se aplice şi entităţilor fără personalitate juridică a prevăzut aceasta în mod expres.

Prin Avizul nr. x/2013, recurenta a adăugat noi prezumţii de concertare faţă de cele reglementate de Legea nr. 297/2004: din analiza dispoziţiilor art. 2 alin. (1) pct. 23 lit. a) şi b) din Legea nr. 297/2004 (invocate de ASF în legătură cu Fondurile de Pensii) rezultă că niciuna din aceste prezumţii nu corespunde celor reglementate de Avizul nr. 54, respectiv art. 2 şi 3.

Sub un al treilea aspect, susţinerea recurentei, în sensul că, limitându-se prezumţiile de concertare la cele expres prevăzute de lege, s-ar lipsi de efect definiţia generală din partea introductivă a pct. 23, alin. (1) al art. 2 din Legea nr. 297/2004 este nefundamentată, astfel că aceasta încearcă să creeze o suprapunere nepermisa între situaţiile (de fapt) în care două subiecte acţionează concertat şi situaţiile în care se prezumă că două subiecte acţionează concertat.

Sub un al patrulea aspect, nu este admisă completarea unui act normativ printr-un act administrativ interpretativ, neexistând vreun temei legal în acest sens, chestiune reţinută şi de instanţa de fond într-o manieră corectă.

În fine, sub un al cincilea aspect, intimatele au învederat că Avizul nr. 54 nu respectă principiul predictibilităţii normei, standard al conduitei de legiferare care trebuie se aplice şi autorităţilor publice atunci când acestea emit acte individuale cu caracter interpretativ al normelor legale. Or, conduita ASF de a interpreta norma în mod arbitrar, diametral opus şi în funcţie de disputele în care este implicat, nesocoteşte însuşi scopul urmărit de legiuitor la nivel superior, acela al legislaţiei primare. Aplicarea prezumţiilor de concertare prevăzute de Legea nr. 297/2004 are un impact semnificativ asupra pieţei relevante, de natură să afecteze grav investiţiile, aspect reţinut şi de către instanţa de fond care a statuat că, prin interpretarea extensivă, norma legală ar deveni imprevizibilă, nepermiţând destinatarilor ei să aprecieze în mod corect conţinutul prevederilor legate şi să îşi adapteze conduita în consecinţă.

În altă ordine de idei, intimatele au precizat că nelegalitatea actelor contestate a fost constatată în mod corect de instanţa de fond atunci când a analizat incidenţa în cauză a presupuselor prezumţii de concertare reţinute de ASF în sarcina Fondurilor de pensii.

În acest sens, textele legale sunt extrem de clare iar incidenţa acestei prezumţii presupune, ca actori, societăţi comerciale. În contextul naturii juridice a intimatelor-reclamante (stabilita in mod corect de prima instanţă), rezultă că respectivele prezumţii de concertare nu sunt incidente, deoarece ASF nu a demonstrat, fie existenţa unei relaţii de control între A. SAFPP şi Fondurile de Pensii şi/sau existenţa unui control comun asupra Fondurilor de Pensii - conform art. 2 alin. (1) pct. 23 lit.) din Legea nr. 297/2004 coroborat cu art. 2 alin. (1) pct. 22 Ut. a) din aceeaşi lege, fie existenţa unei relaţii societate-mamă/filială între EGB şi fiecare din Fondurile de Pensii - conform art. 2 alin. (1) pct. 23 lit. b) din Legea nr. 297/2004.

Intimatele au mai învederat că în mod corect a reţinut instanţa de fond că Fondurile de pensii nu sunt societăţi comerciale iar administratorul nu este acţionar sau asociat la un astfel de fond, motiv pentru care nu poate fi considerat societate-mamă a fondului de pensii respectiv, precum şi că noţiunea de persoane implicate este legată de existenţa unor raporturi de control reglementat de art. 16 lit. b) ca fiind un raport stabilit între o persoană fizică şi juridică şi o societate comercială de tipul celui existent între societatea mamă şi o filială a sa, legiuitorul referindu-se în mod explicit la societăţi comerciale nu la alte categorii de entităţi.

Astfel cum a reţinut instanţa de fond, pentru a putea impune sancţiuni, se impune ca existenţa acordului expres sau tacit pentru înfăptuirea unei politici comune ar trebui dovedit de autoritatea publică pârâtă şi nu dedus din existenţa unor raporturi asemănătoare cu cele pentru care legiuitorul a instituit prezumţii legale de natură să răstoarne sarcina probei, în contextul în care Legea 297/2004 nu instituie o prezumţie de acţiune concertată în cazul administratorului unui fond de pensii cu respectivul fond de pensii.

Inexistenţa unui acord şi implicit a vreunei concertări este confirmată şi de tranzacţiile efectuate de Fondurile de pensii şi EGB în perioada anterioară emiterii actelor ASF, au conchis intimatele.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză.

Analizând sentinţa atacată prin prisma cadrului legal incident speţei dedusă judecăţii, precum şi prin raportare la criticile formulate de recurentă, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce succed:

Preliminar, Înalta Curte consideră necesare câteva scurte consideraţii teoretice cu privire la prezumţii şi natura juridică a acestora.

Astfel, din perspectivă juridică, prezumţia este acea consecinţă logică pe care legea sau judecătorul o trage dintr-un fapt cunoscut, cu privire la un fapt necunoscut. Prezumtiile legale sunt stabilite prin lege şi sunt relative dacă pot fi combătute prin orice alte mijloace de probă.

Aflate undeva dincolo de barierele stricte ale lumii juridice, la graniţa dintre drept, filozofie, logică şi matematică, prezumţiile intervin acolo unde proba directa a faptelor generatoare ale dreptului este greu sau chiar imposibil de făcut. Acolo unde, pentru aflarea adevărului, judecatorul este nevoie să se cumpănească între indicii şi probabilităţi.

Asemeni majorităţii principiilor de drept, prezumţiile legale îşi găsesc explicaţia sintetică în dictonul latin, nulla praesumptio sine lege care arată că prezumţia legală nu-şi găseşte existenţa decât în lege sau, altfel spus, că nu poate exista nicio prezumţie în afara legii. Adagiul este confirmat atât în reglementarea art. 328 C. proc. civ., ce consacră prezumţiile legale, cât şi în cuprinsul art. 329 C. proc. civ., referitor la prezumţiile judiciare. Lato sensu, ambele norme sunt expresia legalităţii prezumţiilor ca mijloc de probă. Stricto sensu, doar norma cuprinsă în art. 328 evocă rolul legiuitorului în construcţia raţionamentului ce se impune a fi preluat de judecător sau de partea ce i-l învederează.

Într-adevăr, art. 328 alin. (1) C. proc. civ. arată că "prezumţia legală scuteşte de dovadă pe acela în folosul căruia este stabilită în tot ceea ce priveşte faptele considerate de lege ca fiind dovedite". Principala caracteristică a acestor prezumţii este limitarea numerică recognoscibilă exclusiv în normele dreptului obiectiv, determinată de forţa probantă pe care o impun participanţilor la judecată.

Actuala reglementare păstrează implicit dihotomia prezumţiilor legale, acestea putând fi absolute (iuris et de iure) - imposibil de combătut printr-un mijloc de probă ori, după caz, susceptibile de a fi răsturnate prin mărturisire, sau relative (iuris tantum) - ce pot fi combătute prin orice mijloc de probă.

Altfel spus, prezumţiile legale sunt prezumţii stabilite prin norme juridice care nu pot fi interpretate extensiv. Ele scutesc partea căreia îi revine sarcina probei de a dovedi faptul generator de drepturi, însă ea va trebui să dovedească faptul vecin şi conex cu faptul generator de drepturi, iar dacă această dovadă a fost făcută şi este vorba de o prezumţie legală ce poate fi combătută prin proba contrară, sarcina probei privind faptul generator de drepturi trece asupra părţii împotriva căreia este stabilită prezumţia, care va trebui să probeze inexistenţa acestui fapt, prezumat de lege, dacă doreşte să înlăture prezumţia respectivă.

Prezumţiile legale sunt de două feluri: absolute şi relative. Cele absolute sunt acelea împotriva cărora, în principiu, nu este permisă dovada contrară, asemenea prezumţii fiind denumite în doctrină prezumţii legale absolute irefragabile

Prezumţiile relative sunt acelea împotriva cărora se poate face proba contrară; legea îngăduie răsturnarea lor prin orice mijloc de probă, regula fiind caracterul relativ al prezumţiilor legale, aşadar, posibilitatea administrării probei contrare.

O asemenea prezumţie relativă a fost instituită de lege şi în cuprinsul art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital care cuprinde definiţia generală a noţiunii de "persoane care acţionează în mod concertat", cu referire la existenţa unui acord tacit sau expres încheiat între membri unui grup de acţionari cu interese comune în legătură cu un emitent, care să fie avută în vedere, în practică, pentru încadrarea în conceptul de acţiune concertată a unei situaţii specifice, concrete.

Prin Avizul nr. x/02.12.2013, emis în exercitarea atribuţiilor şi prerogativelor conferite de O.U.G. nr. 93/2012, recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a procedat la explicitarea modalităţii de interpretare şi aplicare a prevederilor art. 2 alin. (1) pct. 23 din Legea nr. 297/2004, în privinţa sferei de cuprindere a persoanelor prezumate că acţionează în mod concertat, care are următorul cuprins: 23. persoane care acţionează în mod concertat - două sau mai multe persoane, legate printr-un acord expres sau tacit, pentru a înfăptui o politică comună în legătură cu un emitent. Până la proba contrară, următoarele persoane sunt prezumate că acţionează în mod concertat:

a) persoanele implicate;

b) societatea-mamă împreună cu filialele sale, precum şi oricare dintre filialele aceleiaşi societăţi-mamă între ele;

c) o societate comercială cu membrii consiliului său de administraţie şi cu persoanele implicate, precum şi aceste persoane între ele;

d) o societate comercială cu fondurile ei de pensii şi cu societatea de administrare a acestor fonduri.

Aşadar, contrar raţionamentului eronat şi lipsit de logică juridică şi suport legal propus de recurentă, conform căruia sunt redate exemplificativ situaţiile referitoare la persoanele reflectate în cuprinsul lit. a)-d) ale pct. 23, trebuie reamintit, conform celor anterior menţionate, că principala caracteristică prezumţiilor legale este limitarea numerică recognoscibilă exclusiv în normele dreptului obiectiv.

Prin urmare, din interpretarea logico-raţională şi gramaticală a textului de lege menţionat, respectiv a terminologiei folosite de legiuitor în privinţa determinării persoanelor prezumate a acţiona concertat ("următoarele persoane"), rezultă fără echivoc că enumerarea acestora la lit. a)-d) este exhaustivă şi nu exemplificativă, cum eronat susţine recurenta, ceea ce înseamnă că sfera acestora este una completă, epuizată, astfel încât ea nu poate fi completată funcţie de interpret.

Interpretarea normei juridice civile urmăreşte stabilirea sensului/semnificaţiei conţinutului normei, în vederea aplicării ei la o situaţie juridică concretă.

Astfel, este evident că, prin gradul de generalitate şi de abstracţiune în care este enunţat, pct. 23 teza I, care defineşte noţiunea de persoane care acţionează concertat, reprezintă regula generală, aceasta presupunând probarea existenţei acordului expres sau tacit care leagă două sau mai multe persoane pentru a înfăptui o politică comună în legătură cu un emitent.

Teza a II-a însă reglementează situaţia de excepţie în care această probă nu mai este necesară pentru a dovedi acţiunea concertată, persoanele enumerate în cuprinsul lit. a)-d) fiind prezumate că acţionează în această manieră, până la proba contrară contrară, sarcina probei fiind astfel răsturnată.

Ca atare, după cum în mod judicios a reţinut şi prima instanţă, fiind vorba de o excepţie, interpretarea acesteia se face restrictiv fiind de strictă interpretare, prezumţia neputând fi extinsă şi cu privire la alte persoane sau situaţii, o asemenea abordare nefiind permisă.

Or, prin art. 2 şi 3 din Avizul nr. x/02.12.2013, în contradicţie cu prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, recurenta a completat norma legală prin extinderea prezumţiei instituite de aceasta şi cu privire la societatea-mamă a unui SAI cu OPC-urile administrare de respectiva SAI, precum şi cu privire la fondurile de pensii administrate privat, respectiv fondurile facultative, cu societăţile de administrare a acestora sau care sunt administrate de aceeaşi societate de administrare, precum şi la relaţia dintre societatea-ammă a unui SAI şi fondurile de pensii administrare de respectiva SAI, în condiţiile în care singurul organ îndrituit să procedeze astfel este parlamentul ca unică autoritate legislativă.

În consecinţă, instanţa de fond a procedat într-o manieră judicioasă la admiterea excepţiei de nelegalitate a prevederilor art. 2 şi 3 din Avizul nr. x/02.12.2013 emis de către recurenta-pârâtă.

În ceea ce priveşte apărările recurentei referitoare la faptul că reclamanţii intră în categoria persoanelor implicate sau în sfera de cuprindere a legăturilor strânse, în sensul art. 2 alin. (1) pct. 16 lit. b) şi pct. 22 şi pct. 27 lit. d) din Legea nr. 297/2004 ori că sunt controlate de o societatea-mamă, alături de C., D., împreună cu E. U.A., F.., fiind prezumate că acţionează în mod concertat în legătură cu emitentul G. S.A., prin raportare la prevederile art. 2 alin. (1) pct. 23 lit. a) şi b), întrucât, alături de H., deţin împreună 6,309376% din capitalul social al emitentului menţionat, depăşind astfel limita de deţinere de 5% din capitalul social prevăzut de art. 2861 alin. (1) din lege, în acord cu instanţa de fond, Înalta Curte învederează că persoanele enumerate nu se încadrează în sfera definiţiilor redate în cuprinsul normelor care explicitează noţiunile menţionate.

În acest sens este de reţinut că fondurile de pensii nu sunt societăţi comerciale, iar administratorul nu este acţionar sau asociat la un astfel de fond, astfel cum şi prima instanţă a precizat, astfel că nu poate fi considerat societate-mamă a respectivului fond de pensii, iar raporturile de control pe care le presupune noţiunea de persoane implicate, în sensul art. 16 lit. b) din lege, se referă exclusiv la societăţile comerciale şi nu la alţi participanţi pe piaţa de capital.

Prin urmare, întrucât recurenta-pârâtă nu a fost în măsură să furnizeze dovezi clare, concrete, privind existenţa acordului expres sau tacit între fondurile de pensii reclamante sau alţi participanţi, pentru înfăptuirea unei politici comune în legătură cu emitentul G. S.A., iar deciziile atacate prin acţiunea introductivă sunt fundamentate exclusiv pe folosirea unor prezumţii stabilite prin avizul nr. x/2013 emis de aceasta, prin folosirea eronată a raţionamentului similitudinii cu situaţia altor persoane sau raporturi reglementate în mod expres de lege, prezumate a acţiona concertat, până la proba contrară, în mod corect instanţa de fond a procedat la anularea actelor administrative menţionate.

2. Temeiul legal al soluţiei.

În consecinţă, constatând că sentinţa atacată se află la adăpost de criticile formulate, în temeiul art. 496, 497 C. proc. civ., Înalta Curte va proceda la respingerea recursului declarat împotriva acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei civile nr. 1607 din 4 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 17 martie 2020.