Exclusive territorial jurisdiction in administrative action for public service workers' wage claims: representative union status versus plaintiff domicile under Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 17 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul litigiului

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25.10.2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, initial sub nr. de dosar x/2019, ulterior, în urma disjungerii, sub nr. x/2019, Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, în numele şi în reprezentarea membrilor de sindicat A., B., C. şi D. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- anularea ordinelor privind stabilirea drepturilor salariale ale membrilor de sindicat şi emiterea unor noi acte administrative de stabilire a drepturilor salariale, cu respectarea prevederilor legale, respectiv acordarea în mod corect a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare în cuantum de 15% din salariul de bază începând cu luna ianuarie 2019 şi

- plata diferenţei dintre salariile care au fost acordate şi salariile ce trebuiau acordate, diferenţă actualizată cu rata de inflaţie şi la care urmează a fi aplicată dobânda legală.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 7153 din data de 25.10.2019 Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive a Tribunalului Bucureşti, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C. şi D., toţi prin Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE, în favoarea Tribunalului Tulcea, reţinând, în esenţă, incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces (în speţă, Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici).

Prima instanţă învestită - Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a apreciat că normele speciale de competenţă teritorială exclusivă introduse în Legea nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018, în funcţie de domiciliul/sediul reclamantului, exclud normele de competenţă alternativă, care ar da posibilitatea reclamantului, de a alege între mai multe instanţe deopotrivă competente.

Ca urmare a declinării competenţei, dosarul a fost înregistrat la data de 20.11.2019 pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. de dosar x/2019

Hotărârea Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 31/2020 din data de 13 ianuarie 2020 Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis la rându-i excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a cauzei.

Pentru a pronunţa această sentinţă Tribunalul Tulcea - civilă, de contencios administrativ şi fiscal a reţinut, în esenţă că, în cauză, acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de sindicat, în numele membrilor de sindicat, cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile din Legea dialogului social nr. 62/2011, care preved în art. 28 următoarele"Art. 28. - (1) Organizaţiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici, în faţa instanţelor judecătoreşti, organelor de jurisdicţie, a altor instituţii sau autorităţi ale statului, prin apărători proprii sau aleşi.

(2) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (1), organizaţiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres".

Consideră Tribunalul Tulcea că, atâta timp cât organizaţiei sindicale i se recunoaşte legitimare procesuală activă, fiind reclamant, în stabilirea competenţei teritoriale, potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, se va ţine seama de sediul organizaţiei sindicale.

S-a invocat Decizia RIL 1/2013 prin care I.C.C.J., reţinând calitatea de reclamant a organizaţiei sindicale în cadrul acţiunilor promovate în baza art. 28 din Legea nr. 62/2011, a stabilit că în determinarea competenţei teritoriale prevăzută de art. 269 din Codul muncii (text de lege care instituie o competenţă teritorială exclusivă în favoarea instanţelor unde reclamantul îşi are domiciliul, reşedinţa sau sediul) se va ţine seama de sediul organizaţiei sindicale.

Cum reclamantul Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici îşi are sediul în Bucureşti, Tribunalul Tulcea a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi, pe cale de consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

A constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă competentă să soluţioneze conflictul negativ de competenţă, conform art. 135 alin. (1) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, având în vedere următoarele considerente:

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanţii au calitatea de funcţionari publici şi, dat fiind că prezenta acţiune în contencios administrativ are ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, competenţa de soluţionare a cauzei este stabilită de art. 109 din Legea nr. 188/1999.

În conformitate cu dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe".

Dispoziţiile legale menţionate nu stabilesc însă care este instanţa competentă teritorial, astfel că devin aplicabile dispoziţiile de drept comun în materia contenciosului administrativ, respectiv cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Instanţele aflate în conflict s-au considerat necompetente să soluţioneze litigiul din punct de vedere teritorial, în raport cu domiciliul/sediul reclamanţilor, apreciind diferit asupra problemei legitimităţii procesuale a organizaţiilor sindicale, respectiv dacă acestea acţionează în calitate de reclamanţi sau doar ca reprezentanţi ai membrilor lor.

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, competenţa teritorială de soluţionare a acţiunii în primă instanţă revine Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 11 din Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial nr. 658 din 30 iulie 2018.

Astfel, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 544/2004:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, potrivit alin. (4) al art. 10, introdus prin art. I pct. 11 din Legea nr. 212/2018, "(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

În art. 37 din C. proc. civ., având denumirea marginală "Legitimarea procesuală a altor persoane" se prevede că în cazurile şi condiţiile prevăzute exclusiv prin lege, se pot introduce cereri sau se pot formula apărări şi de persoane, organizaţii, instituţii sau autorităţi, care, fără a justifica un interes personal, acţionează pentru apărarea drepturilor ori intereselor legitime ale unor persoane aflate în situaţii speciale sau, după caz, în scopul ocrotirii unui interes de grup ori general.

În condiţiile în care o reglementare a fost adoptată de legiuitor cu un scop clar şi precis, efectele acesteia nu pot fi extinse la alte situaţii, mai ales când pentru aceste "alte situaţii" există dispoziţii legale exprese.

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, în privinţa determinării instanţei competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În cauză, acţiunea a fost formulată de Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, în " numele şi reprezentarea membrilor săi de sindicat", adică în calitate de reprezentant al membrilor săi, în prezenta cauză, în urma disjungerii, a domnilor A., B., C. şi D., aşadar, nu în calitate de reclamant, astfel încât sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018.

Textul de lege menţionat instituie o competenţa teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, instanţa competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului.

În cauza de faţă, în condiţiile în care, prin acţiunea pendinte se urmăreşte plata unor drepturi băneşti în favoarea membrilor de sindicat, Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici nu are calitate de reclamant, ci are calitate de reprezentant al membrilor de sindicat, iar calitatea de reclamant revine membrilor de sindicat, deoarece aceştia sunt titularii dreptului pretins, interesul promovării acţiunii aparţinând tot acestora.

Dispoziţiile art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se referă în mod expres la situaţia în care acţiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat, în condiţiile în care, anterior modificării aduse prin Legea nr. 212/2018, articolul 10 din Legea nr. 554/2004 nu făcea distincţie după cum acţiunea era introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat.

Deci, actualul text legal, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată - 25.10.2019 - instituie o competenţă teritorială exclusivă, de la care nu se poate deroga, referindu-se expres şi la situaţia în care acţiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public.

Astfel cum se poate observa din copiile cărţilor de identitate ale tuturor reclamanţilor, ataşate la dosarul Tribunalului Bucureşti, toţi membrii de sindicat din prezenta cauză domiciliază în judeţul Tulcea, acţiunea fiind formulată în numele lor de Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici. Astfel, în cauză, sindicatul are calitatea de reprezentant şi nu de reclamant.

Faţă de aceste considerente, având în vedere că Sindicatul are calitatea de reprezentant şi nu de reclamant, iar domiciliul tuturor reclamanţilor din prezenta cauză este situat în judeţul Tulcea, constată că Tribunalului Tulcea îi aparţine competenţa de soluţionare a prezentei cauze.

Temeiul legal al soluţiei adoptate asupra conflictului de competenţă

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici, în numele şi pentru membrii de sindicat reclamanţii A., B., C., D. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, în favoarea Tribunalului Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2020.