Prison officer's salary claim assigned to Buzău Tribunal as domicile-based exclusive jurisdiction governs.

Şedinţa publică din data de 12 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Administraţia Naţionala a Penitenciarelor să recalculeze salariul, care sa includă coeficientul maxim de ierarhizare acordat celorlalţi agenţi operativi din cadrul Direcţiei Managementul Resurse Umane - Serviciul Evidenta Personal din Administraţia Naţionala a Penitenciarelor Aparat central, în cadrul căruia si aceasta si-a desfăşurat activitatea, să emită o decizie în acest sens, cu începere de la data de 01.07.2016 până la data de 31.01.2019, inclusiv; să recalculeze salariul care sa includă coeficientul maxim de ierarhizare acordat celorlalţi ofiţeri specialişti din cadrul Direcţiei Economico Administrativa Compartimentul Achiziţii Publice din Administraţia Naţionala a Penitenciarelor - Aparat central, în cadrul căreia îşi desfăşoară activitatea si sa emită o decizie in acest sens, cu începere de la data de 01.02.2019, dar si în continuare pentru viitor; sa îi plătească salariul astfel recalculat pe viitor, precum si diferenţele rezultate dintre salariul recalculat potrivit petitului nr. 1 si cel platit efectiv începând cu data de 01.07.2016, până la data de 31.01.2019, inclusiv, precum si diferenţele rezultate dintre salariul recalculat potrivit petitului nr. 2 si cel platit efectiv, începând cu data de 01.02.2019, actualizate la data plăţii efective cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul National de Statistica; să îi calculeze si sa plătească despăgubiri egale cu valoarea dobânzii legale penalizatoare aferenta diferenţei dintre nivelul salariului lunar al reclamantei aflat în plata, începând cu data 01.07.2016 si până la data de 31.012019 inclusiv si nivelul maxim existent în plata la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pentru această perioada, diferenţa determinata conform petitului 3 din prezenta cerere de chemare in judecata, despăgubiri calculate de la data scadentei fiecărui salariu lunar aferent perioadei 01 .07.2016-31.01.2019, până la data plăţii efective, inclusiv, precum si despăgubiri egale cu valoarea dobânzii legale penalizatoare aferenta diferenţei dintre nivelul salariului lunar al reclamantei aflat in plata, începând cu data de 01.02.2019, până la data plăţii efective si nivelul maxim existent in plata la nivelul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, pentru aceasta perioada, diferenţa determinata conform petitului 3 din prezenta cerere de chemare în judecata, despăgubiri calculate de la data scadentei fiecărui salariu lunar aferent perioadei 01.02.2019 până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 551/12.09.2019, Tribunalul Buzău a admis excepţia de necompetenţă teritoriala a secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Buzău şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti, prin raportare la prevederile art. 87 din C. civ.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Buzău a reţinut că, din punct de vedere procesual, dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretate în sensul că, prin domiciliu, se înţelege acela pe care o persoană şi l-a stabilit în fapt, în localitatea în care trăieşte, deoarece scopul dispoziţiilor legale referitoare la domiciliu este, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 153 şi urm. C. proc. civ., acela ca părţile aflate în litigiu să poată fi înştiinţate de existenţa procesului, pentru a da eficienţă dreptului lor la apărare. Aceasta întrucât menţiunile din cartea de identitate referitoare la domiciliul sau reşedinţa unei persoane nu au caracter constitutiv în ce priveşte determinarea acestora, ci numai caracter de evidenţă a persoanei respective.

De altfel, conform art. 87 din C. civ. "domiciliul unei persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acela unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală".

Ceea ce interesează pentru stabilirea competenţei teritoriale în acest caz este locuinţa efectivă a persoanei ocrotite.

De asemenea, normele stabilite de art. 10 din Legea nr. 554/2004 sunt norme speciale de competenţă imperativă ce reglementează un caz de competenţă teritorială exclusivă de la care nu sunt permise derogări, nu competenta alternativa, aşa cum arata reclamanta prin răspunsul la întâmpinare. In aceste condiţii, nu sunt permise derogări si nu poate opera instituţia alegerii de domiciliu, reglementata de prevederile art. 158 C. proc. civ., care nu este aplicabila in speta dedusa judecatii.

În prezenta cauză, este adevărat ca reclamanta are domeniul in Rm. Sărat, b-dul x, jud. Buzău, însă aceste menţiuni au numai caracter de evidenţă a persoanei respective.

Chiar prin cererea de chemare in judecata reclamanta indica faptul ca are reşedinţa in mun. Bucureşti, şoseaua x, sector 2 si ca acolo solicita comunicarea tuturor actelor de procedura, ceea ce semnifica faptul ca acolo este locuinţa efectiva, locul in care trăieşte si are locul de munca.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 7483 din data de 06.11.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II -a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunlului Buzău

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronu nţa această hotărâre, Tribunalul Bucureşti a reţinut că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său.

Or, în cauză reclamanta are domiciliul in Râmnicul Sărat şi doar reşedinţa în Bucureşti, astfel cum a învederat prin cererea de chemare în judecata.

Prin Decizia nr. 3648/26.06.2019, pronunţată de ICCJ în dosarul nr. x/2018, s-a reţinut că "a considera că domiciliul reclamantului este reprezentat de locul unde îşi are reşedinţa înseamnă a da eficienţă dispoziţiilor art. 88 din C. civ. potrivit cărora reşedinţa persoanei fizice este în locul unde îşi are locuinţa secundară şi a ignora norma incidentă în speţa de faţă, respectiv dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004".

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, sesizată cu pronunţarea regulatorului de competenţă, judecând în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ. şi analizând obiectul cauzei deduse judecăţii precum şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect, în esenţă, obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale ce se cuvin reclamantei, în calitate de funcţionar public cu statut special în sistemul penitenciar.

Conform art. 30 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, "(1) Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază individuale, a sporurilor, a premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competenţa ordonatorilor de credite.

(4) Împotriva măsurilor dispuse potrivit prevederilor alin. (1) persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluţionării contestaţiei în scris."

Dispoziţii similare în ceea ce priveşte instanţa competentă se regăsesc şi în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (aplicabilă de la data de 01.07.2017).

Conform art. 109 din Legea nr. 188/1999, "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe."

În raport cu cele arătate anteritor, Înalta Curte reţine că demersul judiciar iniţiat de reclamantă se circumscrie unui litigiu de contencios administrativ.

Aspectele care au generat conflictul negativ de competenţă vizează înţelesul noţiunii de "domiciliu" în sens procedural, a diferenţei juridice dintre această noţiune şi aceea de "reşedinţă", precum şi a efectului pe care această distincţie îl produce asupra competenţei instanţei de judecată.

Potrivit art. 87 din C. civ., prin "domiciliu" se înţelege locul unde persoana fizică declară că are locuinţa principală, iar "reşedinţa" este locul unde persoana fizică are locuinţa secundară. Cele două noţiuni nu se suprapun din punct de vedere al evidenţei populaţiei, iar dovada fiecăreia se realizează prin menţiuni diferite în actul de identitate.

De asemenea, în cuprinsul C. proc. civ. se regăseşte utilizarea alternativă a celor două sintagme, însă doar în scopul asigurării legalităţii procedurii de citare, respectiv înştiinţării corespunzătoare a părţilor aflate în litigiu, cu privire la existenţa şi obiectul pricinii.

În materia contenciosului administrativ, dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanţe - 21.06.2019), statuează că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (…)".

Se observă, aşadar, că legiuitorul nu a utilizat alternativ, ca în cazul procedurii de citare, cele două sintagme, textul de lege referindu-se expres la domiciliul reclamantului şi nu la reşedinţa acestuia.

Cum dispoziţiile art. 10 alin. (3) anterior menţionate sunt de strictă interpretare, nu se poate deroga de la competenţa teritorială exclusivă astfel reglementată, iar reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.

În aceste condiţii, având în vedere faptul că la momentul formulării acţiunii reclamanta avea domiciliul în jud. Buzău, conform copiei CI aflată la dosarul Tribunalului Buzău, Înalta Curte va aplica dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Buzău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în favoarea Tribunalului Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2020.