Negative jurisdictional conflict resolved: appeal assigned to civil section for construction-contract payment dispute.

Şedinţa publică din data de 12 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi hotărârea primei instanţe

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.01.2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Investiţii S.A., a solicitat să se dispună obligarea pârâtei debitoare la plata sumei de 273.399,75 RON reprezentând contravaloare facturi fiscale, emise în executarea contractului de antrepriză nr. x/31.10.2014, la plata dobânzii legale în cuantum de 60.809,08 RON calculate de la data de 23.04.2014, precum şi a dobânzii legale aferente debitului şi pentru perioada 24.07.2018 până la achitarea efectivă a sumei datorate, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de 29.01.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Investiţii S.A., în favoarea secţiei a VI-a Civilă a Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 1791/18.06.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în judecată astfel cum a fost precizată şi modificată, formulată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Investiţii S.A. şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 6.947,09 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva deciziei sus-amintite, pârâta Compania Naţională de Investiţii S.A. a promovat la data de 05.07.2019 recurs, înregistrat pe rolul secţiei a VI-a Civile a Curţii de Apel Bucureşti la data de 30.07.2019, prin care s-a solicitat casarea hotărârii atacate numai în ceea ce priveşte obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 6.947,09 RON, invocându-se formal în drept prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 din legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Prin încheierea de şedinţă din data de 13.09.2019, a fost admisă excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţieie a VI- a civilă a Curţii de Apel Bucureşti şi declinată competenţa de soluţionare a cererii de recurs în favoarea unui complet specializat în achiziţii publice din cadrul Secţiilor a VIII-a sau a IX -a de contencios administrativ şi fiscal ale Curţii de Apel Bucureşti, potrivit dispoziţiilor art. 53 alin. (3) din Legea nr. 101/2016.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin încheierea din data de 07 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX -a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei a VI- civilă a Curţii de Apel Bucureşti.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti a reţinut, în esenţă, că că există o necorelare între modificarea dispusă prin art. 53 alin. (11) din Legea nr. 101/2016 şi art. 55 alin. (3) care a rămas neschimbat, însă dacă s-a schimbat competenţa de soluţionare a fondului în mod expres, rezultă că se aplică în privinţa căii de atac regulile generale ale C. proc. civ. şi că nu mai este necesară precizarea expresă a instanţei de control judiciar.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI a civilă, pentru considerentele ce urmează:

Aspectul care a generat conflictul negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI - a civilă, îl constituie problema instanţei competente material/funcţional să soluţioneze cererea de recurs formulată de către recurenta-pârâtă Compania Naţională de Investiţii S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1791 din data 18.06.2019 pronunţată în dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Bucureşti, secţia VI - civilă

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Investiţii S.A., vizează contravaloarea unor facturi fiscal emise în executarea contractului de antrepriză nr. x/31.10.2014.

Instanţa învestită cu soluţionarea în fond a cererii de chemare în judecată, respectiv Tribunalul Bucureşti, secţia a VI -a civilă, ca instanţă de drept comun, a fost învesitită cu soluţionarea cauzei prin încheierea din data de 29 ianuarie 2019, prin care a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II - a de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti, reţinându-se incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 53 alin. (1)1 din Legea nr. 101/2016.

Aşadar, recursul este formulat împotriva unei hotărâri civile prin care fost soluţionată o cerere ce priveşte executarea unui contract de achiziţie publică.

Din această perspectivă, se constată că, în cauză, sunt relevante prevederile art. 8 alin. (2) din Legea 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, potrivit cărora:

"(2) Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa de soluţionare a instanţelor civile de drept comun".

Prin urmare, litigiile decurgând din executarea contractelor administrative au fost atribuite în competenţa instanţelor de drept comun, acesta fiind şi motivul pentru care prezentul litigiu a fost soluţionat, în primă instanţă, de secţia civilă a tribunalului.

Înalta Curte, astfel cum a reţinut şi secţia a IX - a de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, constată că dispoziţiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora "Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice. Recursul este soluţionat de urgenţă şi cu precădere, într-un termen ce nu va depăşi 30 de zile de la data sesizării legale a instanţei", reprezintă o necorelare legislativă cu noua reglementare, iar aplicarea lor ca atare ar echivala cu interpretarea greşită a normelor de competenţă astfel cum au fost configurate prin Legea nr. 212/2018.

Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 212/2018, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 prevedea că (şi) procesele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor de achiziţie publică se soluţionează în primă instanţă de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin complete specializate în achiziţii publice.

Conform art. 55 alin. (3), hotărârea primei instanţe se ataca cu recurs la secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, urmând a fi judecată în complet specializat în achiziţii publice.

Prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi a altor acte normative, abordarea legiuitorului a fost diferită, în ceea ce priveşte competenţa materială procesuală de soluţionare a litigiilor generate de aplicarea Legii nr. 101/2016, astfel încât forma actuală a dispoziţiilor art. 53 prevede că "(1) Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante, prin completuri specializate în achiziţii publice. (11) Procesele şi cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către instanţa civilă de drept comun în circumscripţia căreia se află sediul autorităţii contractante".

Prin urmare, în competenţa instanţei de contencios administrativ, prin completuri specializate în achiziţii publice, sunt procesele şi cererile care privesc procedura de atribuire şi, respectiv, nulitatea sau anularea contractelor administrative, în vreme ce procesele şi cererile care rezultă din executarea acestora se află în competenţa de judecată a instanţei civile de drept comun.

Din interpretarea succesivă şi sistematică a modificărilor legislative intervenite, rezultă că atribuirea de competenţă materială în recurs priveşte doar procesele care se judecă în primă instanţă de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, nu şi procesele care revin în primă instanţă în competenţa instanţelor civile de drept comun.

Atribuirea de competenţă prevăzută la art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 trebuie coroborată cu art. 53 alin. (1) şi (1)1 din acelaşi act normativ, aplicându-se doar cu privire la litigiile judecate în primă instanţă de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale tribunalului.

De asemenea, este de reţinut şi faptul că în calea de atac, competenţa funcţională nu se stabileşte prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, ci prin raportare la secţia care a pronunţat sentinţa care formează obiectul căii de atac.

În această fază procesuală o eventuală necompetenţă (exceptând competenţa generală) a primei instanţe ar putea fi invocată doar prin intermediul căii de atac formulate, cu condiţia invocării anterioare, la fond, a respectivei excepţii.

Or, în cauză, problema competenţei a fost tranşată definitiv prin încheierea din data de 29 ianuarie 2019 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II - a de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe recurenta Compania Naţională de Investiţii S.A în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI -a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2020.