Salary jurisdiction conflict resolved: labor court, not administrative, hears judges' pay recalculation claims

Şedinţa publică din data de 12 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată şi hotărârea primei instanţe

Prin cererea introductivă, înregistrată la data de 27.09.2018 pe rolul Tribunalului Neamţ, reclamanţii A., B., C., D. şi E., au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Neamţ, Curtea de Apel Bacău şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert, solicitând:

- recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 25.09.2015 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor DNA şi DIICOT - O.U.G. nr. 27/2006); pentru reclamanta E. solicită ca recalcularea drepturilor salariale să se facă începând cu data numirii în funcţia de judecător, respectiv 18.08.2018 şi în continuare;

- repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu data de 25.09.2015 şi în continuare, până la data efectivă a noii indemnizaţii de încadrare (prin obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.

Prin sentinţa civilă nr. 73/13.02.2019, Tribunalul Neamţ a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Tribunalul Mureş - complet litigii de muncă, reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., precum şi a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 290/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 780/11.06.2019, Tribunalul Mureş a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând incidenţa art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Mureş a reţinut că reclamanţii sunt judecători în cadrul Judecătoriei Târgu Neamţ, în cauză, fiind incidente dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, întrucât, în esenţă, reclamanţii critică încadrarea efectuată de Ministerul Justiţiei.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 691 din data de 29.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX -a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunlului Mureş.

Totodată, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a dispus suspendarea judecăţii cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea de Apel a reţinut că dispoziţiile art. 7 alin. (2) din Capitolul VIII din Anexa V a Legii nr. 153/2017 nu sunt aplicabile litigiului de faţă, întrucât reclamanţii nu contestă un act administrativ de stabilire a drepturilor salariale sau o hotărâre a vreunui organ de conducere dintre cele enumerate în textul de lege menţionat, ci obiectul litigiului vizează recunoaşterea şi plata unor drepturi decurgând din raporturile de muncă, drepturi salariale datorate începând cu o dată anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017.

În acest context, Curtea de Apel a mai constatat că reclamanţii nu au învestit instanţa de judecată cu o acţiune în anularea ordinelor de salarizare, care ar fi atras competenţa materială şi teritorială a Curţii de Apel Bucureşti, ci cu un litigiu de muncă.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, sesizată cu pronunţarea regulatorului de competenţă, judecând în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ. şi analizând obiectul cauzei deduse judecăţii precum şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect, în esenţă, obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale ce se cuvin reclamanţilor, în calitate de judecători, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000.

Potrivit prevederilor art. 7 din Anexa V la Legea nr. 153/2017, "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulţumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestaţie, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecţiei Judiciare, Institutului Naţional al Magistraturii şi Şcolii Naţionale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori la colegiile de conducere ale curţilor de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituţii din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestaţiile se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice.

(2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti."

Înalta Curte constată că art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017 reglementează o procedură specială în situaţia personalului din justiţie care contestă ordinul angajatorului prin care i-au fost stabilite drepturile salariale.

În cauză, reclamanţii nu au urmat procedura prevăzută de art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv nu au formulat contestaţie împotriva modului de calcul al drepturilor salariale la Colegiile de conducere ale Curţii de Apel Bacău şi Tribunalului Neamţ, ci s-au adresat instanţei de judecată cu o acţiune ce vizează obligarea pârâţilor la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare.

În acest sens este de reţinut că reclamanţii au indicat, printre temeiurile de drept invocate, şi dispoziţiile art. 253 alin. (1) şi (2), art. 270, art. 272 şi art. 275 din Codul muncii.

Obiectul şi temeiul juridic al cererii de chemare în judecată sunt esenţiale pentru corecta determinare a normelor de competenţă materială incidente în litigiu, cu respectarea principiului disponibilităţii, potrivit căruia cadrul procesual este stabilit de reclamant, iar instanţa se pronunţă numai în limitele investirii.

În cauză, Curtea de Apel Bucureşti a stabilit în mod corect că litigiul dedus judecăţii se referă la un conflict de muncă, având ca obiect plata unor drepturi salariale pe care reclamanţii le consideră cuvenite şi neplătite şi deci competenţa de soluţionare în primă instanţă revine secţiilor specializate în materia litigiilor de muncă din cadrul tribunalelor.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Neamţ, Curtea de Apel Bacău şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în favoarea Tribunalului Mureş.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2020.