Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1626/2020 AI generated

Inadmissibility of recourse against a declination of jurisdiction ruling

Case Number Decizia nr. 1626/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's recourse as inadmissible, thereby leaving the lower court's jurisdictional declination in force and effectively resolving the procedural status of the case against the individual plaintiff. The dispute concerned a challenge to an enforcement title and summons issued by the County Public Finance Administration for the payment of 1,000 RON in judicial fines, where the Court of Appeal had previously declined its subject-matter jurisdiction and referred the matter to the competent district court. Relying on Article 132(3) of the Code of Civil Procedure, which stipulates that decisions declaring lack of jurisdiction are not subject to any appeal, the High Court held that the recourse filed against the declination of competence was legally inadmissible, in accordance with Article 457(1) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 132 alin. (2) din C. proc. civ, art. 457 alin. (1) C. proc. civ, art. 132 alin. (3) C. proc. civ, art. 132 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Inadmissibility of recourse against a declination of jurisdiction ruling: Împotriva sentinţei civile nr. 277 din data de 04 iunie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
jurisdictional matters summons payment of the fine Civil Procedure Code enforcement of ruling procedural issues

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 03.05.2019 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, solicitând anularea titlului executoriu nr. x şi a somaţiei nr. x, acte emise de către pârâtă în dosarul de executare al A.J.F.P. OLt, pentru achitarea sumei de 1000 RON, reprezentând amenzi judiciare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 277 din data de 04 iunie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declinat competenta de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Olt, în favoarea Judecătoriei Slatina.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 277 din data de 04 iunie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul a arătat că instanţa a încălcat dispoziţiile art. 132 alin. (2) din C. proc. civ., pentru că trebuia să se declare competentă în soluţionarea cauzei.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Înalta Curte, analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs, invocată din oficiu, apreciază că aceasta este întemeiată, având în vedere următoarele:

Recurentul-reclamant A. a formulat cerere de recurs împotriva unei sentinţe, prin care Curtea de Apel Craiova şi-a declarat necompetenţa materială şi a trimis cauza spre soluţionare în favoarea Judecătoriei Slatina.

Potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Conform dispoziţiilor art. 132 alin. (3) C. proc. civ., dacă instanţa se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei judecătoreşti competente.

Înalta Curte constată că soluţionarea excepţiei necompetenţei materiale, invocată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2019 s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 132 C. proc. civ., republicat.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că, obiectul recursului formându-l o hotărâre prin care instanţa s-a declarat necompetentă, recurentul nu are deschisă nicio cale de atac împotriva acesteia.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 457 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 277 din data de 4 iulie 2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2020.