Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 161/2020 AI generated

Appeal dismissed as lacking interest where party was already admitted to proceedings via guarantee summons

Case Number Decizia nr. 161/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court (ICCJ) dismissed the appellant's appeal as devoid of interest, thereby upholding the Court of Appeal's 2019 ruling which had deemed the application to summon third parties under Article 68 of the Civil Procedure Code moot due to the prior admission of a separate application to summon them in guarantee under Article 72. The dispute arose in a tax/administrative case where a company challenged the Ministry of Regional Development's decision to terminate a non-reimbursable funding contract for a competitive cluster project, seeking to introduce other cluster members into the proceedings to establish their liability for the breach that triggered the termination. The decisive legal basis was Article 32(1)(d) and Article 33 of the Civil Procedure Code, which require a personal, legitimate, and current legal interest to exercise any legal remedy; the court held that because the third parties were already admitted into the main proceedings as parties in guarantee, their procedural objectives were met, rendering the alternative request for their inclusion as co-plaintiffs under Article 68 unnecessary and the appeal lacking current interest.

Legislator headnote

AI generated

art. 453 C. proc. civ, art. 72 din C. proc. civ, art. 68 C. proc. civ, art. 68 alin. (1) C. proc. civ, art. 68 alin. (2) C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ; Appeal dismissed as lacking interest where party was already admitted to proceedings via guarantee summons: Prin încheierea din 22 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a admis în principiu cererea de chemare în garanţie a B. S.R.L. şi C. S.R.L., apreciind că sunt îndeplinite condiţiile de exercitare a acţiunii civile, iar în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată formulată în temeiul art. 68 C. proc. civ., ca urmare a admiterii în principiu a cererii de chemare în garanţie, a constatat că aceasta a rămas fără obiect.

Keywords

AI generated
third-party proceedings standing to appeal Civil Procedure Code summons procedural guarantee dismissal or termination of contract

Cited Legislation

AI generated
art. 453 C. proc. civ
- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 C. proc. civ.
art. 72 din C. proc. civ
De asemenea, a formulat o cerere de introducere în cauză a aceloraşi societăţi şi în calitate de chemaţi în garanţie, în baza dispoziţiilor art. 72 din C. proc. civ., solicitând:
art. 68 C. proc. civ
S.R.L., apreciind că sunt îndeplinite condiţiile de exercitare a acţiunii civile, iar în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată formulată în temeiul art. 68 C. proc. civ., ca urmare a admiterii în principiu a cererii de chemare în garanţie, a constatat că aceasta a rămas fără obiect.
art. 68 alin. (1) C. proc. civ
Principala critică adusă încheierii a fost aceea că, în mod greşit s-a reţinut că cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 68 alin. (1) C. proc. civ.
art. 68 alin. (2) C. proc. civ
Cererea de chemare în judecată a fost formulată înăuntrul termenului prevăzut de lege, în acord cu dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. civ., respectiv la primul termen de judecată, deci până la terminarea cercetării procesului în faţa primei instanţe.
art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ
Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., justificarea unui interes este o condiţie de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs, iar conform art.
art. 68 din C. proc. civ
S.R.L., în baza art. 68 din C. proc. civ., pe considerentul că terţii chemaţi în judecată sunt în măsură să invoce aceleaşi drepturi ca sine.
art. 72 alin. (1) C. proc. civ
civ..], respectiv împotriva căruia ar putea formula acţiune separată în garanţie sau despăgubiri [art. 72 alin. (1) C. proc. civ..].
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii; Cererea de chemare în judecată a altei persoane şi cererea de chemare în garanţie

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 18 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta 360 A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Competitivitate, a solicitat:

- anularea adresei de reziliere nr. x/23.02.2017, a adresei nr. x/17.03.2017, a procesului-verbal nr. x/06.03.2017 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă încheiat la data de 02.03.2017 privind proiectul "Proiect integrat de informare, publicitate şi diseminare a polului CREVIS", cod Smis 50246, contract de finanţare nr. x/08.04.2014, beneficiar 360 A. S.R.L., modificat prin erata 60501/06.10.2017 şi a deciziei nr. 34041/15.06.2017 privind soluţionarea plângerii prealabile formulate de 360 A. S.R.L.;

- suspendarea efectelor celor patru acte administrative unilaterale menţionate la pct. 1, până la soluţionarea definitivă a prezentului litigiu;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 C. proc. civ.

La termenul din 29 iunie 2018, reclamanta 360 A. S.R.L. a formulat în temeiul dispoziţiilor art. 68 şi următoarele din C. proc. civ., o cerere de chemare în judecată a societăţilor B. S.R.L. şi C. S.R.L., solicitând:

- admiterea în principiu a cererii de chemare în judecată;

- introducerea în cauză a terţilor chemaţi în judecată, în calitate de reclamanţi;

- admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul de a se constata nelegalitatea actelor administrative unilaterale emise de Ministerul Fondurilor Europene prin care s-a dispus rezilierea contractelor încheiate în baza acordului cadru x/09.04.2014 cu toţi membrii Polului de competitivitate pentru creşterea productivităţii economice prin folosirea inovativă a realităţii virtuale, în scopul furnizării de servicii pentru infrastructurile critice - CREVIS.

De asemenea, a formulat o cerere de introducere în cauză a aceloraşi societăţi şi în calitate de chemaţi în garanţie, în baza dispoziţiilor art. 72 din C. proc. civ., solicitând:

- admiterea în principiu a cererii de chemare în garanţie;

- în situaţia în care se va respinge acţiunea, ca neîntemeiată, să fie admisă cererea de chemare în garanţie şi să se dispună obligarea terţilor chemaţi în garanţie, în solidar, la plata sumei de 654.967,37 RON;

- obligarea chemaţilor în garanţie la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu.

2. Încheierea pronunţată de instanţa de fond

Prin încheierea din 22 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a admis în principiu cererea de chemare în garanţie a B. S.R.L. şi C. S.R.L., apreciind că sunt îndeplinite condiţiile de exercitare a acţiunii civile, iar în ceea ce priveşte cererea de chemare în judecată formulată în temeiul art. 68 C. proc. civ., ca urmare a admiterii în principiu a cererii de chemare în garanţie, a constatat că aceasta a rămas fără obiect.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii menţionate a formulat recurs reclamanta 360 A. S.R.L., solicitând admiterea recursului şi casarea, în parte, a încheierii atacate, în sensul încuviinţării în principiu a cererii de chemare în judecată şi obligarea intimaţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentului litigiu, în conformitate cu dispoziţiile art. 453 C. proc. civ.

După expunerea detaliată a contextului factual care a dus la promovarea prezentului litigiu, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a pronunţat o încheiere nelegală, reţinând în mod greşit că cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 68 alin. (1) C. proc. civ.

Arată recurenta că în cadrul admisibilităţii în principiu a unei cereri de chemare în judecată a altor persoane, instanţa de judecată are de verificat următoarele: a) dacă partea care formulează această cerere justifică un interes, dacă terţul ar putea să pretindă, pe cale separată, un drept împotriva părţilor din procesul pendinte, b) dacă dreptul pe care ar putea să îl invoce terţul este acelaşi cu cel pretins de reclamant, c) dacă cererea de intervenţie forţată a fost formulată înăuntrul termenului prevăzut de lege, d) dacă în raport cu natura litigiului dintre părţile iniţiale, ar fi admisibil ca terţul să pretindă aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.

În cauză, în ceea ce priveşte condiţia interesului, reclamanta justifică un interes propriu în formularea cererii, întrucât argumentele pe care terţii le vor invoca în apărare vor profita şi acesteia, mai ales că motivul rezilierii priveşte o (pretinsă) neexecutare a societăţilor B. şi C..

De asemenea, terţii pot pretinde la rândul lor, drepturi proprii faţă de ministerul pârât, în sensul că pot solicita anularea actelor administrative nelegal emise, prin care s-a dispus în mod unilateral şi abuziv măsura rezilierii contractelor de finanţare. Pentru evitarea măsurii rezilierii, este în mod evident preferabil prelungirea de către minister a termenului contractual cu o perioadă în care societăţile B. şi C. să finalizeze demersurile deja iniţiate de racordare a imobilului la reţeaua de electricitate, astfel că această măsură este nu doar în interesul acestora, ci în interesul tuturor membrilor Polului.

Cererea de chemare în judecată a fost formulată înăuntrul termenului prevăzut de lege, în acord cu dispoziţiile art. 68 alin. (2) C. proc. civ., respectiv la primul termen de judecată, deci până la terminarea cercetării procesului în faţa primei instanţe.

În fine, în raport cu natura litigiului, cererea este admisibilă. Face trimitere în acest sens la literatura de specialitate (Boroi G., Drept procesual civil, Ed. Hamangiu, 2015, p.124), dar şi la practica judiciară (ÎCCJ, secţia a II-a civilă, dec. nr. 484/12.02.2013, www.x.ro).

În altă ordine de idei, având în vedere că sunt îndeplinite toate condiţiile necesare pentru ca cererea de intervenţie forţată să fie admisă în principiu, se impune casarea, în parte, a încheierii atacate, în sensul încuviinţării în principiu a cererii de chemare în judecată.

4. Apărările intimaţilor formulate în cauză

Legal citaţi, intimaţii nu au formulat întâmpinare faţă de cererea de recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este lipsit de interes.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., justificarea unui interes este o condiţie de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs, iar conform art. 33 acelaşi Cod, interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de inters.

Prin încheierea recurată, cererea formulată de reclamanta 360 A. S.R.L. în temeiul art. 68 C. proc. civ. a fost respinsă ca rămasă fără obiect, ca efect al încuviinţării în principiu a cererii de chemare în garanţie a B. S.R.L. şi C. S.R.L., chemate în judecată în calitate de terţi intervenienţi forţaţi.

Principala critică adusă încheierii a fost aceea că, în mod greşit s-a reţinut că cererea de chemare în judecată nu îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 68 alin. (1) C. proc. civ.

Or, aşa cum s-a menţionat în dispozitivul încheierii recurate, soluţia pronunţată de instanţa de fond asupra cererii de chemare în judecată, formulată de reclamantă în temeiul art. 68 alin. (1) C. proc. civ., nu este de respingere a acestei cereri, ca inadmisibilă, ci ca rămasă fără obiect.

Demersul judiciar declanşat de reclamanta 360 A. S.R.L. vizează anularea unor acte administrative unilaterale emise de MDRAPFE prin care s-a dispus rezilierea contractului său de finanţare, dar şi a contractelor de finanţare încheiate în baza unui acord cadru de către ceilalţi membri din cadrul polului de competitivitate (din care face parte şi reclamanta), consecinţa rezilierii constând în stabilirea în sarcina reclamantei a obligaţiei de restituire a finanţării nerambursabile acordată în cadrul proiectului în sumă de 654.967,37 RON.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că şi-a îndeplinit întocmai obligaţiile contractuale asumate prin contractul de finanţare, finalizând implementarea proiectului pentru care i s-a acordat finanţarea, iar prin cererea de chemare în garanţie, a invocat o culpă a terţilor chemaţi în garanţie B. şi C., aceasta justificând cererea de chemare în garanţie prin prisma raportului de cauzalitate dintre neexecutarea imputată celor două societăţi şi prejudiciul creat societăţii reclamante ca urmare a rezilierii contractului de către autoritatea pârâtă.

Necontestat, reclamanta a solicitat şi introducerea în cauză a societăţilor B. S.R.L. şi C. S.R.L., în baza art. 68 din C. proc. civ., pe considerentul că terţii chemaţi în judecată sunt în măsură să invoce aceleaşi drepturi ca sine.

Or, după cum rezultă din practicaua încheierii recurate, reclamanta a arătat că cererea de chemare în judecată întemeiată pe art. 68 alin. (1) C. proc. civ. a fost formulată în subsidiar.

În acest context, în mod corect prima instanţă a dat prevalenţă cererii de chemare în garanţie, pe care a admis-o în principiu, constatând, totodată, ca rămasă fără obiect cererea de chemare în judecată formulată în temeiul art. 68 C. proc. civ.

Nu poate fi primită susţinerea recurentei-reclamante din recurs, potrivit căreia în mod greşit instanţa de fond nu i-a încuviinţat şi cererea întemeiată pe art. 68 alin. (1) C. proc. civ., dat fiind faptul că erau îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de textul de lege menţionat.

Înalta Curte reţine că atât cererea de chemare în judecată a altei persoane, cât şi cererea de chemare în garanţie sunt cereri de intervenţie forţată prin care una dintre părţile litigante solicită introducerea în proces a unui terţ care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca şi reclamantul, în eventualitatea în care acesta ar promova o acţiune separată [art. 68 alin. (1) C. proc. civ..], respectiv împotriva căruia ar putea formula acţiune separată în garanţie sau despăgubiri [art. 72 alin. (1) C. proc. civ..]. Unul dintre cele mai importante efecte juridice ale ambelor cereri îl constituie dobândirea de către terţul chemat în judecată a calităţii de parte în procesul în care se formulează o asemenea cerere. Astfel, prin încheierea de admitere în principiu a cererii de intervenţie forţată, terţul dobândeşte calitatea de parte în proces, figurând cu denumirea de reclamant, potrivit art. 70 C. proc. civ., sau de chemat în garanţie.

Prin încheierea din 22 februarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a admis în principiu cererea de chemare în garanţie a B. S.R.L. şi C. S.R.L., acestea dobândind calitatea de părţi în proces şi figurând cu denumirea de chemate în garanţie.

Prin urmare, odată dobândită calitatea procesuală de chemate în garanţie a celor două societăţi, nu se mai justifică şi introducerea acestora în calitate de reclamanţi, cele două calităţi procesuale fiind incompatibile în cadrul aceluiaşi proces.

În speţă, constată Înalta Curte că recurenta-reclamantă 360 A. S.R.L. nu justifică un interes actual în susţinerea recursului formulat împotriva încheierii din 22 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

În condiţiile în care în cadrul litigiului pendinte cererea de chemare în garanţie formulată de reclamanta 360 A. S.R.L. a fost admisă în principiu de către prima instanţă, iar cererea formulată de reclamantă în temeiul art. 68 C. proc. civ. a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, ca efect al încuviinţării în principiu a acestei cereri, constată Înalta Curte că recurenta-reclamantă şi-a atins scopul de a atrage în proces pe B. S.R.L. şi C. S.R.L., hotărârea ce urmează a fi pronunţată de instanţă fiind nu doar opozabilă, ci chiar obligatorie şi faţă de aceştia, şi, prin urmare, interesul de a acţiona al acesteia nu mai este unul actual în sensul art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a acţiunii referitoare la justificarea unui interes în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta 360 A. S.R.L. împotriva încheierii din 22 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta 360 A. S.R.L. împotriva încheierii din 22 februarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2020.