Territorial jurisdiction for public servant salary claims: domicile of employee vs. representative union

Şedinţa publică din data de 12 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.04.2019 pe rolul Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, Sindicatul Naţional Finanţe Publice - SindFISC, în numele membrilor de sindicat A. şi B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili: obligarea pârâtei, începând cu data de 01.07.2017 şi în continuare, să pună în aplicare dispoziţiile prevăzute în nota x din Anexa VIII Cap. 1, lit. A), pct. 1 din Legea nr. 153/2017, în sensul majorării cu 15% a salariului de bază al fiecărui angajat, pentru complexitatea muncii, sumă actualizată cu indicele de inflaţie; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 aplicată la suma menţionată la punctul 2, în conformitate cu art. 166 alin. (4) din Codul Muncii, de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar până la momentul plăţii efective a sumelor.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 331 din data de 26 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

În considerentele sentinţei s-a reţinut incidenţa normelor de competenţă de la art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004 şi de la art. 109 din Legea nr. 188/1999, precum şi faptul că acţiunea a fost formulată de reclamantul Sindicatul Naţional Finanţe Publice SindFISC, în numele şi pentru doi membri de sindicat, funcţionari publici din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, ce îşi desfăşoară activitatea profesională în cadrul unei autorităţi cu sediul în Bucureşti.

Cu toate acestea, potrivit menţiunilor din cartea de identitate, membrii de sindicat au domiciliul în municipiul Tîrgu Mureş, dar din punct de vedere procesual, domiciliul acestora este în municipiul Bucureşti. De asemenea, a apreciat că, întrucât membrii de sindicat au locul de muncă în capitala ţării, este evident că locuiesc efectiv în Bucureşti, una dintre reclamante având chiar efectuate formalităţile oficiale de stabilire a reşedinţei în Bucureşti .

Astfel, s-a apreciat că ceea ce interesează în stabilirea competenţei teritoriale este locul unde reclamantul locuieşte efectiv şi nu domiciliul trecut în cartea de identitate şi cum locuinţa efectivă a reclamantelor, membre de sindicat este în municipiul Bucureşti, fiind o competenţă exclusivă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

2.2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 6638/2019 din data de 11 octombrie 2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, sens în care a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, art. 10 alin. (3) şi alin. (4) din Legea nr. 554/2004, precum şi faptul că potrivit anexei cererii de chemare în judecată, domiciliul reclamantelor este în raza judeţului Mureş, opinând că nu are relevanţă sediul Sindicatului Naţional Finanţe Publice, întrucât acest aspect este expres reglementat de art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, având importanţă doar persoana implicată direct în raportul juridic de drept material supus analizei prin cererea de chemare în judecată. Mai mult, teza finală a articolului, anume "indiferent de calitatea acestuia în proces", vizează calitatea de reprezentant sau parte şi, prin urmare, indiferent dacă Sindicatul este reclamant sau reprezentant, competenţa nu se stabileşte în funcţie de acesta.

A mai reţinut că în cauză nu sunt aplicabile nici dispoziţiile art. 269 alin. (3) din Codul muncii, ce prevede că dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanţa competentă pentru oricare dintre reclamanţi, având în vedere că potrivit art. 59 din C. proc. civ.:

"Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună, dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură" şi că potrivit art. 117 din Legea 188/1999 (în vigoare la data sesizării instanţei):

"Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice".

Aşadar, s-a apreciat că prevederile art. 269 din Codul muncii nu sunt aplicabile, întrucât în cazul funcţionarilor publici sunt aplicabile cu prioritate dispoziţiile Legii nr. 554/2004, aşa cum stabileşte art. 109 din Legea nr. 188/1999, Legea nr. 554/2004 stabilind regulile procedurale în privinţa oricărui proces având natura juridică a unui raport de drept administrativ.

În acest context, tribunalul a reţinut că prin formularea de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, ce arată expres că reclamantul se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său, se exclud normele privind coparticiparea, cu privire la care din analiza art. 59 reiese că scopul judecării împreună este coerenţa rezolvării diferendului juridic, respectiv pronunţarea unitară asupra unui raport juridic care implică mai multe persoane.

În concluzie, prin normele de competenţă prevăzute în art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004 se stabileşte, implicit, că procesul privind raportul de serviciu al funcţionarului public este de competenţa exclusivă a instanţei de la domiciliul său, fiind irelevantă existenţa în cadrul cererii de chemare în judecată a mai multor reclamanţi cu alte raporturi juridice şi cu alte domicilii, într-o astfel de situaţie fiind obligatorie disjungerea şi declinarea competenţei.

S-a apreciat că nici criteriul reşedinţei nu poate fi reţinut, în raport cu jurisprudenţa instanţei supreme.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că în cauză ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă situaţiei dedusă judecăţii, din perspectiva competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei.

Sindicatul Naţional Finanţe Publice - SindFISC a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune formulată în numele membrilor de sindicat A. şi B., prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili: obligarea pârâtei, începând cu data de 01.07.2017 şi în continuare, să pună în aplicare dispoziţiile prevăzute în nota x din Anexa VIII Cap. 1, lit. A), pct. 1 din Legea nr. 153/2017, în sensul majorării cu 15% a salariului de bază al fiecărui angajat, pentru complexitatea muncii, sumă actualizată cu indicele de inflaţie; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 aplicată la suma menţionată la punctul 2, în conformitate cu art. 166 alin. (4) din Codul Muncii, de la data scadenţei fiecărui drept salarial lunar până la momentul plăţii efective a sumelor.

Astfel, Înalta Curte reţine că reclamanţii, membri de sindicat, au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, fiind vorba de drepturi cu caracter salarial.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că acţiunea în contencios administrativ a fost formulată de Sindicatul Naţional Finanţe Publice - SindFISC, în numele membrilor de sindicat, funcţionari publici, în calitate de reprezentant al acestora, motiv pentru care sunt aplicabile, în stabilirea competenţei materiale şi teritoriale a litigiului, dispoziţiile art. 109 din Legea nr. 188/1999, coroborate cu prevederile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, acestea din urmă fiind normele cu caracter general.

Potrivit art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, respectiv 24.04.2019 (data înregistrării dosarului nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, pentru determinarea instanţei competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În consecinţă, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, modificate prin Legea nr. 212/2018, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată - 24.04.2019.

Cu toate acestea, noţiunea de domiciliu trebuie apreciată în sens larg, interesând nu atât locuinţa statornică sau principală a părţii, ci domiciliul unde reclamantul locuieşte efectiv, iar dacă domiciliul înscris în actul de identitate nu corespunde cu domiciliul stabilit în fapt, domiciliul din actul de identitate nu poate primi eficienţă, întrucât norma legală a fost edictată pentru protejarea interesului subiectului de drept privat angrenat în litigiile de contencios administrativ si fiscal.

Astfel, textul de lege menţionat instituie o competenţă teritorială exclusivă, stabilind, în situaţia în care reclamant în cauză este o persoană fizică sau juridică de drept privat, că instanţa competentă este cea de la domiciliul sau sediul reclamantului, în speţă domiciliul reclamantelor fiind în Târgu Mureş, respectiv pe raza judeţului Mureş.

Acest aspect reiese din împuternicirile de reprezentare date în temeiul art. 28 din Legea nr. 62/2011 Sindicatului Naţional Finanţe Publice - SindFISC de către reclamante şi aflate la dosarul Tribunalului Mureş.

Totodată, se impune a fi subliniat şi faptul că art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se referă în mod expres la situaţia în care acţiunea este introdusă în numele reclamantului de o persoană de drept public sau privat, când, de asemenea, se respectă aceeaşi competenţă de soluţionare, text de lege care, anterior modificării intervenite prin Legea nr. 212/2018, nu făcea o asemenea distincţie.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanţii B., A. şi Sindicatul National Finanţe Publice - Sindfisc, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili în favoarea Tribunalului Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2020.