Negative jurisdictional conflict: Territorial competence for administrative actions brought by public-utility entities under Art. 10(3) Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 12 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin contestaţia înregistrată la data de 14 februarie 2019 pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu, contestând Decizia nr. 76790/18.10.2018, privind soluţionarea contestatiei împotriva Notei nr. x/14.08.2018 de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operationale în cadrul obiectivului convergenţă, solicitând admiterea contestaţiei, anularea titlului de creanţă intitulat Notificarea beneficiarului cu privire la finalizarea misiunii de control nr. 60183/OMA/14.08.2018, emisă de Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu, precum şi măsurile dispuse prin acesta. În subsidiar, a solicitat achitarea sumei de 13.017 RON, reprezentând dobânzi.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Hotărârea Tribunalului Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa civilă nr. 257/CA din data de 13 iunie 2019, pronunţată de Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Satu Mare invocată de pârât şi s-a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa teritorială de soluţionare a cauzei.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că necompetenţa invocată de pârât este de ordine publică şi că obiectul prezentei acţiuni este, în principal, anularea Notificării beneficiarului cu privire la finalizarea misiunii de control, având nr. 60183/OMA/14.08.2018, emise de Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu, precum şi măsurile dispuse prin acesta, reclamanta precizând că formulează contestaţie împotriva Deciziei nr. 76790/18.10.2018, de soluţionare a contestaţiei împotriva Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corectiilor financiare nr. x/14.08.2018.

În ceea ce priveşte competenţa instanţelor de contencios administrativ, s-a reţinut incidenţa art. 8 coroborat cu art. 10 alin. (1) şi alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, şi, întrucât obiectul prezentului litigiu constă în anulare acte administrative reprezentând finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, în valoare de 452.002,52 RON cu TVA, a apreciat că în speţă competenţa materială de soluţionare a cauzei revine tribunalului, însă din punct de vedere al competenţei teritoriale, potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, care în cauză se află în Municipiul Bucureşti.

Pe de altă parte, s-a reţinut că reclamanta este o persoană juridică asimilată unei autorităţi publice, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, fiind o societate comercială, persoană juridică de drept privat care este autorizată să presteze un serviciu public, de alimentare cu apă şi de canalizare, ce face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice, astfel cum acestea sunt definite de Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006.

Potrivit art. 1 alin. (3) din Legea nr. 241/2006:

"Serviciul public de alimentare cu apă şi de canalizare face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice, astfel cum acestea sunt definite de Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu completările ulterioare", motiv pentru care Tribunalul Satu Mare a apreciat că reclamantei îi este aplicabil textul art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, ceea ce atrage competenţa teritorială a Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal în soluţionarea prezentei cauze.

2.2. Hotărârea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal

Prin sentinţa nr. 8686/2019 din data de 13 decembrie 2019, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Pogramul Operaţional Sectorial Mediu, în favoarea Tribunalului Satu Mare, sens în care s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificate prin Legea nr. 212/2018, ce prevăd că litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 3.000.000 RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

S-a mai reţinut că alin. (3) din acelaşi act normativ prevede că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său, iar reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.

În speţă, s-a apreciat că nu sunt incidente dispoziţiile tezei a II-a a art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că reclamant nu este autoritatea emitentă a actului administrativ contestat şi că în cauză are calitate de autoritate publică numai pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, în timp ce reclamanta este beneficiarul măsurilor dispuse de autoritatea publică, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. g) din O.U.G. nr. 66/2011.

Cum autoritatea publică în cauză are calitatea de pârât, a apreciat că acţiunea nu poate fi introdusă la instanţa de la sediul pârâtului, fiind competentă instanţa de la sediul reclamantului, potrivit art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, respectiv Tribunalul Satu Mare.

II. Decizia ÎCCJ pronunţată în regulator de competenţă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu stabilirea regulatorului de competenţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecăţii şi dispoziţiile legale incidente, va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, pentru considerentele ce urmează:

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză ne aflăm în faţa unui conflict negativ de competenţă tipic, întrucât dispoziţiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Problema de drept care a generat conflictul negativ de competenţă priveşte norma de drept aplicabilă situaţiei dedusă judecăţii, din perspectiva competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei.

Reclamanta S.C. A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a contestat Decizia nr. 76790/18.10.2018 de soluţionare a contestaţiei, solicitând anularea titlului de creanţă intitulat Notificarea beneficiarului cu privire la finalizarea misiunii de control nr. 60183/OMA/14.08.2018, emisă de Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu, precum şi măsurile dispuse prin acesta. În subsidiar, a solicitat achitarea sumei de 13.017 RON, reprezentând dobânzi.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în forma în vigoare la data sesizării instanţei, respectiv 14.02.2019:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului."

Din perspectiva aplicării în timp a noii reglementări cuprinse în art. 10 din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 212/2018, fiind vorba despre o normă de procedură, pentru determinarea instanţei competente din punct de vedere teritorial să soluţioneze cauza, sunt relevante prevederile art. 24 din C. proc. civ., potrivit cărora "dispoziţiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

În consecinţă, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, modificate prin Legea nr. 212/2018, în raport cu data introducerii cererii de chemare în judecată - 14.02.2019.

Astfel, textul de lege menţionat instituie o competenţă teritorială exclusivă, stabilind că, în situaţia în care reclamantul din cauză este o autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora, se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, în speţă sediul pârâtului fiind pe raza Municipiului Bucureşti.

În speţă, Înalta Curte observă că norma cuprinsă în art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 nu instituie nicio distincţie în funcţie de obiectul litigiului ori de calitatea pârâtului chemat în judecată, ci elementul esenţial în determinarea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei îl reprezintă calitatea reclamantului.

În consecinţă, interpretarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal nu poate fi primită, textul de lege fiind clar în această privinţă, în sensul că reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său, iar reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului, indiferent de calitatea pârâtului.

Or, câtă vreme legiuitorului nu instituie vreo distincţie în stabilirea competenţei teritoriale de soluţionare a cauzei în raport cu calitatea pârâtului, ci distincţia se face doar în funcţie de calitatea reclamantului, orice altă interpretare în raport cu alte aspecte, ce exced textului de lege aplicabil, nu poate dobândi efecte juridice, cu atât mai mult cu cât competenţa teritorială la care se referă art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este una exclusivă, de la care nici părţile şi nici instanţa nu pot deroga.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Europene Infrastructură Mare - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Mediu, în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2020.