Failure to substantively review conditions for suspension of tax assessment enforcement under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 12 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 7 august 2019 pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/28.03.2019.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 131/CA/2019 din 17 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, fără cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

3.1. Împotriva sentinţei nr. 131/CA/2019 din 17 septembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. x/28.03.2019, cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a art. 14 din Legea nr. 554/2004, care presupunea că instanţa trebuia să verifice existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

Consideră că în speţă sunt îndeplinite condiţiile pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ, respectiv: este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, faţă de nelegalitatea Deciziei de impunere şi a Raportului de inspecţie fiscală; executarea actelor administrativ fiscale contestate este de natură să producă prejudicii grave şi iremediabile societăţii; societatea a formulat contestaţie împotriva deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală; societatea a achitat suma de 74.257,11 RON cu titlu de cauţiune.

Invocă, drept motive de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare o solicită, faptul că Decizia de impunere atacată este pentru suma de 37.887.501 RON principal şi 22.868.687 RON accesorii şi se impunea a fi analizată reţinându-se prezumţia de nevinovăţie, care ar fi încălcată în eventualitatea executării actului.

Mai arată că, în speţă, consecinţele se reflectă atât asupra profitului, cât şi în siguranţa circuitului civil, a posibilităţii de a continua contractele în derulare, în contextul cuantumului obligaţiei fiscale stabilite prin Decizia de impunere, ce ar avea efecte inclusiv asupra posibilităţii societăţii de a continua activitatea de producţie în care sunt antrenaţi toţi cei 1.448 angajaţi.

De asemenea, consideră că cererea de suspendare trebuia analizată prin raportare la natura actului administrativ, restrictiv de proprietate, şi prin raportare la circumstanţele concrete ale speţei, respectiv aparenţa dreptului şi conduita părţilor ce au dus la apariţia raportului litigios.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, arată că suspendarea executării nu produce nicio pagubă pârâtei, însă pentru recurentă, executarea acestora înainte de pronunţarea unei soluţii pe fond va duce la imposibilitatea îndeplinirii obligaţiilor faţă de clienţi, bănci şi salariaţi, apreciind că această condiţie este îndeplinită în cauza de faţă.

În susţinerea celor afirmate, recurenta-reclamantă invocă jurispudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

3.2. Printr-o dezvoltare a motivelor de recurs, înaintată prin poştă la data de 08.10.2019, cu respectarea termenului de declarare a căii de atac, recurenta-reclamantă susţine că hotărârea recurată este nemotivată.

Astfel, subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că sentinţa recurată nu respectă dispoziţiile imperative ale art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., având în vedere că motivarea efectivă este redată în 4 paragrafe şi că instanţa nu a analizat condiţiile prevăzute de art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

Consideră că instanţa a motivat superficial soluţia pronunţată, fără a indica niciun argument din doctrină sau jurisprudenţa instanţelor de judecată care să sprijine soluţia din speţă şi nici nu a analizat motivele invocate de către recurenta-reclamantă în susţinerea cazului bine justificat şi pagubei iminente.

Referitor la acelaşi aspect, susţine că în sarcina instanţei de fond exista obligaţia legală de a analiza fiecare sumă refuzată la deducere TVA sau stabilită în mod suplimentar şi de a arăta pentru fiecare în parte, motivele pentru care apreciază că susţinerile reclamantei nu pot conduce la o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a Deciziei de impunere, cu atât mai mult cu cât motivarea soluţiei date cererii de suspendare era necesară instanţei de control judiciar pentru verificarea legalităţii acesteia.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, apreciind în esenţă că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/28.03.2019.

Examinând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a întemeiat-o în drept şi pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., hotărârea recurată urmând a fi analizată din această perspectivă.

Înalta Curte constată că, deşi prin sentinţa nr. 131/CA/2019 din 17 septembrie 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. privind suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/28.03.2019, în considerentele respectivei hotărâri nu a arătat argumentele pentru care a apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi pagubei iminente şi nici raţionamentul logico-juridic care a condus instanţa la această concluzie.

Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a reţinut în considerentele hotărârii recurate cele consemnate de către organul fiscal în decizia de impunere a cărei suspendare a executării se solicită şi în raportul de inspecţie fiscală ce a stat la baza emiterii deciziei, precum şi consideraţii de ordin general, concluzionând că nu se poate evidenţia un "dubiu serios" asupra legalităţii actelor contestate, şi că, din datele înscrise în bilanţul contabil al societăţii reiese că este neîndeplinită şi condiţia pagubei iminente.

Astfel, prima instanţă a concluzionat că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru suspendarea actului administrativ, fără a analiza împrejurările legate de starea de fapt ori de drept, invocate de societatea reclamantă, apreciind doar că nu sunt elemente de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ ori a iminenţei producerii vreunei pagube.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

Or, în cauza de faţă, din perspectiva considerentelor generale înfăţişate, Înalta Curte constată că în motivarea soluţiei adoptate prima instanţă, deşi a reţinut textele de lege incidente şi starea de fapt din speţă, a omis a indica în concret motivele pentru care a înlăturat argumentele aduse de către reclamantă în susţinerea cererii de suspendare a executării, circumscrise cazului bine justificat şi pagubei iminente.

Astfel fiind, prima instanţă nu a arătat motivele pentru care a apreciat că argumentele reclamantei nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ din litigiu, care să contureze îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.

De asemenea, se constată că nici în ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, prima instanţă nu a făcut o analiză punctuală a aspectelor invocate de reclamantă, reţinând doar că această condiţie nu este îndeplinită, fără a argumenta această concluzie.

Prin urmare, întrucât prima instanţă nu a motivat îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi pagubei iminente într-un mod care să corespundă exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi exigenţelor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanţa de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanţa urmează a analiza punctual argumentele reclamantei subsumate condiţiilor cazului bine justificat şi pagubei iminente, pe care le va reţine sau le va înlătura motivat, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., cu respectarea limitării impuse de legiuitor în analiza la nivel aparent a elementelor de nelegalitate a actului administrativ atacat, în vederea neprejudecării fondului cauzei.

În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 131/CA/2019 din 17 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 131/CA/2019 din 17 septembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2020.