Military administrative liability: exclusive commander duty to set investigation deadline under O.G. 121/1998

Şedinţa publică din data de 11 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 13.05.2016, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne anularea Deciziei de Imputare nr. 406837 din 16.11.2015, anularea Hotărârii Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor nr. 7 din 15.03.2016, anularea Hotărârii Comisiei de solutionare a contestatiilor din cadrul Corpului de Control al MAI nr. 436100 din 08.01.2016, anularea procesului-verbal de cercetare administrativă nr. x din 26.10.2015, ca fiind netemeinice şi nelegale şi, pe cale de consecinţă exonerarea de la plata sumei de 2.329,30 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3184 din 21 octombrie 2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile de inadmisibilitate, lipsei procedurii prealabile şi lipsei de interes şi a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

A invocat motivul prevăzut de art. 488 alin. (6) C. proc. civ., considerând că hotărârea atacată se întemeiază şi cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei.

Într-un prim aspect de nelegalitate a hotărârii atacate, începând cu pagina 10 din sentinţa civila nr. 3184/21.10.2016. instanţa de fond ar fi trebuit să precizeze şi să dezvolte motivele pentru care a procedat la respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată.

Cu toate acestea, la o simplă lecturare a textului, se observă lesne că, în prima parte, sunt invocate motivele de nelegalitate ale actelor administrative atacate (decizii de imputare şi procese-verbale de cercetare administrativă) aşa cum au fost expuse în acţiunea introductivă, iar în partea a doua sunt efectiv copiate din întâmpinare apărările intimatului Ministerul Afacerilor Interne.

Este evident că instanţa de fond nu a făcut o analiză pertinentă a cauzei, în scopul aflării adevărului, ci doar s-a limitat la a-şi motiva presupusa hotărâre prin inserarea apărărilor intimatului, fără a proceda în mod efectiv la analizarea tuturor aspectelor hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii.

Astfel, în speţa de faţă, trebuie plecat de la realitatea că ele sunt emise în vederea punerii în aplicare/aducerii la îndeplinire a Hotărârii nr. 82 din 23.06.2015 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor prin care s-a dispus desfiinţarea actelor administrative întocmite în cadrul primei cercetări administrative, precum si efectuarea unei noi cercetări administrative.

Deşi prin hotărârea Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor s-a dispus desfiinţarea în întregime a actelor administrative anterioare, noua cercetare administrativă şi, pe cale de consecinţă, noile acte ce urmau a se emite, nu se putea realiza decât în limitele impuse de respective hotărâre, adică ţinându-se seama de motivarea acesteia, mai ales de argumenele care au dus la soluţia de desfiinţare a actelor şi de refacere a cercetării, astfel cum au fost ele expuse în conţinutul hotărârii, aceste arumente explicând dispozitivul şi făcând, practic, corp comun cu acesta, într-un mod similar hotărârilor judecătoreşti.

De altfel, chiar în dispozitivul hotărârii Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor se menţionează că noua cercetare administrativă urmează a se efectua în ceea ce priveşte aspectele reţinute în conţinutul hotărârii de referinţă.

In plus, deşi a afirmat că avea obligaţia de a pune în executare doar dispozitivul hotărârii de mai sus, se observă că intimatul-pârât a înţeles, în realitate, că trebuie să ţină cont şi de considerentele hotărârii, din moment ce noua cercetare administrativă 1-a vizat şi pe Şeful I.J.J. Giurgiu, cu toate că dispozitivul hotărârii nu se menţiona nimic pe acest aspect (obligaţia de cercetare a acestuia şi de stabilire a vinovăţiei sale rezultă doar din considerentele hotărârii).

Plecând de la premisa de mai sus, se observă că hotărârea nr. 82 din 23.06.2015 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor consfinţeşte definitiv (prin neatacarea sa în instanţă) şi obligatoriu, deci, pentru destinatarii ei, respective persoanele cercetate şi comisia ce urma să facă noua cercetare, următoarele aspecte:

- Faptul că data la care comandantul unităţii (Şeful I.J.J. Giurgiu) a luat la cunoştinţă de producerea pagubei este data de 13.10.2014 (data rezoluţiei).

- Faptul că recurentei dar şi celorlaltor membri ai comisiei de cercetare administrativă nu le-a fost adus la cunoştinţă Ordinul M.A.I. nr. II/4898/29.09.2014, privind trecerea în rezervă a slt. B..

Totodată, Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor reţine şi faptul că la dosarul cauzei nu există vreun document sau înscris contrar situaţiei de fapt descrise mai sus, fiind astfel înlăturat şi argumentul folosit împotriva sa, în sensul că înşişi membrii comisiei au menţionat la finalul procesului-verbal de cercetare administrativă din 08.12.2014, la rubrica înscrisuri doveditoare, faptul că au avut la dispoziţie o copie a ordinului de mai sus. Cu alte cuvinte, Comisia a apreciat că acest argument nu este de natură să ducă la concluzia că recurenta a avut, fizic, la dispoziţie, ordinul de mai sus (şi, implicit, acces la rezoluţia olografa din 15.10.2014, aplicată pe ordin de Şeful IJJ Giurgiu), atât timp cât el nu se regăseşte, fizic, în dosarul de cercetare administrativă.

în mod neîntemeiat, instanţa de fond, trecând peste raţionamentul şi considerentele Hotărârii nr. 82 din 23.06.2015 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor (definitivă, prin neatacarea ei) şi fără a ţine cont de apărările recurentei, a apreciat că se face vinovată de neefectuarea cercetării administrative în termen, înlăturând, practic, atitudinea exclusiv culpabilă a Şefului IJJ Giurgiu.

Mai mult, fără un temei legal, la paragraful 2 de la pagina nr. 12 a sentinţei civile nr. 3184 din 21.10.2016 se concluzionează că recurenta ... trebuia să întreprindă demersurile necesare şi să informeze că tremenul de 60 zile curge de la data emiterii Ordinului M.A.I. nr. 11/4898/29.09.2014, deşi este evident că această obligaţie revine exclusiv comandantului unităţii şi nu membrilor comisiei, deoarece chiar legiuitorul, prin O.G. nr. 121/1998 a instituit această obligaţie în sarcina sa.

De asemenea, potrivit art. 59 din Instrucţiunile Ministrului Afacerilor Interne nr. 114/2013 privind aplicarea O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor, comisia de cercetare administrativă are strict delimitate atribuţiile pe care trebuie să le îndeplinească, iar printre acestea nu se regăseşte cea de a stabili data la care comandantul unităţii a luat la cunoştinţă de pagubă, această obligaţie revenindu-i exclusiv acestuia din urmă. Mai mult, tot el are obligaţia de a indica expres comisiei de cercetare administrativă care este termenul în care trebuie să fie efectuată cercetarea administrativă, după cum rezultă din prevederile art. 49 alin. (1) din Instrucţiunile M.A.I. nr. 114/2013, potrivit cărora Comandantul/şeful care a constatat existenţa pagubei dispune, de îndată, prin dispozitie/ordin de zi pe unitate sau prin rezoluţie scrisă pe actele prin care se sesizează existenţa pagubei, executarea cercetării administrative şi stabileşte ... comisia competentă să efectueze cercetarea administrativă, precum şi termenul până la care trebuie executată.

In mod evident, indicarea termenului nu presupune doar reproducerea textului art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 (termenul pentru efectuarea cercetării administrative şi înregistrarea actului de cercetare este de cel mult 60 zile de la data când comandantul a luat la constatat sau a luat la cunoştinţă de producerea pagubei), căci o astfel de menţiune ar fi redundanta, fără nicio finalitate practică, ci presupune indicarea exactă a datei calendaristice - limită în care trebuie făcută cercetarea administrativă.

In alta ordine de idei, instanţa de fond a nesocotit un aspect hotărâtor, invocat chiar in cererea introductiva, respectiv depăşirea termenului de 60 zile de catre comisia din Inspectoratului General al Jandarmeriei Romane, care a efectuat cercetarea asupra recurentei. Astfel, reclamanta a arătat ca aceasta s-a făcut in termen de 62 zile de la data luării la cunoştinţa despre producerea pagubei de catre Şeful I.G.J.R. (competent) respectiv. 12.12.2014 pana la data finalizării cercetării, adică 12.02.2015.

De aici reiese ca decizia de imputare a carei anulare o solicită este nelegala, tocmai ca urmare a neefectuarii in termen a cercetării administrative de catre comisia competenta.

Invocă de asemenea motivul prevăzut de art. 488 alin. (8) C. proc. civ., deoarece hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Instanţa de fond, fără respectarea prevederilor legale sus-menţionate, a concuzionat că argumentele reclamantei referitoare la termenul de 13.12.2014 ca fiind cel de finalizare a cercetării administrative nu sunt convingătoare, partea fiind culpabilă prin faptul că nu a luat măsurile necesare în vederea sesizării aspectelor arătate şi prevenirii expirării termenului legal " (pag. 12. paragraful 3).

Este evident că ipoteza lăsării în sarcina comisiei de cercetare administrativă a obligaţiei de stabilire a datei la care comandantul unităţii a luat la cunoştinţă de pagubă şi, pe cale de consecinţă, şi a termenului limită în care trebuie realizată cercetarea, nu poate fi primită şi din considerente de ordin practic, deoarece, într-o astfel de ipoteză s-ar ajunge la situaţia în care comandantul unităţii indică o anumită dată, iar comisia, în urma propriei analize, stabileşte o altă dată, neputând fi rezolvat, de lege lata, un asemenea conflict de interpretare între cele două entităţi.

4. Apărările formulate de intimat

Intimatul Ministerul Afacerilor Interne a solicitat, prin întâmpinarwa depusă la dosar, să se constate că sentinţa rccurată este legală şi temeinică sens în care urmează să fie avute în vedere următoarele aspecte:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. impune ca hotărârea atacată să nu cuprindă motivele pe care se întemeiază astfel că, inexistenţa acestora împiedică exercitarea controlului judiciar, sau să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. are în vedere stabilirea, în considerentele hotărârii, a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerentele de drept.

In cauză, motivarea primei instanţe răspunde acestei exigenţe legale, instanţa de fond arătând care sunt considerentele de fapt şi de drept care au condus la adoptarea soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată. Totodată, sentinţa instanţei de fond supusă analizei nu cuprinde motive contradictorii şi nici străine de natura cauzei astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 nu este sustenabil, sens în care instanţa de fond, contrar susţinerilor recurentei reclamante, a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor materiale incidente în cauză.

Aserţiunile recurentei reclamante referitoare la obligaţia stabilirii termenului de finalizare a cercetării sunt lipsite de suport legal.

Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, prin nerespectarea dispoziţiilor legale privind răspunderea materială a militarilor comisia de cercetare administrativă din care a făcut parte şi recurenta reclamantă a omis să finalizeze cercetările în termenul prevăzut de lege fapt care a atras răspunderea materială a acestora. Totodată, culpa inspectorului şef al I.J.J. Giurgiu, astfel cum a fost aceasta identificată de către Comisia de cercetare administrativă din cadrul Corpului de Control al ministrului, nu era de natură a înlătura vinovăţia membrilor comisiei de cercetare administrativă, răspunderea acestuia fiind antrenată alături de ce a membrilor comisiei.

Şi aserţiunile recurentei reclamante referitoare la tardivitatea efectuării cercetării administrative de către comisia din cadrul I.G.J.R. sunt lipsite de orice suport faptic şi legal.

În ceea ce priveşte cele reţinute în sarcina comisiei de cercetare administrativă din care a făcut parte şi recurenta reclamantă, instanţa de fond, urmare unei analize temeinice a situaţiei de fapt, a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente cauzei.

Aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, prin nerespectarea dispoziţiilor legale privind răspunderea materială a militarilor comisia de cercetare administrativă din care a făcut parte şi recurenta reclamantă a omis să finalizeze cercetările în termenul prevăzut de lege fapt care a atras răspunderea materială a membrilor acesteia. Totodată, culpa inspectorului şef al I.J.J. Giurgiu, astfel cum a fost aceasta identificată de către Comisia de cercetare administrativă din cadrul Corpului de Control al ministrului, nu era de natură a înlătura vinovăţia membrilor primei comisii de cercetare administrativă, răspunderea acestuia fiind antrenată alături de ce a membrilor comisiei.

5. Aspecte de fapt şi de drept relevante în cauză

Prin Ordinul MAI nr. II/4898/29.09.2014, s-a dispus trecerea in rezervă a slt. B., fost angajat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Giurgiu, ca urmare a demisiei acesteia.

Pentru restituirea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării, în condiţiile stabilite prin lege, pentru nerespectarea perioadei minime de 10 ani de activitate în cadrul structurilor M.A.I. precum şi a indemnizaţiei de instalare proporţional cu perioada până la expirarea termenului de 3 ani, prevăzut de lege, a fost numita o comisie de cercetare administrativă din care făcea parte şi reclamanta.

Considerandu-se ca aceasta comisie nu ar fi efectuat cercetarea adminstrativa in termen, ceea ce a dus la nerecuperarea de la slt.(r) B. a cheltuielilor de mai sus, s-a dispus efectuarea unei alte cercetari administrative care sa stabileasca persoanele vinovate de nerecuperarea prejudiciului.

Prin Deciziile de imputare nr. 33365, nr. 33366 şi nr. 33367 din data de 06.03.2015, membrii comisiei de cercetare initiala, printre care si reclamanta, au fost considerati vinovati si s-a dispus recuperarea prejudiciului de la acestia.

Aceste decizii au fost contestate, fiind emise Hotărârile nr. 34838, 34839 şi nr. 34840 din data de 04.05.2015 ale Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Aceste hotarari au fost la randul lor contestate, fiind emisa Hotărârea nr. 82/23.06.2015 de catre Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor (C.J.I.), prin care s-au admis plângerile formulate de către A. ş.a.şi s-a dispus anularea atat a Hotărârilor nr. 34838, 34839 şi nr. 34840 din data de 04.05.2015 ale Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, cat si a Deciziilor de imputare nr. 33365, nr. 33366 şi nr. 33367 din data de 06.03.2015.

Totodată, s-a dispus, prin aceeaşi hotărâre, ca la nivelul Corpului de Control Ministrului să se efectueze o cercetare administrativă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii pagubei, conform dispoziţiilor art. 59 lit. b), a) întinderi răspunderii materiale, potrivit lit. e), respectiv a persoanelor care trebuie să repare paguba, potrivit lit. c) din Instrucţiunile m.a.i. nr. 114/2013 privind răspunderea materială personalului pentru pagubele produse Ministerului Afacerilor Interne.

În urma refacerii cercetarii, comisia de cercetare administrativă a stabilit, prin Procesul-verbal nr. x/26.10.2015, faptul că vinovaţi de neefectuarea în termen a cercetării administrative sunt, printre alţii, şi C., A. şi D. - membrii comisiei initiale de cercetare administrativă, care nu s-au încadrat în termenul legal stabilit de legislaţia în vigoare pentru finalizarea activităţii de cercetare administrativă, ce avea ca obiect recuperarea cheltuielilor de întreţinere pe timpul şcolarizării ale numitei B., fost angajat al I.J.J. Giurgiu.

Pe acest temei, a fost emisă Decizia de imputare nr. 406837/16.11.2015, prin care s-a stabilit răspunderea materială a reclamantei pentru suma de 2.329,30 RON.

Faţă de aceasta, reclamanta a formulat contestaţie, care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 436100/08.01.2016 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor constituită la nivelul Corpului de Control al Ministrului.

Nemulţumită şi de această soluţie, reclamanta a formulat plângere la Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor, plângere care a fost respinsă prin Hotărârea nr. 7/15.03.2016.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, faţă de motivarea cererii de recurs, Înalta Curte reţine că, un prim motiv de recurs invocat de către recurenta reclamantă vizează motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6, ce cuprinde ipoteze variate: nemotivare, motivare insuficientă sau motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii, recurenta oprindu-se la teza motivării contradictorii, aceasta presupunând existenţa unei contradicţii între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acţiunii, iar din altele faptul că aceasta este întemeiată.

În acest sens, sunt redate paragrafe din sentinţă care, în opinia părţii, ar justifica critica formulată în recurs.

De principiu, un raţionament logico-juridic eronat poate conduce la o motivare contradictorie însă faptul că recurenta-reclamantă nu a fost în acord cu raţionamentul judecătorului fondului nu poate echivala cu o motivare contradictorie sau cu contradicţie inexplicabilă.

În analiza deciziei recurate se constată că instanţa de fond a argumentat soluţia pronunţată cu respectarea cerinţelor art. 425 C. proc. civ., în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, conţinând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac, neexistând contradicţii ori motive străine de natura pricinii în cuprinsul considerentelor.

Prin urmare, în condiţiile în care nu s-a demonstrat că există considerente contradictorii, străine de natura cauzei sau neconcordanţa între acestea şi soluţia din sentinţa instanţei de fond şi că argumentele recurentei vizează aspecte ce ţin de fondul litigiului, criticile subsumate prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate.

Va fi însă reţinută incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. potrivit căruia nelegalitatea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea greşită a legii.

Esenţială în soluţionarea cauzei este Hotararea nr. 82/23.06.2015 emisă de Comisia de Jurisdictie a Imputatiilor prin care s-a dispus desfiintarea actelor administrative întocmite în cadrul primei cercetari disciplinare (deciziile de imputare nr. 33365-33367/06.03.2015 şi hotararile nr. 34838-34849/04.05.2015 emise de Comisia de solutionare a contestatiilor, ce îi vizau pe toti membrii comisiei de cercetare administrativă) şi efectuarea unei noi cercetari administrative, analiza legalitatii actelor administrative contestate în speţă de faţă implicând, în principal, verificarea masurii în care acestea respectă cele dispuse prin hotararea menţionată cu privire la:

- data la care comandantul unitatii (seful Inspectoratului Judetean de Jandarmi Giurgiu) a luat cunostinta de producerea pagubei este data de 02.10.2014;

- prima cercetare administrativa la care a fost supusă reclamanta nu este tardivă si poate fi efectuata o noua cercetare administrativă;

- reclamantei si celorlalti membri ai comisiei de cercetare nu le-a fost adus la cunostinta Ordinul MAI nr. II/4898/29.09.2014 de trecere in rezerva a doamnei B., la dosarul cauzei neexistând vreun document sau inscris contrar situatiei de fapt de mai sus;

- obligaţiile comisiei de cercetare administrative din care făcea parte reclamanta nu au fost îndeplinite, ca urmare a alterării adevărului prin omisiunea analizării atribuţiilor comandantului unităţii,,.

Instanţa de fond a reţinut că, "prin nerespectarea dispoziţiilor legale privind răspunderea materială a militarilor, comisia de cercetare administrativă din care a făcut parte şi recurenta reclamantă a omis să finalizeze cercetările în termenul prevăzut de lege, fapt care a atras răspunderea materială a membrilor acesteia."

Nu există însă un temei legal pentru invocarea răspunderii membrilor comisiei de cercetare administrativă în stabilirea datei la care comandantul a luat la cunoştinţă de producerea unei pagube.

Acest atribut revine exclusiv comandantului unităţii, conform art. art. 49 din IMAI. nr. 114/2013 care a stabilit:, (1) Comandantul/Şeful care a constatat existenţa pagubei dispune, de îndată, prin dispoziţie/ordin de zi pe unitate sau prin rezoluţie scrisă pe actele prin care se sesizează existenţa pagubei, executarea cercetării administrative şi stabileşte, în conformitate cu prevederile actelor normative interne, comisia competentă să efectueze cercetarea administrativă, precum şi termenul până la care trebuie executată.,,

Este reală astfel susţinerea recurentei, porivit căreia sarcina stabilirii termenului limită de efectuare a cercetării administrative a fost lăsată de legiuitor în sarcina exclusivă a comandantului unităţii, comisia de cercetare neavând decât obligaţia de a respecta termenul ce i se indică.

Nu poate fi reţinută nici motivarea instanţei de fond referitoare la situaţia neindicării acestui termen de către comandantul unităţii şi posibilitatea comisiei de a cere acestuia să indice acest termen, deoarece, în speţa de faţă, o asemenea solicitare a fost lămurită chiar de Şeful IJJ Giurgiu, acesta indicând în mod expres, în mai multe rânduri, că termenul de finalizare este 13.12.2014 (adresele nr. x/27.11.2014 -dosar fond dar şi raportul nr. x/08.12.2014 -dosar fond).

În prezenţa acestor referinţe exprese, comisia din care reclamanta a făcut parte nu avea niciun motiv pentru care să mai solicite Şefului IJJ Giurgiu stabilirea termenului limită pentru efectuarea cercetărilor administrative, procesul-verbal fiind întocmit la 11.12.2014, înregistrat in data de 12.12.2014 -dosar fond, în interiorul termenului limită - 13.12.2014 - comunicat de catre seful IJJ Giurgiu, astfel încât recurenta reclamantă şi-a îndeplinit obligaţiile legale şi de serviciu.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 3184 din 21 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Va admite acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.

Va anula decizia de imputare nr. 406837 din 16.11.2015, hotărârea Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor nr. 7 din 15.03.2016, hotărârea Comisiei de solutionare a contestatiilor din cadrul Corpului de control al M.A.I. nr. 436100 din 08.01.2016, procesul-verbal de cercetare administrativă nr. x din 26.10.2015, în ceea ce o priveşte pe reclamanta A..

Vor fi menţinute dispoziţiile sentinţei referitoare la soluţionarea excepţiilor inadmisibilităţii, lipsei procedurii prealabile şi lipsei de interes, nerecutate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei nr. 3184 din 21 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe.

Anulează decizia de imputare nr. 406837 din 16.11.2015, hotărârea Comisiei de jurisdicţie a imputaţiilor nr. 7 din 15.03.2016, hotărârea Comisiei de solutionare a contestatiilor din cadrul Corpului de control al M.A.I. nr. 436100 din 08.01.2016, procesul-verbal de cercetare administrativă nr. x din 26.10.2015, în ceea ce o priveşte pe reclamanta A..

Menţine dispoziţiile sentinţei referitoare la soluţionarea excepţiilor inadmisibilităţii, lipsei procedurii prealabile şi lipsei de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2020.