Rural subsidy termination: Substantial modification versus strict eligibility compliance during post-payment monitoring period
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Rural Investment Financing Agency (AFIR), thereby upholding the Court of Appeal's decision that annulled the agency's refusal decision and partially invalidated the inspection report, leaving the beneficiary's position favorable. The dispute concerned the termination of a non-repayable financing contract for young farmer installation and the demand for restitution of funds, triggered by AFIR’s finding that the beneficiary failed to maintain the required economic size increase of at least 4 UDE due to 16 empty beehives identified during a control in the monitoring period. The court ruled that the decisive legal basis lay in the interpretation of Article 3, Annex I to the financing contract, which distinguishes between strict eligibility criteria during the implementation phase and the obligation not to "substantially modify" business plan objectives during the three-year monitoring period following the final payment; the court determined that the temporary consolidation of bee colonies was a minor, justified apicultural practice rather than a substantial modification or intentional breach. Consequently, applying the principle of proportionality under O.U.G. no. 66/2011 and Regulation (EC) No 2988/1995, the High Court found that the agency’s failure to distinguish between these contractual phases rendered the sanction of contract termination and full restitution unjustified and unsupported by law.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 alin. (3) C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011; Rural subsidy termination: Substantial modification versus strict eligibility compliance during post-payment monitoring period: Foarte important de reţinut este faptul că, prin semnarea contractului de finanţare tânărul fermier A. I.I. s-a angajat, conform art. 3, alin. (1) din Anexa 1, să "respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în Planul de afaceri, parte integrantă din Cererea de finanţare. De asemenea, pe o perioadă de 3 ani de la ultima plată efectuată de Agenţie Beneficiarul se obligă să nu modifice substanţial obiectivele prevăzute în Planul de afaceri, parte integrantă din Cererea de finanţare şi să nu îşi înceteze activitatea agricolă.".
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 11 martie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău sub nr. x/2017, reclamantele A. şi A. Întreprindere Individuală au chemat în judecată pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.) pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie anulate decizia nr. 33863/14.12.2016 privind soluţionarea contestaţiei şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 21.10.2016 (înregistrat sub nr. x/27.10.2016) emise de pârâtă.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa pronunţată la data de 28 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bacău a admis în parte cererea privind pe reclamantele A., A. Întreprindere Individuală în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. Totodată, a anulat în tot decizia nr. 33863/14.12.2016 emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
De asemenea, a anulat în parte procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 21.10.2016 de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale privind proiectul x/16.12.2014 şi anume a anulat acest proces-verbal în partea privind constatarea neregulii cod cf OLAF 1999, constând în nerespectarea criteriului general de eligibilitate EG1(nerespectarea de către beneficiar a creşterii şi menţinerii dimensiunii economice a exploataţiei cu cel puţin 4 UDE în anul finalizării investiţiei şi în cei 3 ani ulteriori), precum şi în partea privind consecinţele constatării acestei nereguli (rezilierea contractului de finanţare şi stabilirea în sarcina beneficiarului a obligaţiei de restituire a sumei de 176.980 RON).
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei sentinţei civile nr. 169 din 28 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, a formulat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.), solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea căii de atac promovate şi în rejudecare, admiterea cererii de anulare formulată de A. II ca neîntemeiată:
În dezvoltarea motivului de recurs invocat a formulat următoarele critici:
Prin sentinţa recurată s-a admis cererea formulată de reclamanta A. I.I., şi s-a dispus anularea în tot a deciziei nr. 33.683/14.12.2016 emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, precum şi anularea în parte a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 21.10.2016".
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că pârât nu putea analiza respectarea criteriului de eligibilitate EG1 în perioada de 3 ani ulterioară momentului la care s-a efectuat ultima plată, fiind îndreptăţită să verifice doar dacă a avut loc o modificare semnificativă a acestui criteriu, concluzionând că în speţă nu există nici o neregulă, întrucât "scăderea dimensiunii fermei este minoră" cu ignorarea situaţiei de fapt prezentate şi a legislaţiei incidente.
Obţinerea sprijinului financiar nerambursabil impune îndeplinirea unor condiţii stabilite şi acreditate de Comisia Europeană, condiţii care sunt obligatoriu de cunoscut şi respectat de către beneficiari. Instalarea tinerilor fermieri reprezintă activitatea de înfiinţareşi/sau preluare prin transfer de proprietate şi/sau arenda/concesionare a unei exploataţii agricole între 6-40 UDE, care produce în principal produse agricole vegetale şi animale (materie primă) pentru consum uman şi hrana animalelor, pentru prima dată în calitate de conducător (şef) de exploataţie.
Conform Planului de afaceri depus de beneficiar la cererea de finanţare, acesta trebuia să demonstreze îmbunătăţirea performanţei generale a exploataţiei agricole şi creşterea dimensiunii fermei cu minim 4 UDE.
În urma vizitei pe teren cât şi din analiza documentară, echipa de control a constatat următoarele: ulterior finalizării implementării proiectului nu mai este îndeplinit criteriul de eligibilitate EG1 "Beneficiarul trebuie sa prezinte un plan de afaceri prin care trebuie sa demonstreze îmbunătăţirea performanţei generale a exploataţiei agricole şi creşterea dimensiunii fermei cu minimum 4 UDE", beneficiarul, având obligaţia să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în Planul de afaceri, parte integrantă din Cererea de finanţare.
Nerespectarea legislaţiei privind modalitatea de identificare a stupilor: stupii prezintă plăcuţe de identificare conforme, amplasate pe capacele stupilor şi nu pe corpul de bază; întrucât există posibilitatea schimbării capacelor de la un stup la altul, sunt create premisele ca numerele de ordine să nu mai aparţină materialului biologic existent în stup; au fost efectuate fotografii cu rol de document la locaţia din pastoral;
Ssuspiciune privind beneficiarul real al sprijinului: beneficiarul A. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALA a încasat in data de 31.12.2014 tranşa I din sprijin însumând 106.188 RON; de la furnizorul de investiţii II B. s-au achiziţionat 135 stupi în valoare totală de 60.750 RON cf facturii nr. x/31.12.2014 - care a fost achitată integral în intervalul 05-06.01.2015 prin 3 ordine de plată, din contul beneficiarului în contul furnizorului; ulterior, în data de 07.01.2015, suma de 45.000 RON a fost retrasă în numerar din contul beneficiarului A. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALA de către dnul. B., conform menţiunilor din extrasul de cont depus la dosarului cererii de plată (tranşa finală); tranzacţia nu este înregistrată în registrul jurnal de încasări şiplăţi din anul 2015 al beneficiarului A. ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ.
Achiziţia s-a efectuat de la furnizorul II B., al cărui reprezentant legal - D-nul B. - este fostul soţ al reprezentantului legal al beneficiarului C. II, respectiv Dna C. şi verişorul D-nei A..
Însuşi beneficiarul admite că |a momentul controlului din data de 22.07.2016 lipseau 16 familii de albine şi datorită acestui fapt dimensiunea fermei prezintă o creştere de doar 2,964 UDE, faţă de minimumul de creştere de 4 UDE, prevăzut de Contractul de Finanţare.
Foarte important de reţinut este faptul că, prin semnarea contractului de finanţare tânărul fermier A. I.I. s-a angajat, conform art. 3, alin. (1) din Anexa 1, să "respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în Planul de afaceri, parte integrantă din Cererea de finanţare. De asemenea, pe o perioadă de 3 ani de la ultima plată efectuată de Agenţie Beneficiarul se obligă să nu modifice substanţial obiectivele prevăzute în Planul de afaceri, parte integrantă din Cererea de finanţare şi să nu îşi înceteze activitatea agricolă.".
În baza memoriului justificativ şi a planului de afaceri pe care beneficiarul l-a depus la dosarul Cererii de Finanţare, acestuia i s-a acordat un punctaj prin care a fost declarat eligibil şi selectat în detrimentul altor solicitanţi, iar neîndeplinirea unuia dintre criteriile de eligibilitate şi selecţie pe toată durata de valabilitate a contractului de finanţare, reprezintă nereguli - încălcări ale clauzelor contractului de finanţare şi ale legii speciale în domeniu, pentru acestea fiind stipulată sancţiunea de declarare ca neeligibilă a cheltuielilor aferente şi declanşarea procedurii de constituire şi recuperare de debit potrivit legislaţiei aplicabile creanţelor bugetare.
Prin Contractul de finanţare însuşit de beneficiar si semnat fără nici o obiecţiune de acesta, reclamantul se obligă să execute proiectul în conformitate cu descrierea acestuia cuprinsă în Cererea de finanţare, astfel cum a fost aprobată împreună cu Anexele la contract şi este sigurul răspunzător în faţa Autorităţii Contractante pentru implementarea obiectivelor din cadrul Planului de afaceri, parte integrantă din Cererea de finanţare.
Consideră că actele administrative a căror anulare se solicită au fost emise doar ca urmare a încălcării de către beneficiar a prevederilor contractuale, obligaţii cunoscute şi asumate de beneficiar încă de la semnarea contractului, ceea ce o îndreptăţeşte să recupereze ajutorul financiar acordat.
Beneficiarul este în mod direct răspunzător de cunoaşterea condiţiilor de acordare a finanţării FEADR prin PNDR 2007 - 2013 şi de solicitare a finanţării în concordanţă cu aceste condiţii, AFIR având un rol de supraveghere al procesului de implementare al unui proiect, cu toate etapele pe care le presupune, prin diferite nivele de control şi proceduri acreditate de Comisia Europeană.
2) Prin cea de-a doua critică se arată că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că "pârâta nu a analizat pe fond chestiunea invocată, ci a răspuns formal că beneficiarul nu a respectat prevederile art. 17 din anexa I la contract"
Instanţa de fond a reţinut că "reclamantele au precizat că materialul genetic din cei 16 stupi nu a fost pierdut, ci, în vederea pregătirii pentru sezonul rece, s-a procedat la unirea unor roiuri, urmând ca în primăvara să fie despărţite acele roiuri unite".
Reaminteşte că, în cazul în care pe parcursul desfăşurării activităţii de implementare a proiectului apar anumite riscuri sau situaţii excepţionale, beneficiarul poate invoca forţa majoră, prevăzută de Articolul 17 - Forţă majoră din Contractul de finanţare, însă, în cazul de faţă, beneficiarul nu a făcut-o.
Prin nerespectarea criteriilor de eligibilitate pe toată perioada de valabilitate şi monitorizare, beneficiarul nu a demonstrat că a realizat acţiunile din Planul de afaceri, cuprins in Cererea de finanţare, adică nu a realizat proiectul în conformitate cu descrierea acestuia din Cererea de finanţare, ceea ce constituie neregulă în sensul definit de . 2 alin. (1) lit. (a) din O.U.G. nr. 66/2011, iar în situaţia constatării unei nereguli A.F.I.R. are obligaţia luării tuturor măsurilor corective necesare, pe toata perioada de valabilitate a Contractului de Finanţare şi indiferent de momentul constatării neregulilor.
3) A treia critică se referă la faptul că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că "chestiunea ce trebuie cercetată este aceea dacă beneficiarul a modificat substanţial obiectivele prevăzute în planul de afaceri, iar nu dacă a respectat ad litteram criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în planul de afaceri".
Neîndeplinirea unuia dintre criteriile de eligibilitate şi selecţie pe toată durata de valabilitate a contractului de finanţare reprezintă nereguli - încălcări ale clauzelor contractului de finanţare şi ale legii speciale în domeniu, pentru acestea fiind stipulată sancţiunea de declarare ca neeligibilă a cheltuielilor aferente şi declanşarea procedurii de constituire şi recuperare de debit potrivit legislaţiei aplicabile creanţelor bugetare.
De asemenea, intimata-reclamanta a cunoscut încă de la momentul depunerii cererilor de finanţare condiţiile de accesare a finanţării în cadrul măsurii 41-112, respectiv condiţiile prevăzute în cadrul PNDR 2007/2013, puse la dispoziţia acestora atât prin Ghidul solicitantului măsurii 112 şi 41, cât şi prin informaţiile care au fost postate pe site-ul oficial al Agenţiei şi la care au avut acces aceşti beneficiari.
Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în calitatea sa de autoritate contractantă care acordă un sprijin financiar NERAMBURSABIL în numele Comunităţii Europene şi al Statului Român, are dreptul şi, totodată, obligaţia de a exercita supravegherea modului de derulare a fiecărui proiect şi de a dispune măsurile preventive şi sancţionatorii stabilite în legislaţia specială şi clauzele contractului de finanţare oricând pe întreaga durată de valabilitate a contractului de finanţare (perioada de execuţie a proiectului, la care se adaugă o perioada de monitorizare) - aspect cunoscut şi asumat de beneficiar prin semnarea contractului de finanţare.
In cazul în care cu ocazia unui control aprofundat sunt descoperite şi dovedite nereguli, cheltuiala respectivă este declarată neeligibilă pe motiv de încălcare/fraudare a normelor şi se procedează la constituirea debitului şi recuperarea acestuia potrivit unor etape si formalităţi riguros stabilite. Astfel, nu se poate reţine în prezenta cauză că a existat o eroare ce nu a putut fi depistată în mod rezonabil de către beneficiar şi, ca atare, acesta trebuie exonerat de obligaţia de rambursare a sumelor acordate în mod necuvenit, recurenta pârâtă fiind obligată să respecte şi prevederile art. 11 alin. 3 "încetarea contractului" din Anexa 1 la Contractul de finanţare, care dispune:
"În cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, (...) precum şi în situaţia în care Autoritatea Contractantă constată că cele declarate pe proprie răspundere de beneficiar, prin reprezentanţii săi, nu corespund realităţii sau documentele/autorizaţiile/avizele depuse în vederea obţinerii finanţării nerambursabile sunt constatate ca fiind neadevărate/false/incomplete/expirate/inexate nu corespund realităţii. Autoritatea contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti. în aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă, împreună cu dobânzi si penalităţi în procentul stabilit conform dispoziţiilor legale in vigoare, în conformitate cu prevederile art. 16 din prezenta Anexa."
În condiţiile în care obiectul contractului de finanţare îl reprezintă acordarea unei finanţări publice nerambursabile (parte de la bugetul de stat, parte de la bugetul Comisiei Europene), acest fapt determină aplicarea unor reguli stricte în ceea ce priveşteachiziţiile organizate în vederea realizării proiectului propus spre finanţare, reguli a căror respectare trebuie verificată de către însuşi beneficiar.
De asemenea, în ceea ce priveşteobligaţiainstituţiei noastre de a proceda la recuperarea sumelor acordate beneficiarilor ce nu respecta obligaţiilor contractuale asumate, facem următoarele precizări:
Potrivit art. 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, "neregularitate" înseamnă orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic CARE ARE SAU AR PUTEA AVEA CA EFECT UN PREJUDICIU la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.
În conformitate cu art. 4 din Regulamentul CE nr. 2988/1995, regula este că orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat, însă excepţia de la regulă, prevăzută de art. 5 din acelaşi regulament coroborat cu art. 17 alin. (4) Anexa I Prevederi Generale ("în cazul înregistrării unei neregularitaţi rezultate din culpa Beneficiarului, acesta are obligaţia să restituie integral valoarea finanţării primite din partea Autorităţii Contractante în termen de 15 zile de la data confirmării de primire a notificării") din contractul de finanţare, este că în cazul abaterilor intenţionate sau săvârşite din neglijenţă sancţiunea este retragerea integrală a ajutorului nerambursabil acordat.
Din enunţarea prevederilor de mai sus reiese că prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naţionale poate fi real sau potenţial, iar producerea însăşi a unei nereguli si utilizarea necorespunzătoare a banilor acordaţi atrage sancţiunea restituirii parţiale sau totale a acestora.
Prejudiciul produs se materializează în afectarea intereselor financiare ale Uniunii, iar prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenţia legiuitorului a fost să se asigure ca cheltuielile efectuate de Uniunea Europeană în contextul fondurilor structurale să fie strict limitate la agenţii care respectă normele de drept al Uniunii şi să nu fie utilizate pentru a finanţa activităţi care sunt contrare acestuia (Hotărârea CJUE din 15 septembrie 2005, Comisia/Irlanda, C-199/03, punctul 26, Concluziile avocatului general Leger prezentate în cauza C-44/96, Mannesmann Anlagenbau Austria şialţii, punctul 108, Concluziile avocatului general Sharpston prezentate în cauza C-465/10, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, punctul 59). În consecinţă, cheltuielile efectuate cu încălcarea dreptului Uniunii sunt considerate, în mod firesc, ca aducând atingere bugetului UE (Concluziile avocatului general Sharpston prezentate în cauza C-465/10, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, punctul 60).
Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene (Hotărârea CJUE din 15 septembrie 2005, Irlanda/Comisia, C-199/03, punctul 31, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, punctul 47), "inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta grav interesele financiare ale Uniunii". Astfel, un stat membru care a acordat asistenţă financiară din partea FEDR poate, pentru a preveni şi pentru a urmări în justiţie abaterile, să revoce această asistenţăşi să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţăriimenţionate (Hotărârea GUE din 22 ianuarie 2004, COPPI, C-271/01, punctul 48, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, punctul 32).
Prin urmare, statele membre au obligaţia să ia măsurile necesare pentru verificarea faptului că acţiunilefinanţate din fondurile finanţate cu contribuţia Uniunii au fost desfăşurate corect, pentru prevenirea şi cercetarea neregulilor şi pentru recuperarea fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijenţe (Hotărârea GUE din 13 martie 2008, Verenigingşialţii, C-383/06-C-385/06, punctul 37).
Putem astfel concluziona că producerea unei nereguli în utilizarea fondurilor europene acţionează cu prioritate clauza de salvgardare a bugetului UE, fără să fie necesară existenţa unui prejudiciu concret asupra bugetului UE.
Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene a statuat că producerea unor nereguli, abateri, fraude produce automat un prejudiciu bugetului UE iar statele membre au obligaţia de a solicita de la beneficiari restituirea fondurilor utilizate în mod necorespunzător. Potrivit unei jurisprudenţe constante a Curţii, "încălcarea unor obligaţii a căror respectare prezintă o importanţă fundamentală pentru buna funcţionare a unui sistem comunitar [ . . . . . . . . . .] poate fi sancţionată prin pierderea unui drept conferit de reglementarea Uniunii" (Hotărârea GUE din 12 octombrie 1995, Cereol Italia, C-104/94, punctul 24, Hotărârea din 24 ianuarie 2002, Conserve Italia/Comisia, C-500/99 P, punctele 100-102, precum şiOrdonanţa din 16 decembrie 2004, APOL şiAlPO/Comisia, C-222/03 P, punctul 53). Regula generală este ca orice abatere să conducă la retragerea avantajului obţinutneiustificat (Hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-199/03 - punctul 15 şi Concluziile avocatului general Sharpstonpronunţate în cauza C-465/10, punctul 73).
Astfel, "Curtea s-a pronunţat că, în executarea obligaţiilor care le revin, statele membre nu au nicio competenţă de apreciere privind oportunitatea solicitării restituirii fondurilor Uniunii Europene acordate în mod necorespunzător sau ilegal" (Concluziile avocatului general Sharpston prezentate în cauza C-465/10, punctul 39, Hotărârea din 13 martie 2008, Verenigingşialţii, C-383/06-C-385/06, punctul 38) şi că există o "obligaţie pentru statele membre, fără a fi necesară o abilitare prevăzută de dreptul naţional, de recuperare a fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijenţe" (Hotărârea Verenigingşialţii, C-383/06-C-385/06, punctul 40, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, punctul 35).
Potrivit art. 16 alin. (3): "în cazul înregistrării unei nereqularităti rezultate din culpa Beneficiarului, ACESTA ARE OBLIGAŢIA SĂ RESTITUIE INTEGRAL VALOAREA FINANŢĂRII PRIMITE DIN PARTEA AUTORITĂŢII CONTRACTANTE în termen de 15 zile de la data confirmării de primire a notificării. In cazul in care Beneficiarul nu se conformează acestei obligaţii, Autoritatea Contractanta va stabili penalităţi in procentul stabilit conform dispoziţiilor legale în vigoare, la data respectivă pentru fiecare zi întârziere. Dacă în termen de 30 de zile din momentul notificării, Beneficiarul nu restituie integral sumele solicitate, inclusiv penalităţile, Autoritatea Contractantă va sesiza instanţa competentă în vederea declanşării executării silite, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale în vigoare."
În speţă avem de-a face cu un pact comisoriu de gradul IV inserat în mod expres în contract, astfel că instanţa trebuie doar să constate doar că a operat rezilierea de plin drept a contractului, având în vedere că situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal de constatare, reprezintă o dovadă clară a unei nereguli comise in mod intenţionat care a afectat întregul contract de finanţare.
Din aspectele învederate rezultă fără putinţă de tăgadă că este inadmisibil ca A.F.I.R. să fie obligată la virarea de fonduri publice nerambursabile în contul unui beneficiar care nu a respectat cerinţele pentru acordarea finanţării, pe care le-a cunoscut în avans şi pe care le-a agreat sub semnătură, obligându-se la respectarea acestora.
Prin urmare, cele reţinute de instanţa de fond prin sentinţa recurată ignoră atât prevederile legale mai - sus enunţate cât şi situaţia de fapt, fiind netemeinică şi nelegală şi data cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, precum şi a dispoziţiilor legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR.
În concluzie, având în vedere considerentele expuse şi normele legale invocate, solicită admiterea recursului formulat, casarea sentinţei atacate, iar în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii formulate de Intimata - Reclamantă A. I.I., ca fiind neîntemeiată.
4. Apărările formulate în cauză
Intimatele-reclamante A., A. Întreprindere Individuală au formulat întâmpinare la recursul formulat de către recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.), prin care au solicitat anularea recursului, în temeiul art. 486 alin. (3) C. proc. civ. şi pe fond, respingerea recursului ca nefondat.
Cu referire la prima critică, prin care se susţine că instanţa de fond a constatat că nu există nicio neregulă, întrucât scăderea dimensiunii fermei faţă de obligaţiile asumate prin Planul de aaceri este minoră, cu greşita aplicare a clauzelor contractului de finanţare şi a dispoziţiilor de drept material, apreciază că aceasta constituie mai degrabă o critică de neteminicie şi nu una de nelegalitate.
În acest context apreciază că instanţa de fond a stabilit în mod temeinic şi legal, prin interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor contractuale, că nu se poate constata o neregulă întrucât contractul se afla în faza de observaţie, întrucât se efectuase şi ultima plată, iar în cadrul acestei perioade nu se pot aduce modificări majore, semnificative obiectivele prevăzute în planul de afaceri.
Ori este evident că prin măsura luată de unificare a unor roiuri de albine, măsură justificată de prevenirea unor pierderi mai mari a mai multor familii de albine pe perioada de iarnă, nu am făcut altceva decât să dăm dovadă de prudenţăşi diligentă maximă şi să desfăşurăm activitatea cu maximum de profesionalism, eficienţăşivigilenţă în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul apicol.
De altfel, recurenta nu explică în ce constau obligaţiile stipulate la art. 3 alin. (1) din Anexa 1 la contract care stipulează:
"de asemenea, pe o perioadă de 3 ani de la ultima plată efectuată de agenţie, beneficiarul se obligă să nu modifice substanţial obiectivele prevăzute în planul de afaceri (...).
În consecinţă, instanţa de fond în mod legal a constatat că este aplicabilă această clauză, iar măsura de unificare a unor roiuri de albine este în concordanţă atât cu ghidul apicol aprobat de MADR, cât şi cele mai bune practici în domeniul apicol.
De asemenea, arată că recurenta nu aduce nici un argument prin care să diferenţieze aplicarea acestei clauze contractuale de clauza prin care se impune respectarea condiţiilor de eligibilitate.
În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de casare invocat, prin care se susţine că greşit a apreciat instanţa de fond că pârâta a răspuns în mod formal criticilor invocate de şi că aceasta nu a respectat dispoziţiile art. 17 din Anexa I la contract, recurenta-prâtă interpretează în mod greşit situaţia ca fiind un caz de forţă majoră, întrucât aşa, cum în mod corect, arată instanţa de fond, această situaţie nu corespunde unui caz de forţă majoră, adică a unui eveniment aleatoriu, insurmontabil, ci reprezintă o situaţie care se încadrează în parametrii normali ai activităţii.
De altfel, invocarea forţei majore de către recurentă prin decizia de soluţionare a contestaţiei cât si prin actul de control, nu reprezintă decât o apărare formală, întrucât nu se susţinte că situaţia a constituit un caz de forţă majoră, discuţia fiind ipotetică.
Cu referire la cea de-a treia critică de nelegalite, vizând considerentul primei instanţe prin care se reţine că nu există o nerespectare ad litteram a criteriilor de eligibilitate şi trebuia analizat dacă au fost modificate substanţial obiectivele prevăzute în planul de afaceri, consideră că aceasta se suprapune cu primul motiv de casare invocat de recurentă.
În plus, susţine că recurenta aplică în mod greşit regulile de interpretare a contractului, potrivit cărora o clauză contractuală trebuie interpretată în sensul de a produce efecte, iar nu în sensul de a nu produce efecte.
Ori din analiza susţinerilor recurentei rezultă că aceasta interpretează dispoziţiile contractuale în sensul în care nu ar produce efecte juridice, întrucât dacă criteriile de eligibilitate trebuie păstrate pe toată durata contractului se ridică întrebarea ce efecte produce clauza care prevede că nu trebuie modificate semnificativ substanţial obiectivele prevăzute în planul de afaceri.
Faţă de aceste motive, solicită respingerea recursului ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului.
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 2012/2018 dispoziţiilor art. din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi cu măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, s-a fixat termen de judecată la data de 26 februarie 2020.
6. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În prealabil, cu referire la excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată de intimata reclamantă din perspectiva art. 486 alin. (3) şi 489 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că aspectele de nelegalitate invocate de recurenta pârâtă vizează stabilirea şi sanţionarea neregulii în aplicarea art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 şi a prevederilor Regulamentului CE nr. 2988/1995, care pot fi încadrate la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Prin urmare, excepţia urmează să fie respinsă.
Prima instanţă, reţinând în prealabil că A.F.I.R. a efectuat controlul în perioada de monitorizare a contractului, după încheierea perioadei de implementare a proiectului, a apreciat că nu există niciun indiciu care să susţină ideea că la momentul virării celor două tranşe de plată ale ajutorului nerambursabil beneficiarul nu ar fi îndeplinit criteriul de eligibilitate EG1.
Înalta Curte împărtăşeşte opinia primei instanţe, în sensul că pretinsa neregularitate trebuia analizată din perspectiva aplicării prevederilor art. 3 din anexa 1 - Prevederi generale la contractul de finanţare: beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în planul de afaceri, parte integrantă din cererea de finanţare. De asemenea, pe o perioadă de 3 ani de la ultima plată efectuată de Agenţie, beneficiarul se obligă să nu modifice substanţial obiectivele prevăzute în planul de afaceri, parte integrantă din cererea de finanţare, şi să nu îşi înceteze activitatea agricolă.
Aşa fiind, prima instanţă a conchis în mod corect că ultima plată (tranşa finală) fiind efectuată la data de 13.11.2015, iar controlul a avut loc în perioada 02.08.2016 - 04.10.2016, sunt incidente prevederile tezei finale din art. 3 anterior enunţat, iar din această perspectivă instanţa avea de a stabili dacă beneficiarul a modificat substanţial obiectivele prevăzute în planul de afaceri, iar nu dacă a respectat ad litteram criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în planul de afaceri.
În concret, A.F.I.R. a constatat că la momentul controlului 16 stupi erau nepopulaţi (din totalul de 230 identificaţi în stupină), ceea ce a condus la o descreştere a dimensiunii fermei, nemaifiind deci menţinut procentul de creştere faţă de momentul iniţial de 4 UDE- criteriu de eligibilitate, ci acest procent a devenit de 2,964 UDE.
Prima instanţă a reţinut, în fapt, că fiind nepopulaţii doar 16 stupi, reducerea numărului de stupi nu constituie o modificare substanţială a obiectivelor prevăzute în planul de afaceri, ci o consecinţă a riscurilor inerente ale activităţii apicole, mai ales că materialul genetic din cei 16 stupi nu a fost pierdut, ci, în vederea pregătirii pentru sezonul rece, s-a procedat la unirea unor roiuri, urmând ca în primăvară să fie despărţite acele roiuri unite.
Potrivit studiilor ştiinţifice prezentate de reclamante, necombătute de recurenta pârâtă, perioada de creştere a albinelor de iernare are loc în lunile iulie - septembrie. Una dintre măsurile ce se impun a fi luate este cea a unificării familiilor de albine mai slabe sau ajutarea unora cu rezerve de la alte colonii sănătoase, folosirea acestei tehnici apicole fiind recunoscut inclusiv în manualul aprobat de M.A.D.R. şi A.N.S.V.S.A.
Înalta Curte observă că recurenta-pârâtă reiterează susţinerile formulate cu ocazia soluţionării contestaţiei administrative, în sensul că beneficiarul nu a respectat prevederile art. 17 din anexa 1 la contract, ce reglementează forţa majoră, fără a invoca argumente concludente faţă de considerentul primei instanţe care a relevat că reclamanta nu s-a apărat prin invocarea vreunei cauze de forţă majoră. Prin urmare, instanţa de recurs va confirma concluzia instanţei de fond potrivit căreia orice referire la dispoziţiile contractuale respective reprezintă o apărare pur formală.
Faţă de această constatare, în mod corect a dispus instanţa anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei (art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011). De asemenea, faţă de neregula reţinută - neîndeplinirea criteriului de eligibilitate EG1, în mod corect a interpretat clauzele contractuale, în sensul că nu respectarea criteriului de eligibilitate EG1 în perioada de 3 ani ulterioară momentului la care s-a efectuat ultima plată, trebuia să verifice pârâta ci faptul dacă a avut loc o modificare semnificativă a acestui criteriu. După cum s-a arătat, scăderea dimensiunii fermei fiind minoră, fiind justificată de aplicarea unei măsuri temporare tocmai în scopul de a salva materialul genetic în sezonul rece, neregularitatea constatată nu putea fi încadrată în noţiunea de modificare semnificativă a planului de afaceri.
Neexistând nicio încălcare a prevederilor legale sau contractuale cu privire la finanţarea acordată, rezilierea contractului şi stabilirea în sarcina beneficiarului a obligaţiei de restituire finanţării apar ca măsuri nejustificate. Nu pot fi reţinute în cauză nici argumentele intimatei, în sensul că în cauză nu au fost respectate prevederile legale şi cele contractuale - stabilite prin planul de afaceri, prin urmare contractul se reziliază în temeiul pactului comisoriu de gradul IV inserat în contract.
Înalta Curte apreciază că aplicarea principiului proporţionalităţii nu contravine obligaţiilor legale ce revin Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale de a recupera sumele acordate beneficiarilor care nu respectă obligaţiile contractuale asumate, cu respectarea dispoziţiilor art. 4 din cadrul Regulamentului CE nr. 2988/1995, coroborate cu dispoziţiile art. 5 alin. (1) din acelaşi Regulament.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2011, principiul proporţionalităţii înseamnă ca orice măsură administrativă adoptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte resursele angajate în constatarea neregulilor, cât şi în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului respectiv;
Faţă de cele reţinute, Înalta Curte apreciază că atât neregula reţinută cât şi măsura retragerii finanţării pentru nerealizarea planului de afaceri sunt lipsite de fundament de fapt şi de drept, astfel că nu se pot identifica aspecte de nelegalitate care să atragă incidenţa motivului de recurs invocat.
7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, în temeiul art. 497 C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de recurenta pârâtă.
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei civile nr. 169 din 28 noiembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2017, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2020.