Insurance guarantee fund appeal dismissed; court affirmed lower court's order for increased moral damages compensation in traffic accident injury case

Şedinţa publică din data de 11 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi B., a solicitat obligarea pârâţilor în solidar să plătească reclamantului A. suma de 46000 RON, reprezentând daune materiale şi suma de 51000 euro, în echivalent în RON, la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând despăgubiri pentru daunele morale cauzate reclamantului în urma accidentului produs din culpa pârâtei B. asigurată la S.C. C. S.A.; obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor să plătească reclamantului o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, penalizare ce se va calcula asupra sumei de 46000 RON şi a sumei de 50000 euro echivalent în RON, începând cu data de 04.06.2016 ca dată a expirării termenului de 3 luni prevăzut de art. 37 alin. (2) din Norma nr. 23/2014, până la plata efectivă a sumei menţionate, conform art. 38 din Norma nr. 23/2014 din asigurarea obligatorie de răspundere civilă; obligarea pârâţilor, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată, ocazionate de prezentul proces.

Prin cererea adiţională din data de 30.01.2017, reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 3405/16.01.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care i-a fost admisă doar în parte cererea de despăgubire, dispunându-se plata sumei în cuantum de 6514 RON pentru daunele materiale solicitate şi plata sumei de 28000 RON pentru daunele morale solicitate.

Pe cale de consecinţă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să achite diferenţa dintre suma achitată conform deciziei mai sus amintite şi sumele solicitate prin cererea ce face obiectul dosarului nr. x/2016, respectiv sumele de 39.486 de RON pentru diferenţa rezultată cu privire la daunele materiale şi, respectiv, 43784 de euro pentru diferenţa cu privire la daunele morale.

Prin cererea precizatoare din data de 21.02.2017, reclamantul a învederat că, în prezenta speţă, cauza juridică a acţiunii în raport cu pârâta persoana fizică B. este reprezentată de necesitatea de a obţine un titlu executoriu care să fie opozabil şi persoanei vinovate de producerea accidentului în cazul în care pârâta Fondul de Garantare a Asigurărilor nu va achita întreaga despăgubire solicitată.

Prin sentinţa civilă nr. 3159 din data de 20.03.2017, Judecătoria Constanţa, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a dispus declinarea soluţionării cererii de chemare în judecată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată la data de 19.05.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 362 din data de 02.02.2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Fondul de Garantare a Asiguratilor şi B., a anulat parţial decizia nr. 3405/16.01.2017, în ceea ce priveşte neaprobarea la plată a unei despăgubiri suplimentare în valoare de 10.500 de RON pentru prejudiciul moral, a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor să emită o nouă decizie prin care să dispună plata către reclamantul A. a sumelor suplimentare menţionate. A obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.000 de RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi onorariu avocaţial redus şi a respins cererea în rest, ca neîntemeiată.

A respins cererea pârâtei B. de acordare a cheltuielilor de judecată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 362 din data de 02.02.2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate, pârâtul arată că sentinţa este nelegală şi netemeinică deoarece, instanţa de fond în mod greşit a respins ca neîntemeiate excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B., excepţia prematurităţii şi excepţia inadmisibilităţii.

Se arată că instanţa de fond în mod geşit a respins excepţia inadmisiblităţii şi cea a prematurităţii cererii de chemare în judecată, deoarece FGA nu a invocat nicio excepţie după ce Judecătoria Constanţa şi-a declinat competenţa şi după ce obiectul acţiunii a fost schimbat.

În concret, recurentul-pârât arată că singurul şi unicul pârât în această speţă este numai şi numai FGA.

Prejudiciul cauzat de pârâta B. nu depăşeşte plafonul contractului de asigurare şi a fost stabilit după criterii obiective, fiind unic, indiferent de persoana faţă de care sunt formulate ptretenţiile, iar repararea prejudiciului astfel stabilit nu poate fi decât unică.

Cum legiuitorul a înţeles să înlăture dreptul de opţiune al persoanei păgubite între a chema în judecată direct pe cel răspunzător de producerea accidentului, ori pe succesorii lui în drepturi, sau de a se îndrepta împotriva asigurătorului de răspundere civilă, apreciind în mod întemeiat că este mai indicat ca cererea să fie îndreptată, în toate cazurile, împotriva asigurătorului care prezintă garanţii de solvabilitte, fiind realizat astfel interesul public constând în despăgubirea promptă şi efectivă a celor păgubiţi prin accidente rutiere, instanţa de fond a reţinut că pretenţiile formulate de către reclamant faţă de pârâta persoană fizică sunt neîntemeiate, atât în ceea ce priveşte solidaritatea la plata despăgubirii suplimentare în valoare de 10.500 RON pentru prejudiciul moral, cât şi în ceea ce priveşte sumele suplimentare pretinse de către reclamant, în privinţa cărora netemeinicia cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul FGA produce efecte identice şi în contradictoriu cu pârâta.

Instanţa de fond a ajuns la această concluzie fără a arăta care este temeiul legal al acestor susţineri, fiind impardonabilă această eroare, deorece toate textele de lege invocate, Legea nr. 136/1995, Norma nr. 23/2014 vorbesc despre asigurător, or, FGA nu este un asigurător/reasigurator după cum nu este nici succesorul în drepturile şi obligaţiile asigurătorului declarat falit.

FGA nu plăteşte pentru asigurătorul declarat în faliment după cum asigurătorul nu plăteşte prin FGA.

Arată de asemenea, că şi temeiul legal invocat de instanţa de fond este eronat fiind vorba despre Norma nr. 14/2011 a ASF şi nu Norma nr. 23/2014 a ASF. Coincidenţa face ca acest articol 26 din Norma nr. 23/2014 a ASF sa fie identic cu cel din Norma nr. 14/2011 a ASF.

Totuşi, nu este vorba despre o eroare materială instanţa de fond a respins penalităţile de 0,2 %/zi de intarziere penalităţi prevăzute de Norma nr. 23/2014 a ASF, iar în Norma nr. 14/2011 penalităţile de întârziere prevăzute erau de 0,1%/zi de intarziere, art. 64, alin. (4) din Norma nr. 14/2011.

Totodată, instanţa de fond se contrazice în considerente.

Astfel, cu privire la solicitarea reclamantului de acordare a penalităţilor de întarziere de 0,2 %/zi de întârziere (care în Norma 14/2011, norma aplicabilă la data producerii evenimentului asigurat, erau de 0,1%/zi de întârziere) instanţa de fond a reţinut:

"în privinţa cererii de obligare a pârâtului FGA să plătească reclamantului o penalizare de 0,2%, calculată pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 04.06.2016, ca dată a expirării termenului de 3 luni prevăzut de art. 37 alin. (2) din Norma nr. 23/2014, până la plata efectivă a sumei menţionate, conform art. 38 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă, instanţa reţine că acestea sunt sancţiuni stabilite de Norma 23/2014 în sarcina asigurătorului de răspundere civilă, şi nu în sarcina FGA, iar întârzierea în executarea obligaţiilor contractuale asumate de către asigurător nu pot fi puse în sarcina pârâtului, care nu este parte în contractele de asigurare, nu este succesor şi nu se subroga asigurătorului aflat în faliment. Pârâtul nu poate fi obligat decât la plata unor daune moratorii ca urmare a propriilor fapte ilicite, însă acestea presupun o cauză juridică distinctă, iar instanţa trebuie să respecte principiul disponibilităţii, prevăzut de art. 9 C.pr.civ".

Or, instanţa de fond tocmai că nu a respectat acest principiu întrucât reclamantul a solicitat, în baza acestui principiu şi aceste penalităţi, în contradictoriu cu FGA, atât în cererea introductivă de instanţă la Judecătoria Constanţa cât şi prin cererea de modificare, ulterior emiterii Deciziei contestate.

Instanţa de fond, este în eroare în ceea ce priveşte aprecierea stării de fapt şi aplicarea temeiurilor legale la această stare deoarece, după ce a admis calitatea procesuală pasivă a pârâtei - asigurata RCA - aceeaşi instanţă a respins penalităţile solicitate (soluţie legală de altfel) pe motiv că, FGA nu a fost parte contractantă în prezenta cauză, nu este succesor şi nu se subrogă asigurătorului în faliment.

Deci, instanţa de fond este nehotărâtă în ceea ee priveşte calitatea FGA şi a pârâtei în prezenta cauză.

Astfel, FGA este un asigurător şi prin cererea de chemare în judecată aceasta produce efecte identice şi faţă de FGA stabilind cadrul procesual ca în cazul unei acţiuni de drept comun, în pretenţii, dar FGA nu este un asigurător şi nici succesor şi nici nu se subrogă asigurătorului, în cazul acordării de penalităţi solicitate.

Cu privire la fondul cauzei arată că îşi menţine apărările formulate prin întâmpinare.

Apreciază că, deşi cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, daunele morale se stabilesc prin apreciere, ca urmare a aplicării criteriilor referitoare la consecinţele negative suferite de cei în cauză, în plan psihic şi afectiv, importanţa valorilor lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

De asemenea, toate aceste criterii se subordonează conotaţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real şi efectiv produs.

Este adevărat că nu există un sistem care să repare pe deplin daunele morale constând din dureri psihice, întrucât plata unei sume de bani abia dacă poate aduce victimei unele alinări sau satisfacţii.

În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate băneşte.

În schimb, se poate acorda victimei o sumă cu caracter compensatoriu, tinzând la oferirea unui echivalent care, prin excelentă, poate fi o sumă de bani, care îi permite să atenueze, prin anumite avantaje, rezultatul dezagreabil al faptei ilicite. De aceea, ceea ce trebuie evaluat, în realitate, este despăgubirea care vine să compenseze prejudiciul şi nu prejudiciul ca atare.

În cauza de faţă FGA a apreciat că este suficientă acordarea către reclamantă a sumei 400 RON/zi de îngrijire medicală, aceasta fiind stabilită în raport de Anexa nr. 2 la Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea şi completarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016.

Or, în acest caz, instanţa de fond ar fi putut să aprecieze că stabilirea unei despăgubiri orientate spre minim este, eventual, greşită, reclamantul nefăcând dovada (aspect reţinut şi de instanţa de fond), prin cererea de plată depusă Ia FGA, că a suferit mai multe leziuni astfel că, eventual, punctajul ce trebuia acordat reclamantului ar fi trebuit acordat în limita maximă de 400 RON/zi de îngrijire medicală. Astfel, reclamantul avea dreptul potrivit normelor FGA Ia plata sumei de 28.000 Iei (400 Iei x 70 zile de îngrijiri medicale).

Consideră că, instanţa de fond a apreciat, nejustificat, valoarea prejudiciului.

Timpul de îngrijire medicală nu se însumează pentru fiecare leziune în parte. Acesta nu este echivalent cu zile de spitalizare, concediu medical, zile de tratamente recuperatorii sau zile necesare tratării comorbidităţilor. Apariţia unei complicaţii va fi cuantificată o singură dată prin acordarea perioadei corespunzătoare de zile de îngrijiri medicale, aplicându-se acelaşi principiul, asemănător leziunilor unde se cuantifică complicaţia cea mai gravă.

În cazul leziunilor suferite de numita D. acordarea zilelor de îngrijiri medicale s-a făcut pentru leziunea cea mai gravă, cea care a necesitat numărul cel mai mare de zile de îngijiri medicale.

Potrivit protocoalelor de evaluare a gravitaţii leziunilor traumatice, leziunea cea mai gravă este reprezentată de fractura ... apariţia complicaţiei neurologice reprezentată de neuropatia de ... poate suplimenta acest număr cu până la 30 de zile de îngrijiri medicale, în funcţie de gravitatea lor.

De asemenea consecinţele post traumatice reprezentate de hematomul colectat şi posibila limitare a mişcărilor, cu scurtarea membrului inferior pot determina suplimentarea zilelor de ingrijiri medicale în funcţie de perioada de recuperare neuro-motorie.

Cum gravitatea prejudiciului moral este un criteriu de stabilire a cuantumului indemnizaţiei, numai orientativ şi nu exact, pe lângă acesta trebuie avut în vedere şi criteriul echităţii, aspect ce se impune prin aceea că suma de bani acordată cu scopul acoperirii prejudiciului moral, trebuie să fie justă, echitabilă şi nu exagerată, ţinându-se cont de criteriul gravităţii prejudiciului moral, dar şi de criteriul echităţii.

Apreciind în concret caracterul prejudiciului moral, instanţa de apel a concluzionat că un prejudiciu moral este grav atunci când constă în alterarea gravă a integrităţii fizice sau mentale a persoanei vătămate, a capacităţii sale de muncă, sau atunci când este extrem de importantă valoarea morală căreia i se aduce atingere, or, în speţa de faţă, din probele administrate în cauză a rezultat fără îndoială că reclamantaui i s-a pricinuit o suferinţă psihică, însă nu de o asemenea amploare şi gravitate, care să necesite compensarea cu suma de 100.000 RON, cum s-a dispus prin sentinţa atacată. (ÎCCJ - Decizia nr. 1179/2011 pronunţată în şedinţa publică dinii februarie 2011)

Ţinând cont de aceste aspecte, pârâtul consideră că FGA a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se, în lipsa unor criterii şi limite legale, la un criteriu obiectiv şi rezonabil (zilele de îngrijiri medicale).

Aşadar, în ceea ce priveşte încadrarea situaţiei reclamantului la suma de 400 RON/zi de îngrijire medicală, prima instanţă a reţinut, în prealabil că, în lipsa unor criterii şi limite legale, în mod incorect pârâtul FGA s-a raportat la un criteriu obiectiv şi rezonabil (zilele de îngrijiri medicale), reţinând nr. de 70 de zile, potrivit certificatului medico-legal emis pe numele reclamantului.

Astfel, plecând de la particularitatea că FGA nu preia funcţiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăţilor de asigurare aflate în faliment, Curtea nu a reţinut ca FGA nu a stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci s-a raportat la "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese", care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul C. S.A. şi folosită în prezent de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din Decizia nr. 142/26.05.2016 şi Decizia nr. 258/16.11.2016.

Potrivit Anexei l-Tabelul sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale, valoarea medie a despăgubirilor morale acordate de C. S.A. la nivelul anilor 2011-2012, urmare vătămării corporale ce a necesitat mai puţin de 60 de zile de îngrijiri medicale, este de 125 RON pe zi de îngrijire medicală, iar, în cazul vătămării corporale ce a necesitat mai mult de 60 de zile de îngrijiri medicale, valoarea medie a despăgubirii morale este de 218 RON.

FGA a încadrat situaţia reclamantei în pragul nr. 2 din Anexa nr. 2 la Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese - criterii determinante vătămări corporale - acordând pentru fiecare zi de îngrijire medicală suma de 400 RON, încadrată între minimul de 350 RON/zi şi maximul de 400 RON/zi.

Prima instanţă putea să observe că, această procedură indică că "încadrarea în punctaj se va face spre minim dacă vătămarea corporală a avut ca urmare una dintre consecinţele expuse în cadrul acestui prag şi spre maxim dacă vătămarea corporală a cumulat cel puţin două dintre cele expuse la acest prag", (leziunile au lăsat urme vizibile; leziunile suferite au fost într-un număr foarte mare, au provocat suferinţe puternice; au lăsat traume fizice şi psihice de durată; intervenţii chirurgicale; a suferit complicaţii ulterioare; capacitatea de muncă a fost redusă).

Faţă de aceste criterii determinante indicate de procedura amintită la care FGA s-a raportat, prima instanţă putea sa apreciazeă că FGA, cel mult, nu avea a se îndepărta de limita maxima de 400 Iei/zi de îngrijire medicală, căci, aşa cum chiar procedura indică, vătămarea corporală suferită de reclamant a cumulat cel puţin două dintre consecinţele expuse la acest prag.

Menţionează că, FGA a stabilit această procedură internă în baza dispoziţiilor legii (art. 31 şi urm. din Legea nr. 213/2015) şi consideră că, aceste componente ale prejudiciului moral nu reprezintă creanţe de asigurare astfel cum sunt definite de art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015.

Faţă de cele menţionate, faţă de considerentele sentinţei care sunt nu în contradicţie ci, într-o totală contradicţie, instanţa de fond apreciind starea de fapt şi de drept total eronat, a faptului că instanţa de fond nu a aplicat dispoziţiile art. 22 C. proc. civ. şi să stabiliească corect şi în baza legii cadrul procesual, arată că, la ultimul termen prin concluziile orale, FGA prin consilier juridic E., a solicitat, într-adevar, "admiterea" cererii de chemare în judecată dar cu obligarea în solidar a celor doi pârâţi existenţi în cauză la plata despăgubirii, dacă în cauză tot exista şi un alt pârât.

Concluzionând asupra recursului de faţă, recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea litigiului pe fond.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-relamant A. a invocat excepţia nulităţii recursului deoarece, recurentul-pârât nu a arătat clar ce lege nu a fost aplicată corect sau a fost încălcată de prima instanţă pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., precum şi faptul că nu se arată care sunt motivele contradictorii reţinute de prima instanţă sau străine de natura cauzei, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel, Nu se poate invoca concomitent faptul că hotărârea este nemotivată dar şi că este dată cu aplicarea greşită a legii.

De asemenea, a invocat excepţia lipsei de interes în promovarea recursului, în baza dispoziţiilor art. 33 C. proc. civ., în ce priveşte menţionarea aşa-zis eronată ca pârâtă a numitei B., dar şi a menţionării faptului că nu s-au acordat, de către instanţa de fond, penalizările solicitate de intimatul-reclamant.

Totodată nu se înţelege de ce pârâtul formulează recurs când la fond, prin concluziile puse, reprezentantul FGA a solicitat admiterea contestaţiei.

Cu privire la fondul cauzei a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă B. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi, în subisidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor invocate prin întâmpinările formulate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat şi va fi respins.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa de control judiciar constatată că, prin cererea dedusă judecăţii intimtul-reclamant a solicitat anularea Deciziei nr. 3405/16.01.2017 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care i-a fost admisă doar în parte cererea de despăgubire, dispunându-se plata sumei în cuantum de 6.514 RON pentru daunele materiale solicitate şi plata sumei de 28.000 RON pentru daunele morale solicitate.

Prima instanţă a admis în parte cererea de chemare în judecată, a anulat parţial decizia nr. 3405/16.01.2017, a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor să emită o nouă decizie prin care să dispună plata către reclamantul A. a sumelor suplimentare în valoare de 10.500 RON pentru prejudiciul moral şi a respins în rest acţiunea.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că reclamantul a avut nevoie de o perioadă îndelungată pentru refacere, leziunile i-au provocat suferinţe puternice (traumatism membru inferior drept cu fractură maleolă peronieră dreapta, ce a necesitat intervenţie chirurgicală), au lăsat traume fizice şi psihice de durată, care s-au manifestat în dificultatea de a desfăşura cu uşurinţă anumite activităţi, astfel că, în funcţie de intensitatea acestora şi având în vedere ansamblul circumstanţelor personale expuse în cadrul stării de fapt, a stabilit că valoarea prejudiciului este de aprox. 550 de RON/zi de îngrijire medicală (în speţă, 70 de zile, conform raportului medico-legal).

Soluţia primei instanţe este legală.

Învestită cu soluţionarea recursului de faţă, Înalta Curte va analiza, cu prioritate, excepţia lipsei de interes în promovarea recursului invocată de către intimatul-reclamant prin întâmpinare.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

Potrivit dispoziţiilor art. 458 C. proc. civ. căile de atac pot fi exercitate numai de părţile aflate în proces care justifică un interes, în afară de cazul în care, potrivit legii, acest drept îl au şi alte organe sau persoane.

Cu alte cuvinte, pentru declararea unei căi de atac nu este suficientă numai calitatea de parte în proces ci cel care critică hotarârea trebuie să justifice şi interesul de a o ataca, aceasta reprezentând o condiţie de exerciţiu a căii de atac.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

În speţa de faţă se constată că atât timp cât prin hotărârea atacată pârâtul a cazut în pretenţii şi a ramas obligat, iar interesul se raportează strict la dispozitivul hotarârii atacate, pentru promovarea cererii de recurs pârâtul a dovedit că are interes să exercite recursul.

Dispoziţiile art. 33 C. proc. civ. referitoare la interesul de a acţiona menţionează că "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut şi actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara".

Faţă de aceste considerente, nu poate fi primită apărarea intimatului-reclamant în sensul că promovarea recursului este lipsit de interes din perspectiva dispoziţiilor art. 33 C. proc. civ. deoarece reiterarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei B. şi asumarea calităţii de pârât a Fondului de Garantare a Asiguraţilor nu echivalează cu lipsa de interes în promovarea recursului.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

În cea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se constată că acesta vizează nerespectarea exigenţelor principiului disponibilităţii consacrat de dispoziţiile art. 9 C. proc. civ., deoarece instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la penalităţile solicitate de către intimatul-reclamant, atât prin cererea introductivă de instanţă la Judecătoria Constanţa, cât şi prin cererea de modificare, ulterior emiterii deciziei contestate.

Acest motiv nu este fondat şi va fi respins având în vedere că nu pot forma obiect al analizei acestei instanţe decât acele critici care vizează nelegalitatea decizei recurate, prin raportare la apărările formulate de pârât, deoarece, faptul că instanţa de fond respins un capăt al cererii deduse judecăţii formulate de către intimatul-reclamant nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că, pe de o parte recurentul-pârât nu are calitatea de a face apărări în favoarea reclamantului, iar pe de altă parte, acest text de lege are în vedere argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, nu şi aspectele invocate de recurentul-pârât.

Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instanţa de control judiciar îl găseşte neîntemeiat, hotărârea instanţei de fond fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica recurentului-pârât cu privire la soluţia dată asupra excepţiei inadmisiblităţii şi cea a prematurităţii cererii de chemare în judecată, deoarece, chiar dacă FGA nu a invocat nicio excepţie după ce Judecătoria Constanţa şi-a declinat competenţa şi după ce obiectul acţiunii a fost completat, instanţa de judecată trebuia să se pronunţe asupra tuturor cererilor şi excepţiilor cu care a fost învestită.

Cu privire la fondul cauzei, Înalta Curte reţine că, în cazul producerii unui risc asigurat având ca urmare cauzarea unui prejudiciu moral sau material, răspunderea aparţine asigurătorului, fiind o răspundere contractuală întemeiată pe contractul de asigurare încheiat în condiţiile Legii nr. 136/1995 şi ale Normei 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

În urma evenimentului rutier, conform certificatului medico-legal s-a stabilit faptul că, intimatul-reclamant a suferit vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare circa 70 zile de îngrijiri medicale.

Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România."

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească s-a arătat că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilit, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate al sentinţei recurate, prin care a fost obligat pârâtul să emită o nouă decizie, prin care să dispună plata către reclamantul A. a sumelor suplimentare în valoare de 10.500 RON pentru prejudiciul moral având în vedere că, din cererea de plată formulată de reclamant şi înscrisurile doveditoare depuse, nu rezultă că acesta s-ar afla într-o situaţie diferită de alţi petenţi cărora li s-au acordat despăgubiri pentru daune morale şi nu i se poate crea o situaţie mai favorabilă faţă de alte persoane îndreptăţite la despăgubiri din partea FGA.

Astfel, instanţa supremă a statuat în numeroase rânduri că despăgubirile pentru daune morale se disting de cele pentru daune materiale prin faptul că acestea nu se probează, ci se stabilesc prin evaluare şi în acest scop şi pentru a nu se ajunge la o îmbogăţire fără just temei este necesar să fie luate în considerare suferinţele fizice şi morale, susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârşită precum şi de toate consecinţele acesteia, aşa cum rezultă din actele medicale ori de alte probe administrate.

Într-adevăr, recurentul-pârât s-a raportat la un criteriu obiectiv şi rezonabil - zilele de îngrijiri medicale şi a stabilit cuantumul daunelor morale, prin punerea în aplicare a "Procedurii de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese"- procedură internă validată de asigurătorul C. S.A, însă cuantumul stabilit nu a fost suficient pentru acoperirea integrală a prejudiciului cauzat.

Totodată Înalta Curte apreciază că FGA nu se putea raporta, astfel cum acesta a motivat decizia contestată, la procedura internă de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice şi s-au stabilit actele necesare pentru constituirea dosarului de daună, pentru a se evita săvârşirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie.

Concret, recurentul-pârât consideră că încadrarea intimatului-reclamant în pragul 2 (70 zile de îngrijiri medicale x 450 RON/zi) este o compensare rezonabilă, însă, trebuie subliniat faptul că principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ. justifică depăşirea pragurilor stabilite prin proceduri interne adoptate de FGA, acte cu o forţă juridică inferioară C. civ. şi care contravin şi paragrafului 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit cărora:

"Victimelor accidentelor de circulaţie cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunităţii".

De asemenea, Înalta Curte reţine că dispoziţiile normative invocate de pârât nu justifică instituirea acestor condiţii şi nici nerespectarea criteriilor jurisprudenţiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, aşadar, să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia.

Mai mult decât atât, instanţa de control judiciar consideră că durata îngrijirilor medicale, stabilite ca fiind necesare pentru vindecarea traumatismelor suferite de reclamant, descrise printr-un raport de expertiză medico-legal ori certificat medical sau medico-legal, poate fi într-adevăr pertinentă în stabilirea unor daune materiale şi, eventual, a daunelor morale acordate pentru compensarea suferinţelor fizice îndurate în această etapă a recuperării.

Cu toate acestea, la stabilirea cuantumului prejudiciului moral încercat de reclamant din cauza urmărilor accidentului, urmări care au afectat atât starea de sănătate normală cât şi viaţă familială liniştită de care acesta se bucura anterior, nu poate fi avută în vedere nici valoarea medie a despăgubirilor morale acordate de C. S.A., şi cu atât mai mult numărul de zile de îngrijiri nu poate constitui singurul criteriu obiectiv de pornire în evaluarea prejudiciului moral, criteriu care să fie dovedit prin certificatul medico-legal.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele:

"Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea şi imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane - dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică (art. 58 noul C. civ.) ca şi componente ale dreptului la viaţă apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi trebuie să fie reparate. Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferinţele morale (psihice) fiind frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 (dreptul la viaţă) din Convenţia europeană, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituţie şi art. 58 C. civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

În ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat" (Secţia I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

În fine, Înalta Curte împărtăşeşte opinia exprimată de prima instanţă, reţinând că despăgubirile recunoscute prin sentinţa recurată au un cuantum adecvat - suma de 38.500 RON, (incluzând partea acordată de FGA - 28.000 RON), astfel încât suferinţa provocată prin accidentul rutier, chiar dacă nu poate fi suprimată, respectiv ştearsă din memoria afectivă, să fie într-o anumită măsură atenuată, aplanată, astfel încât să i se poată oferi victimei o satisfacţie compensatorie, iar obligarea recurentului-pârât la emiterea unei noi decizii prin care să dispună plata sumei de 10.500 RON acordată suplimentar s-a realizat în echitate.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că sentinţa prtimei instanţe a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale.

8. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, apreciind că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este întemeiat, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi act normativ, raportat şi la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes, invocată de intimatul-reclamant A..

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 362 din 02 februarie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2020.