Fiscal objection suspension challenged on ground of criminal proceedings: appeal allowed, decision annulled, tax authority ordered to resolve objection for non-criminal operations

Şedinţa publică din data de 11 martie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018 din 11.01.2018, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- anularea parţială a deciziei nr. 221/6.7.2017 emisă de către ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se dispune suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei fiscale formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/28.04.2017 emisă de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a Raportului de inspecţie fiscală x/28 .04.2017;

- anularea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală;

- obligarea autorităţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei într-un termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancţiunea de daune cominatorii.

Reclamanta şi-a modificat acţiunea formulată, în sensul că a renunţat la capătul de cerere privind anularea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală.

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018 din 11.01.2018, reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- anularea parţială a deciziei nr. 221/6.7.2017 emisă de către ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se dispune suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei fiscale formulată împotriva deciziei de impunere nr. x/31.03.2017 emisă de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a Raportului de inspecţie fiscală x/31.03.2017;

- anularea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală;

- obligarea autorităţilor la plata cheltuielilor de judecată.

În subsidiar, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei într-un termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, sub sancţiunea de daune cominatorii.

Reclamanta şi-a modificat acţiunea formulată, în sensul că a renunţat la capătul de cerere privind anularea deciziei de impunere şi a raportului de inspecţie fiscală.

Prin încheierea din 8.06.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2018, s-a dispus conexarea celor două dosare.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 4059 din data de 11.10.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererile formulate de reclamanta SOCIETATEA A. S.A., în contradictoriu cu pârâta ANAF - DIRECŢIA GENERALĂ DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, ca nefondate.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 4059 din data de 11.10.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta SOCIETATEA A. S.A.,invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea parţială a sentinţei civile nr. 4059/2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în data de 11.10.2018, în dosarul nr. x/2018 şi, rejudecând pe fond acţiunile în contencios formulate de reclamanta A. S.A., în dosarele conexate nr. x/2018 şi nr. y/2018, anularea Deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiilor nr. 221/06.07.2017 în ceea ce priveşte operaţiunile intracomunitare şi operaţiunile care nu fac obiectul dosarului penal invocat de intimatele-pârâte, precum şi obligarea ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor la soluţionarea contestaţiilor fiscale în ce priveşte aceste operaţiuni.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, în considerentele sentinţei recurate nr. 4059/11.10.2018, instanţa de fond statuează că "Temeiul suspendării soluţionării contestaţiei a fost art. 277 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015. Potrivit acestui text de lege, organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivata, soluţionarea cauzei atunci când aceasta depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept ce face obiectul unei alte judecaţi. Din acest text, rezultă că pentru a putea fi dispusă suspendarea, trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii, respectiv soluţionarea cauzei să depindă, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept, iar acest drept să facă obiectul unei alte judecaţi (...)".

Sub aceste aspecte, prima instanţă a reţinut că pe rolul Tribunalului Bucureşti se află înregistrat, în curs de soluţionare, dosarul penal nr. x/2014, având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni în legătură cu aspecte care au făcut şi obiectul verificărilor efectuate de organele fiscale în prezenta cauză. Reclamanta, alături de alte persoane fizice, are calitatea de inculpat în acest dosar. În aceste condiţii, s-a concluzionat că, cerinţele art. 277 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015 sunt îndeplinite.

Practic, instanţa de fond, asemenea organului de soluţionare validează, în principal, decizia de suspendare a soluţionării contestaţiilor formulate de A. S.A. prin faptul că, sumele stabilite suplimentar în sarcina A. S.A. ca urmare a inspecţiilor fiscale sunt aferente operaţiunilor care fac obiectul dosarului penal nr. x/2014, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti şi că soluţia care s-ar da de instanţă în dosarul penal este de natură să influenţeze în mod decisiv soluţionarea contestaţiilor formulate de A. S.A. împotriva Deciziei de impunere nr. x/31.03.2017 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/31.03.2017, precum şi a Deciziei de impunere nr. x/28.04.2017 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/28.04.2017.

Sentinţa recurată este nelegală în ceea ce priveşte operaţiunile care nu fac obiectul dosarului penal nr. x/2014, întrucât instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015 care reglementează suspendarea facultativă a soluţionării cauzei, prin faptul că, atunci când s-a pronunţat cu privire la legalitatea Deciziei nr. 221/06.07.2017 de soluţionare a contestaţiilor formulate de A. S.A., instanţa nu a avut în vedere că operaţiunile supuse inspecţiilor fiscale, pentru care organele fiscale au dispus suspendarea sine die a soluţionării contestaţiei, pe motivul existentei unui dosar penal, se împart în:

a) Operaţiuni supuse inspecţiei fiscale, care sunt analizate şi în cadrul dosarului penal nr. x/2014, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti invocat de intimatele-pârâte, dosar în care nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă până în prezent;

b) Operaţiuni intracomunitare, pentru care nu a fost dispusă până în prezent, după mai bine de 6 ani, o soluţie de trimitere în judecată de către organele de cercetare penală;

c) Operaţiuni care nu au nicio legătură cu dosarul penal invocat de intimatele-pârâte şi care nu fac obiectul acestuia şi nici cu dosarul care se află la procuror.

Or, în speţa de faţă, suspendarea soluţionării contestaţiilor se putea dispune strict şi exclusiv pentru acele operaţiuni care fac şi obiectul dosarului penal invocat de intimatele-pârâte, dosar în care nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă până în prezent, ci doar una în primă instanţă, pentru care recurenta-reclamantă este de acord cu menţinerea Deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiilor nr. 221/06.07.2017.

Recurenta-reclamantă consideră că esenţial în prezenta cauză este, aşa cum a reţinut şi Curtea de Apel Bucureşti în Hotărârea nr. 4518/22.11.2017 pronunţată în dosarul nr. x/2017 nu doar ca infracţiunea a cărei constatare se solicită să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă, ci şi ca "motivele temeinice de suspendare să aibă în vedere respectarea unui just echilibru între interesul public pe care îl exprimă autoritatea fiscală şi interesul legitim privat al contribuabilului de a clarifica situaţia sa fiscală într-un termen optim şi previzibil, măsura suspendării constituind una de excepţie".

Prin urmare, nu este suficientă clamarea existenţei unor indicii de săvârşire a unor infracţiuni, ci şi argumentarea lor la nivel rezonabil, iar în cele din urmă aplicarea unui filtru de analiză a echilibrului între interesul public şi interesul privat al reclamantei, un just echilibru care reclamă suspendarea doar în cazul în care mijloacele la îndemâna organului fiscal nu îi permit acestuia determinarea corectă a stării de fapt fiscale.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 11 septembrie 2019 s-a fixat termen de judecată la data de 11 martie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă, prin prisma dispoziţiilor incidente, precum şi a apărărilor invocate de către intimaţii-pârâţi prin întâmpinare, Înalta Curte va admite recursul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere înregistrată sub nr. x/2018, prin care a solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 221/6.7.2017 emisă de către ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se dispune suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei fiscale formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.04.2017 emisă de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a Raportului de inspecţie fiscală x/28.04.2017. Ulterior, această cerere a fost conexată cu cererea înregistrată sub nr. x/2018, prin care recurenta-reclamantă a solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 221/6.7.2017 emisă de către ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se dispune suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei fiscale formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/31.03.2017 emisă de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a Raportului de inspecţie fiscală x/31.03.2017.

Prima instanţă a respins cererile formulate de reclamanta SOCIETATEA A. S.A., în contradictoriu cu pârâta ANAF - DIRECŢIA GENERALĂ DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, ca nefondate, reţinând, pe de o parte, că pe rolul Tribunalului Bucureşti se află înregistrat, în curs de soluţionare, dosarul penal nr. x/2014, având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni în legătură cu aspecte care au făcut şi obiectul verificărilor efectuate de organele fiscale în prezenta cauză, iar pe de altă parte, că măsura suspendării soluţionării contestaţiei nu a fost dispusă cu exces de putere, fiind respectat justul echilibru care trebuie să existe între cele două interese, cel public şi cel privat.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta-reclamantă critică hotărârea primei instanţe sub aspectul aplicării greşite a normelor de drept material, respectiv încălcarea dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală.

Potrivit prevederilor art. 277 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscală, cu modificările şi completările ulterioare:

"(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă; b) soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Conform acestor prevederi legale, organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda prin decizie motivată soluţionarea cauzei, atunci când, în speţă, există indicii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi care are o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă, precum şi atunci când soluţionarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

Referitor la prima categorie de operaţiuni supuse inspecţiei fiscale, Înalta Curte constată că, în cadrul dosarului penal nr. x/2014 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti au fost analizate operaţiunile realizate de A. S.A. cu partenerii B. S.R.L., C. S.R.L. şi D. S.R.L. (în ce priveşte dosarul nr. x/2018) şi cu partenerii B., E. S.R.L., F. S.A., G. S.R.L., H. S.R.L., I. S.R.L., J. S.R.L., K., L. S.R.L., M. S.R.L., N. S.R.L., O. S.R.L. (în ce priveşte dosarul nr. x/2018).

Faţă de aceste aspecte, recurenta-reclamantă nu a formulat critici, ci a considerat că hotărârea primei instanţe este corectă deoarece, verificarea legalităţii operaţiunilor menţionate mai sus depinde în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi, respectiv a dosarului penal nr. x/2014 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, în care s-a pronunţat sentinţa penală nr. 3 din data de 28.09.2018.

Referitor la cea de-a doua categorie, operaţiuni intracomunitare supuse inspecţiei fiscale, în Decizia de impunere nr. x/31.03.2017 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/31.03.2017 s-a reţinut "TVA colectată suplimentar de organele de inspecţie fiscală, în valoare de 18.379.196 RON, aferentă livrărilor intracomunitare declarate de A. S.A. către operatorii intracomunitari P., Q., R., S., T., U. şi V.". De asemenea, s-a reţinut că din analiza documentelor puse la dispoziţie (contracte de vânzare-cumpărare, facturi emise şi CMR-uri) şi din constatările autorităţilor fiscale din statele membre, ca urmare a solicitării de informaţii în formularul SCAC 2004 au rezultat suspiciuni cu privire la efectuarea transporturilor de marfă până la destinatarul final. Din răspunsurile oferite de autorităţile din statele membre cu care s-a făcut schimb de informaţii au rezultat:

"comerciant lipsă", "compania este radiată sau nu este înregistrată în scopuri de TVA", "nu putem confirma realitatea achiziţiilor intracomunitare primirea efectivă a bunurilor şi destinaţia acestora".

În Decizia de impunere nr. x/28.04.2017 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/28.04.2017 s-a reţinut "TVA în valoare de 6.570.454 RON aferentă livrărilor intracomunitare declarate de A. S.A. către operatorii intracomunitari U. şi V.", deoarece contribuabilul nu a colectat, în mod nejustificat, TVA aferentă unor livrări intracomunitare de bunuri pentru care nu a făcut dovada livrării efective a bunurilor în spaţiul comunitar, încălcând astfel prevederile art. 143 alin. (2) lit. a) coroborat cu art. 128 alin. (9) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, s-a reţinut că din analiza documentelor puse la dispoziţie (contracte de vânzare-cumpărare, facturi emise şi CMR-uri) şi din constatările autorităţilor fiscale din statele membre, ca urmare a solicitării de informaţii în formularul SCAC 2004, nu au rezultat elemente care să facă dovada livrării efective a bunurilor în spaţiul comunitar.

Având în vedere că aceste operaţiuni intracomunitare nu au făcut obiectul dosarului penal nr. x/2014, iar intimaţii-pârâţi nu au prezentat nicio dovadă din care să rezulte vreun impediment cu privire la soluţionarea contestaţiei formulate sub acest aspect împotriva Deciziei nr. 221/6.7.2017 emisă de către ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Înalta Curte va admite acest motiv de recurs şi va dispune obligarea intimaţilor-pârâţi la soluţionarea contestaţiei fiscale.

Referitor la cea de-a treia categorie de operaţiuni, recurenta-reclamantă arată că operaţiunile realizate de A. S.A. cu partenerii comerciali W. şi X. (dosarul nr. x/2017) şi cele realizate cu partenerii comerciali Y. şi Z. (dosarul nr. x/2017) nu au nicio legătură cu dosarul penal invocat de intimatele-pârâte, nu fac obiectul acestuia şi nici cu dosarul care se află la procuror.

Înalta Curte constată că, în Decizia de impunere nr. x/31.03.2017 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/31.03.2017 (contestate în dosarul nr. x/2017) s-a reţinut că "Documentele la care face referire A. S.A. în relaţia comercială desfăşurată cu Y. International nu respectă prevederile art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003, privind Codul fiscal, coroborat cu art. 48 din H.G. nr. 44/2004 privind normele de aplicare a Codul fiscal, care precizează că: pentru a deduce cheltuielile cu serviciile de management, consultanţă, asistenţă sau alte prestări de servicii trebuie să se îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

- serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat între părţi sau în baza oricărei forme contractuale prevăzute de lege;

- justificarea prestării efective a serviciilor se efectuează prin: situaţii de lucrări, procese-verbale de recepţie, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piaţă sau orice alte materiale corespunzătoare;

- contribuabilul trebuie să dovedească necesitatea efectuării lucrărilor prin specificul activităţilor desfăşurate.

Cu privire la realitatea tranzacţiilor efectuate de societatea A. în relaţia comercială desfăşurată cu Z. S.R.L., echipa de inspecţie fiscală a menţionată că are suspiciuni rezonabile deoarece, furnizorii enumeraţi în cuprinsul Raportului de inspecţie fiscală nu declară livrări către societatea verificată, concluzionând astfel că, achiziţiile de bunuri/servicii înregistrate în evidenţa contabilă nu provin de la aceşti furnizori".

În Decizia de impunere nr. x/28.04.2017 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/28.04.2017 referitor la relaţiile comerciale derulate între A. S.A. şi clientul W. S.R.L. s-a menţionat că:

"echipa de inspecţie fiscală a constatat că societatea nu a prezentat documente justificative care să reflecte realitatea returului de marfă; W. S.R.L. este în faliment din 12.02.2013, inactiv ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor fiscale şi are întocmită o sesizare penală pe numele său; este inactivă începând cu data de 18.03.2014, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor fiscale. Drept urmare, întrucât nu a fost prezentat echipei de inspecţie fiscală niciun acord scris între părţi şi nu există nicio hotărâre judecătorească care să facă referire la returul de marfă, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 138 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pentru a ajusta baza de impozitare".

Referitor la relaţiile comerciale derulate între A. S.A. şi clientul X. S.R.L. echipa de inspecţie fiscală a reţinut următoarele:

"În perioada 01.12.2011-30.04.2012 A. S.A. a emis facturi către clientul X. S.R.L. în valoare totală de 144.423 RON. Societatea nu a prezentat documente justificative care să reflecte realitatea returului de marfă; X. S.R.L. este în faliment din data de 05.05.2014, fiind radiată în data de 27.11.2014. Drept urmare, întrucât nu a fost prezentat echipei de inspecţie fiscală niciun acord scris între părţi şi nu există nicio hotărâre judecătorească care să facă referire la returul de marfă, s-a constatat că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 138 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pentru a ajusta baza de impozitare".

Înalta Curte constată că, atât în deciziile de impunere, cât şi în cuprinsul rapoartelor de inspecţie fiscală, echipa de inspecţie fiscală nu a reţinut eventuale suspiciuni de natură penală cu privire la societăţile comerciale analizate mai sus, ci a considerat că operaţiunile fiscale nu ar fi fost derulate.

Într-adevăr, prin Rechizitoriul întocmit în Dosarul penal nr. x/2012 de DIICOT, administratorul A. S.A., împreună cu reprezentanţi ai societăţilor implicate, au fost trimişi în judecată pentru infracţiuni de iniţiere, constituire grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup, precum şi infracţiunea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare, rechizitoriul făcând obiectul Dosarului penal nr. x/2014 aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti, însă relaţiile societăţii A. S.A. cu partenerii comerciali W., X., Y. şi Z. nu au făcut obiectul acestor investigaţii penale.

Verificând şi minuta sentinţei penale nr. 3 din data de 28.09.2018, Înalta Curte constată că într-adevăr partenerii comerciali W., X., Y. şi Z. nu apar menţionaţi în grupul firmelor analizate de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2014.

Având în vedere că intimaţii-pârâţi nu au prezentat nicio dovadă din care să rezulte că aceste operaţiuni ar fi fost reţinute în Rechizitoriul întocmit în dosarul nr. x/2012, precum şi orice alt mijloc de probă din care să rezulte că ar exista vreun impediment cu privire la soluţionarea contestaţiei formulate sub acest aspect împotriva Deciziei nr. 221/6.7.2017, emisă de către ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Înalta Curte va admite acest motiv de recurs şi va dispune obligarea intimaţilor-pârâţi la soluţionarea contestaţiei fiscale.

Revenind la temeiul de drept al suspendării soluţionării contestaţiei, Înalta Curte constată că organul de soluţionare a contestaţiei a reţinut dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015 potrivit cărora, "organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când aceasta depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".

Din acest text, rezultă că pentru a putea fi dispusă suspendarea, trebuie îndeplinite cumulativ două condiţii, respectiv soluţionarea cauzei să depindă, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept, iar acest drept să facă obiectul unei alte judecăţi. De asemenea, suspendarea este facultativă, nu obligatorie.

Prin urmare, instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 277 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015, poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare, pentru că în caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 277 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 207/2015 în cazul oricărei situaţii formale de existenţă a unei alte judecăţi, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă.

Cu alte cuvinte, nu este suficientă doar întrunirea celor două condiţii enumerate de text, ci este necesar şi ca motivele de suspendare să aibă în vedere respectarea unui just echilibru între interesul public pe care îl exprimă autoritatea fiscală şi interesul legitim privat al contribuabilului de a clarifica situaţia fiscală într-un termen optim şi previzibil, măsura suspendării fiind una de excepţie.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că măsura suspendării soluţionării contestaţiei cu privire la toate operaţiunile comerciale a fost dispusă cu exces de putere, nefiind respectat justul echilibru care trebuie să existe între cele două interese, cel public şi cel privat.

Este adevărat că situaţia de fapt fiscală relevantă în cauză a fost pe deplin stabilită de către inspectorii fiscali, astfel cum impun, de altfel, prevederile art. 7 şi art. 113 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală 2003, din moment ce aceştia au finalizat inspecţia, au întocmit raportul şi au emis decizia de impunere.

Or, în motivarea deciziei de suspendare a soluţionării contestaţiei fiscale se invocă şi se pretinde stabilirea situaţiei de fapt de către organele de cercetare penală, ignorându-se nejustificat faptul că o parte dintre operaţiunile fiscale nu au făcut obiectul dosarului penal, însă inspectorii fiscali au considerat că operaţiunile şi tranzacţiile în discuţie ar fi nereale.

Înalta Curte apreciază că este lipsit de logică juridică ca, la momentul întocmirii raportului de inspecţie fiscală şi emiterii deciziei de impunere, situaţia de fapt fiscală să fie considerată pe deplin lămurită, însă organul de soluţionare a contestaţiei fiscale să aibă nevoie de informaţii şi date suplimentare pentru stabilirea situaţiei de fapt reale.

Aşa cum s-a arătat mai sus, se constată că este întemeiată apărarea recurentei-reclamante în sensul că nu toate operaţiunile analizate cu ocazia inspecţiei fiscale fac obiectul dosarului penal şi, cât timp măsura suspendării contestaţiei administrative, cu toate consecinţele ce decurg din aceasta, grevează dreptul reclamantei de acces la justiţie, fie şi în această formă a paralizării lui temporare, ea trebuie foarte bine argumentată, mai ales din perspectiva acelor aspecte de fapt care trebuie lămurite şi raţiunea pentru care lămurirea lor nu este la îndemâna organului fiscal.

Numai în situaţia în care determinarea corectă a situaţiei fiscale ar presupune administrarea de mijloace de probă inaccesibile organului fiscal (însă accesibile celui penal), atunci se aşteaptă soluţia în cadrul procedurii penale. Dimpotrivă, se consideră că organul de soluţionare a contestaţiei este în măsură, aşa cum a fost şi echipa de inspecţie fiscală, să aprecieze asupra îndeplinirii sau nu a cerinţelor legale privind deductibilitatea.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte subliniază că măsura de suspendare a soluţionării contestaţiei fiscale poate fi de natură a-i afecta contribuabilului dreptul de acces la instanţă şi soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, garantate de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art. 21 alin. (1) şi (3) din Constituţia României republicată.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentei-reclamante sunt întemeiate şi vor fi admise.

7. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

Faţă de aceste considerente, Înalta Curtea va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi rejudecând, va admite în parte acţiunea reclamantei, va anula Decizia nr. 221/6.7.2017 emisă de către ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se dispune suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei fiscale formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.04.2017 emisă de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a Raportului de inspecţie fiscală x/28.04.2017 şi va obliga pârâta să procedeze la soluţionarea pe fond a contestaţiei, în ceea ce priveşte operaţiunile economice care nu au făcut obiectul Rechizitoriului nr. x al DIICOT.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Societatea A. S.A. împotriva sentinţei nr. 4059 din 11 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi rejudecând:

Admite, în parte, acţiunea formulate de reclamanta Societatea A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

Anulează Decizia nr. 221/6.7.2017 emisă de către ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, prin care se dispune suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei fiscale formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/28.04.2017 emisă de către Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili şi a Raportului de inspecţie fiscală x/28.04.2017.

Obligă pârâta să procedeze la soluţionarea pe fond a contestaţiei, în ceea ce priveşte operaţiunile economice care nu au făcut obiectul Rechizitoriului nr. x al DIICOT.

Respinge celelalte cereri formulate de reclamantă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2020.