Salary recalculation for judicial staff upheld: employers must apply final-judgment base values, with interest and indexation awards.

Şedinţa publică din data de 11 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data 16.06.2017, sub numărul x/2017, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş şi Ministerul Finanţelor Publice au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti (cel din urmă pentru reclamanta G.), în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 să emită ordine de salarizare, respectiv începând cu data de 09.04.2015 până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON şi începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016 prin raportate o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015.

Au solicitat totodată obligarea pârâţilor Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş la repararea prejudiciului creat reclamanţilor prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.10.2016, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mică), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, iar în subsidiar au solicitat obligarea pârâţilor să procedeze la plata în favoarea reclamanţilor a diferenţelor de salariu dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 405 RON şi venitul efectiv plătit, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON şi începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016 prin raportate o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală calculată conform art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 5070 din data de 20.12.2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice.

A admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în ceea ce priveşte capetele de cerere având ca obiect plata diferenţelor salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective.

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanţii A., E., G. şi F., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş şi Ministerul Finanţelor Publice.

A obligat pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită reclamanţilor A., E., F., B., C., D. ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale, astfel: - producătoare de efecte juridice în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON; - producătoare de efecte juridice în perioada 01.12.2015-01.10.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON.

A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti să emită reclamantei G. dispoziţie de stabilire a drepturilor salariale individuale, astfel: - producătoare de efecte juridice în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON; - producătoare de efecte juridice în perioada 01.12.2015-01.10.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON.

A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti la plata către reclamanţii A., E., B., C., D., G. a diferenţelor salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii.

A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş la plata către reclamanta F. a diferenţelor salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii.

A respins capetele de cerere formulate în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie având ca obiect plata diferenţelor salariale rezultate, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

A respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 5070 din data de 20.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parcvhetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, invocând dispoziţiile art. 483 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate se arată că, instanţa de fond, în mod greşit, a anulat ordinul atacat, ignorând faptul că acesta era un act administrativ legal, emis în aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare.

l. Prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 2536 din 21 decembrie 2016, începând cu data de 1 august 2016, procurorii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii au beneficiat de drepturile salariale prevăzute în anexele ordinului, trecute în dreptul fiecăruia.

Temeiul legal al stabilirii drepturilor salariale sus menţionate îl constituie dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 284/2010 - Lege - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, Capitolul VUI - art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (4) şi art. 10 alin. (1) din Anexa nr. VI a aceluiaşi act normativ, art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal - bugetare, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de Urgenţa a Guvernului nr. 20/2016 şi prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2016.

Astfel, ordinul atacat este un act administrativ cu caracter individual, legal şi temeinic, emis în aplicarea reglementărilor legale referitoare la reîncadrarea şi salarizarea personalului din cadrul Ministerului Public. Prin acest ordin s-a organizat executarea şi s-au realizat dispoziţiile legii. Autoritatea publică emitentă nu poate ignora legea, a cărei organizare şi executare în concret trebuie să o realizeze. Cu alte cuvinte, între actul administrativ şi lege există în mod necesar un raport de subordonare.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis ordin de salarizare pentru procurori şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, prin care a acordat creşteri salariale de 5%, 2% şi 11%, conform Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, începând cu data de 1 august 2016, constatându-se că la acea dată exista în plată o indemnizaţie de încadrare brută prin care, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, s-au acordat unui procuror aceste creşteri salariale, indemnizaţia acestuia reprezentând nivelul maxim în plată pentru funcţia de procuror la acel moment.

Ulterior, prin Ordinul nr. 283 din 25 octombrie 2016 al Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a stabilit că, începând cu data de 1 octombrie 2016, personalul prevăzut în anexa la ordin (judecători şi magistraţi asistenţi) beneficiază de creşterile salariale acordate conform dispoziţiilor sentinţei civile nr. 4332 din data de 23 septembrie 2010, pronunţată în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Sălaj.

Prin punerea în plată a hotărârii judecătoreşti menţionate, la data de 1 octombrie 2016, valoarea de referinţă sectorială în funcţie de care se calculează salariul de bază/indemnizaţia de încadrare în plată a crescut la 405 RON şi nu include majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015.

Prin urmare, la data de 9 aprilie 2015, nu exista în plată, în cadrul familiei ocupaţionale Justiţie, nicio indemnizaţie brută lunară pentru funcţia de procuror/judecător stabilită cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 405 RON, astfel încât nu sunt întrunite condiţiile legale pentru anularea Ordinului nr. 332/2017.

2. Instanţa de fond în mod netemeinic şi nelegal a respins excepţia inadmisiblităţii având în vedere că, reclamanţii nu au contestat Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie potrivit cu care s-au stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, indemnizaţiile majorate ale procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii.

În aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015 procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 potrivit cu care s-au stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, indemnizaţiile majorate ale procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii.

În acest context legislativ a fost emis Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 prin care s-a realizat o aliniere a indemnizaţiilor şi care nu a fost contestat de reclamantul din prezenta cauză.

3. Solicitarea reclamantelor încalcă principiul neretroactivităţii legii care este ridicat la rang constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie:

"Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".

Acest principiu se prezintă ca o garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale, îndeosebi a libertăţii şi siguranţei persoanei şi constă în aceea că, legea civilă se aplică numai situaţiilor juridice care iau naştere după intrarea ei în vigoare, aplicându-se doar pentru viitor, nu şi pentru trecut.

Având în vedere Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (11)-(14) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înatla Curte de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 2536 din data de 21 decembrie 2016 privind salarizarea procurorilor din cadrul unităţilor de parchet şi care beneficiază de drepturile salariale majorate în acord cu nivelul maxim de încadrare pentru funcţia de procuror, prin aplicarea la indemnizaţia de încadrare brută lunară a valorii de referinţă sectorială majorată cu 18%.

4. Faţă de neteminicia capătului principal de cerere solicită respingerea cererilor accesorii privind actualizarea sumelor pretinse cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

Fondurile alocate Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate anual, prin Legea Bugetului de stat, lege care nu cuprinde un capitol distinct pentru acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflaţie.

Imposibilitatea aplicării indicelui de inflaţie se datorează şi faptului că, în conformitate cu dispoziţiile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget şi nici angajată şi efectuată din acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice:

"cheltuielile prevăzute în capitole şi articole au destinaţie precisă şi limitată", iar potrivit art. 47 alin. (4) teza a doua:

"creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui capitol".

Prin urmare, din dispoziţiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate. întrucât Ministerul Public este o instituţie bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat. Ministerul Public nu are alte surse de finanţare în afara celor alocate prin lege, plata sumei reprezentând indicele de inflaţie putându-se face numai prin intervenţia legiuitorului, iar obligarea de către instanţă la plata acestora ar reprezenta stabilirea în sarcina instituţiilor pârâte a unei obligaţii imposibile.

Totodată, conform art. 197 pct. 11 din Legea nr. 71/2011, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ. (1 octombrie 2011), a fost introdus articolul 101 care prevede:

"Dispoziţiile art. 1.535 şi 1.538 - 1.543 din C. civ. sunt aplicabile dobânzii penalizatoare".

Astfel, după cum rezultă din normele legale la care am făcut referire, termenul de "dobândă" este definit în două moduri, ca dobândă remuneratorie sau ca dobândă penalizatoare, însă ambele au ca factor comun preexistenţa unei conveţii încheiate între părţi.

Din textele legale citate rezultă, fără putinţă de tăgadă, ca şi condiţie a acordării daunelor interese moratorii (dobânda legală) preexistenta unei convenţii încheiate între părţi. Or, în prezenta cauză nu există nici o convenţie între reclamante şi pârâţi cu privire la acordarea unor dobânzi, motiv pentru care dispoziţiile privind dobânda legală nu îşi găsesc aplicabilitatea în speţă.

Faţă de considerentele expuse şi de normele legale incidente, se solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei civile atacate şi respingerea acţiunii deduse judecăţii, ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 11 martie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care au solicitat obligarea pârâţilor la emiterea unor ordine de salarizare, respectiv începând cu data de 09.04.2015 până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON şi începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016 prin raportate o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015.

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii şi a obligat pârâţii să emită ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale, astfel: - producătoare de efecte juridice în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON; - producătoare de efecte juridice în perioada 01.12.2015-01.10.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte constată că, temeiul legal al stabilirii drepturilor salariale stabilite prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 2536 din data de 21 decembrie 2016 îl constituie dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 284/2010 - Lege - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, Capitolul VIII - art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (4) şi art. 10 alin. (1) din Anexa nr. VI a aceluiaşi act normativ şi art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal - bugetare, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 şi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016.

Recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţionat că, la emiterea actului administrativ s-a avut în vedere Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (11) - (l4) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal - bugetare.

Într-adevăr, prin dispoziţiile Deciziei nr. 794/2016 din 15.12.2016, pronunţată de Curtea Constituţională şi publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016 s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. În considerentele acestei decizii s-a reţinut că dispoziţiile art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale (de 2%, 5% şi respectiv 11%), au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, precum şi inegalităţi în ceea ce priveşte calculul indemnizaţiei/salariului de bază al magistraţilor, respectiv personalului asimilat, cu acelaşi grad, gradaţie, condiţii de vechime şi de studii.

Prin urmare, Curtea Constituţională a concluzionat că, în vederea egalizării prevăzute de art. 31alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Însă, Înalta Curte constată că, la emiterea acestui ordin recurentul-pârât era obligat să ţină cont de toate modificările legislative intervenite cu privire la salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 şi prin O.U.G. nr. 43/2016, după cum urmează:

Potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare:

"(1) În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În anul 2016, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia lunară brută de încadrare, se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.".

Prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 434/9 iunie 2016, a fost modificată şi completată O.U.G. nr. 57/2015 fiind introdus, printre altele, art. 31 alin. (1), cu următorul conţinut:

"Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.".

O.U.G. nr. 57/2015 a mai fost completată ulterior prin O.U.G. nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 673/31 august 2016, în sensul că, la art. 31, s-au introdus patru noi alineate, astfel:

"(11) Sintagma «fiecare funcţie» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. (12) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. (13) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate. (14) Pentru personalul didactic de predare din învăţământul superior/universitar nivelul salariului de bază similar în plată sau al salariului de bază maxim corespunzător funcţiei didactice ocupate se stabileşte cu respectarea criteriilor care s-au avut în vedere la acordarea salariului de încadrare între minim şi maxim, cu toate elementele care fac parte din salariul de bază, fără compensaţii tranzitorii, cu excepţia celei pentru titlul ştiinţific de doctor obţinut în domeniul pentru care îşi desfăşoară activitatea.".

De asemenea, recurentul-pârât era obligat să ţină cont şi de considerentele Deciziei nr. 23/2016 a Îaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, obligatorii conform art. 521 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora:

",(…)Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

Toate aceste aspecte au fost reţinute în mod corect de prima instanţă care a constatat caracterul nelegal al Ordinului nr. 1371/30.03.2017 emis de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul neincluderii în calculul indemnizaţiilor de încadrare brute, începând cu data de 09.04.2015, a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, având în vedere că hotărârile judecătoreşti prin care a fost recunoscută această valoare sectorială sunt anterioare datei de 09.04.2015, iar prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 s-a statuat că egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să se facă avându-se în vedere nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, stabilit şi prin raportare la drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti existent la nivel de familie ocupaţională, fără să menţioneze că este vorba despre nivelul maxim aflat în plată.

Având în vedere că, recurentul-pârât nu a ţinut cont de prevederile legale conform cărora, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, stabilit prin raportare la drepturile recunoscute prin mai multe hotărâri judecătoreşti, existent la nivelul de familie ocupaţională a "Justiţiei" la data de 09.04.2015 include valoarea sectorială de 405 RON, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii.

De asemenea, Înalta Curte constată că prin cea de-a treia critică recurentul-pârât solicită constatarea inadmisibilităţii cererii deduse judecăţii motivat de faptul că în contextul legislativ existent la nivelul anului 2015 a fost emis Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 prin care s-a stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, indemnizaţiile majorate ale procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, iar acest ordin nu al fost contestat de către intimatul-reclamant.

Această critică nu este întemeiată şi va fi respinsă.

Înalta Curte, pe de o parte, constată că Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 a intrat în circuitul civil şi a produs efecte până la data emiterii Ordinului nr. 1371/30.03.2017 de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie.

Pe de altă parte, se constată că după intrarea în vigoare a O.G. nr. 10/2007, o mare parte dintre magistraţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor au introdus acţiuni în instanţă, recunoscându-li-se faptul că actualizarea de 18% stabilită de O.G. nr. 10/2007 vizează şi situaţia magistraţilor şi, prin urmare, în funcţie de modalitatea de formulare a obiectului acţiunii, unii au obţinut recunoaşterea acestor drepturi pentru trecut (reparându-se prejudiciul neplăţii acestor drepturi), iar alţii au obţinut recunoaşterea acestor drepturi, atât pentru trecut, cât şi pentru viitor.

Începând cu anul 2010, salarizarea personalului bugetar a fost reglementată prin Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Având în vedere diferenţele salariale rezultate în urma aplicării legii, astfel cum a fost reglementată prin legi anuale de salarizare, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea acestor inechităţi, adoptând Legea nr. 71/2015 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin care a fost modificată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

Aceste intervenţii legislative au fost fireşti, absolut necesare faţă de realităţile din sistemul bugetar, întrucât au avut drept scop evitarea discriminărilor salariale între titularii funcţiilor publice salarizate potrivit Legii-cadru nr. 284/2010, cu consecinţa egalizării, la nivelul cel mai înalt în plată, a drepturilor salariale ale persoanelor aflate în situaţii similare în cadrul aceluiaşi ordonator de credite.

Referitor la critica potrivit căreia pretenţiile reclamanţilor încalcă principiul neretroactivităţii legii civile, aceasta nu este întemeiată de moment ce, potrivit celor ce preced, legea recunoaşte drepturi în mod nediferenţiat începând cu data de 09.04.2015, solicitările reclamanţilor neprivind perioade anterioare acestei date.

Or, în acest context legislativ, faptul că intimaţii-reclamanţi nu au contestat Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 nu-i poate înlătura de la acordarea drepturilor recunoscute prin acte normative ulterioare.

De asemenea, va fi respinsă şi critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii având în vedere că, prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această prevedere se aplică şi în cadrul stabilirii cuantumului gradaţiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradaţie după anul 2010.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înţeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susţinut şi mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituţia României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariaţi şi nu toţi destinatarii actului normativ în discuţie, aflaţi în aceeaşi situaţie, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Cu privire la actualizarea diferenţelor salariale cu indicele de inflaţie şi dobânda legală în vederea reparării integrale a prejudiciului cauzat de neplata la scadenţe a diferenţelor salariale, Înatla Curte constată că, în mod corect prima instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 1531 potrivit cărora:

"(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării; (2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit" şi art. 1535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., potrivit cărora:

"(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic", în temeiul cărora a dispus ca pârâţii să achite reclamanţilor şi actualizarea diferenţelor salariale cu indicele de inflaţie (actualizare care are rol compensatoriu, de a păstra valoarea reală a drepturilor băneşti), precum şi dobândă legală penalizatoare, conform O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar (dobândă legală care are rol moratoriu), dobândă calculată de la data scadenţei diferenţelor salariale până la plata efectivă a acestora.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurenţilor-pârâţi sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-pârâţi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu-Mureş şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei nr. 5070 din 20 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2020.