Judicially recognized salary increments incorporated into maximum salary calculation under equalization measures for public sector staff

Şedinţa publică din data de 11 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de12.05.2017 sub nr. x/2017, reclamantul A., procuror cu grad corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, delegat în funcţia de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, jud. Arad, în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 1, art. 8 şi art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de ordonator principal de credite, a solicitat anularea Ordinului nr. 1371 din data de 30.03.2017 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să-i emită ordin de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, până la încetarea raportului de serviciu al reclamantului cu pârâtul, precum şi plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit referinţei sectoriale menţionate anterior şi venitul efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 5041 din data de 19.12.2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea acestui pârât la repararea pagubei.

A admis în parte cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

A dispus anularea în parte a Ordinului nr 1371/30.03.2017 emis de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ceea ce priveşte data de la care se recunosc drepturile salariale.

A dispus obligarea pârâtului Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită pentru reclamant un ordin de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 01.08.2016.

A respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la calcularea drepturilor salariale şi pentru viitor ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 5041 din data de 19.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate se arată că, instanţa de fond, în mod greşit, a anulat ordinul atacat, ignorând faptul că acesta era un act administrativ legal, emis în aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare.

l. Prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 1317 din 30 martie 2017, începând cu data de 1 noiembrie 2016, procurorul A., procuror cu grad corespunzător Parchetului de pe Lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a beneficiat de drepturile salariale prevăzute în anexa ordinului.

Temeiul legal al stabilirii drepturilor salariale sus menţionate îl constituie dispoziţiile art. 36 din Legea nr. 284/2010 - Lege - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, Capitolul VUI - art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (4) şi art. 10 alin. (1) din Anexa nr. VI a aceluiaşi act normativ, art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţa a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal - bugetare, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de Urgenţa a Guvernului nr. 20/2016 şi prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 43/2016.

Astfel, ordinul atacat este un act administrativ cu caracter individual, legal şi temeinic, emis în aplicarea reglementărilor legale referitoare la reîncadrarea şi salarizarea personalului din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Este un act administrativ emis în vederea executării în concret a legii, subsecvent acesteia. Prin acest ordin s-a organizat executarea şi s-au realizat dispoziţiile legii.

Autoritatea publică emitentă nu poate ignora legea, a cărei organizare şi executare în concret trebuie să o realizeze. Cu alte cuvinte, între actul administrativ şi lege există în mod necesar un raport de subordonare.

2. Prima instanţă a ignorat faptul că acţiunea este neîntemeiată, având în vedere circumstanţele legale în care a fost emis ordinul atacat:

După intrarea în vigoare a Legii nr. 284/2010 - Lege - cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, de la data de 1 ianuarie 2011, odată cu reîncadrarea personalului plătit din fonduri publice, conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, trecerea la o noua tranşă de vechime în funcţie şi o nouă gradaţie (vechime în muncă) presupune aplicarea la indemnizaţia de încadrare bruta lunară avuta anterior, la data de 31 decembrie 2010, a unui procent de 2,5% pentru fiecare clasă de salarizare succesivă (art. 10 alin. (5) din Legea - cadru), cuantumurile sporurilor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, al sporului de confidenţialitate şi al sporului pentru condiţii deosebite de muncă rămânând neschimbate (art. 1 alin. (3) din Legea nr. 285/2010).

Această dipoziţie legală a fost menţinută în toate legile de salarizare anuale.

Art. I pct. l din Legea nr. 71/2015:

"1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (51), cu următorul cuprins:

(51) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţiei gradl treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Art 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014 prevede: "(1) în anul 2015, pentru personalul nou-încadrat pe funcţii, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, precum şi pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia!autoritatea publică în care acesta este încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată."

Art. I pct. 6 din Legea nr. 71/2015 prevede:

"La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alineatele (l1) şi (l2), cu următorul cuprins:

"(l1) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării."

Prin această lege s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice, care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat Ia nivel maxim dacă îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii (medii, superioare, postuniversitare, doctorale), de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

3. Instanţa a ignorat de asemenea faptul că cererea intimatului era inadmisibilă pentru faptul ca acesta nu a contestat, la data emiterii, Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 al procurorului general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit cu care s-au stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, indemnizaţiile majorate ale procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii.

În aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015 procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 potrivit cu care s-au stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, indemnizaţiile majorate ale procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii.

În acest context legislativ a fost emis Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 prin care s-a realizat o aliniere a indemnizaţiilor şi care nu a fost contestat de reclamantul din prezenta cauză.

4. Totodată, solicitarea intimatului-reclamant încalcă principiul neretroactivităţii legii, iar instanţa de fond a încălcat acest principiu.

Principiul neretroactivităţii legii este ridicat la rang constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţie:

"Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile".

Acest principiu se prezintă ca o garanţie fundamentală a drepturilor constituţionale, îndeosebi a libertăţii şi siguranţei persoanei şi constă în aceea că, legea civilă se aplică numai situaţiilor juridice care iau naştere după intrarea ei în vigoare, aplicându-se doar pentru viitor, nu şi pentru trecut.

Solicitarea acordării drepturilor salariale începând cu 9 aprilie 2015 este vădit neîntemeiată, de vreme ce la acea dată nu exista un salariu la care să se facă o raportare, acesta fiind statuat prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale.

Faţă de considerentele expuse şi de normele legale incidente, solicită admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei civile nr. 5041/2017 din 19 decembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2017, pentru motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 din Noul C. proc. civ., şi respingerea acţiunii intimatuluî-reclamant A. ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 11 martie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa de control judiciar constatată că, în prezenta cauză intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Ordinului nr. 1371 din data de 30.03.2017 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să îmi emită ordin de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, până la încetarea raportului de serviciu al reclamantului cu pârâtul, precum şi plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit referinţei sectoriale menţionate anterior şi venitul efectiv plătit, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar până la data plăţii efective. În esenţă, intimatul-reclamant a arătat că în mod nelegal această valoare de referinţă a fost avută în vedere de la data de 01.08.2016, iar nu de la data de 09.04.2015, momentul intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015.

Prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în ce priveşte capătul de cerere având ca obiect obligarea acestui pârât la repararea pagubei şi a admis cererea dedusă judecăţii cu privire la celelalte capete de cerere.

Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte constată că prin primul motiv de recurs recurentul-pârât susţine că, ordinul atacat este un act administrativ legal, emis în aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare, respectiv art. 36 din Legea nr. 284/2010, Capitolul VIII - art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (4) şi art. 10 alin. (1) din Anexa nr. VI a aceluiaşi act normativ, art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 şi prin O.U.G. nr. 43/2016.

Cu privire la acest motiv, Înalta Curte constată că prin Ordinul nr. 1371 din data de 30.03.2017 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus că "începând cu data de 1.11.2016 domnul A., procuror cu grad corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, delegat în funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş, clasa de salarizare 109 (corespunzătoare unei vechimi în funcţie de peste 20 ani şi gradaţie 5), în temeiul art. 76 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, art. 74 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, Capitolul VIII - art. 8 alin. (2) Anexa nr. VI a Legii nr. 284/2010 - lege cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, văzând şi nota nr. x/2017 a secţiei de resurse umane şi documentare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

La emiterea acestui ordin recurentul-pârât era obligat să ţină cont de toate modificările legislative intervenite cu privire la salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, conform O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 şi prin O.U.G. nr. 43/2016, după cum urmează:

Potrivit art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare:

"(1) În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. (2) În anul 2016, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare, care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizaţia lunară brută de încadrare, se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.".

Prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 434/9 iunie 2016, a fost modificată şi completată O.U.G. nr. 57/2015 fiind introdus, printre altele, art. 31 alin. (1), cu următorul conţinut:

"Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.".

O.U.G. nr. 57/2015 a mai fost completată ulterior prin O.U.G. nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 673/31 august 2016, în sensul că, la art. 31, s-au introdus patru noi alineate, astfel:

"(11) Sintagma «fiecare funcţie» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. (12) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. (13) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate. (14) Pentru personalul didactic de predare din învăţământul superior/universitar nivelul salariului de bază similar în plată sau al salariului de bază maxim corespunzător funcţiei didactice ocupate se stabileşte cu respectarea criteriilor care s-au avut în vedere la acordarea salariului de încadrare între minim şi maxim, cu toate elementele care fac parte din salariul de bază, fără compensaţii tranzitorii, cu excepţia celei pentru titlul ştiinţific de doctor obţinut în domeniul pentru care îşi desfăşoară activitatea.".

De asemenea, recurentul-pârât trebuia să ţină cont de dispoziţiile Deciziei nr. 794/2016 din 15.12.2016, pronunţată de Curtea Constituţională şi publicată în Monitorul Oficial Nr. 1029 din 21 decembrie 2016 prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare. În considerentele acestei decizii s-a reţinut că dispoziţiile art. 3^1 alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale (de 2%, 5% şi respectiv 11%), au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, precum şi inegalităţi în ceea ce priveşte calculul indemnizaţiei/salariului de bază al magistraţilor, respectiv personalului asimilat, cu acelaşi grad, gradaţie, condiţii de vechime şi de studii.

Prin urmare, Curtea Constituţională a concluzionat că, în vederea egalizării prevăzute de art. 31alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive, urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Cu privire la caracterul obligatoriu al deciziilor pronunţate de către Curtea Constituţională s-a reţinut că, în raport de Decizia nr. 1/1995 a Plenului Curţii Constituţionale referitoare la puterea de lucru judecat ce însoţeşte actele jurisdicţionale, deci şi deciziile Curţii Constituţionale, atât considerentele, cât şi dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii şi se impun cu aceeaşi forţă tuturor subiectelor de drept.

Toate aceste aspecte au fost reţinute în mod corect de prima instanţă care a constatat caracterul nelegal al Ordinului nr. 1371/30.03.2017 emis de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul neincluderii în calculul indemnizaţiilor de încadrare brute, începând cu data de 09.04.2015, a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, având în vedere că hotărârile judecătoreşti prin care a fost recunoscută această valoare sectorială sunt anterioare datei de 09.04.2015, iar prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 s-a statuat că egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să se facă avându-se în vedere nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, stabilit şi prin raportare la drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti existent la nivel de familie ocupaţională, fără să menţioneze că este vorba despre nivelul maxim aflat în plată.

Având în vedere că, recurentul-pârât nu a ţinut cont de prevederile legale conform cărora, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, stabilit prin raportare la drepturile recunoscute prin mai multe hotărâri judecătoreşti, existent la nivelul de familie ocupaţională a "Justiţiei" la data de 09.04.2015 include valoarea sectorială de 405 RON, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a legii.

De asemenea, Înalta Curte constată că prin cea de-a treia critică recurentul-pârât solicită constatarea inadmisibilităţii cererii deduse judecăţii motivat de faptul că în contextul legislativ existent la nivelul anului 2015 a fost emis Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 prin care s-a stabilit, începând cu data de 9 aprilie 2015, indemnizaţiile majorate ale procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, iar acest ordin nu al fost contestat de către intimatul-reclamant.

Această critică nu este întemeiată şi va fi respinsă.

Înalta Curte, pe de o parte, constată că Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 a intrat în circuitul civil şi a produs efecte până la data emiterii Ordinului nr. 1371/30.03.2017 de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie.

Pe de altă parte, se constată că după intrarea în vigoare a O.G. nr. 10/2007, o mare parte dintre magistraţi şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor au introdus acţiuni în instanţă, recunoscându-li-se faptul că actualizarea de 18% stabilită de O.G. nr. 10/2007 vizează şi situaţia magistraţilor şi, prin urmare, în funcţie de modalitatea de formulare a obiectului acţiunii, unii au obţinut recunoaşterea acestor drepturi pentru trecut (reparându-se prejudiciul neplăţii acestor drepturi), iar alţii au obţinut recunoaşterea acestor drepturi, atât pentru trecut, cât şi pentru viitor.

Începând cu anul 2010, salarizarea personalului bugetar a fost reglementată prin Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Având în vedere diferenţele salariale rezultate în urma aplicării legii, astfel cum a fost reglementată prin legi anuale de salarizare, legiuitorul a intervenit pentru înlăturarea acestor inechităţi, adoptând Legea nr. 71/2015 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin care a fost modificată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016.

Aceste intervenţii legislative au fost fireşti, absolut necesare faţă de realităţile din sistemul bugetar, întrucât au avut drept scop evitarea discriminărilor salariale între titularii funcţiilor publice salarizate potrivit Legii-cadru nr. 284/2010, cu consecinţa egalizării, la nivelul cel mai înalt în plată, a drepturilor salariale ale persoanelor aflate în situaţii similare în cadrul aceluiaşi ordonator de credite.

Referitor la critica potrivit căreia pretenţiile reclamantului încalcă principiul neretroactivităţii legii civile, aceasta nu este întemeiată de moment ce, potrivit celor ce preced, legea recunoaşte drepturi în mod nediferenţiat începând cu data de 09.04.2015, solicitările reclamanţilor neprivind perioade anterioare acestei date.

Or, în acest context legislativ, faptul că intimatul-reclamant nu a contestat Ordinul nr. 1704 din data de 30 iulie 2015 nu-l poate înlătura de la acordarea drepturilor recunoscute prin acte normative ulterioare.

De asemenea, va fi respinsă şi critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii având în vedere că, prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această prevedere se aplică şi în cadrul stabilirii cuantumului gradaţiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradaţie după anul 2010.

Or, în contextul în care autoritatea legiuitoare a înţeles să aprobe cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, în scopul eliminării discriminărilor existente între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aceasta fiind motivarea amendamentului ce a condus la adoptarea art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, este greu de susţinut şi mai mult decât discutabil din punct de vedere al respectării prevederilor art. 16 din Constituţia României că eliminarea unor atare discriminări a avut în vedere doar anumite categorii de salariaţi şi nu toţi destinatarii actului normativ în discuţie, aflaţi în aceeaşi situaţie, respectiv cei care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susţinerile şi criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 5041 din 19 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2020.