Insurer fund’s appeal partially admitted; moral damages cut to EUR 15,000 and material damages refused.

Şedinţa publică din data de 11 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea, în parte, a Deciziei nr. 5477 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 21.04.2017, prin care s-a admis în parte cererea de plată înregistrată sub nr. x/15.01.2016 la F.G.A.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 4974 din data de 18.12.2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat, în parte, Decizia nr. 5477 din 21.04.2017 emisă de pârât şi a obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să recunoască în favoarea reclamantului şi dreptul la plata sumelor de 463 RON, cu titlu de daune materiale şi de 46.677,88 EURO, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale, pe lângă suma de 15.000 RON acordată iniţial reclamantului.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 4974 din data de 18.12.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, invocând generic dispoziţiile art. 483 şi următoarele din C. proc. civ.

Prin criticile formulate se arată că prima instanţă nu a avut în vedere faptul că FGA nu este un asigurator sau reasigurator, ci funcţionează în baza unei legi speciale. FGA nu preia riscul neexecutării contractului de asigurare pe care l-a încheiat asiguratorul falimentar, scopul înfiinţării FGA fiind unul foarte bine stabilit de Legea nr. 213/2015.

Instanţa de fond a considerat că acordarea de către FGA a sumei de 15.000 RON este nelegală, însă nu arătat care sunt temeiurile juridice ale nelegalităţii acordării acestei sume.

FGA nu are un raport contractual cu creditorii de asigurare şi FGA nu preia riscul neexecutării contractului de către asigurator, cum este şi cazul dedus judecăţii. Art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 prevede că FGA, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător şi plăteşte numai contractele de asigurare.

Fondul de garantare a asiguraţilor este în drept să achite despăgubiri în baza unei poliţe de asigurare, după rămânerea fefinitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment a unui asigurător - în speţă B. S.A. şi numai în condiţiile şi cu respectarea expresă a Legii nr. 213/2015 şi ale Normei A.S.F. nr. 16/2015.

Despăgubirea reprezintă practic echivalentul bănesc (compensaţie echitabilă) acordată unei persoane atunci când repararea prejudiciului nu este posibilă în natură, cum este de exemplu, cazul daunelor morale care nu reprezintă preţul plătit pentru suferinţele psihice care sunt inestimabile, ci reprezintă o reparaţie simbolică, stabilită din perspectiva consecinţelor în planul vieţii personale şi sociale, atunci când se cuvine.

Mai reţine instanţa de fond că:

"Prin urmare, se constată că deşi în urma producerii acestui accident reclamantul nu a rămas cu infirmitate fizică posttraumatică sau că leziunile produse acestuia nu ar fi pus viaţa acestuia în primejdie, totuşi din raportul de expertiză medico-legală, înscrisurile medicale ataşate, declaraţia martorului audiat la solicitarea reclamantului rezultă că într-adevăr consecinţele producerii acestui accident rutier au fost în privinţa reclamantului suficient de grave pentru a justifica acordarea sumei solicitată cu titlu de daune morale, fără a fi apreciată drept o îmbogăţire fără o justă cauză, luând în considerare profesia reclamantului, modul concret de desfăşurare a activităţii profesionale a acestuia anterior şi ulterior producerii accidentului, viaţa sa socială şi de familie anterior şi ulterior producerii evenimentului rutier, dar şi perioada în care reclamantul a fost nevoit să suporte alături de durerea fizică asociată leziunilor pentru vindecarea cărora a fost necesar acest număr de îngrijiri medicale, inclusiv suferinţele psihice determinate de necesitatea schimbării vieţii sociale şi familiale, izolării acestuia pe durata a trei luni pentru a se reface şi a urma tratamentul medical prescris pentru înlăturarea durerilor fizice şi a leziunilor suferite, frustarea reclamantului de beneficiile participării în mod activ atât pe plan profesional, cât şi social, în viaţa de familie şi în cercul său de prieteni, fiind nevoit să renunţe la sportul practicat anterior şi la activităţile fizice desfăşurate în mod constant alături de familia sa şi apropiaţii acestuia, dar şi justificând o teamă excesivă determinată de producerea evenimentului rutier în condiţiile menţionate anterior, aspecte care coroborate determină concluzia că refuzul parţial exprimat de pârât este unul nelegal, întemeiat pe criterii formale şi neraportate la situaţia de fapt dovedită în acest mod de către reclamant."

Într-adevăr, reclamantul a întrunit condiţiile pentru a solicita plata de la FGA, este creditor de asigurare, a formulat cererea de plată în termenul prevăzut de lege, însă FGA a respins în parte cererea de plată raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale, în baza căruia se poate aprecia întinderea daunelor morale, în lipsa unor criterii legale stabilite de leguitor, astfel că FGA a adoptat o procedură internă cu stabilirea anumitor praguri, raportându-se la numărul de îngrijiri medicale prin cuantificarea practicii judecătoreşti oferită de Ghidul Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii.

Instanţa de fond s-a raportat, în aprecierea cuantumului stabilit, la activitatea profesională, precum şi că reclamantul a fost nevoit să renunţe la sportul practicat anterior şi la activităţile fizice desfăşurate în mod constant alături de familia sa şi apropiaţii acestuia.

Cu privire la cheltuielile materiale acordate de instanţa de fond s-a reţinut:

"Prin urmare invocare Ordinului CSA nr. 14/2011 în justificarea refuzului exprimat de autoritatea publică pârâtă contravine normelor având forţă juridică superioară, menţionate anterior, revenind pârâtului obligaţia de a garanta inclusiv plata sumelor necesare victimei evenimentului rutier pentru obţinerea probelor necesare pentru dovedirea creanţei de asigurări, categorie în care se înscriu şi sumele solicitate cu acest titlu de către reclamant, prevederile acestui ordin vizând modul de stabilire pe cale amiabilă a despăgubirilor în temeiul contractului de asigurare, luând în considerare că victima prejudiciului beneficiază de garanţia aplicării dispoziţiilor din C. civ. cu privire la obligaţia reparării integrale a prejudiciului şi a garantării achitării acestor despăgubiri de către pârât conform legii speciale, considerente faţă de care va fi admis şi acest capăt de cerere, în temeiul art. 1, art. 2 lit. i) şi lit. n), precum şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare în sensul obligării pârâtului, urmare a anulării parţiale a deciziei contestate, şi a sumei solicitată cu titlu de daune materiale în cuantumul menţionat în cererea precizatoare."

Or, înainte de a aprecia că aceste sume se cuvin reclamantului, instanţa de fond era obligată să analizeze dacă aceste sume sunt sau nu creanţe de asigurare, astfel cum sunt definite de dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. b) pct. (i), (ii), (iii) din Legea nr. 213/2015.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 11 martie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, învestită cu soluţionarea prezentei cereri de recurs va analiza cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-reclamant prin întâmpinare.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Deşi recurentul-pârât a invocat generic dispoziţiile art. 483 din C. proc. civ., prin criticile formulate se invocă încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 213/2015 şi ale Normei A.S.F. nr. 16/2015.

Înalta Curte constată că aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspect faţă de care va respinge excepţia nulităţii recursului.

Cu privire la fondul cauzei, analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa de control judiciar constatată că, în prezenta cauză intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea, în parte, a Deciziei nr. 5477 emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 21.04.2017, prin care s-a admis în parte cererea de plată înregistrată sub nr. x/15.01.2016 la F.G.A.

Prima instanţă a admis acţiunea dedusă judecăţii, a anulat, în parte, Decizia nr. 5477 din 21.04.2017 şi a obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să recunoască în favoarea reclamantului şi dreptul la plata sumelor de 463 RON, cu titlu de daune materiale şi de 46.677,88 EURO, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plăţii, cu titlu de daune morale, pe lângă suma de 15.000 RON acordată iniţial reclamantului.

Trecând la examinarea punctuală a motivelor de recurs prin care arată că soluţia instanţei de fond este nelegală din raţiuni care ţin de interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale referitoare la daunele materiale şi morale acordate intimatului-reclamant Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015:

"în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula cerere motivată în acest sens".

Conform dispoziţiilor art. 13 alin. (3) din acelaşi act normativ:

"în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a creanţelor de asigurări înregistrate în evidentele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă".

Această obligativitate a instrumentării dosarelor de dauna de către FGA este prevăzută şi de dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Norma nr. 16/2015 a ASF:

"În vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea documentelor justificative anexate de petent în susţinerea cererii de plată, a dosarelor de daună şi a evidentelor preluate de la asigurător, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare".

Într-adevăr, pentru cuantificarea daunelor morale nu sunt stabilite criterii şi limite legale, dispoziţiile art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014 menţionând că la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale se au în vedere şi daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din Romania.

Cu privire la cuantificarea daunelor morale recurentul-pârât a arătat că, intimatul-reclamant a întrunit condiţiile pentru a solicita plata de la FGA, este creditor de asigurare, a formulat cererea de plată în termenul prevăzut de lege, însă FGA a respins în parte cererea de plată raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale, în baza căruia se poate aprecia întinderea daunelor morale, în lipsa unor criterii legale, stabilite de leguitor astfel că, FGA a adoptat o procedură internă cu stabilirea anumitor praguri, raportându-se la numărul de îngrijiri medicale prin cuantificarea practicii judecătoreşti oferită de Ghidul Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii.

Înalta Curte constată că Ghidul pentru soluţionarea daunelor morale, emis de Fondul de protecţie a victimelor străzii, conţine date statistice extrase din hotărâri ale instanţelor de judecată şi a fost elaborat cu titlu de recomandare, pentru uzul societăţilor de asigurări, însă acestea nu reprezintă un criteriu legal de evaluare judiciară a prejudiciului moral, ci un instrument de lucru la dispoziţia asigurătorilor în procedura administrativă, neavând putere normativă şi, deci, caracter obligatoriu pentru instanţe.

Analiza unei jurisprudenţe relevante în materie presupune verificarea unor cazuri concrete pentru a identifica situaţii similare în care, aplicându-se criteriile create pe cale jurisprudenţială, s-au determinat anumite valori ale prejudiciului, acestea constituind o marjă de apreciere pentru instanţa aflată în situaţia de a statua cu privire la cuantificarea despăgubirilor.

Or, media sumelor acordate în cazuri similare de instanţele din România şi jurisprudenţa instanţelor naţionale nu reprezintă criterii obligatorii în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Problema stabilirii despăgubirilor pentru daune morale nu se reduce la cuantificarea economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde, ci ea presupune o apreciere şi evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, fiind supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Prin urmare, în contextul în care Legea nr. 213/2015, în temeiul căreia a fost formulată cererea de despăgubire către FGA, un cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială, Înalta Curte are îndatorirea de a cerceta dacă suma acordată de prima instanţă răspunde, în concret, exigenţei de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanţelor particulare a cazului dedus judecăţii.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte va avea în vedere aspectele de fapt din care rezultă consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc., ţinând cont, totodată, de necesitatea păstrării unui echilibru între scopul urmărit, acela de compensaţie echitabilă pentru gravitatea suferinţei generate de distrugerea legăturii afective şi preocuparea ca, prin acordarea daunelor, să nu se producă o îmbogăţire fără justă cauză.

Astfel, din starea de fapt stabilită de prima instanţă rezultă că la data de 31.01.2012, numitul C., în timp ce conducea autoturismul marca x cu număr de înmatriculare x pe raza oraşului Bucureşti, a efectuat manevra de virare spre stânga pe B-dul x dinspre str. x către Piaţa Romană, fără a opri pentru a acorda prioritate de trecere pietonului angajat în traversarea regulamentară a străzii (intimatul-reclamant din prezenta cauză).

Vătămarea corporală i-a provocat intimatului-reclamant drept consecinţe fractură cu deplasare epifiză distală radius drept, entorsă gleznă dreapta, cu imobilizare antebrahio - palmară dreapta în aparat gipsat circular, fără intervenţie chirurgicală, pentru care partea vătămată a avut nevoie de 50 zile de îngrijiri medicale.

La data accidentului, intimatul-reclamant era cadru didactic, profesor universitar titular - şef de lucrări pe perioadă nedeterminată, disciplina Fiziopatologie II, la Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila Bucureşti şi consilier personal al Secretarului de Stat al Ministerul Sănătăţii, şi, în această calitate, îndeplinea o serie de atribuţii, respectiv: susţinerea orelor de curs, efectuarea lucrărilor practice în conformitate cu planul de învăţământ, participarea la activitatea de cercetare ştiinţifică a departamentului, îndrumarea studenţilor în vederea elaborării lucrărilor de licenţă şi a tezelor de doctorat, precum şi a dizertaţiilor de master.

Ca urmare a producerii evenimentului rutier, leziunile suferite la nivelul membrului superior drept şi la glezna dreaptă l-au împiedicat pentru aproximativ 3 luni de zile să-şi desfăşoare activitatea profesională.

Imobilizarea braţului drept în atelă gipsată timp de 1 lună de zile de la momentul accidentului, precum şi bandajarea piciorului drept pentru aproximativ 5 zile, l-au afectat profesional nu numai în plan didactic, ci şi ştiinţific având în vedere că pe parcursul perioadei de recuperare, pe lângă atribuţiile ce îi reveneau în calitate de profesor universitar, ar fi trebuit să desfăşoare activităţi şi în plan ştiinţific prin participarea la conferinţe, congrese, simpozioane, manifestări ştiinţifice de specialitate, la elaborarea de tratate, monografii şi alte cărţi de specialitate, activităţi ştiinţifice la care a fost obligat să renunţe pentru o perioadă de timp din cauza accidentului avut.

În urma leziunilor traumatice de la nivelul membrelor superioare şi inferioare (braţ drept şi picior drept), intimatul-reclamant a avut nevoie de sprijin în vederea recuperării, iar timp de circa 2 luni de zile de la producerea accidentului a fost nevoit să stea cu mâna dreaptă ridicată pentru a evita producerea unui edem la nivelul braţului, existând riscul pierderii funcţionalităţii braţului drept din cauza presiunii asupra nervului ulnar. Pentru o perioadă îndelungată de timp a resimţit dureri la nivelul mâinii drepte, provocându-i în permanenţă o stare tensionantă şi somnolenţă excesivă.

Înalta Curte constată că aceste aspecte au fost reţinute de prima instanţă pentru aprecierea cuantumului despăgubirilor morale ce au fost acordate intimatului-reclamant, însă nu a avut în vedere faptul că în speţa de faţă este vorba despre asigurare RCA şi nu una profesională.

Înalta Curte apreciază că modul în care prima instanţă a aplicat dispoziţiile din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civila pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, potrivit cărora stabilirea despăgubirilor reprezentând daune trebuie sa fie in conformitate cu legislaţia si jurisprudenţa din România, nu înseamnă că determinarea sumelor cuvenite cu acest titlu se putea raporta la procedura internă standardizată a asigurătorului sau valoarea medie a despăgubirilor morale acordate de această societate de asigurare într-o anumită perioadă de timp.

Dispoziţiile normative invocate, calitatea de persoană juridică de drept public şi scopul înfiinţării Fondului nu justifică nerespectarea criteriilor jurisprudenţiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, cum ar fi consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială etc.

De asemenea, având în vedere faptul că, în temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plata de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor a creanţelor de asigurări stabilite se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, argumentele care se referă la particularitatea fiinţării fondului în scopul protejării creditorilor de asigurări ar putea fi concludente în evaluarea prejudiciului moral pretins de intimatul reclamant numai în acele situaţii în care se urmărea limitarea sumei acordate la nivelul plafonului maxim stabilit.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele:

"Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea şi imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane - dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică (art. 58 noul C. civ.) ca şi componente ale dreptului la viaţă apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi trebuie să fie reparate. Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferinţele morale (psihice) fiind frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 (dreptul la viaţă) din Convenţia europeană, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituţie şi art. 58 C. civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

În ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat" (Secţia I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

În valorificarea acestor orientări jurisprudenţiale Înalta Curte reţine că, faţă de urmările accidentului rutier care s-a produs la data de 31.01.2012 asupra vieţii sociale şi profesionale a intimatului reclamant se impunea majorarea sumelor acordate cu titlu de daune morale de către prima instanţă, efectuarea unei evaluări proprii de către instanţă nu contravine de plano normelor speciale care reglementează activitatea Fondului de Garantare al Asiguraţilor.

Cu toate acestea, prin raportare la circumstanţele reale, reprezentate de împrejurările în care a avut loc evenimentul rutier şi consecinţele acestuia, numărul zilelor de îngrijiri medicale, Înalta Curte constată că suma de 46.677,88 Euro acordată de prima instanţă cu titlu de daune morale este prea mare, motiv pentru care va fi diminuată la un cuantum de 15.000 Euro, pe lângă suma de 15.000 RON acordată iniţial intimatului-reclamant de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, apreciind că suma toată stabilită astfel constituie o despăgubire adecvată.

Cu privire la motivul de recurs prin care se critică acordarea sumei de 463 RON, reprezentând daune materiale, prima instanţă a reţinut că această sumă se compune din 350 RON onorariu expertiză tehnică judiciară realizată ca urmare a Ordonanţei emise de DGPMB - Brigada de Poliţie Rutieră, pentru stabilirea dinamicii producerii accidentului, 50 RON reprezintă cheltuielile cu copierea din dosarul de la Parchetul Tribunalului Bucureşti - nr. 1744/P/2012 a expertizei tehnice sus-menţionate, 63 RON reprezintă contravaloarea Raportului de expertiză medico-legală achitată la INML "Mina Minovici".

Înalta Curte apreciază, în acord cu cele susţinute de recurentul pârât, că nu fac parte din categoria creanţelor de asigurări suportate de FGA cheltuielile de copiere, onorariul achitat în dosarul penal şi contravaloarea raportului de expertiză medico-legală. Faţă de natura acestor cheltuieli, în mod greşit prima instanţă a dispus obligarea recurentului-pârât la acordarea lor şi, pe cale de consecinţă, acest capăt de cerere va fi respins.

7. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate.

Pentru considerentele expuse, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 248 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, va admite recursul, va casa, în parte, hotărârea atacată şi rejudecând, va diminua cuantumul daunelor morale de la 46.677,88 Euro la 15.000 Euro, în echivalent la cursul BNR la data plăţii, pe lângă suma de 15.000 RON acordată iniţial reclamantului, va respinge cererea cu privire la de acordarea sumei de 463 RON, cu titlu de daune materiale şi va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant A..

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 4974 din 18 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, hotărârea atacată şi rejudecând:

Diminuează cuantumul daunelor morale de la 46.677,88 Euro la 15.000 Euro, în echivalent la cursul BNR la data plăţii, pe lângă suma de 15.000 RON acordată iniţial reclamantului.

Respinge cererea cu privire la de acordarea sumei de 463 RON, cu titlu de daune materiale.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2020.