Employer’s Organizational Restructuring as Legitimate Justification Excluding Discrimination Based on Childcare Leave Status

Şedinţa publică din data de 11 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanlele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ si Fiscal, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., a solicitat modificarea Hotărârii nr. 539/18.11.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015, cu privire la modul de soluţionare al primului capăt de cerere referitoare la pretinsa schimbare a funcţiei după întoarcerea din concediul de creştere copil.

Prin sentinţa civilă nr. 3888 din data de 14.06.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2016.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 1402 din data de 18.04.2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B., ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1402 din data de 18.04.2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., fără a invoca vreunul dintre cazurile de casare prev. de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare ce se încadrează în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Sub acest aspect se arată că pentru ca instanţa de judecată să se pronunţe în sensul aplicabilităţii dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 era necesar ca aceasta să aprecieze asupra existenţei sau nu a unei fapte discriminatorii.

Pentru ca o faptă să poată fi considerată discriminare este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

- să existe un tratament diferenţiat, manifestat prin deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă (existenţa unor persoane sau situaţii aflate în poziţii comparabile);

- să existe un criteriu de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000;

- tratamentul diferenţiat să aibă drept scop restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii egale, a unui drept recunoscut de lege;

- tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiectiv de un scop legitim.

Cu privire la prima condiţie, atât instanţa de fond, cât şi CNCD nu au demonstrat existenţa unui tratament diferenţiat ce ar fi fost exercitat asupra reclamantei B., ci s-au raportat la un singur criteriu, respectiv cel al stării de maternitate.

Legea egalităţii de tratament care are în vedere nu discriminarea, ci tratamentul inechitabil, stabileşte că nu orice tratament diferenţiat care are ca urmare un dezavantaj, trebuie să fie discriminatoriu, fiind necesară inexistenţa unei cauze justificatoare pentru aceasta.

Însă, în speţa de faţă, singura cauză care a determinat modificarea organigramei a constat în repoziţionarea recurentei-reclamante în virtutea fuziunii intervenită între C. S.A. şi D. S.A., căci, în considerarea preluării de către C. S.A. a unui portofoliu de contracte de credit absolut semnificativ, activitatea de colectare debite a societăţii a crescut în aceeaşi măsură, determinând modificări în cadrul societăţii, printre acestea numărându-se şi crearea unor noi poziţii în organigramă.

Cu privire la cea de-a doua condiţie, recurenta-pârâtă arată că nu s-a demonstrat legătura de cauzalitate dintre modificarea organigramei şi starea de maternitate a pârâtei, având în vedere că la data de 18.03.2015 pârâta a fost înştiinţată cu privire la desfiinţarea postului ocupat, la data de 19.03.2015 aceasta a transmis o notificare prin care a solicitat suspendarea contractului de muncă pe termen de un an cu motivarea efectuării concediului de maternitate, după care la data de 20.04.2015 a solicitat revenirea la locul de muncă.

Faţă de aceste aspecte solicită să se constate că starea de maternitate a pârâtei nu intervenise la data modificării organigramei, singurul raţionament constând exclusiv în sporirea activităţii societăţii.

Cu privire la cea de-a treilea condiţie referitoare la tratamentul diferenţiat, recurenta-reclamantă arată că în mod greşit a reţinut prima instanţă că scopul modificării organigramei ar fi fost acela al retrogradării pârâtei din funcţia deţinută.

Retrogradarea dintr-o funcţie a unui angajat, astfel cum este reglementată de Codul Muncii, reprezintă o sancţiune disciplinară ce se aplică acelor salariaţi cu funcţie de conducere şi constă în modificarea temporară şi efectivă a contractului de muncă în ceea ce priveşte felul muncii şi respectiv salariul.

Or, în fapt, nu a avut loc o restrângere, o înlăturare a recunoaşterii, folosinţei sau exercitării vreunui drept recunoscut de lege pârâtei, constatarea primei instanţe cu privire la felul muncii pârâtei fiind emisă cu ignorarea dispozitivului sentinţei civile nr. 12905 din data de 08.12.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr. x/2015 care, în mod definitiv, a dispus în sensul respingerii solicitării pârâtei din prezenta cauză de desfiinţare a noii organigrame şi a constatat că nu a intervenit o modificare a felului muncii prestate de pârâtă şi nici a atribuţiilor acesteia.

Cu privire la cea de-a patra condiţie impusă de textul de lege, ca tratamentul diferenţiat să nu fie justificat obiect de un scop legitim, recurenta-reclamantă arată că instanţa de fond a ignorat motivul real al modificării organigramei, respectiv creşterea activităţii economice în cadrul societăţii care impunea crearea unei noi poziţii în organigramă.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi în rejudecare, modificarea parţiale a Hotărârii nr. 539 din data de 18.11.2015 pronunţată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin respingerea în întregime a cererii formulate de pârâta B..

4. Apărările formulate în cauză.

Intimaţii-pârâţi nu au formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 11 martie 2020.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat şi va fi admis.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa de control judiciar constatată că, în prezenta cauză recurenta-reclamantă A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat modificarea Hotărârii nr. 539/18.11.2015 pronunţată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2015, cu privire la modul de soluţionare al primului capăt de cerere referitoare la pretinsa schimbare a funcţiei deţinută de pârâta B. după întoarcerea din concediul de creştere copil.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând că, potrivit organigramei iniţiale funcţia de manager de operaţiuni, ocupată de pârâtă, era subordonată exclusiv directorului general al societăţii, iar din organigrama aferentă anului 2015 rezultă că funcţia ocupată este subordonată nu doar directorului general al societăţii ci şi funcţiei de "Business Director" şi prin urmare, în mod corect a reţinut Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării că pârâtei B. i-a fost modificată funcţia la întoarcerea din concediul de creştere a copilului şi că aceasta a fost retrogradată în funcţie, din moment ce a fost instituită o subordonare suplimentară, în raport de funcţia de "Business Director".

Prin motivele de recurs formulate, recurenta-reclamantă arată că pentru aplicabilitatea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 era necesar ca instanţa de fond să aprecieze asupra existenţei sau nu a unei fapte discriminatorii.

Înalta Curte constată că, potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, "prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice."

În temeiul art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, o discriminare constă în tratarea diferită, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, a persoanelor aflate în situaţii comparabile.

Sub acest aspect, pentru constatarea existenţei sau inexistenţei faptei discriminatorii, Înalta Curte va avea în vedere, situaţia de fapt stabilită în primă instanţă, respectiv că, la data de 18.03.2015 s-a comunicat intimatei-pârâte B., de către directorul general al S.C. A. S.R.L., faptul că, potrivit hotărârii asociaţilor companiei, funcţia de Operational Manager precum şi funcţia imediat subordonată de E. au fost restructurate.

În aceeaşi zi de 18.03.2015, intimata-pârâtă prevalându-se de faptul că la data de 10.03.2014 a dat naştere unui copil şi nu a beneficiat de concediu pentru creşterea acestuia, a solicitat suspendarea contractului individual de muncă pentru concediu de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani începând cu data de 19.03.2015 până la data de 10.03.2016. Cererea a fost aprobată, iar în data de 19.03.2015 contractul individual de muncă a fost suspendat în temeiul art. 52 alin. (1) lit. a) din Codul muncii, republicat.

La data de 15.04.2015 intimata-pârâtă a informat angajatorul asupra intenţiei de a reveni la serviciu începând cu data de 20.04.2015 şi a solicitat acestuia să-i asigure toate condiţiile necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţii, conform fişei postului din data de 06.06.2013, a organigramei şi regulamentului de organizare şi funcţionare a companiei.

Având în vedere că la data informării intimatei-pârâte cu privire la modificarea organigramei (18.03.2015) aceasta nu se afla în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, ci cererea a fost formulată în aceeaşi zi (18.03.2015), Înalta Curte va înlătura opinia primei instanţe în sensul că singurul criteriu de aplicare a unui tratament diferenţiat, concretizat în modificarea funcţiei pârâtei în sensul retrogradării acesteia, l-a reprezentat starea de maternitate.

De fapt, suspendarea contractului individual de muncă pentru concediu de creştere a copilului în vârstă de până la 2 ani nu a fost menţinută până la finalul perioadei pentru care a fost acordată (19.03.2015 - 10.03.2016), ci intimata-pârâtă a revenit cu o cerere de informare asupra intenţiei de revenire la serviciu la data de 15.04.2015, după aproximativ o lună de zile de la data suspendării.

Efectul juridic al suspendării contractului individual de muncă a determinat recurenta-reclamantă să păstreze postul Operational Manager pe care intimata-pârâtă îl ocupa de la data angajării (07.06.2013) şi în cuprinsul noii organigrame adoptată la data de 26.03.2015.

Pe de altă parte, Înalta Curte va avea în vedere şi dezlegarea dată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2015 şi menţinută de Curtea de Apel, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Astfel, se constată că, prin cererea înregistrată la data de 24.04.2015 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2015 contestatoarea B. a formulat plângere împotriva actelor adoptate de intimata S.C. A. S.R.L. cu privire la modificarea organizării interne, solicitând să se constate nulitatea notificării din data de 18.03.2015 prin care i-a fost comunicată modificarea organigramei societăţii, anularea deciziei directorului general nr. 106/26.03.2015 şi Regulamentul de organizare şi funcţionare al societăţii din data de 26.03.2015, desfiinţarea organigramei din data de 26.03.2015 şi a funcţiei Business Director înfiinţată la acea dată şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.

Prin sentinţa civilă nr. 12905 din data de 08.12.2015 Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins capătul de cerere având ca obiect constatarea nulităţii notificării din data de 18.03.2015 ca fiind inadmisibil şi a respins în rest cererea formulată de contestatoarea B. ca fiind neîntemeiată.

În considerentele hotărârii s-a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Codul muncii, republicat, potrivit cărora "angajatorul are, în principal, următoarele drepturi: a) să stabilească organizarea şi funcţionarea unităţii; b) să stabilească atribuţiile corespunzătoare fiecărui salariat, în condiţiile legii; c) să dea dispoziţii cu caracter obligatoriu pentru salariat, sub rezerva legalităţii lor; d) să exercite controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor de serviciu (...)"cererile de anulare a deciziei directorului general al companiei nr. 106/26.03.2015 şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare al S.C. A. S.R.L. din data de 26.03.2015, precum şi cererea de desfiinţare a organigramei din data de 26.03.2015, sunt neîntemeiate. Aşdar, în baza prerogativei organizatorice pe care o deţine, societatea a luat hotărârea de a modifica organigrama şi de a introduce o nouă funcţie în structura organizatorică, cu modificarea subordonării ierarhice a unor angajaţi.

Cu privire la modificarea felului muncii prin modificarea organigramei şi crearea postului Business Director, interpus între postul Operational Manager (deţinut de contestatoarea B.) şi cel de director general, Tribunalul Bucureşti a reţinut că atribuţiile din fişa postului contestatoarei nu au fost modificate, ci a fost modificată doar subordonarea. Faptul că trebuie să raporteze activitatea sa către Business Director şi nu către F. nu conduce la modificarea atribuţiilor din fişa postului, care a rămas în aceaşi funcţie Operational Manager şi nu a fost pusă să efectueze o altă activitate care nu are legătură cu acest post, chiar dacă unele atribuţii prevăzute în regulamentul intern au fost preluate de Business Director.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, fiind învestită cu soluţionarea cererii de apel promovate împotriva sentinţei civile nr. 12905 din data de 08.12.2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, a reţinut că aspectul litigios al cauzei este reprezentat de raportul de subordonare pe verticală intervenit în urma modificării organigramei S.C. A. S.R.L. şi că, modificarea organigramei la data de 26.03.2015 prin trecerea postului Operational Manager de la nivelul 2 în ierarhie, direct subordonat directorului general, la nivelul 3, subordonat direct postului Business Director, care la rândul său este subordonat directorului general al firmei, reprezintă exercitarea unui drept al angajatorului care nu poate fi condiţionat de acordul salariatului şi nici nu poate fi cenzurat de instanţa de judecată.

Având în vedere aceste considerente, observând şi efectele pozitive ale autorităţii de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătoreşti pronunţate în cadrul litigiul de muncă, Înalta Curte constată că în realitate intimata-pârâtă nu a fost retrogradată din funcţia deţinută atât timp cât din noua organigramă rezultă că postul ocupat de aceasta a păstrat caracteristica unui post căruia îi corespunde o funcţie de conducere fiind reprezentaţi grafic salariaţii care se găsesc în subordinea sa directă: G., H., Call Center Agent şi în cazul său nu a avut loc exercitarea unei fapte de discriminare săvârşită prin restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii egale, a unui drept recunoscut de lege.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că în mod greşit prima instanţă nu a ţinut cont de justificarea recurentei-reclamante cu privire la fuziunea intervenită între C. S.A. şi D. S.A., situaţie ce a avut drept consecinţă modificarea organigramei, iar scopul modificării organigramei nu a fost retrogradarea pârâtei deoarece, între modificarea organigramei şi starea de maternitate a intimatei-pârâte, nu există nicio legătură.

7. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate.

Pentru considerentele expuse, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi va anula în parte Hotărârea nr. 539/18.11.2015 emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu privire la constatarea şi sancţionarea faptei de discriminare, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 7 lit. a) din O.G. nr. 137/2000 (punctele 1 şi 2 din dispozitivul Hotărârii).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1402 din 18 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B..

Anulează în parte Hotărârea nr. 539/18.11.2015 emisă de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu privire la constatarea şi sancţionarea faptei de discriminare, prevăzute de art. 2 alin. (1) şi art. 7 lit. a) din O.G. nr. 137/2000 (punctele 1 şi 2 din dispozitivul Hotărârii).

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2020.