Non-cumulability of parliamentary retirement allowance and public service pension for identical mandate periods under Romanian legislation

Şedinţa publică din data de 11 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016*, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Parlamentul României - Camera Deputaţilor - Cabinet Secretar General, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Ordinului nr. 965/20.05.2016 emis de pârâtă ca fiind netemeinic şi nelegal şi obligarea pârâtului să emită un nou ordin prin care să-i admită cererea de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârsta în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor al senatorilor.

Prin încheierea de şedinţă din data de 01.02.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 a fost respinsă excepţia necompetenţei materiale invocată de pârât prin întâmpinare, a fost admisă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a II-a contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu, iar competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale sub nr. x/2016*.

Prin sentinţa civilă nr. 2937/24.04.2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2016 a fost admisă excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar competenţa de soluţionare a cauzei a fost declinată în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 24.08.2017 sub nr. x/2016*.

La data de 03.10.2017, reclamantul A. a depus cerere de completare a cererii de chemare în judecată, solicitând anularea în parte a Normelor metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limita de vârsta în baza Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările aduse prin Hotărârea nr. 2/2016 a Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 8 aprilie 2016, respectiv a dispoziţiilor art. 3 alin. (5), iar în consecinţă anularea Ordinului nr. 965/20.05.2016 şi emiterea unui nou Ordin prin care să-i fie atribuită indemnizaţia pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006; suspendarea actului până la soluţionarea acţiunii în anulare; obligarea pârâtei la cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4657 din 29 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Senatul României ca neîntemeiată, a respins excepţiile inadmisibilităţii invocate de pârâţi ca neîntemeiate şi a respins cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României - Camera Deputaţilor - Cabinet Secretar General şi Senatul României, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4657/29.11.2017 au formulat recurs atât reclamantul A., cât şi pârâta Camera Deputaţilor criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Recursul recurentului-reclamant A.

Prin recursul formulat, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului şi, rejudecând cauza, să se dispună casarea sentinţei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, în esenţă, recurentul-reclamant a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 96/2006, art. 4 alin. (3) şi art. 13 lit. a) şi b) din Legea nr. 24/2000, respectiv art. 731 din Legea nr. 7/2006.

În opinia recurentului-reclamant sentinţa atacată se întemeiază pe o confuzie între două instituţii juridice distincte, cea a indemnizaţiei la care au dreptul foştii deputaţi şi senatori reglementată de art. 49 din Legea nr. 96/2006 şi pensia de asigurări sociale a funcţionarului parlamentar reglementată de dispoziţiile art. 731 din Legea nr. 7/2006.

Astfel, din punct de vedere al condiţiilor de acordare, numai pensia funcţionarilor publici parlamentari valorifică perioada de cotizare, în timp ce indemnizaţia acordată foştilor deputaţi şi senatori este condiţionată de numărul de mandate, neputându-se vorbi de o dublă valorificare a aceleiaşi perioade de activitate, cu atât mai mult cu cât perioadele sunt succesive, iar nu concomitente.

În ceea ce priveşte nelegalitatea art. 3 alin. (5) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 96/2006 emise de Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prin Hotărârea nr. 1/2016 arată că dispoziţiile criticate constituie un adaos nepermis la lege, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.

3.2. Recursul declarat de recurenta-pârâtă Camera Deputaţilor

Prin recursul formulat, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate sub aspectul soluţiei instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în anulare parţială a Normelor metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, aprobate prin Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1 din 15 februarie 2016, republicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270/8. IV.2016, cu referire la dispoziţiile art. 3 alin. (5) din aceste Norme metodologice, şi, pe cale de consecinţă, respingerea acestui capăt de cerere ca inadmisibil.

În esenţă, criticile recurentei-pârâte au vizat dezlegarea dată problemei de drept privind natura juridică a actului în temeiul căruia au fost aprobate Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, respectiv Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016, în sensul calificării naturii juridice a acestui act ca fiind proprie unui act administrativ.

În opinia recurentei-pârâte, Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor nr. 1/2016 reprezintă un act parlamentar ca şi celelalte acte juridice ale celor două Camere ale Parlamentului, domeniul său de reglementare constituindu-l un drept ce decurge din însuşi mandatul parlamentar a cărui exercitare de către deputaţi şi senatori se supune exigenţelor regimului juridic de drept constituţional prevăzute de Legea fundamentală, fiind exceptată de la controlul instanţei de contencios administrativ.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 13.04.2018, intimatul-pârât Senatul României a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate sub aspectul soluţiei instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în anulare parţială a Normelor metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor si al senatorilor, republicată, aprobate prin Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/15.02.2016, republicate, cu referire la dispoziţiile art. 3 alin. (5) din aceste Norme metodologice, şi respingerea acestui capăt de cerere ca inadmisibil, precum şi respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurentul-reclamant A..

În esenţă, intimatul-pârât a învederat că Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006, republicată, nu pot fi atacate în faţa instanţei de contencios administrativ deoarece emiterea de către Parlament a unei hotărâri echivalează, potrivit Constituţiei, cu o legiferare, nefiindu-i incidente dispoziţiile contenciosului administrativ.

O interpretare contrară ar duce la situaţia ca politicile parlamentare să fie cenzurate de instanţa de contencios administrativ, situaţie inadmisibilă în cadrul unei democraţii constituţionale şi care ar conduce la limitarea puterii decizionale a principalului reprezentant al suveranităţii poporului.

Totodată, a reiterat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, întrucât din examinarea petitului acţiunii nu rezultă că între reclamant şi Senatul României există un raport juridic de natură a-l prejudicia.

4.2. Prin întâmpinarea depusă la data de 27.04.2018, recurenta-pârâtă Camera Deputaţilor a solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurentul-reclamant, reiterând circumstanţele cauzei.

În esenţă, a arătat că recurentul-reclamant este beneficiar al pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 7/2006, începând cu data de 1.09.2015, perioada în care acesta a exercitat mandatul de deputat fiind luată în considerare la calculul stagiului de cotizare în structurile Parlamentului.

În opinia recurentului-pârât, este neîntemeiată critica recurentului-reclamant prin care invocă echivalarea noţiunii de valorificare a mandatelor parlamentare cu cea de stagiu de cotizare, în condiţiile în care legiuitorul, prin dispoziţiile art. 3 alin. (5) din Normele metodologice a reglementat modalitatea în care operează luarea în considerare a mandatelor parlamentare în vederea stabilirii dreptului la indemnizaţia pentru limită de vârstă, dispunând asupra imposibilitatea valorificării acelor mandate parlamentare care au fost luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 şi pentru obţinerea dreptului la indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, republicată.

4.3. Prin întâmpinarea depusă la data de 18.05.2018, recurentul-reclamant A. solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de recurenta-pârâtă Camera Deputaţilor arătând, în esenţă, că actele contestate se înscriu în categoria actelor administrative definite de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, fiind emise de o autoritate publică, în regim de putere publică, pentru a da naştere, modifica sau stinge raporturi juridice.

Totodată, la data de 7.05.2018 a depus răspuns la întâmpinările depuse de recurenta-pârâtă Camera Deputaţilor şi intimatul-pârât Senatul României, solicitând respingerea excepţiei inadmisibilităţii, precum şi a lipsei calităţii procesuale pasive a Senatului României, pentru considerentele arătate în cuprinsul întâmpinării.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 20 noiembrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 11 martie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Recurentul-reclamant a investit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a Ordinului nr. 965/20.05.2016 emis de către autoritatea pârâtă Camera Deputaţilor prin care i-a fost respinsă solicitarea de acordare a indemnizaţiei pentru limita de vârstă în baza Legii nr. 96/2006, precum şi anulare a dispoziţiilor art. 3 alin. (5) din Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limita de vârsta în baza Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, cu modificările şi completările aduse prin Hotărârea nr. 2/2016 a Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 8 aprilie 2016, respectiv a dispoziţiilor art. 3 alin. (5), iar în consecinţă anularea Ordinului nr. 965/20.05.2016 şi emiterea unui nou Ordin prin care să-i fie atribuită indemnizaţia pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 96/2006.

Soluţionând cauza, curtea de apel a respins excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului Senatul României, în considerarea calităţii de emitent a actului atacat, precum şi excepţia inadmisibilităţii, reţinând că Hotărârea nr. 1/2016 este un act administrativ normativ care poate face obiectul controlului jurisdicţional de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ.

Asupra cererii de anulare a dispoziţiilor art. 3 alin. (5) din Hotărârea nr. 1/2016 a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, a reţinut legalitatea acestora, fiind emise cu respectarea principiului ierarhiei actelor normative, fiind date în executarea unei reglementări primare, iar pe fondului cererii a constatat că ordinul contestat este legal, recurenta-reclamantă neavând posibilitatea de a valorifica de două ori aceeaşi perioadă de mandat în vederea obţinerii a două categorii de drepturi distincte.

Soluţia instanţei de fond este însuşită de instanţa de control judiciar, întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Răspunzând punctual criticilor formulate în recurs, Înalta Curte constată că nu sunt incidente motivele de nelegalitate invocate în cele două memorii de recurs.

6.1. Astfel, în privinţa criticilor invocate de recurenta-pârâtă Camera Deputaţilor din perspectiva naturii juridice a actului contestat care, în opinia sa, este exceptat controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora pentru următoarele considerente.

După cum se constată din cuprinsul cererii modificatoare, obiectul principal al acţiunii recurentului-reclamant îl reprezintă anularea art. 3 alin. (5) din Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 aprobate prin Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 1/2016 publicată în Monitorul Oficial nr. 270/8.04.2016, norme care au fost modificate şi completate prin Hotărârea Birourilor permanente nr. 2/2016.

Astfel, se impune a se stabili dacă, în raport de calificarea juridică a actului de aprobare a normelor metodologice - respectiv hotărârea birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului României - excepţia inadmisibilităţii a fost corect soluţionată.

Pentru soluţionarea excepţiei urmează a se stabili dacă respectiva hotărâre intră în categoria actelor care sunt exceptate de la controlul de legalitate efectuat de instanţa de contencios administrativ.

Potrivit art. 126 alin. (6) din Constituţia României "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale."

Art. 126 alin. (6) din Constituţie, preluat de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 trebuie interpretat restrictiv, orice altă excepţie de la controlul judecătoresc al actelor administrative reprezentând o adăugare la Constituţie, nepermisă de caracterul suprem al acesteia şi de preeminenţa sa în raport cu ansamblul legislaţiei infraconstituţionale.

În raport de prevederile constituţionale sus arătate şi modalitatea de interpretare, Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că Hotărârea nr. 1/2016 poate face obiectul controlului jurisdicţional de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, întrucât nu se referă la raporturile dintre autorităţile publice şi Parlament şi nici nu reprezintă un act de comandament cu caracter militar.

Astfel, analizând în concret Hotărârea nr. 1/2016 adoptată de Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, Înalta Curte observă că prin intermediul acesteia au fost aprobate Normele metodologice privind acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzute de Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicată, reprezentând aşadar un act emis în vederea organizării legii sau a executării în concret a legii, competenţa de adoptare a acestei hotărâri fiind stabilită în favoarea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului prin art. IV din Legea nr. 357/2015 pentru completarea Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. În acelaşi context, Înalta Curte reţine că art. 481 alin. (11) din Legea nr. 96/2006 prevede că:

"(11) Modul de aplicare a prevederilor prezentului articol se stabileşte prin norme metodologice, aprobate de Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului."

În consecinţă, Înalta Curte constată că emiterea Hotărârii nr. 1/2016 de către Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nu a fost o consecinţă a exercitării puterii legislative a Parlamentului ori în virtutea exercitării dreptului de control asupra executivului sau pentru a manifesta o opţiune politică, ci a fost determinată de necesitatea adoptării normelor metodologice de punere în aplicare a prevederilor Legii nr. 96/2006.

Prin urmare, având în vedere că prin Hotărârea nr. 1/2016, coemitenţii au realizat o activitate strict administrativă, hotărârea fiind emisă în vederea reglementării naşterii, modificării sau stingerii de raporturi juridice în legătură cu dreptul deputaţilor şi senatorilor la indemnizaţia pentru limită de vârstă, excepţia inadmisibilităţii a fost soluţionată în mod corect de către instanţa de fond.

Înalta Curte reţine, de asemenea, că şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatei-pârâte a fost soluţionată în mod corect, în raport de calitatea de coemitent a hotărârii contestate.

De altfel, această dezlegare dată de către instanţa de fond nu a fost recurată în cauză, astfel că în raport de prevederile art. 430 C. proc. civ., se bucură de autoritate de lucru judecat.

6.2. Criticile recurentului-reclamant subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează aplicarea greşită a normelor de drept material, atât în ceea ce priveşte soluţia dată cererii de anulare a dispoziţiilor art. 3 alin. (5) din Hotărârea nr. 1/2016, cât şi în privinţa anulării Ordinului nr. 965/20.05.2016 prin care i s-a respins cererea de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006.

În ceea ce priveşte cererea de anulare a dispoziţiilor art. 3 alin. (5) din Hotărârea nr. 1/2016 adoptată de Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului României, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, examinând conţinutul normelor contestate prin raportare la actele normative cu forţă juridică superioară, respectiv Legea nr. 96/2006 în temeiul căreia au fost emise, conform principiului ierarhiei actelor normative consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituţia României şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, care presupune obligativitatea conformităţii acelor administrative cu caracter normativ cu actele normative cu forţă juridică superioară în executarea cărora se emit, Înalta Curte nu poate reţine elemente de nelegalitate a normelor contestate.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, Înalta Curte constată că legalitatea dispoziţiilor contestate - art. 3 alin. (5) din Hotărârea nr. 1/2006- potrivit cărora "Deputaţii şi senatorii care au valorificat perioadele de mandat la stabilirea pensiei de serviciu conform Legii nr. 7/2006 privind Statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot valorifica aceleaşi perioade de mandat şi pentru a solicita indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006, republicată" rezidă din aplicarea dispoziţiilor art. 49 din Legea nr. 96/2006 care poartă denumirea marginală "Dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă".

Astfel, potrivit art. 49 din Legea nr. 96/2006:

"(1) Deputaţii şi senatorii care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, eşalonate, după caz, în anexele nr. 5 şi 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau ale vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleaşi legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă, dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat.

(2) Deputaţii şi senatorii beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare.

(3) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzut la alin. (1) se acordă în limita a 3 mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,55% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.

(4) Pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat parlamentar.

(5) Pe perioada exercitării unui nou mandat, plata indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suspendă, urmând a fi reluată, la încetarea acestuia, în cuantumul recalculat prin valorificarea perioadei de mandat exercitat după suspendare.

(6) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se actualizează ori de câte ori se majorează sau se indexează indemnizaţia brută lunară a unui deputat/senator aflat în exercitarea mandatului, cu aceeaşi dată.

(7) Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, precum şi cu orice alte venituri realizate.

(8) Indemnizaţia pentru limită de vârstă este supusă impozitului pe venit şi contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

(9) Cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă se suportă din bugetul de stat, prin bugetul Camerei Deputaţilor şi al Senatului, şi se plăteşte de acestea.

(10) Cererea pentru acordarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă se depune la Secretariatul general al Camerei Deputaţilor sau al Senatului, după caz.

(11) Modul de aplicare a prevederilor prezentului articol se stabileşte prin norme metodologice, aprobate de Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului."

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că art. 3 alin. (5) din Hotărârea nr. 1/2016 nu vine să adauge la Legea nr. 96/2006 întrucât prin intermediul acestor prevederi nu se reglementează o situaţie nouă în care un deputat sau senator nu are dreptul la indemnizaţia pentru limită de vârstă, care să nu fi fost reglementată şi prin Legea nr. 96/2006, a căror norme metodologice de punere în aplicare sunt, şi nici nu instituie o interdicţie de cumulare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public, ci vine să reglementeze modalitatea în care pot fi valorificate perioadele de mandat de către deputaţi şi senatori în ipoteza în care aceşti beneficiază de pensia de specială de serviciu stabilită potrivit art. 731 din Legea nr. 7/2006, instituind imposibilitatea valorificării perioadelor de mandat atât pentru obţinerea pensiei speciale de serviciu stabilită potrivit Legii nr. 7/2006, cât şi pentru obţinerea indemnizaţiei pentru limita de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006.

În acest sens, Înalta Curte reţine că potrivit art. 731 alin. (3) şi (9) din Legea nr. 7/2006 "(3) La împlinirea vârstei prevăzute la alin. (2), funcţionarii publici parlamentari cu un stagiu de cotizare de 30 de ani, din care cel puţin 14 ani în structurile Parlamentului, beneficiază de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni înainte de data pensionării. Pensia acordată nu poate depăşi nivelul salariului de bază brut, inclusiv sporurile, precum şi indemnizaţia de conducere şi salariul de merit din ultimele 12 luni anterioare datei pensionării, al funcţiei deţinute sau al funcţiei asimilate, după caz. (…) (9) La calculul stagiului de cotizare în structurile Parlamentului prevăzut la alin. (1) - (8) se ia în considerare, după caz, şi perioada în care funcţionarul public parlamentar a avut calitatea de deputat sau de senator."

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, dispoziţiile criticate nu încalcă nici dispoziţiile art. 731 alin. (9) din Legea nr. 7/2006 care instituie o normă de favoare ce permite valorificarea perioadelor de mandat parlamentar în vederea obţinerii pensiei speciale de serviciu reglementată de Legea nr. 7/2006, respectiv realizarea unui stagiu de cotizare de 14 ani în structurile parlamentului.

Aşa cum în mod corect reţine instanţa de fond, în ipoteza în care stagiul minim de cotizare în structurile Parlamentului realizat ar fi de 14 ani la data formulării cererii de acordare a pensiei de serviciu, chiar fără valorificarea perioadelor de mandat, este evident că respectivul funcţionar public parlamentar nu ar avea motive de a recurge la dreptul conferit de art. 731 alin. (9) din Legea nr. 7/2006, perioada în care a exercitat calitatea de deputat sau de senator putând fi valorificată în condiţiile art. 49 din Legea nr. 96/2006.

Aşa fiind, Înalta Curte reţine că, prin emiterea art. 5 alin. (3) din Hotărârea nr. 1/2006 autorităţile pârâte s-au aflat în exercitarea unui drept de apreciere care i-a fost conferit de legiuitor, fiind recunoscut dreptul Birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului de a emite norme metodologice pentru punerea în aplicare a dispoziţiilor legale care reglementează condiţiile de acordare a indemnizaţiei pentru limită de vârstă cuvenită deputaţilor şi senatorilor conform Legii nr. 96/2006, respectivele norme neinstituind aşa cum rezultă din considerentele sus arătate, norme arbitrare şi nici discriminare între beneficiari, fiind aplicabile tuturor deputaţilor şi senatorilor.

Nefondate sunt şi criticile referitoare la anularea Ordinului nr. 965/20.05.2016 prin care s-a respins cererea reclamantului de acordare a indemnizaţiei pentru limita de vârstă prevăzută de Legea nr. 96/2006 ca urmare a faptului că acesta şi-a valorificat perioada de mandat parlamentar în vederea obţinerii pensiei speciale de serviciu, prevăzută de Legea nr. 7/2006. De altfel, recurentul-reclamant nu a negat faptul că a obţinut pensia specială de serviciu prin valorificarea perioadei de mandat parlamentar în vederea obţinerii stagiului minim de cotizare de 14 ani în structurile Parlamentului, condiţie obligatorie pentru obţinerea acestei categorii speciale de pensii.

Faţă de această împrejurarea de fapt, ţinând cont şi de prevederile art. 3 alin. (5) din Hotărârea nr. 1/2016 a Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, anterior analizate, Înalta Curte constată că ordinul nr. 965/20.05.2016 a fost emis în mod legal şi temeinic de către pârâta Camera Deputaţilor, recurentul-reclamant neavând posibilitatea de a valorifica de două ori aceeaşi perioadă de mandat în vederea obţinerii a două categorii de drepturi distincte.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele arătate, nefiind identificate motive de casare a sentinţei recurate din perspectiva criticilor formulate, Înalta Curte în baza art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 va respinge ambele recursuri, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant A. şi recurentul-pârât Parlamentul României - Camera Deputaţilor - Cabinet Secretar General împotriva sentinţei nr. 4657 din 29 noiembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2020.